EVANGHELIA DUMINICII A 33-A DUPĂ RUSALII

(a Vameşului şi Fariseului) – Despre smerenie şi trufie

Vamesul-si-fariseul-9Ce evanghelie minunată şi ce învăţătură minunată despre smerenie şi trufie! Doară nicăieri în Sf. Scriptură nu se arată atât de grăitor virtutea smereniei şi păcatul trufiei ca aici, în evanghelia aceasta.
De la vameş să luăm pildă de smerenie şi căinţă pentru păcatele noastre. Vameşul îşi dusese păcatele la biserică şi, aşezându-se cu ele ruşinat, acolo, înapoi, lângă uşă, le stropea cu lacrimile părerii de rău.
Aşa să facem şi noi. „Smerenia este temelia vieţii noastre celei creştineşti – zice Sf. Ioan Gură de Aur. Măcar de ai zidi tu cât de mult, măcar de ai strânge mii de rugăciuni, de ajunări şi de fapte bune, de nu le vei pune pe temelia aceasta, întru deşert şi lesne va cădea zidirea lor, pe nisip fiind aşezată… Nimic nu este în faptele noastre cele bune care să nu aibă lipsă de smerenie. De vei aduna rugăciune ori milostenie, ori ajun, ori altă bunătate, fără smerenie toate îndată cad. Precum mândria este izvorul tuturor răutăţilor, aşa smerenia, început tuturor faptelor bune.“
Smerenia este temelia vieţii creştineşti, iar temelia smereniei este cunoaşterea păcatului şi căinţa pentru păcat. „Nimic nu-l poate smeri pe om aşa tare ca păcatul şi cuonaşterea lui“ – zice Sf. Ioan Gură de Aur.
Fariseul tocmai această temelie n-o avea.În biserică, în faţa lui Dumnezeu, el nu zicea: „Doamne, iartă-mă că n-am putut face tot ceea ce ar fi trebuit să fac!“ Nu zicea nici măcar aşa: „Doamne, mulţumescu-Ţi că m-ai ajutat să fac asta şi asta!“ Ba, încă mai mult decât atât, el se lăuda pe sine însuşi şi-l hulea pe aproapele. | Continuare »

TE-AM LĂUDAT

Traian Dorz, Cântări nemuritoare

Te-am lăudat din buze, Doamne,
şi Ţi-am cântat frumos cândva,
era atât avânt în toate,
doar suflet prea puţin era.

Ştiam să spun cuvinte nalte,
cu grai smerit şi grav ştiam,
aveam atâtea-n rugăciune,
doar suflet prea puţin aveam.

Primeam cu drag să-mi vii în casă
şi chiar să stai la masa mea,
aveai loc larg în toate-a’ mele,
doar sufletul prea strâmt l-avea.

Cu largă mână, zeciuiala
şi darul la altar duceam,
Îţi dam atât din toate-a’ mele,
doar suflet prea puţin Îţi dam.

…Iar astăzi, Doamne, când Cuvântul
îmi luminează tot ce fac,
văd ce zadarnice-mi sunt toate
când sufletu-i de har sărac.

Şi-atât aş vrea să n-am nimica
din tot ce m-a-nşelat cândva,
să nu mai cred că-n loc de suflet
mai pot să-Ţi dărui şi-altceva.

Din faţa şi din Casa Domnului

Când suntem în biserica şi în adunarea Domnului Dumnezeu, noi stăm în faţa Lui şi în Casa Lui, unde auzim Cuvântul Lui cel Sfânt. Oare cum te întorci tu de acolo? Tot aşa gol şi fără folos, cum te-ai şi dus de ani şi ani – sau vii plin de Cuvântul şi de Duhul Domnului?
Priveşti tu oare la Crucea lui Iisus şi la Jertfa Lui, la slujba şi la altarul Lui cu uşurătate, cu obişnuinţă şi cu neascultare sau, şi mai rău: cu râs, cu critică, cu necredinţă, cu batjocură şi cu răceală? Te întorci tu de acolo mai rău, mai păcătos şi mai vinovat de cum te-ai dus – sau mai bun?
Priveşti tu în Casa Domnului cu cutremur la Hristos şi cu lacrimi, cu pocăinţă, cu smerenie, cu recunoştinţă, ca să te întorci fericit din faţa Lui – ori cum priveşti la El? Cum priveşti acolo la fraţii tăi, la semenii tăi, la mai-marii poporului tău? (Fapte 23, 5; 2 Petru 2, 10-11; Iuda 8). O, ce mare însemnătate au aceste întrebări pentru sufletul tău, dar şi mai mare au răspunsurile tale la ele!
Ştii oare tu că, mergând în faţa Domnului, eşti dator să ierţi toate păcatele tuturor semenilor tăi, să te rogi pentru toţi şi să-i priveşti pe toţi mai presus ca pe tine însuţi (Mat. 6, 14-15; Luca 6, 27-28; Rom. 12, 10; Filip. 2, 3). Numai aşa vei avea un folos mântuitor de tot ce auzi şi tot ce vezi stând acolo în faţa şi în Casa Domnului! | Continuare »

CÂND SE VA STRIGA ODATĂ

vamesul_fariseulCând se va striga odată
şi-al meu nume Sus,
ce va spune despre mine
Glasul lui Iisus?
Doamne, fă să spună bine Glasul lui Iisus.

Ce va spune despre-a mele
fapte Dumnezeu?
Am fost oare eu un vameş
ori un fariseu?
Doamne, fă să fiu un vameş, nu un fariseu.

Când voi fi ales odată
între buni sau răi,
oare cu cei răi voi merge
ori cu-aleşii Tăi?
Doamne, fă să fiu de-a Dreapta, cu aleşii Tăi!

