901. TE SLĂVIM, PREAMĂRIT DUMNEZEU

Te slăvim, Preamărit Dumnezeu,
Împărat şi Stăpân, şi-Arhiereu,
Te slăvim, Scump Iisus, Om deplin,
Fiu Iubit, Miel Junghiat, Rob Divin. (bis)
Osana, // fii slăvit, // (de 3 ori) osana,
ne-nchinăm şi cântăm slava Ta,
Cel ce vii să ne fii Împărat,
căci, murind şi-nviind, ne-ai salvat!

Ţi-aducem ca un mir preţios
sfântul dor iubitor şi duios,
sărutând paşii Tăi preasfinţiţi,
Te primim şi slujim fericiţi. (bis)
Osana, // Te slăvim, // (de 3 ori) Scump Iisus,
c-ai venit preamărit şi supus,
Dumnezeu, Arhiereu şi-Mpărat,
fii în veci preamărit şi-nchinat!

Ne-nchinăm şi cântăm osana,
Crucea Ta, Jertfa Ta, Slava Ta,
credincioşi şi voioşi s-o nălţăm –
şi trăind, şi murind să-Ţi urmăm. (bis)
Osana, // lăudăm, // (de 3 ori) osana,
Ziua Ta, Faţa Ta, Slava Ta,
Fericit, Strălucit şi-nchinat
Dumnezeu, Arhiereu şi-Mpărat!

902. FII SLĂVIT, IISUSE DRAG

Fii slăvit, Iisuse drag, pentru calea dulce
şi pentru frumosul steag care ne conduce.
El ne poară-n Duhul Sfânt şi ne-ndeamnă-ntruna
şi-ale noastre inimi sunt una, toate una.

Tu, Iisuse drag, eşti al nostru steag până vom intra
în cetatea Ta, în cetatea Ta, în cetatea Ta.

Fii slăvit, Iisuse bun, pentru cei din faţă,
ce Cuvântul sfânt ni-l spun şi din el ne-nvaţă.
Ei se ostenesc din greu să ne-ndrume bine,
Doamne, fii cu ei mereu şi lumini ni-i ţine.

Fii slăvit, Iisuse Sfânt, pentru-a Ta iubire
care-ajută pe pământ sfânta Ta oştire.
Poartă numa-n biruinţi braţele viteze,
calea Sfinţilor Părinţi fiii s-o urmeze…

903. NECONTENITĂ SLAVĂ

Necontenită slavă, Iisuse-Ţi vom cânta
şi vom nălţa prin lume răscumpărarea Ta,
să vină toţi să afle belşugul Tău de har
şi dulcea mântuire pe care-o dai în dar.

Slavă, slavă-n veci, Iisus, cânte tot ce-i sus,
cânte tot ce-i jos: slavă-n veci, Hristos. (bis)

Izvor de viaţă nouă, Iisuse-n Tine-avem,
prin Tine-n lupta sfântă a birui putem,
prin Tine-n orice vreme rodim tot mai frumos
şi drumul spre vecie ni-e tot mai luminos.

Iisuse, slavă Ţie de tot ce-ai pregătit
la cei ce prin credinţă în inimi Te-au primit;
iubirea şi cântarea Ţi-aducem ne-ncetat –
Mântuitorul nostru, fii binecuvântat.

904. SLAVĂ ŞI MĂRIRE ŢIE

Slavă şi Mărire Ţie, Minunat Mântuitor
ce-ai venit din veşnicie să ne fii izbăvitor;
Tu reverşi Izvor de Viaţă celor ce la Tine vin,
şi lumina cea mai sfântă Noului Ierusalim.

Te slăvim, Te slăvim toţi cu drag, în cor,
Te primim, Te slujim, Scump Mântuitor. (bis)

Slavă şi Mărire Ţie, ce ne-ai fost un sfânt hotar
de la care, pe cărarea-Ţi, ne-ai umplut cu veşnic har,
Tu, iubirea arzătoare fără seamăn pe pământ,
braţul care ne conduce către Cerul drag şi sfânt.

Slavă şi Mărire Ţie, Uşa Raiului Ceresc,
Dragoste ce nu-s cuvinte spre-a putea ca s-o rostesc;
Tu eşti Slava Nemuririi, fericirea ce-o dorim,
Tu eşti Soarele Iubirii, Scump Iisus, Te preamărim!

905. SLAVĂ ŢIE, TURN PUTERNIC

Slavă Ţie, Turn Puternic de-adăpost şi de scăpare,
Cetăţuie nestrăpunsă, Zid slăvit de apărare,
Braţ nebiruit ce dărui mântuire pe vecie
– din tot sufletul, Iisuse, slavă, slavă, slavă Ţie!

Ţie, Sfânt Mântuitor,
toată slava, toată slava tuturor,
Dumnezeu Nebiruit,
toată slava, toată slava – fii slăvit!

Slavă Ţie ce, din toate, i-ai scăpat pe-ai Tăi cu bine,
alungând a’ nopţii duhuri de-ngroziri şi spaime pline,
aducând al mântuirii răsărit de bucurie
– din tot sufletul, Iisuse, slavă, slavă, slavă Ţie!

Slavă Ţie ce, din toate câte vor mai fi să vină,
vei scăpa pe-ai Tăi cu bine până-n veşnica lumină
unde le-ai gătit o dulce şi-o eternă bucurie
– din tot sufletul, Iisuse, slavă, slavă, slavă Ţie!

906. CÂNTĂRILE IUBIRII NOASTRE

Cântările iubirii noastre vin spre iubirea Ta, Iisus,
prin toate Porţile Albastre deschise la venit şi dus
– cântări cum nu-s Îţi dăm, Iisus,
în tot mai nou venit şi dus.

Cântările iubirii Tale, din care vin lumini şi vis,
le-aştept pe cea mai dulce cale din cerul cel mai larg deschis
– şi psalmi cum nu-s îmi vin, Iisus,
din cerul liber şi deschis.

Cântările iubirii noastre, prin raze, către Tine curg
în dimineţi şi-n seri albastre, în liniştiri de zori şi-amurg
– cântări cum nu-s Îţi vin, Iisus,
în liniştiri de zori şi-amurg.

Şi undeva-ntre nori şi stele, ne-mbrăţişăm preafericiţi
cum numai noi şi numai ele am fi în vecii nesfârşiţi
– cântări cum nu-s să-Ţi dăm, Iisus,
mereu prin vecii nesfârşiţi.

907. VEŞNIC SLAVĂ ŢIE

Veşnic slavă Ţie, Dumnezeu Slăvit,
Care-n măreţie Te-ai descoperit.

Slava cea mai mare Ţi-o-nălţăm mereu,
veşnică-nchinare, Veşnic Dumnezeu.

Nimeni nu-i ca Tine înălţat şi Sfânt,
Mâna Ta le ţine toate câte sînt.

Slava Ta străbate orişice hotar,
Tu Te-ascunzi în toate, Sâmbure şi Har.

Tu-i urmezi durerii sfânt alin de-ajuns,
Tu-i întorci Tăcerii cel mai nalt răspuns.

Tu eşti Taina Vieţii, Tu al ei Izvor,
Tu al frumuseţii negrăit fior.

– Imnul adorării cel mai nalt adus,
jertfele-nchinării Ţie, Scump Iisus.

908. FRUMOS AI FOST, IISUSE

Frumos ai fost, Iisuse, în Cerul cel ascuns,
Frumos în Slava-nchisă şi-n Timpul Ne-nceput,
Frumos în Gândul Veşnic, Frumos în Nepătruns,
dar ca-n Lumina Primă nicicând nu Te-am văzut. (bis)

Preafrumos, preafrumos, preafrumos
e din veci, pe vecie Hristos,
preamărit, preamărit, preamărit
fie El, Cel Frumos şi Iubit. (bis)

Frumos ai fost, Iisuse, în staulul umil,
Frumos la Sânul Mamei, Frumos în Templu dus,
Frumos crescând în haruri, Frumos vorbind, Copil,
dar ca în ascultare, neîntrecut, Iisus. (bis)

Frumos ai fost, Iisuse, pe muntele Măslin,
Frumos ai fost pe mare, Frumos lucrând slăvit,
Frumos ai fost pe vârful Taborului divin,
dar ca pe Crucea Jertfei, nicicând mai strălucit. (bis)

909. TE LAUD, NUME VEŞNIC

Te laud, Nume Veşnic ce nu poţi fi rostit,
Izvor al Strălucirii ce nu poţi fi privit,
Adâncu-nţelepciunii ce nu poţi fi cuprins,
Fior al Armoniei ce nu poţi fi atins.

Te laud că din toate aceste frumuseţi
ai pus ceva şi-n visul fugarei mele vieţi;
că din a vieţii ape, din al iubirii foc,
umplând-o şi umplând-o, mai afli încă loc.

Te laud că eu, umbra de-o clipă vieţuind,
sunt înfiat în Taina Vieţii nemurind
şi dobândind eterna putere de-a crea,
adeveresc prin toate Dumnezeirea Ta.

910. IISUS, IUBIT IISUS

Iisus, Iubit Iisus, cu sufletul supus,
cântare Ţi-am adus, Iisus, Iubit Iisus.
Pe veci de veşnicii, noi Te rugăm să fii
cu toţi ai Tăi copii şi-n paza Ta să-i ţii.

Căci Te iubim şi Te dorim,
din inimă Te preamărim;
căci Te-ascultăm şi Te urmăm,
şi inima dorim să-Ţi dăm.

Iisus, Iisus Iubit, cu braţul Tău slăvit,
păzeşte fericit poporul Tău iubit.
Să nu slăbim nicicând, mereu credinţă-având,
pe calea Ta urmând, să Te vedem curând.

911. SFINTE DUMNEZEUL NOSTRU

Sfinte Dumnezeul nostru, Sfinte Tare în nevoi,
Sfinte-n veci fără de moarte, miluieşte-ne pe noi. (bis)

912. AŞA TE ROG, IISUSE DOAMNE

Aşa Te rog, Iisuse Doamne, să mă ajuţi să cresc curat,
părinţii mei să poată spune că le-am fost fiu cu-adevărat. (bis)

Aşa să pot simţi alături de-acela care mi l-ai dat,
ca soţul meu să poată spune că i-am fost soţ cu-adevărat. (bis)

Aşa să pot umbla, statornic, pe calea care m-ai chemat,
ca fraţii mei să poată spune că le-am fost frate-adevărat. (bis)

Aşa să-mi pot ţinea credinţa şi drumul vrednic de urmat,
ca fiii mei să poată spune c-am fost părinte-adevărat. (bis)

Aşa să-mi fie rodul vieţii şi-n ce m-ascund, şi-n ce m-arat,
ca oamenii să poată spune c-am fost un om cu-adevărat. (bis)

Aşa să-mi fie toată viaţa, ca-n clipa când voi fi-ntrebat,
chiar şi vrăjmaşul meu să spună c-am fost creştin cu-adevărat. (bis)

Şi-aşa să-mi fie lupta sfântă, ca Tu, când fi-voi judecat,
să poţi mărturisi, Iisuse, că Ţi-am crezut cu-adevărat. (bis)

913. MILA, NUMAI MILA

Mila, numai mila Ta, Iisuse-o cer,
numai ea-mi mai poate face-un loc în Cer.

Doamne, nu sunt vrednic nici să caut în Sus,
mila, numai mila Ta o cer, Iisus.

Câte fapte bune cred c-aş fi făcut,
azi le văd nimica şi le-ascund tăcut.

Câtă cale bună trebuia s-o ţin,
Doamne, n-am ţinut-o şi netrebnic vin.

N-am avut răbdare, n-am iertat tăcut,
n-am fost blând şi paşnic – asta am făcut!

Cum să pot azi ochii să-i ridic spre cer?
Mila, numai mila Ta, Iisuse-o cer…

914. DEPĂRTEAZĂ-MĂ, IISUSE

Depărtează-mă, Iisuse, de-a făţărniciei cale,
ca să mă avânt spre cerul adevărurilor Tale.
Depărtează de la mine duhul necredincioşiei,
ca să-mi pot păstra în suflet frumuseţea curăţiei. (bis)

Depărtează-mi boldul urii şi-umilinţa prefăcută,
ca să ardă-n mine dulce para dragostei tăcută.
Depărtează-mi din altarul inimii răscumpărate
focul jertfei prefăcute şi al faptei necurate. (bis)

Depărtează-mă de duhul veacului cel fărdelege,
ca să poată harul veşnic mai de Tine să mă lege.
Mulţumesc că Tu vei face tot ce-i bine pentru mine,
ca-nchinarea-mi, totdeauna, să Ţi-o dau cum se cuvine. (bis)

915. DOAMNE, INIMA DIN MINE

Doamne, inima din mine, nu lăsa să se mai teamă
de nimic decât de Tine şi de pofta care-o cheamă.

