1. Zadarnice au fost toate prigoanele împotriva Bisericii şi a Bibliei,
toate rugurile şi toate torturile,
toate interzicerile şi urmăririle,Iisus-cu-sabia
toate combaterile şi diversiunile organizate împotriva învăţăturii şi a Numelui lui Iisus Hristos.
După fiecare val al acestora, puterea înnoitoare şi vie a lui Dumnezeu a făcut ca Adevărul şi Credinţa Lui să iasă mai puternice şi mai curate din ele.
El Însuşi, Care locuieşte în Ceruri, are grijă de aceasta.
Şi El va veghea totdeauna cu grijă asupra Bisericii şi a Bibliei Sale
şi asupra tuturor vrăjmaşilor acestora.

2. Dumnezeu vede bine tot ce se organizează în contra Lui şi a alor Lui.
Ştie bine de toate consfătuirile vrăjmaşe şi de toate hotărârile puse la cale în aceste consfătuiri.
El îngăduie ca multe din aceste hotărâri să ajungă la o parte din realizare,
– dar numai atâta cât este în folosul duhovnicesc şi veşnic al credincioşilor Săi sau al Lucrării Sale,
ca să se împlinească tot ce a fost spus mai dinainte de preştiinţa lui Dumnezeu.

3. Niciodată Dumnezeu nu va îngădui ca vrăjmaşul să-şi realizeze nimic mai mult din planurile lui, peste marginea rânduită de El.
Îndată ce vrăjmaşul a ajuns această limită, Dumnezeu, cu uşurinţă, va spulbera tot ce s-a uneltit împotriva Lui.
Iar rezultatul va fi tocmai contrariul celor plănuite de cel rău,
căci una din pedepsele date diavolului este tocmai aceea de a vedea renăscând tot mai frumos ceea ce el credea că a nimicit.
Şi înălţându-se mereu şi mai puternic ceea ce el luptase să dărâme.

4. Să nu vă temeţi niciodată voi, cei care credeţi în Numele Dumnezeului Celui Viu,
şi voi, cei care nădăjduiţi în Numele Hristosului Său,
şi voi, cei care luptaţi în Oastea Domnului Iisus, Biruitorul cel Veşnic,
– căci oricât de lungă şi de grea ar fi apăsarea şi lupta voastră, Iisus, Cel care este Viu şi Biruitor în vecii vecilor, veghează şi le va pune capăt strălucit pentru voi.
Nu vă temeţi!
5. Credincioşi ai Domnului Iisus, oricât de greu şi de lung ar fi chinul vostru, să nu vă temeţi,
căci Cel care locuieşte în Ceruri va vedea şi de voi şi va vedea şi de chinuitorii voştri.
În Mâna Lui este şi puterea lor – dar şi puterea voastră!
Iar grija Lui pentru voi nu va îngădui să vi se întâmple decât atâta cât vă este necesar spre bine.
Chiar dacă atunci, din pricina necazului vostru, voi nu puteţi nici întrezări aceasta.

6. Vrăjmaşii lui Dumnezeu îşi vor primi la timp şi răspunsul – şi plata pentru faptele lor.
Autoritatea şi Numele lui Hristos vor ieşi mai stră¬lucitoare din toate confruntările cu vrăjmaşii Lui.
Iar credincioşii Săi vor învăţa din fiecare încercare să se bucure cu teamă sfântă, – încredinţaţi prin chiar experienţa aceasta nu numai de dreptatea sfântă şi desăvârşită a Înfricoşatului Dumnezeu Răsplătitor,
dar şi de seriozitatea şi curăţia în care trebuie să um¬ble acela care păşeşte pe un teren sfânt în toate zilele sale.
Focul nu cruţă gunoaiele nici chiar când acestea sunt în locul sfânt…
Ba chiar cu atât mai mult nu le cruţă pe acelea care sunt acolo!

7. Viaţa credinciosului se aseamănă atât de mult cu viaţa credinţei!
Istoria vieţii fiecărui credincios se aseamănă atât de mult cu istoria Bisericii!
Făcând parte din trupul duhovnicesc al lui Hristos ca un mădular viu, credinciosul adevărat are parte de aceeaşi soartă ca şi întregul Trup al lui Hristos Iisus – Biserica Sa.

8. Trupul lui Hristos, Biserica, are parte de aceeaşi soartă pe pământ de care a avut parte Capul său, Hristos.
Începând cu Irod – şi sfârşind cu Pilat… ce mulţi au fost pe pământ vrăjmaşii Mântuitorului nostru!
Începând din primele zile ale creştinismului şi până în zilele de astăzi, ce mulţi au fost prigonitorii Bisericii Lui!
Un credincios adevărat nu poate avea pe pământul acesta un alt drum şi o altă soartă decât aceasta.
Şi nici nu este un semn bun dacă are alta!

9. Mijlocul, adică partea cea mai slabă şi primejduită, credinciosul trebuie să o aibă încinsă cu Adevărul. Adică să fie bine legat de ascultarea Cuvântului dum¬nezeiesc – care este învăţătura cea dreaptă şi sănătoasă a Bisericii Domnului.
Aceasta va fi şi tăria, şi apărarea lui în lupta sa cu oricare dintre cei potrivnici (Tit 1, 9).

