[De la Ierusalim, la Ierihon]

Fragment din Cuvântul fratelui Traian Dorz către fraţii din Roma, Botoşani – Strângeţi firimiturile, vol. IV

Am avut nu de mult Evanghelia duminicii cu samariteanul milostiv. Am meditat mult la gândurile şi adevărurile pe care le-a pus Domnul pentru noi în pilda aceasta. Lăsăm la o parte pe omul care a vrut să-L ispitească pe Domnul punându-i întrebarea: ce să facă pentru ca să fie mântuit? Domnul i-a adus aminte: „Tu ştii ce trebuie să faci, dacă vrei să faci”. Şi, printre toate, i-a amintit despre Pilda cu samariteanul milostiv, care avea ca scop să-l înveţe pe acel om – şi pe noi toţi – cât de atenţi trebuie să fim noi nu numai faţă de binefăcătorul nostru, ci şi faţă de semenii noştri. Cât de atenţi trebuie să fim noi cu privire la starea noastră sufletească, a fiecăruia. Şi-i vorbeşte despre omul care a plecat din Ierusalim şi a coborât spre Ierihon, când îi zice: „Un oarecare cobora din Ierusalim spre Ierihon şi a căzut între tâlhari”. În Ierusalim era el. Cum am fost şi noi în Ierusalim îndată după Botezul nostru, când părinţii noştri şi părintele nostru ne-a lepădat de satana şi ne-a împreunat cu Hristos. În ce Ierusalim eram noi atunci! Dacă am fi rămas acolo, nu ne-ar fi prădat niciodată tâlharii păcatelor. Dar îndată după aceea, când am început să cunoaştem binele şi răul, noi am părăsit Ierusalimul, starea cea înaltă şi curată din copilărie, de lângă Domnul, şi ne-am coborât spre Ierihonul păcatelor, spre starea cea mai de jos, aşa cum coboară lumea întreagă şi cum au coborât toţi cei între care eram şi noi cândva. Sigur că am căzut între tâlharii păcatelor. Sigur că ne-au doborât pe toţi. Sigur că ne-au chinuit, ne‑au jefuit şi ne‑au lăsat aproape morţi. | Continuare »

Fragment din vorbirea fratelui Leon Andronic de la o adunare de la Slobozia – decembrie 1968

Samariteanul-milostiv-2… Fratele a pomenit adineaori, aşa în treacăt, [despre] bietul om [din Evanghelie]… S-o fi dus şi el cu vreun interes… O fi avut şi el vreo sumă de bani la el. O fi vândut şi el vreo vacă; o fi vândut şi el ceva din gospodăria lui şi hoţii şi bandiţii, care nu pândesc altceva decât lucrurile acestea, l-o fi urmărit după ce a ieşit din Ierusalim şi cobora şi el spre Ierihon şi, la un loc dosnic, la un loc potrivit, l-au prins, i-au dat în cap, l-au lovit, l-au golit de bani, l-au bătut bine şi l-au lăsat abia cu oleacă de suflare de viaţă în el. Şi pe urmă… valea! După ce i-au luat banii, nu i-au mai interesat. Iar el, [în faţa] pieirii, a morţii, de-acuma aştepta sfârşitul. N-avea altă putere. Era zdrobit tot. Trece întâmplător – cum spune Evanghelia – preotul pe alături (Auzi? Pe alături!), trece şi levitul pe alături… se uită la el fără nici un pic de milă şi păşeşte înainte. Şi întâmplarea face ca un altul, împotriva mersului lor, să vină şi merge şi el spre Ierusalim, în urcuş. (…) Şi acela era un samaritean milos. Şi se uită la el şi… cum a spus acum doisprezece ani (când s-a născut Milica), la Cluj, un frate din Bucureşti: că samariteanul din Evanghelie a avut un ochi plin de milă. Şi acest ochi plin de milă l-a făcut să se oprească lângă acest nenorocit al sorţii şi să se intereseze de viaţa lui. Când l-a văzut năclăit tot în sânge, când l-a văzut vânăt tot, când l‑a văzut că era zdrobit cu desăvârşire, a uitat de drumul lui, a uitat de interesele lui, a uitat unde se duce şi s-a oprit lângă el. Când l-a ascultat, a văzut că mai bate în el inima [şi şi-a zis]: „Ei, e rostul să-l salvez”. A coborât de pe măgăruşul lui, a luat sticluţa cu vin, cu untdelemn, ce-a avut el acolo, l-a frecţionat, l-a uns, l-a legat, l-a luat şi l-a mai înviorat oleacă, pe urmă l-a ridicat pe asinul lui şi l-a dus la casa hangiului. I l-a dat în grijă şi i-a spus: „Vezi, ţi l-am adus. Te rog să ai grijă de el. Uite, ai doi dinari (…). Şi, ce vei mai cheltui, la întoarcere (că eu dau pe-aici; iar vreau să-l văd, să-l văd complet sănătos), îţi voi da înapoi”. | Continuare »