Doamne, lacrimile mele nu mai curgă niciodată
decât ori pentru greşale, ori de dragoste curată. (bis)

Doamne, sufletul nu-mi ardă decât pentru-a Ta iubire
ori că a putut să-şi piardă anii scumpi în nerodire.

Doamne-ntreaga mea putere numai binelui s-ajute
şi să-ntoarcă spre-nviere suflete-n păcat pierdute. (bis)

Doamne-ntreaga mea fiinţă, nu lăsa să Te mai lase,
ci să-Ţi suie-n umilinţă umbra crucii luminoase.

Doamne, ca să poţi odată să spui şi privind la mine:
«Bine, slugă-adevărată, credincios peste puţine»… (bis)

916. DESPĂGUBEŞTE, DOAMNE

Despăgubeşte, Doamne, iubirea jertfitoare,
iubirea care tace, purtându-şi crucea grea,
iubirea care arde şi sufere, şi doare,
– că numai Tu ştii Singur (bis) ce lupte duce ea,
iubirea care arde şi sufere, şi doare,
– că numai Tu ştii Singur ce lupte duce ea.

Despăgubeşte, Doamne, iubirea-nsingurată,
ascunsă şi lăsată să sufere-ntre spini,
că ea-şi deschide rana ferită şi curată,
în ceasul tainic, numai (bis) spre ochii Tăi divini,
că ea-şi deschide rana ferită şi curată,
în ceasul tainic, numai spre ochii Tăi divini.

Despăgubeşte, Doamne, iubirea tăinuită,
ce-şi arde-ascuns în sine tot mirul ei frumos,
iubirea ce rămâne adânc ne-mpărtăşită,
că ea păşeşte-n lume (bis) mai greu după Hristos,
iubirea ce rămâne adânc ne-mpărtăşită,
că ea păşeşte-n lume mai greu după Hristos.

Despăgubeşte, Doamne, iubirea cheltuită
în lacrimă şi-n jertfă spre cel nedemn de ea,
iubirea ce se frânge călcată şi zdrobită,
– c-aceasta-i cea mai sfântă (bis) iubire, şi mai grea,
iubirea ce se frânge călcată şi zdrobită,
– c-aceasta-i cea mai sfântă iubire, şi mai grea.

917. PLEACĂ-MI OCHII, DOAMNE

Pleacă-mi ochii, Doamne, până la pământ
şi adânc smereşte-mi sufletul înfrânt,
până voi cunoaşte cât Te-am întristat
când cuvântul unic, Doamne, mi-am călcat.

Nu-mi lăsa odihnă duhului zdrobit
până va cunoaşte ce mult Ţi-am greşit,
până o să-mi plângă îndeajuns de-amar,
să se-nvrednicească de iubirea-Ţi iar.

Şi-apoi ţine-mi, Doamne, duhul înfrânat,
să nu-mi tragă trupul iarăşi în păcat.
Ţine-mi trează grija dragostei mereu
cât e cursa-ntinsă pe tot drumul meu.

918. DOAMNE, EU DORESC

Doamne, eu doresc, ştii bine, numai drumul Tău plăcut,
dar adesea, dintr-o dată, iar mă pomenesc căzut.

Doamne-ai milă când cad iar,
fă-mă să pot plânge-amar,
să mă lepăd de cel rău,
s-ajung iar copilul Tău. (bis)

Doamne, eu mă lupt, ştii bine, să-Ţi urmez Cuvântul sfânt,
dar adesea, dintr-o dată, iar mă pomenesc înfrânt.

Doamne, eu aş vrea, ştii bine, strajă buzelor să-mi pun,
dar adesea, dintr-o dată, iar vorbesc ca un nebun.

Doamne,-ajută-mă odată s-ajung starea cea de har
de la care niciodată să nu pot să mai cad iar.

919. DE CE NU VII NICI ASTĂZI?

De ce nu vii nici astăzi pe calea lui Hristos,
nu vezi cum mergi spre moarte din ce în ce mai jos?
Nu vezi cum calea lumii te duce ca pe-un vad,
cu trupul spre ruină şi sufletul spre iad?

De ce nu vii – de ce nu vii din căile pustii?
De ce-ntârzii, de ce-ntârzii când Domnul vrea să vii?
Nu amâna, nu amâna cât te mai poţi salva!…

De ce amâi şi astăzi când te-a chemat Hristos,
nu vezi cât e de-aproape sfârşitul fioros,
nu vezi cum cade frunza şi zilele cum scad
şi trupu-ţi merge-n moarte, iar sufletul în iad?

Nu amâna şi astăzi, ci vino chiar acum,
Iisus Hristos te cheamă pe-al Vieţii dulce drum
Iisus Hristos te-ar face al Cerului răsad
şi sufletul, şi trupul scăpându-ţi-l de iad.

920. DOAMNE, SĂ NU FIE NIMENI

Doamne, să nu fie nimeni chinuit din vina mea,
nici din vina mea să cadă cineva-n pierzare grea,
să nu merg la Judecată de vreo vină apăsat,
ci să-l pot privi pe-oricare fericit şi-nduioşat.

Doamne, nici să fie nimeni vinovat de chinul meu,
peste nimeni să n-apese vreun păcat că sufăr eu,
ci s-ajungă Judecata mântuiţi toţi câţi mă bat,
ca să-l pot privi pe-oricare fericit şi-nduioşat.

921. DE CE PLÂNGI?

De ce plângi, sărmane suflet, ce poveri prea grele
te apasă-nsângerându-ţi inima sub ele?
De ce-ntunecă durerea cerul tot din tine?
Suflet drag, Hristos doreşte chinul să-ţi aline! (bis)

Nu mai plânge, nu mai plânge, suflet singurel,
vin-la Domnul şi te strânge lângă sân la El
şi El dulce te va strânge lângă sân la El.

Vino la Iisus cu-a tale răni adânci şi grele,
Mâna Lui cea dulce-ţi toarnă untdelemn pe ele
şi-ale tale-amare lacrimi care curg tăcute,
a’ Lui buze dulci doreşte blând să le sărute… (bis)

Vino la Iisus, sărmane suflet în suspine,
nimeni n-are-atâta milă ca şi El de tine;
nu mai plânge, nu eşti singur, Domnul te iubeşte,
cazi la sânul Lui şi-acolo dulce te-alipeşte… (bis)

922. DAC-AI MAI CREDE

Dac-ai mai crede-n Dumnezeu,
nimica încă // nu-i pierdut. // (de 3 ori)
Şi astăzi iar te poţi întoarce…
şi iar ai fi ca la-nceput! (bis)

Dac-ai mai crede, dac-ai mai crede,
dac-ai mai crede-n Dumnezeu.

Ar mai putea să-nvie iarăşi
nădejdea ce-o // doreşti mereu // (de 3 ori)
– ah, totu-i cu putinţă, totul,
dac-ai mai crede-n Dumnezeu! (bis)

923. CÂND TE-AU DUS, IISUSE

Când Te-au dus, Iisuse-n Templu, bucurie îngerească
avu Simeon bătrânul c-a putut să Te cunoască. (bis)

Că ceruse să nu moară până-Ţi va vedea ivirea,
Soare veşnic al Iubirii, Care mântui omenirea. (bis)

Iar când Te-a văzut, Iisuse, liniştit putea să moară,
liniştită-i numai moartea celor care Te aflară. (bis)

Fă ca şi-astăzi să Te-aştepte toţi ca el când Te vei naşte.
Doamne, nimeni să nu moară până nu Te va cunoaşte! (bis)

924. ÎN CARTEA TA…

În Cartea Ta îmi scriu mereu,
în orice timp şi-n orice loc,
eu, numai eu,
– ori slava mea, ori chinul meu,
îmi scriu cu litere de foc.

Îmi scriu ai vieţii mele paşi,
cu dragostea şi ura lor,
eu, numai eu,
– printre prieteni sau vrăjmaşi,
mi-i scriu – şi scrisele nu mor.

Îmi scriu ale privirii zări
spre curăţie sau păcat,
eu, numai eu,
– prin rugăciuni sau desfrânări,
îmi scriu cu scris nemaiuitat.

Îmi scriu cuvintele din glas,
cu grai de sfânt ori de păgân,
eu, numai eu,
– ce spun în orice loc şi ceas,
îmi scriu şi scrise-n veci rămân.

Îmi scriu şi gândul cel frumos,
şi gândul josnic şi sărac,
eu, numai eu,
– le scriu în faţa lui Hristos
şi scrise-mi vor rămâne-n veac.

Mi-am scris ce-am strâns şi ce-am pierdut
prin vorba sau tăcerea mea,
eu, numai eu,
– ce-am lenevit sau ce-am făcut,
le-am scris şi-n veci vor rămânea.

Le-am scris, – iar Mâine, când şi eu
pleca-voi din al lumii vis,
eu, numai eu
mă voi împărtăşi mereu
de tot ce-n Cartea Ta mi-am scris.

925. CUM SĂ POŢI HRĂNI PE ALŢII?

Cum să poţi hrăni pe alţii când tu însuţi eşti flămând,
căci în duh şi-n rugăciune n-ai mai fost de nu ştii când?

Cum să poţi să-mbraci pe alţii când eşti gol şi stai sărac,
căci în leneviri şi-n patimi toate simţurile-ţi zac? (bis)

Cum să poţi trezi credinţa când tu dormi nepăsător,
cum să-nvii virtuţi în alţii când în tine toate mor?

Cum să mântuieşti pe alţii când tu însuţi zaci pierdut?
– O, decât aşa, mai bine nici să nu te fi născut. (bis)

Scoală, nu mai sta, priveşte de la tine-n sus şi-n jos,
n-aştepta să te trezească Judecata lui Hristos!

Şi-ţi adu plângând aminte cum erai şi ce-ai rămas,
nu-ţi întârzia trezirea până-n tristul morţii ceas! (bis)

926. VINE-O CLIPĂ

Vine-o clipă când pătrunzi taina-n care te scufunzi
şi-adevărului ce-l crezi nu-i mai cere apoi dovezi,
şi-n iubirea care-o dai, numai foc şi lacrimi ai;
– clipa asta-i un hotar între gheaţă şi-ntre jar.

Vine-o clipă când te dor orice umbre pe izvor,
orice frunze care mor şi orice răni a tuturor,
când ai vrea din ochi să-i pui foc în sufletul oricui;
– clipa asta-i sfântul salt dintr-un cer în celălalt.

Vine-o clipă când ţi-e drag de-orice cale şi orice prag
şi-ai dori să le săruţi paşii fiilor pierduţi,
numai să-i întorci plângând inimilor aşteptând;
– clipa asta-i nimb voios peste-un suflet în Hristos.

927. ÎL DOARE PE HRISTOS

Îl doare pe Hristos mai mult ca toate
viaţa ta de trudă şi-alergare,
aşa de-adânc robită de păcate,
de ură, de minciuni şi disperare.

Îl doare pe Hristos, (bis)
trecutul tău cel păcătos,
Îl doare pe Hristos.

Tu vezi că-i rău ce faci, dar nu ţi-e teamă
nici de Hristos şi nici de conştiinţă,
de-a Lui porunci, tu n-ai vrut să ţii seamă,
ci le-ai călcat cu buna ta ştiinţă.

Îl doare pe Hristos, adânc Îl doare
tot ce ţi-a dat cu milă şi iubire,
iar tu arunci spre moarte şi pierzare,
îndepărtat de dulcea-I mântuire.

Întoarce-te şi vezi-ţi decăderea
şi prăbuşirea-n iadul de păcate,
Iisus Hristos îţi poate da-nfierea,
dar vin-la El acum, cât se mai poate.

928. VINO, CÂND TE CHEAMĂ DOMNUL

Vino, când te cheamă Domnul,
până nu vin zile când
poţi să tot asculţi dorindu-L,
n-ai să-L mai auzi, n-ai să-L mai auzi chemând.

