E CERU-N SĂRBĂTOARE

Traian DORZ, din Eternele poeme

E ceru-n sărbătoare când înc-un păcătos
ascultă şi-mplineşte dorinţa lui Hristos
şi-ntoarce de la felul şi drumul lui pierdut,
şi Tatăl îl sfinţeşte cu dulcele-I sărut…

Dar când pierdutu-acesta, în loc să stea smerit
şi-ascultător sub crucea prin care-a fost primit,
se-ngâmfă cu trufie, călcând Cuvântul Sfânt,
– întregul cer l-îngroapă sub cel mai greu mormânt.

O, cât de mulţi odată cu lacrimi s-au predat
şi corul cel de îngeri cu drag s-a bucurat;
apoi, curând, când primul păcat i-a prăbuşit,
cu ce durere cerul în doliu i-a jelit!

Când doar pentru un suflet e-atâta jale-n cer,
ce trebuie să fie când mii şi sute pier?
Dacă-i atâta cântec când vine-un păcătos,
şi-apoi, când iarăşi cade, cât suferă Hristos!

…O, fericiţi voi, care pe îngeri bucuraţi;
rămâneţi până-n ceruri statornici şi curaţi,
căci vai de cel ce cade;
– al lui păcat spre Har
nu-l va plăti nici chinul cel veşnic şi amar.

Zaheu

dudul-zaheu-ierihon-9Când prin Ierihon trecut-ai cu mulţimea-n jur grămadă
într-un dud Zaheu urcase, pe deasupra să Te vadă.

Căci fiind mic de statură, se temea că treci, Iisuse,
şi-ar fi vrut să Te cunoască, după tot ce i se spuse.

Dar spre marea lui uimire, Te văzu oprind deodată
şi, chemându-l chiar pe nume, i-ai dat vestea neaşteptată.

– Dă-te jos acum, Zahee, că vreau azi la tine-n casă
să petrec cu bucurie şi să stăm cu toţi la masă.

Nu ştiu ce le-ai spus atuncea cât cu ei ai stat, Iisuse,
însă o lumină mare lor în suflet le pătrunse.

Că Zaheu striga-n suspine, întristat de-a lui păcate:
– Doamne, multe din ce-am astăzi eu le-am strâns cu nedreptate.

Dau azi însă, jumătate din averea adunată
şi-mpătrit întorc, Iisuse, ce-am năpăstuit vreodată

Ca Zaheu ne-ntoarcem, Doamne, şi strigăm printre suspine
– Şi noi am greşit, Iisuse, şi Te-am părăsit pe Tine.

Dar dorim şi noi asemeni să primim a Ta lumină,
pocăinţa să ne fie de-orişice păcat deplină.

Viorel Bar

Darea înainte sau înapoi

… Oriunde este îngrămădită o avuţie pământească, acolo nu numai că îngrijorările vieţii acesteia răpesc tot timpul celui avut şi întunecă seninătatea feţei şi inimii omului aceluia, – dar peste grămădirea avuţiei sale apasă blestemul, apasă blestemul celor de la care au fost răpite pe nedrept cele adunate de omul bogat.
Orice om, muncind cinstit, nu poate aduna averi, nu poate strânge avuţii şi nu poate deveni bogătaş. Poate numai să-şi câştige pâinea, necesară sau mulţumitoare, pentru traiul cinstit al său şi al familiei sale. Orice trece peste asta vine de obicei în chip necinstit – şi deci vinovat.
Nimeni nu poate grămădi averi, dacă munceşte numai cinstit în toate, ci, dacă undeva s-au îngrămădit multe avuţii lumeşti, acolo se vede neapărat că a fost cineva care trebuie să fi lucrat ceva în chip şi necinstit. Iar ceea ce este strâns în chip necinstit este vinovat şi este apăsat de un blestem. De aceea, sufletul care vine la Domnul simte nevoia să scape de avuţii, împărţindu-le pe la acei de la care au fost luate.
Blestemul acesta rămâne apoi peste comoara adunată şi păstrată în chip vinovat, până ţine această avuţie, întinzându-se şi peste cine o stăpâneşte şi se lipeşte de ea, îngreuind şi sufocând totul sub aceleaşi apăsătoare urmări. De aceea, Zacheu căuta să scape cât mai repede de avuţiile lumeşti!
Dumnezeu voieşte, cu milă, ca sufletul omului Său să fie mântuit. Şi atunci, ori îi ia El avuţiile acestuia, spre a-l uşura şi a-l scăpa de blestemul lor, – ori sufletul însetat după eliberare I le dă el însuşi lui Dumnezeu şi săracilor, ca să se elibereze din cătuşele lor – ca Zacheu (Luca 19, 8). | Continuare »

Alte materiale la duminica lui Zaheu

CAZUL ZAHEU – la Duminica a 32-a după Rusalii – Pr. Nicolae Steinhardt

[„Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân”] – Sf. Ioan Maximovici

