RODUL VIEI

Vorbirea fratelui Visarion Ţuţu la nunta de la Malu Alb – 4 septembrie 1982

Slăvit să fie Domnul!
Evanghelia după Sfântul Evanghelist Matei, capitolul 21, începând cu versetul 33, spune aşa:
Era un om, un gospodar, care a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea şi a zidit turn. Apoi a dat-o unor vieri şi a plecat în altă ţară. Când a venit vremea roadelor, a trimis pe robii săi la vieri ca să ia partea lui de rod. Vierii au pus mâna pe robii lui şi pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. A mai trimis alţi robi, mai mulţi decât cei dintâi. Şi vierii i-au primit la fel. La urmă a trimis la ei pe fiul său, zicând: «Vor primi cu cinste pe fiul meu!».Dar vierii, când au văzut pe fiul, au zis între ei: «Iată moştenitorul! Veniţi să-l omorâm şi să punem stăpânire pe moştenirea lui». Şi au pus mâna pe el, l‑au scos afară din vie şi l-au omorât.“ […]

Sfântul Apostol Pavel, în Epistola I către Corinteni, în ultimul capitol, încheie cu urări de sănătate şi spune: „Fiţi tari… întăriţi-vă”.
Iubiţii noştri, foarte multe dintre lucrările pe care Dumnezeu le-a rânduit pe pământ ca să le facă prin oamenii Săi au fost foarte greu de înţeles, pentru că aşa spune Cuvântul: „Lucrurile duhovniceşti trebuie judecate duhovniceşte”.
Şi apoi, dacă în firea noastră, în felul nostru de a fi, noi am ajuns să lucrăm, să lăsăm lucrurile duhovniceşti aşa cum sunt ele; poate ar fi bine să le lăsăm undeva deoparte. Ceea ce ne depăşeşte şi ceea ce nu putem noi să înţelegem cu gândirea şi cu înţelegerea noastră, mai bine să tăcem; şi să lăsăm lucrurile să-şi urmeze cursul lor, pentru că, la vremea lor, la vremea hotărâtă de Domnul, dacă am rămas cu inima curată, Dumnezeu atunci ni le va arăta fiecăruia dintre noi şi ne va spune: „Vedeţi? Atunci voi nu le-aţi înţeles, dar acum voi le înţelegeţi…”. | Continuare »

PILDA CU LUCRĂTORII VIEI

Evanghelia de duminică e o pildă în care se cuprinde toată Biblia Vechiului şi a Noului Testa­ment, adică toată istoria mântuirii omeneşti. „Stăpânul care a sădit vie” e Dumnezeu, Care l-a înze­strat pe om cu un fel de avere sufletească, cu un fel de vie su­fletească în care să lucreze şi „roade” sufleteşti bineplăcute lui Dumnezeu să aducă. Dar, în cur­gerea vremilor, oamenii – şi în­deosebi israelitenii, poporul cel ales – au uitat acest lucru şi pe „slu­gile stăpânului”, adică pe profeţii şi prorocii prin care grăia Dum­nezeu şi-i chema pe oameni la îndreptare, i-au bătut şi i-au omorât. Pe urmă, Dumnezeu L-a trimis pe Însuşi Fiul Său, pe Iisus Hristos, dar iudeii L-au omorât. Atunci Dum­nezeu a luat via, adică a luat mântuirea sufletească de la iudei, şi a dat-o neamurilor, adică poarelor care s-au întors de la păgânism la credinţa în Iisus.
Iisus a spus pilda aceasta pentru fariseii şi cărturarii care se împotriveau Lui, dar pilda se po­triveşte şi nouă şi vremilor noa­stre. Şi viaţa ta, iubite cititorule, este o avere sufletească, este o vie sufletească pe care ţi-a dat-o şi ţi-a dăruit-o Dumnezeu să lu­crezi în ea şi „roade” sufleteşti de fapte bune să aduci stăpânului Dumnezeu. Dumnezeu a spus acest lucru şi într-alt loc, prin gura prorocului Ieremia, prin care zice:
„O vie sădit-am iubitului meu. Şi i-am îngrădit-o şi am făcut împrejur şanţ, şi am zidit turn în mij­locul ei, şi teasc am săpat într-însa… Ce voi face încă viei Mele şi ce nu i-am făcut?… Şi, pe când am aşteptat să facă struguri, a făcut spini… Lua-voi gardul ei şi va fi de jaf şi spre călcare. Netăiată şi nesăpată va fi şi va răsări în ea scai şi spini” (Is 5, 1-7). | Continuare »

