[…] Dar ce minunat ştie Domnul să lucreze, în dragostea Lui pentru noi!
Pentru ca dragostea noastră să se arate în toată curăţia ei faţă de Dumnezeu. El pare că cere să facem pentru El tot ce facem acum pe pământ,
dar adevărul este că numai pentru noi şi nu pentru El ni se cer toate acestea.
În pilda cu talanţii se arată atât de limpede acest adevăr (Mt 25, 14-30).
Iată: când Stăpânul plecat pentru o vreme încredinţează robilor Săi avuţia Sa, fiecăruia îi dă după puterea lui. Îndată cei care au avut conştiinţa curată şi dragostea faţă de Domnul lor sfântă au şi început să alerge şi să lucreze, cum ziceau ei, „pentru Domnul“.
Din chiar clipa când au înţeles care este voia Lui, cei doi robi buni şi credincioşi au început să muncească şi să lupte, pentru a face voia Stăpânului lor şi a aduna pentru folosul Lui în fiecare zi câte ceva,
pentru ca, la venirea Domnului lor, ei să-I poată arăta cu fapta că L-au iubit şi ascultat cu adevărat.
Pe când al treilea, ticălos fusese, ticălos a rămas.
Cu câtă bucurie vor fi alergat cei doi, fiecare pe toate drumurile, spunându-şi:
Fac pentru Domnul meu,
sufăr pentru Domnul meu,
jertfesc pentru Domnul meu…
Iar când a venit Domnul, ce le-a făcut El?
Nu numai că nu le-a luat nimic din ceea ce strânseseră ei cu ostenelile lor, în lipsa Lui,
– dar le-a dăruit totul, chiar şi ceea ce fusese al Său, nu numai ceea ce strânsese osteneala iubirii lor.
Iar pe deasupra, le-a mai dat încă nespus de mult (Lc 19, 17).
Domnului I-a rămas numai bucuria că a fost înţeles, ascultat şi iubit aşa cum dorea Inima Lui de la iubiţii Săi.
Celui ce iubeşte cu o iubire cerească, niciodată nici nu-i trebuie mai mult,
ci aceasta îi ajunge.
Dar, o, Doamne Iisuse, cât de mult este aceasta!
Şi cât de mulţi dintre noi Îţi fac Ţie sfânta bucurie de a Ţi-o arăta?
O, Fericitul şi Singurul nostru Dumnezeu şi Stăpân (I Tim 6, 15),
fii binecuvântat în vecii vecilor, din toată dragostea inimii noastre.
Plini de recunoştinţă Te slăvim şi-Ţi mulţumim Ţie pentru tot ceea ce ai făcut atât de mult pentru noi,
în nemărginita dragoste cu care ne-ai iubit.
O, cât de mult ai făcut Tu pentru noi
şi când oare vom putea noi arăta în vreun fel ce mult suntem datori faţă de Tine!
Tu ai zămislit în inimile noastre iubirea cu care să nu ne fie nici prea greu, nici prea mult orice ni se pare că ne ceri Tu pentru Tine.
Tu ne-ai dăruit bucuria de a da,
bucuria de a suferi,
bucuria de a alerga,
bucuria de a renunţa din dragoste pentru Tine la cât mai multe pe pământ.
Tu ai făcut să cunoaştem cea mai mare, cea mai curată şi cea mai adevărată fericire cu putinţă oamenilor, fericirea de a Te avea pe Tine totul
şi de a avea în Tine totul (Col 1, 9).
Slavă veşnică Ţie, Care ne-ai iubit şi ne iubeşti atât de mult!
Te rugăm, Doamne, să ne împrospătezi mereu iubirea cu care să facem tuturor toate pentru lărgirea şi înfrumuseţarea Împărăţiei Tale,
având şi mai presus de gândul oricărei răsplătiri gândul că Îţi facem Ţie bucurie.
Căci aceasta va fi pentru noi mai mult decât orice răsplată.
Slavă Ţie, Iisuse!
Traian Dorz, Hrstos – Împăratul nostru