O, iubire, cântec dulce ce răsună peste veci,
toate-toate trec pe lume, doar tu singură nu treci!
Tu rămâi mereu, iubire, pacea-n suflete s-o sameni
şi de cea mai scumpă Jertfă
să le spui mereu la oameni.
Al tău cântec plin de slavă de atâta timp răzbate
prin pustiul larg al lumii de căderi şi de păcate
şi-adierea ta cea dulce,
pretutindenea sub stele,
duce-n chinuri mângâierea,
duce-alin în clipe grele.
Nici un cântec nu-i vreodată să răsune-aşa de dulce
ca cereasca armonie ce e-n Jertfa de pe Cruce,
căci cuprinde tot adâncul fericirii noastre-ntrege.
A-nţelege, ce sublim e
şi ce trist a nu-nţelege…
Tu rămâi în veac, iubire, ca s-arăţi la fiii humii
ce preţ mare pentru dânşii a plătit Stăpânul lumii,
să le-arăţi ce suferinţă şi ce moarte-ngrozitoare
a putut Hristos să-ndure
pentru-a lor răscumpărare.
Lume, oare când vedea-vei
că păcatul tău te poartă
depărtată de Golgota,
tot mai jos, spre marea moartă?
Când vedea-vei tu că drumul ce spre fericire duce
este-acela ce-n lumină te apropie de Cruce?
Acolo, la poala Crucii, când vei înţelege oare
că-i izvorul fericirii unice aici sub soare?
Că nu-i nici o altă cale spre-o viaţă fericită,
paşnică, plăcută, dreaptă,
sfântă şi desăvârşită,
spre-nfrăţirea mult-dorită,
spre-a’ luminii dulci izvoare, –
decât calea ce din Jertfa lui Iisus Hristos răsare!
Oameni, vreţi voi fericirea,
vreţi voi pacea şi iertarea,
vreţi voi alte stări din care să vă vină uşurarea,
vreţi voi să v-aflaţi odihna sufletelor zbuciumate,
vreţi lumina pentru cerul vieţii voastre-ntunecate,
vreţi dreptate în umblarea şi-n trăirea laolaltă,
Adevărul să v-aducă strălucirea lui înaltă?…
– O, atuncea
în iubire este unica salvare!
În iubirea care-n Cruce-şi are-a’ ei adânci izvoare!
Numai ea e-n stare-a-nfrânge răul care vă doboară,
ca, un soare nou,
şi-n inimi,
şi-n dorinţi
să vă răsară!
Traian Dorz, Cântările dintâi