Viaţa Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul de la Eghina

Acest sfânt, unul dintre cei mai noi sfinţi canonizaţi de Biserica Greciei în acest secol, s-a născut în anul 1846, în Selivria Traciei, din Părinţi săraci, dar foarte evlavioşi. Din botez a primit numele de Anastasie, bucurându-se din pruncie de o aleasă educaţie creştinească. După primii ani de şcoală, Anastasie este trimis să înveţe carte la Constantinopol, unde studiază teologia şi scrierile Sfinţilor Părinţi. Aici sufletul său începe să-L descopere pe Hristos în inima sa prin rugăciune, prin citirea cărţilor sfinte şi prin cugetarea la cele dumnezeieşti.
La vârsta de douăzeci de ani, tânărul Anastasie se stabileşte în insula Hios, povăţuit de Duhul Sfânt, unde predă religia la o şcoală de copii. Apoi, fiind chemat de Hristos, intră în nevoinţa monahală în vestita chinovie, numită „Noua Mănăstire”, primind tunderea monahicească la şapte noiembrie 1876, sub numele de Lazăr. Mai târziu, la tunderea în marele şi îngerescul chip al schimniciei, avea să primească numele de Nectarie, pe care l-a purtat toată viaţa.
După ce termină studiile teologice la Atena, în anul 1885, Nectarie a fost luat de patriarhul Sofronie ca ucenic la Alexandria, fiind hirotonit preot şi apoi mitropolit de Pentapole, o veche eparhie ortodoxă din Libia superioară. Mai mulţi ani evlaviosul mitropolit a slujit ca secretar al Patriarhiei, predicator la biserica Sfântul Nicolae din capitala Egiptului, devenind un iscusit slujitor şi povăţuitor de suflete, fiind dăruit de Dumnezeu cu multă răbdare, smerenie şi blândeţe. De aceea era mult căutat de credincioşi şi iubit de toţi. | Continuare »

sf-nectarie211Acest sfânt, unul dintre cei mai noi sfinţi canonizaţi de Biserica Greciei în acest secol, s-a născut la 1 octombrie 1846, în Silivria, un orăşel situat în provincia Tracia din nordul Greciei, pe malul mării Marmara. Părinţii săi au fost oameni săraci, dar foarte evlavioşi. Din botez a primit numele de Anastasie, bucurându-se din pruncie de o aleasă educaţie creştinească. După primii ani de şcoală, Anastasie este trimis să înveţe carte la Constantinopol, unde studiază teologia şi scrierile Sfinţilor Părinţi. Aici, sufletul său începe să-L descopere pe Hristos prin rugăciune, prin citirea cărţilor sfinte şi prin cugetarea la cele dumnezeieşti.
La vârsta de douăzeci de ani, povăţuit de Duhul Sfânt, tânărul Anastasie se stabileşte în insula Hios, unde predă religia la o şcoală. Apoi, fiind chemat de Hristos, intră în nevoinţa monahală în vestita chinovie numită „Noua Mânăstire” (Nea Moni), primind tunderea în monahism la 7 noiembrie 1876, sub numele de Lazăr. După câteva luni, pe 15 ianuarie 1877, este hirotonit diacon de către mitropolitul de Hios, Grigorie, ocazie cu care primeşte numele Nectarie, pe care avea să-l poarte toată viaţa.
Următorii trei ani, ierodiaconul Nectarie îi petrece la Atena cu scopul de a-şi completa studiile preuniversitare. În toamna anului 1881 se întoarce la mănăstire după ce absolvă liceul cu calificative excepţionale.
În 1882, părintele Nectarie îşi va începe studiile la Facultatea de Teologie din Atena, după ce, între timp, la recomandarea lui Ioan Horemis, prietenul său, va fi intrat în legătură cu patriarhul de Alexandria, Sofronie, şi va fi acceptat de către acesta în cadrul patriarhiei. | Continuare »

