Preot Iosif TRIFA, EVANGHELIA DUMINICII A 23-A DUPĂ RUSALII

D-23-dp-Rusalii-DemonizatulPlină de adânc înţeles este evanghelia acestei duminici. Ea se petrece întocmai şi în zilele noastre. Oameni chinuiţi de duhurile cele necurate, ca acel din evanghelie, sunt şi astăzi destui. Numai cât noi n-avem ochi sufleteşti să-i vedem şi n-avem minte du-hovnicească să înţelegem acest lucru.

Oamenii de azi cred că duh necurat au numai bolnavii cei care ameţesc, scrâşnesc din dinţi şi fac spumă la gură. Însă de duh necurat e „cuprins“ şi e „legat“ şi cel care are patimi şi năravuri urâte: beţivul, desfrânatul, lacomul, mâniosul etc. Eu, în fiecare sâmbătă noaptea, aud răcnete fioroase trecând pe sub fereastra casei mele. Sunt răcnetele celor care au chefuit pe la crâşme. Oare nu sunt şi aceştia nişte îndrăciţi legaţi în lanţurile lui satan ca şi acela din evanghelie? Ba da.
Cu ajutorul patimilor, satan se face stăpân pe voinţa omului şi îl face robul lui. O, cum ştie Satana să-l lege pe om cu ajutorul patimilor! Patima e mai întâi o aţă subţire pe care o poţi rupe uşor. Cel dintâi pahar este numai o aţă slabă. Dar, pe urmă, aţa se tot îngroaşă. Se face şpangă, mai greu de rupt, şi, pe urmă, s-a făcut lanţ grozav cu care satan îl leagă pe om. E plină lumea de azi cu astfel de lanţuri ce nu zornăie. Din aceste lanţuri numai Mântuitorul ne poate scăpa. Numai când te apropii de Iisus, diavolii patimilor încep a se cu-tremura sau „a se munci“, cum zice Evanghelia. O, ce lucru grozav e să trăieşti o viaţă legată în lanţurile de robie ale diavolului!
Toţi cei chinuiţi de patimi, toţi cei legaţi în lanţurile patimilor, apropiaţi-vă de Domnul, ca să luaţi tămăduire şi scăpare din robia diavolului!
Evanghelia ne spune că diavolii au cerut voie să intre în porci. Oare, de ce? Pentru că diavolii ştiau că nu-i mare deosebire între cel îndrăcit şi porci. „Dă-ne, Doamne, voie să intrăm în porci!…“ Diavolul îşi caută şi azi sălaş în suflete ticăloşite şi îndobitocite sau, mai bine zis, cu ajutorul patimilor, diavolul îl îndobitoceşte pe om, ca, apoi, să se poată aşeaza în el ca într-o casă plăcută. Văzut-aţi, spre pildă, cum îl îndobitoceşte pe om satan cu patima beţiei. Şi înfăţişarea din afară a omului beţiv se îndobitoceşte. Aşijderea se îndobitoceş-te şi desfrânatul, zgârcitul, lacomul, mâniosul etc.
Dragă cititorule! Locul de plăcere şi de şedere al diavolului este murdăria, dobitocia şi ticăloşia cea sufletească şi trupească. Când un om începe a se ticăloşi cu sufletul – începe a se murdări – diavolul îndată se apropie, strigând cu bucurie: „Iacă, mi se deschide iar un loc plăcut de şedere… Aici e de mine!…“ Diavolului îi place şi azi de „porci“ şi cere şi azi să intre în „porci“, în cei îndobitociţi de patimile cele rele. De un suflet care se ţine curat, de un suflet ce-şi spală mereu veşmântul în Sângele Mântuitorului (Apoc. 7, 14), de acela satan nu se poate apropia. Un astfel de suflet ai şi tu?
Plină de învăţătură sufletească este apoi şi purtarea gadarenilor. Înainte de a trece la aceasta, se ridică mai întâi întrebarea: de ce a înecat mai întâi Iisus o turmă întreagă de porci? De ce paguba aceasta, când putea să i trimită pe diavoli direct în apa mării? Mântuitorul voia, prin aceasta, să arate valoarea sufletului; voia să arate preţul unui suflet mântuit. Un suflet mântuit preţuieşte mai mult decât toată lumea, zicea Iisus. Dar nu aşa s au gândit şi gadarenii. Ei s-au întristat foarte când au înţeles că li s-au prăpădit porcii. Izbăvirea celor două suflete din lanţurile diavolului pentru ei nu însemna nimic. Această izbăvire era pentru ei o „nenorocire“, o „întâmplare oarbă“; şi pe Cel Care le a adus această nenorocire, pe Iisus, L-au poftit să iasă numaidecât din hotarele lor. O, nebunilor gadareni! Slabă judecată aţi avut! Domnul a pus înaintea voastră un suflet mântuit şi turma porcilor, şi voi aţi ales porcii!
Dar să nu-i mustrăm pe gadareni, căci aşa suntem şi noi. Orice creştin este pus să aleagă între porci şi suflet… între dobitoceştile patimi şi mântuirea sufletului… Orice creştin este pus să aleagă, din două, una: ori jertfeşte dobitoceştile patimi, ca să rămână cu Domnul, ori Îl pofteşte pe Domnul să iasă din hotarele vieţii sale, ca să poată rămâne cu dobitoceştile patimi… Şi, vai, creştinii de azi aleg, ca şi gadarenii, porcii, dobitoceştile patimi, de dragul cărora Îl poftesc pe Domnul să iasă din hotarele vieţii lor.
Evanghelia cu gadarenii se petrece şi azi. Lumea de azi e o „Gadară“ uriaşă. Hotarele vieţii creştinilor de azi sunt pline de dobitoceştile patimi. De aceşti porci să nu te atingi, căci îndată se supără oamenii şi te poftesc să-i laşi în pace. De când eram preot tânăr la sat mi aduc aminte că începusem a predica să lase oamenii datina de a face jocuri şi petreceri duminica şi în sărbători. Dar tot satul s-a sculat în capul meu cu vorbele: „Da’ ce, popa vrea să ne strice nouă datinile noastre?… Da’, el vrea să ne scoată din sat obiceiurile noastre din bătrâni?…“ Adică oamenii protestau ca nu cumva să li se înece turma dobitoceştilor patimi şi a năravurilor urâte.
Gadarenii erau cuprinşi de duhul grijilor şi averilor acestei lumi, de aceea nu L-au înţeles pe Iisus; ei vedeau rosturile vieţii numai în turmele de porci şi în alergările lor, de aceea L-au poftit pe Iisus să-i lase în pace cu predicile Lui. O, câţi dintre creştinii de azi nu sunt tot aşa! Duhul cel rău al patimilor, al grijilor şi alergărilor acestei vieţi îi face pe oameni să n-aibă răgaz pentru Mântuitorul şi pentru cele sufleteşti.
Porcii în care intraseră diavolii s-au înecat în valurile mării. Spre valurile pieirii veşnice aleargă şi azi toţi cei pe care satan i-a legat în lanţurile patimilor şi cărora le a îndobitocit sufletul. Din această pieire numai singur Mântuitorul îl poate scăpa pe om. Să ne apropiem de El, să-L primim cu adevărat pe El, şi satan îşi va pierde îndată orice putere asupra noastră şi va fugi ruşinat.