Muncim şi ne luptăm… – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei

FIINDCĂ AM TRĂIT – Traian Dorz

Împodobeşte-ți casa cu milostenii, cu rugăciuni, cu rugi și cu privegheri de noapte… – Sf. Ioan Gură de Aur

[Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia] – Sfântul Nicolae Velimirovici

[“Doamne, sunt om păcătos”] – Sfântul Nicolae Velimirovici

I. Setea de înnoire duhovnicească – Sfântul Luca al Crimeei

„NU ESTE BINE SĂ FIE OMUL SINGUR!” – Traian Dorz

Poezii:

DOAMNE, DE-AR FI FOST; Cu tot întregul…; TOATE-AVERILE DIN LUME; Pentru păcatul tău…; ACOLO UNDE E CREDINŢĂ; TOATE-AVERILE DIN LUME; Cu tot întregul…;

MULŢUMIREA CĂTRE DUMNEZEU

MULŢUMIREA CĂTRE DUMNEZEU

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de la Săucani – octombrie 1980

(…) Ne aducem aminte de cei zece leproşi pe care, la fel, Domnul i-a vindecat din una dintre cele mai cumplite şi mai cutremurătoare boli care pot exista pe lumea aceasta… (când carnea omului putrezeşte stând [el] în picioare şi umblând pe picioare). Şi când Dumnezeu i-a vindecat pe toţi zece şi numai unul s a întors să I mulţumească.
Ce mult dorea Domnul să-i vadă pe toţi!
N-avea El nevoie de mulţumire, că El n-a făcut binele pentru mulţumire, cum nu face nici azi binele pentru mulţumirea celor credincioşi, a celor puţini care sunt credincioşi, ci îl face pentru toţi oamenii, chiar dacă sunt atât de mulţi care nu-I mulţumesc niciodată lui Dumnezeu pentru că pot să strângă din grădină sau din holdele lor sau pentru că la sfârşitul muncii pot să încaseze un salar bun.
Sau pentru atâtea binecuvântări!…
Sau pentru că li se naşte un copil sănătos…
Sau pentru că li se vindecă o vită bolnavă!
Sau pentru că sunt ajutaţi într-un ceas greu…
Sau pentru că sunt salvaţi de accidente şi nenorociri!
Sau pentru că, lucrând în locuri primejdioase, Dumnezeu face să nu li se întâmple niciodată o nenorocire!…
Sunt aşa de puţini care-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru astfel de stări şi, cu toate acestea, Dumnezeu e bun şi le dă tuturor – şi celor nemulţumitori, şi celor răi – binecuvântările şi binefacerile Sale, aşa cum spune în Evanghelie: „…ca să fiţi fiii Tatălui vostru Care este în ceruri, căci El face să cadă ploaia Sa şi peste cei drepţi, şi peste cei nedrepţi. Şi face să răsară soarele Lui şi peste cei buni, şi peste cei răi”. El face să se reverse binecuvântarea Sa şi peste cei mulţumitori, şi peste cei nemulţumitori. | Continuare »

CE-ADUCI ÎN LOC DE LACRIMI?

Ce-aduci în loc de lacrimi când Dumnezeu te scapă
din boală, din ispită, din flăcări ori din apă,
când El îţi scapă soţul ori fiii, ori părinţii;
– când n-ai cuvânt de lacrimi, ce-aduci Recunoştinţii?

Primejdioasă este uitarea totdeauna,
ea lampa ta o stinge chiar când mai grea-i furtuna,
ea sufletul ţi-adoarme la cea mai grea răscruce
şi, dintre mii de bunuri, pe cel mai scump ţi-l duce.

Nefericită este uitarea la oricine,
căci ea-l înstrăinează de cel ce-i face bine,
ea mintea i-o orbeşte în noaptea cea mai groasă
şi inima i-o-ngheaţă, şi sufletul i-apasă.

Să nu uiţi niciodată vreun bine făcut ţie,
aducerea aminte ca soarele să-ţi fie,
recunoştinţa-ţi ardă ca flacăra curată;
pe cel ce-ţi face bine să nu-l uiţi niciodată.

Oricând ţi-ascultă-o rugă, îndată ţine minte,
spre Dumnezeu grăbeşte c-o lacrimă fierbinte
şi-oricând îţi face-un bine, spre semenul tău vină,
s-arăţi recunoştinţa frumoasă şi deplină.