Acela care istoriseşte lucrurile lui Dumnezeu şi face din Domnul bucuria şi veselia inimii sale, acela nu numai că se păstrează într-o stare de unire sfântă şi apropiat de Dumnezeu – pe care tocmai prin slujirea aceasta a lor o au şi îngerii –, ci înaintează mereu în această sfântă unire, bucurându-se tot mai din plin de părtăşia cerească, încă din viaţa lui de pe pământ. (Traian DORZ)

Sf_arhangheli-Mihail-e-GavriilLa adunarea celor 9 cete, Serafimii, Heruvimii, Scaunele, Domniile, Stapâniile, Începătoriile, Puterile, Arhanghelii şi Îngerii.
Mihail, preaîncuviinţatul mai-marele peste cetele puterilor celor fără de trup, şi în Legea Veche şi în cea Nouă a arătat ce este harul Evangheliei, şi arată multe faceri de bine neamului omenesc. Că de vreme ce pizmaşul şi luptătorul mântuirii noastre, înălţându-se s-a mândrit împotriva Ziditorului său şi a zis: „Pune-voi scaunul meu deasupra norilor” şi lăudându-se că „voi fi asemenea cu Cel înalt”, a căzut din cinstea de arhanghel, precum grăieşte Domnul („Văzut-am, zice, pe satana, ca fulgerul din cer căzând”). Asemenea cu el şi ceata ce era sub el, înălţându-se, a căzut. Acest de-a-pururea lăudat, păzind ca o slugă credincioasă credinţa către Stăpânul şi arătând multă nevoinţă spre neamul nostru, a fost rânduit de Atotputernicul Dumnezeu ca să fie mai mare peste cetele înţelegătoare. Că văzând că a căzut vicleanul, a strâns cetele îngereşti şi a zis: „Să luăm aminte: Lăudat-au cu glas pe Domnul tuturor”, ca şi cum ar fi zis: Să luăm aminte noi cei ce suntem zidiţi ce au pătimit cei ce erau cu noi, care până acum au fost lumină, şi acum s-au făcut întuneric.
Pentru aceasta o adunare ca aceasta s-a numit Soborul îngerilor, adică luarea aminte şi înţelegere şi unire. Acesta dar, marele folositor şi de bine-făcător mântuirii noastre, înmulţind şi întinzând spre mulţi multe faceri de bine mântuirii, s-a arătat la mulţi văzându-se. Că s-a arătat lui Avraam şi lui Lot la pustiirea şi pierderea Sodomei. Arătatu-s-a lui Iacov când fugea de fratele său. Mers-a înaintea taberei fiilor lui Israel, când se izbăveau şi au scăpat de robia şi de chinul egiptenilor. | Continuare »

Traian Dorz, Dorim să fim

La Parada Victoriei din marea Piaţă a Capitalei Victorioase sunt prezenţi toţi slujitorii şi toţi oamenii apropiaţi ai Împăratului. Acolo, în tribuna oficială, toţi acei colaboratori ai marelui Împărat învingător au cinstea cea mare de a asista la defilarea marilor unităţi victorioase şi a marilor eroi care au săvârşit cele mai glorioase fapte de arme.
Un crainic fericit al împăratului anunţă, în auzul lumii întregi, Numele fiecărei unităţi care trece prin faţa tribunei, locul unde a luptat, faptele de vitejie pe care le a săvârşit. Numărul vrăjmaşilor doborâţi şi însemnele gloriilor câştigate…
Din tribuna împărătească se strigă urale, se aruncă flori, se flutură eşarfe, se fac semnele celei mai fericite bucurii… Însuşi Împăratul, cu gura Lui, află câte un cuvânt fericit pentru fiecare.

La capătul marii parade, în faţa tribunei împărăteşti şi în faţa frontului tuturor ostaşilor biruitori, se aliniază şirul marilor eroi, cu steagurile glorioase ale marilor unităţi… Şi, în privirile uimite de admiraţie şi de bucurie ale tuturor mulţimilor adunate la această unică sărbătoare, Împăratul Însuşi coboară la vitejii Săi. Îl sărută pe lacrimi pe fiecare. Îi aşază pe răni fiecăruia însemnele biruinţei. Iar pe fruntea plină încă de răni, de sudoare şi de sânge – aşază cununa nemuritoare a slavei.

