CEVA ÎN LEGĂTURĂ CU EVANGHELIA DE DUMINICĂ

„Şi propovăduia Iisus zicând: «Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia lui Dumnezeu” (Mt 4, 14).

Ioan Botezătorul a fost Înaintemergătorul şi Înaintevestitorul Mântuitorului şi al mântuirii neamului omenesc. El şi-a început predica cu vestirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Şi-a început predica cu vestirea că se apropie Împărăţia lui Dumnezeu. „Şi a început Ioan a propovădui, zicând: «Pocăiţi-vă, căci Împărăţia lui Dumnezeu este aproape” (Mt 3, 1-2).
Despre Domnul Iisus Hristos, Evanghelia de duminică ne spune aşijderea, că şi El Şi-a început propovăduirea cu vestirea Împărăţiei lui Dumnezeu. „De-atunci încolo, Iisus a început să propovăduiască şi să zică: «Pocăiţi-vă, căci împărăţia cerurilor este aproape” (Mt 4, 17).
„Pocăiţi-vă, căci se apropie împărăţia lui Dumnezeu!” …Cu această strigare a început vestirea Evangheliei în lume. Oamenilor de pe atunci li se vestea vestea cea bună că se apropie mântuirea neamului omenesc. Că se apropie Împărăţia lui Dumnezeu şi pe pământ, după ce 4000 de ani stăpânise împărăţia celui care îl înşelase pe Adam în grădina Edenului. Oamenilor li se cerea să se pregătească sufleteşte pentru această împărăţie. Să se pocăiască, adică să se lepede de păcate şi fărădelegi, ca să poată deveni cetăţeni ai noii Împărăţii.
Şi de atunci a răsunat mereu în lume strigarea lui Ioan şi strigarea Domnului Isus: „Pocăiţi-vă, căci se apropie împărăţia lui Dumnezeu”.
De aproape 2000 de ani răsună în lume strigarea: „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu”.
Dar oare ascultat-a omul şi omenirea această strigare? | Continuare »

Sfântul IOAN GURĂ DE AUR, din «Predici la duminici si sărbători»

Mantuitorul-cu-12-apostoli„ Este mai mic decât toate seminţele, iar dacă creşte, este mai mare decât toate buruienele” (Matei 13, 32)

Hristos zice că ceea ce se întâmplă cu grăuntele de muştar, se întâmplă şi cu propovăduirea Evangheliei. Ucenicii Lui erau cei mai slabi dintre toţi, cei mai mici dintre toţi, dar, totuşi, lucrând în ei o putere mare, Evanghelia s-a propovăduit în toată lumea.
La pilda grăuntelui de muştar, Domnul adaugă încă şi pe cea a aluatului, pe care l-a luat femeia şi l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce a dospit. Adică, precum aluatul dospeşte o cantitate mare de făină, aşa Apostolii, zice El, vor întoarce toată lumea.
Şi vezi înţelepciunea Lui! El alege pilde de la fire spre a arăta că, precum acelea se fac, adică creşterea grăuntelui de muştar şi dospirea întregii frământături, tot aşa va fi şi cu propovăduirea Evangheliei la toată lumea. Nici unul dintre Apostoli nu putea să-I stea împotrivă şi să-I zică: „Ce vom putea noi, doisprezece, aruncându-ne într-o aşa mare mulţime?”. Hristos le spune că tocmai prin aceea puterea lor va străluci mai mult, că ei, amestecându-se cu o mulţime aşa de mare, nu se vor nimici. Precum aluatul dospeşte frământătura atunci când se apropie de făină, şi nu numai că se apropie, ci se şi amestecă cu ea, aşa şi voi, atunci veţi birui pe vrăjmaşii voştri, când vă veţi amesteca şi vă veţi topi cu dânşii [adică: îi veţi ierta şi îi veţi iubi].
Şi precum aluatul, deşi se ascunde în făină, nu piere acolo, ci în curând face totul asemenea lui, în acelaşi chip va fi şi cu propovăduirea Evangheliei. „Aşadar nu vă temeţi – voieşte să zică Hristos -, căci Eu, deşi v-am spus mai înainte că veţi trece prin multe necazuri, totuşi veţi birui şi veţi străluci”. | Continuare »