Când se va rosti odată
Judecata mea,
oare ce va fi: iertare
ori osândă-n ea?
Doamne, fă să am iertare, nu osândă-n ea!

Când voi merge-n veşnicie
la cântări sau munci,
oare care o să fie
partea mea atunci?
Doamne, fă-n cântări să-mi fie partea mea atunci.

Traian Dorz, Cântările eterne

PĂZIŢI-VĂ DE ALUATUL FARISEILOR (Lc 12, 1)

PĂZIŢI-VĂ DE ALUATUL FARISEILOR (Lc 12, 1)

Preotul Vasile I. Ouatu, ostaş, parohul bisericii «Sf. Treime – Ghencea» din Bucureşti
«Oastea Domnului» nr. 10 / 5 martie 1933, p. 3

Toată Scriptura mărturiseşte că Mântuitorul a avut mult de suferit din partea fariseilor, care Îl urmăreau pas cu pas, dar cu un singur scop. Ei nu doreau învăţătura sănătoasă. Nu căutau alinare şi mântuire. Nu voiau o convingere sinceră, care să-i ducă la mântuire, ci, socotindu-se extraordinari, cu inima plină de viclenie şi răutate, căutau să se scape de Iisus, Care-i chema la mântuire prin „omul cel nou”. Activitatea şi toată lucrarea Mântuitorului era suspectată zi de zi de acest soi de oameni. Ori de câte ori Domnul Iisus a făcut vreo minune sau a învăţat ceva, ei găseau cuvânt de cârtire şi ocară. Niciodată n-au găsit ceva bun în lucrarea Domnului. Veşnic îi găsim nemulţumiţi de Domnul, pe Care L-au învinuit că „le strică legea”. Sărmanii oameni! Inima li s-a împietrit întru atâta, că n-au găsit în Iisus Domnul decât un stricător al legii! Că Iisus a învăţat ca nimeni altul, că a făcut semne şi minuni ce i-au pus chiar şi pe ei în uimire (In 11, 47-48), că a tămăduit bolnavii, că a vindecat orbii şi a înviat morţii, toate acestea pentru farisei au rămas de nici o importanţă şi de aceea în Iisus n-au găsit decât un om vrednic de moarte, un om de care trebuia cu orice preţ să se scape, spre a-şi dormi şi mai departe somnul morţii spirituale. Mereu îi găsim în faţa lui Iisus cu gândul viclean de a-L ispiti, ca astfel, prinzându-L cu ceva, să-L poată acuza şi dispreţui în faţa poporului. Şi atunci, dacă în faţa Domnului şi Mântuitorului nostru, aceşti oameni au rămas până la capăt „orbi”, „surzi” şi „împietriţi la inimă”, noi, ostaşii Domnului, nu ne mai putem mira că fariseii de azi ne urmăresc cu gând viclean. Nu ne mai putem mira că n-au văzut şi nu văd ce a făcut şi ce face Domnul prin Oastea Sa. | Continuare »

O, iartă-mi, te rog, Doamne

Vamesul-si-fariseul-8O, iartă-mi, Te rog, Doamne, atâtea rugăciuni
prin care-Ţi cer doar pâine şi pază, şi minuni,
căci am făcut adesea din Tine robul meu,
nu eu s-ascult de Tine, ci Tu de ce spun eu!
În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta
Îţi cer şi-Ţi cer întruna să faci Tu voia mea,
Îţi cer s-alungi necazul, să nu-mi trimiţi ce vreai,
ci să-mi slujeşti în toate, să-mi dai, să-mi dai, să-mi dai…,
gândindu-mă că dacă Îţi cânt şi Te slăvesc
am drept să-Ţi cer întruna să faci tot ce doresc!…

O, iartă-mi felu-acesta nebun de-a mă ruga
şi-nvaţă-mă ca altfel să stau în faţa Ta,
nu tot cerându-Ţi Ţie să fii Tu robul meu,
ci Tu cerându-mi mie, iar robul să fiu eu!
Să înţeleg că felul cel bun de-a mă ruga
e să doresc ca-n toate să fie voia Ta!

Traian Dorz, Cântări de drum

ŞTIE DUMNEZEU

Vorbirea fratelui Tiriteu Ioan (Cârpeşti) la adunarea de la Vălani – 6 februarie 1982

Iisus-Maria-si-Marta-7În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Ne simţim aşa de fericiţi într-un loc şi într-o stare ca aceasta, unde avem fericirea şi bucuria în inimile şi în sufletele noastre a unui alt prilej de felul acesta, a [sărbătoririi] unui suflet scump şi ales de Dumnezeu.
Vedem că, prin mila şi dragostea lui Dumnezeu, şi în seara aceasta avem rânduite alte bucurii şi fericiri sfinte datorită unui suflet iubit de Domnul şi ales de El, prin care a vrut să ne facă şi nouă o bucurie.
Dragii şi scumpii noştri! Suntem aşa de fericiţi lângă Cuvântul lui Dumnezeu şi ne sunt inimile pline de bucurie. Dar ne aducem aminte că toată bucuria şi fericirea noastră, şi din seara aceasta, a fost adusă cu atâtea lacrimi şi rugăciuni de către unii care, cu zeci de ani înainte, au înălţat mâinile către Dumnezeu şi glasul lor – şi au strigat mereu şi din satul acesta.
Ne aducem aminte de fratele Savu care, acuma zeci de ani în urmă, când el a auzit glasul lui Dumnezeu care l-a chemat pe nume, a ascultat. Şi de atunci s-au văzut şi paşii Domnului Iisus prin satul acesta. Bucuria noastră din seara aceasta nu ni se datorează faptelor noastre, nici ostenelilor noastre. Noi am intrat în bucuria altora şi în ostenelile altora.
Dragii noştri, ne bucurăm de sămânţa de atunci, semănată de cei dragi, de părinţii noştri scumpi sufleteşti, care au strigat către Domnul cu lacrimi şi şi-au întins mâinile. De atunci s-au pregătit bucuriile de azi. Şi ne-am bucurat de atunci mereu, [împreună] cu sufletele rămase în urma trecerii lor, cu cei care au rămas credincioşi în casa lor, în familia lor. Şi ne bucurăm şi în seara acesta; şi nu ştim cum să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru părinţii credincioşi care, în urma lor, au lăsat nişte copii credincioşi, ascultători. Nu putem spune nimănui îndeajuns bucuria pe care o simţim. Acei care sunt aici de faţă au părinţi în vârstă şi îşi aduc aminte de cei care s-au dus şi nu mai sunt între noi, aşa cum a fost fratele Savu, cel dintâi ostaş al Domnului din satul Vălani. Binecuvântaţi de Dumnezeu sunt aceşti părinţi. Ei se pot bucura şi odihni cu Domnul, căci şi-au făcut lucrarea încredinţată, şi-au dus până la moarte lupta cea bună. | Continuare »