Şi atunci corurile nesfârşite ale îngerilor biruitori ai Arhanghelului Mihail, învingătorul ostaşilor satanei (Apoc 5, 11 şi 12, 7 8), vor cânta cântările celor mai mari biruinţe, în cinstea celor mai mari biruitori.
Şi atunci, corurile fericite ale îngerilor cântăreţi ai Arhanghelului Gavril, vestitorul bucuriilor lui Dumnezeu (Lc 1, 26 28; Dan 9, 21 23), vor cânta cele mai nemuritoare cântări în cinstea celor care au muncit cel mai mult, s au rugat cel mai mult, au iubit cel mai mult şi au suferit cel mai mult pentru Biruinţa aceasta. | Continuare »

Poarta cruceaO, îngeri preaiubiţi ai serii,
ai visului şi-ai Amintirii,
vă cheamă-n seara Învierii
uitaţii fii ai Pătimirii!

Aduceţi noaptea liniştită
cu vălul tainic de-mpăcare,
s-adoarmă inima zdrobită
cu liniştită legănare.

Întindeţi ceaţa care-aşterne
pe suflet pacea ei adâncă,
punând alinătoare perne
durerii ce zvâcneşte încă.

Închideţi geana ostenită
ce timpul nesfârşit îl rumpe
şi-n biata inimă-amăgită,
fiorul locurilor scumpe.

Aduceţi visul care-i scapă
din ziduri şi de sub zăvoare
şi duce dorul de-l adapă
la mult-doritele izvoare.

Daţi sufletelor revederea
fiinţelor nemaiuitate,
reînnoindu-le puterea,
să-şi ducă crucea resemnate,

Să-şi crească-n taina rugăciunei
şi mai aprinsă-n astă seară
adânca-ncredinţare-a unei
nădejdi ce va să-nvie iară

Şi-a revederii mult-dorite
ce nu va mai fi-atunci părere,
când mii de clopote slăvite
vesti-vor şi-a lor înviere.

Traian Dorz, Cântări îndepărtate

arhanghel

Vino, dulce înger care-n mână ţii
cel dintâi potirul ultimei urgii,
cheamă-mă şi-arată-mi dulce să privesc
strălucind Mireasa Mielului Ceresc.

Ea este Cetatea de mărgăritar,
ea-i Ierusalimul Nou de-Azur şi Har,
ea e Piatra Scumpă de-Aur sfânt şi greu,
cea ce se pogoară de la Dumnezeu.

Ea e ca un soare dulce şi curat,
numa-n curcubee sfinte-nconjurat;
în lumina-i scumpă zboară mii şi mii,
intonându-şi veşnic alte melodii.

Ea este Fecioara cu un scump veşmânt,
strălucind gătită Mirelui ei Sfânt,
dulcea ei făptură e un imn frumos,
a spălat-o-n Sânge Domnul ei Hristos.

…Spune-mi, dulce înger, că şi eu voi fi
lângă Domnu-n Ziua când El va veni,
căci cu dor fierbinte ţin a Lui porunci,
ca să pot fi vrednic să-L slăvesc atunci.