Lasă calea păcătoasă,
cât nu-s ultimii tăi paşi,
n-aştepta să vină vremea
ca să nu mai poţi, ca să nu mai poţi s-o laşi.

Caută uşa mântuirii
până-i cerul ei deschis,
ca să n-ajungi clipa-n care
pentru veci va fi, pentru veci va fi închis.

Fii smerit în slujba sfântă,
ca să n-ajungi fariseu,
că pe mulţi astfel de oameni
o s-alunge, o s-alunge Dumnezeu.

Nu te lepăda de Domnul
pe-orice cruce ai fi pus,
că de mulţi, la Judecată,
Se va lepăda, se va lepăda Iisus.

Ci cu teamă mergi tot drumul
până-n cer după Hristos,
numai când vei fi acolo
să fii sigur, să fii sigur şi voios.

929. ÎN ZADAR SE MAI GRĂBEŞTE

În zadar se mai grăbeşte cel ce pleacă mai târziu,
alergarea lui sfârşeşte cu un strigăt în pustiu.

Pentru mântuirea ta, nu mai sta, nu mai sta,
pentru cerul tău frumos, vin’ acum, vin’ acum la Hristos.

În zadar se mai frământă cel ce n-a vrut când putea,
mila şi chemarea sfântă şi-are vremea ei şi ea.

În zadar se mai căieşte cel ce-a ars ce n-are preţ,
râsul clipei îl plăteşte plânsul veşnicei vieţi.

În zadar va plânge-odată vremea harului de-acum
cel chemat cu-atâtea lacrimi, dar nu-i pasă nicidecum.

Câtă vreme încă este cale şi prilej, şi har,
nu uita de toate-aceste, căci curând va fi-n zadar.

930. MAI CHEAMĂ-MI, IISUSE

Mai cheamă-mi, Iisuse, al meu duh zdrobit,
să verse şiroaie de lacrimi
şi spală-l, Iisuse, de tot ce-a trăit
prin negura nopţii de patimi;
mai dă-mi pocăinţă în sufletul meu,
dă-mi har şi credinţă deplină,
smerenie sfântă mai dă-mi Tu mereu,
să umblu pe căi de lumină…

Mai iartă-mi, Iisuse, tot cât Ţi-am greşit,
că nu este om fără vină
şi-nvăluie-mi dulce tot duhul zdrobit
şi-n pacea iertării-l alină.
Mai dă-mi o speranţă în sufletul meu
şi-mbracă-mă-n haina-nnoirii,
şi ia-mă cu Tine, Iisuse, la greu,
să scap de ispitele firii.

Mai lasă-mi, Iisuse, suspinul trudit,
plecat în genunchi să Te cheme,
mai iartă-mi, Iisuse, piciorul greşit
şi-ndreaptă-i umblarea prin vreme.
Mai dă-mi o lumină în sufletul meu
din sfânta şi dreapta credinţă,
uneşte-mă veşnic, Iisus-Dumnezeu,
cu Marea şi Sfânta-Ţi Fiinţă.

931. PRIN ÎNTUNERICUL DIN LUME

Prin întunericul din lume, atâta vreme-am rătăcit,
dorind să aflu fericire, dar în zadar, că n-am găsit.

De lumea rea şi pierzătoare, să m-alipesc eu am căutat,
dar n-am găsit nici mângâiere, nici adăpost nu mi-am aflat. (bis)

Prin focul lumii învrăjbite, căutai să-mi stâmpăr setea mea,
dar numai arşiţă şi chinuri, şi lacrimi am aflat în ea.

De bunurile-i trecătoare, eu, Doamne, ochii mi-am legat,
dar tot flămând şi gol rămas-am şi-am plâns cu sufletul uscat. (bis)

De amăgirile-i viclene, eu m-am lăsat, Iisuse-atras
şi câte lumea nu-mi promise, dar ce-ntristare mi-a rămas…

Dar azi, Iisuse, vreau, din lume, să-ntorc şi Ţie să-Ţi slujesc,
că lumea-i numai chin şi jale, dar Tu mi-ai dat tot ce-mi doresc. (bis)

932. SÂNGELE TĂU

Sângele Tău, Sângele Tău, Iisuse, curs pe cruce,
el singur – mie, cel mai rău, mi-a dat iertarea dulce. (bis)

Fii binecuvântat, fii binecuvântat,
Sfânt Sânge preacurat,
căci greul meu, căci greul meu păcat
mi l-ai spălat,
doar Tu mi l-ai spălat.

O, cât de-adânc am fost căzut de tot şi dintr-o dată,
pe veci mă socoteam pierdut şi vina-mi neiertată. (bis)

Păcătuit-am contra Ta şi-a dragostei divine,
o, cine m-ar putea ierta, Sfânt Sânge, decât Tine? (bis)

Zăceam căzut acolo jos, privit de toţi cu silă.
– O, Sânge Sfânt al lui Hristos, doar Ţie Ţi-a fost milă. (bis)
Sfânt Sânge, nu mă mai lăsa să uit şi să cad iară,
ci fă-mi pustietatea mea o nouă primăvară… (bis)

933. POATE-AI PUS ŞI TU ODATĂ

Poate-ai pus şi tu odată lui Hristos un legământ.
Îl mai ţii tu minte oare, sau de mult i-ai pus mormânt? (bis)

O, adu-ţi, adu-ţi aminte dragostea dintâi,
vino, vino iar fierbinte
şi cu ea, cu ea-nainte să rămâi!…

Poate-ai spus şi tu odată mamă unei dulci iubiri –
azi ce loc mai ţii tu-n suflet umedelor ei priviri? (bis)

Poate-i spus şi tu odată psalmii cu un suflet blând;
ce s-a mai ales din taina imnului cântat plângând? (bis)

Poate-i dus şi tu odată cuiva un cuvânt frumos –
dacă nu-l mai uzi cu lacrimi, ce-a rodit pentru Hristos? (bis)

Ce mai este-acum din toate, câte gânduri bune-ai pus,
dacă nici un rod din toate n-a rămas pentru Iisus? (bis)

934. GLASUL RUGĂCIUNII MELE

Glasul rugăciunii mele, Doamne, rabdă-mi-l tăcând,
căci naintea Ta-mi stă duhul // frământat // (de 3 ori) şi tremurând.

Dumnezeul meu, ajută-mi
să-mi îndrept al vieţii rost,
căci mă leg din clipa asta (bis)
să nu fiu (bis) tot cum am fost.

Calea Ta întotdeauna am văzut-o-n faţa mea,
însă eu necredinciosul // n-am umblat // (de 3 ori) mereu pe ea.

Duhul Tău întotdeauna mi-a fost sfânt şi-a fost aprins,
însă eu neveghetorul // prea am fost // (de 3 ori) de somn învins.

Voia Ta întotdeauna am ştiut-o luminos,
însă eu neascultătorul // n-am iubit, // (bis) n-am iubit-o credincios.

Şi Cuvântu-Ţi totdeauna L-am avut şi L-am purtat,
însă eu nepăsătorul // prea ades, // (bis) prea adesea L-am uitat.

Fraţii mei întotdeauna m-au înştiinţat s-ascult,
însă eu nesocotitul // i-am rănit // (de 3 ori) atât de mult.

Mila Ta dintotdeauna mă tot cheamă să mă-ndrept,
însă e nemântuitul // nu ştiu cât // (de 3 ori) mai tot aştept…

935. DACĂ S-A FĂCUT MINUNEA

Dacă s-a făcut minunea înnoirii vieţii tale,
asta trebuie s-o vadă orişicine, pe-orice cale.

Dacă-n inima ta-i pacea şi-n ea Duhul Sfânt se ţine,
asta trebuie s-o vadă, pe-orice cale, orişicine. (bis)

Dacă tu-L urmezi pe Domnul şi ţii calea voii Sale,
asta trebui s-o vadă orişicine, pe-orice cale.

Dacă tu ai pentru semeni gânduri de iubire pline,
asta trebuie s-o vadă pe-orice cale, orişicine. (bis)

Dac-ai rupt-o cu trecutul de păcate şi greşale,
asta trebuie s-o vadă orişicine, pe-orice cale.

Căci dac-ai aflat pe Domnul şi-I cunoşti Cuvântul bine,
vai de tine când n-o vede pe-orice cale, orişicine. (bis)

936. O, CERUL FĂRĂ MARGINI

O, cerul fără margini al ochiului curat,
ce dulce-a fost naintea căderii în păcat!
Ce dulce-a fost lumina încrederii, iubind,
şi cum a prăbuşit-o ispita, neveghind!

Iisuse, // vino // (de 3 ori) iar
şi dă-ne-al păcii har,
în el // să rămânem // (bis)
şi-n veci să nu cădem.

O, legământul unic cu lacrimi înălţat,
ce dulce-a fost naintea căderii în păcat!
Ce nalt a fost cuprinsul sfinţitului sărut
şi cum l-a frânt căderea păcatului făcut!

O, de-aş putea reface al ochilor senin,
să-mi vindec legământul de rana cu venin,
să-i spăl iubirii faţa ce eu i-am întinat…
– nu-i preţ pe lumea asta să-l cred prea greu de dat!…

937. AL TĂU SUNT EU

Al Tău sunt eu, Iisuse Bun, al Tău, al Tău, al Tău,
în Mâna Ta viaţa-mi pun, fereşte-mi-o de rău.
Spre slava Ta lucrez şi cânt,
al Tău sunt eu, Iisuse Sfânt, al Tău, al Tău, al Tău.
Păstrează-mă mereu, Preasfinte Dumnezeu,
ferit de orice rău, al Tău, al Tău…

A Ta sunt eu, Iisuse drag, a Ta, a Ta, a Ta,
al bucuriei mele steag spre Tine-mi voi purta.
Cu tot ce am, prin tot ce trag,
a Ta sunt eu, Iisuse drag, a Ta, a Ta, a Ta.
Păstrează-mă mereu, Preasfinte Dumnezeu,
oriunde m-ai purta, a Ta, a Ta.

Ai tăi suntem, Iisus iubit, ai Tăi, ai Tăi, ai Tăi,
şi vrem să-Ţi ardem mai sfinţit a inimii văpăi.
Cu tot ce-avem, pân-la sfârşit,
ai Tăi suntem, Iisus iubit, ai Tăi, ai Tăi, ai Tăi.
Păstrează-ne mereu, Preasfinte Dumnezeu,
biruitori pe-a vieţii căi, ai Tăi, ai Tăi…

938. DOAMNE, IAR ÎMI PLEC GENUNCHII

Doamne, iar îmi plec genunchii înaintea Crucii Sfinte
cu o inimă zdrobită şi cu-o lacrimă fierbinte. (bis)

Doamne, Doamne, mila Ta-i scăparea mea.

Nu am mirul Magdalenei să Ţi-L dau pentru-ngropare,
dar cu plâns ca păcătoasa Îţi spăl sfintele picioare. (bis)

Am umblat prea mult pe lume, în păcate şi în rele,
făr-să mă gândesc la Tine ori la ceasul morţii mele. (bis)

M-am gândit numai la lume, la averi şi la păcate,
făr-să-mi pese că Tu sângeri şi Tu suferi pentru toate. (bis)

Astăzi văd cu pocăinţă Preţul Scump al Crucii Tale
pentru vina mea cea mare, pentru-a vieţii mele cale. (bis)

Şi mă rog cu păcătoasa şi tâlharul de pe Cruce:
iartă-mă şi mă primeşte şi-mi dă raiul Tău cel dulce. (bis)

939. TOT CE-AM CÂNTAT, Iisuse

Tot ce-am cântat, Iisuse, şi-am plâns sub Crucea Ta
să mă alunge-ntruna ca groaza şi furtuna
– de-am să Te pot uita!

Tot ce mi-ai dat Tu mie şi eu Ţi-am dat cândva,
iubirea cea cerească, mă ardă şi-osândească
– de-am să Te pot uita!

Tot ce-a fost martor stării ce n-o mai pot purta
mă-nvinuiască-oriunde, să nu mă pot ascunde,
– de-am să Te pot uita!

Tot ce Ţi-am spus prin lacrimi sau zis prin gura mea,
ca arşiţa să-mi fie, ca gheaţa să mă ţie
– de-am să Te pot uita!

Tot chinul dus şi foamea, şi multa lipsă grea,
şi munca cea amară napoi să-mi vină iară
– de-am să Te pot uita.

