Tu, om pierdut

Saul_DamascTraian DORZ, din vol. DOINA GOLGOTEI

Tu, om pierdut pe căi străine,
ce-n valul relelor te-neci,
de ce nu vrei să vii la Mine
să ai viaţa cea de veci?

De ce te-ngropi în neguri rele,
atras de obiceiuri seci?
Primeşte darurile Mele,
să nu pierzi viaţa cea de veci!

De ce eşti gata-n orice vreme
spre fapte rele să te-apleci?
O, lasă lumea să te cheme,
tu-alege viaţa cea de veci!

Nu te-amăgi crezând, iubite,
că datini şi-obiceiuri seci,
în locul inimii-s primite, –
crezând aşa, tu pieri pe veci!

Iubite, clipa morţii vine,
curând din lume ai să treci,
de nu vrei să te-ntorci la Mine,
tu-ţi pierzi viaţa ta pe veci!

În revista «Oastea Domnului» nr. 2, din 10 ianuarie 1932, scrie:
„…Ca un răspuns la datina cea păgânească de a petrece noaptea de Anul Nou în beţii, Oastea de la Sibiu a «aranjat» o mare «petrecere» duhovnicească în noaptea de Anul Nou
Petrecerea a început în sala cea mare a Academiei Teologice, unde se ţin şi adunările Oastei. Sala este plină… Părintele Trifa rosteşte rugăciunea de deschidere şi arată rostul acestei «petreceri». Arată păgânătatea fioroasă ce se petrece în noaptea aceasta plină de beţii şi păcate. Arată obiceiul ce este aici, în Sibiu, ca la miezul nopţii toată lumea chefuitorilor să iasă în piaţa cea mare a oraşului cu strigăte de chef, de beţii şi de orgie de te ia o groază. Ca un răspuns la această păgânătate, noi ne-am strâns aici ca să petrecem noaptea Anului Nou în rugăciuni şi cântări de slavă lui Dumnezeu. Arată apoi ce însemnătate are timpul în lucrarea mântuirii noastre. (…)
A urmat un program plin de putere, până la orele 11 noaptea, când Părintele Trifa face o propunere: Să ieşim şi noi la miezul nopţii în piaţa cea mare. În întunericul acestei nopţi, să ieşim cu lumini aprinse şi cu cântări duhovniceşti. În duhul acestei lumi şi al acestei nopţi, să ieşim cu Duhul Domnului, cu un fel de război duhovnicesc…

Propunerea place tuturor. Toată adunarea e în animaţie sfântă. Facem rost de lumânări şi ne pregătim. La amiezul nopţii, cântăm: «Zis-a Domnul, privegheaţi»… Părintele Nanu rosteşte o rugăciune de trecere în Anul Nou.
Ieşim în stradă, ne încolonăm câte cinci, aprindem lumânările, suntem un convoi lung, impunător, aproape 150 de fraţi şi surori. În acordurile cântării «O, ce dulce-i Domnul Sfânt», plecăm spre «front». Din toate părţile lumea se strânge să vadă ce este acest lucru: în Noaptea de Anul Nou, un convoi de oameni cu lumânări şi cu cântări religioase, cu trei preoţi în frunte, prin oraş… e ceva cu totul uimitor… Lumea buimăcită nu poate înţelege nimic… Lume tot mai multă se strânge în jurul nostru… ne asurzeşte huietul «frontului». | Continuare »

COPILUL MEU

COPILUL MEU

Copilul meu cu suflet bun
şi-n ochi cu dulci lumine,
e Anul Nou,
să-ngenunchem
şi să te rogi cu mine…

…Iisuse Doamne,-n faţa Ta
genunchii mei s-apleacă
şi rugăciunea mea doresc
din inimă să-Ţi placă.

Îţi mulţumesc, Iisuse bun,
că-n fiecare clipă
ai fost cu noi şi ne-ai păzit
sub dulcea Ta aripă.

Că Mâna Ta ne-a ocrotit
în noaptea fără rază,
că Tu, Iisuse bun, ne-ai fost
atât de sfântă pază.

O, eu Te rog stăruitor,
cu umilinţă sfântă,
pe-ntregul nostru viitor,
Tu bine-ne-cuvântă.