Traian Dorz, Cântarea Viitoare

ÎNGERII CARE NE ÎNSOŢESC LA ADUNĂRI

Fragment dintr-o vorbire a fratelui Traian Dorz

… Tot ce au spus buzele Lui sfinte a fost numai adevăr. Buzele noastre mai şi mint uneori; mai spunem lucruri pe care nu le credem sau care nu sunt adevărate. Dar buzele Lui n-au spus decât ceea ce era adevărat. Şi de aceea a zis El: „Cerul şi pământul poate să treacă şi vor şi trece; dar cuvintele Mele nu vor trece”. Pentru că tot ce-a spus El este adevărat.
Aşa că, dacă a spus El: „Când doi sau trei vă veţi aduna, când douăzeci sau treizeci veţi fi adunaţi, când două sau trei sute veţi fi adunaţi, când două sau trei mii veţi fi împreună, Eu voi fi în mijlocul vostru, pentru că voi vă adunaţi în numele Meu”. El este aici. Să ştiţi şi să credeţi: Hristos este aici, în mijlocul nostru. Şi nu numai El, ci mii de duhuri slujitoare binecuvântate sunt. Şi nu numai duhuri bune; sunt şi mii de duhuri rele. Oriunde se adună credincioşii Domnului, acolo-i însoţesc îngerii Domnului, pentru că este scris: „El va porunci îngerilor Săi să te însoţească în toate căile tale”. Mai ales când mergi pe căile lui Dumnezeu, câţi îngeri ai Domnului te însoţesc! De-atâtea ori s-au pus piedici în calea noastră spre adunare, în calea noastră spre fraţi, în calea noastră spre biserică, în calea noastră spre facerea binelui. Cine a înlăturat piedicile? Cine a înlăturat vrăjmaşii? Cine a înlăturat accidentele şi nenorocirile din calea noastră? Acei îngeri binecuvântaţi cărora Domnul le-a poruncit să ne însoţească în toate căile noastre. Ei, acei care ne-au însoţit pe fiecare în calea noastră spre adunare sunt aici lângă noi.
O veche carte sfântă scrie: „Cel puţin doi îngeri însoţeşte totdeauna pe orice suflet care merge la auzirea Cuvântul lui Dumnezeu. | Continuare »

Traian Dorz, din «Zile şi adevăruri istorice» (fragment)

Consfătuirea aceasta trebuie să precizeze acest adevăr şi anume: atitudinea noastră faţă de grupările şi crezurile străine, care în ultimul timp au dat şi dau multe atacuri pentru dezbinarea adunărilor noastre şi de atragere a unor fraţi ai noştri la ei.
Nu urâm pe nimeni! Nu batjocorim credinţa nimănui. Nu dezbinăm adunările lor şi nu vrem să le corupem nici un suflet.
Respectăm fiecăruia dreptul la credinţa pe care şi-o alege. Dar nu mai îngăduim nimănui să se amestece în adunările noastre. Nu mai dăm cuvânt nici unui străin la nici o adunare a Oastei, nici nu îngăduim nici unui frate de al nostru să meargă la ei
. Cei ce s-au dus au împrumutat multe rătăciri de la ei şi, venind, au dezbinat cu ele multe suflete de fraţi.
Toţi cei care au făcut până acum aceste greşeli să nu le mai facă, ci să se îndrepte pe calea sănătoasă. Iar cu cei ce nu vor să se îndrepte de bunăvoie, să rupem orice legătură, după cuvântul Sfintelor Scripturi (Tit 1, 10-11 şi 3, 10-11 etc.).

Când am terminat de spus aceste lucruri, am încheiat zicând:
Fraţilor, cu mâna dreaptă pe conştiinţa mea, pe care m-am străduit să mi-o păstrez curată înaintea Mântuitorului şi Judecătorului meu Iisus Hristos şi înaintea Lucrării Oastei Lui, faţă de învăţătura şi de credinţa pe care am primit-o din cea dintâi clipă a intrării mele în această sfântă Lucrare a lui Dumnezeu, cu mâna deci pe conştiinţa mea – vă declar aici solemn că întocmai aşa învăţ şi cred şi acum. Şi semnez aceste adevăruri de credinţă întocmai cum le-am crezut şi le-am semnat în 8 iunie 1930, Ziua Rusaliilor intrării mele în Oastea Domnului.
Şi întocmai cum le-am crezut şi le-am semnat în 12 septembrie 1937, împreună cu Părintele Iosif şi cu cei peste cinci sute de fraţi care erau acolo, dintre care unii trăiesc şi azi.
Şi întocmai cum le-am semnat cu lacrimile legământului meu din 12-16 februarie 1938, lângă sicriul sfântului profet de la care le-am învăţat.
Şi tot aşa vă declar şi acum că voi crede şi voi învăţa în această sfântă Lucrare până la moartea mea. Dar şi că voi rupe-o cu toţi acei dintre voi care se alipesc de învăţături sectare. | Continuare »

Părintele Iosif Trifa, Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an
EVANGHELIA DUMINICII A 24-A DUPĂ RUSALII

