LIBERTATE

Acela care ştie bine ce-i slobozenia a zis:
– Nu-i nimeni liber ca acela ce-atârnă
numai de Hristos!…,
nu-i om mai liber
şi nu este mai libertate
ca a lui
… şi totuşi nici un om din lume nu este mai supus
ca el!

Adevărata libertate nu este cea când poţi să strigi:
«Aicea nu e libertate!» – şi totuşi nu păţeşti nimic…
– Chiar dacă-s blânzi legiuitorii
şi dacă-s temniţele goale
tot nu aceasta-i libertatea, căci, vai,
acolo, în curând,
în toţi va stăpâni dezmăţul
şi lăcomia,
şi ruşinea,
şi va sfârşi în prăbuşire această „libertate“ rea!

Ci-adevărata libertate e doar acolo
şi atunci
când suflete-s dezrobite din lăcomie şi păcat,
din superstiţii şi din patimi,
din ne-răbdare şi desfrâu,
când nu numai cuvântu-i liber,
ci sufletul
şi conştiinţa
eliberate de-ntuneric sunt ’nnobilate de Hristos! | Continuare »

Iisus si demonizatul din gadaraTĂMĂDUIREA PATIMILOR – Părintele Iosif Trifa

Vindecarea demonizatului din Ghergheseni – Sfântul Chiril al Alexandriei

„ŞI L-AU RUGAT PE EL (PE IISUS) SĂ PLECE DIN HOTARELE LOR” 

Evanghelia mântuirii oamenilor şi pieirii porcilor – Sfântul Nicolae Velimirovici

DEMONISM SI SECULARITATE – Nicolae Steinhardt

Vindecarea demonizatului din ţinutul gherghesenilor – Părintele Constantin Galeriu

Demonizaţii din Gherghesa – Ierom. Arsenie Boca

TÂLCUIRI DIN SFÂNTA SCRIPTURĂ PENTRU FIECARE ZI DIN AN – Sfântul Teofan Zăvorâtul

Măcar că eram morţi… – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei

Dumnezeu Care este bogat… – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei

Darul lui Dumnezeu… – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei

Poezii:

ŢI-AI TOT PIERDUTIISUSE, SOARE DULCEDe câte oriAi necazuri?…Suflet chinuitCU CINE MERGI?De câte oriACOLO UNDE-I DOMN PĂCATUL;

Sfântul Visarion Mărturisitorul
Mişcarea românească de la 1744 din Transilvania şi din Banat, dezlănţuită de propovăduirea Călugărului Visarion, apare în perspectiva istoriei ca parte a luptei de secole duse de popor pentru libertate naţională şi religioasă, pentru dreptate şi omenie. Cuvântul său simplu, spus cu suflet deschis, e scânteia care răscoleşte adânc conştiinţa maselor şi zădărniceşte în câteva săptămâni înfăptuirile unei jumătăţi de veac de silnicii. S-a vădit încă o dată atunci că Ortodoxia românească este una cu aspiraţiile întregului neam, iar apărarea credinţei înseamnă păstrarea fiinţei naţionale. | Continuare »

La 38 de ani de la trecerea la Domnul a unuia dintre înaintaşii noştri dragi – 22 octombrie 1985

Fratele Popa Petru s-a născut în satul Săucani din judeţul Bihor, în anul 1918 – şi s-a predat Domnului de mic copil, încă pe când era în şcoala primară, la vârsta de 12 ani, prin anul 1930. Era pe atunci un învăţător în satul său, anume Dumitru Hera, care în timpul acela era un foarte bun frate în Oastea Domnului. Acest bun frate i-a învăţat pe copii în şcoala lui nu numai cartea lumească, ci le-a propovăduit şi din Cartea lui Dumnezeu, Biblia. Dintre toţi elevii lui, s-a ales însă unul care a pus la sufletul său tot ce auzea din gura acestui îndrumător duhovnicesc. S-a predat din toată inima lui Domnului Iisus. Şi îndată a şi început să lucreze pentru El.
Încă elev la şcoala primară, a început să ia parte pe la toate adunările Oastei Domnului, care atunci începeau să se înfiripeze prin toate satele din jurul Beiuşului şi până spre Oradea. Încurajat de fratele Pavel Maliţa de la Oradea şi însoţit de alţi fraţi tineri ca el, fratele Popa Petru din Săucani era nelipsit de la toate adunările frăţeşti pe care le însufleţea la început cu poezii şi cântări rostite totdeauna cu lacrimi, iar îndată după aceea cu cuvântul său atât de dulce şi duios, pe cât era de puternic, de limpede şi de fierbinte pentru Hristos, Domnul şi Mântuitorul său pe Care L-a iubit cu o dragoste unică şi cu o râvnă atât de mare şi de statornică cum puţini alţi fraţi din ţară au mai fost să aibă la fel.
Acum când vreau să scriu despre smerenia lui, despre dragostea lui pentru fraţi, despre râvna lui pentru Domnul Iisus şi despre statornicia lui neclintită în Lucrarea Oastei Domnului, despre gelozia lui neînduplecată pentru familia sa duhovnicească, pentru frumuseţea şi bogăţia ei, – mâna mea îmi tremură şi ochii mei se scaldă în lacrimi de mulţumire către Domnul pentru acest frate de aur şi de miere sfântă.
De peste cincizeci de ani de când îl cunosc, dragostea lui pentru Domnul Iisus şi pentru fraţi n-a obosit niciodată. Picioarele lui au străbătut atâtea drumuri, încât, adunate laolaltă, cred că ar înconjura de multe ori pământul acesta până la marginile lui. Gura lui a mărturisit cu atât de multe şi de frumoase cuvinte Evanghelia dragostei lui Hristos, încât n-ar încăpea în sute de cărţi dacă ar fi fost strânse. Iar ochii lui au vărsat pentru Domnul şi pentru fraţi atâtea lacrimi, încât mulţi s-ar fi putut scălda în ele. | Continuare »