Şi-n Noul An care-a sosit,
Iisuse bun, ne-nvaţă
pe Calea Sfântă să păşim,
prin sfânta Ta povaţă. | Continuare »

An nou…

Cu fila cea din calendar ce le-a-ncheiat şiragul,
s-a dus un an şi altul iar ne trece astăzi pragul.

O, dacă vrei al tău amar să-l schimbi în bucurie,
pe-al vieţii tale calendar azi pe IISUS tu-L scrie.

Şi pune-ţi gând să-ntrebi mereu de El în rugăciune:
– Ce-ai face Tu în locul meu? Şi fă ce crezi c-ar spune.

Când blândul Său Cuvânt ţi-ar sta în suflet şi pe limbă,
vedea-vei tu cum viaţa ta preafericit se schimbă.

De-L vei primi sfătuitor, prieten de-L vei cere,
în greu El fi-Ţi-va ajutor, în chinuri, mângâiere.

Ce fericiţi ţi-ar fi aşa şi zilele şi anii,
n-ai vrea să-L schimbi, de-ar fi să-ţi dea tot aurul, toţi banii… (Traian Dorz)

Sfântul Ioan Gură de Aur, din «Predici la duminici si sărbători»

Anul îţi va merge bine nu când tu vei sta beat în ziua cea dintâi a lui, ci când, atât în ziua cea dintâi, cât şi în cea de pe urmă, şi în fiecare zi, tu vei face fapte plăcute lui Dumnezeu. Nu beţia înseninează, ci rugăciunea; nu vinul, ci cuvântul înfrânării. Vinul stârneşte furtună, cuvântul lui Dumnezeu aduce linişte. Acela aduce nelinişte în inimă, acesta alungă zgomotul; acela întunecă mintea, acesta luminează pe cea întunecată; acela aduce întristarea, care înainte era departe, acesta ridică grija, care este de faţă. Alcoolul_P15Căci nimic nu poate aşa de tare a însenina ca învăţătura înţelepciunii: a preţui puţin lucrurile de acum, a ţinti la cele viitoare, a recunoaşte cele pământeşti ca trecătoare şi a nu le socoti statornice, nici bogăţia, nici puterea, nici cinstea, nici măgulirile. Dacă tu ai o astfel de înţelepciune, atunci poţi să priveşti pe un bogat fără ca să-l zavistuieşti, poţi să ajungi la nevoie şi la sărăcie, şi totuşi să nu-ţi pierzi curajul.
Creştinul nu trebuie să prăznuiască sărbătorile numai în anumite zile, ci tot anul trebuie să fie pentru el sărbătoare. Cum însă trebuie să fie sărbătoarea care se cuvine lui? Pavel zice: „Să prăznuim nu întru aluatul cel vechi, nici întru aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci întru azimele curăţiei şi ale adevărului” (I Corinteni 6, 8). Dacă ai conştiinţa curată, tu serbezi în toate zilele, săturându-te cu nădejdile cele slăvite şi îndestulându-te cu aşteptarea bunurilor viitoare. Iar dacă nu ai conştiinţa liniştită şi eşti împovărat cu multe păcate, atunci poţi să ţii mii de sărbători, că nu te vei afla mai bine decât cel ce jeleşte. Căci ce-mi foloseşte mie o zi senină, când conştiinţa mea este întunecată? | Continuare »

Legământ

Veniţi, ostaşi, la rugăciune
ca în Ninive, mai frumos!
înaintaşii dragi să-mbune,
prin stăruinţă, pe Hristos.

Veniţi, dragi fraţi, cu pocăinţă,
din nou nălţând al Oastei steag,
cântarea de recunoştinţă
să se înalţe mai cu drag.

Veniţi, fraţi dragi, veniţi, să-ntoarcem
napoi la crezul nostru sfânt,
din lacrimi grele să ne toarcem
un nou şi veşnic legământ.

Că nu vom mai uita vreodată
al Oastei rost, şi drum, şi ţel,
nici prin ce jertfe-a fost nălţată
de naintaşi, nici în ce fel.

Că nu vom mai lăsa-n noroaie
al ei stindard, oricât de greu
şi-amar s-ar năpusti şuvoaie,
c-o să ne-ajute Dumnezeu!