Această Evanghelie este plină de învăţătură pentru noi. Ca şi Iair din Evanghelie, şi noi avem o fiică iubită, una-născută: viaţa noastră sufletească, sufletul nostru. De multe ori se îmbolnăveşte şi această fiică a noastră, ba de multe ori chiar şi moare. Păcatul este acela care îmbolnăveşte sufletul şi provoacă moarte sufletească. De această boală şi moarte ne putem şi noi scăpa sufletul, aşa cum şi-a scăpat Iair fata: prin căutarea şi aflarea lui Iisus Mântuitorul. Pe Iair l-a plecat după Hristos credinţa lui cea tare în puterea şi ajutorul Mântuitorului.
Cu această credinţă să-L căutăm şi noi pe Iisus Mântuitorul. Asta înseamnă, iubite cititorule, să crezi şi să te încrezi într-un Iisus, Mântuitor al tău, Care a murit pentru tine, pentru păcatele tale, pentru iertarea ta şi învierea ta din păcate. Ca şi Iair, să alergi cu bolile tale sufleteşti la acest Mântuitor, să cazi înaintea Lui şi să-L rogi, zicând: „Doamne Iisuse, intră în casa mea, căci fiica mea cea scumpă, sufletul meu, s-a îmbolnăvit… este gata de moarte“.
O, ce lucruri minunate face şi azi Iisus în sufletul omului care crede şi se încrede în puterea Lui (în Jertfa Lui cea sfântă) şi cere şi primeşte această putere. Minunea din Evanghelie şi astăzi se întâmplă. Şi astăzi învie la o viaţă nouă acei care Îl caută pe Iisus şi se apropie de El cu credinţa şi cu lacrimile lui Iair. Ca şi fiica lui Iair din chipul de mai sus, aşa învie şi astăzi toţi acei păcătoşi care-L primesc pe Cel ce a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine viu va fi, chiar dacă va fi murit“ (Ioan 11, 25).
Cititorule! Ia seama că şi tu eşti un Iair care ai un bolnav: sufletul tău! De când tot plânge şi se vaită acest bolnav… şi tu stai liniştit şi nepăsător!? De când tot strigă după tine acest bolnav să-L chemi pe Doctorul vieţii, pe Iisus, şi tu n-asculţi rugarea sufletului tău!?
Cititorule! Ia seama că tu ai un mort în casa vieţii tale. Sufletul tău a murit în păcate. Şi tu nu te îngrozeşti? Şi tu nu plângi? Şi tu nu pleci să-L afli pe Iisus? | Continuare »

Ce-i puterea?

Traian DORZ

…Ce-i puterea ce mă umple
copleşind slăbia,
ce e fericirea care
mi-a gonit pustia?

…Ce-i lumina ce mi-alungă
multa-ntunecare,
marea linişte ce-alină
marea-mi frământare?

…Ce-i viaţa care-nghite
tot ce-i moarte-n mine?
…Ah, cunosc, Iisuse Doamne,
m-am atins de Tine!

CINE TRĂIEŞTE ŞI CREDE, NU VA MURI! CREZI TU?

«Şi oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?» (Ioan 11, 26)

De atâtea ori este repetat în Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu adevărul că, cine trăieşte după voia lui Dumnezeu şi crede în Domnul Iisus Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor, acela are viaţa veşnică şi nu va vedea niciodată moartea, nici nu va mai merge la Judecată – ci va trece din viaţa aceasta la viaţa veşnică numai prin lumină, fără întuneric (Ioan 8, 12 şi 12, 46), cum treci ziua dintr-o cameră a casei în cealaltă.
Acesta este un adevăr aşa de puternic şi o făgăduinţă aşa de scumpă şi de fericită, încât nu numai că nimeni n-ar trebui să se mai poată în-tru nimic îndoi de ea, ci toţi cei care citesc Cuvântul Evangheliei ar trebui să n-aibă niciodată alt gând mai aprins şi nici o altă grijă mai mare, decât să trăiască, în orice stare ar fi, toată voia lui Dumnezeu, să creadă puternic, în orice clipă, tot Cuvântul lui Hristos şi să aibă toate roadele Duhului Sfânt.
Pentru că adevărat şi cu totul vrednic de crezare este Cuvântul care promite nemurirea, tuturor celor care trăiesc crezând puternic acest strălucit adevăr!
Cine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată! – a spus Dumnezeu-Hristos.
Ştii, frate, cât de adevărat este lucrul acesta? Ştim noi oare ce înseamnă el? | Continuare »

Cereţi şi vi se va da, numai cereţi până
Domnul va deschide-a Lui fericită Mână.