EVANGHELIA DUMINICII A 25-A DUPĂ RUSALII (Lc 10, 25-37)
rintele Iosif Trifa, lcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an

samarineanul mEvanghelia pe care o tâlcuim acum închipuie întreaga istorie a neamului omenesc. În chipul unui Samarinean milostiv şi bun a venit şi Iisus Hristos în lume, tămăduind şi mântuind omenirea cea lovită de moarte prin păcatul strămoşesc. Şi Hristos a venit după ce au trecut pe alături „preotul şi levitul“, adică după ce nici Legea şi preoţii Vechiului Testament, nici învăţaţii şi filozofii veacurilor n-au putut să-i dea omenirii bolnave ceea ce îi trebuia: tămăduire şi mântuire sufletească. „Untdelemn şi vin“ a turnat samarineanul peste rănile celui rănit. Aşa şi Iisus Hristos „ne-a spălat cu Sângele Său păcatele noastre“ (Apoc. 1, 5).
Dar să luăm aminte! Iisus este şi astăzi Samarineanul cel Milostiv. O, iubite cititorule, de câte ori şi astăzi ne ies în drumul vieţii tâlharii sufletului nostru: păcatele şi ispitele care ne rănesc sufletul! Uită-te bine, cititorule, uită-te bine că tu eşti omul cel rănit din chipul de mai sus. Păcatul te-a rănit, păcatul ţi-a dezbrăcat sufletul de haine şi te-a lăsat „mai mort fiind“. Nu simţi tu acest lucru?De nu-l simţi, apoi tu eşti un pierdut şi azi; mâine vei muri în păcatele tale. Dar, dacă, cercetându-ţi starea ta sufletească, te vei simţi rănit de tâlharii păcatelor – şi odată cu aceasta vei simţi şi o durere pentru rănile tale sufleteşti şi o dorinţă vie care să-ţi umple ochii de lacrimi şi să-ţi deschidă gura să strigi: „Mântuitorule Doamne, vino şi mă scoate, ridică-mă, Doamne“ – atunci să ştii, iubite cititorule, că aproape de tine este mântuirea ta. Atunci să ştii că, în chipul samarineanului din chipul de mai sus, şi asupra ta Se pleacă Domnul şi Mântuitorul Hristos cu tămăduire şi mântuire sufletească.
O, ce Samarinean milostiv şi bun este nouă Domnul! Dar tocmai această bunătate şi milostivire cere ca şi noi să fim cu milă şi iubire faţă de aproapele nostru. „Mergi de fă şi tu asemenea“ – i-a zis Iisus legiuitorului; şi aşa ne zice şi nouă. Fiecare creştin trebuie să fie, să se facă, mai ales în aceste vremuri grele, un samarinean milostiv pentru durerile, lipsurile şi rănile sufleteşti şi trupeşti ale aproapelui său. | Continuare »

Traian Dorz, Numele Biruitorului

1. Nevoia cea mai mare a celor pierduţi este de apropiere simţită şi caldă, dulce şi binefăcătoare, care singură îi poate ridica. Numai faţă de un astfel de binefăcător sufletele oamenilor îşi dezvelesc rănile şi îşi arată durerile lor cu încredere. Numai atunci mângâierea se primeşte cu speranţă, iar mustrarea se urmează cu îndreptare.

2. Dragă suflet de păstor şi părinte, – cum te porţi tu oare cu cei căzuţi din casa ta, din familia ta, din biserica ta? Te porţi oare numai cu asprime şi lovituri ori cu nepăsare, cu judecată şi cu nebăgare de seamă, sau te porţi cu bunătatea mântuitoare a Samariteanului milostiv? Aşa Se va purta şi Dumnezeu faţă de tine!

3. De câte ori te-ai aplecat tu până la starea copilului tău sau a părintelui tău ori până la starea soţului tău sau a fraţilor tăi? Te-ai aplecat cu rugăciune, cu lacrimi, cu fierbinte şi repetată chemare la Dumnezeu, ca să nu se piardă lângă tine aceste suflete, – ori nici nu-ţi pasă de ele?

4. De câte ori te-ai aplecat plângând cu fratele tău sau lângă el, pentru păcatele lui? De câte ori te-ai aplecat, rugându-te cu el sau pentru el, ca să fie iertat sau ridicat? Cât untdelemn mângâietor şi simţit ai turnat pe rănile lui, pentru ca el să poată primi apoi vinul mustrării, curăţitor şi vindecător, îndreptându-se? Nu uita că aceasta este cea mai mare nevoie a lui şi datorie a ta! | Continuare »

Traian Dorz

Iisuse, când am fost căzut
în mâini de sânge pline,
atâţia oameni au trecut,
şirag, pe lângă mine;
mulţi chiar cu jale mi-au vorbit
şi m-au privit cu jale,
dar, vai, nici unul n-a putut
din tină să mă scoale.