Doamne, nu sunt vrednic

Vamesul-si-fariseul-12Doamne, nu sunt vrednic să-mi înalţ spre Tine
ochii ce-au sclipire încă spre ispite,
mâinile ce-au încă urme de ruşine,
buzele ce-au încă vorbe nesfinţite!…

Doamne, nu sunt vrednic să-Ţi dezleg cureaua
încălţării Tale, când îmi vii în casă,
peste-a Tale glezne albe cum e neaua
lacrimile mele negre urme lasă.

Doamne, nu sunt vrednic de a Ta-ndurare
c-am deschis ispitei inima curată…
– Tu i-ai dat în flăcări inimii iertare,
dar ea nu-şi mai iartă vina niciodată.

Doamne, nu sunt vrednic nici de-o mângâiere
c-am lăsat în alţii lacrimă şi rane,
buzele iubirii le-am udat cu fiere,
mâinilor blândeţii le-am bătut piroane.

Doamne, nu sunt vrednic!…, dar cu ce-ndurare
mă-nconjori cu flăcări, mă hrăneşti cu jale
şi m-adăpi cu lacrimi, pentru clipa-n care
vor culege îngeri rodul trudei Tale!…

Traian Dorz, Cântarea anilor

Să trăiască cu evlavie

Traian Dorz, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI (din meditaţii la Apostolul din Duminica a 33-a după Rusalii)

„ De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Iisus vor fi prigoniţi.“ (II  Timotei 3, 12)

Vamesul-si-fariseul-12Mare lucru este evlavia şi mare taină este taina ei. Sfântul Apostol Pavel când vorbeşte despre evlavie o arată ca taină a lui Hristos, ca pe însuşirea şi chipul Lui care încep de la trup, şi sfârşesc la slavă (I Tim 3, 16). Pentru aceasta îl sfătuieşte el pe urmaşul său, cu multă duioşie şi dragoste: Caută să fii evlavios… evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare (I Tim 4, 7-8)… Ţine-te de învăţătura care duce la evlavie (I Tim 6, 3). Negreşit… evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig (I Tim 6, 6)… Să trăiţi în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie (Tit 2, 12). Cunoştinţa adevărului duce la evlavie (Tit 1, 1). Să aducem Domnului o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică (Evr 12, 28). Iar Sfântul Apostol Petru spune hotărât că în cele şapte trepte ale mântuirii, una din cele mai de sus pe scara aceasta este evlavia (II Pt 1, 5-7). Şi zice hotărât că dacă cineva nu le are pe acestea în el, acela este orb, umblă cu ochii închişi şi a uitat că a fost curăţit de vechile lui păcate…
Deci evlavia este una din condiţiile mântuirii. Cine nu o are este numit orb şi bâjbâitor pierdut. Dar cine o are cu adevărat, din chiar pricina aceasta, va avea de suferit prigoniri.
Dar ce este evlavia şi care sunt însuşirile acestei virtuţi pe care Cuvântul lui Dumnezeu ne-o cere atât de stăruitor şi fără de care ni se spune limpede că nu putem intra în Împărăţia lui Dumnezeu?
Evlavia sau cucernicia este suma tuturor însuşirilor frumoase ale unui suflet credincios: respectul sfânt faţă de Cuvânt, faţă de rugăciune, faţă de lucrurile Domnului, faţă de fraţi, faţă de suferinţă, faţă de lacrimi, faţă de orice adevăr. Delicateţea sufletească, gingăşia, neprihănirea, compasiunea, milostenia, blândeţea, duioşia, iubirea, sfinţenia, cumpătarea, omenia, iertarea, iubirea – toate acestea, învăluite în cea mai adâncă smerenie şi curăţie, ar întregi chipul divin şi fericit al evlaviei… Cine îşi poate închipui o faţă luminată de aceste sentimente are imaginea unei feţe evlavioase. Şi cine poate întâlni o fiinţă împodobită cu toate aceste trăsături, acela va avea înaintea sa o viaţă evlavioasă… o fiinţă evlavioasă. | Continuare »

