„ŞI L-AU RUGAT PE EL (PE IISUS) SĂ PLECE DIN HOTARELE LOR” (Mt 8, 34)

Cea mai mare nebunie, arătată de patru ori în Noul Testament

Într-o adunare de credincioşi s-a pus odată întrebarea: Care este cea mai mare nebunie pe care o arată Noul Testament?
Cele mai multe răspunsuri s-au oprit asupra nebunului care îşi îmbia sufletul să bea, să mănânce şi să se veselească, dar în noaptea aceea, moartea l-a trecut în iad (Lc 12, 20).
Desigur, aceasta este o nebunie mare – a zis întrebătorul, dar, pe lângă asta, mai este în Noul Testament una tot aşa de mare, dacă nu şi mai mare. Această nebunie este arătată acolo unde spune Evanghelia că oamenii L-au invitat pe Iisus să plece din hotarele lor.
Această nebunie este arătată în patru locuri din Noul Testament. Întâi o vedem în Evanghelia de duminică. După ce Iisus i-a vindecat pe cei doi îndrăciţi, oamenii L-au invitat să plece din hotarele lor. Această invitare se repetă şi la Luca 8, 37, şi la Marcu 5, 17, şi la Matei 8, 34, şi la Luca 4, 29.
Adică în patru locuri ne arată Evanghelia că Domnul Iisus a fost poftit de oameni să iasă îndată din hotarele lor şi din cetatea lor. Şi pe urmă, neputând scăpa de El, L-au răstignit pe dealul Golgotei.
Ce nebunie, ce grozăvenie!
Dar… să nu ne prea indignăm de nebunia acelor oameni. Nebunia lor se repetă şi azi. Nebunia lor o vedem şi azi. Cei mai mulţi oameni nu-L sufăr nici azi pe Iisus în hotarele lor sufleteşti. Nu-L sufăr în cetatea inimii lor…
Cu Domnul Iisus se petrece şi azi cam acelaşi lucru care s-a petrecut când umbla pe pământ. Căci să cercetăm Evanghelia, să vedem de ce nu L-au suferit oamenii pe Iisus în hotarele lor. La Luca 8, 37, se spune că oamenii s-au speriat de minunea vindecării celor îndrăciţi şi pentru asta L-au rugat să plece din hotarele lor. Scoaterea dracilor făcuse spaimă şi tulburare în popor. Cei din Nazaret (Lc 4, 29) se supăraseră pentru că Iisus îi mustrase pentru împietrirea lor. Iar gadarenii se supăraseră pe Iisus pentru că le înecase porcii.
Aşa e şi azi. Oriunde se iveşte cu adevărat Iisus, acolo se fac şi azi minuni. Cei îndrăciţi în patimi grozave (beţivii, desfrânaţii etc.) rup lanţurile şi învie la o viaţă nouă. Dar tocmai o astfel de minune nu place oamenilor. Face un fel de „tulburare” în popor; iar oamenii vor să aibă „linişte”, să trăiască în „linişte”. Să nu le tulburi datini şi obiceiuri care îi ţin ferecaţi în lanţurile patimilor rele.
Şi apoi – ca nazarenilor – oamenilor nu le place nici azi un Iisus care mustră păcatele. Îi place omului Cuvântul lui Dumnezeu, îl gâdilă plăcut la urechi. Dar îndată ce te atingi de păcatele şi scăderile lui, asta nu mai place. Îndată ce soseşte un Iisus care îl cheamă pe om să iasă din lume, din modele şi desfătările acestei lumi – Iisusul ăsta nu mai place. Omul Îl pofteşte să-l lase în pace. Să plece mai departe
Apoi vine şi supărarea gadarenilor pentru porci. Patimile cele rele (beţiile, desfrânările etc.) sunt tot atâtea urâte dobitoace. Oriunde se iveşte Iisus, aceste dobitoace trebuie să piară, să se înece. Oriunde se iveşte cu adevărat Iisus, acolo se îneacă „porci” şi se usucă „mocirle”.
Numai că oamenii nu se despart aşa uşor de „porcii” patimilor celor rele. Îi place omului de Evanghelie, dar să nu te atingi de „porcii” lui, de năravurile lui cele rele. Li se pare oamenilor o „pagubă” grozavă să-şi piardă patimile cele urâte. Iar pentru „uscarea” mocirlei din mijlocul satului (cârciuma) – protestează cârciumarul. La ce s-ar mai strânge musafirii, dacă nu mai are „baltă”? Şi astfel, pentru paguba „porcilor”, Iisus e poftit şi azi să plece mai departe…