Nici unul nu s-a-nduioşat
să-mi şteargă plânsu-n gene,
Tu Singur Te-ai apropiat,
Milos Samaritene;
a mele răni adânci le-ai uns,
durerea să se-aline,
iar eu, la Pieptul Tău ascuns,
plângeam: „Rămâi cu mine…”

Căzut fusesem între spini
şi-n chinul cel mai mare,
spre cer, cu ochi de lacrimi plini,
cerşeam ajutorare;
din câţi atunci au auzit
a mele lungi suspine,
doar Tu, Iisus, Păstor Iubit,
Te-ai coborât la mine. | Continuare »

Traian Dorz,  din CÂNTAREA ANILOR

samarineanul_milostiv_16_01Când ne-ai lăsat porunca milei
pentru de-aproapele sărman,
noi am simţit, Iisus, că Tu eşti
Acel duios Samaritean!

Căci, vai, şi noi eram odată
căzuţi tâlharilor cumpliţi,
strigând zadarnic după milă
zăceam uitaţi şi părăsiţi

Şi n-a fost nimeni să ne-ajute –
căci cine oare-ar fi putut
când sufletul zăcea-n pierzare
atât de-adânc şi greu căzut?

De n-ar fi fost a Ta iubire,
Preamilostiv Samaritean,
noi n-am fi-aflat nicicând odihna
din sfântul mântuirii han.

– O, dă-ne dragostea de semeni,
cu-a Ta blândeţe să-i iubim,
spre mântuirea tuturora
porunca milei s-o trăim!

ISamariteanul-milostivoan Marini, din Gânduri creştine (vol. 1)

III
Altă greutate este chiar şi în felul de a înţelege cuvântul „iubire“. Iubirea este unul dintre cele mai imprecise cuvinte dintre cuvintele noastre. Prin iubire se înţelege câteodată adoraţie, câteodată dragoste, altă dată simţământ ori milostenie sau filantropie; dar iubirea, pe buzele lui Iisus, a fost ceva ce se deosebeşte de toate acestea. De fapt, El n-a spus ce este iubirea, dar a arătat ce este ea. Niciodată El n-a lăsat pe cineva în neştiinţă şi întuneric. Când i-a spus cărturarului să-l iubească pe aproapele său ca pe sine însuşi, îi arăta lămurit şi cum s o aplice şi s-o trăiască, spunând minunata pildă a samariteanului.
Apoi, când porunceşte apostolilor Lui să se iubească unul pe altul, nu-i lasă în întuneric cu privire la înţelesul acestei porunci. El atârnă o lampă deasupra poruncii pe care o dă, în lumina căreia ei pot citi lămurit gândul Lui sfânt: „Să vă iubiţi unii pe alţii cum Eu v-am iubit pe voi…“
Să vă iubiţi cum v-am iubit. Deci, iată! Ei trebuie să se iubească unul pe altul precum i-a iubit El. Singur El este tabloul care ilustrează calea ce trebuie urmată. Nimeni altul decât El n-are dreptul de-a explica însemnătatea iubirii în vreun alt chip. Tâlcuirea Lui e de-ajuns pentru acest minunat cuvânt al Său. Creştinii trebuie să se iubească unii pe alţii „după cum Eu v-am iubit pe voi“.
Mulţi teologi s-au poticnit de cuvântul „nouă“ – o poruncă „nouă“. Unul a tradus cuvântul „nouă“ prin „ceva nou“, altul a tradus „reînnoire“, altul „neaşteptat“, altul „ultima poruncă“ iar altul a spus că ea este o „ilustraţie“. Unii teologi au încercat să arate cu dovezi că porunca cea nouă e tot cea veche. Dar dacă ar fi cea veche, Domnul Iisus n-ar numi-o nouă! | Continuare »

O, MILOSTIV SAMARITEAN

O, milostiv Samaritean,
nu Tu-ai fost gol,
nici Tu, sărman,
ca noi c-un dar să-Ţi fi-ajutat,
ci noi am fost,
şi Tu ne-ai dat!

Nu Tu ai fost bolnav şi-nchis
în al durerilor abis,
ca noi să-Ţi dăm vreun rod bogat,
ci noi am fost,
şi Tu ne-ai dat!
Nu Tu ai fost străin, flămând
şi însetat, şi tremurând,
ca noi să-Ţi dăm veşmânt curat,
ci noi am fost,
şi Tu ne-ai dat!