Iisus Mântuitorul e alungat cu pietre din patria Lui

Evanghelia de duminică, de după Botez, e puţin cunoscută şi ar trebui să o cunoască tot omul, căci cuprinde o adâncă învăţătură sufletească.
Evanghelia aceasta ne spune numai pe scurt că a ieşit Iisus din Nazaret, patria Lui, dar nu spune de ce şi cum a ieşit. Aceste amănunte le aflăm dintr-o altă Evanghelie, de la Luca; (citiţi această Evanghelie la Luca, în cap. 4, vers. 16-32). În această Evanghelie se spune pe larg cum a început Iisus să înveţe şi în ţara Lui şi „toţi Îl mărturiseau pe El şi se mirau de cuvintele darului care ieşeau din gura Lui“, dar când a început a-i mustra pentru păcate „s-au umplut toţi de mânie şi, sculându-se, L-au scos pe El afară din cetate“.
Să luăm aminte că această Evanghelie se petrece şi azi printre noi şi sub ochii noştri. Noi ne mirăm de nazarinenii cei nebuni care L-au scos pe Iisus din cetatea lor şi L-au alungat cu pietre, dar tot aşa facem şi noi când, cu păcatele şi fărădelegile noastre, Îl alungăm pe Iisus dintre noi şi din hotarele vieţii noastre. Iisus Mântuitorul rămâne şi locuieşte numai acolo unde este iubire, pace şi viaţă curată între oameni şi prin casele lor. Când noi stăruim în păcate şi fărădelegi, Îl alungăm pe Mântuitorul din cetatea vieţii noastre. În multe locuri şi în multe feluri şi chipuri se poate vedea şi azi Evanghelia de mai sus. Eu am văzut-o şi ieri în piaţa Sibiului. Era marţi, zi de târg, şi un om beat striga şi înjura de cele sfinte, de te luau fiorii. Mi s-a părut atunci că înaintea acestui om mergea Mântuitorul şi el Îl alunga cu pietre, aşa cum se vede în imaginea de mai sus. | Continuare »

Referitor la Taina Botezului…

Titus Niculcea, un mărturisitor al dreptei credinţe şi luptător împotriva rătăcirii, pg. 315-318

… sectarii aduc ca un aşa-zis argument împotriva botezării copiilor faptul că şi Domnul Iisus S-a botezat matur, la vârsta de 30 de ani. Şi ei zic că aşa trebuie să se facă Botezul.
Ce trebuie să ştim în privinţa aceasta: în primul rând, trebuie să ştim că în Israel majoratul era la vârsta de 30 de ani. Deci nimeni nu se putea afirma sau lua o slujbă sau deveni învăţător până la această vârstă. Şi Domnul Iisus a respectat această lege. Tocmai El o dăduse, trebuia să o respecte.
Înaintea Mântuitorului Iisus era trimis Ioan Botezătorul, tot de către Dumnezeu, pentru a chema poporul Israel la pocăinţă. El practica un fel de botez, dar care era al pocăinţei. Dumnezeu l-a inspirat pe Ioan Botezătorul cum să procedeze cu acest fel de botez. Veneau iudeii şi se botezau de către Ioan Botezătorul. Formula de botez nu se cunoaşte, dar noi trebuie să înţelegem două lucruri importante în legătură cu aceasta: în primul rând, Ioan Botezătorul nu putea folosi Numele Sfintei Treimi. Se bănuieşte că a folosit numai Numele Tatălui. Numele Fiului nu-l putea folosi, fiindcă încă nu era proslăvit; iar Numele Duhului Sfânt nu-L putea folosi pentru că încă nu era venit. Deci, botezul lui Ioan era un botez pregătitor pentru creştinism. | Continuare »

AM VĂZUT DUHUL…

„Ioan a făcut următoarea mărturisire: «Am văzut Duhul pogorându-Se din cer ca un porum-bel şi oprindu-Se peste El.»“ (Ioan 1, 32)

Fiecare trimis al Domnului are un duh al său şi fiecare lucrare are un duh al său.
Datoria noastră este să cercetăm duhurile dacă sunt de la Dumnezeu sau nu. Căci sunt atâtea duhuri care vin în numele Său, dar nu sunt ale Lui (1 Ioan 4, 1-3).
Iar noi trebuie să primim şi să urmăm numai pe Duhul Sfânt
şi să ne ferim cu groază şi grijă de primirea şi urmarea duhurilor înşelătoare şi drăceşti.

Sfântul Pavel mustră pe galateni, numindu-i nechibzuiţi, tocmai pentru că primiseră cu uşurinţă duhuri străine şi, necer-cetându-le, ascultaseră de îndrumarea acestora, care erau gata să-i piardă şi să-i nenorocească pe totdeauna. Cum, desigur, au şi nenorocit pe unii din ei (Gal. 3, 1).
Pe corinteni, de asemenea, îi ceartă cu asprime şi cu amă-rărăciune, pentru că primeau cu îngăduinţă şi cu uşurătate vinovată duhuri străine şi învăţături deosebite (2 Cor. 11, 4).
Vai, din cauza acestora rătăcesc şi astăzi de la adevăr atât de mulţi,
căci aceleaşi duhuri, sub înfăţişare totdeauna înşelătoare, umblă amăgind şi azi pe toţi cei care n-au toată grija să nu le primească şi să nu le urmeze (Ier. 14, 14; Mat. 24, 24-26). | Continuare »

CEI CE-AU MĂRTURISIT

Cei ce-au mărturisit pe Mielul
şi-au fost junghiaţi ca nişte miei,
fiind mutaţi la Domnu-n slavă
cu El în ceruri sunt şi ei.

