Ioan Marini, din Gânduri creştine (vol. 1)
III
Altă greutate este chiar şi în felul de a înţelege cuvântul „iubire“. Iubirea este unul dintre cele mai imprecise cuvinte dintre cuvintele noastre. Prin iubire se înţelege câteodată adoraţie, câteodată dragoste, altă dată simţământ ori milostenie sau filantropie; dar iubirea, pe buzele lui Iisus, a fost ceva ce se deosebeşte de toate acestea. De fapt, El n-a spus ce este iubirea, dar a arătat ce este ea. Niciodată El n-a lăsat pe cineva în neştiinţă şi întuneric. Când i-a spus cărturarului să-l iubească pe aproapele său ca pe sine însuşi, îi arăta lămurit şi cum s o aplice şi s-o trăiască, spunând minunata pildă a samariteanului.
Apoi, când porunceşte apostolilor Lui să se iubească unul pe altul, nu-i lasă în întuneric cu privire la înţelesul acestei porunci. El atârnă o lampă deasupra poruncii pe care o dă, în lumina căreia ei pot citi lămurit gândul Lui sfânt: „Să vă iubiţi unii pe alţii cum Eu v-am iubit pe voi…“
Să vă iubiţi cum v-am iubit. Deci, iată! Ei trebuie să se iubească unul pe altul precum i-a iubit El. Singur El este tabloul care ilustrează calea ce trebuie urmată. Nimeni altul decât El n-are dreptul de-a explica însemnătatea iubirii în vreun alt chip. Tâlcuirea Lui e de-ajuns pentru acest minunat cuvânt al Său. Creştinii trebuie să se iubească unii pe alţii „după cum Eu v-am iubit pe voi“.
Mulţi teologi s-au poticnit de cuvântul „nouă“ – o poruncă „nouă“. Unul a tradus cuvântul „nouă“ prin „ceva nou“, altul a tradus „reînnoire“, altul „neaşteptat“, altul „ultima poruncă“ iar altul a spus că ea este o „ilustraţie“. Unii teologi au încercat să arate cu dovezi că porunca cea nouă e tot cea veche. Dar dacă ar fi cea veche, Domnul Iisus n-ar numi-o nouă!
Ar fi cea veche, dacă nu ar însemna mai mult decât aceea din Levitic: „…să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi“ (Lev. 19, 18); însă nu! nu e aceasta porunca pe care o dă Iisus Apostolilor Săi în ultima seară a vieţii Sale pământeşti. Nu, ci e cu totul alta. Porunca din Levitic e o poruncă spusă în general, pentru toţi şi, în special, pentru poporul Israel. Dar porunca cea nouă e cu totul deosebită de aceea. Ea nu e pentru lume; ea e pentru Apostoli – pentru cei ce se pretind a fi credincioşi şi creştini – pentru membrii Bisericii creştine. Dacă o înţelegem pentru toţi, îi pierdem înţelesul. Ea pretinde o iubire deosebită, de la un popor deosebit. Noi trebuie să-l iubim pe aproapele nostru, dar trebuie să începem prin a-i iubi pe cei de o credinţă cu noi. Noi învăţăm a iubi pe toţi oamenii iubindu-i în primul rând pe membrii familiei noastre creştine. A iubi este foarte frumos, dar şi foarte greu. Lecţia aceasta o putem învăţa numai în şcoala lui Iisus Hristos. Numai în şcoala Golgotei putem cuprinde şi înţelege taina aceasta minunată, iubirea!… Toată omenirea trebuie să devină o frăţietate, dar mai întâi trebuie ca toţi cei credincioşi, Biserica, să fie o frăţietate plină de iubire. Cei care Îl urmează pe Domnul Iisus Hristos trebuie să fie nu străini şi nepăsători unul faţă de altul, ci fraţi sinceri şi iubitori, să se iubească precum El i-a iubit pe ei.