Nu Tu erai,
nu Tu, Iisus,
căzut adânc şi-n chin nespus,
ca noi să Te salvăm de jos,
ci noi eram,
şi Tu ne-ai scos! (Traian DORZ)

Părintele Iosif Trifa, Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an
EVANGHELIA DUMINICII A 24-A DUPĂ RUSALII

Această Evanghelie este plină de învăţătură pentru noi. Ca şi Iair din Evanghelie, şi noi avem o fiică iubită, una-născută: viaţa noastră sufletească, sufletul nostru. De multe ori se îmbolnăveşte şi această fiică a noastră, ba de multe ori chiar şi moare. Păcatul este acela care îmbolnăveşte sufletul şi provoacă moarte sufletească. De această boală şi moarte ne putem şi noi scăpa sufletul, aşa cum şi-a scăpat Iair fata: prin căutarea şi aflarea lui Iisus Mântuitorul. Pe Iair l-a plecat după Hristos credinţa lui cea tare în puterea şi ajutorul Mântuitorului.
Cu această credinţă să-L căutăm şi noi pe Iisus Mântuitorul. Asta înseamnă, iubite cititorule, să crezi şi să te încrezi într-un Iisus, Mântuitor al tău, Care a murit pentru tine, pentru păcatele tale, pentru iertarea ta şi învierea ta din păcate. Ca şi Iair, să alergi cu bolile tale sufleteşti la acest Mântuitor, să cazi înaintea Lui şi să-L rogi, zicând: „Doamne Iisuse, intră în casa mea, căci fiica mea cea scumpă, sufletul meu, s-a îmbolnăvit… este gata de moarte“.
O, ce lucruri minunate face şi azi Iisus în sufletul omului care crede şi se încrede în puterea Lui (în Jertfa Lui cea sfântă) şi cere şi primeşte această putere. Minunea din Evanghelie şi astăzi se întâmplă. Şi astăzi învie la o viaţă nouă acei care Îl caută pe Iisus şi se apropie de El cu credinţa şi cu lacrimile lui Iair. Ca şi fiica lui Iair din chipul de mai sus, aşa învie şi astăzi toţi acei păcătoşi care-L primesc pe Cel ce a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine viu va fi, chiar dacă va fi murit“ (Ioan 11, 25).
Cititorule! Ia seama că şi tu eşti un Iair care ai un bolnav: sufletul tău! De când tot plânge şi se vaită acest bolnav… şi tu stai liniştit şi nepăsător!? De când tot strigă după tine acest bolnav să-L chemi pe Doctorul vieţii, pe Iisus, şi tu n-asculţi rugarea sufletului tău!?
Cititorule! Ia seama că tu ai un mort în casa vieţii tale. Sufletul tău a murit în păcate. Şi tu nu te îngrozeşti? Şi tu nu plângi? Şi tu nu pleci să-L afli pe Iisus? | Continuare »

Învierea fiicei lui Iair

Sfântul Nicolae Velimirovici, Predici (la duminica a 24-a după Rusalii)

Când raza de soare atinge piatra, piatra începe să strălucească. Când flacăra atinge o candelă stinsă, candela începe să ardă. Când magnetul atinge fierul, fierul se magnetizează. Când o sârmă electrică atinge alta sârmă, se electrizează amândouă.
Toate aceste fenomene fizice sunt o icoană, sau o pildă a fenomenelor duhovniceşti. Tot ce se întâmplă în afară este doar o imagine a ceea ce se petrece înlăuntru. Toată natura este un vis faţă de conştiinţa lăuntrică, şi ca un basm faţă de înţelegerea sufleteasca. Sufletul e conştiinţa trupului, iar conştiinţa sufletului e Dumnezeu. Când Dumnezeu se atinge de suflet, sufletul primeşte viaţă si vedere. La fel se întâmplă cu trupul când e atins de suflet. De la suflet primeşte trupul lumină, căldură, magnetism şi electricitate, vedere si auzire şi mişcare. Iar când sufletul se desparte de trup, toate acestea se pierd.

Sufletul primeşte de la Dumnezeu o lumină aparte, căldură, magnetism si electricitate, vedere si auzire şi mişcare, şi toate acestea sunt pierdute când sufletul se desparte de Dumnezeu. Un trup mort este întruchiparea unui suflet mort, a unui suflet despărţit de Dumnezeu. | Continuare »

„Toate sunt cu putinţă celui ce crede” (Mc 9, 23)