Alte materiale la Evanghelia vameşului şi a fariseului

Vamesul-si-fariseul-10

Ideea şi vrednicia smereniei – Sf. Ioan Gură de Aur

Despre mândrie şi slavă deşartă – Sf. Ioan Gură de Aur

Inima noastră să fie zidită prin smerenie…, Sf. Ignatie Briancianinov

Din faţa şi din Casa Domnului – Traian Dorz

Despre smerenie, Cuviosul Sofronie Saharov

TÂLHARII CUCERNICIEI – Arhim. Scriban

Cuvânt în Duminica Vameşului şi Fariseului – Sf. Luca al Crimeei

Despre cum să ne rugăm – Pr. Gheorghe Calciu

[Doi oameni s-au suit în templu să se roage], Sfântul Ignatie Briancianinov

Fiindcă oricine se înalţă pe sine, Sfântul Nicolae Velimirovici

CUNOSCUT! – Traian Dorz

Omilie la parabola evanghelică a vameşului şi a fariseului – Sf. Grigorie Palama

Vameşul şi fariseul … sau smerenia şi trufia – Pr Arsenie Boca

Ştii ce prigoniri am răbdat, Traian Dorz, Meditaţii la Apodtolul zilei

Ai urmărit îndeaproape învăţătura – Traian Dorz, Meditaţii la Apodtolul zilei

Să trăiască cu evlavie – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei

Tu să rămâi la ce ai învăţat – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei

TU DIN PRUNCIE CUNOŞTI (La Apostolul zilei) – Popa Petru (Săucani)

Poezii:

LEPĂDĂRI, Traian DORZ

SĂ NU TE-NDOIEŞTI, Traian DORZ

DOAMNE, NU SUNT VREDNIC – Traian Dorz

O, iartă-mi, te rog, Doamne, Traian DORZ

CÂND SE VA STRIGA ODATĂ, Traian DORZ

ÎNŢELEPCIUNE, MAICĂ SFÂNTĂ,

Când Tu îmi dai sărutul iertării, LidiaHamza

DE CE NU EȘTI CINSTIT? – Traian Dorz

Te-am minţit! – Traian Dorz

CE PĂRERI DE RĂU SIMT, DOAMNE – Traian Dorz

 

Cântări potrivite cu evanghelia duminicii:

367. Ia jugul lui Hristos; 531. Doamne, azi noi Te rugăm; 532. O, iartă-mi, Te rog, Doamne; 548. O Doamne, iată că păcatul; 889.Te-am lăudat; 914. Depărtează-mă, Iisuse

Părintele Vasile Ouatu (1903-1937)

(Ctitorul Bisericii «Sfânta Treime» din cartierul Ghencea, Bucureşti)

Părintele Vasile s-a stins la vârsta de abia 33 de ani.

A căzut pe front prima dată în anul 1930, când a zăcut la sanatoriul din Geo­agiu, împreună cu Părintele Iosif.
După ce s-a întremat puţin, s-a reîntors la front şi a intrat din nou în lupta Dom­nului. În lupta aceasta a stăruit neîncetat, cu zi şi noapte, cu vreme şi fără vreme, până când, cu prilejul unei adunări, a stropit masa cu sângele pieptului său. A luptat „până la sânge“.
Recules puţin, s-a aruncat iarăşi în lup­tă. Şi a luptat mereu, cu pieptul zdrobit, pâ­nă când a căzut din nou la front. Boala îi stinsese graiul, dar grăiau credinţa şi dragostea lui pentru fraţi. Cu acest grai a luat ultimul legământ al fraţilor care se strânseseră la Bucureşti.
De aici a plecat apoi, cu o violentă eru­pere a bolii, la Geoagiu. Iar de la Geoagiu, la Cluj. Pe tot timpul acesta, boala a lucrat cu o violenţă grozavă (călduri neîncetate, de câte 390). Boala i-a topit cu totul trupuşorul  (în timpul din urmă avea doar o greutate de treizeci şi două de kilograme). Întors la Bucureşti, era numai o umbră. A chinuit mult, dar credinţa l-a ţinut până la sfârşit în braţele Domnului.
S-a stins în seara zilei de 19 februarie 1937.
Pe urma lui au rămas trei copilaşi (un băiat şi două fetiţe) şi o îndurerată soţie.
În urma scurtei, dar rodnicei sale vieţi, au rămas însă şi o monumentală biserică în cartierul Ghencea (una dintre cele mai mari biserici din Bucureşti), o oaste puternică şi alte multe înfăptuiri, pe care le vom aminti într-o carte viitoare, completată şi cu întreg scrisu-i duios despre Cruce şi Domnul Iisus.
Jertfa părintelui Vasile să fie pentru noi toţi o pildă măreaţă de luptă şi jertfelnicie „până la moarte“ pentru cauza Domnului şi Evanghelia Lui.

Predică de rostit la orice vreme

Predică de rostit la orice vreme

Nu e destul a zice: De asta vin nenorociri, fiindcă lumea s-a îndepărtat de Dumnezeu; ci trebuie a ne şi îndrepta.

Când se face seară, ziceţi: semn va fi, că se roşeşte cerul. Şi dimineaţa ziceţi: astăzi va fi furtună, că se roşeşte cerul posomorât. Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s-o judecaţi, iar semnele timpului nu puteţi! (Matei 16, 2-3)