Traian Dorz, Cântările eterne

Săptămâna de minciuno-rugăciune

saptamana rugaciune ecumenicaDe-atâția ani, aceasta săptămână de minciuno-rugăciune se tot face an de an… Am scris și noi și au scris și alții destul împotriva acestui mare sacrilegiu. Se pare că organizatorii nu numai că nu iau în seamă toate aceste avertismente, ci, cu din ce în ce mai multă îndrăzneală, acționează an de an. Am tăcut o vreme, văzându-ne neglijați, dar ei tot merg înainte.
Oare e de tăcut în continuare?
Oare e de vorbit în zadar în continuare?
Că acțiunea aceasta oricum tot merge înainte în continuare!
Nimic nu-i stânjenește, nimic nu-i oprește…
Zice cineva că Sinodul din Creta nu a schimbat nimic?
Nu numai că a obișnuit populația creștină cu ideea de ecumenism, dar mai mult, erezia ereziilor rupe din trupul bisericii Ortodoxe tot mai mult.
Cum să te rogi împreună cu cineva despre care spune Psalmistul David că „untdelemnul păcătoşilor să nu ungă capul meu; că încă şi rugăciunea mea este împotriva vrerilor lor” (Ps. 140, 5-6).
Când noi cunoaștem scandalul stârnit de Papa prin enciclica ce tocmai validează căsătoriile între homosexuali, ca nici măcar unii dintre cardinalii lui nu sunt de acord. Biserica Ortodoxă însă se poate ruga cu ei, deși destul de mulți dintre drept credincioși protestează.

Se poate vedea și în această postare până unde a ajuns această colaborare eretică. Și e abia un început…
Câteva din comentariile de acolo, ne arată cât de mult așteaptă poporul această unitate ecumenistică și eretică. Cât de lipsită de informarea și de înțelegerea cea corectă este poporul.
Am hotărât că nu e bine să tăceam.
Într-o istorioară religioasă se spune că un preot tot vorbea oamenilor despre Dumnezeu oriunde se afla. La început se strângea lumea să vadă despre ce este vorba. Apoi încet, încet, oamenii și-au văzut de ale lor și nu mai veneau să-l asculte pe preot. Într-un final a rămas singur. Și vorbea în continuare singur.
Cineva l-a întrebat:
– Părinte, nu vezi că nu te ascultă nimeni? De ce mai tot vorbești așa, singur?
– Ca să nu uit măcar eu învățătura cea dreaptă… Și să nu uit măcar eu de Dumnezeu și de sufletul meu.
Așa că o să vorbim și noi în continuare despre reaua obișnuință a ortodocșilor de a se ruga împreună cu schismaticii și ereticii. Poate că cineva, chiar și un singur creștin, poate doar eu, vom lua aminte și ne vom feri de satanica lucrare ecumenistă. | Continuare »

„Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor” este urăciune înaintea lui Dumnezeu.

Preot Cosmin Tripon

imagesDe mai mulți ani de zile a devint deja o tradiție ca în perioada 18-25 ianuarie să se săvârșească și în România așa-zisa „Săptămână de rugăciune pentru unitatea creștinilor”, o întrunire eminamente cu caracter eretic, ecumenist, la care participă aproape toate cultele religioase din țara noastră, inclusiv Biserica Ortodoxă Română. Pentru un creștin cu cuget ortodox acest lucru este inacceptabil deoarece prin aceast tip de manifestare se încalcă Tradiția Patristică a Bisericii, nesocotindu-se dogmele și Sfintele Canoanele și se batjocorește dreapta credință, adică Ortodoxia.

Continuarea aici

Rugăciunea în comun cu ereticii

Protopresviter Theódoros ZISIS

IMG_3575Cuvânt înainte, la ediţia a doua a cărții Rugăciunea în comun cu ereticii scrisă de Pr. Anastasie Goțopulos, Editura Predania, 2013.

În ultimele decenii, problema rugăciunii în comun cu ereticii a neliniştit serios poporul ortodox, căci s-au înmulţit încălcările acelor Sfinte Canoane care condamnă rugăciunile în comun cu o limpezime de netăgăduit. De-a lungul multor secole, în practica Bisericii s-a respectat şi s-a păstrat sfânta rânduială canonică. Nici chiar Patriarhia Constantinopolului, care acum are iniţiativa rugăciunilor în comun şi prin aceasta dă un rău exemplu, nu a îndrăznit să susţină oficial abrogarea Sfintelor Canoane, deşi voci izolate ale unor influenţi reprezentanţi ai ei consideră anacronică aplicarea canoanelor.
Din păcate, ascensiunea Ecumenismului sincretist, fără piedici serioase din partea Bisericii, şi tocirea sistematică a sensibilităţii ortodoxe în ultimele decenii din pricina tăcerii şi indolenţei celor împuterniciţi să apere şi să păzească predaniile Sfinţilor Apostoli şi ale Sfinţilor Părinţi, i-a încurajat pe ecumenişti să organizeze „săptămâni de rugăciune în comun” cu participarea clericilor şi a profesorilor Facultăţilor de Theologie, să ia parte fără nici o teamă la slujbele eterodoşilor, unii trecând chiar şi peste „linia roşie” socotită drept cea din urmă limită de îngăduinţă, şi anume împărtăşirea la aşa-zisa „Dumnezeiasca Euharistie”, | Continuare »

De ce este oprită rugăciunea în comun [cu ereticii]?