Fie-n veci fericit
cel ce moare mântuit,
fie-n veci cu Hristos
cel ce moare credincios!

Cei ce-au umblat pe calea strâmtă
prin chinuri şi cu jugul greu
au moştenit făgăduinţa
şi sunt acum cu Dumnezeu.

Cei ce-au trecut până la moarte
prin orice ape şi-orice foc,
dar nu s-au despărţit de Domnul
– acuma-s în acelaşi loc.

Cei ce s-au despărţit de lume
unindu-şi viaţa cu Iisus
au şi ajuns moştenitorii
Ierusalimului de Sus.

Cei ce-au răbdat smeriţi ocară
şi suferinţi pentru Hristos
sunt fericiţi în Sfânta Ţară
cu Domnul lor Cel Credincios. (Traian DORZ)

În Iordan, Bătezându-Te Tu, Doamne

Lidia Hamza

Cu tălpi de soare veşnic intrat-ai în Iordan
Să Te boteze-ntr-însul prorocul sfânt, Ioan,
Să-ncape Ne-ncăputul în apa vreunui râu
Sau aripilor zării vreun nor să-i pună frâu!…

Căci norul de lumină a Tatălui Ceresc
Mărturisește veșnic acelor ce tânjesc
După Lumina sfântă ce-n lume-a răsărit
Că Tu ești Fiul veșnic plăcut și preiubit.

Și Porumbelul dulce zburând deasupra Ta
Adeverind Cuvântul, de-apururi va zbura
Călăuzind al lumii întreg zăduf purtat
Din mlaștina pierzării, spre cerul Tău curat.

O, din oceanu-atâtor priviri ce caută-n sus
Și ochii mei, Iisuse, iubirea-Ți i-a răpus
Pe totdeauna sfântă Lumina Ta primind
Și nicio umbră-a lumii nu-mi mai doresc suind…

Din apa şi din Duhul Botezului curat
Fiinţa mea întreagă în in s-a-nveșmântat
Căci și-a primit iertarea păcatului amar
Şi-a morţii mele umbră străluce-n soare iar.

botezul_domnului_17_05Părintele Iosif Trifa,
Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an

Despre Sfântul Ioan Botezătorul şi despre Botezul Domnului

Începerea Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Precum s-a scris în prooroci: „Iată, Eu trimit pe îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va găti calea Ta înaintea Ta.
Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi Calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui”.
Era Ioan botezând în pustie şi propovăduind Botezul Pocăinţei, întru iertarea păcatelor. Şi mergeau la dânsul tot ţinutul Iudeii şi toţi cei din Ierusalim şi se botezau de către el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele. Şi era Ioan îmbrăcat în piei de cămilă şi cu brâu de curea împrejurul mijlocului său şi mânca acride şi miere sălbatică.
Şi propovăduia, zicând: Vine după mine Cel mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor Lui. Eu v-am botezat pe voi cu apă, iar Acela vă va boteza pe voi cu Duhul Sfânt. (Marcu 1, 1-8)

Atunci a venit Iisus din Galileea la Iordan către Ioan, ca să fie botezat de către el. Ioan Îl oprea pe El, zicând: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine? Şi, răspunzând Iisus, a zis către el: „Lasă acum, că aşa este de cuviinţă nouă ca să plinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat pe El. Şi botezându-Se Iisus îndată a ieşit din apă; şi, iată, s-au deschis Lui cerurile şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se, ca un porumb, şi venind peste Dânsul; Şi, iată, glas din ceruri, zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit! (Matei 3, 13-17) | Continuare »

POCĂIŢI-VĂ, CĂCI ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR ESTE APROAPE