Ioan MARINI, «Ecoul» nr. 6, din 8 iulie 1937, pg. 5

Iată un cuvânt nespus de însemnat, spus de Mântuitorul pentru noi: „Toate sunt cu putinţă celui ce crede”… Cine poate cunoaşte şi măsura marginile acestui cuvânt? El e nemărginit. Este o făgăduinţă care trebuie să ne apropie mai mult de adâncimile bunătăţii şi bogăţiei lui Dumnezeu. Căci acest cuvânt arată desluşit că, din partea lui Dumnezeu, izvorul tuturor darurilor şi binecuvântărilor este deschis.
Întrebarea este: folosim noi aceste daruri? Pot ele curge neîmpiedicat în inimile noastre, sau sunt oprite de stăvilarul necredinţei?…
De ce oare suntem atât de săraci, când avem un Tată atât de bogat?
De ce suntem aşa de slabi, când avem un Dumnezeu atât de puternic? (Isaia 9, 6).
De ce arătăm atât de trişti, când ne este dată bucuria Lui pe totdeauna? (Mt 5, 12; Rom 12, 12).
De ce suntem atât de nemângâiaţi, când „Dumnezeul oricărei mângâieri” este Dumnezeul nostru? (II Cor 1, 3).
De ce suntem cu atât de puţină îndrăzneală, când El spune: „Eu sunt cu voi” (Mt 28, 28). „Nu vă temeţi!… Îndrăzniţi!” (In 16, 33).
De ce atâta frică, când El spune: „Nu te teme, Eu sunt cu tine… Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare!”?… (Isaia 41, 10). | Continuare »

ÎNGERII CARE NE ÎNSOŢESC LA ADUNĂRI

Fragment dintr-o vorbire a fratelui Traian Dorz

… Tot ce au spus buzele Lui sfinte a fost numai adevăr. Buzele noastre mai şi mint uneori; mai spunem lucruri pe care nu le credem sau care nu sunt adevărate. Dar buzele Lui n-au spus decât ceea ce era adevărat. Şi de aceea a zis El: „Cerul şi pământul poate să treacă şi vor şi trece; dar cuvintele Mele nu vor trece”. Pentru că tot ce-a spus El este adevărat.
Aşa că, dacă a spus El: „Când doi sau trei vă veţi aduna, când douăzeci sau treizeci veţi fi adunaţi, când două sau trei sute veţi fi adunaţi, când două sau trei mii veţi fi împreună, Eu voi fi în mijlocul vostru, pentru că voi vă adunaţi în numele Meu”. El este aici. Să ştiţi şi să credeţi: Hristos este aici, în mijlocul nostru. Şi nu numai El, ci mii de duhuri slujitoare binecuvântate sunt. Şi nu numai duhuri bune; sunt şi mii de duhuri rele. Oriunde se adună credincioşii Domnului, acolo-i însoţesc îngerii Domnului, pentru că este scris: „El va porunci îngerilor Săi să te însoţească în toate căile tale”. Mai ales când mergi pe căile lui Dumnezeu, câţi îngeri ai Domnului te însoţesc! De-atâtea ori s-au pus piedici în calea noastră spre adunare, în calea noastră spre fraţi, în calea noastră spre biserică, în calea noastră spre facerea binelui. Cine a înlăturat piedicile? Cine a înlăturat vrăjmaşii? Cine a înlăturat accidentele şi nenorocirile din calea noastră? Acei îngeri binecuvântaţi cărora Domnul le-a poruncit să ne însoţească în toate căile noastre. Ei, acei care ne-au însoţit pe fiecare în calea noastră spre adunare sunt aici lângă noi.
O veche carte sfântă scrie: „Cel puţin doi îngeri însoţeşte totdeauna pe orice suflet care merge la auzirea Cuvântul lui Dumnezeu. | Continuare »

… În faţa fraţilor adunaţi aici la Poiana Braşov, m-am ridicat şi, în scurte cuvinte, le-am spus despre Consfătuirea de atunci [12 septembrie 1937]. Despre înalta atmosferă de unitate şi despre conştiinţa marii răspunderi pentru hotărârea care trebuia luată în interesul marii cauze a lui Dumnezeu. Am făcut apel pentru acestea şi la fraţii prezenţi, fiindcă nici momentul acesta nu era mai puţin însemnat. Şi acum ne aflăm tot la o răscruce la fel de mare ca atunci. Deosebirea este numai că atunci luptam cu primejdia formalismului, care vroia să ucidă dragostea, iar acum luptăm cu primejdia sectarismului, care vrea să ucidă adevărul. Hristos este şi dragoste, şi adevăr. Şi unitate şi orientare. Şi credinţa, şi învăţătura. Una fără cealaltă nu se poate. Dragostea se usucă fără adevăr, adevărul îngheaţă fără dragoste. Credinţa se rătăceşte fără învăţătură, iar învăţătura moare fără credinţă. Noi, în această sfântă Lucrare a Oastei Domnului în care ne-a născut Duhul şi Cuvântul Sfânt, le avem atât de minunate şi vii pe amândouă. Trebuie numai să le păstrăm cu toată grija şi credincioşia, spre a nu le pierde noi şi spre a nu ni se fura de către alţii.

sfintii-nasaudeniCe grai adânc au pentru noi
însemnele lăsate
de-ai noştri sfinţi martiri-eroi
în urma lor,
prin toate.

Pe orice zid,
pe orice lemn,
pe orice colţ de stâncă
e-un nume,
un răboj şi-un semn
c-o taină-atât de-adâncă.