Pr. Anastasie GOȚÓPULOS

imagesDin ce pricini Biserica este atât de neînduplecată şi hotărâtă în oprirea slujirii împreună cu ereticii sau cu schismaticii, încât rugăciunea în comun cu aceştia să fie înfăţişată drept „mare păcat,” care se pedepseşte prin caterisire şi afurisire?

1. Motive de credinţă şi de iubire faţă de Dumnezeu. Rătăcire liturgică, eclesiologică şi dogmatică
a) Pentru Tradiţia şi viaţa Bisericii noastre, adică pentru teologia ortodoxă, mântuirea începe doar din momentul în care omul devine mădular al „Trupului Hristos”, adică al Bisericii, al cărei Cap e Domnul Însuşi [1]. Negreşit, Trupul lui Hristos există din epoca Apostolică până astăzi şi este unic. Şi Trupul acesta este „Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică”, adică Biserica Ortodoxă. Nu există mai multe trupuri, pentru că Unul este şi Capul Hristos. Prin urmare, atât dumnezeieștile slujbe, cât şi întreaga viaţă creştină nu reprezintă o chestiune personală a fiecărui credincios, ci se integrează în unitatea organică a tuturor mădularelor Trupului lui Hristos.
b) „În teologia şi în viaţa Bisericii Ortodoxe există dintotdeauna o relaţie trainică între dogmă şi slujire, între teologie şi rugăciune. Slujirea ortodoxă şi rugăciunea nu constituie «capitole» independente de credinţa Bisericii, ci sunt mai degrabă o expresie liturgică a singurei şi neclintitei învăţături dogmatice a Bisericii. Expresia lex orandi [est] lex credenti a însemnat dintotdeauna o rânduială statornică, pe care a aşezat-o ethosul Bisericii. […] Atât dogma, cât şi chipul creştinesc de viaţă pot fi înţelese doar din lăuntrul vieţii liturgice. […] Asta înseamnă că | Continuare »

AM VĂZUT DUHUL…

AM VĂZUT DUHUL…

„Ioan a făcut următoarea mărturisire: «Am văzut Duhul pogorându-Se din cer ca un porum-bel şi oprindu-Se peste El.»“ (Ioan 1, 32)

Fiecare trimis al Domnului are un duh al său şi fiecare lucrare are un duh al său.
Datoria noastră este să cercetăm duhurile dacă sunt de la Dumnezeu sau nu. Căci sunt atâtea duhuri care vin în numele Său, dar nu sunt ale Lui (1 Ioan 4, 1-3).
Iar noi trebuie să primim şi să urmăm numai pe Duhul Sfânt
şi să ne ferim cu groază şi grijă de primirea şi urmarea duhurilor înşelătoare şi drăceşti.

Sfântul Pavel mustră pe galateni, numindu-i nechibzuiţi, tocmai pentru că primiseră cu uşurinţă duhuri străine şi, necer-cetându-le, ascultaseră de îndrumarea acestora, care erau gata să-i piardă şi să-i nenorocească pe totdeauna. Cum, desigur, au şi nenorocit pe unii din ei (Gal. 3, 1).
Pe corinteni, de asemenea, îi ceartă cu asprime şi cu amă-rărăciune, pentru că primeau cu îngăduinţă şi cu uşurătate vinovată duhuri străine şi învăţături deosebite (2 Cor. 11, 4).
Vai, din cauza acestora rătăcesc şi astăzi de la adevăr atât de mulţi,
căci aceleaşi duhuri, sub înfăţişare totdeauna înşelătoare, umblă amăgind şi azi pe toţi cei care n-au toată grija să nu le primească şi să nu le urmeze (Ier. 14, 14; Mat. 24, 24-26). | Continuare »

Dar pentru bine nu trebuie oare să sufere nimeni?

Dar pentru bine nu trebuie oare să sufere nimeni?

Erau primele zile din ianuarie 1948.
Într-un târziu se auzi mişcare pe coridor!
– Vine mâncarea, ziseră cei doi.
Şi, într-adevăr, la ei veni. La fiecare dintre ei gardianul le aduse câte un sufertaş cu mâncare caldă şi pâine. Mâncară şi dădură înapoi vasele goale.
Mult mai târziu uşa se deschise din nou şi gardianul, arătând spre mine, îmi zise:
– Tu ai castron şi lingură, mă? Vino, ia-ţi mâncarea!
– N-am, zisei eu, ieşind. Pe sală era un om cu haine vărgate, cu o găleată, plină până la jumătate cu fasole, în mână.
– În ce îţi iei mâncarea? Repede, că n-am timp! Ori rămâi nemâncat până mâine!
M-am uitat împrejur şi, nevăzând nimic, mi-am împreunat mâinile şi omul mi-a pus cu o cutie veche de conservă porţia mea de mâncare, în căuşul palmelor mele împreunate.
Şi astfel, direct cu gura, din palme, am luat prima mea masă de la Stat, de când venisem de pe front… | Continuare »