Vorbirea fratelui Traian DORZ la adunarea de priveghere a fratelui Popa Petru, Săucani

Alături am purtat povara – Traian Dorz

ÎNDRĂZNEALA ŞI BIRUINŢA – Poapa Petru

Când Dumnezeu a aşteptat cu iarna – Traian Dorz, despre fratele Petru Popa, Săucani

Fratele POPA PETRU de la Săucani – Traian Dorz, Fericiţii noştri înaintaşi

CE SEAMĂNĂ OMUL… VA SECERA – Vorbire a fr. Petru Popa, Săucani, la Ogeşti

CEL DE-AL ŞAPTELEA VAS – Vorbire a fr. Petru Popa, Săucani, la Gădălin

SFINŢENIA, SMERENIA, ASCULTAREA – Vorbire a fr. Petru Popa, Săucani, la Cornuţel

A FI ŞI A NU FI… –  Vorbire a fr. Petru Popa, Săucani, la Cajvana

 Omul trimis de Dumnezeu – Vorbire a fr. Petru Popa, Săucani, la 125 de ani de la naşterea Pr. Iosif Trifa

SEMNELE UNUI TRIMIS AL LUI DUMNEZEU – Vorbire a fr. Petru Popa, Săucani, la Verşeni – 28 august 1977

DOMNUL OŞTIRILOR – Vorbire a fr. Petru Popa, Săucani, la adunarea de Anul Nou – 1983

[Irod se dă în mâna diavolului şi începe lupta împotriva lui Dumnezeu] – Fragment dintr-o vorbire a fratelui Popa Petru, Săucani – 1981

„CREŞTEŢI, ÎNMULŢIŢI-VĂ ŞI UMPLEŢI PĂMÂNTUL” – Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la botezul de la Ogeşti – decembrie 1980

„STAUL”, „PORTAR” ŞI „HOŢ” – Vorbirea fratelui Popa Petru (Saucani) la nunta de la Ciula – mai 1981

CASA ZIDITĂ PE STÂNCĂ – Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la nunta de la Corocăieşti – 14 mai 1978

TU DIN PRUNCIE CUNOŞTI – Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la adunarea de la Vălani – 6 februarie 1982

 

„CE SEAMĂNĂ OMUL… VA SECERA”

Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la adunarea de la Ogeşti – octombrie 1981

„Cine seamănă în firea pământească, va secera din firea pământească putrezirea. Nu vă înşelaţi, Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va secera” (Gal 6, 7). „Cine seamănă cu lacrimi, va secera cu bucurie” (Ps 126, 7).

Slăvit să fie Domnul!
Când priveşti astăzi în lume şi pe pământ… când priveşti în jurul tău şi în jurul nostru… şi când vezi atâta sămânţă semănată… Cei doi semănători au ieşit.
Evanghelia de astăzi ne vorbeşte numai despre un Semănător care a semănat sămânţă bună, sămânţă curată, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Cât de curat a fost gândul cu care s-a semănat sămânţa! Cât de curată a fost sămânţa aceasta! Cât de binecuvântată este munca ostenitoare şi harnică a Semănătorului celui iubit şi drag! Dar când te gândeşti că atâtea din seminţele aruncate au trebuit plânse, au trebuit stropite cu lacrimi… căci ele au căzut în locuri în care n-au adus nici o roadă. Dar nu numai Domnul Iisus a fost Acel semănător care a semănat sămânţa, ci, de la El până la noi, atâţia dintre cei dragi şi scumpi semănători ai Lui au fost trimişi mereu cu această sămânţă curată… A mai venit şi vrăjmaşul tău şi al meu şi a semănat şi el. A semănat şi el cu atâta hărnicie, căci şi noaptea el seamănă. Seamănă. Seamănă, seamănă, seamănă mereu. Cuvântul lui Dumnezeu pe care-l auzi aici, mâine trebuie să te trudeşti să ţi-l aduci aminte: | Continuare »

VREMEA SEMĂNATULUI…

din vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de la Ogeşti – octombrie 1981