Fraţilor,
Cuvintele acestea sunt spuse de Mântuitorul Hristos, ca mustrare către povăţuitorii neamului jidovesc. Ei, ca şi mulţi din vremea noastră, se pricepeau să judece lucrurile mărunţele, dar nu se pricepeau la cele mari şi mai de preţ. Şi, tot ca şi mulţi din zilele noastre, se pricepeau să întoarcă şi să învârtească treburile altora ori să judece fel de fel de întâmplări, dar nu se pricepeau să-şi vadă cu ochii limpezi trebuinţele sufletului lor. Şi vedeţi ce lămurit şi uşor de priceput le spune Mântuitorul: voi semnele cerului ştiţi să le judecaţi; ştiţi când o să fie vreme bună şi ştiţi când o să fie furtună; dar semnele timpurilor de ce nu le ştiţi?
Care erau acuma acele semne? Iată care: Domnul Hristos se scoborâse ca Dumnezeu între oameni spre a-i învăţa cele ale împărăţiei lui Dumnezeu, iar acei povăţuitori rătăciţi ai neamului jidovesc nu-l mărturiseau, ci îl bârfeau în faţa mulţimii zicând: d’apoi acesta e feciorul cutărui lemnar, ori: are pe diavolul într-însul, dacă face minuni. Şi de aceasta acuma le spune Mântuitorul: voi ştiţi să judecaţi faţa cerului, adică lucrurile care nu vă ţin nici cald nici rece, iar lucrurile dumnezeieşti pe care eu le-am făcut între voi, nu ştiţi să le judecaţi.
Dacă Mântuitorul ar fi astăzi printre noi, mi se pare c-ar putea să ne mustre ca şi pe povăţuitorii de odinioară ai neamului evreiesc. Căci dacă de mult perit-au acei povăţuitori, n-a pierit însă sămânţa lor. Şi astăzi ar putea fi găsiţi cu duiumul printre noi, creştinii. Şi noi suntem foarte pricepuţi să judecăm faţa cerului şi alte întâmplări, dar nu ne putem vedea de păcatele noastre. Şi pentru a dovedi, Fraţilor, că aşa este, ia să stăm puţin de vorbă. | Continuare »

În faţa unei jertfe…

Crucea-Par.-OuatuPreotul Vladimir Popovici, Basarabia (publicat în: Solia unei jertfe)

Stăm adânc îndureraţi în faţa jertfei scumpului nostru părinte Vasile, care ne-a fost inima noastră. Care „a fost în inimile noastre pe viaţă şi pe moarte“ (II Cor. 7, 3)…
Judecând omeneşte, pentru noi, pentru scumpa soţie a părintelui Vasile, este neîn­ţeleasă răpirea din mijlocul nostru a dragului nostru părinte Vasile. Dar voia Domnului şi planul Lui sunt mai presus de voile şi planurile oamenilor. Deci noi trebuie să ne supunem. Credem că Domnul a găsit mai bine ca să-l cheme la Sine pe preaiubitul nostru tovarăş de luptă sfântă şi comandant de front iscusit şi neînfricat – acum.
Iubiţii mei! Părintele Vasile n-a murit, ci trăieşte în vecii vecilor. Munca lui pe ogorul Domnului trăieşte şi va trăi. Jertfa vieţii lui pentru cauza Domnului va trăi cât va trăi şi Biserica lui Hristos pe pământ. Părintele Vasile şi-a făcut un nume bun, iar numele cel bun în veci rămâne. Părintele Vasile a murit o moarte de martir, luptând împotriva Antihristului fărădelegilor de azi.
Părintele Vasile stă ca o pildă strălucită pentru noi, preoţii. Ca o pildă de dragoste desăvârşită, punându-şi şi sufletul pentru prietenii săi. Părintele Vasile în veac îşi primeşte răsplata sa – dragostea tuturor fraţilor. El este scăldat în lacrimile dragostei tuturor.

Noi, fraţilor, să învăţăm de la această jertfă – care este o jertfă sfântă, de martir, pentru biruinţa Împărăţiei lui Dumnezeu – să ne îndoim puterile în lupta împotriva lui Satan, pentru a birui lumea. Având mereu ţintă pe Hristos, Care este pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare (I Cor. 1, 30). Amin.

 

Predica testamentară de la Bârlad

Invitat de fraţii din Bârlad la adunarea din toamna anului 1936, părintele Vasile, având graiul stins de boală, le-a trimis fraţilor spre citire testamentara predică de mai jos, foarte potrivită spre a se citi în adunările Oastei.

Vor veni peste voi vremuri grele, poate chiar nespus de grele. Cu Iisus însă vom birui totul!

Mult iubiţi fraţi şi scumpe surioare în ostăşia Domnului Iisus Biruitorul! „Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos“ (Filip. 1, 2).

Aş fi dorit din toată inima să fiu în mijlocul dumneavoastră, pentru că vă iu­besc cu o iubire sfântă şi doream fierbinte să vă văd şi, împreună, să ne bucurăm în Domnul.
O grea suferinţă însă m-a împiedicat să pot fi cu trupul alături de dumneavoastră. Voi, fraţii din Bârlad, vă aduceţi aminte că şi în august eram răguşit. Acum, suferinţa a crescut. Sunt şi mai greu bolnav. Dar, dacă trupul îmi este lovit – şi încă greu – apoi duhul îmi este întărit. Prin această nouă suferinţă a gâtului, m-am alipit şi mai mult de Domnul Iisus. Şi, prin El, mă consider alături de dumneavoastră şi cu dumneavoastră, în orice clipă şi cu atât mai mult acum, când sunteţi adunaţi fraţi şi surori din multe părţi.

Dragostea ce ne uneşte în Iisus, strân­gându-ne în buchetul bine plăcut Domnului – al Oastei Domnului Iisus Biruitorul – mă îndeamnă să vă am întotdeauna în rugăciunile mele. Şi nu numai pe dumneavoastră, ci pe toţi fraţii şi pe toate surorile din întreaga ţară; fiindcă noi, cei mulţi, alcătuim un trup în Oastea Domnului Iisus Biruitorul.
Îngăduiţi-mi dar ca, atât în numele meu, cât şi în numele în veci preţuitului Părinte Iosif Trifa, să vă salut cu salutul ostăşesc, zicându-vă la toţi: Slăvit să fie Domnul Iisus Biruitorul! | Continuare »