Când treci prin timp
şi ştii s-asculţi
o cale şi-o fântână
– auzi ce-ţi spun părinţii mulţi
din cer
şi din ţărână.

Un glas de clopot depărtat,
o toacă
ori o cruce
ce timp şi grai de mult uitat
aminte îţi aduce…

Cum retrăieşti într-un minut
ce mii de ani ’nainte
ţi-au tot lăsat cei ce-au trecut
spre cer
şi spre morminte.

Nu-i grai mai înţelept spre noi
ca cel ce ni-l lăsară
şi-n lemn, şi-n piatră-aceşti eroi,
şi-n sus,
şi-n jos
pe Ţară.

Traian Dorz, Locurile noastre sfinte

cop_Traim-vremuri-biblice

Părintel Iosif Trifa, Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an

Bogatul-nemilostiv_saracul-Lazar_33Ce vrea să ne înveţe evanghelia aceasta? Nu cumva să credeţi că ne-ar învăţa evanghelia că toţi bogaţii trec în iad şi toţi săracii dobândesc raiul (sunt şi între săraci atâţia beţivani, suduitori şi prăpădiţi). Nu avuţia l-a trecut pe bogatul din evanghelie în iad, ci l-a trecut inima lui cea rea şi împietrită.
Bogatul din evanghelie este pus înaintea noastră ca învăţătură să băgăm de seamă că avuţia, dacă apucă a ne stăpâni ea pe noi, se face o piedică pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Pe unii avuţia îi trage în spinii grijilor şi ai alergărilor trecătoare (Luca 18, 20), pe alţii îi bagă în boala zgârceniei şi, iarăşi, pe alţii, ca pe bogatul din evanghelia de mai sus, îi aruncă şi îi îneacă în valurile desfătărilor, beţiilor şi plăcerilor. Pentru acestea zicea Iisus că „anevoie vor intra bogaţii în Împărăţia lui Dumnezeu“ (Marcu 10, 22). | Continuare »

Pr. Iosif TRIFA, «Lumina Satelor» nr. 43 / 20 oct. 1929, p. 4

Acum duminică avem la rând pilda cu Lazăr cel sărac care cerşea la uşa bogatului pe care până şi câinii îl întreceau în milostenie. Dar moartea a schimbat situaţia: pe Lazăr l-a ridicat din gunoi în „sânul lui Avraam”, iar pe bogatul l-a aruncat în focul iadului. (Citiţi pe larg această evanghelie la Luca 17, 19-31)
E foarte cunoscută această evanghelie, dar înţelesul ei nu este acela că toţi bogaţii ar trece în iad şi toţi săracii în rai. Sunt şi dintre săraci atâţia şi atâţia beţivani şi păcătoşi care vor înfunda iadul – precum şi dintre bogaţii cei milostivi şi credincioşi, atâţia şi atâţia vor dobândi raiul.
Evanghelia vrea să ne spună încă o dată, cu apăs, că averea şi bogăţia se pot face o primejdie pentru mântuirea sufletului. Această primejdie vine în trei feluri:

Bogatul-nemilostiv-și-săracul-Lazăr_17_03Pe unii avuţia îi trage în spinii grijilor şi alergărilor trecătoare (Lc 18, 20), pe alţii îi bagă în boala zgârceniei şi, iarăşi, pe alţii, ca pe bogatul din evanghelia de mai sus, îi aruncă şi îi îneacă în valurile desfătărilor, beţiilor şi plăcerilor.
Averea şi avuţia în sine nu e rea. Nu averea l-a trecut pe bogatul din evanghelie în iad, ci împietrirea inimii sale faţă de strigătul săracilor, iar aceasta era rodul necredinţei. Bogatul îşi făcuse un idol din averea şi banii lui. Dumnezeul lui era pântecele şi plăcerile. | Continuare »

Bogăţie

Bogăţie

Traian DORZ, din vol. LA GOLGOTA

Bogăţie,
lanţ al morţii ce tragi sufletu-n pierzare,
cu pământul sau cu banii,
sau cu slava-nşelătoare,
tu desparţi pe veci de Domnul
mii de suflete-nşelate
care-ţi strâng mereu gunoiul,
îngropându-se-n păcate!

Bogăţie,
vis de-o clipă, a pieirii neagră şoaptă,
somn vrăjmaş din care moartea
şi sicriul mai deşteaptă,
câte suflete-amăgite ai pierdut tu pe vecie,
fum şi şarpe, şi-amăgire,
demon groaznic – bogăţie!

Omule ce-n lumea asta încă stăpâneşti avere,
nu uita,
prin ea-ţi strângi astăzi fericire sau durere!
De-o păstrezi zgârcit şi lacom,
ai s-o pierzi pe veşnicie,
dar de-ajuţi cu ea pe alţii,
vei găsi-o-n bucurie!