VOI, LUCRĂTORII VIEI

Voi, lucrătorii Viei sfinte, cât de cinstit s-ar fi căzut
să-I fi dat partea Lui la vreme Stăpânului când v-a cerut.

El vă lăsase muncii voastre tot ce-aveaţi dreptul pentru ea,
dar voi de ce n-aţi dat asemeni şi partea Lui când v-o cerea?

El v-a dat Soarele şi Ploaia, şi Vântul, şi Pământul Lui,
iar toamna v-aţi strâns voi tot rodul, nedând nimica, nimănui.

Voi aţi lucrat şi-n Ziua-I Sfântă, când trebuia să vă rugaţi,
dar nici câştigul din aceasta n-aţi vrut Stăpânului să-l daţi.

Voi aţi primit şi pe deasupra, ce nu era cu drept s-aveţi,
dar v-aţi ţinut şi partea asta, ca s-arătaţi ce răi sunteţi.

…Acum ce credeţi c-o să facă Stăpânu-n Ziua de Apoi,
ce plată li se mai cuvine la nişte lucrători ca voi?

Traian DORZ

tanarul-bogat_16_01Orice mărire ai avea,
o vei lăsa odată
şi-ai să te-afunzi în gloata cea
pe veci de veci uitată.

Zadarnic ai să vezi atunci
pierzarea fioroasă,
când azi, de sfintele porunci
şi de Hristos nu-ţi pasă.

Orice comori vei fi avut,
le vei lăsa pe toate
şi, mai sărac cum te-ai născut,
vei duce doar păcate.

Oricâţi prieteni să-ţi fi strâns,
de toţi te vei desparte
şi singur te vei duce-n plâns
şi-n chinul fără moarte. | Continuare »

Tânărul avut

Părintele Iosif Trifa, Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an

Duminică avem la rând Evanghelia cu tânărul cel bogat care s-a apropiat de Iisus cu întrebarea: Învăţătorule bune, ce voi face să moştenesc viaţa de veci? Păzeşte poruncile, i-a zis Domnul. Le am păzit, a răspuns tânărul. Şi i-a zis Iisus lui: Încă una îţi lipseşte: împarte-ţi averile la săraci şi vino după Mine. Iar tânărul, auzind acestea, s-a întristat, căci era bogat foarte. Şi a zis Iisus: Cât de anevoie vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu cei avuţi!
Să cercetăm înţelesul acestei evanghelii. Întâi să ne întrebăm: de ce a venit tânărul la Iisus? Ce l-a adus la Iisus, căci avea şi avere şi avea şi paza Poruncilor? A venit la Iisus, pentru că nici una, nici alta nu-i dădeau liniştea şi pacea sufletească. Sufletul nostru se doreşte spre izvorul păcii şi fericirii: spre Iisus Mântuitorul. Tânărul din evanghelie plecase spre acest izvor pentru a veni la El, dar, vai, nu L-a aflat. El îi adresează Domnului cuvintele: „Învăţătorule bune“; el venise la Domnul ca la un mare cărturar, ca la un rabin învăţat; de aceea Mântuitorul îi răspunde: „Ce Mă numeşti bun?“ | Continuare »

Traian Dorz, din CÂNTAREA ÎNVIERII

tanarul-bogat35Toate-averile din lume sunt un fum,
tot ce ai poţi pierde astăzi, chiar acum,
singura avere care n-are-apus
e Iisus, e Iisus, e Iisus, e Iisus!…

Să-L câştigi,
să-L câştigi pe El
vinde casă, uită masă,
totul lasă
numai să-L câştigi,
numai să-L câştigi pe El!

