b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Sfântul Nicolae Velimirovici

Prima regulă a soldatului care se află pe câmpul de luptă, este să nu se predea duşmanului. Comandantul dă comanda dinainte, ca fiecare soldat să se ferească de capcana inamicului, pentru a nu fi înşelat şi prins. Soldatul cel singuratic, flămând, înfrigurat şi dezbrăcat, va fi mai ispitit să se predea duşmanului. Potrivnicul înşelător se va folosi de strâmtorările sale prin toate căile cu putinţă. Vrăjmaşul poate fi flămând, dar va arunca soldatului o bucată de pâine, pentru a-i arăta acestuia îndestularea sa. Vrăjmaşul poate fi înfrigurat, zdrenţuit şi dezbrăcat, dar va arunca soldatului o hăinuţă, ca şi cum el ar fi îndestulat şi bine îmbrăcat. El va trimite soldatului ziceri, în care se laudă că este în întregime sigur de biruinţa sa, şi îl va minţi pe sărmanul soldat, ca şi cum ar avea regimente de prieteni de-ai soldatului la stânga şi la dreapta lui, care s-au predat, ori generalul aceluia fusese ucis în chip dovedit, ori împăratul aceluia ceruse încheierea armistiţiului! El va făgădui soldatului întoarcerea grabnică la vatră şi o slujbă bună şi bani şi tot ceea ce omul poate doar să viseze, atunci când se află în mare strâmtorare. Generalul arată toate aceste curse şi capcane ale vrăjmaşului, încă dinainte, şi atenţionează soldaţii să nu aibă încredere în ei cu nici un preţ, ci să se păzească pe ei, să nu se predea, ci să-şi păstreze steagul cu credinţă, chiar cu preţul vieţii.

Pentru soldaţii lui Hristos este o regulă de însemnătate întreagă, ca să nu se dea pe ei vrăjmaşului, în lupta cu duhul cel rău, al acestei lumi. Şi Hristos, ca Împărat şi Căpetenie a noastră în această luptă, ne arată aceasta şi ne atenţionează despre aceasta. „Iată, v-am spus de mai înainte.” (Matei 24:25; cf. Ioan 14:29), spune El ucenicilor Săi. Primejdia este mare şi vrăjmaşul oamenilor este mai cumplit şi mai înşelător decât oricare alt vrăjmaş pe care vi-l puteţi închipui. Domnul a grăit despre aceasta şi în alt loc: „iată satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu.” (Luca 22:31). Satan cercetează oamenii fără încetare, chiar din ziua în care l-a înşelat pe omul cel dintâi – din ziua în care a pus stăpânire pe libertatea oamenilor, şi i-a îndepărtat de Dumnezeu, punându-i în slujba lui. El îl atrage la sine pe soldatul lui Hristos, prin oricare înşelare cu putinţă, ademenindu-l cu făgăduieli mincinoase şi arătându-i o bogăţie care nu există. Nimeni nu este mai flămând decât el, dar el le arată pâine celor flămânzi, chemându-i să se predea. Nimeni nu este mai dezbrăcat decât el, dar el îi atrage pe oameni spre culorile îmbrăcăminţii sale mincinoase şi închipuite. | Continuare »

Sfântul Luca al Crimeei – Cuvinte în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai

Cât de bine numesc sfintele cântări postul „maică a înfrânării”! Căci, pe de o parte, nimic nu îl împinge pe om atât de mult la încălcarea întregii înţelepciuni ca îmbuibarea şi beţia, adică încălcarea postului, iar pe de alta păzirea postului ne duce la cea mai înaltă formă a întregii înţelepciuni, care e curăţia inimii.
Ştiu cât de grea este postirea în vremurile noastre, ştiu că nu totdeauna puteţi găsi mâncare de post. Ce să vă spun? Important e nu numai ce vă intră în gură, ci în primul rând dispoziţia duhovnicească, atitudinea faţă de post: căci dacă nu aveţi mâncare de post şi sunteţi nevoiţi să mâncaţi ce puteţi găsi, Dumnezeu n-o să vă osândească pentru asta; dar dacă veţi dispreţui postul, dacă nu veţi avea intenţia şi dorinţa de a posti, veţi fi osândiţi de Dumnezeu, fiindcă El preţuieşte nu numai faptele noastre bune, ci şi intenţiile noastre bune. El priveşte inima noastră, şi dacă vede că suntem amărâţi fiindcă nu putem posti, ne socoate această amărăciune întru adevărat post.
De ce suntem datori să nutrim mare evlavie faţă de post? În primul rând, fiindcă postul a fost rânduit de însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, iar ceea ce a rânduit El e sfânt şi cuvintele Lui trebuie păzite din toată inima. | Continuare »

Sfântul Siluan Athonitul

E o minune pentru mine că Domnul nu m-a uitat pe mine, zidirea Lui cea căzută.
Unii cad în deznădejde, socotind că Domnul nu le va ierta păcatele. Asemenea gânduri vin de la vrăjmaşul. Domnul e atât de milostiv, că nu putem pricepe aceasta. Cel al cărui suflet s-a umplut de iubirea lui Dumnezeu în Duhul Sfânt, acela ştie cum iubeşte Domnul pe om. Dar când sufletul pierde această iubire, atunci se întristează şi tânjeşteşi mintea lui nu vrea să se oprească, ci caută un asemenea Dumnezeu.
Sufletul păcătos care nu cunoaşte pe Domnul se teme de moarte, gândind că Domnul nu-i va ierta păcatele sale.
Dar aceasta e pentru că sufletul nu cunoaşte pe Domnul şi cât de mult ne iubeşte. Dacă oamenii ar şti aceasta, nici un singur om n-ar mai deznădăjdui, pentru că Domnul nu numai că iartă, dar se şi bucură de întoarcerea păcătosului.
Chiar şi atunci când moartea îţi bate la uşă, crede cu tărie că, de îndată ce vei cere iertare, o vei şi dobândi.
Domnul nu e ca noi. El este blând şi milostiv şi bun, şi atunci când sufletul îl cunoaşte, el se minunează fără sfârşit şi zice: „Ah, ce Dumnezeu avem!“
Duhul Sfânt a dat Bisericii noastre să cunoască cât de mare este milostivirea lui Dumnezeu.
Domnul ne iubeşte şi ne primeşte cu blândeţe, fără reproşuri, aşa cum în Evanghelie tatăl fiului risipitor nu i-a făcut acestuia reproşuri, ci a dat poruncă slujitorilor să-i dea o haină nouă, să-i pună în deget un inel scump şi încălţăminte în picioare, să junghie viţelul cel gras şi să se veselească şi nu l-a învinuit [Lc. 15].
Cu câtă blândeţe şi răbdare trebuie să îndreptăm şi noi pe fratele nostru, ca să fie praznic în suflet pentru întoarcerea lui!
Duhul Sfânt învaţă sufletul în chip negrăit să iubească pe oameni. | Continuare »