IV
Într-adevăr, aceasta este o poruncă nouă. Niciodată, înainte, nu era cunoscută o asemenea poruncă. Niciodată, înainte, n-a existat pe pământ o astfel de poruncă deosebită, care să pretindă de la o anumită societate de oameni să se iubească unul pe altul fiindcă ei sunt ai lui Iisus Hristos. Legătura între cei credincioşi adu¬ce şi între ei o nouă viaţă, în Hristos. Ei sunt uniţi laolaltă pentru că mai întâi au fost uniţi cu El. Astfel, un nou fel de a iubi a fost orânduit: a iubi după pilda lui Iisus Hristos. Ce bunătate, îngăduinţă, iertare, îndelungă răbdare, milostivire, devotament şi jertfire înseamnă această iubire! Iubirea de pe buzele lui Iisus este cel mai mare cuvânt care a fost rostit vreodată în lume. Creştinii trebuie să se iubească între ei mai mult decât ceilalţi oameni. Noi trebuie să ne iubim unul pe altul după pilda lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Numai o astfel de iubire va putea dezgheţa o adunare îngheţată. Numai iubirea arătată, prescrisă în porunca cea nouă, va vindeca Biserica de răceala egoismului. Când această iubire va fi trăită de toţi credincioşii, Biserica va fi ridicată iar la înălţimea ei, iar lumea, văzând dragostea celor credincioşi, se va întoarce la Dumnezeu.
O, cât de departe am rătăcit noi de la ceea ce a voit şi a arătat Mântuitorul în porunca cea nouă! Bisericile de azi se socotesc şi se deosebesc după taine, porunci bisericeşti şi credee. Oamenii vorbesc de „adevărata biserică“, de „drept-credincioşi creştini“ şi de „re¬ligie“, dar nu vorbesc mai nimic despre porunca cea nouă. E ciudat lucru ca o Biserică să poarte astfel de nume, când ea e îngheţată de egoism şi nu cunoaşte iubirea lui Hristos, iar conflictele, dezbinările şi excomunicările sunt la ordinea zilei.
Porunca cea nouă e lăsată la o parte fiindcă Bisericile de azi sunt prea ocupate cu împlinirea tipicului şi ritualului religios, devenite prin netrăire forme goale şi fără viaţă. Astfel, prea ocupate cu cele din afară, uită de cele dinlăuntru; prea ocupate cu forma, uită duhul; prea ocupate de coji, lasă miezul, ceea ce este mai bun şi mai de folos. Despre multe li se predică oamenilor, dar nu i se spune poporului despre iubirea lui Hristos, iubirea tovărăşiei, despre frăţietatea şi împreună lu¬crarea în dragostea Domnului Hristos. Iubirea lui Hristos ne strânge, scrie Apostolul Pavel Bisericii din Corint (II Cor. 5, 14). Atunci iubirea îi strângea pe creştini; azi, scaunele sunt goale fiindcă s-a rătăcit iubirea. N-avem iubirea lui Hristos, de aceea n-avem nici viaţa lui Hristos în noi, nici bucuria Lui nu mai e în mijlocul nostru. Până când, oare? Străjerule, mai este mult din noapte?
Este o inutilitate a discuta despre credinţă, taine, porunci, obiceiuri, credee, câtă vreme suntem nepăsători şi nu luăm în seamă cel mai însemnat articol din credeu: „a ne iubi unul pe altul după pilda lui Hristos“. În loc de discuţii asupra tainelor şi poruncilor, am face mult mai bine dacă ne-am strădui să înţelegem şi să păzim porunca cea nouă a iubirii în care se cuprind toate tainele şi poruncile. Este o lume întreagă păgână sau păgânizată, care nu-L cunoaşte pe Hristos.
Cum nădăjduim noi, creştinii, să convingem lumea păgână că religia noastră e venită de la Hristos, când nu putem face dovadă despre aceasta, fiindcă n-avem semnul iubirii de care ne vorbeşte El? (…) Un singur lucru, o singură dovadă arată care este adevărata Biserică – şi această dovadă este iubirea credincioşilor, după pilda lui Hristos. Numai iubindu-ne unul pe altul dovedim că suntem ai lui Hristos. Domnul Iisus a spus că suntem prietenii Lui dacă păzim poruncile Sale. Şi cea mai mare poruncă a Sa este aceasta: Iubiţi-vă unul pe altul precum Eu v am iubit pe voi.