Nu-i mărgăritar pe lume, aur nu-i,
nu-i nimic, nimic să aibă preţul Lui.
Lucrul care trebuieşte mai presus
e Iisus, e Iisus, e Iisus, e Iisus…

Toată slava lumii piere, cum e scris,
toate-s trudă şi durere, scrum şi vis,
doar o slavă ţine veşnic, jos şi Sus:
e Iisus, e Iisus, e Iisus…

Tanarul-bogat-2Deşertăciuni şi vis sunt toate
în lumea asta de acum,
averea lumii-i amăgire
şi măreţia ei e fum.

Fericit cine-şi adună
avuţia cea de Sus,
fericit cine-mpreună
umblă cu Iisus, rabdă cu Iisus, moare cu Iisus,
el şi-nvie cu Iisus!

Nu-i o mai mare nebunie
decât să-L uiţi pe Dumnezeu
şi sufletul să-ţi legi de lume,
şi trupul, de păcatul greu.

Cu-adevărat deşertăciune
sunt toate şi-amăgiri, şi vis,
zadarnic se frământă omul
precum Scripturile au zis. | Continuare »

Sfântul Ioan Gură de Aur

Precum un bărbat iubitor de pustie, ajuns într-un loc cu dumbravă, la umbra copacilor, la chemările păsărilor şi la răcoarea apelor, îşi simte lină şi netulburată cugetarea minţii şi se arăta cu fire blândă către toţi oamenii, aşa şi noi, în zilele trecute, fiind mângâiaţi de suflarea Duhului, cea blândă, vă vorbeam vouă despre milostenie.
Iar când Evanghelia ne vorbeşte despre nebunia lui Irod, înverşunarea femeilor, ospăţul bărbaţilor nebuni şi masa cea pângărită, darul cel fără de lege, lucrul cel necuvios şi îngroparea trupului preacinstit, simt că mă fac alt om, fiindcă încremenit mă simt, iubiţilor, când, înaintea mea, aduc faptele făcute de Irod, de este îngăduit a le numi fapte şi nu ucideri, ale celui ce a făcut nişte fapte ca acestea. Că, zice Evanghelistul Matei: „În vremea aceea, a auzit tetrarhul Irod despre faima lui Iisus. Şi a zis slujitorilor săi: Acesta este Ioan Botezătorul, el s-a sculat din morţi, şi de aceea, se fac minuni prin el” (Matei 14, 1-2).  Mărturiseşte uciderea Proorocului şi nu poate minţi, că a ştiut, pe cel ce l-a omorât, că este Prooroc şi bărbat drept.

Că de nu ar fi cunoscut acest lucru, ar fi zis că el s-a ridicat din morţi şi pentru aceasta se fac minuni printr-însul. Şi, pentru care pricină a ucis pe Prooroc? Pentru cã acesta a fost propovăduitorul adevărului. Şi voia prin vădire şi mustrare, sã curme fapta cea fără de lege şi sã fie, precum i se cădea ca împărat, păzitor poruncilor lui Dumnezeu, el, care, prin sminteala cea desfrânata a dulceţilor, strica legile. Că acela este împărat, care dă legi cu dreptate, împlinindu-le, mai întâi, el însuşi, iar nu schimbându-le. | Continuare »

Traian Dorz

N-ai să ne-nfrângi, Irod necredincios,
cu toată ura-ţi crudă şi perfidă,
că n-ai zăvoare-nchise lui Hristos,
nici ziduri n-ai credinţa să ne-o-nchidă

Poţi profana al Jertfei Semn Sfinţit
şi să prefaci biserici în ruine,
tăria lor va creşte mai slăvit
din ziduri noi de suflete creştine.