940. E SĂRBĂTOARE

E sărbătoare până-n cer şi cântă-ntreaga zare
când se dărâmă-un gard de fier şi creşte-un câmp de floare.

E sărbătoare când un rău se duce pe vecie
şi se ridică-n locul său un sfânt şi-o bucurie.

E sărbătoare când sfârşesc suspinul şi-ngrozirea
şi-n locul lor se nasc şi cresc cântarea şi iubirea.

E sărbătoare şi cules când silnicia piere
şi cei ce-au plâns prelung reies din noapte spre-nviere.

E sărbătoare-n clipa când sfârşeşte-o depărtare
şi, după ani şi ani plângând, soseşte-o-mbrăţişare.

E sărbătoare când, duios, cei dragi cu noi se-adună,
– dar cea mai mare-i când Hristos cu-un suflet se cunună.

941. SPUNE-MI MIE, DOAMNE

– Spune-mi mie, Doamne Dumnezeul meu,
de ce nu mă-ngăduie suspinu-mi greu.
Ochii-mi lăcrimează şi-s îndurerat,
eu cum voi răspunde pentru-al meu păcat?

Ai milă de mine, Dumnezeul meu,
linişteşte-mi gândul şi suspinul greu
şi-mi arată calea-n care să păşesc,
să-mi sfârşesc durerea, pacea să-mi găsesc.

– O, suflete dragă, pacea vei afla
dacă vii cu lacrimi lângă crucea Mea.
Pentru-a tale fapte câte le-ai greşit,
Eu Mi-am dat viaţa şi le-am ispăşit.

Crede şi te-ntoarce, şi vei fi iertat,
iar apoi slujeşte-Mi cu un gând curat,
ca în bucurie să te pot primi
când aici în lume viaţa vei sfârşi…

942. LUME, NEGUSTOR DE RELE

Lume, negustor de rele, cum m-ai înşelat cu ele,
mi-ai promis de toate cele şi mi-ai dat amar şi jele.
Mi-ai promis mare şi sare şi mi-ai dat lacrimi amare,
mi-ai promis averi de strâns şi mi-ai dat amar şi plâns. (bis)

Lume, negustor de rele, cum m-ai înşelat cu ele,
mi-ai promis de toate cele şi mi-ai dat amar şi jele.
Mi-ai promis şi mi-ai promis, dar minciună-i tot ce-ai zis,
c-ai zis până te-am crezut şi-apoi m-ai lăsat căzut. (bis)

Lume, negustor de rele, tu strâmbaşi căile mele,
să mă duci la iad cu ele, să mă-ngropi în chinuri grele.
Ai zis cât ţi-am fost pe plac şi-apoi m-ai lăsat sărac,
ai zis până m-ai minţit şi-apoi m-ai lăsat zdrobit. (bis)

…De n-ar fi-avut Dumnezeu milă de sufletul meu,
unde-aş fi ajuns să zac, n-ar şti nimeni, veac de veac.
Fie Domnul lăudat c-a fost bun şi m-a scăpat,
fie Domnul preamărit c-a fost bun şi n-am pierit. (bis)

943. LUME, LUME-NŞELĂTOARE

Lume, lume-nşelătoare, // nu mai încerca-n zadar, // (bis)
prin chemări măgulitoare, să m-atragi la tine iar. (bis)

Lume, lume-nşelătoare,
cine te iubeşte moare, moare greu.

Când ţi-aud chemarea, lume, // faţa-n palme mi-o ascund, // (bis)
în zadar mă chemi pe nume, nici nu vreau să-ţi mai răspund. (bis)

În zadar întinzi spre mine // al plăcerilor pahar, // (bis)
nu-l mai vreau, că ştiu prea bine că e veninos şi-amar. (bis)

Azi când iar mi-arăţi paharul // şi mă chemi să mi-l oferi, // (bis)
mi-amintesc de tot amarul din paharul tău de ieri. (bis)

Am băut acum din harul // Bunului Mântuitor, // (bis)
lume, nu-ţi mai vreau paharul chiar de-ar trebui să mor. (bis)

944. O, NU MĂ MAI BIZUI

O, nu mă mai bizui pe nimic al meu,
ci mă bizui tare doar pe Dumnezeu.

Numai El, numai El
mi-ajutorul de-orice fel,
numai El, numai El.

Nu pot să mă laud cu nimic ce fac,
ci mă laud numai cu Hristos în veac.

Nu mă pot încrede în nimic de jos,
toată-ncrederea mi-e numai în Hristos.

Nici o bucurie n-am de-acest pământ,
ci mă bucur numai de Cuvântul Sfânt.

Nu mai vreau de nimeni sufletul să-mi leg,
ci mi-l jurui veşnic Domnului, întreg.

Binecuvântează-mi, Doamne-acest hotar,
pentru-ntreaga-i slavă, dă-mi întregu-Ţi har.

945. Ce dulce mi-e nădejdea

Ce dulce mi-e nădejdea vieţii care vine,
e numai bucurie în tot ce-aştept la Tine!

Ajută-mi, Dulce Domnul meu,
să cred, să lupt, s-alerg mereu
şi oricât aş plăti de greu,
să pot s-ajung la Dumnezeu.

Va fi o dimineaţă şi-apoi o alta iară,
întotdeauna nouă, că-n veci nu va fi seară,

Va fi o-mbrăţişare întotdeauna dulce,
căci teama şi-ndoiala pe veci de veci s-or duce,

Va fi o întâlnire şi-apoi o alta-ntruna,
căci orice despărţire s-a dus pe totdeauna.

Ajută-mă, răbdare, s-ajung pe veşnicie,
acolo unde numai iubirea o să fie.

946. DE PE UNDE-AM FOST

De pe unde-am fost cu Tine, am numai cântări divine,
numai zile însorite, numai feţe strălucite.

Drag Iisus, scump Iisus,
numai haruri mi-ai adus.
Fă să-Ţi cânt, cât mai sînt,
numai Numele Tău Sfânt.

Tu mi-ai dat numai cuvinte cu-nsoţiri de lacrimi sfinte,
cu trăiri de fapte pline, numai de-adevăr şi bine.

Mi-ai dat stări numai curate, numai rugăciuni nălţate
şi numai cântări divine, cu lumini de lacrimi pline.

Tu-mi dai stările plăcute şi-mi dai tainele tăcute,
şi-mi dai faptele frumoase şi cărările voioase.

Doamne, unde-am fost cu Tine a fost cerul tot cu mine
şi nu ne vom mai desparte nici prin viaţă, nici prin moarte.

947. TOT DRUMUL CU HRISTOS

Tot drumul cu Hristos umblat ne-a fost păzit şi ajutat,
sub al iubirii adăpost, // feriţi de orice rău am fost. // (bis)

Slăvit să fii, slăvit Iisus, de cât ne-ai dat şi cum ne-ai dus,
Te vom slăvi de mii de ori, în veci mai recunoscători. (bis)

Tot ce-am cerut cu gând curat ni s-a-mplinit cu-adevărat,
nimic din câte ne-am temut // pe calea noastră n-am văzut. // (bis)

Ajungerile noastre sînt noi întâlniri în Duhul Sfânt,
şi orice noi minuni primim // ne fac mai dulce să-L iubim. // (bis)

Pe drumul cu Hristos, făcut, orice sfârşit e-un început,
oriunde-i dulce şi frumos // /de la Hristos pân-la Hristos. // (bis)

948. IUBEŞTE-ŢI CRUCEA TA

Iubeşte-ţi crucea ta şi-o poartă, oricât de aspră ţi-ar părea,
căci şi cea mai amară soartă // odată ţi-o-ndulceşti cu ea. // (bis)

Când, cu puterile sleite, nici s-o târăşti n-ai mai putea,
prin cele mai de jos ispite, mergi sprijinit de crucea ta. (bis)

Când se va năpusti furtuna şi nici un scut nu vei avea,
cu-ncredere întotdeauna, // te-adăposteşti sub crucea ta. // (bis)

Când va veni singurătatea şi prea din greu ţi-o vei purta,
ca de-al soţiei sân preadulce, să te-alipeşti de crucea ta. (bis)

Când vor veni prăpăstii multe şi nici un pod nu vei avea,
ea peste ele-ţi va fi punte // şi-ai să le treci pe crucea ta. // (bis)
…Când vei păşi către cunună, Hristos, ieşind naintea ta,
va spune: «Vino, slugă bună» – şi-n schimbul crucii ţi-o va da! (bis)

949. MAI ÎNTÂI DE TOATE

Mai întâi de toate, voia Domnului să ţi-o supui,
cere-I peste ea deplină binecuvântarea Lui.

Doar ce-ţi binecuvântează şi-ţi îngăduie Hristos
îţi va fi spre-adevărată fericire şi folos.

Mai întâi de orice-avere care vrei să ţi-o adui,
caută să câştigi comoara binecuvântării Lui.

Mai întâi de-orice-nsoţire care vrei să ţi-o propui,
vino, cere-I să-ţi dea Domnul binecuvântarea Lui.

Mai întâi de orice vorbă care ai de gând s-o spui,
mergi şi cere de la Domnul binecuvântarea Lui.

Mai întâi de legăminte, nu promite nimănui
până nu ceri – şi-ţi dă Domnul – binecuvântarea Lui.

Poţi avea oricâtă-avere, loc şi scaun cum altul nu-i,
– în zadar când nu-ţi dă Domnul binecuvântarea Lui.

950. MÂINE VOM SUI

Mâine vom sui şi noi sus pe câte-o rază
şi ne va opri apoi Soarele-n amiază,
aşteptându-ne duios, blând să ne sărute
de pe chipul glorios lacrimile mute.

Fii slăvit, fii slăvit, Soare strălucit,
Te-aşteptăm, Te-aşteptăm
să Te-ntâmpinăm.

Mâine va veni Iisus pe un nor de soare,
spre-a ne-aduce, cum a spus, slava viitoare
şi ne va opri-n văzduh dulcea Întâlnire
când va-ncepe Sfântul Duh veşnica Nuntire.

Mâine vom uita şi noi toate-aceste rane,
lungul lacrimii şuvoi, grelele prigoane
şi vom binecuvânta chinurile duse,
fără ele n-am purta chipul Tău, Iisuse…

951. NU POŢI CUPRINDE MAREA

Nu poţi cuprinde marea, oricât te-ntinzi şi vrei,
dar te va prinde-odată sub el vreun val al ei.

Nu poţi opri furtuna, oricât te-mpotriveşti,
dar te va smulge-odată vreun vânt, oricine eşti.

Nu poţi să ţii pământul sub palmă, cât ai vrea,
dar el doar sub o palmă pe veci te va ţinea.

Nu poţi să-ngropi Lumina sub nici un oboroc,
nu poţi opri nici noaptea, nici soarele pe loc.

Nu poţi să-nfrângi Lucrarea lui Dumnezeu cum vrei,
dar vei fi-nfrânt odată şi tu de mersul ei.

Şi vei vedea ce veşnic, ce-amar şi dureros
e plânsul celor care se luptă cu Hristos.

952. ÎNCREDE-TE-N IUBIRE

Încrede-te-n iubire chiar când ţi-aduce jale,
n-o-mpiedica să intre în taina vieţii tale,
căci inima în care îşi află loc iubirea
primeşte azi odihna, iar mâine nemurirea.

Încrede-te-n iubire chiar dacă lumea toată
ţi-ar spune că viaţa îţi este înşelată,
căci cel ce-n curăţie cu-adevărat iubeşte,
nimic nu-l mai înşeală, nimic nu-l rătăceşte.

Încrede-te-n iubire, că ea-i din Domnul Sfântul,
nimic nu-i mai puternic ca El pe tot pământul,
dar să trăieşti iubirea cu sfânta ascultare –
atunci nici decât tine nu-i nimenea mai tare.