Şi căutaţi, căci veţi găsi, – dar căutaţi întruna,
până veţi găsi, – aşa afli totdeauna.

Bateţi şi va fi deschis, – dar să bateţi tare
şi-atât până vor fi trase-orice zăvoare.

…Oricui cere i se dă, dacă cere până
Domnul Îşi deschide-a Lui fericită Mână.

Cine caută va găsi – dacă-ntruna cată,
până află ce-a dorit – asta-i e răsplată.

Oricui bate, se deschid uşile-ncuiate,
dacă până se deschid nu-ncetează-a bate.

…Cereţi şi voi chiar şi când Domnul Se ascunde,
dar rugaţi-vă crezând până va răspunde. | Continuare »

10_invierea-fiicei-lui-iairParintele Constantin Galeriu

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Vrednici de iubire şi dreptmăritori creştini în Sfânta Biserică a Domnului nostru Iisus Hristos!

Zice o mărturie sfântă, pe care o citim noi la începutul Sfintei Liturghii, după Ectenia a III-a: “… Dându-ne în veacul de acum cunoştinţa adevărului, iar în cel ce va să fie, viaţa veşnică”. Aşa începe orice înfăptuire: întâi cunoştinţa, gândirea, sensul faptului, apoi împlinirea; cunoştinţa adevărului, apoi viaţa veşnică. Iei cunoştinţă de adevăr şi apoi îl împlineşti în viaţă. Aşa şi în Liturghie: în prima parte se citeşte Evanghelia, apoi se săvârşeşte jertfă, când auzim însuşi cuvântul Mântuitorului: “Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu… Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu…”. Prin cuvântul Lui şi prin chemarea Duhului Sfânt de către preot, în altar: “Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste aceste daruri şi fă adică pâinea aceasta cinstit trupul Hristosului Tău şi ce este în potirul acesta scumpul sânge al Hristosului Tău, prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt”.
Creaţia, viaţa, toate aşa se împlinesc. De aceea cuvântul rostit, predica, e înainte de dumnezeiasca Împărtăşanie. Şi corul a pregătit-o: “Doamne, buzele noastre vei deschide şi gura noastră va grăi lauda Ta” – din cuvântul Psalmistului. Aşa ne rugăm şi acum: să deschidă bunul Dumnezeu buzele noastre şi gura noastră să grăiască lauda Lui; iar inimile să asculte. | Continuare »

PENTRU CREDINŢA TA-N HRISTOS

Pentru credinţa ta-n Hristos, vei fi salvat din moarte,
dar pentru necredinţa ta, de Cer te vei desparte.

O, nu mai fi necredincios,
ci crede grabnic şi voios
şi te va mântui Hristos…

Pentru credinţa lor, cei buni vedea-vor Ţara Vie,
dar pentru necredinţa lor, cei răi pier pe vecie.

Pentru credinţa lor, cei drepţi vor moşteni-n lumină,
dar pentru necredinţa lor, pier cei nedrepţi în vină.

Pentru credinţa ta-n Iisus, iertat poţi fi de toate,
dar pentru necredinţă-n veci poţi rămânea-n păcate.

Pentru credinţa ta de azi, poţi fi cu Domnul mâne,
dar pentru necredinţa ta, poţi cu satan rămâne.

Pentru credinţa ta-n Hristos, ai slava cea mai mare,
dar pentru necredinţa ta, gheena-ngrozitoare.

Traian DORZ

Nu vă lăsaţi copiii să meargă la osândă!