10. Platoşa neprihănirii înseamnă trăirea unei vieţi de înfrânare şi de evlavie,
ferirea de dorinţe desfrânate,
uciderea plăcerilor păcătoase,
vieţuirea în dragoste curată şi binefăcătoare cu tot ce dă şi primeşte aceasta;
– iată, aceasta este puternica apărare a inimii de tot ce poate să o străpungă ucigaş!

11. Picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii înseamnă hărnicia şi osteneala în lucrarea de mântuire şi de chemare a Evangheliei.
Ce frumoase sunt aceste picioare pe munţi…
– adică trăirea pe înălţimile curăţiei, când Îl mărturisesc pe Hristos (Mica 5, 5; Ef 2, 14; Isaia 52, 7).

12. Scutul credinţei neclintite, primită o dată pentru totdeauna (Iuda 3-4),
este adăpostul puternic sub care luptă un adevărat ostaş al lui Hristos.
Apărat de o statornică credinţă, el va fi totdeauna ferit de săgeţile arzătoare ale dezbinării.
De îndoielile şi certurile sectare.
De lepădările de la credinţă, cu tot focul acestora pierzător şi nimicitor (Rom 1, 28-32).

13. Coiful mântuirii înseamnă înţelegerea înţe¬leaptă a Cuvântului Sfânt
şi păstrarea puternică a învăţăturii într-o minte sănă¬toasă, bine orientată şi nemaisucită de ideile străine care străpung mintea multora,
care le clatină capul
şi le prăbuşesc sufletul în prăpăstii din care nu mai pot ieşi niciodată.

14. Sabia Duhului este Cuvântul Sfânt bine cunoscut şi bine mânuit împotriva oricărui potrivnic al credinţei şi al învăţăturii.
Toate celelalte fiind arme de apărare, Sabia este o armă de atac. Dar tot în slujba apărării!
Cuvântul trebuie să fie potrivit cu învăţătura, în slujba învăţăturii şi în apărarea ei împotriva oricăror potrivnici (Tit 1, 9).

15. Înarmat în felul acesta, frate luptător al lui Hris¬tos, nu trebuie să te mai temi niciodată şi de nici un fel de vrăjmaşi!
Nu te teme de toată uriaşa mulţime de filisteni,
nici de câte un Goliat cumplit care se desprinde ameninţător şi vine spre tine batjocorindu-L pe Dumnezeul tău (I Sam 17, 42-47)!

16. Nu te teme chiar dacă Domnul îi îngăduie vreunui Goliat să te pălmuiască o vreme!
Ai puternică încredinţare în Dumnezeul tău Cel Tare, Care va interveni la timp, zdrobindu-l.
Nici un filistean batjocoritor de Dumnezeu n-a rămas nepedepsit prea mult timp!

17. Cât n-ai pierdut credinţa în puterea lui Hristos
şi nădejdea în izbânda Adevărului,
şi dragostea părtăşiei cu fraţii tăi,
– atâta vreme poţi fi căzut, dar nu vei fi învins şi nici înfrânt niciodată!
Poţi fi călcat, dar nu vei fi zdrobit.
Hristos, chiar prin acestea, te va ridica biruitor, încă şi mai întărit pe picioarele tale şi pe Stânca Lui!

18. Taina biruinţei stă în puterea de a privi la Dumnezeu şi de a alerga la El în momentul cel greu al luptelor şi al ameninţărilor vrăjmaşului nostru.
Dacă, plin de linişte, rămâi gata de orice în faţa Go¬¬liatului tău,
dacă, liniştit, eşti gata de orice în faţa filistenilor tăi,
dacă, liniştit, eşti gata şi să suferi şi chiar să mori,
– nici un vrăjmaş şi nici o putere din lume şi din iad nu-ţi mai pot face nici un adevărat rău.

19. Când Duhul Sfânt îţi îndreaptă şi îţi ţine aţintite privirile spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos (II Tes 3, 5),
nimeni nu-ţi va mai putea face nici un rău sufletului tău (Mt 10, 28).
A crede în Dumnezeu e mult – dar nu-i de-ajuns! A te încrede în El este totul. În Dumnezeu mulţi cred. Dar la încrederea în El au ajuns puţini.
Şi au rămas şi mai puţini.

20. O clipă de înălţare a gândului până la Hristos, cu încrederea în Slava Puterii Lui,
în Cuvântul făgăduinţei Lui,
în grija dragostei Lui,
în înţelepciunea orânduirilor Lui
şi în strălucirea izbăvirilor Lui
îţi va fi de-ajuns în orice împrejurare!
După aceea vei putea privi, vei putea răspunde, vei putea tăcea, vei putea răbda, vei putea zâmbi, vei pu¬tea ierta totul,
– liniştit şi senin ca Mântuitorul tău,
nedorind altceva pentru răstignitorii tăi decât, cu îngerească sinceritate, pocăinţa şi mântuirea lor.
Numai prin încrederea deplină eşti un biruitor deplin!
O, Doamne şi Dumnezeul nostru, dă-ne această biruitoare încredere în Tine totdeauna!
Amin.

Traian Dorz, Porţile Veşniciei – cap 2