953. NU POŢI SĂ FACI LA ALŢII-UN BINE

Nu poţi să faci la alţii-un bine
de nu-ţi faci ţie-ntâi un rău,
– de nu poţi renunţa la tine, (bis)
n-ajuţi în veci pe-un frate-al tău. (bis)

Nu poţi da locul tău altuia
ca tu lipsit să nu rămâi,
nu iei povara nimănuia (bis)
făr-să te-ncarci pe tine-ntâi. (bis)

Nu porţi a nimănui ocară
să nu rabzi tu în locul lui,
cât nu eşti gata de-o povară, (bis)
nu faci vreun bine nimănui. (bis)

De nu poţi a-l iubi pe-un frate
mai mult decât viaţa ta,
credinţa ta în veci nu-l poate (bis)
nici suferi, nici ajuta. (bis)

Dar când iubeşti cu-aşa iubire
cum cere şi cum dă Hristos,
atunci simţi sfânta mulţumire, (bis)
căutând al altora folos. (bis)

O frate, fă la alţii bine,
chiar dacă ţie-ţi faci un rău,
căci numai când te uiţi pe tine (bis)
poţi semăna cu Domnul tău. (bis)

954. DORESC MAI MULT IUBIRII

Doresc mai mult iubirii să-i cânt cât mi-a rămas,
curat şi sfânt, şi până la cel din urmă ceas. (bis)

Doresc mai mult uitării să-i dau orice loviri,
cu toţi ai mei s-am pururi cereşti împărtăşiri. (bis)

Doresc mai mult cu lacrimi cântarea mea s-o cânt,
cu-a lor podoabe sfinte s-o nalţ spre cerul sfânt. (bis)

Doresc mai mult toţi fraţii comoara mea să-i ţin,
cu lacrimi sărutându-i oriunde merg sau vin. (bis)

Doresc mai mult Cuvântul să-l spun tot mai frumos,
aşa Te rog, ajută-mi, Stăpânul meu, Hristos. (bis)

955. IUBIREA TA, PRIETEN DRAG

Iubirea Ta, Prieten Drag,
mi-e şi-adăpost, mi-e şi toiag, (bis)
şi-n drum cu soţ, şi-n drum pribeag,
de-oriunde plec şi-oriunde trag. (bis)

Iubirea Ta, iubirea Ta,
e mama mea, e sora mea,
e casa mea, e ţara mea,
e cerul meu, e slava mea,
iubirea Ta, Iisus, iubirea Ta.

În ciuda perilor cărunţi
şi-a cutelor pleşuvei frunţi, (bis)
şi-a mersului cu paşi mărunţi,
eu zbor cu ea din munţi în munţi. (bis)

Oricâte jertfe mi-a cerut,
nici una, dând, nu m-a durut, (bis)
cântări şi raze mi-au părut
tot ce mi-a dat cu-al ei sărut… (bis)

Iubirea Ta, Prieten Drag,
mi-e-al părtăşiei dulce cheag, (bis)
mi-e sfântul sufletului steag
cu care merg din prag în prag… (bis)

În ea doresc să fiu lucrând,
în ea doresc să mor luptând, (bis)
cu ea doresc să-nviu curând,
cu ea, nemistuit arzând… (bis)

956. ORICÂT ŢI-AR FI DE MULTE

Oricât ţi-ar fi de multe virtuţile de-acuma
şi oricât de puţine păcatele de ieri,
mai bine-i ca păcatul să-ţi pui nainte numa’,
virtuţile ţi-ascunde cum n-ar fi nicăieri.

Orice nălţimi frumoase ai fi atins acuma
şi oricât de puţine ai fi avut căderi,
căderile, mai bine, să-ţi pui nainte numa’,
nălţimile socoate cum n-ar fi nicăieri.

Oricât de greu e lucrul ce alţii-ţi cer acuma
şi oricât de uşor e acel ce tu li-l ceri,
ce ei îţi cer mai bine-i să-ţi pui nainte numa’,
ce tu le ceri socoate cum n-ar fi nicăieri.

Oricât de mare merit ar fi să ai acuma
şi-oricât de mică parte dator eşti la poveri,
mai bine-i datoria să-ţi pui nainte numa’,
la merit nici gândeşte, cum n-ar fi nicăieri.

Hristos să-ţi fie-n faţă şi pilda Lui acuma,
în ziua de-azi ca-n Ziua Slăvitei Învieri,
pe Dumnezeu şi pe-alţii să-ţi pui nainte numa’,
la tine nici gândeşte, cum n-ai fi nicăieri.

Gândeşte doar la Domnul şi doar la alţii-acuma,
cu dragoste şi-n vorbe, şi-n fapte, şi-n tăceri,
şi Dumnezeu gândi-va atunci la tine numa’,
cum numai tu-ai fi-n lume, iar alţii nicăieri.

957. Vorbea Iisus de pe colină

Vorbea Iisus de pe colină
poporului ce sta pe jos,
cu faţa plină de lumină,
vorbea Iisus de pe colină,
cu glasul rar, adânc, duios:

– În lume, ura ca o stâncă
apasă sufletul oricui,
te-nchide-n noaptea ei adâncă,
să fii ca piatra, mai rău încă,
să nu faci bine nimănui!

Dar Eu vă spun: de vezi pe moarte
duşmanul tău în drum căzut,
tu lasă ura la o parte,
şi dacă-ţi vezi duşmanu-n moarte,
cu milă-ajută-l pe căzut.

Dac-un duşman bătut de soarte
la uşa ta se va opri,
tu lasă ura la o parte,
duşmanului bătut de soarte
tu dă-i ce poţi, dar nu-l goni!

Când un duşman în haine sparte
la uşa ta va aştepta,
tu lasă ura la o parte,
duşmanului în haine sparte
tu dăruie-i cămaşa ta!

Când chiar duşmanii cei de moarte
vor face-n contra ta sobor,
tu lasă ura la o parte
şi chiar duşmanilor de moarte
le-ntinde mâna iubitor.

Cu cei şi mai lipsiţi, împarte
bucata pâinii pentru trai,
cât ai, chiar cu duşmanu-mparte –
căci Dumnezeu îţi face parte
atunci şi ţie sus, în rai.

958. CEI CE-AU MERS

Cei ce-au mers pe-o cale strâmbă chiar când dreaptă o-ar fi vrut
sunt mai vrednici de osândă de cât cei ce n-au ştiut.

Căci acei ce n-au ştiinţă n-au nici vină, chiar greşind,
dar cei ce-au strâmbat dreptatea au păcătuit ştiind. (bis)

Nu nesocoti-ndreptarea către sfintele cărări,
că nu ştii ce-asprime poartă a lui Dumnezeu mustrări.

Dând mereu mai mult din viaţă pentru cele care pier,
în curând n-o să-ţi rămână nici o clipă pentru Cer. (bis)

Făcând loc mereu în suflet tot mai mult la ce-i de jos,
tot mai strâmt şi mai din urmă va fi locul lui Hristos.

Oare-n faţa conştiinţei nu-ţi dai seama tu deplin
cui dai tot mai mult din viaţă şi cui dai tot mai puţin? (bis)

959. SĂ POT SĂ MERG

Să pot să merg, să pot să stau (bis)
oricând sau cu oricine,
– eu nu mai vreau şi nu mai vreau, (bis)
Iisus, decât cu Tine. (bis)
Iisus, Iisus, eu nu mai vreau şi nu mai vreau,
Iisus, decât cu Tine.

Să pot să plâng, să pot să cânt (bis)
cu dorul tot din mine,
– eu nu mai simt şi nu mai sînt, (bis)
Iisus, decât cu Tine. (bis)
Iisus, Iisus, eu nu mai simt şi nu mai sînt,
Iisus, decât cu Tine.

Să pot să ţin, să pot să las (bis)
tot ce se pare bine,
– eu nu mai vreau nici zi, nici ceas, (bis)
Iisus, decât cu Tine. (bis)
Iisus, Iisus, eu nu mai vreau nici zi, nici ceas,
Iisus, decât cu Tine.

Să pot urî, să pot iubi (bis)
sau lepăda ori ţine,
– eu n-aş tăcea şi n-aş vorbi, (bis)
Iisus, decât cu Tine. (bis)
Iisus, Iisus, eu n-aş tăcea şi n-aş vorbi,
Iisus, decât cu Tine.

Să pot să spun tot ce gândesc, (bis)
chiar ce nici se cuvine,
– eu nu mai spun, nici mai primesc, (bis)
Iisus, decât cu Tine. (bis)
Iisus, Iisus, eu nu mai spun, nici mai primesc,
Iisus, decât cu Tine.

Să pot trăi, să pot muri (bis)
oriunde crezi de bine,
– eu n-aş putea şi n-aş dori, (bis)
Iisus, decât cu Tine. (bis)
Iisus, Iisus, eu n-aş putea şi n-aş dori,
Iisus, decât cu Tine.

960. ŞI EU AM TRAS CU DOMNUL

Şi eu am tras ades cu Domnul la jugul Lui cel bun şi greu,
dar numai asudând aflat-am ce minunat e Dumnezeu.

Şi eu m-am dus plângând adesea pe brazda plugului ceresc,
dar numai semănând cu lacrimi aflai că-s vrednic să trăiesc. (bis)

Şi eu am fost ades în locul chinuitor şi-ntunecos,
dar numai-n gropi cu lei aflat-am ce har e-alături de Hristos.

Şi eu am spus uşor adesea cuvântul cel mai nalt şi greu,
dar de pe cruce ştiu c-odată dai tot ce-ai spus, lui Dumnezeu. (bis)

Şi eu am stat pe rugul unde se arde cel mai dureros,
dar numai astfel ştiu că nu e alt loc mai vrednic de Hristos.

Şi eu am dus atâtea lupte, de temeri şi-ndoieli cuprins,
dar numai când mi-am dat viaţa n-am mai putut să fiu învins. (bis)

961. EU NU VREAU SĂ NU MOR

Eu nu vreau să nu mor în lupte şi nici să gem, oriunde-aş sta,
ci vreau cu cât mai multe roade s-ajung la biruinţa Ta.

Ajută-mă să-Ţi dau iubirea care-o vreau,
să vin în faţa Ta cum Tu, Iisus, m-ai vrea,
cum Tu, Iisus, m-ai vrea, să vin în faţa Ta;
să vin în faţa Ta cum Tu, Iisus, m-ai vrea.

Eu nu vreau să nu dau tot preţul cu care simt că-Ţi sunt dator,
ci vreau senin să-mi fie totul în clipa-n care am să mor.

Eu nu vreau să n-ajung în flăcări cât încă am un rău ascuns,
ci vreau la orice judecată să dau un sfânt şi-un drept răspuns.

Eu nu vreau să resping mustrarea nici unor ochi, nici unui glas,
ci vreau să pot umbla-n lumină cu orice gând, cu orice pas.

Eu nu vreau să n-ascult cuvântul, chiar când mi-l spune cel mai mic,
ci vreau din marea carte albă să nu mă-nvinuie nimic.

962. SĂ NU POT IZGONI DIN MINE

Să nu pot izgoni din mine nimic din dorul neuitat
ce, cu cântări şi cu suspine, atât de-adânc mi le-am legat.

Să nu-i uit nici o clipă sfântă, să nu-i pierd nici un strop din har,
să nu-i las nici o zare-nfrântă şi nici un pas pierdut măcar. (bis)

Să nu zac unde cad vreodată, ci să mă scol grăbit, spălând
cu lacrimi urma vinovată, mai hotărât să-nving luptând.

Să plec grăbit de orişiunde văd că Hristos este-alungat,
să mă-ngrozesc de tot ce-ascunde vreo-ngăduinţă spre păcat. (bis)

Să-mi ard în focul necruţării orice păcat, din rădăcini,
să merg pe calea înfrânării oricât mi-ar fi de grea de spini.

Să mă frământ de-orice durere, să ard pentru-al oricui păcat,
să plâng pentru-a oricui cădere – dacă-s creştin adevărat. (bis)

963. DIN DUHUL TĂU

Din Duhul Tău învăţ, Iisuse,
cum să-L iubesc pe Dumnezeu
mai mult ca tot ce-am drag pe lume;
din Duhul Tău (de 3 ori)
ştiu ce-am mai scump pe lume eu.

Din Duhul Tău ştiu ce iubire
să am spre-al Tău Cuvânt Slăvit,
cum să-l doresc şi caut cu sete;
din Duhul Tău (de 3 ori)
ştiu ce-am mai scump şi preţuit.

Din Duhul Tău ştiu ce răbdare
şi ce iertare sunt dator
şi cum să umblu-n ascultare;
din Duhul Tău (de 3 ori)
ştiu drumul cel mântuitor.

Din Duhul Tău ştiu cum se cere
să-i pot iubi pe fraţii mei,
să-i simt mai dulci ca orice miere;
din Duhul Tău (de 3 ori)
ştiu ce-i iubirea pentru ei.

Din Duhul Tău ştiu ce-nălţare
e-al rugăciunii tainic ceas,
să-l caut mereu mai cu-nsetare;
din Duhul Tău (de 3 ori)
ştiu toate pentru el să las.