Lidia Hamza

La hotar de an trecut, sufletul opreşte,
peste drumul petrecut înapoi priveşte:
câte taine, câte stări fericit trăite,
câte binecuvântări zilnic înnoite!

Câte lacrimi şi căinţi urmelor lăsate,
câte jertfe şi dorinţi dragostei curate!
Ce-nălţări şi ce căderi ne-au uimit privirea,
ce comori şi ce dureri poartă amintirea!…

Am lăsat pe drum de jar sânge şi izvoare,
mărturii de crez şi har Oastei viitoare;
am lăsat prin nopţi de chin soare şi morminte,
urme celor care vin pentru veci nainte.

Dumnezeule Slăvit, – inima se-nchină –
fă din tot ce Ţi-am jertfit cale de lumină!
Fă-Ţi Lucrarea Ta de har Oaste nesfârşită,
de la ultimul hotar s-o privim slăvită!

Traian Dorz

traian-Dorz-web

…Om trimis de Dumnezeu, el a trăit poate cu sute de ani în avans faţa de generaţia sa. Era ca un munte care vedea departe înainte, peste toate muşuroaiele care erau lângă el sau înaintea lui. El a intuit adevăruri pe care nu numai cei din generaţia sa, dar poate că nici cei din generaţiile viitoare încă nu vor fi în stare să le poată cuprinde. Ca un descoperitor care vede continente noi acolo unde toţi contemporanii săi cred că este capătul pământului.
El n-a fost niciodată deznădăjduit şi niciodată exaltat. N-a vrut să fie nici stăpânul, dar nici robul nimănui, ci liber în Hristos, frate cu toţi, pentru a-l putea simţi fiecare lângă el, deşi era atât de departe înaintea tuturor. Necunoscând decât două stări: ori pierdut în păcat, ori mântuit în Hristos, el a redus toată propovăduirea Evangheliei la aceste două mari dimensiuni care, până la urmă, rămân singurele valabile în faţa vieţii, în faţa morţii, în faţa judecăţii veşnice. | Continuare »

Aş vrea să-mi cer iertare acelor care nu-s
şi n-au cum să mai ierte suspinul meu nespus.

Să cer iertare ierbii stropită cu noroi
şi vitei înjugate la carul prea greoi,

Să cer iertare crengii ce-am rupt-o prea uşor
şi florilor călcate cu mers nepăsător,

Să cer iertare apei al cărei cer l-am frânt
şi fiecărui geamăt ce-ar fi putut fi cânt,

Să cer iertare pâinii ne-dată la flămând
şi mâinilor ne-strânse cu dragoste, trecând,

Să cer iertare umbrei pe care am călcat,
– dar cine-mi iartă, Doamne, ce nu-mi credeam păcat?

O, Doamne, măcar de-astăzi ajută-mă să ştiu
ce pot să mai răscumpăr şi mâine-ar fi târziu.