[…] Astăzi am avut în toate bisericile noastre Evanghelia cu pilda semănătorului. E vremea semănatului, e vremea când pământul aşteaptă sămânţa şi sămânţa caută pământul. Da, în timpul existenţei noastre, al unui an din viaţa noastră, toamna este anotimpul semănatului de grâu.
Dar în cuprinsul vieţii noastre duhovniceşti, vremea semănatului nu ţine numai un anotimp, numai o lună, numai o săptămână, numai o zi. Vremea semănatului duhovnicesc ţine toată viaţa noastră şi pentru primirea Cuvântului, şi pentru semănat. Dumnezeu ne-a făcut în aşa fel, încât fiecare dintre noi să fim şi semănători, şi primitori ai Cuvântului Sfânt.
Fiecare avem şi o inimă în care să primim Cuvântul, şi o gură cu care să-l semănăm. Cuvântul lui Dumnezeu ne face pe noi plini de datorii şi de obligaţii şi de a-l primi, şi de a-l semăna.
Nu numai cei care se pot ridica în fruntea altora, care pot mărturisi cu glas puternic în mijlocul mulţimii Evanghelia sunt semănătorii… Ci fiecare dintre noi, toţi cei care am fost chemaţi la El suntem semănători. De la cel mai mic până la cel mai mare, de la cel dintâi până la cel din urmă. […]

S-a aşezat citirea Evangheliei cu semănătorul acum, în vremea semănatului, şi s-a mai spus – de la început – şi bine facem mereu dacă ne-amintim de acest lucru de fiecare dată când la biserică este o Evanghelie, că uneori se explică, alteori nu se explică. Însă noi avem nevoie totdeauna ca, din Evanghelie, să tragem înţelesul cel mântuitor pentru viaţa noastră. Şi pilda cu semănătorul e ca o oglindă vie, ca un îndrumător pe care Dumnezeu a vrut ca să ni-l lase nouă pentru viaţa noastră de fiecare zi şi a fiecăruia dintre noi. | Continuare »

pilda-semanatoruluiSemănaţi sămânţa bună fără odihnire
şi cu mâna cea mai plină, pentru grea rodire;
şi de-a lungul, şi de-a latul holdelor, în cruce,
peste tot unde sămânţa se mai poate duce.

Semănaţi sămânţă multă – căci din umbre sure
sunt atâtea răpitoare care vin s-o fure
şi prin locuri de ispite, multe pietre grele
vin cu arşiţe, să piardă câte cad în ele.

Apoi spinii-ngrijorării câte mai îneacă,
toate câte cad acolo n-ajung să se coacă.
Numai cea de-a patra parte cade-n brazdă bună,
dar şi-aceasta prea puţine roade azi adună.

Semănaţi sămânţa bună cu bogată mână,
după ce trei părţi s-or pierde – una să rămână;
după ce răpeşte lumea, spinii şi-ncercarea,
să mai şi rămână-o roadă Celui cu Lucrarea.

Doamne-ajută-ne cu timpul bun de semănare
şi-nmulţeşte-Ţi lucrătorii buni de pe ogoare,
şi-apoi dă sămânţă multă celor ce-o aruncă,
s-aduni roade fericite după sfânta-Ţi muncă.

Traian Dorz, Cântarea viitoare

SĂMÂNŢA CEA MÂNCATĂ DE PĂSĂRI – Părintele Iosif Trifa

SEMĂNAT ŞI SECERIŞ – Traian Dorz

PILDA SEMĂNĂTORULUI – Sfântul Luca al Crimeei

CATEGORIILE DE OAMENI DIN OGORUL LUI DUMNEZEU – Traian Dorz

PILDA CU SEMĂNĂTORUL – Părintele Iosif Trifa

PLOAIA ŞI CUVÂNTUL – Traian Dorz, Acum să facem

Evanghelia Semănătorului – Sfântul Nicolae Velimirovici

ÎMPREUNĂ-LUCRĂTORI CU DUMNEZEU – Traian DORZ

Am murit… ca să trăiesc – Traian DORZ, Meditații la Apostolul zilei

Fiindcă ştim… – Traian DORZ, Meditații la Apostolul zilei

În timp ce căutăm… – Traian DORZ, Meditații la Apostolul zilei

PENTRU EI MĂ ROG – Traian DORZ

 

Poezii:

SEMĂNAŢI SĂMÂNŢA BUNĂ;  Grâu curatÎNTR-O PACE CA DE SEARĂTOT CE-AI SEMĂNATPÂNĂ NU-ŢI ZIDEŞTI CĂLDURAPRECUM LUMINA SEAMĂNĂ CU HĂRNICIECÂNTAREA ROADELOR;

Pr. Iosif TRIFA, EVANGHELIA DUMINICII A 20-A DUPĂ RUSALII – Învierea fiului văduvei din Nain

Invierea_fiului_vaduvei_nain-7În vremea aceea, mergea Iisus într-o cetate ce se chema Nain şi, împreună cu Dânsul, mergeau ucenicii Lui mulţi şi norod mult. Iar dacă S-a apropiat către poarta cetăţii, iată, scoteau pe un mort, fiul unul-născut al maicii sale şi aceea era văduvă; şi norod mult din cetate era cu dânsa. Şi, văzând-o pe dânsa Domnul, I S-a făcut milă de ea şi i-a zis ei: „Nu plânge!”. Şi, apropiindu-Se, S-a atins de pat. Iar cei care îl duceau au stătut şi El a zis: „Tânărule, ţie grăiesc, scoală-te!”. Şi s-a sculat mortul şi a început a grăi. Şi l-a dat pe el maicii lui şi a luat frică pe toţi şi slăveau pe Dum¬ne¬zeu, grăind că Prooroc mare s-a sculat întru noi şi că a cercetat Dumnezeu pe norodul Său. (Luca 7, 11-16)

