Preot Iosif TRIFA, «DUHUL SFÂNT»
Şi acum să trecem la partea cealaltă: despre cum S-a arătat Duhul Sfânt în lume.
La facerea lumii, erau de faţă toate Trei Persoanele din Sfânta Treime. Acolo era „Cuvântul”, Dumnezeu-Fiul, „fără de Care nimic nu s-a făcut din ceea ce s-a făcut” (In 1, 3). Iar „Duhul Se mişca pe deasupra apelor” (Fac 1, 2). La facerea omului au lucrat toate trei Persoanele din Sfânta Treime; de aceea se zice în Biblie: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră” (Fac 1, 26).
După căderea omului şi a omenirii, Dumnezeu-Tatăl ne-a făgăduit trimiterea Fiului şi a Duhului Sfânt. Dumnezeu-Fiul ni S-a făgăduit îndată după căderea lui Adam, ca Cel Ce va zdrobi capul şarpelui (Fac 3, 15), iar Dumnezeu-Duhul Sfânt ni S-a făgăduit, tot la început, prin cuvintele: „Şi voi trimite Duhul Meu în voi” (Ezec 37, 27). Dar, pentru venirea şi primirea Fiului, a trebuit o pregătire de mii de ani; şi pentru venirea şi primirea Duhului Sfânt, la fel. Vechiul Testament este o pregătire pentru venirea şi primirea Fiului, iar Noul Testament este o pregătire pentru venirea şi primirea Duhului Sfânt.
Duhul Sfânt Se arată ici şi colo şi în Vechiul Testament. Îl vedem oriunde-i vorba de aleşii Domnului şi de biruinţe sufleteşti. Îl vedem coborându-Se peste cei şaptezeci de bătrâni din tabăra lui Moise (Num 11, 16). Îl vedem coborându‑Se peste jertfa lui Ilie, în chip de foc (III Rg 18, 38). Îl vedem coborându‑Se peste Elisei, după înălţarea lui Ilie (IV Rg 2, 9), Îl vedem coborându-Se peste David, când era în luptă cu Goliat: „Duhul Domnului a venit atunci peste David” – spune Biblia [I Rg 16, 13 (I Sam 16, 13)]… ÎI vedem coborându-Se peste Samson, când era în luptă cu puiul cel de leu. „Duhul Domnului a venit atunci peste Samson”, spune Biblia (Jud 14, 6)… şi alte multe locuri.
Îndeosebi însă, Duhul Sfânt a lucrat prin proroci. Duhul Sfânt a grăit prin proroci. Insuflaţi de Duhul Sfânt, prorocii au vestit pe Mesia şi tainele mântuirii sufleteşti. Prin insuflarea Duhului Sfânt s-au scris şi Scripturile. Autorul (scriitorul) cel adevărat al Scripturilor este Duhul Sfânt. De aceea, Sfintele Scripturi se pot citi cu înţelegere, cu dragoste şi plăcere numai cu ajutorul Duhului Sfânt, precum vom scrie mai târziu, pe larg.
Dar, pe lângă toată această arătare, vremile şi oamenii din Vechiul Testament nu erau încă pregătiţi pentru primirea Duhului Sfânt. Duhul Sfânt încă nu-Şi găsea statornicie şi odihnă în lume şi în oameni. El Se pogora numai trecător peste unii aleşi ai Domnului. El S-a pogorât peste proroci, nu însă peste popor; de aceea poporul ura pe prooroci şi îi omora. El S-a pogorât peste cei şaptezeci de bătrâni din tabăra lui Moise, nu însă peste poporul ce striga după „carne” şi poftea să se întoarcă în Egipt. Ba chiar şi aleşii Domnului nu erau un vas statornic, un sălaş statornic pentru Duhul Sfânt. David a fost viteaz mare în faţa lui Goliat, pentru că, în acel moment, „Duhul Domnului a venit peste el”. Dar, în faţa femeii lui Urie, David a fost înfrânt; l-a biruit ispita, pentru că Duhul Domnului nu mai era cu el. Samson era viteaz mare nu pentru că avea părul mare, ci pentru că „Duhul Domnului venea peste el”. Dar, după ce s-a aruncat în braţele Dalilei, în braţele dezmierdărilor, Duhul a fugit de la el şi a fost înfrânt. Duhul Sfânt nu‑Şi găsea încă statornicie şi loc de odihnă în lume şi oameni.
În Vechiul Testament, Duhul Sfânt este întocmai ca porumbelul din timpul lui Noe, care ieşea din corabie şi iar se întorcea în ea, pentru că nu-şi găsea loc de odihnă.
Aşa şi porumbelul Duhului Sfânt ieşea din când în când în lume, dar iar Se întorcea în „corabie” (la Tatăl). El venea şi iar pleca, pentru că nu-Şi afla încă loc de sălăşluire în oameni. Lumea era încă plină de „mortăciuni”, de moarte şi de osândă sufletească. Vasele erau încă prea slabe pentru primirea şi păstrarea Duhului. Trebuia să vină mai întâi Sângele Mielului, apoi darul Duhului Sfânt.
În schimb însă, Vechiul Testament profeţeşte lucrarea Mântutorului şi lucrarea Duhului Sfânt în icoane ce întrec orice limbă şi iscusinţă omenească. Până va fi pământul acesta, nu va putea grăi nimic aşa de adânc, aşa de frumos şi aşa de duios despre Jertfa şi Patimile Mântuitorului, ca locul de la Isaia, cap. 53. Şi nici despre Duhul Sfânt nimeni nu va putea grăi aşa de adânc şi de frumos ca Isaia proorocul. Citiţi la Isaia, cap. 35, şi veţi afla cea mai frumoasă icoană a Duhului Sfânt: „Veseleşte-te, pustia cea însetată…; întăriţi-vă, mâini slabe, şi genunchi slăbănogiţi, mângâiaţi-vă! Cei slabi de inimă, întăriţi-vă, căci, iată, Acela va veni şi ne va mântui pe noi! Atunci se vor deschide ochii orbilor şi urechile surzilor vor auzi; atunci va sări şchiopul ca cerbul şi limba gângavilor limpede va fi, că s-a vărsat în pustie apă şi pâraie în pământ însetat” (Is 35, 6).
Citiţi la Isaia, cap. l, 16, cap. 49, 8, cap. 55, 1, unde veţi afla lucrarea Duhului Sfânt pusă în asemănare cu revărsarea apelor.
Minunată este şi icoana de la Iezechiel, cap. 37, unde Duhul Sfânt, în chipul vântului, învie oasele cele uscate.