Traian Dorz, «Întâi să fim»

nasterea-maicii-domnuluiCredinţa părinţilor noştri a cinstit dintotdeauna însemnătatea, numele şi fiinţa Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Şi orice cuget evlavios de creştin adevărat se va uni totdeauna, cu toată fiinţa sa, întru această cinstire.

Din marea şi eterna clipă a Bunei-Vestiri, când slăvitul arhanghel Gavril – îngerul care stă chiar în faţa lui Dumnezeu, cum a spus el însuşi –, a fost trimes să ducă preafericitei Fecioare Maria vestea cea strălucită, ea a fost acea taină şi minune prin care s-a început lucrarea mântuirii noastre.
Această fiinţă unic de mare şi de aleasă a căpătat o slavă eternă, atât în faţa cerurilor, cât şi a pământului. Asupra ei s-a coborât atunci tot harul Dumnezeirii.

Arătarea prezenţei Sfintei Treimi şi împreună-lucrarea Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh s-a arătat pentru prima dată clar în istoria omenirii şi în scrierile Sfintelor Scripturi nu la Botezul Domnului, în Iordan – cum de obicei se spune –, ci S-a arătat pentru prima dată prin vestirea marelui arhanghel Gavril către Sfânta Fecioară Maria. Sfântul arhanghel îi spune uimitoarele cuvinte – unice de la o fiinţă cerească atât de strălucită spre o fiinţă pământească –, zicându-i: Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har! Puterea Tatălui te va umbri, Duhul Sfânt Se va coborî peste tine şi Fiul lui Dumnezeu Se va naşte din fiinţa ta… (Lc 1, 35).

Iată, toată strălucita Prezenţă a Sfintei Treimi!… Iată începutul şi mijlocul minunat al marii şi veşnicei noastre mântuiri. Iată fiinţa care şi-a unit jertfa şi suferinţa ei împreună cu Fiul lui Dumnezeu, cu Jertfa şi suferinţa Lui. Pentru că lucrarea Fiului Sfânt totdeauna cuprinde în ea şi ceva din lucrarea şi jertfa Mamei Lui sfinte.

În poporul nostru şi în Biserica noastră, cinstirea biblică a Maicii Sfinte are o tradiţie de veacuri, chiar de la naşterea noastră ca popor în istoria acestei lumi.
Şi trebuie să aibă o astfel de cinstire, pentru că ea este potrivită cu Cuvântul lui Dumnezeu, care spune: „… toate neamurile mă vor numi fericită” (Lc 1, 48).

Maica Domnului a fost fiinţa cea mai aleasă de pe pământ, investită cu cel mai mare har, acela de a fi împreună-lucrătoare cu Sfânta Treime, în cel mai gingaş şi mai minunat fel, la mântuirea lumii din păcat şi la împlinirea făgăduinţei lui Dumnezeu făcută primilor oameni ca singura lor salvare din osânda păcatului şi a morţii.

Din partea noastră a tuturor este o sfântă şi dulce datorie să aducem faţă de Preasfânta Fecioară Maria, Maica Mântuitorului nostru, pioasa şi sfânta noastră cinstire. Prin Iisus, Domnul nostru, ea este şi Maica noastră rugătoare şi mângâietoare pentru noi.

După cuvintele Sfintelor Scripturi, ea este acum la Dreapta Tronului Împărătesc al Fiului ei şi Mântuitorului nostru, îmbrăcată în aur de Ofir – şi merită această cinstire, pentru că a stat la dreapta Fiului său şi când El era pe Cruce, îmbrăcată în haina de jale şi de ocară (Ps 45, 9).

Dacă împăratul Solomon a făcut acea cinstire pentru mama sa când stătea pe scaunul său împărătesc şi ea a venit să-i facă o rugăminte, şi el s-a închinat înain-tea ei şi a pus-o să stea pe un tron împărătesc la dreapta lui, în slava sa (I Regi 2, 19), atunci cu cât mai mult va face aceasta, la vremea Sa, faţă de Maica Lui, Iisus, Fiul ei, când El este nespus mai mare şi mai înţelept ca Solomon! Şi, prin urmare, mult mai mărinimos şi mai iubitor ca el.