Evanghelia cu învierea fiului văduvei din Nain arată o minune a Mântuitorului Hristos: o mamă îşi ducea fiul la groapă şi, pe drum, s-a întâlnit cu Iisus, Care i-a înviat odorul. Să luăm aminte că minunea din evanghelia de duminică se întâmplă şi astăzi. Ca şi văduva din Nain, şi noi avem un singur fiu de mare preţ: viaţa noastră sufletească, sufletul nostru. De multe ori se îmbolnăveşte de moarte şi acest fiu al nostru; de multe ori chiar şi moare şi mulţi chiar îl şi îngroapă în păcate. Dar aceasta încă nu este nici o minune. Minunea aceasta este că şi fiul nostru, viaţa noastră sufletească, sufletul nostru se poate tămădui, poate chiar învia din moartea păcatelor, după ce ne-am întâlnit şi noi cu Iisus Hristos.
Da, da, iubite cititorule, aceasta este taina învierii noastre din moartea păcatelor: să ne întâlnim mai întâi cu Iisus, să-L primim ca pe Cel ce a murit pentru noi şi ne-a lăsat şi nouă darul învierii, precum a zis: „Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine viu va fi, chiar dacă va fi murit” (In 11, 25). | Continuare »

VIAŢĂ, MOARTE ŞI ÎNVIERE

Traian Dorz, Prietenul tineretii mele – cap. 25

1. Există un loc al binecuvântării şi un loc al blestemului.
Există un pământ al celor vii şi unul al celor morţi.
Există fii ai învierii şi există fii ai morţii.
Cine ascultă glasul lui Hristos şi vine la El trăieşte pentru viaţă şi moare pentru înviere.
Va veni o zi în care toţi cei îngropaţi în pământul celor vii vor auzi glasul binecuvântat al Celui Veşnic Viu chemându-i la slavă şi ei vor învia, mergând la El.
Aceştia sunt morţii care aud şi văd pe Dumnezeu.
Alege-ţi astăzi partea să fii cu ei, venind la El.

2. Când un păcătos este chemat de nouă ori să se îndrepte, iar el de nouă ori se împotriveşte chemării şi refuză să-L asculte pe Dumnezeu,
aceluia Dumnezeu îi ia pentru totdeauna dorinţa de a se mai îndrepta.
Şi acest om devine un mort înainte de a muri.

3. Mulţi fii ai lui Dumnezeu, care au în ei inimă rea şi lumească, vor pieri. Şi mulţi fii ai lumii, care au în ei inimă bună, vor fi mântuiţi.
Fiindcă Dumnezeu nu Se uită la înfăţişare, nici la nume, ci la inimă Se uită El. | Continuare »

Invierea-fiului-vaduvei-Nai

Iisuse, Plinătate de viaţă şi-nviere,
Belşugul Veşniciei spre care năzuim,
umplut-ai viaţa noastră cu har şi cu putere,
ca moartea şi viaţa din noi să biruim.

În Tine-avem, Iisuse, în orice zi tărie
să smulgem rădăcina păcatului din noi,
să-ntâmpinăm durerea cu imn de bucurie
şi-urcând, să nu ne-ntoarcem privirile napoi.

În Tine-avem curajul, ca-n linişte senină,
să ne-aşteptăm şi moartea, pe ultimul vrăjmaş,
căci Tu ne-ai dat asupră-i învingerea deplină,
nălţându-ne departe de-al spaimelor lăcaş.

Din negrul domn al spaimei, cum o priveam odată,
Tu ai făcut, prin moarte, din moarte, pentru noi,
un sol dorit ce-aduce chemarea aşteptată
spre dulcea noastră Casă şi Viaţă de Apoi.

Iisuse, Viaţa noastră de-aici şi-n veşnicie,
Nădejdea fericită spre care ne-avântăm,
toţi anii mulţumirii, plângând de bucurie,
cu inimi fericite în cale-Ţi semănăm.

Traian Dorz, Cântarea cântărilor  mele

IISUS HRISTOS, IZVORUL VIEŢII ADEVĂRATE ŞI VEŞNICE

Sfântul Nicolae Velimirovici, predică la Duminica a XX-a după Rusalii – Învierea fiului văduvei din Nain

Pe Tine, Izvorul vieţii celei adevărate, Te-am părăsit, şi ne adăpăm din stricăciune şi deşertăciune. Înviază sufletele noastre amorţite de păcat şi de răutate, Doamne, precum ai înviat pe tânărul văduvei!

„Mulţi şi-au dat singuri numele de „Salvator al omenirii“, dar cine dintre aceştia ar fi putut măcar să viseze că ar putea scăpa omenirea de moarte? Mulţi învingători au fost, în istorie, dar câţi dintre ei au biruit moartea? Mulţi regi de pe pământ şi-au numărat cu milioanele supuşii, dar între ei cine şi-a numărat drept supuşi ai săi şi viii, şi morţii?