Poţi să stârneşti mai crâncene orori, —
n-ai să ne frângi credinţa-n libertate,
nu poţi să umpli-atâtea închisori
cât să goleşti bisericile toate.

N-ai să ne-nfrângi, că nu-i pe lume chin
să nu-i fim hotărâţi pentru răbdare,
nu-i drum mai drept la cer pentru creştin,
nici cer mai larg ca cel din închisoare.

N-ai să ne-nfrângi, Irod necredincios, —
dar ale tale zile-s numărate,
curând, pe veci, te va zdrobi Hristos
sub ale noastre tălpi însângerate.

Traian Dorz, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI (Meditații la Apostolul zilei)

„Vă fac cunoscut, fraţilor, Evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas“ (I Cor. 15, 1).

TDorz1Semnul lui Dumnezeu este statornicia.
Tot ce este din Dumnezeu este statornic, neschimbat, trainic…
Vezi munţii pe care i-a făcut El, ce măreţi sunt în statornicia lor! Câtă siguranţă au ei pe temeliile lor neclătinate şi cu câtă maiestate sunt înconjuraţi. Cine ar fi în stare să-i mişte, să-i schimbe, să-i clatine, să-i mute de acolo, unde i-a aşezat de la început Făcătorul lor?
Vezi marea, ale cărei ape le-a adunat El între nişte hotare de nisip slab şi mişcător. Ce măreaţă e totuşi marea şi câtă putere de valuri e grămădită în adâncurile ei! Şi totuşi cât de nemişcată din locul ei este şi marea… Nici furtunile puternice, nici cutremurele şi nici vreo altă putere nu-s în stare s-o mute din locul ei, să-i schimbe locul în care a aşezat-o Dumnezeu, Făcătorul ei!
Ce măreţ este cerul înstelat, presărat cu miile lui de stele, de la o margine la cealaltă… Câte stele mici şi mari, aşezate nu ştii după ce rânduieli! Şi totuşi nici una nu se clatină şi nu se mută din locul ei. Unde a fost acum un an, sau zece, sau o mie de ani, tot acolo răsare, tot acolo străluceşte, tot acolo apune…
Vezi râurile care au acelaşi curs…
Vezi vremile, anotimpurile, vânturile – toate – cu câtă statornicie îşi urmează drumul şi îşi păstrează locul în tot mersul lor văzut, rânduit lor de Dumnezeu Care le-a făcut!…
Vezi Planetele, Sistemele, Galaxiile, totul!…
Într-adevăr, câtă statornicie, câtă măreţie, câtă frumuseţe există în tot ce este făcut de Dumnezeu, Necuprinsul Făcător a toate.

Şi, dacă în orânduirea lucrurilor văzute şi trecătoare este atâta măreaţă şi frumoasă statornicie, cum poate fi altfel în orânduirea lucrurilor Sale nevăzute şi veşnice?
Şi dacă legile pământeşti ale materiei sunt atât de puternice şi de neschimbate, cu cât mai mult trebuie să poarte pecetea statorniciei cele duhovniceşti şi eterne?
Evanghelia lui Hristos este cea mai mare dintre toate lucrările lui Dumnezeu.
Mai mare decât munţii.
Mai adâncă decât marea.
Mai strălucită decât cerul.
Mai puternică decât cutremurele…
Mai însemnată decât cerurile întregi şi decât pământul întreg. | Continuare »