…Dragă Vasile

Pr-Iosif-TRIFA[Părintele Iosif TRIFA], lângă sicriul părintelui Vasile Ouatu de la Bucureşti, a repetat în faţa multor martori (doar cu un an înainte de propria sa moarte), într-un ceas dintre cele mai grele pentru el, aceste testamentare cuvinte, ca un legământ al lui şi al nostru, al tuturor fraţilor, împreună cu el:
„…Dragă Vasile, am venit aici, fraţi de-ai tăi din toată ţara, să te petrecem la locul de odihnă. Tu pleci acum la Domnul şi Stăpânul Oastei noastre. Spune-I Domnului Iisus, dragă Vasile, că noi luptăm înainte. Spune-I că noi suferim, dar luptăm înainte…
Dragă Vasile, spune-I Domnului Iisus că ne-ai lăsat aici în Biserica Lui – şi aici vrem să rămânem. Ca odinioară tânărul Samuel, noi ne-am trezit în Biserică şi în Biserică vrem să rămânem, în Biserică vrem să luptăm, pentru Biserică vrem să ne jertfim, ca să avem Biserica Lui cea vie, cea luptătoare, cea biruitoare, cea curată şi fără pată (Efes. 5, 27).
Dragă Vasile, spune-I Domnului Iisus că până în ceasul de acum flămânzim şi însetăm după Cuvântul Lui şi după dreptate. Până în ceasul de acum suntem ocărâţi, dar binecuvântăm, suntem prigoniţi, dar răbdăm, suntem vorbiţi de rău, dar ne rugăm. Până în ceasul de acum am ajuns ca gunoiul lumii acesteia, ca lepădătura tuturor (cf. I Cor. 4, 11-13). Dar pe toate le biruim, uitându-ne ţintă la El (Evrei 12, 1).
Dragă Vasile, spune-I Domnului că suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtorare; în grea cumpănă suntem, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi (I Cor. 4, 8). Pentru că simţim mereu Mâna Lui şi dragostea Lui.
Dragă Vasile, spune-I Domnului Iisus că nimenea şi nimic nu ne vor mai putea despărţi de El şi dragostea Lui: nici necazul, nici strâmtorarea, nici prigoana, nici primejdia, nici sabia (Rom. 8, 35). Vrăjiţi de dragostea aceasta vom lupta până la sfârşit pentru ca, pe urmă, să ne luăm şi noi cununa. | Continuare »

Jertfa lui rămâne…

Cuvântarea Părintelui Iosif ţinută la înmormântarea părintelui Vasile Ouatu din Bucureşti

„Şi eu mă voi cheltui bucuros şi pe mine însumi pentru sufletele voastre“ (II Corinteni 12, 15).
O mare durere ne-a strâns pe noi aici, la biserica aceasta din Capitala ţării. Am venit să petrecem la locul de odihnă pe acela care a fost bunul păstor al acestei biserici şi pe acela care ne-a fost părinte drag şi conducător scump în Oastea Domnului.
Stăm cu toţii îndureraţi în faţa acestei jertfe. Dar în durerea aceasta este ceva deosebit. În durerea aceasta este ceva care înalţă şi sfinţeşte sufletele. Avem în faţa noastră o jertfă înălţătoare de suflete, pentru că acela care s-a topit până a ajuns în acest sicriu s-a adus pe sine însuşi ca o jertfă vie şi bine plăcută lui Dumnezeu (Rom. 12, 1). Avem în faţa noastră un sicriu însufleţitor. Avem în faţa noastră jertfa unuia care, cum zice Apostolul Pavel, şi-a pus în joc şi viaţa pentru lucrul lui Hristos (Filip. 2, 30). „S-a cheltuit şi pe sine însuşi“ pentru Evanghelia Lui. Avem în faţa noastră jertfa unui erou al lui Hristos, care s-a jertfit pentru cauza Lui, pentru Evanghelia Lui, pentru Biserica Lui. | Continuare »

Imn întru amintirea părintelui Vasile Ouatu

Petculescu Tudor

Te-ai stins, preabunule părinte,
Jertfindu-te pentru Iisus,
Te-ai dus la cer, la cele sfinte,
În sfânta Patrie de Sus.

Pe patul morţii, cu credinţă,
Ai pus să-ţi cânte de Iisus,
Şi te rugai cu umilinţă;
Noi toţi am plâns şi tu te-ai stins.

Ai murmurat o rugăciune
Şi parcă s-a mişcat pământul,
Mâna duceai spre-nchinăciune
Şi-apoi ţi s-a curmat cuvântul.

Te-ai dus, preabunule părinte,
Rămâne însă jertfa ta
Ce va grăi fără cuvinte,
Chemând pe toţi la Golgota.

Grăi-va-n lume cu putere
Locaşul sfânt ce-ai înălţat
Şi vor grăi cu grai şi fraţii
Pe cari la Domnul i-ai chemat.

Prin jertfa ta, iubit părinte,
Ne-ai ridicat mai sus, mai sus,
Să mergem toţi cu dor fierbinte
Să ne jertfim pentru Iisus.