Nimeni în afară de Unul singur, Domnul nostru Iisus Hristos, cu care nimeni nu se poate asemăna. El nu este numai Omul Nou, El este Lumea Noua şi Ziditorul ei. El a arăt câmpia celor vii şi câmpia celor morţi şi în amândouă a semănat sămânţa vieţii. Morţii sunt pentru El ca şi cei vii, viii ca şi cei morţi. Moartea nu este oprelişte pentru împărăţia Sa. A călcat-o în picioare şi a deschis împărăţia înapoi în timp de la Adam şi Eva şi înainte peste veac până la ultimul om ce va fi trăitor pe pământ. El S-a uitat şi a văzul că viaţa nu se sfârşeşte odată cu moartea trupului, dar îi poate ajunge pe unii mai înainte de moartea trupească.
Pe mulţi îi vedem vii în mormânt, şi pe mulţi morţi în trupuri vii. Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă (Matei 10, 28), a spus El apostolilor. Moartea trupului nu aduce, aşadar, cu sine moartea sufletului; moartea sufletului o pricinuieşte numai păcatul de moarte… | Continuare »

Creştinul nu este fără mângâiere la moartea celor de aproape ai săi – Sfântul IOAN GURĂ DE AUR

PĂCATUL ESTE MOARTE – Traian Dorz, din Numele Biruitorului

Învierea fiului văduvei din Nain – Sf.Luca al Crimeei

Dinspre Nain – Lidia Hamza

CEVA DESPRE CEI TREI MORŢI PE CARE I-A ÎNVIAT IISUS MÂNTUITORUL – Pr. Iosif Trifa

Hristos poate realiza imposibilul – Traian Dorz, din Lumina iubitului fiu

De ce să te tulburi – Lidia Hamza

ÎNVIEREA TÂNĂRULUI DIN NAIN – Lumina satelor

CEI MORŢI VOR AUZI – Traian Dorz

Purtarea… de altădată – Traian Dorz, meditaţii la Apostolul zilei

Dar când Dumnezeu… – Traian Dorz, meditaţii la Apostolul zilei

Râvna pentru datini… Traian Dorz, meditaţii la Apostolul zilei

Poezii: O, MOARTE!…PENTRU MAMA CREDINCIOASĂ;  Durerea iar m-a cercetatNU PLÂNGEŢI PE CEL VIU!ÎN CLIPA MORŢII VEDE OMUL; MARE PLÂNS ŞI TÂNGUIRECe zi a fost aceea!O, NU EXISTĂ MOARTE;

Sursa: Sinaxar 1 Octombrie

Trebuie să ştim că acest praznic a început a se prăznui pentru o pricină ca aceasta: în zilele împăratului Leon cel Înţelept în Constantinopol, spre o duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în sfânta biserică Vlaherna a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în întâia zi a lunii octombrie, şi mulţimea poporului stând înainte, ca la patru ceasuri de noapte fiind, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos şi-a ridicat ochii în sus împreună cu ucenicul său, Fericitul Epifanie, şi au văzut pe Împărăteasa cerului, pe ocrotitoarea a toată lumea, pe Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh şi rugându-se, strălucind cu lumină şi acoperind pe popor cu cinstitul său omofor, înconjurată de oşti cereşti şi de mulţime de sfinţi, care stăteau în haine albe cu cucernicie împrejurul ei; din care doi erau mai aleşi, Sfântul Ioan înaintemergătorul şi Evanghelistul Ioan. Iar cele cu umilinţă graiuri ale rugăciunii ei către iubitul său Fiu şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, acestea s-au auzit: „Împărate ceresc, primeşte pe tot omul cel ce Te slăveşte pe Tine, şi cheamă în tot locul preasfânt numele Tău; şi unde se face pomenirea numelui meu, acel loc îl sfinţeşte, şi preamăreşte pe cei ce Te preamăresc pe Tine, şi pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine Maica Ta. Primeşte-le toate rugăciunile şi făgăduinţele şi-i izbăveşte din toate nevoile şi răutăţile”. ştiind şi noi pe solitoarea şi pe acoperitoarea noastră, să năzuim către dânsa cu umilinţă strigând: „Acoperă-ne pe noi cu acoperământul tău, Preasfânta Fecioară, în ziua răutăţilor noastre; acoperă-ne în toate zilele noastre, iar mai ales în ziua cea rea când sufletul de trup se va despărţi, de faţă să ne stai întru ajutor, şi să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, cele de sub cer, şi în ziua înfricoşătoarei judecăţi, să ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperământului tău”.

acoperamantul-Maicii-DomnuluiÎn numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție!
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție!
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru Numele Tău.
Doamne miluiește, Doamne miluiește, Doamne miluiește.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se Numele Tău, vie Împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă, dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.
Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinților Părinților noștri și ale tuturor Sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.
Apoi se zic Condacele si Icoasele:

Condacul 1: Impărătesei celei alese mai înainte de veci, împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului şi a pământului, care a venit oarecând la rugăciune la biserica din Vlaherne şi se ruga pentru cei din întuneric, acesteia, şi noi, cu credinţă şi cu umilinţă îi serbăm Acoperământul ei cel luminos. Iar tu, ca ceea ce ai putere nebiruită, izbăveşte-ne pe noi din toate nevoile, ca să grăim ţie: Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!
Icosul 1: Mulţimea arhanghelilor şi a îngerilor, cu Inaintemergătorul, cu Teologul şi cu soborul tuturor sfinţilor, împreună cu tine, împărăteasa lor, stând în biserica din Vlaherne şi ascultând rugăciunile tale pentru toată lumea, cu bucurie cântăm ţie:
Bucură-te, bunăvoinţa Tatălui celui mai înainte de veci;
Bucură-te, încăpere preacurată a lui Dumnezeu, a Fiului celui fără de ani;
Bucură-te, locuinţă umbrită de puterea Duhului Sfânt;
Bucură-te, mirare neîncetată a cetelor îngereşti;
Bucură-te, spaima cea grozavă a puterilor celor întunecate ale iadului;
Bucură-te, ceea ce eşti întâmpinată în văzduh de heruvimii cei cu ochii mulţi;
Bucură-te, cea ale cărei laude le cântă serafimii cei cu câte şase aripi;
Bucură-te, preabunule Acoperământ, căruia cu credinţă ne închinăm noi, neamul creştinesc;
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ! | Continuare »

„IUBIŢI PE VRĂJMAŞII VOŞTRI” (Mt 5, 44)

Ioan MARINI

Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău. Dar Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşi voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru din ceruri” (Mt 5, 43-44).
Aşadar, pentru a fi un copil al Tatălui ceresc, trebuie să-i iubeşti pe vrăjmaşii tăi. Greu le vine multora când aud această Evanghelie. „Una ca asta n-o pot împlini”, spune unul. „Asta-i prea de tot. Cine poate să împlinească această poruncă”, spune un altul.
Dar să nu uităm că Domnul nu ne-a dat nici o poruncă pe care să n-o putem împlini.
El n-a pus asupra noastră sarcini pe care să nu le putem duce. Iubirea vrăjmaşilor este o poruncă uşor de împlinit atunci când Îl iubeşti pe Dumnezeu.
A iubi înseamnă a trăi în Dumnezeu, Care este iubirea. Dumnezeu i-a iubit pe păcătoşi, dând pe Fiul Său pentru mântuirea lor. Iisus, la rândul Său, a iubit. În cea mai mare durere a Sa, când ura şi vrăjmăşia oamenilor i-au bătut cuie în mâini şi în picioare, S-a rugat: Tată! Iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Lc 23, 24). Ura e oarbă, ea nu ştie ce face; a răspunde la ură cu ură înseamnă că şi tu eşti în întuneric, nici tu nu şti ce faci!
E greu să-i iubeşti pe vrăjmaşii tăi, e cu neputinţă pentru omul firesc, dar slavă Domnului că acest lucru se poate îndeplini de orice om care a gustat din darul iertării şi iubirii de pe crucea Golgotei.
Când eşti plin de iubirea Mântuitorului, nu mai încape ură în inima ta. | Continuare »

Părintele Iosif Trifa (Predica de pe munte; iubirea vrăjmaşilor)

„Ce voiţi să vă facă vouă oamenii faceţi şi voi lor aşijderea“

Predica-de-pe-munte-Crimeea 1Ce pace, ce rai ar fi pe pământ când tot omul ar ţine această poruncă scurtă: „Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi şi voi lor aşijderea“ sau, cu alte vorbe: „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face“. Dar oamenii nu ţin această poruncă, pentru că cei mai mulţi oameni poftesc să li se facă tot binele ce li se poate face, dar, în schimb, ei fac altora tot răul ce-l pot face. Ăsta-i un semn că inima oamenilor este bolnavă. Este un beteşug în inima oamenilor care pofteşte mereu tot binele de la alţi oameni, dar, în schimb, doreşte tot răul altora. Porunca Evangheliei nu se poate împlini până când omul nu-şi tămăduieşte inima bolnavă; şi această tămăduire n-o poate face un alt doctor decât Iisus Hristos şi primirea Lui. Inima celui care L-a primit cu adevărat pe Iisus, ca stăpân şi poruncitor în casa sufletului său, îi iubeşte pe toţi oamenii şi le face bine tuturor, prietenilor şi duşmanilor deopotrivă, pentru că Iisus „este iubire“ şi iubirea de oameni este semnul că cineva face parte din turma lui Hristos.
„Iubiţi pe vrăjmaşii voştri…“ – zice mai departe evanghelia. | Continuare »

Dregătorul împăratului Areta – Traian DORZ

A nouăsprezecea duminică după Cincizecime – Sfântul Teofan Zăvorâtul

Semnul văzut al iubirii Tale pentru noi  – Sf. Ioan de Kronstadt

Cuvânt la Duminica a XIX-a după Pogorârea Sfântului Duh – Sfântul IOAN GURĂ DE AUR

Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! – Sf. Nicolae Velimirovici