EVANGHELIA DUMINICII DUPĂ NAŞTEREA DOMNULUI

Ceva mai groaznic decât uciderea pruncilor de către Irod cel tiran

ucidere-prunci-iord-webCând eram copil mă îngrozeam de câte ori citeam în istoria biblică sau auzeam la biserică citindu-se această evanghelie. Groaza o am şi acum, numai cât felul ei s-a schimbat. Acum mă îngrozesc gândindu-mă că şi azi este un Irod care caută pruncii să i taie. Acest Irod e vrăjmaşul diavol care umblă neîncetat să strice viaţa tinerilor şi să ucidă sufletul lor. Este mai mare şi mai rău acest tiran decât cel din evanghelie, pentru că acesta caută să ucidă sufletul; şi scris este în Evanghelie: „Nu vă temeţi de cei care ucid trupul, iar sufletul nu-l pot ucide, ci vă temeţi mai vârtos de cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă“ (Matei 10, 28).
Părinţii au datoria să-şi apere pruncii de acest Irod ucigător de suflete. Dar, o, ce lucru grozav văd eu acum în lume? Părinţii de azi dorm liniştiţi de seara până dimineaţa, în vreme ce copiii lor umblă nopţile, şi vrăjmaşul Irod le răneşte sufletul. Părinţii din evanghelie au plâns cu mare tânguire moartea pruncilor, dar părinţii de azi omoară sufletul pruncilor lor şi nici habar nu au. „Când tu vezi pe un om că bate pe copilul tău – zice Sfântul Ioan Gură de Aur – te superi, te mânii, te aprinzi şi năvăleşti asupra făptaşului. Dar când vezi pe satan în toate zilele rănind şi bătând pe copilul tău şi amăgindu-l la păcat, te uiţi cu nepăsare şi nu cauţi să mântuieşti pe copilul tău“.
Ba încă unii părinţi ajută parcă lui Irod: dau în gura pruncilor, o dată cu laptele, şi sudalma şi se mândresc cu „vitejiile“ cele rele ale copiilor lor. | Continuare »

STĂ ÎNCĂ CRUCEA-STEA

Traian Dorz,  MINUNE ŞI TAINĂ

– tristă corindă de după Crăciun –

Stă încă Crucea-Stea şi-arată
la Betleem, unde-i grăjduţul
cu ieslea-n care şi-azi, uitată,
mai stă Măicuţa şi Pruncuţul.

Corindă, corindă,
nu-i nimeni s-aprindă
o lampă la grindă
şi-o flacără-n tindă.
Şi-i noapte-n poiată,
şi-i ieslea-ngheţată,
şi iarna se-ntinde,
şi Iuda ne vinde…
Corinde, corinde, corinde…

Fiori de frig pătrund prin oase
şi tainic se-nfioară fânul
când numai vitele, sfioase,
suflând, îşi încălzesc Stăpânul.

S-au dus la ceruri îngeraşii
care-au cântat Osana dulce,
s-au dus la turme păstoraşii,
pe lângă focuri să se culce.

S-au dus şi magii fără teamă
spre casa lor îndepărtată,
doar Sfântul Prunc şi Sfânta Mamă
stau tot în ieslea îngheţată. | Continuare »

Dreptul Iosif

Dreptul Iosif

…la vremea potrivită, când Fiul lui Dumnezeu a venit în lume, a fost încredinţat iarăşi unui om sfânt tot cu numele de Iosif. Dreptul Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare, care trebuia să acopere cu fiinţa sa naşterea minunată şi sfântă a lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost un om drept şi sfânt. El a vorbit cu îngerii. Îngerii l-au călăuzit. Îngerii l-au înştiinţat. Dacă veţi citi cartea naşterii Mântuitorului nostru, în Evanghelia de la Sfântul Luca sau Matei, veţi vedea ce rol minunat a avut dreptul Iosif în viaţa Mântuitorului. El a fost un al doilea Iosif pe care Dumnezeu l-a folosit pentru salvarea vieţii Domnului Iisus, Fiul lui Dumnezeu, pe Care el Îl primise în grijă o dată cu Maica Lui Sfântă, Sfânta Fecioară Maria. Acest om al lui Dumnezeu a apărat-o pe Sfânta Fecioară cu numele lui, cu fiinţa lui. Apoi L-a apărat pe Domnul Iisus. Maica şi Copilul. Când a trebuit să fugă de mânia lui Irod departe, departe, în ţara Egiptului, el a fost acela care a acceptat jertfa cea grea: să părăsească ţara lui, locul lui şi să călătorească pe jos (cum se călătorea atunci) săptămâni de zile poate, zi şi noapte, prin tot felul de primejdii: printre tâlhari, printre fiare sălbatice, prin pustiuri cu secetă, cu foamete, cu lipsă de apă, cu lipsă de pâine… cu tot felul de primejdii. Acest Iosif sfânt a ocrotit-o pe Maica Sfântă şi pe Copilul cel Sfânt. A salvat astfel de la moarte pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, de la moartea cu care Îl pândea Irod, vrăjmaşul care a ucis apoi acele mii de copilaşi, ca să-L poată ucide şi pe Dumnezeu, pe Fiul lui Dumnezeu. Iosif a fost acela pe care Dumnezeu l-a folosit a doua oară pentru salvarea minunată a unui popor nesfârşit mai mare decât poporul Israel: a poporului lui Dumnezeu, a poporului creştin, care s-a născut prin Iisus Hristos, după cum s-a născut poporul evreu prin strămoşii lui Iosif.