EVANGHELIA DUMINICII A 17-A DUPĂ RUSALII

Părintele Iosif Trifa, Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an

canaaneankaFemeia cananeiancă

Femeia din Evanghelia de duminică este pusă înaintea noastră cu învăţătură despre cum trebuie să fie credinţa noastră.
Cananeianca era o femeie păgână care trăia într o ţară păgână. Cine a adus-o pe această femeie păgână la picioarele lui Iisus? Au adus-o necazul şi credinţa ei. În casa ei, femeia avea un necaz mare: o fiică chinuită de diavolul. Iar în sufletul ei avea credinţa tare că numai singur Iisus o poate ajuta. Aşa trebuie să fie, iubite cititorule, şi credinţa noastră. Şi noi trebuie să avem o credinţă vie şi lucrătoare care să ne scoată din ţara păcatelor şi să ne plece după ajutorul lui Iisus Mântuitorul. O credinţă ce te lasă sau cu care te laşi să trăieşti în toate păcatele şi năravurile tale cele rele este o credinţă moartă şi de suflet pierzătoare.
Pe femeia cananeiancă a plecat-o după Hristos necazul ce-l avea în casă: fiica ei care se chinuia cumplit cu diavolul. Şi noi avem un astfel de necaz. Diavolul chinuieşte cumplit cu fel de fel de patimi şi năravuri urâte şi pe fiica noastră cea scumpă şi iubită: sufletul nostru. Multe hotare va fi trecut sărmana femeie cananeiancă să-şi poată scăpa fata ei de diavolul. Ea nu putea sta acasă să-şi vadă fetiţa chinuită de diavolul. Şi tu, cititorule, stai liniştit în păcatele tale? Vezi pe diavolul cum îţi chinuieşte sufletul şi nu te mişti? Nu pleci să L afli pe Mântuitorul?
Femeia din Evanghelie ne este apoi de învăţătură nu numai cum a plecat să-L afle pe Hristos, ci şi după cum s-a purtat în faţa Mântuitorului. Citiţi cu luare-aminte Evanghelia de mai sus şi vedeţi la câtă grea încercare a pus Iisus credinţa femeii. Biata femeie plângea şi striga după ajutor, dar Iisus „nu i-a răspuns ei cuvânt“. | Continuare »

Despre credinţa femeii cananeence

Despre credinţa femeii cananeence

Sfântul Ioan Gură de Aur, OMILIA 52 (LII) la Evanghelia de la Matei

„Şi ieşind Iisus de acolo, S-a dus în părţile Tirului şi ale Sidonului. Şi iată o femeie cananeancă, ieşind din hotarele acelea, a strigat către El, zicând: «Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David, fiica mea rău se îndrăceşte»“.

Evanghelistul Marcu spune că Iisus a intrat într-o casă, dar n-a putut să rămână tăinuit.

– Dar pentru ce S-a dus Iisus în părţile acelea?
– După ce Hristos a desfiinţat porunca Vechiului Testament cu privire la mâncăruri, mergând pe aceeaşi cale, a deschis şi neamurilor uşa. Aşa şi Petru a fost trimis la Corneliu sutaşul, după ce mai întâi primise porunca de a desfiinţa legea cu privire la mâncăruri.

Dar poate că cineva m-ar întreba:
– Pentru ce Hristos S-a dus la păgâni, când El a spus ucenicilor Săi: „în calea păgânilor să nu mergeţi”?
– Mai întâi, aceasta îţi răspund, că Hristos nu era obligat să îndeplinească ceea ce poruncise ucenicilor Săi; în al doilea rând, că nu S-a dus în părţile acelea că să predice, lucru pe care şi Marcu îl lasă să se înţeleagă, când spune că S-a ascuns, dar nu S-a putut tăinui. După cum nu era în ordinea firească a lucrurilor ca Domnul să nu Se ducă să propovăduiască mai întâi păgânilor, tot aşa nu era vrednic de iubirea Sa de oameni, că să alunge pe cei care se apropiau de El. Dacă trebuia să Se ducă după cei care fugeau de El, cu atât mai mult nu trebuia să fugă de cei care se ţineau după El. | Continuare »

ACOLO UNDE E CREDINŢĂ

Femeia-cananeanca_3Acolo unde e credinţă,
chiar dacă omul e căzut,
e semn că el mai poate-ntoarce
spre Dumnezeul Nevăzut.

Acolo unde e durere
şi lacrimă pentru păcat,
e semn că s-a născut căinţa
şi omul poate fi salvat.

Acolo unde e dorinţa
fierbinte după Dumnezeu,
e semn că-n om lucrează Duhul
şi-l va trezi din somnu-i greu.

Acolo unde creşte-o rază
de dragoste pentru Hristos,
e semn că s-a sfârşit cu traiul
nepăsător şi păcătos. | Continuare »

De aceea, ieşiţi… depărtaţi-vă… şi nu vă atingeţi…

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
Meditaţii la Apostolul din Duminica a 17-a după Rusalii

„De aceea, ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul: Nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă voi primi“ (II Cor. 6, 17).

TDorz1Pentru un suflet care doreşte cu adevărat mântuirea şi slava în Împărăţia lui Dumnezeu este un lucru de viaţă sau de moarte păcatul şi chiar cea mai mică necurăţie, pentru că orice credincios temător de Dumnezeu ştie că este scris: Fiţi sfinţi, căci Eu sunt Sfânt! – zice Domnul.

Pe uşa iadului, la intrarea în el, este scris: „Lăsaţi afară orice speranţă, voi, care intraţi!“…
Adică, cine intră acolo să intre fără nici o nădejde că va mai ieşi vreodată din el. În iad există numai intrare, dar nu şi ieşire. Ieşire nu mai există pentru nimeni şi niciodată. Însuşi Mântuitorul a zis bogatului nemilostiv din iad: Între noi şi voi este o prăpastie veşnică, în aşa fel ca acei care ar vrea să treacă de aici la voi sau de acolo la noi să nu poată (Luca 16, 20).
Iar pe uşa raiului este scris: „Nimic întinat nu va intra aici… Nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună… în spurcăciuni trupeşti şi în minciună sufletească (Apoc. 21, 27).
Şi tocmai de aceea Dumnezeu îi curăţeşte pe ai Săi prin Sângele Crucii Domnului Iisus, care spală orice păcat (I Ioan 1, 7-9).
Iar apoi ne porunceşte cu tărie tuturor ca să umblăm în lumină. Şi să avem părtăşie unii cu alţii.
Asta înseamnă a trăi în adevăr, adică în învăţătura sănătoasă primită de la început, a ne feri de orice păcat şi de orice legătură cu păcatul şi cu viaţa lumească.
Apoi să trăim într-o umblare ascultătoare şi iubitoare de fraţi, în orice vreme, în orice loc şi în orice privinţă.
Că numai aşa şi numai acelora Sângele Său le curăţă orice păcat. Altfel nu.
Desigur că, după cum iarăşi este scris, nimeni nu poate spune că este fără nici un păcat, pentru că însăşi firea pământească, în care trăim, şi lumea, prin care încă mai umblăm, sunt pline de stricăciune şi îmbibate de păcate. Şi, prin chiar acest fapt, noi suntem totdeauna în primejdie să ne atingem de câte ceva necurat. Sau să ne atingă el. | Continuare »