Semnele şi urgiile vremilor noastre sunt predica Sf. Ioan Botezătorul

Pr. Iosif TRIFA, «Isus Biruitorul» nr. 1 / 3 ian. 1937, p. 7

Sf. Ioan Botezătorul a păşit în lume cu o predică cutremurătoare. „El zicea: «Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape»… Şi purta Ioan o haină de păr de cămilă şi la mijloc era încins cu un brâu de curea. El se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică. Locuitorii din Ierusalim şi din toată Iudeea veneau la el… dar când a văzut pe mulţi din Farisei şi Saduchei, le-a zis: «Pui de năpârci, faceţi roduri vrednice de pocăinţă… căci, iată, securea stă înfiptă la rădăcina pomilor»” (Mt 3, 1-12).
Predica lui Ioan cutremura sufletele.
Predica lui înfricoşa sufletele şi le făcea să caute mântuirea.
„Şi noroadele, spăimântate, îl întrebau pe Ioan: «Ce trebuie să facem?»” (Lc 3, 19).
„Şi au venit şi nişte vameşi şi i-au zis lui: «Ce trebuie să facem?»” (Lc 3, 12). „Şi îl întrebau şi ostaşii: «Ce trebuie să facem?»” (Lc 3, 14).
Aceste întrebări ale mântuirii erau şi ele o dovadă că predica lui Ioan răscolise sufletele. Trezise în suflete căutarea mântuirii şi aflarea ei. Predica lui Ioan trezise în lume şi în suflete aşteptarea că se va petrece ceva deosebit… aşteptarea că s-apropie împărăţia lui Dumnezeu… că vine Împăratul acestei împărăţii… că vine Domnul Iisus.
Sf. Ioan Botezătorul a pregătit calea şi venirea Domnului într-un chip minunat, răscolind şi trezind sufletele. | Continuare »

ÎN MIJLOCUL VOSTRU STĂ UNUL…

„Drept răspuns, Ioan le-a zis: «Eu botez cu apă, dar în mijlocul vostru stă Unul pe care voi nu-L cunoaşteţi.»“

În mijlocul lumii istorice, în mijlocul lumii geografice, în mijlocul lumii religioase, în mijlocul omenirii şi universului – stă Hristos prin opera Sa, prin Persoana Sa, prin Biserica Sa, prin toată Prezenţa Sa copleşitoare şi de neînlăturat, pentru ca, în egală măsură, să poată fi cunoscut, văzut, slujit sau descoperit de către toţi cu uşurinţă!

O, oameni de pretutindeni şi de totdeauna, – în mijlocul vostru, Coloană veşnică, stă Unul, şi voi nu-L cunoaşteţi!…
În mijlocul Ştiinţei şi Filosofiei stă El, soluţia unică şi criteriul unic, fără de care nu se poate rezolva nimic real şi convingător.
În mijlocul Astronomiei, în mijlocul Cosmosului şi microcosmosului, stă El, Creatorul şi Orânduitorul tuturor şi al fiecăruia,
Punctul Unic Nemişcat, Osia întregului Sistem, Nemişcatul Nordului infinit, în jurul căruia toate se mişcă cu o ascultare perfectă, din clipa când El S-a exteriorizat, creând Legile şi Tainele cărora numai singur El nu le este supus (Filip. 3, 21; 1 Cor. 15, 28).

În mijlocul Matematicii stă El, Cel 1, Întregul, de la care pornesc, adăugându-se, toate celelalte cifre – sau din care ies. Şi în plus-infinit şi în minus-infinit.
Căci, în mare, El este 1, multiplicat cu El Însuşi, până când se ajunge la numărul pentru care nu mai este denumire, cum nu mai este nici sfârşit. | Continuare »

Predică la Sărbătoarea Sfântului Serafim de Sarov

Sfântul Ioan Maximovici

Anevoioasă este calea către Împărăţia Cerurilor, căci păcatul a pus stăpânire pe firea omului şi a stricat-o. Fiecare dintre noi are păcatele lui proprii, personale. Dar există şi păcate colective, pentru care este vinovat întregul popor.

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
„În timpul verii se vor cânta cântece de Paşti” – s-a spus odinioară în Sarov. Au trecut 70 de ani de la moartea aceluia care a rostit aceste cuvinte. Pe 19 iulie 1903, întreaga Rusie s-a adunat într-un singur glas în cântări de laudă, proslăvind pe Dumnezeu şi pe bine plăcutul Său.
Într-adevăr, întreaga Rusie jubila atunci ca de Sfintele Paşti, ba chiar mai mult. Apoi au venit vremuri groaznice pentru Rusia, dar amintirea Cuviosului Serafim nu s-a stins şi nici nu s-a împuţinat.
La fel vin la el ruşii şi îl proslăvesc atât pe pământul sfâşiat al patriei, cât şi în toate colţurile lumii pe unde s-au împrăştiat. Şi alte popoare încep să cunoască viaţa Cuviosului Serafim; viaţa lui este tradusă în diferite limbi, stârnind nu numai însufleţire, ci şi dorinţa multora de a aplica în propria lor viaţă învăţăturile pe care le aflăm din biografia Cuviosului Serafim.
Astfel, în pofida tuturor schimbărilor produse în lume, amintirea Cuviosului Serafim nu numai că nu slăbeşte, ci rămâne ca o făclie luminând din ce în ce mai puternic omenirii. | Continuare »

