Traian Dorz, Pe cărarea împărăţiei (Proverbe)
1
Avuţia nu-i un merit, ci-i un dar din cer primit
pentru cel ce-o moşteneşte sau o are-n chip cinstit;
şi de-aceea cel cuminte şi cu suflet credincios
chibzuit o foloseşte după voia lui Hristos.
2
Dumnezeu ne dă averea s-o-mpărţim după-al Său plac –
cui să-i ceară socoteală cel ce s-a născut sărac?
3
Moştenirea celor vrednici are-un veşnic viitor,
după ei urmează fiii şi apoi urmaşii lor,
ea trecând din unii-n alţii creşte-n rod tot mai frumos,
căci e binecuvântată şi-ntărită de Hristos.
4
Avuţia câştigată pe nedrept şi necinstit,
orişicine o adună are-un blestemat sfârşit.
5
Să alerge-nşelătorul cât va vrea să tot adune,
în curând se risipeşte tot ce-a strâns cu-nşelăciune;
fie suflete furate, fie snopi şi bani furaţi
îşi vor blestema-n vecie strângătorii necuraţi.
6
Toată-averea mincinoasă ce-a strâns harnicul tâlhar
o să-i ardă conştiinţa prinsă într-un veşnic jar.
7
Avuţia strânsă-n lacrimi şi-nfrânări şi dărnicie
este binecuvântată şi va dăinui-n vecie;
inima evlavioasă şi smerită şi curată
îşi adună o avere ce nu piere niciodată.
8
Să tot lupte-ambiţiosul ca să-şi strângă-n juru-i gloată –
gloata strânsă cu minciuna se va risipi de-odată.
9
Blestemat e cel ce-şi strânge gloată-n contra celui sfânt,
şi acel ce strânge daruri după-nşelător cuvânt,
şi acel ce strânge sectă şi minciuni, pârând pe fraţi,
toţi aceştia-mpreună vor fi veşnic blestemaţi.
10
Binecuvântat e-acela care strânge roduri bune
de unire şi de pace prin ce face şi ce spune.
11
Avuţia cea mai scumpă este dragostea curată,
ce-o adună şi-o păstrează o credinţă-adevărată,
avuţia asta creşte în cuvânt şi faptă bună
şi aduce cui o are a virtuţilor cunună.
12
Nu-i avere mai frumoasă decât lacrimile plânse
din iubire şi din milă, care sus în cer sunt strânse.
13
Nu aceea-i bogăţie care furii pot s-o sape,
care viermii pot s-o roadă ori s-o ducă foc şi ape,
nici acea de care moartea poate-oricând a te desparte,
ci-i aceea ce-ţi rămâne pentru veci şi după moarte.
14
Om bogat nu este-acela ce-are aurul mai greu,
ci-i cel mulţumit cu-atâta cât îi lasă Dumnezeu.
15
Mulţumirea sufletească-i cea mai mare avuţie.
Fiul meu, această-avere ţi-o doresc eu mai mult ţie,
dac-o vei avea pe-aceasta nu-i mai fericit ca tine
şi-ai să vezi că fericirea nu stă-n multe, ci-n puţine.