Traian Dorz, Cântările din urmă

Din vorbirea fratelui Ioan Opriş
la o adunare de revelion – 1972

… Unii zic că Natanail avea obiceiul ca, sub smochinii pletoşi şi cu frunze late din grădină, să stea şi să se roage acolo… Undeva sub nişte smochini deşi, unde nu-l vedea nimeni, acolo avea el locul de rugăciune, de refugiu, acolo era „cămara” lui unde intra el, [cum spune Domnul]: „Intră în cămara ta şi roagă-te Domnului Dumnezeului tău în ascuns… Părintelui tău în ascuns”. Şi el acolo se ducea. Şi Domnul îl cunoştea pe el acolo. Era locul tainic pe care numai el şi-l ştia. El se ducea acolo. Acolo, departe de zgomotul lumii, de zgomotul familiei.
Alţii spun că acesta, care era cam de seama Mântuitorului, atunci când era copilaş mititel şi hoardele sau, mai bine zis, soldaţii împăratului Irod veneau din casă în casă să taie fără milă copiii sub doi ani de zile, părinţii săi, care au aflat despre acestea, l-au ascuns [sub un smochin], când au venit şi la ei.
De fapt, soldaţii lui Irod şi au mers şi la Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul. Şi au mers şi au căutat-o şi pe Fecioara Maria, despre care au aflat că e în casa unui bătrân cu numele Iosif. Dar Iosif a primit înştiinţare în vis de la înger şi a plecat în Egipt, în ţară străină, şi acolo a fost salvat [Pruncul].
Iar la urmă, Irod moare mâncat de viermi de viu. În scurt timp moare. Şi atunci îngerul Domnului îl înştiinţează iarăşi în vis pe Iosif: „Ia Pruncul şi pe Mama Lui şi te întoarce acasă, că a murit cel ce avea gând rău asupra Pruncului”. Aşa ia Dumnezeu din calea planurilor Lui… aşa ia Dumnezeu orice obstacol, orice stâlp, orice cioată care se pune în calea planului lui Dumnezeu. Aşa le spulberă, ca şi cum n-ar fi fost niciodată. Şi locul lui îl ia Irod celălalt; ca şi acesta să moară tot mâncat de viermi mai târziu, cum arată în Faptele Apostolilor că, într-una din zile, ţinea o cuvântare şi supuşii lui, suita lui, cei din anturajul lui, miniştrii lui, careva dintre ei (că sunt unii linguşitori) l-au ridicat în slavă şi au spus către împăratul: „Vai de mine, bine-a mai vorbit! Glas de Dumnezeu, nu de om!”. Şi împăratul aşa s-a uns cu această laudă… şi n-a răspuns nimic. Să fi zis: „Doar şi eu sunt un om ca toţi oamenii; un muritor şi-un păcătos, şi-un greşit”. Dar el n-a spus nimic. Şi de viu l-au început atunci viermii şi l-au mâncat. | Continuare »

Traian DORZ

fuga-in-egipt (1)Pe drum lung şi-ndepărtat
Maica Fiul şi-a luat,
căci vrăjmaşii gând şi-au pus
să-L omoare pe Iisus.

Vino, dulce îngeraş,
să fugim de cel vrăjmaş
până trece vremea sa
şi răsplata-şi va lua.

Tatăl Sfânt L-a ocrotit
până-n locul pregătit
şi L-a-ntors în ţara Sa
când cel rău nu mai era.

Doamne, Tu pe-ai Tăi nu-i laşi
nimiciţi de-ai lor vrăjmaşi;
uneori i-nstrăinezi,
dar oriunde Tu-i veghezi.

Vremea greului trecând,
Tu-i vei izbăvi-n curând
Sus, în Sfântul Tău Lăcaş,
unde nu-i nici un vrăjmaş.

[Sfântul Ştefan a fost prima victimă – după Hristos – a credinţei rătăcite şi împotrivitoare]

Traian Dorz, din Mărturisirea strălucită – fragment

… Nenorocirea cea şi mai mare este nu când omul n are încă nici un fel de credinţă… pentru că atunci, printr o puternică chemare sau printr o suferinţă trupească ori sufletească, sau printr un har aşteptat de la Dumnezeu, – el poate ajunge în faţa lui Hristos. Şi atunci va căpăta credinţa cea bună.
Ci nenorocirea cea cu adevărat mare şi veşnică este atunci când, prin păcatele cu voia şi cu ştiinţa lui, omul ajunge să aibă o credinţă falsă, o credinţă intolerantă, o credinţă ucigaşă, o credinţă satanică, o credinţă rea şi pierzătoare.
O credinţă blestemată luptă în contra lui Dumnezeu, în Numele lui Dumnezeu. O credinţă nelegiuită foloseşte cuvintele Sfintei Scripturi ca să desfiinţeze Scriptura. Şi caută, în Numele lui Hristos, să nimicească tocmai Lucrarea lui Hristos. Şi în numele iubirii Lui, să-i ucidă, să-i suprime, să-i chinuiască trupeşte sau duhovniceşte pe cei care mărtu¬risesc şi trăiesc cu adevărat această iubire.
Ce înspăimântătoare şi crudă fiară este credinţa cea falsă… şi ideea cea falsă despre Dumnezeu şi despre Biserică, şi fanatismul cel orb şi interesat al acelora care, în numele vieţii viitoare, urmăresc cu satanică lăcomie foloasele blestemate ale vieţii acesteia şi, cu o făţarnică evlavie exterioară, caută numaidecât dorinţele scârboase ale trupului acestuia.
Această falsă credinţă şi prefăcută evlavie are osânda orbiei şi călăuzirea cruzimii. Ea, din Casa lui Dumnezeu, Îl dă afară chiar pe Dumnezeu şi bagă acolo viţelul cel de aur sau „leul” şi „ursul” nimicitor. | Continuare »

