„DACĂ VREA CINEVA SĂ VINĂ DUPĂ MINE, SĂ SE LEPEDE DE SINE, SĂ-ŞI IA CRUCEA SA ŞI SĂ VINĂ DUPĂ MINE”

Tâlcuirea evangheliei printr-o rugăciune

Acum duminică avem Duminica Sf. Cruci, cu evanghelia despre purtarea crucii. Am tâlcuit pe larg aceasta evanghelie acum e anul, în «Lumina Satelor». Acum vom da tâlcul ei printr-o rugăciune.

Rugăciune
Iisuse, preadulcele meu Mântuitor! Îţi mulţumesc că ai aşezat pe umerii mei crucea şi m-ai chemat să merg după Tine. O, cât de mult a lucrat dragostea Ta şi darul Tău până m-ai făcut să înţeleg această cruce şi m-ai învăţat să o port! Era o vreme când nici habar nu aveam despre ce înseamnă să port crucea şi să mă lepăd de mine. Mă înduioşam de crucea şi suferinţele Tale, dar eu nu voiam să sufăr nimic. Toate silinţele mele se strângeau într-un singur punct: să am un trai tihnit, plin de toate plăcerile şi desfătările cele lumeşti şi trecătoare. Plângeam regulat în Săptămâna Patimilor Tale, dar pentru cea mai mică greşeală săream în capul de-aproapelui meu.
În viaţa mea totul era „eul” meu. Nimic pentru Tine, nimic pentru alţii, totul pentru mine şi interesele mele. O, ce viaţă mincinoasă era aceasta!
Şi atunci, Tu, preadulcele meu Mântuitor, m-ai chemat în şcoala cea mare în care se învaţă purtarea crucii Tale. M-ai chemat în şcoala suferinţelor. Ai pus pe umerii mei crucea suferinţelor şi m-ai chemat să merg după Tine pe calea ce duce la cer. Dar, vai, ce şcolar rău şi ticălos eram eu! Nu voiam să învăţ nimic. Umblam neîncetat să fug din şcoala în care m-ai chemat. O, nebunul de mine! Ce zadarnică era încercarea mea! Scăpam de o cruce şi alta, mai grea, se aşeza în locul ei.