Din Duhul Tău ştiu pân-la moarte
să-mi ţin credinţa ce Ţi-am pus,
s-aleg cu Tine orice soarte;
din Duhul Tău (de 3 ori)
ştiu cum doreşti să mor, Iisus.

964. IISUS, CÂND SPUI CÂT MĂ IUBEŞTI

Iisus, când spui cât mă iubeşti şi cum mă chemi pe nume,
o, astea-s cele mai cereşti cuvinte de pe lume.
Când spui că eşti Păstorul meu cel bun şi blând, şi tare,
o, Preaputernic Dumnezeu, ce-ar fi mai dulce oare?

Când spui să nu mă tem deloc, căci Tu eşti lângă mine,
cum să nu trec prin ger şi foc încrezător în Tine?
Când spui să cred Cuvântul Tău oricând şi cu tărie,
cum să mă tem c-ar fi vreun rău în tot ce-mi dai Tu mie?

Când spui să nu mă-ngrijorez cu teamă niciodată,
cum să n-ascult, cum să nu cred din inima mea toată?
Când spui că-n Cer mi-ai pregătit un loc când mă voi duce,
Iisus, Mântuitor Iubit, cum să Te cânt mai dulce!

965. TU MĂ IUBEŞTI?

– Tu Mă iubeşti, iubitul Meu, mai mult ca orişicare?
Poţi tu veni fără-ndoieli pe calea Crucii oare?
– Da, Doamne, ştii că Te iubesc, dar nu-ndeajuns de tare!

Vreau să Te iubesc, (bis)
vreau mai mult şi mai cu foc
să Te iubesc.

– Iubitul Meu, tu Mă iubeşti mai mult ca orice-avere,
poţi tu să laşi al lumii tron, să iei a mea durere?
– Da, Doamne, ştii că Te iubesc, dar încă se mai cere!

– Iubitul Meu, azi Mă iubeşti mai mult ca ieri pe Mine,
creşti oare tu iubirea Mea tot mai frumoasă-n tine?
– Da, Doamne, ştii că Te iubesc, dar vreau mai mult, ştii bine!

– Eşti mulţumit cu cât îi dai şi cât îi arzi iubirii,
Îmi ştii tu oare îndeajuns dulceaţa-mpărtăşirii?
– Nu, Doamne, ci mai nalt mi-aş vrea altarul dăruirii.

Ajută-mi, Preaiubitul meu, iubirii proşternute
să-Ţi verse mirul cel mai scump al lacrimii tăcute,
ca rana cea mai din adânc să-Ţi spele şi sărute.

966. EU SUNT ZDROBIT DE TOT

Eu sunt zdrobit de tot, Iisus, durerea-mi este grea,
dar nu uit, Doamne, ce mi-ai spus: – Priveşte-Mi Faţa Mea.

Cred, Doamne, că de vrei, tot greul poţi să-mi iei,
dar chiar de nu mi-l vei lua // tot cred iubirea Ta. // (bis)

Eu sunt acuma-ndurerat şi sufletul mi-e frânt,
dar, Doamne, chiar aşa-ntristat privesc spre haru-Ţi sfânt.

Eu sunt prea greu lovit acum şi plânsul mi-e amar,
dar chiar şi pe-acest aspru drum, eu tot mai cer un har.

Nu mă lăsa, oricât de greu ar fi să fiu lovit,
să-mi pierd nădejdea, Domnul meu, în braţul Tău slăvit.

Ci vino Tu-n durerea mea şi-ajută-mi s-o răzbesc,
ca, orişicât mi-ar fi de grea, să nu mă prăbuşesc.

967. O, NUME SFÂNT

O, Nume Sfânt, ce şi-n cuvinte, şi în tăcere Te ador,
de Tine-s pline-a’ mele cânturi şi-n forma lor, şi-n miezul lor;
de Tine-i plină şi-a mea minte, şi inima până-n străfund,
de Tine plină mi-e fiinţa şi-n ce m-arăt, şi-n ce m-ascund…

De-aceea, după ani de lacrimi, aleg tot suferinţa Ta
şi până-n veci de-ar fi asemeni, eu nu m-aş despărţi de ea.

De Tine mi-am legat viaţa şi soarta-ntreagă pe pământ,
de Tine sufăr şi mă bucur, de Tine lăcrimez şi cânt,
de Tine-alături port ocara acum când eşti batjocorit,
dispreţuiesc orice mărire pe lângă-al Tău calvar slăvit.

De Tine-alături merg, Iisuse, oricât va ţine-al Tău calvar,
mi-e mai de-ajuns ca orice plată al suferinţei Tale har;
de mii de ori mai fericită-i ocara Ta cu Tine-n rând
ca libertatea fără Tine şi râsul când Tu gemi urcând…

968. CĂTRE FAPTELE ÎNALTE

Către faptele înalte fii mereu cu duh înalt,
astfel să te afle Domnul la al învierii salt!

Aleargă, lucrează şi suie mereu
şi-n curând cerul sfânt ţi-l va da Dumnezeu.

Către ţelurile sfinte suie-ţi orice năzuinţi
şi-n spre capul tău coboară Domnul nimbul celor sfinţi.

Către aurora Crucii suie-ţi orişice calvar
şi-o să-ţi simţi plini de dulceaţă tot ce ţi-ai crezut amar.

Către taina-mpărtăşirii suie-ţi orice fir de gând
şi-o să-ţi strălucească faţa cum e soarele arzând.

Către-altarul rugăciunii suie-ţi tot ce aur ai
şi-o să umbli prin răcoarea dimineţilor din rai.

Către Poarta Veşniciei suie-ţi totul fericit
şi-o să-ţi afli dinainte Preţul Sfânt întreg plătit.

969. SUNTEM MULT MAI MULŢI

Suntem mult mai mulţi în lume cei ce credem şi iubim,
nu e nimeni să ne ştie câţi suntem şi-o să mai fim.
– Nu te teme, frate care te crezi singur şi învins,
fraţii care te-nconjoară sunt un număr necuprins. (bis)

Suntem mult mai tineri astăzi cei ce credem în Iisus,
tinereţea Lui ne umple cu avânt şi har de sus.
– Nu te teme, frate care te socoţi neputincios,
când va fi nevoie-n luptă, te va-ntineri Hristos. (bis)

Suntem azi mult mai aproape de sfârşitu-acestor vremi,
crede-n Domnul Care vine şi nicicând să nu te temi.
– Mai nainte de necazul cel cum nu s-a mai văzut,
vine El să-i ia cu Sine pe toţi cei ce L-au crezut… (bis)

970. ÎNVAŢĂ DE LA TOATE

Învaţă de la ape să ai statornic drum,
învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum.

Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi,
învaţă de la stâncă cum neclintit să crezi.

Învaţă de la soare cum trebuie s-apui,
învaţă de la piatră cât trebuie să spui.

Învaţă de la vântul ce-adie pe poteci
cum trebuie pe lume de liniştit să treci.

Învaţă de la toate, căci toate-ţi sunt surori,
cum treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori.

971. SĂ NU MĂ ROG

Să nu mă rog pentru scăpare, Iisuse-n faţa celui rău,
ci pentru sfânt curaj – să apăr lumina şi-Adevărul Tău.

Să nu privesc către-nceputul de norii-ameninţării plin,
ci pururi să privesc sfârşitul promis de-al Tău Cuvânt divin. (bis)

Chiar de-aş rămâne doar eu singur, să îndrăznesc cum am fi mii,
mărturisind statornicia unei cereşti credincioşii.

Chiar dac-ar fi vrăjmaşii sute, să-i văd, în faţa Ta, nimic,
ca Adevărul niciodată nici să-L trădez, nici să-L dezic. (bis)

Cutremură-mi şi rugăciunea şi locul unde-atunci voi sta,
să fiu încredinţat în totul de harul şi prezenţa Ta.

Cu pacea-ncrederii depline privind în ochi vrăjmaşii mei,
să văd cum Tu, Acel din mine, l-ai biruit pe-acel din ei. (bis)

972. EU ŞTIU CĂ NUMAI DE LA TINE

Eu ştiu că numai de la Tine e tot ce am şi tot ce pot,
al Tău sunt eu în întregime şi-al meu Te simt pe Tine tot.
Tu iei al meu ca de la Tine, eu iau al Tău ca din al meu…
ce har e-n stările divine: în mine Tu, în Tine eu!…

Iisus, Iisus iubit, atunci sunt fericit,
când sunt unit desăvârşit,
cu Tine-mpărtăşit.

A noastre rădăcini unite şi împletite-s sub pământ,
a noastre ramuri fericite sub ceruri împletite sînt,
puterea inimii din mine pe-a Tale crengi rodeşte greu,
iar seva dragostei din Tine se face rod în trunchiul meu.

Tot ce culegem e-mpreună, tot ce-nţelegem e la fel,
aceeaşi năzuinţă bună ne-ndeamnă către-acelaşi Ţel.
Aceeaşi slavă-o să-ncunune pe-acei ce-au semănat plângând,
unind aceeaşi rugăciune şi-aceeaşi dragoste arzând.

973. UNDE-I DOMNUL MEU?

Unde-i Domnul meu, o, unde-i, inima mea-L cată,
după El cu dor aşteaptă viaţa mea-nsetată,
arde, cheamă şi aşteaptă viaţa mea-nsetată. (bis)

I-am văzut odată Chipul alb ca de ninsoare
şi de-atuncea nu-mi mai pare albă nici o floare,
nu-mi mai pare-n lumea-ntreagă albă nici o floare. (bis)

Blând, I-am auzit odată Vocea Lui duioasă
şi de-atuncea nu-i cântare s-o simt mai frumoasă,
nu-i cântare-n lumea-ntreagă s-o simt mai frumoasă. (bis)

Legănatu-m-au odată dorurile Sale
şi de-atuncea nu-i pe lume nici o pernă moale,
nu-i pe lumea asta-ntreagă nici o pernă moale. (bis)

I-a simţit odată Mâna inima-mi sărmană
şi de-atuncea nu-s pe lume mâini să-mi lege-o rană,
nu-s pe lume mâini să ştie cum să-mi lege-o rană. (bis)

Însetat, băui odată Apa Lui cerească
şi de-atuncea nu-s izvoare să mă răcorească,
nu-s izvoare-n lumea-ntreagă să mă răcorească. (bis)

Mi-a sfinţit odată faţa dulcea-I sărutare,
dorul după El de-atuncea creşte tot mai mare,
fără margini, fără moarte, creşte tot mai mare. (bis)

Şi mă-ntreb: de n-ar fi-n lume Dragostea-I curată,
cui i-aş mai fi dat eu oare inima mea toată?
– N-ar fi nimeni să mai aibă inima mea toată. (bis)

974. TU M-AJUŢI LA GREU

Tu m-ajuţi la greu, Iisuse, Tu mă-ndemni spre dărnicie,
Tu-mi întorci cu prisosinţă tot ce dau cu bucurie.

Numai Tu, Drag Iisus, numai Tu,
fii slăvit, Drag Iisus – numai Tu.

Tu-mi ţii inima curată, Tu-mi dai gândului lumină,
Tu-mi faci mintea sănătoasă pentru slujba Ta divină.

Eu Te rog, Iisuse, ia-mă sub cereasca Ta-ndrumare,
creşte-mă să-Ţi fiu destoinic pentru sfânta Ta Lucrare.

Ţie mă închin, Iisuse, Tu-mi ajuţi – şi Tu mă ţine
până la sfârşitul vieţii tot mai alipit de Tine.

975. HRISTOS STEAGUL SĂU ŞI-L RIDICĂ

Hristos Steagul Său Şi-l ridică, solie cerească purtând,
tăriile toate despică, slăvita-I chemare strigând:

Hristos porunceşte: Porniţi
la munca credinţei uniţi,
s-ajungă pe-ntregul pământ
un Domn şi un Crez, şi-un Cuvânt.

Un steag se ridică spre soare, mai sus, mai frumos strălucind,
e Crucea mereu salvatoare, cereasca poruncă vestind.

O goarnă cerească răsună, în larg şi-n adânc străbătând,
în lume-aducând Vestea Bună, pe toţi pentru ea-nflăcărând.

O sabie sfântă străluce şi-ndeamnă viteaz: Îndrăzniţi,
Hristos şi Credinţă, şi Cruce iubindu-le-n veci, biruiţi.