S-a născut în Cezareea Capadociei, din părinţi binecredincioşi şi înstăriţi, Vasilie şi Emilia. Tatăl său era un luminat dascăl în cetate.
Iubitor de învăţătură şi înzestrat pentru carte, Sfântul Vasile şi-a îmbogăţit mintea cercetând, rând pe rând, şcolile din Cezareea, apoi din Constantinopol, mergând până la Atena, la cea mai înaltă şcoală din timpul său, unde a întâlnit pe Sfântul Grigorie Teologul, cu care a legat o strânsă şi sfântă prietenie. A studiat logica, matematica, gramatica, ştiinţele naturii, retorica, filosofia şi medicina.
La Atena, împreună cu Sfântul Grigorie, a întemeiat prima grupare de studenţi creştini. Această grupare a fost combătută puternic de păgâni.
A intrat în monahism, apoi a fost hirotonit preot.
A fost ales Arhiepiscop al Cezareii în anul 370, în vremuri grele pentru Biserică, atunci când ereticii lui Arie şi Macedonie izbutiseră să aibă de partea lor pe însuşi împăratul Valens. Sfântul Vasile a dus o luptă aprigă, cu scrisul şi cuvântul, pentru apărarea dogmei Sfintei Treimi. De aceea şi-a atras mânia împăratului şi a suferit multe prigoniri din parea lui. Lucrarea sa teologică şi spirituală a fost continuată de fratele său mai mic, sfântul Grigorie de Nyssa.
Sfântul Vasile cel Mare a orânduit viaţa monahală şi a întemeiat pe lângă Biserică azile şi spitale, în ajutorul celor săraci şi neputincioşi, îndemnând pe cei înstăriţi să folosească averile lor, ajutând pe cei lipsiţi.

Găsiţi aici mai multe despre Sfântul Vasile cel Mare

Ioan Marini

Fiţi gata, zice Domnul… Eşti tu gata, suflete? Pocăieşte-te şi întoarce-te la Dumnezeu. Hotărăşte-te pentru Mântuitorul. Ieşi din tabără (familia lumii) şi intră în Familia Domnului, ca să te pregăteşti şi să fii gata oricând pentru El.

Orice om ştie că nu veşniceşte aici, în această lume ci, aşa cum au plecat toţi, orice om va trebui să plece. Necazul cel mare este, însă, că prea puţin ne gând la aceasta. Îngrămădiţi în trebuiri, afaceri, plăceri, deşertăciuni şi păcate, nu ne mai gândim la marea taină ce stăruie zi de zi şi ceas de ceas în calea vieţii noastre ca un mare semn de întrebare: Unde? Când?
Iar acest neliniştitor semn stă tocmai în locul pe care oamenii nu-l iubesc deloc: în poarta cimitirului. Dar stă acolo spre binele nostru, fiindcă numai când vom dezlega taina legată de el putem să fim liniştiţi şi fericiţi. A-ţi întoarce gândul şi privirea de la ceea ce nu vom putea ocoli, de la moartea cu care mai curând sau mai târziu va trebui să ne întâlnim este o mare neghiobie. Vrei nu vrei, trebuie să mori, ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce. Şi la sfârşit trebuie să dai faţă cu Judecătorul, pentru a da seama de toată viaţa şi faptele tale.
Se spune că struţul, când e urmărit şi vede că nu mai are nici o scăpare, îşi înfige capul în nisip şi stă liniştit. Tocmai când el se crede în siguranţă, îl paşte, sărmanul, moartea. Aşa şi noi: stând nepăsători faţă de lucrurile mântuirii sufleteşti, înseamnă să trăim în nebunia liniştită că suntem în siguranţă când, de fapt, ne găsim în primejdia cea mai mare. | Continuare »

Vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de revelion 1986, de la Sibiu