SFÂNTUL TEOFAN ZĂVORÂTUL

Cum să-L întâmpinăm în chip vrednic pe Domnul ce S-a născut?
împreună cu păstorii – prin dorinţa de mântuire,
împreună cu Iosif şi cu Născătoarea de Dumnezeu – prin evlavioasa odihnă în El,
împreună cu magii – mergând cu plăcere în urma Lui,
împreună cu îngerii -slavoslovindu-L cu recunoştinţă.

Dintre toate spusele prin care este zugrăvită Naşterea lui Hristos şi legătura noastră cu Cel născut, cel mai aproape de noi, surorilor, sunt cuvintele următoare: Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L (cântarea 1 a Canonului Naşterii). Hristos Se pogoară din cer, ieşiţi-I în întâmpinare! Vorbesc astfel cu trimitere la pilda celor zece fecioare, pentru că şi acolo s-a făcut glas în miez de noapte: Iată, Mirele vine, ieşiţi în întâmpinarea Lui! (Mt. 25, 6) Deosebirea stă în aceea că acolo vine ca Judecător, iar aici ca Mântuitor. Acolo, cum le-a găsit pe fecioare, aşa a şi hotărât să rămână pentru totdeauna: cele înţelepte au rămas înţelepte, iar cele nebune au rămas nebune, fără să mai aibă putinţa de a-şi îndrepta soarta. Pe când aici nu este aşa, ci chiar dacă se vor arăta unii nebuni în ceasul întâmpinării, mai este încă vreme să se facă înţelepţi, după cum şi cei înţelepţi nu sunt în afara primejdiei de a nimeri în rândul celor nebune. Cu atât mai mare prevedere trebuie să aflăm cum să-L întâmpinăm în chip vrednic pe Domnul Ce S-a născut, Care pentru oameni şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din cer, şi cum să împlinim ceea ce am aflat.

Când într-o ţară merge vestea că vine împăratul, toţi locuitorii acelei ţări se pun în mişcare şi încep să se pregătească plini de grijă ca să-L primească pe împărat precum se cuvine: repară străzile, împodobesc casele, pun la vedere tot ce au mai bun, ca să le arate atât împăratului, cât şi celorlalţi, că se află în împrejurări neobişnuite. La fel şi la noi. De multă vreme am început să ne pregătim pentru praznic: chiliile sunt curăţite, lucrul a fost lăsat deoparte, au fost cusute haine noi şi pentru masă a fost pregătit câte ceva în plus, aşa încât şi ai casei, şi străinii văd că la noi e praznic. | Continuare »

Traian DORZ, Hristos – Mărturia mea capitolul 32Traian-DORZ-060

Mai fi-va la Sfârşit o Judecată, cumplita Judecată de Apoi,
căci trebuie pe drept să-şi ia răsplată, cum a făcut, oricare dintre noi…

De la terminarea anchetei trecuseră aproape trei luni, fără ca noi să primim nici o înştiinţare de nicăieri. Toţi eram de părere că procesul a fost clasat. Desigur, cercetându-se cărţile noastre şi negăsinduse în ele nici un cuvânt duşmănos pe temeiul căruia să fim condamnaţi, ci numai adevăruri de credinţă recunoscute de Constituţia ţării, cuprinse în învăţătura Bisericii Ortodoxe şi a tuturor celorlalte culte creştine aprobate de lege, toţi credeam că ar fi nu numai o nedreptate, ci chiar o ruşine să ni se facă nouă proces pentru asta. De ce să se condamne la noi ceea ce este un drept recunoscut şi aprobat altora? Cărţile noastre, oriunde ar fi fost tipărite, nu erau dăunătoare întru nimic nici intereselor Statului, nici Bisericii oficiale şi nici altor culte sau persoane. Mai circulau prin ţară atâtea alte cărţi tipărite chiar şi în străinătate, cu un conţinut cu adevărat dăunător, fără ca nimeni să se sesizeze de acest fapt. Şi chiar cărţi la fel cu ale noastre mai erau destule în ţară şi autorităţile ştiau. Dar nicăieri nu fuseseră urmărite. Prin urmare, de ce să fie urmărite tocmai ale noastre? Orice minte cinstită ar fi gândit aşa. | Continuare »