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la botezul de la Avram Iancu (Bihor) – noiembrie 1981

… În Evanghelia de astăzi se vorbeşte despre mântuirea unei fetiţe. Se vorbeşte despre un tată care s-a dus la Domnul şi L-a rugat pentru copilă. Câte mame, câţi taţi se mai duc azi la Domnul ca să se roage pentru copiii lor ca să vină Domnul să-i vindece, ca să nu moară şi ca să nu se piardă?
Copiii noştri, ai celor mai mulţi, merg la osândă, merg la păcat, merg la iad. Că balul şi păcatul, şi distracţiile lumeşti, şi felul deşert de vieţuire în care se trăieşte cu grămada – şi acum şi alte dăţi – sunt drumul sigur spre iad şi spre osândă.
Care tată se duce cu lacrimi la Domnul, să strige şi să-L roage pentru copilul său?
Care mamă, alarmată şi îngrozită de pierderea copilului său, strigă către Domnul: „Doamne, nu-l lăsa să moară!”?
Mai vorbeam şi astăzi şi am mai vorbit şi în alte dăţi… Mama se duce la biserică, se duce la adunare, dar înainte îşi pregăteşte fiica şi o trimite la joc, la bal… O trimite la păcat, o trimite la pierzare, o trimite la foc, o trimite la moarte, o trimite la iad… Gândiţi-vă ce faceţi şi ce răspundere aveţi înaintea lui Dumnezeu pentru copii. Unde ne sunt copiii noştri? Unde sunt fiii noştri? De ce în adunările noastre sunt numai bătrâni? De ce de cele mai multe ori la biserică merg numai bătrâni? Unde sunt ceilalţi?
Vine Domnul. Cuvântul Său este adevărat. Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi şi va despărţi pe fiii oamenilor cum desparte păstorul oile de capre. Şi va zice celor de la stânga: „Duceţi-vă, blestemaţilor…”; dar le va zice şi celor de-a dreapta: „Veniţi, binecuvântaţii Părintelui meu!”…
Dacă între cei de-a dreapta va fi mama sau tata… iar între cei de-a stânga vor fi copiii… ce mântuire va fi aceea pentru mama sau pentru tatăl care se mântuieşte pe el şi caută mântuirea lui, dar nu caută mântuirea copilului şi nu plânge şi nu-l roagă şi nu-i sărută picioarele, numai să-l aducă la Dumnezeu şi să nu-şi piardă sufletul şi să nu-l arunce în focul veşnic?
Un tată vine astăzi la Iisus!… | Continuare »

Traian DORZ

Câţi ne-am atins de Domnul
şi El ne-a vindecat
datori suntem să spunem
aceasta ne-ncetat!

Să spunem, să spunem mereu
ce mult ne-a făcut Dumnezeu,
să spunem mereu, da, mereu şi mereu,
noi şi voi – tu şi eu,
cât de mult, cât de mult
ne-a iubit Dumnezeu!

Toţi câţi zăceam în moarte
şi El ne-a înviat
datori suntem să spunem
aceasta ne-ncetat.

Toţi cei ce-am fost în lanţuri
şi El ne-a liberat
datori suntem să spunem
aceasta ne-ncetat. | Continuare »

Traian DORZ, din Meditaţii la Apostolul din Duminica a 24-a după Rusalii

Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc care îi despărţea (Efeseni 2, 14).