Traian-Dorz-11În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Slăvit să fie Domnul!
Din Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu vom citi, din Evanghelia de la Ioan capitolul 7, versetele 37, 38 şi 39: „În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a sărbătorii, Iisus a stat în picioare şi a strigat: «Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura». Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe Care avea să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt nu fusese dat, fiindcă Iisus nu fusese încă proslăvit”. Amin.
Într-adevăr, se cuvine să mulţumim din toată inima Domnului şi, mai ales, noi, cei bătrâni, ai căror ani acum sunt din ce în ce tot mai mulţi în urmă şi zile tot mai puţine înainte, când vedem că Lucrarea aceasta sfântă în care Dumnezeu ne-a chemat şi pe noi din cei dintâi ani ai tinereţii şi ai vieţii noastre continuă încă atât de minunat; şi Dumnezeu are atât de minunate suflete, alese, tinere, chemate şi înscrise în Lucrarea Lui sfântă.
Bine a făcut fratele care a amintit despre o noapte ca asta, în care o veste minunată din ceruri a venit peste noi aşa cum, într-o noapte ca aceea pe care am trăit-o săptămâna trecută, cu şapte zile în urmă, îngerii Domnului au adus, cântând, vestea cea mare şi sfântă care a răsunat pe câmpiile Betleemului, când au zis: „Bucuraţi-vă, nu vă temeţi! Astăzi în cetatea lui David vi S-a născut un Mântuitor, Care este Hristos Domnul!”.
Sunt 63 de ani în noaptea aceasta de când, şi pe câmpiile pustii şi întunecate ale ţării noastre, un înger al lui Dumnezeu a venit şi a adus o veste mare şi sfântă. În zadar ar fi fost vestea adusă de înger pe câmpia Betleemului, dacă noi dormeam mai departe în păcatele noastre. În zadar ar fi cântat îngerii în Noaptea Naşterii, dacă nici unul dintre păstorii cărora li se aducea această veste nu ar fi fost treaz. Dacă toţi ar fi dormit, cine s-ar mai fi ridicat să se ducă să spună: „Haideţi să vedem ce ni s-a spus şi ce ne-a vestit nouă Domnul!”? Dar binecuvântat să fie Dumnezeu, Care a rânduit ca, totdeauna când o veste bună se aduce, să fie şi cineva care s-o asculte. Totdeauna când vine un înger şi-aduce o veste bună despre o mântuire, să fie şi un păstor care să fie treaz.
Sunt 63 de ani în noaptea aceasta. Toţi dormeau atunci. Un înger al Domnului a venit – şi-un singur păstor era treaz. | Continuare »

Anii trec ca norii, perii-ncărunţesc,
vremurile-s altfel, totul e-n schimbare,
zilnic se preface tot ce-i pământesc,
numai Adevărul este-acelaşi soare. (bis)

Iarba se usucă, frunza cade iar,
apa-şi face vaduri altele, întruna,
peste toate-n lume plânge-un «în zadar»,
numai în iubire cântă-un «totdeauna». (bis)

Vara arzi în soare, iarna arzi în ger,
ce te-ncântă astăzi, mâine ţi-e povară,
toate-apasă duhul, toate-l strâng ca-n fier,
numai conştiinţa sfântă e uşoară. (bis)

Toţi sunt ca şi tine slabi şi schimbători,
cei aproape astăzi ţi-s departe mâne;
oamenii ca anii-s aburi trecători,
numai Domnul Singur neschimbat rămâne. (bis)

…Nu-ţi lega de nimeni inima acum,
ca să nu ţi-o smulgă ruperea ce vine!
Leagă-ţi-o de Domnul, lumea-i vis şi fum,
Singur El rămâne veşnic lângă tine! (bis)

Traian DorzCântările din urmă

Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la adunarea de Anul Nou – 1983

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Când s-a dus anul care a trecut şi nu mai vine niciodată înapoi, fiecare muncitor îşi face socotelile, cum a muncit în anul care a trecut. Unii au muncit cu hărnicie şi se cunoaşte pe ogorul lor şi se cunoaşte pe cămările lor, şi se cunoaşte pe podurile caselor lor. Se cunoaşte la acei care au muncit cu hărnicie, că nu duc lipsă.
Iar la ceilalţi, care au rămas nepăsători sau leneşi, la fel se cunoaşte; şi când treci pe lângă holda unui om leneş, se vede la fel. Spunea Solomon: „Am luat aminte în inima mea!…“ Adică a luat învăţătură şi acolo, pentru că, dacă nu a fost semănată sămânţa cea bună, au crescut buruienile pe locul acela.
Şi noi ne uităm înapoi peste ce a trecut.
Primăvara care trecut ne-a adus multe bucurii! Şi vara frumoasă ne-a adus mari binecuvântări! Dar când a venit toamna, ne-a adus mari zdrobiri de inimă la unii dintre noi. Şi aşa s-a dus anul cel vechi şi nu se mai întoarce niciodată înapoi.
În ostăşia Dulcelui Iisus în care ne-am înrolat, [am aflat că] în multe locuri din Sfânta Scriptură Domnul Dumnezeu este numit „Dumnezeul Oştirilor”. El este „Împăratul împăraţilor şi Domnul Domnilor.” În Psalmul 2 scrie: „Împăraţi ai pământului, purtaţi-vă cu frică, daţi cinste Fiului, ca să nu Se mânie şi ca să nu pierdeţi pe calea voastră”.
Într-una din aceste oştiri ale Dumnezeului Celui Preaînalt sunteţi şi voi chemaţi. Cât de mult ar trebui să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-a chemat şi pe noi de acolo din întunericul de unde am bâjbâit ani şi zeci de ani, să vedem o lumină cerească şi dumnezeiască, să auzim un cuvânt dulce şi scump: ,,Veniţi şi voi, căci şi pe voi vă iubeşte!”.
Şi pentru noi, şi pentru voi S-a născut Prunc Ceresc. Dar ne cheamă Dumnezeu nu la tihnă şi la odihnă, deocamdată, ci la muncă, la luptă, la lacrimi. În Oaste, cei care vin, vin să lupte, să muncească şi să se jertfească. | Continuare »

Traian DORZ

Azi, când anul vechi, Iisuse, de la noi se duce iară
şi când Anul Nou aşteaptă
mâine-n prag să ne răsară,
ca de-atâtea ori, şi-acuma, în genunchi, cu umilire,
noi Ţi-aducem printre lacrimi
rugăciuni de mulţumire.