Traian DORZ, Certege 1988

Sfinţii paisprezece mii de prunci ucişi de Irod în Betleem

Proloagele Sfinţilor şi a Sfintelor  – 29 decembrie

Irod, văzând că s-a batjocorit de magi, s-a mâniat foarte. Dar asupra cui s-a mâniat? Pe de o parte asupra magilor care l-au batjocorit, iar pe de alta asupra Împăratului iudeilor cel de curând născut. S-a mâniat asupra magilor, că nu s-au întors la dânsul spre a-i vesti despre Prunc, iar asupra lui Hristos s-a mâniat, temându-se ca să nu-i ia împărăţia. Căci Irod socotea că Hristos voieşte să împărăţească cu împărăţie pământească, neştiind că împărăţia Lui nu este din lumea aceasta. Ce a făcut ticălosul Irod? Neputând nici magilor să le răsplătească pentru că se duseseră, nici pe Hristos să-L ucidă, pentru că nu-L afla, a vărsat mânia sa asupra nevinovaţilor prunci. Ca o fiară cumplită, când se răneşte de cineva şi nu ia seama asupra aceluia care a rănit-o, ci ori ce-i iese înaintea ochilor, aceea răneşte şi rupe ca pe însuşi acela ce ar fi rănit-o. Aşa şi Irod, fiind rănit cu mânia şi neaflând pe aceia prin care s-a rănit, răpea şi omora pe pruncii care cu nimic nu-l mâhniseră. Trimiţând ostaşi înarmaţi ca spre război, a ucis pe toţi pruncii ce erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de la doi ani şi mai jos, după vremea care i se adeverise de la magi.

Prunci se omorau în multe chipuri. Pe unii îi tăiau cu sabia, pe alţii îi ucideau de piatră şi de zid, pe alţii îi trânteau la pământ şi îi călcau în picioare, pe alţii îi sugrumau cu mâinile, iar pe alţii îi rupeau şi-i despicau; pe unii îi însuliţau şi pe alţii îi tăiau în două. Mamele plângeau cu amar, până la cer strigau, smulgându-şi părul, rupându-şi hainele şi trupurile, încât s-au împlinit cele zise de proorocul Ieremia: Glas în Rama s-a auzit, plângere, tânguire şi ţipet mult. Rahila plângându-şi pe fiii săi şi nu putea să se mângâie, căci nu mai erau. Rama era o cetate mică, care se numea aşa fiindcă stătea la un loc înalt ce era în hotarele lui Veniamin. | Continuare »

„V-AM SPUS ACESTE LUCRURI”

„V-AM SPUS ACESTE LUCRURI”

Ioan MARINI

„Dacă pe Mine M-au prigonit, şi pe voi vă vor prigoni.
Va veni vremea când oricine vă va ucide să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu” (In 15, 20; 16, 2)
O pagină de glorie din istoria Bisericii Domnului

„Oriunde este Duhul Sfânt, a spus un mare credincios, acolo se iveşte întotdeauna şi prigoana.” Lumea străină de Dumnezeu, omul lumesc (neconvertit) nu poate suferi prezenţa lui Dumnezeu. De aceea totdeauna se luptă împotriva Lui. Pe Fiul lui Dumnezeu L-au prigonit şi răstignit pe cruce, iar celor ce au crezut în El le-au făcut la fel. Acesta e felul de purtare al omului faţă de Dumnezeu, fie că ar avea de-a face cu El în forma smerită a Fiului Său, fie că ar avea de-a face cu cei credincioşi, care s-au născut din El prin Duhul Sfânt şi [prin] Cuvântul Său.
Valul de prigoană a venit odată cu naşterea Bisericii – şi [aceasta] o avem descrisă în Faptele Apostolilor.
În ziua de Rusalii, apostolii au primit pe Duhul Sfânt. Urmarea a fost că ei au început să lucreze cu o mare putere pentru propovăduirea Evangheliei. Dar lumea nu i-a putut suferi nici pe ei, nici lucrarea ce o făceau. Urmarea s-a văzut. Pe când Apostolii Petru şi Ioan vorbeau în templu, au pus mâinile pe ei şi i-au aruncat la închisoare (Fapte 4, 3). Scoşi a doua zi la judecată şi neaflându-li-se nici o vină legală, neştiind ce să le facă, „i-au ameninţat”, poruncindu-le cu tot dinadinsul să nu mai vorbească cu nici un chip, nici să nu mai înveţe pe oameni în numele lui Iisus.
Fariseii nu-L cunoşteau şi nu-L iubeau pe Domnul Iisus, de aceea nu sufereau nici pe alţii să facă acest lucru. | Continuare »