Alte materiale la duminica a 17 după Rusalii

FEMEIA CANANEANCĂ – Pr. Iosif Trifa

[Nici o încercare nu ţine veşnic] – Traian Dorz

FEMEIA HANANEANCĂ – Pr. Nicolae Steinhardt

ZIDIRE ŞI DĂRÂMARE – Traian Dorz

Hristos şi Hananeanca – Ieromonah Savatie Baştovoi

PENTRU CREDINŢA TA-N HRISTOS – Traian Dorz

Despre credinţa femeii cananeence – Sfântul Ioan Gura de Aur

CÂND CĂLĂTOREAI, IISUSE – Viorel Bar

TU SINGUR TREBUIE SĂ CAUŢI – Traian Dorz

De aceea, ieşiţi… depărtaţi-vă… şi nu vă atingeţi… Traian Dorz, Meditații la Apostolul zilei

Cum se împacă? – Traian Dorz, Meditații la Apostolul zilei

O, MAMĂ – CE FACI, MAMĂ? – Traian Dorz

Femeia canaaneeancă – Pr. Constantin Galeriu

TOATĂ VIAŢA MEA, IISUSE – Traian Dorz

Şi eu sunt Cananeancă… – Lidia Hamza

PREDICĂ LA DUMINICA A 17-A DUPĂ RUSALII – Mitropolitul Augustin de Florina

ACOLO UNDE E CREDINŢĂ – Traian Dorz

O, femeie, mare este credinţa ta

[„Mare este credinţa ta! Fie ţie precum voieşti!”] -Sf. Ioan Gură de Aur

Cântări potrivite cu evanghelia duminicii:

6. Fii binecuvântat, Iisuse; 104. Străină-a fost viaţa mea; 105. Sfâşiat de chinuri grele; 133. Tu mi-ai fost şi-mi eşti scăpare; 155. Unde să mă duc?: 189. Tu poţi; 202. Când ochii storşi de lacrimi; 252. Departe-ntotdeauna; 539. Pe patul suferinţei gem; 540. Gem inimi sub adâncă apăsare; 545. Doamne Dumnezeul meu; 966. Eu sunt zdrobit de tot

Despre Părintele Iosif Trifa

Pr-Iosif-TRIFAMărturie a fratelui Ioan Marini

Binecuvântat este cel ce prin scrisul şi graiul său îndeamnă pe oameni să citească Sf. Scriptură şi se luptă să ducă pretutindeni cunoştinţa Cuvântului dumnezeiesc. Şi, cu atât mai mult, merită numele de binefăcător al mulţimii acela care îngenunchează un popor întreg lângă Sfânta Carte a lui Dumnezeu.

Părintele Iosif Trifa a fost unul din aceştia. Timp de 27 de ani de preoţie, a lucrat fără preget şi a luptat zi şi noapte pentru a ridica şi a ţine „sus Cuvântul Vieţii” şi pentru a apropia poporul nostru de Cuvântul lui Dumnezeu. Întreagă viaţa sa de preot şi propovăduitor de la altar şi amvon a fost o şcoală a Bibliei.

O şcoală a Bibliei a fost scrisul său la multele gazete şi foi religioase pe care le-a redactat sau la care a colaborat.

O şcoală a Bibliei sunt cele peste 40 de neîntrecute cărţi pe care le-a scris şi care au trezit o ţară întreagă la citirea Sf. Scripturi.

Din această şcoală a Bibliei a ieşit şi marea mişcare de trezire religioasă „Oastea Domnului”, pe care a iniţiat-o şi condus-o cât timp a fost în viaţă şi care se alimentează şi acum din scrisul său (din cărţi şi foi) şi din spiritul pe care Duhul Sfânt l-a dat acestei Mişcări.

Cea mai mare dorinţă a vieţii sale a fost aceea de-a adânci în sufletul poporului cunoştinţa cuvântului biblic.

Şi i-a reuşit. Prin străduinţele sale binecuvântate de Domnul, scumpa Carte a lui Dumnezeu a ajuns să fie astăzi în bună parte şi Cartea poporului nostru. | Continuare »

Ce nalt e focul

Părintelui Iosif

Pr Iosif 6 CcCe nalt e focul și ce sfânt
Din stâlpul care arde
Aici, sub lespezi de mormânt,
Ca sfintele stindarde…

Pe timp de zi, umbrind noros
Văpaia prea fierbinte,
Ai trâmbițat nemincinos:
„Pe-aicea! Tot nainte!“

Dar și în toiul nopții-adânci,
Ca soarele-n amieze,
Nălțat-ai stâlp de foc pe stânci
Ca Oastea să-ți urmeze!

În grele vremuri de furtuni
Tu singur, în spărtură,
Firavul trup ți-ai pus, să suni
Doar dreapta-nvățătură.

Și ai tot scris, și-ai tot chemat,
Să afle tot poporul | Continuare »