…Mulţumire, că şi-n anul ce se duce, Tu, Iisuse,
ne-ai adus îmbelşugare bucuriilor nespuse
şi ne-ai ocrotit viaţa cu puterea Mâinii Tale,
să putem urca spinoasa, dar slăvita Crucii cale.
Mulţumire, că pe umeri ne-ai pus dulcea Ta durere
să putem simţi duioasa Mâinii Tale mângâiere,
c-ai făcut mereu să trecem văi de moarte şi tristeţe
să putem privi pe urmă Slava Sfintei Tale Feţe…

Mulţumiri şi pentru-acele lacrimi grele şi amare
care ne-au făcut mai dulce
şi mai scumpă-a Ta cărare,
mulţumiri şi pentru umbra de necaz
şi de urgia
care ne-a făcut pe urmă mai gustată bucuria
şi că ne-ai lăsat pe-o clipă
în a lumii joasă pleavă
numai ca să poţi pe urmă
să ne-nalţi pe culmi de slavă. | Continuare »

Pr-Iosif-TRIFAIată noaptea Anului Nou 1923.

Această noapte de hotar între ani este, de obicei, pentru toţi oamenii, prilejul unui cutremurător bilanţ. Prilejul în care ne vedem cu toţii nu numai grăbita trecere a vieţii pământeşti, ci şi felul în care am folosit această parte din viaţa scurtă, pe care o încheiem la sfârşitul fiecărui an şi o deschidem la începutul altuia.
Într-o astfel de ultimă noapte a anului trecut – şi de primă a noului an – cine oare îşi mai face atât de necruţător bilanţul luptei sale trecute şi planul luptei sale viitoare, ca omul de conştiinţă aşezat de Dumnezeu într-acest loc de aşa mare răspundere – cum era el, Iosif? Şi ca preot la un amvon – în slujba lui Dumnezeu, şi ca redactor de gazetă, la o tribună – în slujba poporului!
Era târziu şi el era singur. În noaptea asta, când nimeni nu doarme, mulţi fac voia diavolului, dar puţini fac voia lui Dumnezeu.
La masa de lucru din locuinţa sa de la orfelinat, unde locuia acum, Părintele Iosif stătea în faţa foilor albe, cufundat în gânduri şi privind departe. Şi nu ştia cum să înceapă.
Iată, gândea el, au trecut treizeci şi patru de ani din viaţa mea. Şi cu ce mă pot eu înfăţişa, cu adevărat, acum în faţa lui Dumnezeu, Stăpânul şi Judecătorul meu? Ce am făcut eu, cu adevărat, pentru Dumnezeul meu Căruia I-am juruit legământul cutremurător al preoţiei, făgăduindu-I slujire şi roadă? Ce am făcut eu, cu adevărat, pentru poporul meu căruia îi juruisem tot devotamentul meu în conştiinţa mea?
Cu un amar simţământ de durere şi de ruşine, vedea stările în care se zbăteau ţara şi poporul. Şi, la fel, neputinţa lui în faţa acestor stări.
Din tot elanul cu care se luptaseră fiii acestei ţări, de secole înainte, pentru împlinirea marelui nostru ideal naţional, acum parcă nu mai rămăsese nimic.
Toată frumoasa muncă pentru trezirea şi formarea conştiinţei curate a datoriei, a unităţii, a cinstei, a demnităţii şi a moralei acum parcă încetase de peste tot. | Continuare »

Traian DORZ, CÂNTĂRI DE DRUM

Cât va trăi Lumina, pe vecii nesfârşiţi,
împărtăşi-I-vor soarta şi fiii Ei iubiţi!

O rază fiecare din focul Ei fiind
luci-vor prin unire, lumina-I întregind,
în lupta Ei cu bezna vor sângera aşa
iubiţi la fel cu Dânsa, loviţi la fel cu Ea.
În slujba mântuirii trudind stăruitor
li se va cere partea la jertfa Ei şi lor.
În preţul ispăşirii căderilor din har
alături de Lumină plăti-vor cu amar.
În calea-nsângerată spre Cerul cucerit
alături de Lumină urca-vor drum trudit,
Iar în triumful Slavei asupra celui rău
Hristos o să Şi-i facă părtaşi la Tronul Său,
Căci n-au căutat mărirea lumească, ci, smerit,
au suferit ocara cu Domnul lor iubit,
nu şi-au iubit viaţa, ci pân’ la moarte-au stat
alături de lumina Soliei ce-au purtat.