FIECARE EXISTENŢĂ ESTE O TAINĂ

Traian Dorz la18 aniCând m-am născut cu trupul acesta printre voi
era şi nor, şi noapte, şi iarnă, şi război…

Actele mele spun că m-am născut în 25 decembrie 1914, iar mama mea Maria mi-a spus că atunci era o noapte noroasă, că ningea şi că era tare frig.
Tatăl meu Constantin era atunci plecat pe frontul austro-ungar, în războiul ce începuse în luna august a aceluiaşi an, iar acasă cu mama erau numai părinţii tatălui meu. Bunicului meu – tot Constantin – îi zicea lumea Moane. Iar bunicii mele, Veselina.

Părinţii mei se căsătoriseră abia în luna februarie 1914. În luna august începuse primul mare război în care au fost duşi îndată toţi tinerii în stare de arme, din toate ţinuturile stăpânite de monarhia austro-ungară, sub robia căreia era pe atunci şi Ardealul în care se găsea şi judeţul nostru Bihor, din care făcea parte comuna mea natală, Mizieş.

Satul Mizieş se găseşte aproape de Beiuş, pe drumul care duce la Stâna de Vale. Dar casa părinţilor mei era într-un cătun aparţinător de Mizieş, care se găseşte spre miazăzi, la o depărtare de doi kilometri, aşezat pe alt, drum ce duce la Talpe şi Săliştea de Beiuş.
Acest cătun, în formă de potcoavă, are două uliţe paralele, una care se cheamă a Dorzeştilor, iar cealaltă a Briscăneştilor, după numele primelor două familii care le înfiinţaseră aici cândva.
Cătunul se chema la început Râturi, numele unguresc pentru Câmpuri, căci acolo fuseseră la început câmpuri, când se mutaseră cei doi strămoşi. | Continuare »

OAMENII PURTĂTORI DE DUMNEZEU

OAMENII PURTĂTORI DE DUMNEZEU

Fr. Popa Petru (Săucani)

În Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Slăvit să fie Domnul!
Cu prilejul acestor sărbători pe care Dumnezeu ne-a învrednicit încă o dată să le mai trăim, am auzit mereu din sfintele Evanghelii că S-a născut Hristos. Şi mereu am auzit pe oameni spunând cu buzele lor acest cuvânt drag şi scump. Iar alţii răspundeau: „Adevărat”.
S-a citit mereu în adunările noastre, s-a citit mereu în casele Domnului Evanghelia aceasta cu Naşterea Domnului Iisus. El din veşnicie S-a gândit la noi. S-a gândit la voi. S-a gândit la fiecare. El, Prinţul cerului. El, Care n-a vrut să fie cerul fără oameni. El, Care n-a vrut să fie oamenii fără cer. El, Care a lucrat această făptură omenească cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, din pământ şi din cer. El a fost acela, Creatorul. Şi El n-a uitat de făptura aceasta de jos. De aceea a lăsat slava şi puterea acolo sus în cer, să vină iar pe pământul acesta, să ne ridice iar pe noi la starea din care eram căzuţi.
Binecuvântat să fie Dumnezeu, în Domnul nostru Iisus Hristos, pentru marea-I îndurare şi milă pe care a avut-o faţă de fiecare dintre noi. Dumnezeu, în dragostea Lui, S-a gândit să facă această lucrare mare de răscumpărare pentru sufletele noastre. Fiul a fost ascultător şi a spus: „Iată-Mă, trimite Mă!”.
Dar a mai fost nevoie de cineva. A mai trebuit cineva care să lucreze împreună cu Fiul venit din cer jos pe pământ. A trebuit căutată o fecioară. Printre mulţimile de fecioare de pe pământ, o fecioară curată ca cerul; o fecioară sfântă ca heruvimii. În braţele ei să vină Dumnezeu întrupat în fiinţă omenească. Şi s-a găsit această Fecioară. | Continuare »

LA NAŞTEREA DOMNULUI: „LEUL DIN SEMINŢIA LUI IUDA” (Apoc 5, 5)

LA NAŞTEREA DOMNULUI: „LEUL DIN SEMINŢIA LUI IUDA” (Apoc 5, 5)