Aşa suntem noi, creştinii de azi. Ne place de un Iisus care să nu Se amestece în treburile noastre. Ne place de un Iisus care să stea acolo la locul Lui, încuiat în biserică. Şi îndată ce acest Iisus intră în hotarele vieţii noastre, Îl poftim afară. Îndată ce iese din biserică şi vrea să intre prin casele şi satele noastre – Îl rugăm să ne lase în pace. Să nu ne chinue cu scoaterea „dracilor”.
O, ce lucru grozav se vede în Evanghelie! Ori de câte ori Iisus a scos un drac, s-a făcut tulburare în popor şi Domnul a fost poftit să plece mai departe.
Şi aşa e şi azi. Oriunde se iveşte şi azi Iisus şi face vreo minune – se face tulburare şi frământare. Vreţi dovezi? Iată, le dă şi Oastea lui Iisus Biruitorul. Domnul Iisus umblă şi azi prin ţară cu această mişcare şi face minuni: scoate „draci”, vinde că „orbi”, tămăduie „ologi”. Dar câtă tulburare pentru aceste minuni! Noi, toţi ostaşii, eram mai nainte nişte gadareni, nişte îndrăciţi în patimi şi năravuri urâte – şi acum cât zgomot, câtă frământare pentru tămăduirea noastră! Cu adevărat, şi azi, oriunde s-a tămăduit şi se tămăduieşte atare „îndrăcit” – oamenii se tulbură şi Îl poftesc pe Iisus să plece din hotarele lor. Să le dea pace. Să nu-i mai muncească cu scoaterea „dracilor”.
Dragă cititorule, eu te întreb: cum stai tu cu hotarele tale cele sufleteşti? Nu eşti şi tu cumva între cei care cred în Domnul, dar nu-L suferă în hotarele vieţii lor? Sau nu cumva crezi că Domnul petrece în hotarele tale numai din când în când? Că-L poţi alunga – cu păcatele tale – şi apoi iar să-L mai chemi înapoi? Şi iar să-L alungi, şi iar să-L chemi? O, nu te mai înşela, iubitul meu, cu astfel de gânduri slabe. Domnul petrece numai acolo unde I se predau Lui toate hotarele vieţii şi pentru totdeauna.
Fraţii mei! De câte ori Iisus a tămăduit îndrăciţi, lumea s-a tulburat şi L-a poftit să plece. Dar ne spune o Evanghelie că totuşi s-a aflat unul care L-a rugat pe Domnul să rămână cu El. E îndrăcitul de la Marcu 5, 17-20. „Omul care fusese îndrăcit Îl ruga să-l lase să rămână cu El. Iisus nu i-a dat voie, ci i-a zis: „«Du-te acasă la ai tăi şi povesteşte-le tot ce ţi-a făcut ţie Domnul şi cum a avut milă de tine». El a plecat şi a început să vestească prin Decapole tot ce-i făcuse Iisus. Şi toţi se minunau”.
Iată, fraţii mei, unul care ne reprezintă pe noi, pe toţi. Îndrăcitul mântuit de la Marcu 5, 18 e ambasadorul nostru, al tuturor ostaşilor. Prin el grăim şi noi: „Doamne, am fost nişte îndrăciţi de care Ţi-a fost milă şi ne-ai mântuit prin dragostea Ta şi crucea Ta… Vrem să rămânem cu Tine şi să petrecem cu Tine”…
Dar Domnul ne grăieşte şi nouă: „Duceţi-vă şi spuneţi pe tot locul ce v-am făcut Eu vouă”.
Să plecăm deci, iubiţii mei, la drum, prin sate şi oraşe, vestind tuturor, pe tot locul, minunea pe care Domnul a făcut-o cu noi. Să ducem pe tot locul vestea lui Iisus cel Răstignit. Cu vestea lui Iisus cel Răstignit, să cutreierăm şi noi hotare sufleteşti. Cu puterea lui Iisus Biruitorul, să călcăm hotare sufleteşti, pentru ca – prin darul şi puterea Lui – să se cutremure dracii şi să scape „îndrăciţii”.
Şi dacă vom avea de suferit cu vestirea aceasta – noi să ne bucurăm. Căci tocmai această împotrivire e semnul că diavolii părăsesc hotarele sufleteşti. Oriunde se cutremură dracii şi scapă „îndrăciţii” – acolo neapărat trebuie să fie şi tulburare, prigoană, împotrivire… Dacă Însuşi Domnul Iisus a păţit acest lucru – apoi şi vestitorii Lui vor păţi neapărat tot aşa.
Fraţii mei, să-I dăm slavă lui Dumnezeu că ne-a învrednicit şi pe noi, ostaşii Lui, să gustăm din fericirea de a fi prigoniţi pentru El şi vestirea Lui. Amin.

«Isus Biruitorul» nr. 30 / 21 iulie 1935, p. 4

Lasă un răspuns


*