Zis-a Domnul pilda aceasta: „Unui om bogat i-a rodit ţarina. Şi cugeta întru sine, zicând: «Ce voi face, că nu am unde aduna rodurile mele?». Şi a zis: «Aceasta voi face: strica-voi jitniţele (ham­barele) mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo toate roadele mele şi bunătăţile mele. Şi voi zice sufleului meu: Suflete, ai multe bunătăţi, strânse spre mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te». Iar Dumnezeu i-a zis lui: «Nebune, întru această noapte sufletul tău vor să-l ceară de la tine; dar cele ce ai gătit ale cui vor fi?». Aşa este cel ce strânge luişi comoară, iar nu în Dum­nezeu se îmbogăţeşte”. (Lc 12, 16-21)

Pilda-bogatului-nesabuit_17_03Minunată pildă! Parcă nici o tâlcuire nu mai trebuie la ea. O putem vedea şi în zilele noastre. E plină lumea de astfel de pilde. E plină lumea de oameni care trăiesc şi mor în chipul bogatului din evanghelie. Să cercetăm puţin această pildă.
Voi spune îndată, la început, că nu averea şi strângerea averii l-a pierdut pe bogatul din Evanghelie. Averea şi strângerea ei nu este un păcat. Ea ne-a fost lăsată odată cu testamentul ce i s-a dat lui Adam în grădina Edenului: „În sudoarea feţei tale îţi vei câştiga pâinea” şi cele de lipsă traiului. Păcatul se iveşte însă atunci când averea se face scopul vieţii noastre; când trăim numai ca să strângem averi. Noi nu trăim ca să strângem averi trecătoare. „Viaţa cuiva nu stă din prisosurile avuţiei”, zicea Iisus (Lc 12, 11). Averea e numai ui scop trecător, de lipsă pentru traiul nostru cel trecător. | Continuare »

VIAŢA SF. DUMITRU IZVORÂTORUL DE MIR

sveti_dimitrija Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian Galeriu (284-311) şi era fiul voievodului cetăţii Tesalonicului, botezat în taină de părinţii săi, de frica cruntelor prigoane împotriva creştinilor. Şi îl învăţau părinţii în cămara cea ascunsă a palatului lor toate tainele sfintei credinţe, luminându-i cunoştinţa despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum şi milostenia cea către săraci, săvârşind, adică, faceri de bine, celor ce trebuiau. Şi aşa, Dimitrie a cunoscut adevărul din cuvintele părinţilor săi, dar, mai ales, a început a lucra într-însul darul lui Dumnezeu. Şi tânărul creştea cu anii şi cu înţelepciunea, urcând ca pe o scară, din putere în putere. Şi, ajungând la vârsta cea mai desăvârşită, părinţii lui s-au dus din vremelnică viaţa, lăsând pe tânărul Dimitrie moştenitor nu numai al multor averi, ci şi al bunului lor nume.
Deci, Maximian împăratul, auzind de moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la dânsul pe fiul acestuia şi, cunoscându-i înţelepciunea, l-a făcut voievod în locul tatălui său. Şi a fost primit Sfântul cu mare cinste de cetăţeni, iar el cârmuia cu multă vrednicie poporul, propovăduind pe faţă dreapta credinţă şi aducând pe mulţi la Hristos.
Deci, nu după multă vreme, a cunoscut împăratul ca voievodul Dimitrie este creştin şi s-a mâniat foarte. Drept aceea, întorcându-se biruitor dintr-un război cu sciţii, Maximian a poruncit să se facă praznice în fiecare cetate, în cinstea zeilor şi a venit împăratul şi la Tesalonic. Şi Dimitrie, fiind întrebat de sunt adevărate cele auzite despre dânsul, a răspuns cu îndrăzneală, mărturisind că este creştin şi a defăimat închinarea păgânească. Şi îndată, împăratul a poruncit să-l închidă în temniţă, până la încheierea jocurilor în cinstea venirii sale. | Continuare »

După rugăciunile începătoare:

Condac 1:
Apărătorule al nostru din nevoi, pentru lucrarea de multe minuni laude de mulțumiri aducem ție, noi, nevrednicii; și ca cel ce ești minunat și preamilostiv, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile ca să cântăm ție: bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!
Icos 1:
Îngerii cei din ceruri s-au mirat de tine, Părinte Dimitrie, îngerul cel pământesc, văzându-te cum în trup fiind ai biruit pe demonul cel fără de trup și de minunile tale spăimântându-se au stat cântându-ți unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce ești om ceresc;
Bucură-te, cel ce ai fost înger pământesc;
Bucură-te, că nu te-ai amăgit de lăcomia strămoșească;
Bucură-te, că ai viețuit mai presus de fire și de om;
Bucură-te, că prin smerenie cele înalte ai dobândit;
Bucură-te, că pe vrăjmaș, lesne l-ai biruit;
Bucură-te, că, la fel cu Abel, jertfe prin rugăciuni ai înălțat;
Bucură-te, cel ce trupul tău rob duhului l-ai făcut;
Bucură-te, cel ce te-ai făcut comoară duhovnicească;
Bucură-te, cel ce te-ai suit la înălțimea cea cerească;
Bucură-te, săditorule de vie duhovnicească;
Bucură-te, cel ce câștigi tuturor pocăință ca să se mântuiască;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie! | Continuare »