În Scripturi sunt multe profeţii despre Mesia. Între acestea este şi profeţia din cartea întâi a Bibliei. „Şi sceptrul din Iuda nu se va depărta până va veni Şiloh (Mesia). De El vor asculta toate popoarele” (Fac 49, 10).
E vorba de „steaua ce va ieşi din Iacov” şi de „toiagul de Domnie ce se va ridica din Israel” (Num 24, 17); de „odrasla ce va ieşi din tulpina lui Isai” (Is 11, 1); de „Unsul” lui Dumnezeu (Dan 9, 25); de „lumina Neamurilor şi slava poporului Israel” (Lc 2, 32).
La vremea rânduită, Cel „prin care toate s-au făcut” a coborât din slăvi într-o iesle de dobitoace. Clipa aceea în care păstorii şi-au lăsat turmele şi îngerii au lăsat cerul ca să se bucure împreună de Darul cel mai de seamă al lui Dumnezeu a fost o clipă fără de asemănare. „Adam al doilea” venea să-i pună în cinstea din care căzuse pe urmaşii lui „Adam întâi”. La această sărbătoare unică nu se putea să nu se bucure împreună cele pământeşti cu cele cereşti! De aceea peştera din Betleem devine un colţ de cer. Este icoana veşnică a unei inimi de om în care lutul se sfinţeşte, se îndumnezeieşte.
Iisus nu cobora decât pentru a înălţa la El pe toţi cei cu inima simplă ca a păstorilor şi cu cugetul neprefăcut ca al magilor. | Continuare »

Vine iarăși

Nastere 121Lidia Hamza

Vine iarăși Noaptea-n care
Te-ai născut, Copile Sfânt
Și-i atâta sărbătoare
Și în cer, și pe pământ.
Fă și-n inima mea soare
Cu iubire să Te cânt.

Vin pe raze de lumină
Îngerași cântând frumos,
Magi și păstorași se-nchină
Colindând-Te duios.
Fă din dragostea-mi puțină
Un grăjduț mai călduros.

Maica-n brațe-ncet Te strânge
Când, în suflet neștiut,
Un fior i se răsfrânge
La un gând necunoscut.
Doamne, fă prin Trup și sânge
Sufletu-mi din nou născut.

Să Te pot primi la mine
Când și azi vii tot străin
Să-mbrac ieslea mea-n sulfine,
Flori de măr și flori de crin.
Ca să-Ți fie cald și bine
În grăjduț de cântec plin.

Cina Domnului

Cina Domnului

Traian DORZ, LA GOLGOTA

Cina Domnului e gata!
Şi-a trimis Stăpânul iară
pe toţi solii Lui s-adune de prin lume,
de prin ţară,
mii de suflete chemate pentru masa Lui bogată
toţi câţi vor să se hrănească
fără bani şi fără plată!

S-au împrăştiat prin lume cu solia Lui argaţii,
ca să cheme-ntâi la cină toţi avuţii şi bogaţii!
…Însă cum s-au dus veniră,
căci din cei chemaţi la cină
robii grijilor şi-ai tinei
n-au fost doritori să vină.

Şi-a trimis Stăpânul iarăşi
peste tot din nou argaţii
ca să-adune-acum la cină flămânziţii
şi-nsetaţii! | Continuare »

Unde să alerg

Lidia Hamza

Unde să alerg să-mi cumpăr, Doamne-a Ta iubire?
Ca, iertând, să nu mă doară nicio răstignire…
Unde pot afla eu oare dulcea umilință,
Nicio piatră să-mi strivească dreapta conștiință?

Unde, pe sub care pietre crește-ascuns răbdarea
Care încunună tainic numai ascultarea?
Unde să găsesc blândeții dulce unduire,
Nicio cruce să nu-mi stingă dragul din privire?

Unde, peste care munte să prind milei zare?
Nicio vorbă rea n-atingă alba ei cărare!
Unde cântă rugăciunea, peste care vale?
Vreau și eu să aflu pacea izbăvirii Tale!

Doamne, dă-mi-Te pe Tine, scump și veșnic Mire,
Ca să pot afla în Tine dulcea răsplătire…
Căci dacă Te am pe Tine și-al Tău dulce Nume
Toate, toate-s doar iubire, toate-s dulci pe lume.

CÂND OCHII MEI

CÂND OCHII MEI

Traian DORZ

Când ochii mei privesc spre Tine
şi-i vezi cum zi de zi se stâng,
între nădejde şi-ntristare,
Tu ştii, Iisus Iubit, cât plâng.

Când, chinuit de neputinţă,
amare buzele îmi strâng
să-mi năbuş geamătul durerii,
Iisus Iubit, Tu ştii cât plâng.

Când, stors de-a sufletului vlagă,
eu inima-n suspin mi-o frâng,
când nu mai pot purta povara,
Iubit Iisus, Tu ştii cât plâng.

O, fie-Ţi milă, fie-Ţi milă,
căci lungile-aşteptări mă-nfrâng,
priveşte-mi viaţa-nlănţuită,
Tu ştii, Iubit Iisus, cât plâng.

Adu-mi odată dezlegarea
de orice lanţuri ce mă strâng,
o, după-o clipă de odihnă,
Iisuse, până când să plâng?