Credinţa străbună ne-aşteaptă uniţi să-i slujim credincios,
o singură cale: cea dreaptă şi-o singură ţintă: Hristos.

976. SUNT ZILE MARI…

Sunt zile mari, sunt ceasuri mari
şi vremuri mari pe lume,
– dar numai oamenii cei mari (bis)
rămân cu veşnic nume.

Sunt şi cuvinte mari ce trec
din neam în neam purtate,
ne-ntâmpină şi ne petrec
în veci adevărate.

Dar zile mari şi ceasuri mari
mereu sunt tot mai rare,
căci vremile cu oameni rari (bis)
sunt tot mai spre-nnoptare.

Lumina oamenilor drepţi
încet, încet apune,
că-s tot mai rari cei înţelepţi
prin duh şi rugăciune.

Cuvintele cu veşnic preţ
mereu sunt mai puţine
şi mare-i lucru să le-nveţi (bis)
cât încă-s lângă tine.

Din marii oameni luminaţi,
când unul lumea-l are,
mai mult ca aurul să-l caţi,
căci el e cât un soare.

977. CE LIMPEDE-MI VĂD AZI

Ce limpede-mi văd azi chemarea primită cândva de demult,
dar care nu ştiam atuncea nici s-o-nţeleg, nici s-o ascult. (bis)

Ce limpede-mi văd azi menirea ce-mi rânduise Dumnezeu
când m-a chemat Hristos, când Duhul mi-a înnoit lăuntrul meu. (bis)

Ce limpede-mi cunosc cărarea pe care trebuia să vin
spre-acest sfârşit de biruinţă, neşovăielnic şi senin. (bis)

Ce limpede-mi ştiu datoria pe care trebuia s-o fac
ca să ajung la răsplătire cu-un cuget liniştit în veac. (bis)

Ce limpede-mi văd azi ce viaţă eram dator să duc mereu,
ca să mă pot acuma-n pace înfăţişa lui Dumnezeu… (bis)

Ce limpede văd azi, Iisuse, că numai harul Tău mi-a dat
câştigul fericit cu care Îţi pot preda ce mi-ai predat. (bis)

978. PRIN LUME TREC STRĂIN

Prin lume trec străin, cu doru-n suflet pară
şi păşesc spre-o altă fericită Ţară.

Frumoasă de nespus mi-e Ţara pregătită
de Domnul meu Iisus, prin Jertfa Lui Slăvită.

Credinţa mi-este drum, iar dragostea lumină
şi păşesc spre dulcea Ţară-n veci senină.

Privirea azi mi-o ţin nainte îndreptată,
să păşesc spre tine, Ţară minunată.

O Doamne, dă-mi puteri s-alerg cu dor fierbinte,
să ajung în Ţara dorurilor sfinte.

979. DIN CÂTE LUCRURI

Din câte lucruri mi-am dorit cândva, în zilele-mi senine,
pe toate mi le-ai împlinit, Iisus, când Te-am aflat pe Tine. (bis)

Din câte griji m-au frământat în vremile de lipsuri pline,
de toate m-ai despovărat, Iisus, când Te-am aflat pe Tine. (bis)

De câte temeri tremuram în anii mei de stări haine,
Iisus, nici una nu mai am de când m-am alipit de Tine. (bis)

Din câte bucurii mi-am vrut mai strălucite şi divine,
Iisus, pe toate le-a-ntrecut aceea de-a răbda cu Tine. (bis)

Din câte doruri dragi mai ţin să-mi împlinesc cît mai depline,
cel mai curat şi mai divin e să m-ascund mai mult în Tine. (bis)

Iar tot ce-aştept mai strălucit în viaţa veşnică ce vine
e clipa când, desăvârşit, pe veci mă voi cuprinde-n Tine. (bis)

980. CE MULT AI PLÂNS

Ce mult ai plâns atâta viaţă, udând amara lumii cale,
ce mult ai plâns şi ce zadarnic, – păcat de lacrimile tale. (bis)

Ce greu ai plâns iubiri deşarte şi prietenii de vorbe goale
şi-atâtea promisiuni pierdute, – păcat de lacrimile tale. (bis)

Ai plâns – şi cât mai plângi şi-acuma trecând prin a minciunii vale,
nu după cer, ci după lume, – păcat de lacrimile tale. (bis)

…Să nu mai plângi, adu-ţi aminte chiar dacă eşti zdrobit de jale
nu merită iubirea lumii, – păcat de lacrimile tale! (bis)

Ci plângi spre Dumnezeu şi plânge-ţi povara multelor greşale,
plângi să fii mântuit – căci altfel păcat de lacrimile tale. (bis)

Dar dacă-ai plâns cândva spre Domnul şi-acum plângi iar pe-a lumii cale,
– atunci într-adevăr şi veşnic, păcat de lacrimile tale. (bis)

Păcat, păcat, păcat de lacrimile tale.

981. O, DULCE FRUMUSEŢE

O, dulce frumuseţe, cuprinde-ne mereu
în razele iubirii ce vin din Dumnezeu,
cu-adânc liniştitoare întrezăriri de har
ne presăraţi lumină pe tot ce-a fost amar.

O, dulce dor de Raiul avut cândva întâi,
ne ia întregi la tine şi-ntreg la noi rămâi,
despovăraţi de-a lumii acestea câte pier,
să nu ne mai întoarcem privirea dinspre cer.

O, dulce cor de îngeri, fă-n veci să-ţi auzim
Cântarea Biruinţei de Unde-am vrea să fim,
în dulcea-i armonie, cu zbor tot mai înalt,
să-mpreunăm în inimi un cer cu celălalt.

O, dulce Vânt, ne suflă aripile în Sus,
o, nori cereşti, aduceţi mai grabnic pe Iisus,
o, Porţi ale Luminii, deschideţi pentru noi,
venim doar cu iubirea din tot ce-a fost noroi.

982. TU, CEL DRAG

Tu, Cel drag, ce-mi eşti steag şi-mi eşti vis şi-mi eşti dor;
Te iubesc, Te doresc şi Te-ador;
fii mereu Domnul meu până eu am să vin
fericit şi ferit pe deplin.

Tu, Cel Sfânt, Care-Ţi cânt şi Te chem, şi Te vreau,
inima, viaţa mea Ţie-Ţi dau;
vino blând orişicând, un cuvânt drag să-mi spui,
cum n-ai spus, drag Iisus, nimănui.

Tu, Cel bun, Ţie-Ţi spun, Ţie-Ţi dau, Ţie-Ţi cânt
dorul tot, cu ce pot, cu ce sînt,
ia-mi mereu, Domnul meu, tot ce eu pot să-Ţi dau,
că napoi nu mai voi să mai iau.

Tu, Cel drag, fii-mi steag, fii-mi dor, fii-mi vis,
ca să-Ţi vin pe-un senin cer deschis
şi-apoi sus, scump Iisus, fără-apus, fii-mi rai;
viaţa mea toată-aş vrea Tu s-o ai…

983. O, TU MAI AI PUTERE…

O, tu mai ai putere, rabdă! – de când tot spui tu «Nu mai pot»,
dar uite-n urma ta ce valuri – şi-ai biruit pân-astăzi tot!
Mai rabdă, mai rabdă, mai rabdă, căci Domnul te-ajută mereu,
priveşte ce slavă te-aşteaptă, fii gata să-nvingi şi-acest greu! (bis)

O, lacrimi tu mai ai, te roagă stăruitor, profund, aprins,
atât de tare este-acela ce-n rugăciune-i neînvins!
Te roagă, te roagă, te roagă, căci Domnul te-ascultă curând,
învins nu te da niciodată, nădejdea nu-ţi pierde nicicând! (bis)

O, tu ai încă foc, iubeşte curat, statornic, credincios,
decât cel iubitor, nu-i nimeni mai mult asemeni lui Hristos.
Iubeşte, iubeşte, iubeşte mereu cu iubirea dintâi,
oricât te-ar costa legământul, statornic cu Domnul rămâi! (bis)

O, tu ai încă glas, vesteşte Cuvântul Sfânt în jurul tău,
că-n faţa Domnului nu-i nume mai scump ca vestitor al Său.
Vesteşte, vesteşte, vesteşte, răscumpără ziua de az’,
curând înmiit vei culege ce semeni acuma-n necaz. (bis)

Mai rabdă azi şi te mai roagă, iubind, fii încă vestitor,
căci lupta care-ţi pare-azi lungă o vei sfârşi biruitor!
Mai rabdă, te roagă, iubeşte şi fii vestitor ne-ncetat,
cu cea mai frumoasă cunună de Domnul tu eşti aşteptat. (bis)

984. SCRISOARE DE PE FRONT

Şi, dragă frate, dac-o fi să nu mai pot a-ţi scrie
şi de-oi cădea în lupta grea pe câmp de bătălie,
să nu stai zile, săptămâni, plângând de întristare,
nu-ţi măcina credinţa ta în plâns şi nelucrare.

Ci pune mâna ta pe steag şi sabia ţi-o-ncinge,
e timpul lucrului cu spor şi-al jertfei pân-la sânge…
Şi dacă unul a căzut, mormântul lui să fie
nu locul sterpei închinări, ci pildă sfântă, vie…

Aşa, iubitul meu, precum îţi scriu în astă carte,
nimic nu te oprească-n drum de-a merge mai departe.
Din jertfa celor ce-au căzut, o nouă oaste-nvie,
şi-n cei puţini puteri vor fi, în şapte, ca-ntr-o mie.

Ca testament, eu nu vă las decât un singul Nume:
Iisus Hristos cel Răstignit ce L-am vestit prin lume.
Cuvântul Său curat şi sfânt să-l ţineţi cu-nfocare,
mai înălţat mărturisind a Sa răscumpărare.

985. IISUSE, TAINA VIEŢII noastre

Iisuse, Taina vieţii noastre, Cântare fără de sfârşit,
privim cu lacrimi fericirea ce-n ceruri Tu ne-ai pregătit.

Privim cu lacrimi răsăritul apropiatei Primăveri
în care-n veci, gustând lumina, uita-vom orişice dureri. (bis)

Prin slăvi etern strălucitoare de fericitele-Ţi priviri,
trăi-vom taine-nfiorate de imnul veşnicei iubirii.

În cor cu îngeri fără număr, vom intona în cânt slăvit,
în mii de feluri fericite, Acelaşi Nume Preaiubit. (bis)

Cu ochii firii noi, privi-vom în veci spre Faţa Ta răpiţi
şi strălucirea-I ne va face din veac în veac mai fericiţi…

– Dar cât mai stăm pe lume încă, dorim să ţinem ochii Sus
şi doar o singură dorinţă şi rugăciune-avem, Iisus: (bis)

Când contopi-ne-vei în totul cu viaţă fără de dureri,
să faci din fiecare-o floare pe ceru-acelei Primăveri. (bis)

986. IISUSE, BUNUL MEU PĂSTOR

Iisuse, Bunul meu Păstor şi Prietenul meu Tare,
mi-ai fost de-atâta ajutor în greaua strâmtorare!
Când diavolul dorea să-mi ia tăria din credinţă,
Tu mi-ai scăpat viaţa mea din marea suferinţă.

Iisuse, Bunul meu Păstor venit din Slava sfântă,
Te chem cu glasul rugător, Tu bine-mă-cuvântă.
Să fiu cu Tine tot mereu, luptând cu eul firii,
sfârşind cu bine drumul greu şi sfânt al mântuirii.

Iisuse, Bunul meu Păstor, cu Tine am viaţă,
Tu-mi eşti şi scut, şi ajutor când cel rău vine-n faţă.
O, fii naintea mea mereu, nu mă lăsa-n furtună
şi fă-mă fiu lui Dumnezeu şi vrednic de cunună.

987. HAR CERESC, CONDU-MĂ TU

Har ceresc, condu-mă Tu numai spre iubire,
ce să fac şi ce să nu, // ea să-mi dea de ştire; // (bis)
ce să ţin şi ce să las, ea să mă înveţe,
zi cu zi şi ceas cu ceas, vreau a ei poveţe!

Apa Ta mi-o vreau izvor, Faţa Ta-mi vreau soare,
pe aripa Ta să zbor // floare după floare; // (bis)
plânsul Tău în ochi mi-l vreau, leagăn Sânu-Ţi dulce,
duhul numai Ţie-mi dau seara să se culce.