Preot Iosif Trifa, Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an

Nasterea-Domnului_17_01O, ce minunată este evanghelia ce cuprinde istoria Naşterii Domnului! Crucea şi Peştera vor rămâne până la sfârşitul veacului cele mai înalte semne de dragoste cerească şi de învăţătură sufletească pentru noi, oamenii de pe pământ. Veniţi să alergăm şi noi cu păstorii la peştera Vifleemului… Veniţi să vedem şi să învăţăm că pentru noi şi mântuirea noastră Se naşte azi Fiul lui Dumnezeu în peştera Vifleemului!

Iată-L, zace-n umilire drăgălaşul Prunc Iisus
Şi ne-aduce mântuire, coborându-Se de Sus.
El la iesle ne cheamă şi ne-nvaţă să-L urmăm.
Ale Sale mâinişoare le întinde către noi
Şi-ale Sale buzişoare astfel nouă ne grăiesc:
„Pace vouă, pace vouă! În iubire să trăiţi…
Voi de ce vă tot urâţi?
Pentru-a voastră mântuire Eu M-am pogorât aici…
Voi de ce nu Mă iubiţi? Voi de ce nu vă iubiţi?
Iată Eu cum M-am smerit, într-un grajd M-am pogorât…
Voi de ce vă tot trufiţi? Voi de ce nu vă smeriţi?”

Copilul Sfânt din peştera Vifleemului ne învaţă să ne iubim aşa cum şi El ne-a iubit, să ne smerim aşa cum El S-a smerit, pentru ca să ne mântuim sufletul, căci El pentru aceasta a venit în lume. Şi încă multe altele ne învaţă peştera Vifleemului. | Continuare »

Versuri: Traian DORZ, cântă Culiţă MIHĂILĂ

Nasterea-Domnului_43Spuneţi unde-i Moş Crăciun, călători prin stele,
unde-i Cel Născut Preabun coborât din ele?

Domnul-Copilaş, Copilaş, Copilaş
este-n stăuraş, stăuraş, stăuraş,

şi S-o arăta, arăta, arăta
cui Îl va căuta, cui Îl va căuta…

Unde v-aţi oprit voi, magi, duşi de Steaua nouă?
Ce priviri aşa de dragi v-au dat pace vouă?

Ne-am oprit un ceas aici, în oraşul mare,
ne-a-nşelat Irod şi nici Steaua nu apare.

Spuneţi voi care-aţi trecut ieri spre biruinţă,
ce căinţă v-a cerut lipsa de credinţă?

Azi voi ştiţi unde-i Cel Bun şi-unde-i ieslea caldă.
Spuneţi unde Moş Crăciun dragostea şi-o scaldă?…

Voi ştiţi drumu-n Betleem peste spini şi cuie,
mergem şi noi să-I ducém smirnă şi tămâie.

„IATĂ, VESTESC VOUĂ BUCURIE MARE, CĂ S-A NĂSCUT VOUĂ MÂNTUITOR”…

Şi iată, îngerul Domnului a stătut înaintea lor şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor şi s-au înfricoşat cu frică mare. Şi le-a zis lor îngerul: «Nu vă temeţi, că iată, vestesc vouă bucurie mare, care va fi la tot poporul. Că S-a născut vouă astăzi Mântuitor, care este Hristos Domnul, în cetatea lui David»” (Lc 2, 8-11).
În noaptea Naşterii a răsunat cea mai minunată veste ce s-a auzit cândva pe acest pământ. Îngerul a vestit un Mântuitor al lumii; a vestit pogorârea pe pământ a lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu. Din clipa în care a răsunat vestea aceasta, istoria lumii s-a rupt în două. De la Naşterea Mântuitorului începe o lume nouă, o viaţă nouă. Anii din calendarul nostru se socotesc de la Naşterea Mântuitorului. Mii de ani au fost şi înaintea Naşterii, dar anii aceştia nu se mai pomenesc; ei sunt ani pierduţi pentru omenire; ei sunt ani trăiţi în întuneric şi orbecare sufletească. Sunt ani trăiţi fără Dumnezeu. Naşterea Mântuitorului a adus o viaţă nouă… a legat iar cerul cu pământul şi pe om cu Dumnezeu. Naşterea Mântuitorului înseamnă o facere din nou a lumii.
Dar istoria aceasta numai atunci are înţeles şi însemnătate pentru mine şi tine, iubite cititorule, dacă suntem şi noi cuprinşi în ea. La Naşterea Domnului se vorbeşte, de regulă, despre Adam şi mântuirea lumii, dar trebuie să se vorbească mai ales despre mântuirea mea şi a ta.
Dragă cititorule! Îngerul cel ce a adus în lume vestea cea sfântă a Naşterii Mânuitorului îţi aduce şi ţie o veste scumpă şl dulce: în peştera Vifleemului S-a născut un Mântuitor al tău. | Continuare »