Închipuiţi-vă o mare furtunoasă cu cer întunecat şi cu valuri puternice… Între vânturile furioase şi valurile înspumegate, o corăbioară luptă să răzbească spre ţărmul îndepărtat la un adăpost liniştit. După lupte şi primejdii de neînchipuit, în ultimele clipe şi cu ultimele puteri, iată, în sfârşit, limanul de adă-post.
O, ce negrăită bucurie: Iată salvarea!
Închipuiţi-vă o noapte de iarnă cu viscol şi zăpadă, cu un drum printr-o pădure, cu urlete de lupi şi cu primejdii de moarte în fiecare clipă şi în fiecare fel.
Dar, la capătul puterilor, în ceasul când îngheţul şi frica, fiarele şi foamea erau gata să sfâşie, dintr-o dată, iată casa primitoare, caldă, sigură, fericită!
O, ce dumnezeiască minune: Iată salvarea!…
Şi mai închipuiţi-vă oricâte astfel de stări în care primejdii de moarte ameninţă în cel mai cumplit fel şi – în cel mai scurt timp – dintr-odată, chiar în ceasul cel mai disperat, apar salvatorul şi salvarea!…
Apoi, stând la adăpostul sigur şi liniştit, gândiţi-vă prin ce aţi trecut şi unde aţi ajuns. La starea dinainte şi la cea de acum.
Iată, aceasta a făcut Hristos, Mântuitorul nostru dulce, pentru noi. Aceasta este minunea ce s-a petrecut cu noi.
Eram în groaza morţii şi în ghearele spaimei, şi, dintr-o dată, am ajuns în siguranţa dulce şi caldă a dragostei celei mai fericite. | Continuare »

CÂND SE LASĂ ÎNSERAREA – Traian Dorz

O minune «furată» – Părintele Arsenie Boca

TÂLCUIRI DIN SFÂNTA SCRIPTURĂ PENTRU FIECARE ZI DIN AN – Sfântul Teofan Zăvorâtul

UN FOC, DE CÂTE ORI SE STINGE – Traian Dorz

Învierea fiicei lui Iair – Sf. Nicolae Velimirovici

Hristos are viaţa în Sine şi o dă cui vrea – Traian Dorz

„Toate sunt cu putinţă celui ce crede” (Mc 9, 23)

Într-un Duh – Traian Dorz, Meditații la Apostolul zilei

Prin Cruce… – Traian Dorz, Meditații la Apostolul zilei

… În faţa fraţilor adunaţi aici la Poiana Braşov, m-am ridicat şi, în scurte cuvinte, le-am spus despre Consfătuirea de atunci [12 septembrie 1937]. Despre înalta atmosferă de unitate şi despre conştiinţa marii răspunderi pentru hotărârea care trebuia luată în interesul marii cauze a lui Dumnezeu. Am făcut apel pentru acestea şi la fraţii prezenţi, fiindcă nici momentul acesta nu era mai puţin însemnat. Şi acum ne aflăm tot la o răscruce la fel de mare ca atunci. Deosebirea este numai că atunci luptam cu primejdia formalismului, care vroia să ucidă dragostea, iar acum luptăm cu primejdia sectarismului, care vrea să ucidă adevărul. Hristos este şi dragoste, şi adevăr. Şi unitate şi orientare. Şi credinţa, şi învăţătura. Una fără cealaltă nu se poate. Dragostea se usucă fără adevăr, adevărul îngheaţă fără dragoste. Credinţa se rătăceşte fără învăţătură, iar învăţătura moare fără credinţă. Noi, în această sfântă Lucrare a Oastei Domnului în care ne-a născut Duhul şi Cuvântul Sfânt, le avem atât de minunate şi vii pe amândouă. Trebuie numai să le păstrăm cu toată grija şi credincioşia, spre a nu le pierde noi şi spre a nu ni se fura de către alţii.

RastignireA– după Galateni 1, 8-9 –

Cine va primi-n Lucrare
prea grăbit pe toţi câţi vin,
ori ne va deschide uşa
largă pentru duh străin,
ori va mai răbda pe-acela
care tulbură pe fraţi,
ori pe-acei care dezbină,
ori pe-acei necumpătaţi,
ori va coperi pe-acela
vinovat şi necinstit,
ori va mai băga-n Lucrare
ajutor nelegiuit,
ori va ocroti pe-acela
purtător de gând străin,
ori va-mparte-nvăţătură
care duce la dezbin,
ori va încălzi la sânu-i
sufletul linguşitor,
ori, primind străine duhuri,
se va face sluga lor,
ori va fi cu neascultarea
mai milos ca Dumnezeu,
ori nu va goni pe-acela
care tulbură mereu,
ori nu va-nvăţa nimica
după tot ce-am îndurat,
săvârşind cu ştirea răul,
– fie anatemizat!

Traian DORZ, din vol CÂNTĂRI LUPTĂTOARE pg. 126