Sfântul Ioan Botezatorul, a fost, după cum ne spune Însuşi Mântuitorul Iisus, cel mai mare om care s-a născut pe pământ din femeie, dar cel mai mic în Împărăţia Cerurilor.
Strigătul său, ”Pocăiţi-vă!”, a avut un mare efect asupra naţiunii ebraice ce gemea sub jugul invadatorilor romani, mari mulţimi de oameni urmându-l în pustie.
Părinţii Sfântul Ioan Botezatorul au fost un preot numit Zaharia, din ceata preoţeasca a lui Abia, iar mama sa a fost Elisaveta, din fetele lui Aaron, rudenie a Fecioarei Maria, după cum ne spune Evanghelia după Luca. Amandoi erau neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, erau oameni în vârsta, dar Elisaveta nu putea avea copii căci era stearpă.
In timp ce oficia slujba, la randul cetei lui, lui Zaharia i s-a aratat Arhanghelul Gavril, care îl înştiinţeaza că nevasta sa, Elisaveta va avea un copil ce va merge „în duhul şi puterea lui Ilie”, ce nu va pune gura pe vin şi pe băutură ameţitoare, şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duh Sfânt. Arhanghelul îi mai spune că numele copilului sau va fi Ioan. Zaharia, mirat de spusele trimisului lui Dumnezeu, are unele îndoieli, motiv pentru care Arhanghelul Gavril îi spune ca va fi mut pana în ziua când se vor implini aceste lucruri.

După ce Elisaveta a născut, i s-a dezlegat şi limba lui Zaharia, care a spus că numele copilului va fi „Ioan”, şi nu „Zaharia”, cum ar fi vrut vecinii şi rudele. Umplându-se de Duhul Sfânt, Zaharia a început să profeţească despre Ioan, cel ce va deschide drum Lucrării Celui Prea Inalt.
Despre părinţii lui Ioan, nu mai avem nicio informaţie în Sfânta Scriptură. In Tradiţie, ni se spune însă că Zaharia ar fi fost ucis în Templu, din porunca lui Irod. | Continuare »

Traian DorzPăşunile dulci

1 pilda-datornicului-nemilostiv1. Cât de binecuvântaţi sunt şi vor fi veşnic acei oameni care fac totul să fie recunoscători pentru fiecare bine care li s a făcut!
Acei care, pentru orice binefacere, vin cu recunoş¬tinţă curată atât spre Dumnezeu, cât şi spre oameni.

2. Singurul temei pentru care putem cere şi putem nădăjdui binecuvântarea lui Dumnezeu este numai mila Lui.
Pentru că nici bunătatea, nici iubirea, nici dărnicia Lui nu le merităm, din pricina împietririi şi răutăţii inimilor noastre.
Cât de nerecunoscători suntem adesea pentru binefacerile Domnului… | Continuare »

Cop-Corabia_nCredinţa mea, sub crunte uragane
Se clatină adesea, tremurând…
Când valuri uriaşe spumegând
Se-abat să-mi sfarme luntrea mea trecând
Însingurată către sfintele-Ţi limane.

Nădejdea mea în mâini cu frântă spadă
Timidă-abia se-ntinde către cer
De sub deşertăciunile ce pier
Precum plăpânda floare-n aspru ger
Abia spărgându-şi stratul de zăpadă.

Dar dragostea-mi din toate se aprinde
Chiar dacă vifor suflă peste ea
Sau buzele îi ard de sete grea…
Căci simt, Iisuse bun, iubirea Ta
Cum înspre mine mâna şi-o întinde.

Şi-apoi, cât stânca-mi creşte-a mea credinţă
Şi din cenuşă iar nădejdea mea
Se-aprinde din firava ei scântea –
Iisuse, Soare către Care-aş vrea,
Cât vecii toţi să-aduc recunoştinţă.

Lidia Hamza

Traian Dorz, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI (Meditații la Apostolul zilei)

TDorz1„Dacă se bucură alţii de acest drept asupra voastră, nu ni se cade cu atât mai mult nouă? Dar noi nu ne-am folosit de dreptul acesta, ci răbdăm totul, pentru ca să nu punem vreo piedică Evangheliei lui Hristos.Adevărata mulţumire este aceea pe care ţi-o dă renunţarea la orice mulţumire“ (I Cor. 9, 12).