Vino, Doamne, numai Tu şi mă-ndrumă bine,
ce e vrednic şi ce nu, // eu să-mi ştiu reţine. // (bis)
Tot ce-i drept şi luminos, azi şi-n veşnicie,
Har ceresc al lui Hristos, numai Tu-mi spui mie!

988. EU TE IUBESC

Eu Te iubesc, dar simt că nu-s nicicând a’ mele mâini în stare
să se înalţe-atât de sus ca să-Ţi ajungă la picioare. (bis)

Eu Te iubesc, eu Te iubesc, eu Te iubesc.

Eu Te iubesc, dar ştiu că n-am să-Ţi pot aduce-aşa trăire,
încât pe fiecare ram să-mi străluceasc-o dăruire. (bis)

Eu Te iubesc, dar vai, nu pot să mă înalţ cât simt că-mi cere
lumina Ta ce-mi umple tot de înţeles şi de tăcere. (bis)

Eu Te iubesc, dar n-am s-ajung să pot fi-atât de plin de Tine
pe cât doresc de timp prelung, cu cele mai cereşti suspine. (bis)

O, Te iubesc, dar cum pot eu să Te cuprind pe Tine oare,
Atotputernic Dumnezeu, Nemărginire orbitoare? (bis)

Dar Tu Te poţi apropia, sfinţind fiinţa mea cea nouă,
micindu-Te să-ncapi în ea ca soarele-ntr-un strop de rouă. (bis)

989. TEMELIA VIEŢII MELE

Temelia vieţii mele Tu eşti, Scump Iisus,
toată-ncrederea în Tine, pentru veci mi-am pus.

Scump Iisus, Scump Iisus,
Tu-mi eşti Tot, şi-aici, şi Sus,
viaţa mea, viaţa mea
mi-o predau în slujba Ta.

Tu-mi eşti bucuria dulce dacă sunt smerit,
întărindu-mă pe drumul Tău neprihănit.

Tu-mi eşti Pace şi Lumină, şi-adăpost deplin
când pe urma Ta cu fraţii eu doresc să vin.

Tu-mi eşti hrană şi putere, Tu-mi eşti harul tot,
fără fraţi şi fără Tine, Doamne, nu mai pot.

Focul dragostei curate zilnic să mi-l creşti,
între fraţii mei, în Tine, viaţa să-mi sfinţeşti.

990. CU CÂT VĂD MAI MULT

Cu cât văd mai mult cum merge veacu-acesta păcătos,
ştiu cu groază şi cu lacrimi ce-ajungeam fără Hristos. (bis)

Cât voi fi, voi vesti, mulţumind şi slăvind,
credincios şi voios, mântuirea lui Hristos.

Ce-ar fi fost fără nădejde chinul meu din zidul gros,
multa mea singurătate ce-ar fi fost fără Hristos? (bis)

Ce-ar fi fost fără iubire mersul meu întunecos,
dus de-atâta ispitire, ce-aş fi-ajuns fără Hristos? (bis)

Ce-ar fi fost fără-nfrânare traiul meu neruşinos,
prin atâta nebunie, ce-aş fi-ajuns fără Hristos? (bis)

O, când ştiu în ce foc veşnic m-aş fi dus, de nimeni scos,
nu ştiu cum să spun cât bine am aflat lângă Hristos! (bis)

991. TE-AM VĂZUT PLÂNGÂND

Te-am văzut plângând aseară,
Călător Străine,
lângă poarta cu zăvoară,
Te-am văzut plângând aseară, –
cine Te-a lăsat afară,
cine?

Stând în ceaţa friguroasă,
singur pe cărare,
plânsu-n gene Ţi-ngheţasă,
stând în noaptea friguroasă,
care nu Te-a dus în casă,
care?

Pe căi triste cu noroaie
ai rămas, Străine,
ploaia se vărsa şiroaie
pe căi triste cu noroaie,
cine Te-a lăsat în ploaie,
cine?

Cine Te-a lăsat afară
singur să tânjeşti,
care-i inima avară
care Te-a lăsat afară
şi-a-nchis uşa cu zăvoară?
– Tu eşti!

992. TU, PREABUNULE IISUSE

Tu, Preabunule Iisuse, mi-eşti Mântuitor şi Soare,
Tu mă-nveţi să-mi cresc iubirea cea mai sfântă şi mai mare.

Tu-mi eşti mult mai mult ca mama şi ca tatăl pentru mine,
Tu-mi dai viaţa şi puterea ce mă creşte şi mă ţine.

Tu, mai mult ca orice prieten, mă îndrumi pe căi curate,
Tu-mi creşti darul şi avântul spre virtuţi adevărate.

Tu mă mustri când fac răul, Tu mă pedepseşti spre bine,
Tu veghezi să nu alunec în pierzare şi-n ruşine.

993. MARIA ŞI MARTA

Maria şi Marta sunt două surori alese din lumea cea largă,
Maria-i credinţa ce-nvaţă din zori, iar Marta-i credinţa ce-aleargă. (bis)

Maria stătea ascultând şi simţea că Ceru-şi desferecă poarta.
Să stau ca Maria întruna aş vrea – dar Domnul iubea şi pe Marta. (bis)

Maria şi Marta sunt două surori ce-n Rai îşi petrec veşnicia,
dar eu pe pământ parc-aş vrea uneori când Marta să fiu, când Maria. (bis)

Iisus pe-amândouă surori le iubea şi azi laolaltă li-e soarta,
– o, fă-mă, Iisuse, în dragostea Ta, să fiu şi Maria, şi Marta! (bis)

994. AM FOST ÎN MII DE LOCURI DRAGI

Am fost în mii de locuri dragi
şi mulţi mi-au zis: Aici ţi-e bine,
– dar n-am răspuns, (bis) ci Te-am urmat,
căci nicăieri nu-i ca la Tine.

Am auzit cuvinte mari
şi mulţi mi-au zis: Ce scumpe-s, ia-le,
– dar am tăcut (bis) şi le-am lăsat,
nu-s altele ca ale Tale.

Am ascultat cântări de-argint
şi mulţi mi-au zis: Sunt raiul, iată,
– dar n-am gustat, (bis) o, cum să pot
când le-am simţit pe-a Tale-odată!

Am cunoscut mulţi mari şi-aleşi
şi mi s-a zis: Ia-i prieteni ţie,
– dar n-am putut, (bis) ci iar m-am dus
la fraţii mei de pribegie.

Mi se-mbiau lumeşti cununi
şi mulţi mi-au zis: Sunt strălucite,
– dar nu le-am vrut, (bis) nu semănau
cu-a Ta cunună, Preaiubite.

Să-mi spună toţi, nu vreau, Iisus,
nimic din tot ce-mi iese-n cale,
nimic nu mi-e (bis) mai scump, nimic
ca-mpărtăşirea soartei Tale.

995. PACEA CRUCII TALE

Pacea Crucii Tale, Scump Mântuitor,
este-al bucuriei mele-adânc izvor.

Vreau pacea Ta, o Domnul meu,
să-mi umple inima mereu,
deplin s-o am şi s-o trăiesc,
– aşa să Te mărturisesc.

Pacea Crucii Tale mângâie deplin
ale vieţii mele răni şi plâns, şi chin.

Pacea Ta mi-alină duhul frământat
când, prin pocăinţă, sunt din nou iertat.

Pacea Ta-mi păstrează harul zi de zi
când, smerit, Cuvântul caut a Ţi-l păzi.

Pacea Ta-i odihna şi comoara mea,
n-am nimic pe lume mai de preţ ca ea.

Pacea Ta, Iisuse, o voi vrea mereu,
ea e fericirea sufletului meu.

996. DRAGOSTEA CÂND E CURATĂ

Dragostea când e curată nu lipseşte niciodată,
nu-s nici ziduri, nici poveri s-o oprească nicăieri;
dragostea când e fierbinte arde-n ochi şi-arde-n cuvinte,
arde-n lacrimi şi-n cântări slava fericitei stări.

Dragostea când e frumoasă e smerită şi duioasă,
credincioasă rămânând pân-la moarte orişicând;
dragostea când e deplină e tăcută şi senină
şi-şi dă anii minunaţi pentru cer şi pentru fraţi.

Dragostea când este bună poartă jugul dimpreună,
duce până la sfârşit crucea lângă Cel Iubit;
dragostea când e cerească face sufletul să crească
pân-ajunge luminos una-n umblet cu Hristos.

Dragostea când este-ntreagă, de Hristos n-o mai dezleagă
nici tăcere, nici cuvânt, nici viaţă, nici mormânt.

997. IISUS, NUMAI IUBIREA MEA

Iisus, numai iubirea mea stă-n Casa Ta şi plânge,
nu-i nimeni în genunchi cu ea, ea singură se frânge.

Departe, unde ochii săi privesc printre suspine,
peste atâţia munţi şi văi, Te văd numai pe Tine. (bis)

Înconjurată numa-n dor, iubirea mea fierbinte
aşteaptă, scump Mântuitor, a’ Tale dulci cuvinte. (bis)

Vin ochii Tăi, simt Faţa Ta alăturea-mpreună,
dar gura Ta de ce nu vrea nici un cuvânt să-mi spună? (bis)

O, spune-mi numai un cuvânt, căci inima-nsetează
şi este ceasul nostru sfânt să-ngenunchem de-amiază.

Iubitul meu, în Casa Ta stă inima-mi şi plânge,
vino-n genunchi la dreapta mea, şopteşte-mi şi mă strânge. (bis)

998. NU-I ALT IISUS

Nu-i alt Iisus adevărat decât cel Unul, Unul,
Cel ce pe Golgota S-a dat, El, cel ce ne-a răscumpărat,
El, Scumpul, Dragul, Bunul…

Slavă Lui mereu, El e Dumnezeu,
alt Mesia nu-i, slavă Lui,
numai Lui, numai Lui…

Nu-i alt Iisus Mântuitor decât El, ce pe cruce
ne-a şters păcatul tuturor şi blând, şi bun, şi iubitor
spre ceruri ne conduce.

Nu-i alt Iisus şi nu va fi decât El – ce-n mărire
a înviat, spre-a ne găti la toţi cei caer-L vom primi
eterna mântuire.

Nu-i alt Iisus, ci numai Cel ce-n slavă mijloceşte
şi tuturor ce cred în El, trăind în al Său dulce fel,
loc sfânt le pregăteşte.

Nu-i alt Iisus – El va veni curând cu slavă mare,
sper-a judeca şi răsplăti; ferice-acei ce-i va găsi
curaţi şi-n ascultare.

999. DOAMNE, NUMAI TU ŞTII

Doamne, numai Tu ştii Singur arzătoarea-mi cruce,
– dacă nu mi-o porţi Tu, oare cine mi-o va duce?
Că pe lume n-am pe nimeni s-o mai poată duce. (bis)

Numai Tu-mi poţi înţelege lacrimile-amare,
nu-mi mai ştie-n lumea asta nimeni ce mă doare,
nu mai ştie ca şi Tine nimeni ce mă doare. (bis)

Numai Singur Tu poţi astăzi să-mi mai fii aproape,
– dacă nu-mi ajuţi Tu, oare cine-o să mă scape?
N-am pe nimeni ca pe Tine, altul, să mă scape. (bis)

Numai de la Tine Singur mai aştept scăpare,
– numai Tu ştii ce-i iubirea singură sub soare,
când aşteaptă şi când plânge singură sub soare! (bis)

1000. MI-AR FI PLĂCUT şi mie

Mi-ar fi plăcut şi mie să am un drum uşor,
să merg prin câte cântă şi nu prin câte dor,
– dar aş fi fost atuncea un pai uscat şi sec
şi primul prag de flăcări
n-aş mai fi-ajuns, n-aş mai fi-ajuns să-l trec. (bis)

Mi-ar fi plăcut şi mie să strâng, în loc să dau,
să cânt, în loc să sufăr şi-n loc s-alerg, să stau;
– atunci viaţa asta aş fi trăit uşor,
dar cum mi-ar fi fost oare
când aş fi-ajuns, când aş fi-ajuns să mor? (bis)

O, slavă Ţie Doamne, că-n viaţă mi-ai făcut
mai mult de lacrimi parte decât de drum plăcut,
că n-am zburat prin cântec, ci m-am târât prin plâns,
c-aşa m-ai dus prin toate,
la Sânu-Ţi drag, la sânu-Ţi drag mai strâns. (bis)