Hristos, Dumnezeul-Creator, Care din veşnicie le-a creat pe toate şi fără de Care n-a fost făcut nimic din creaţiune, a ales din veşnicie şi a creat în Timp acea creatură unică din care, într-o Zi unică şi printr-o taină şi minune unice, El S-a Re-creat pe Sine din ea, făcând-o pe veşnicie Maica Lui şi Împărăteasa fericită.

Hristos, Împăratul Ceresc, prin Maica Sa sfântă S-a înomenit pe Sine şi, prin înomenirea aceasta din Maica Lui, a îndumnezeit-o pe ea.

Sfânta Fecioară Maria a fost femeia profeţită încă din Eden, pentru ca sămânţa născută din ea să zdrobească puterea şarpelui (Gen 3, 15).
În planul cel veşnic şi tainic al Dumnezeirii, ea era cunoscută de atunci, rânduită de atunci şi fericită de atunci.

Sfânta Fecioară Maria a fost văzută cu uimire de profetul Isaia, inspirat de Duhul Sfânt când a zis, fără să înţeleagă cum se va face asta, că „Fecioara va rămâne însărcinată şi va naşte un fiu”… Cum să fie fecioară şi să nască?… Cum să nască şi să fie fecioară?… Ce taină unică şi nepricepută!
Şi totuşi Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat, din-colo de orice înţelegere a noastră.
Cât de adânc trebuie să ne smerim noi acum!

Copilul din ea născut va fi numit Minunat, Sfetnic, Dumnezeu Tare, Părintele Veşniciilor, Domn al Păcii (Isaia 9, 6).
Ce măreţie slăvită cuprind aceste cuvinte care au putut ajunge până la îngeri şi până la noi numai prin Sfânta Fecioară Maria, Maica Dumnezeului Tare, a Părintelui Veşniciilor, a Domnului Păcii, Care este Mântuitorul nostru, făcându-Se Fiul ei!

Îngerul care stă înaintea Feţei lui Dumnezeu, venind să-i aducă cereasca Bună-Vestire, s-a apropiat cutremurat de ea şi, plecându-se înaintea ei, i-a zis: „Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har!…”

Ce uimit trebuie să fi fost chiar măritul arhanghel în cer când Însuşi Tatăl i-a poruncit să meargă şi, înainte de a-i spune Dumnezeiasca Veste, să i se închine, arătându-ne prin aceasta şi nouă cum trebuie să ne apropiem şi noi de acest vas şi altar sfânt.

Ce slăvit este arătată înălţimea necunoscută a omenescului pe care, prin Sfânta Fecioară Maria, Fiul lui Dumnezeu ne-o dezvăluie acum prin faptul că El Se face Fiul unei Maici dintre oameni şi fratele oamenilor, Care din dragostea Sa desăvârşită de oameni Se dă pe Sine ca Jertfă pentru omenire, având-o pe Maica Lui părtaşă la această iubire şi jertfă.

În faţa acestei Taine şi Minuni, să ne aplecăm şi noi, smeriţi, împreună cu strălucitul arhanghel Gavril, binecuvântând Numele Sfintei Treimi, Care, în nepătrunsa Sa iubire şi înţelepciune, a ales această minunată fiinţă pentru a Se Întrupa din ea minunata noastră mântuire şi Minunatul nostru Mântuitor Iisus Hristos.

Preasfântă Fecioară Maria, te rugăm, primeşte şi din partea noastră o cântare fericită şi recunoscătoare pentru toată partea pe care, după alegerea Tatălui şi umbrirea Duhului, ai adus-o la Întruparea, la suferinţele şi la Jertfa Fiului pentru mântuirea noastră.
Şi roagă-te Fiului tău Dumnezeiesc pentru iertarea şi mântuirea noastră! Amin.