Alături de Lumină vor străluci aşa,
uniţi şi-n răsplătire ca-n suferinţi cu Ea!

ALERGI TU DUPĂ IISUS?

Preotul Vasile I. Ouatu, Bucureşti

Iată întrebarea ce ţi-o pun astăzi, în Praznicul Naşterii Domnului, ca, cercetându-te bine, să-ţi dai un răspuns. Nu te-am întrebat şi nu te întreb dacă alergi după cine ştie cine, ci dacă alergi după Iisus, căci în vremea de azi lumea aleargă după toate, numai după Iisus nu. Tu, dragă frate, după cine alergi?
Evanghelia ne arată că cea mai scumpă şi cea mai preţioasă alergare este după Iisus. Oricine însă, hotărându-se cu adevărat să alerge după Iisus, va avea multe de suferit. Vestirea lui Iisus stârneşte împotrivire. Chiar de la început, lumea L-a urât şi L-a prigonit pe Iisus. Lumii nu-i place de Iisus. Pentru aceea zic că oricine va porni cu toată inima după Iisus va trece prin multe şi felurite necazuri. Tu, dragă frăţioare, gândeşte-te bine, după cine alergi? Cum stai tu în faţa lui Iisus?
Astăzi, când prăznuim Naşterea Lui, magii ne sunt o vie mărturie de alergare după Iisus. Ei au părăsit totul şi au alergat după Iisus. Şi tu, dragă frăţioare, de vrei să-L urmezi pe Iisus, trebuie să te dezbraci de tot ce este lumesc în tine şi să alergi după Iisus.
Pe măsură ce vei alerga mai mult şi vei creşte în alipirea ta de Iisus, îţi vei atrage ura şi împotrivirea lumii, care se va năpusti asupra ta ca o fiară sălbatică. Tu însă trebuie să îndrăzneşti, căci iată, magii au îndrăznit şi numai prin îndrăzneală, au putut ajunge lângă Iisus.
Atraşi de dorul să trăiască lângă Iisus şi cu Iisus, ei au înfruntat totul cu bărbăţie. Nu s-au înspăimântat de nimeni, nici chiar de Irod, care, la vestirea lui Iisus, s-a turburat dimpreună cu toţi locuitorii Ierusalimului (Mt 2, 3).
Şi astăzi este la fel. | Continuare »

Vine iarăși Noaptea Sfântă când Se naște Prunc de sus
Și-s troiene peste inimi și la porți zăvorul pus.
Și nu-i nimeni să deschidă ușa la-nghețat grăjduț,
Să Se nască jos pe paie Sfântul cerului Fiuț.

Doamne, vino dar la mine, că-Ți deschid inima mea,
Însă eu n-am nici păițe, nici hăinuțe calde-a-Ți da.
Și mi-i singur, și mi-i rece legănelul așteptând,
Și nu-i nicio stea să vină stinsa-mi lampă aprinzând.

Dar mi-e inima văpaie, dor din dor de sus suspin
Să-ncălzesc o ieslișoară ca în ea să mă închin,
Când veni-vei iar în lume în grăjduț sărăcăcios,
Ție, Prunc de zarea-albastră, Domnul meu Iisus Hristos.

Să mă-nchin lângă Măicuța care-Ți cântă legănat
Cu toți îngerii-mpreună imnul cel mai minunat.
Și când vor veni păstorii cu colind de fluieraș,
Să Te recunoască-n ieslea-mi stând pe moale lăstăraș.

Steaua magilor s-aprindă și la mine în grăjduț
Candela credinței mele ca pe cel mai cald pătuț
Unde să te culci Iisuse, liniștit și-ncrezător
Că nici un Irod nu știe unde ești, în ce pridvor…

Poate Noaptea asta-n care, să Te naști, din nou cobori,
Va deschide alte inimi și va naște alți fiori.
Vino, dar, cu drag, Iisuse, chiar de suntem reci și goi,
Vino și ne încălzește, ca să Te-ncălzim și noi…

Lidia Hamza

PRUNCUL IISUS,

Fiul Preaiubit al lui Dumnezeu-Tatăl,

Soarele şi Mântuitorul

cu Care încep toate sărbătorile noastre,

Cel ce Se naşte în ieslea Betleemului,

prin zvonul fericitului colind,

să renască fiorii deplinei bucurii

şi pacea înfrăţirii în sufletele tuturor vizitatorilor

www.comorinemuritoare.ro,

şi să vă fie nedespărţit însoţitor

pe drumul mântuirii!