IISUS A VENIT

Traian DORZ, din vol. Cântări Noi

Nasterea-Domnului_15_03Iisus a venit o dată
când în iesle S-a Născut
din Fecioara Preacurată,
pentru-acest pământ pierdut;
– atunci El ne-a dat Cuvântul
Sfânt al Tatălui Ceresc
şi S-a dat Răscumpărare
pentru toţi cei ce-L primesc.

Iisus vine-a doua oară
când la uşa fiecui
stă şi bate, şi aşteaptă
să-L primească-n viaţa lui;
– atunci El, cui Îl primeşte,
îi dă naşterea de Sus
şi părtaş îl face Slavei
veşnice de care-a spus.

Şi Iisus, a treia oară,
o să vină în curând,
punând capăt fărdelegii
şi cununile-aducând;
– atunci El la fiecare
răsplăti-i-va pe deplin
ori cu veşnicu-ntuneric,
ori cu veşnicul senin…

[MINUNEA DIN PEŞTERA… SUFLETULUI]

Ioan MARINI

(…) Şi aleargă păstorii la peşteră şi acolo iată un Prunc mic culcat în iesle. Şi sufletul lor a înţeles îndată minunea ce s-a întâmplat.
Veniţi să alergăm şi noi cu păstorii la peştera din Vifleem. Veniţi să vedem şi să învăţăm să şi pentru noi Se naşte azi Fiul lui Dumnezeu.
Iată-L, zace în umilire în staulul de vite, culcat pe fân… Şi cu mânuţele Sale ne cheamă să alergăm la ieslea Sa. „Pace vouă… Pace vouă”, sunt cuvintele Lui. „De ce Mă urâţi? De ce nu Mă iubiţi, căci Eu v-am iubit pe voi? Tocmai pentru a voastră mântuire M-am pogorât din cer. Iată în ce grajd M-am umilit, pogorându-Mă din lăcaşul strălucitor al cerului…”
Copilul Sfânt din peştera Vifleemului ne învaţă să ne iubim aşa cum El ne-a iubit pe noi, să ne smerim cum El S-a smerit şi să ne mântuim sufletul, căci tocmai de aceea a venit El pe pământ.
Să ne mântuim, iată şi rostul nostru în lume.
Iată deci că sărbătoarea Naşterii Domnului trebuie să fie o sărbătoare a sufletului nostru! Trebuie să fie o naştere şi o renaştere a sufletului nostru. Mântuitorul S-a născut în peştera din Vifleem, dar El trebuie să Se nască şi în sufletele noastre. Altfel această minune a naşterii Lui n-ajunge nimic şi nu plăteşte nimic pentru noi. | Continuare »

Traian DORZ, din CÂNTAREA ANILOR

Şi iar se-ntoarce Taina
Divinei Întrupări,
Se strânge-n Timp Cel Veşnic
şi-n Chip, Cel-Fără-Zări.

Plus-Infinit Se-ntoarce
spre Minus-Infinit,
El Însuşi cu El Însuşi
în Sine S-a-ntâlnit.

… Privim uimiţi Minunea
şi tot mai nepătruns
e înţelesul celor
la care ceri răspuns.

– Doar dragostea-i puterea
ce-nfrânge orice legi,
ea singură dezleagă
ce nu poţi să-nţelegi!