Iisuse, preadulcele meu Mântuitor, Îţi sărut cu foc sfintele mâini şi picioare; Îţi mulţumesc din tot sufletul meu că nu m-ai alungat din şcoala aceasta, căci meritam să mă zvârli afară, în pieire, ca pe un bicisnic. Atâta timp te-am supărat cu încăpăţânarea mea. Dar Tu, preascumpul meu Mântuitor, nu m-ai părăsit. Dragostea Ta a stăruit mereu pe lângă mine. Mi-ai îngreuiat mereu crucea, până ce, într-o bună zi, am căzut doborât sub greutatea ei şi, văzând zădărnicia şi nebunia mea, am strigat: Dumnezeul [meu], fie-Ţi milă de mine şi nu mă lăsa, căci mă prăpădesc. În clipa aceea am auzit glasul Tău cel dulce: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi. Luaţi jugul Meu… că jugul Meu este bun şi sarcina Mea uşoară” (Mt 11, 29). În clipa aceea, crucea de pe umerii mei s-a făcut un jug dulce şi mântuitor.
În clipa aceea mi s-au deschis ochii şi mintea, să văd şi să înţeleg că crucea suferinţelor mi se pusese pe umeri să Te aflu pe Tine, preadulcele meu Mântuitor. Sub greutatea crucii Te-am aflat pe Tine şi Jertfa Ta cea sfântă. Sub greutatea crucii, am învăţat să mă laud în slăbiciunile mele… am învăţat să „am plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoane, în strâmtorări pentru Hristos, căci când sunt slab, atunci sunt tare” (II Cor 12, 9-10). Sub greutatea crucii am învăţat pentru Tine, pentru lucrul Tău şi pentru alţii. Sub greutatea crucii am învăţat că trebuie să mă răstignesc împreună cu Tine (Rom 6, 6), pentru ca să nu mai trăiesc eu – şi poftele mele cele rele – ci Tu, Doamne, să trăieşti în mine (Gal 2, 20). Sub greutatea crucii am înţeles că trebuie să vină neîncetat peste mine suferinţe şi prigoane, pentru că trăiesc în lume, iar lumea pe ai Tăi nu-i poate suferi, precum nici pe Tine nu Te-a suferit; iar „sluga nu este mai mare decât stăpânul”. Dacă Tu ai suferit, şi noi trebuie să suferim. O viaţă fără de cruce ar fi o nebunie. Cum aş putea eu merge fără cruce pe urmele Tale cele stropite cu sângele Crucii? Crucea Ta este acum o binecuvântare pentru viaţa mea. Nu eu o duc pe ea, ci ea mă duce pe mine.
Fratele meu care citeşti aceste rânduri! Eu nu te cunosc mai de-aproape cine eşti şi cum trăieşti. Însă oricine ai fi, desigur, şi tu porţi o cruce de necazuri şi încercări. Nu este nimeni care să nu-şi aibă crucea necazurilor lui. Tu vrei să scapi de crucea aceasta? Zadarnică încercare! Orice ai face, oricât te-ai zbate, tot cu ea în spate te vei trezi. Din ce vei fugi de ea, mai tare te va urmări.
Dar crucea aceasta nu e încă crucea cea din Evanghelie. Aceasta e numai şcoala în care Domnul te-a chemat să te înveţe ce înseamnă a purta crucea şi a te lăpăda de tine. Sub greutatea crucii suferinţelor din lumea aceasta trebuie să-L afli pe Domnul, trebuie să afli jugul Lui cel uşor, trebuie să afli crucea Lui. Crucea vieţii trebuie să o purtăm spre folosul şi mântuirea sufletului nostru. O, dacă viaţa noastră este o cruce de nesfârşite suferinţe şi încercări, de ce n-am purta-o de bunăvoie pentru Hristos, în loc să o purtăm de silă, fără nici un folos? O, ce dureros este să-i vezi pe oameni purtând crucile necazurilor fără să-L cunoască pe Cel ce ne-a mântuit prin Jertfa Crucii!
Suflete dragă! Să ştii că crucea suferinţelor şi necazurilor a pus-o Domnul pe umerii tăi. A pus-o ca să-L afli pe El şi rosturile vieţii tale. A pus-o să-ţi dai seama şi să înţelegi că nu este mântuire fără cruce şi suferinţă. Întreagă viaţa Domnului, începând de la naştere până la moartea de pe cruce, a fost o cruce grea şi suferinţă nesfârşită – şi tu, dragul meu, umbli după tihnă şi odihnă? Te înşeli, dragul meu, te înşeli. Crezi tu oare că vei putea scăpa de ceea ce n-a scăpat nici un suflet ce s-a mântuit? A fost oare vreun sfânt în această lume care să nu fi suferit? Tu vrei să trăieşti în tihnă şi odihnă, când Domnul a spus apriat: „În lume necaz veţi avea… Dacă pe Mine M-au urât, şi pe voi vă vor urî”. O, dragul meu, nu este mântuire fără cruce şi suferinţă. Dar să ştii un lucru: când Domnul te apleacă sub cruce, crucea aceasta se face o binecuvântare pentru tine şi sufletul tău. Domnul nu pune pe umerii tăi niciodată o cruce pe care să n-o poţi duce. El ştie hotarul puterilor noastre sufleteşti.
O, dragul meu, învaţă-te „să suferi ca un bun ostaş al lui Hristos” (II Tim 2, 3). Fii gata să rabzi şi să suferi orice. Bea cu bucurie paharul pe care Domnul ţi-l întinde. Poate că tu, dragul meu, nu înţelegi încă aceste lucruri. Dar va veni o vreme când le vei înţelege. Să-ţi ajute Dumnezeu să ajungi vremea când suferinţa pentru Hristos şi sufletul tău ţi se va părea dulce şi plăcută… când vei avea o dorinţă şi o bucurie nespusă să suferi pentru Iisus cel răstignit şi să mergi pe urmele Lui.
Suflete dragă! Noi trebuie să mergem pe calea cea strâmtă a Crucii. Dacă ar fi fost şi o altă cale spre cer decât aceasta, bunul nostru Mântuitor, desigur, ne-ar fi arătat-o. El însă ne-a spus-o limpede şi lămurit: „Cine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să vină după Mine”.
Îţi mulţumesc, preascumpul meu Mântuitor, că mi-ai arătat şi mie calea aceasta. Îţi mulţumesc că m-ai învrednicit şi m-ai ajutat să merg şi eu după Tine. Viaţa Ta este calea mea. Crucea Ta este tăria şi mântuirea mea. Slăvit să fii, Doamne! Amin şi de-a pururi să fii slăvit!

«Oastea Domnului» nr. 13 / 23 martie 1930, p. 2-3