Despre şi împotriva laudei de sine – Sfântul IOAN GURĂ DE AUR

Tu eşti legat de aproapele tău – Preot Iosif TRIFA

MAI FĂRĂ SEAMĂN CA ORICE – Traian DORZ

Credinţa şi dovezile – Paul Evdokimov

Port semnele lui Hristos – Traian Dorz

CE NE ÎMPIEDICĂ SĂ IUBIM? – Sf. Ier. Luca al Crimeei

Care este porunca cea mai mare? – Pr. Iosif Trifa

Care este cea mai mare poruncă din Lege? – Sfântul Nicolae Velimirovici

Iubirea aproapelui – Vlad Gheorghiu

 

Poezii:

 SFINŢENIEO, CREŞTE-MI IUBIREAIubesc pe-ai meiCÂT DE CURATĂ ÎNFLOREŞTE;

NEAGOE-BASARAB-SI-FAMILIAFragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Petrileni –
duminică, 9 septembrie 1984

Să nu uităm niciodată un adevăr: mănăstirile noastre nu sunt pentru noi numai obiective turistice ca pentru străini. Străinul poate să vină şi să se uite cu ochi de cercetător la „albastrul de Voroneţ”, poate să se uite la frumuseţea mănăstirii Putna sau la arhitectura deosebită a mănăstirii de la Curtea de Argeş; dar noi privim la aceste lucruri, la aceste zidiri sfinte, cu inima tremurând de iubire, cu ochii plini de lacrimi, pentru că ele ne vorbesc despre credinţa părinţilor noştri şi, mai departe, despre izbăvirile minunate pe care Dumnezeu le-a dat acestui popor pentru că a avut părinţi credincioşi, îndrumători credincioşi, copii credincioşi, urmaşi credincioşi.

Noi suntem urmaşii unor părinţi credincioşi. S-a mai spus aceasta şi-i scris în toată istoria Bisericii noastre şi a poporului nostru. Marii noştri înaintaşi, părinţii istoriei noastre, acei care-au fost începătorii şi continuatorii minunaţi ai vieţii noastre şi făuritorii minunaţi ai patriei noastre şi a istoriei noastre, toţi au fost credincioşi. Am mai spus şi cu alte ocazii: noi, dacă vrem să fim cu adevărat nişte urmaşi statornici şi nişte copii vrednici ai înaintaşilor noştri, n-avem nevoie numaidecât să citim şi să învăţăm credinţa din istoria poporului evreu sau din scrierile proorocilor sau ale apostolilor, pentru că cronicarii noştri, înaintaşii noştri, domnitorii poporului nostru toţi au fost credincioşi. Şi, din cuvintele lui Neagoe Basarab către fiul său, noi învăţăm atâta credinţă cât din Evangheliile Sfinţilor Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Scrierile cronicarilor noştri care au povestit istoria minunată a poporului nostru şi care au scris pe paginile acestea nemuritoare minunile prin care ne-a salvat Dumnezeu de-a lungul secolelor, prin toate încercările prin care a trebuit să treacă acest popor, sunt tot aşa de minunate ca şi scrierile Sfinţilor Apostoli din Epistolele lor. Mărturiile mănăstirilor, ale tuturor locurilor minunate ridicate de credinţa înaintaşilor noştri acolo unde Dumnezeu le-a arătat minunatele Lui izbăviri ne predică astăzi nouă ca şi zidurile Ierusalimului despre izbăvirile minunate pe care Dumnezeu le-a adus poporului Său.
Ştefan cel Mare a tăcut. Neagoe Basarab a tăcut. Mircea cel Bătrân a tăcut. Dar Tismana, dar Cozia, dar Putna au rămas mărturii nemuritoare despre minunile pe care le-a făcut Dumnezeu pentru salvarea poporului nostru, a părinţilor noştri, fiindcă au crezut în El şi şi-au pus toată nădejdea în Dumnezeul nostru şi El i-a izbăvit şi nu i-a înşelat niciodată. Iar ei, o dată ce au primit minunile izbăvirii Lui şi au fost salvaţi prin lucrarea acestor minuni, n-au uitat datoria de recunoştinţă pe care trebuia să o arate lui Dumnezeu de fiecare dată. | Continuare »

Pescuirea minunată

Sfântul Nicolae Velimirovici

Evanghelia de astăzi ne vorbeşte despre cât de zadarnice sunt toate strădaniile omeneşti fără ajutorul lui Dumnezeu. Pe când apostolii lui Hristos pescuiau ca oameni, nu au prins nimic; dar când le-a poruncit Hristos să-şi arunce încă o dată năvoadele în mare, au pescuit atâta mulţime de peşte încât li se rupeau plasele.

Iată: În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret; a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Şi, urcându-se într-una din corăbii care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat. Şi, şezând în corabie, învăţa, din ea, mulţimile.