3

Lidia Hamza

Stă Măicuța să oprească
La poarta oierului,
Vremea e ca să Se nască
Crăișorul cerului.
Și nu-i loc de poposire
Și afară s-a-nnoptat,
Dar oierul cu iubire
chiar grăjduțul său i-a dat.

Stă Măicuța și-l întreabă
Dacă n-are vreun mieluț
Pruncului să-i facă-n grabă
Din blăniță ilicuț.
Dar oierul scutecele
Din inuț aduce-n prag
În ieslea cu floricele
Să așeze Pruncul drag.

Stă Măicuța și oftează
Singur e Pruncuțul blând…
Dar îngeri din cer veghează
Și păstori cu ei cântând.
Și trei magi din depărtare
Daruri sfinte-i dăruiesc
Și cunună numai floare
Pruncului Îi împletesc.

Stă Măicuța și suspină,
Trec prin suflet umbre vagi:
Că și-n steaua de lumină
Vede cruce-n ochii dragi.
Și la sân L-ascunde-ndată
Nimeni Pruncul să nu-i ia,
Chiar de-ar fi să plângă-odată
Sus pe Dealul Golgota.

Stă Măicuța-n murmur cântă
Și Îl leagănă tăcut,
Să nu simtă ce-o frământă
Pruncușorul nou născut,
Și la piept cu drag își strânge
Puiul ei nemuritor
Dat la toți cu Trup și Sânge
Spre iertarea tuturor.

Părintele Iosif Trifa (Glasul dreptăţii, nr. 11, din decembrie 1937)NastereaDomnului

„Pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Lc 2, 14)
„Credeţi că am venit să aduc pace pe pământ? Eu vă spun: Nu! ci dezbinare” (Lc 12, 51)
„N-am venit să aduc pacea, ci sabia!” (Mt 10, 34)

La Crăciun se vorbeşte mult despre pacea pe care au cântat-o îngerii din cer: „Pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. Dar sunt atât de puţini creştinii care cunosc înţelesul cel adevărat al acestei păci.

Domnul Iisus s-a născut şi a venit pe pământ să nimicească vrăjmăşia dintre om şi Dumnezeu, pe care o făcuse Adam prin păcatul neascultării. Domnul Iisus a veni să-l împace din nou pe om cu Dumnezeu; să împace din nou omenirea cu Dumnezeu. Vestea cea bună a acestei împăcări a adus-o Naşterea Domnului. Dar naşterea era numai vestirea acestei împăcări. Ea trebuia pecetluită prin sângele Crucii. Sus, pe Crucea Golgotei Domnul Iisus ne-a împăcat cu Dumnezeu şi ne-a făcut din nou fiii Lui.

„Dumnezeu ne-a împăcat cu El prin Iisus Hristos făcând pace cu noi prin Sângele Crucii Sale” (II Cor 5, 18). Sus, de pe Crucea Golgotei, Domnul Iisus ne-a lăsat pacea cea dulce şi sfântă a iertării noastre cu Dumnezeu. Aceasta e o pace lăuntrică, o pace sfântă, care n-are nimic cu lumea şi cu frământările ei. | Continuare »

Nasterea34Doamne, vii în lume iar
Să ne mântui de amar,
Dar puțini mai sunt să-Ți dea
Ieslișoară dragostea.
– Să Te legene ușor
Colindașul meu de dor!

Doamne, vii din nou culcat
Pe fân rece și uscat,
Scutecuțe, ca să-Ți dea
Prea puțini mai pot avea.
– Să Te înfășoare cald
Colindașul fald cu fald.

Doamne, vii din nou smerit
Pe păițe adormit,
Dar nu-s magi și nici păstori
Azi să-Ți cânte-n sărbători.
– Să Te-adoarmă-n stăurel
Colindașu-ncetinel.

Doamne-n noaptea asta vii
Tuturora să ne fii
Drag și scump Mântuitor
Până-n vecii vecilor.
– Și de-aceea-Ți cânt frumos
Colindașul meu duios.

Doamne, iarăși pe pământ
Te cobori din cerul sfânt
Și pe drum străin pornești
În Egipt să poposești.
– Ia cu Tine, Fiu pribeag,
Colindașul meu cel drag.

Lidia Hamza