Adevărata fericire o are numai acela care poate să renunţe la a sa, pentru a altora.
Căci nu ceea ce ţi-ar putea da cineva din afară te face mulţumit, ci tocmai ceea ce ai tu însuţi în inima ta.
Şi nu bogăţia ce ţi-ar da-o altul este cea care te poate face fericit, ci bogăţia ta lăuntrică.

Desigur, în lumea asta, orice om, dacă are datorii şi dacă şi le împlineşte în chip cinstit şi vrednic, are şi drepturi în urma împlinirii datoriilor sale.
Dumnezeu Însuşi a înscris atât în poruncile Sale din afara omului, cât şi cele dinlăuntrul lui acest drept sfânt.
Şi totuşi Hristos, Acela Care Singurul a făcut pe pământ cea mai mare lucrare şi care Şi-a împlinit cel mai înalt toată datoria pentru care a venit, El nu numai că nu Şi-a cerut niciodată vreun drept, dar nici n-a primit nici o răsplătire pentru tot ce a făcut tuturora.
A avut drept de moştenitor, dar a fost scos afară din moştenirea Lui şi omorât, fără să protesteze (Matei 21, 38).
A avut drept de Fiu, dar a fost un rob (Isaia 52, 13-15).
A avut drept de Stăpân, dar a fost slugă (Matei 24, 46).
A avut drept de Împărat, dar a fost batjocorit (Matei 27, 29).
A avut drept de Judecător, dar S-a lăsat judecat (Ioan 18, 28-33).
A avut drept de Dumnezeu, dar S-a făcut om (Ioan 1, 14). | Continuare »

5.Vindecarea celor doi demonizati din gadaraDaţi drumul celor prinşi, că nu-i
mai mare har pe lume
ca libertatea orişicui
în Sfântul Crucii Nume!

Desfaceţi pe cei prinşi în laţ
de pofte blestemate,
că-i vai de cei ce mor lăsaţi
în veşnice păcate!

Deschideţi uşile spre Har
la toţi cei robi uitării,
că nu-i în veci mai mare dar
ca clipa liberării.

Desfaceţi lanţuri şi cătuşi,
zăvoare şi lăcate,
toţi cei robiţi să fie-aduşi
la Sfânta Libertate,

La Libertatea ce Hristos,
El singur o aduce,
când liberatul păcătos
devine sfânt prin Cruce.

Iar voi, toţi cei ce preamăriţi
Suprema Libertate,
rămâneţi robi pe veci sfinţiţi
ai Dragostei curate!

Traian Dorz, Cântări Nemuritoare

Vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de la Săucani – octombrie 1980

Slăvit să fie Domnul!
Din toată inima dorim să-I mulţumim lui Dumnezeu şi pentru această întâlnire frăţească în care cu bucurie ne privim feţele unii altora şi slăvim pe Dumnezeu în ceasul acestei bucurii. Am înţeles de la început că seara aceasta trebuie să fie o seară de mulţumire…
Am fost martori aşa de rar la zile şi la clipe de mulţumire către Dumnezeu! Ştim toţi că primăvara se fac rugăciuni pentru holde, ieşim să cerem îndurarea lui Dumnezeu peste câmpurile noastre, peste holdele noastre, peste locul în care am aruncat sămânţa şi privim în sus…
Dacă Dumnezeu dă soare, dacă Dumnezeu dă ploaie, dacă Dumnezeu dă vânt la vreme potrivită… noi, în urma muncii noastre, vom putea strânge vara, vom putea strânge toamna ceea ce, cu nădejde şi cu rugăciune, am cerut primăvara de la Dumnezeu.
Dar toamna n-am mai văzut rugăciuni de mulţumire către Dumnezeu, Care a făcut să rodească sămânţa pe care am pus-o noi. E adevărat că noi muncim, arăm şi săpăm, şi punem acolo sămânţa. Dar numai atât putem face.
Şi-apoi ne uităm în sus. Dacă dă Dumnezeu, avem şi noi. Dacă nu dă Dumnezeu, ce putem face? Cu cine ne putem judeca? | Continuare »