Cuviosul-Dimitrie-BasarabovPreacuviosul Părintele nostru Dimitrie cel Nou de la Bucureşti, numit şi „Basarabov”, s-a născut în timpul împăraţilor româno-bulgari Petru şi Ioniţă Asan (secolele XII-XIII), la câţiva kilometri de oraşul Rusciuc, într-un sat locuit de vlahi, anume Basarabov, pe valea râului Lomul, din părinţi ortodocşi şi iubitori de Hristos.

Mai întâi a fost păstor de vite în satul natal. Apoi, iubind liniştea şi nevoinţa monahală, s-a făcut călugăr la o mănăstire de pe valea Lomului, nu departe de Basarabov. După o aspră nevoinţa pustnicească între două pietre din malul râului Lomul, Cuviosul Dimitrie şi-a dat sufletul lui Dumnezeu în acel loc şi a rămas necunoscut de nimeni. După mulţi ani, râul Lomul venind mare a risipit cele două pietre în apă împreună cu moaştele întregi ale Sfântului Dimitrie cel Nou. Mai târziu, descoperindu-se sfintele lui moaşte prin pronia lui Dumnezeu, au fost duse la biserica satului Basarabov.

Auzind de minunile ce se făceau aici, domnii Ţării Româneşti doreau să-i aducă moaştele la Târgovişte, spre mângâierea credincioşilor. Însă, Sfântul Dimitrie nevrând să-şi părăsească satul, domnii munteni au zidit o biserică nouă în Basarabov, unde i-au fost adăpostite moaştele mai mult de două secole.

În timpul războiului ruso-turc din Balcani (1769-1774), generalul rus Petru Salticov a luat sfintele moaşte să le ducă în Rusia. Dar la stăruinţa unui bun creştin român, Hagi Dimitrie, moaştele Sfântului Dimitrie au fost dăruite Ţării Româneşti şi aşezate cu mare cinste în Catedrala mitropolitană din Bucureşti, unde se află şi astăzi.

Sfântul Dimitrie cel Nou se prăznuieşte la data de 27 octombrie.

b. Fapte şi cuvinte de învăţătură

Încă de când era mic la părinţi, fericitul Dimitrie era foarte râvnitor la rugăciune, iubind mai ales biserica, postul, tăcerea, smerenia şi viaţa pustnicească. Odată, pe când păştea vitele satului Basarabov, a călcat cu piciorul într-un cuib de pasăre şi din greşeală a omorât puişorii. Mustrat de conştiinţă, şi-a pedepsit piciorul vinovat şi nu l-a mai încălţat trei ani de zile, umblând cu el desculţ vară şi iarnă, răbdând cu bărbăţie gerul iernii şi loviturile pietrelor. | Continuare »

Condacul 1
Învăţătorului dreptslăvitoarei credinţe celei întru Hristos, surpătorului şi ruşinătorului păgânătăţii, Izvorâtorului de mir, Marelui Mucenic Dimitrie, ostaşul cel adevărat al lui Hristos, care s-a arătat Bisericii ca un soare şi mare apărător credincioşilor, toţi acum cântări de mulţumire şi laude din suflet cu dorire aducându-i să-i cântăm: bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!

Icosul 1
Credinţa adevărată învăţând-o, Mucenice Dimitrie, de la părinţii tăi, ai vieţuit pe pământ prin darul lui Dumnezeu ca un înger, luminat mărturisind şi învăţând pe toţi apoi cu milostenii, cu neîncetate rugăciuni şi cu chinuri. Pentru care noi aducem ţie aceste cântări de laudă:
Bucură-te, că tu ca un înger pe pământ ai vieţuit;
Bucură-te, că luminat pe Hristos ai mărturisit;
Bucură-te, că din părinţi binecredincioşi ai răsărit;
Bucură-te, că dreapta credinţă până la sfârşit o ai păzit;
Bucură-te, că prin postire şi rugăciuni necontenite, îngerilor te-ai asemănat;
Bucură-te, că prin faceri de bine şi lacrimi, pe demoni i-ai înfricoşat;
Bucură-te, nemuritoare odraslă a cetăţii Tesalonicului;
Bucură-te, reazem neclintit al Iliricului;
Bucură-te, săditorule al creştinătăţii;
Bucură-te, dezrădăcinătorule al păgânătăţii;
Bucură-te, că întru primejdii lumii eşti mare apărător;
Bucură-te, că celor ce cu credinţă năzuiesc la tine le eşti gata folositor;
Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie! | Continuare »