Ca şi în alte împrejurări, o mare mulţime de oameni se adunase să audă cuvântul lui Dumnezeu de pe buzele lui Hristos. Iar pentru ca toată lumea să-L vadă şi să-L audă, nici nu se putea găsi loc mai potrivit decât o barcă pescărească. Pe ţărm erau două; pescarii se îndeletniceau cu spălatul năvoadelor. Erau bărci obişnuite de pescuit, la fel cu cele care se folosesc şi astăzi pe lacul Ghenizaret. Barca în care S-a urcat Hristos era a lui Simon, cel care avea să fie Apostolul Petru. Domnul l-a rugat să depărteze puţin barca de mal şi, după ce Simon a depărtat barca, a început să înveţe mulţimile. Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la adânc şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi. | Continuare »

Părintele Iosif Trifa, Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an
EVANGHELIA DUMINICII A 18-A DUPĂ RUSALII, (Pescuirea minunată)

Plină de adânci învăţături sufleteşti este această Evanghelie. Vom căuta să arătăm câteva.
„Ieşi de la mine, că om păcătos sunt, Doamne!“ – a zis Simon Petru, căzând cu spaimă la picioarele Domnului. Să luăm aminte, că un adânc înţeles sufletesc este în această cădere. Taina mântuirii noastre sufleteşti stă tocmai în această recunoaştere a stării noastre păcătoase care să ne aplece la picioarele Domnului, la Crucea Lui.

Cea dintâi condiţie a mântuirii sufleteşti e să-ţi simţi ticăloşia sufletească în care trăieşti. Nu e pierdut cel păcătos, ci acel care nu simte păcatul. Simţirea păcatului, simţirea stării noastre păcătoase trebuie să ne aplece şi pe noi la picioarele Domnului Iisus, la Crucea Sa, cu vorbele: „Om păcătos sunt, Doamne“. Adică „ne cunoaştem şi noi, Doamne, că suntem păcătoşi, nevrednici de ajutor, vrednici de osândă, de pedeapsă, de pieire, dar totuşi cădem în faţa Ta şi cerem mila Ta“. | Continuare »

Pescuirea_minunata_50Ce frumos se vede din Evanghelia de mâine ce mare lucru este adunarea Domnului! Când fratele Simon umpluse corabia de peşti, se cufunda corăbioara lui. El avea nevoie de ajutorul fraţilor. Fraţii săi erau aproape. S-au dus şi l-au ajutat. Ce mare lucru este să ai fraţi aproape! Şi, când te simţi cu greutate şi cu apăsare, şi cu necazuri, şi cu încercări la care nu poţi face singur faţă, apelezi la un frate. Pe câţi ne-au ajutat fraţii… şi pe câţi i-am ajutat şi noi… Câte surori n au fost ajutate de noi şi câte surori nu ne-au ajutat… Ajutaţi-vă unii pe alţii. Simţiţi-vă aproape unii de alţii, că nu ştii când vine ori o mare binecuvântare, pe care ai nevoie s-o împarţi cu ceilalţi, ori o mare povară, la care ai nevoie să te ajute ceilalţi. Ţineţi legătura unii cu alţii şi iubiţi-vă din toată inima. Dacă aţi iubit până acum adunarea şi v-aţi dus cu bucurie la adunare, de-aci încolo mai cu bucurie să vă duceţi! Să vă simţiţi totdeauna aproape ca apostolii: cei doi, de cei doi. Petru şi Andrei, de Iacob şi Ioan.
Dragostea lui Dumnezeu ne-a apropiat atât de mult şi a făcut să ne simţim aproape. Aveţi, sigur, fraţi şi surori şi trupeşti. Dar când sunteţi la o bucurie mare sau când sunteţi la un mare necaz, nu la fraţii trupeşti vă duceţi, chiar dacă sunt aproape. Vă duceţi la fraţii duhovniceşti, la surorile în Domnul. Şi acolo vă puteţi deschide inima cu toată puterea şi vă puteţi pleca genunchii la rugăciune, şi vă puteţi îmbrăţişa şi săruta pe lacrimi, fiindcă vă înţeleg şi îi înţelegeţi.
Asta este pentru noi adunarea. Să nu părăsiţi adunarea! Nici din lenevie. Nici când eşti bolnav. Să n-asculţi când spune boala: „Acuma nu mai poţi merge la adunare, că eşti bolnav”. Spune: „Nu, boală!”. Întreb pe Domnul: „Trebu¬ie să mă duc sau nu trebuie?”. Şi Domnul spune întotdeauna: „Du-te!”. Şi atunci nu ascult de boală. Ascult de Domnul. Mă duc bolnav şi mă întorc sănătos. Şi n-am luat nici un medicament. | Continuare »

Traian DORZ

Noi am aflat comoara ascunsă-n locul sfânt
când am primit chemarea, ca Levi de la vamă,
şi-am biruit în lupta dintre avânt şi teamă
când ne-am atins de Coasta Divinului Cuvânt.

Noi ne-am întors la ţărmuri cu luntrea grea de peşti
când mreaja, la Cuvântul Lui Sfânt, am aruncat-o
şi pacea conştiinţei deplină ne-am aflat-o
când ne-am predat deplinei trăiri dumnezeieşti.

Azi, noaptea ne-nfioară de-al Mirelui Sfânt dor
şi soarele ne spune de Faţa-I Strălucită,
şi şoaptele iubirii – de Nunta Fericită
la care-o să ne cânte al cerurilor cor.

O, veşnică Mireasă, etern Ierusalim,
cu Mielul al tău Templu, cu Mirele-al tău Soare,
suntem tot mai aproape de scumpa ta Intrare,
– trimite-un vânt prielnic, mai grabnic să sosim!