1. O, ce privelişte tristă este un suflet care, în loc să stea drept şi să meargă frumos, stă gârbov şi merge încovoiat sub povara unui păcat ascuns sau a mai multora, – în timp ce Domnul şi fraţii se tot luptă să l îndrepte. Şi numai el nu şi dă seama de marea nenorocire în care se află.
2. Ce jalnică este starea când şi mai multe suflete ale aceleaşi familii au ajuns astfel – şi orice nădejde de vindecare pare pierdută pentru ei! Dar după ani de încercări şi după ce toţi au pierdut nădejdea de a i mai îndrepta, – totuşi o singură scăpare încă mai poate fi: minunea lucrării lui Hristos. Deci să nu i părăsim de tot niciodată pe cei ajunşi astfel. Ci să strigăm către Domnul cu atât mai mult cu cât starea lor e mai grea. Boala învechită însă se vindecă cu atât mai greu, cu cât însuşi bolnavul doreşte tot mai puţin vindecarea sa.
3. Toate dorinţele şi gândurile noastre bune nu se pot înfăptui niciodată fără Jertfa cea Scumpă a Mântuitorului nostru Preaiubit. Dar nici fără partea de suferinţă care ni se cere şi nouă înşine, împreună cu suferinţa lui Hristos, pentru realizarea scopului mântuitor la care lucrăm (Col 1, 24).
4. Tot ce a rămas şi va rămâne trainic şi puternic din tot ce s a zidit cândva pe lumea aceasta şi se va mai zidi este numai realizarea lui Hristos. Tot ceea ce a dat şi va da vreodată frumuseţe şi durată unei lucrări este numai Jertfa lui Iisus, Răscumpărătorul nostru. Nimic nu se înalţă fără Ea şi fără Ea nu durează cu adevărat nimic şi niciunde.
5. Ceea ce este întemeiat pe Hristos şi este legat prin El, oricât ar fi dărâmat şi zdrobit, puterea lui Iisus va rezidi iarăşi şi va reface iarăşi. Puterea Lui este pretutindeni viaţă şi Înviere.
6. Un suflet întemeiat pe o credinţă vie şi puternică în Jertfa Crucii Mântuitorului nostru Iisus Hristos nu va putea fi niciodată zdrobit atât de mult, încât să nu se poată înălţa iarăşi.
7. Pot să îl învăluie uneori cât de nimicitoare flăcările puternice… – oricât de mult timp ar ţine acestea, – totuşi, îndată după ce au trecut flăcările şi valurile, ba chiar şi în mijlocul lor, sufletul nostru se reface, se rezideşte, se înalţă nebiruit, din nou, prin Lucrarea Puterii lui Hristos!
8. O Lucrare duhovnicească în care este Hristos… o Lucrare sfântă care se întemeiază pe Jertfa Lui şi se hrăneşte cu Jertfa Lui, şi se pătrunde, şi se zideşte în Jertfa Lui şi din Jertfa Crucii Sale, Lucrarea aceea să se ştie că nu va putea fi nimicită niciodată şi de nici o putere vrăjmaşă. Oricât ar încerca duhul cel rău prin lovituri din afară sau prin dezbinări dinăuntru, – fiindcă este a Domnului – Lucrarea aceea va rezista. Flăcările o vor sfinţi şi o vor curăţi şi ea se va desăvârşi tot mai mult. Căci Domnul o zideşte iarăşi.
9. Anii grei vor trece şi uneltele vrăjmaşului se vor uza şi se vor pierde, iar materialul slab se va lepăda, – dar ceea ce este curat şi viu din Dumnezeu în noi şi între noi se va reface, cu siguranţă.
10. Hristos nu Şi lasă niciodată Lucrarea Sa să se dărâme de tot. Vor obosi şi se vor pierde dărâmătorii, dar Meşterul şi Ziditorul Bisericii Sale nu va obosi, nici nu va fi înfrânt (I Ptr 2, 5; Ef 2, 10; Evr 11, 10).
11. Vor părăsi o doar lucrătorii obosiţi şi descurajaţi, – dar El nu Şi va lăsa niciodată Lucrarea Sa, ci o va duce prin cei ce Îi vor fi credincioşi până la împlinirea fericită şi strălucită a planului Său pentru care a început o. Iată ce măreţ se desfăşoară în mijlocul Omenirii, prin veacuri, Lucrarea Bisericii Sale!
12. Biruitoare şi curată, Moştenirea şi Sămânţa Jertfei lui Hristos, trece prin toate ca soarele prin nori. Nimic n o poate nici întuneca şi nici nimici. Ce este în ea viu şi curat străluceşte, ceea ce este mort şi întinat arde şi se spulberă, dar nimic nu o va abate de la calea ei, până când îşi va împlini chemarea pentru care a fost rânduită.
13. Dacă n ar păzi Dumnezeu viaţa noastră, ea în fiecare clipă ne ar putea fi nimicită! Atât de slabă este viaţa noastră şi atât de multe, de felurite şi de tari sunt puterile răului şi ale morţii care ne o ameninţă!
14. Dacă n ar păzi Dumnezeu avutul nostru şi pâinea noastră şi dacă nu ne ar păzi Dumnezeul nostru sănătatea, casa, liniştea noastră şi tot ce avem mai drag pe pământ, – o, noi n am ajunge să ne mai bucurăm de ele niciodată, fiindcă atâtea nenorociri ni le ar pierde.
15. Dacă n ar fi întărit Dumnezeu fiinţa neamului nostru, – o, de când am fi fost înghiţiţi de vii cu toţii! Dacă n ar fi întărit Domnul, prin credinţă, răbdarea şi nădejdea noastră, – ce curând le am fi pierdut!
16. Dacă n ar fi întărit Dumnezeu hotarele şi hotărârile noastre, ca să nu fim nimiciţi, gândiţi vă ce s ar mai fi ales de toţi oare? Prin ce istorie crâncenă am trecut!
17. Zăvoarele porţilor noastre dinspre vrăjmaşii şi cotropitorii noştri le a întărit Puterea lui Dumnezeu. Căci numai puterea credinţei în Dumnezeu i-a întărit pe cei care păzeau cuprinsul nostru, când puterile care izbeau în porţile noastre erau cumplite şi sălbatice, de zeci de ori mai tari ca noi!
18. Numai Puterea lui Dumnezeu a făcut ca acei care luptau la porţile noastre ameninţate să nu fie învinşi. Şi numai Puterea lui Dumnezeu i-a întărit totdeauna pe apărătorii acestui neam înconjurat din toate părţile, atâta vreme, numai de ochi lacomi, de gheare vrăjmaşe şi de puteri potrivnice!
19. De aceea, noi niciodată nu trebuie să uităm câtă recunoştinţă şi ascultare Îi datorăm lui Dumnezeu. El ne a pus la porţile noastre nişte zăvoare tari, pe care le a păzit Însuşi El – şi astfel vrăjmaşul nu ne a putut nici zdrobi, nici robi.
20. Binecuvântate fiţi voi, suflete tari şi nebiruite, care aţi fost credincioase de pază moştenirii curate şi sfinte pe care ne au lăsat o înaintaşii noştri. Datorită apărării voastre, întărită de Dumnezeu, noi ne bucurăm astăzi de belşug, de pace, de viaţă şi de lumină. Ce s ar fi ales de toate acestea dacă voi n aţi fi fost întăriţi de Dumnezeu şi n aţi fi stat tari, neîngăduind răului să năvălească şi să dărâme?
Dumnezeul Ocrotirii noastre, fii binecuvântat în veci!
Amin.
Traian Dorz, din Strălucirea biruinţei