Traian Dorz, Piatra scumpă

1. Împărăţia lui Dumnezeu este în mijlocul vostru, a spus Mântuitorul nostru (Luca 17, 21). Ea se află în inimile sau în locurile unde este Stăpân ascultat, urmat şi iubit deplin Domnul Dumnezeu. Este în sufletele cu adevărat credincioase şi în adunările celor cu adevărat ascultători de Hristos. Este în Bisericile vii, care sunt sfinţite şi curăţite de Duhul Sfânt, unde El stăpâneşte cu lumină şi este ascultat cu smerenie de către toţi copiii Săi din ele.
Este între cei doi sau trei adunaţi în numele lui Iisus (Matei 18, 20). Este acolo unde El coboară cu dragoste şi rămâne cu bucurie în cei născuţi din nou, care s-au alipit de Hristos, ajungând un singur duh cu El. Aşa se înţeleg lucrurile duhovniceşti.

2. Cine nu-i născut din nou vede răul bine şi binele rău, iar despre Lucrarea Evangheliei, şi despre Împărăţia lui Dumnezeu, şi despre cei care fac parte din ele zice că totul este rătăcire, îngustime şi nebunie. Fiindcă oricine nu este născut din nou nu poate cunoaşte, nu poate primi şi nu poate înţelege lucrurile Duhului Sfânt. Numai naşterea din nou poate da omului adevărata lor cunoaştere.

3. Cât de simplu şi de liniştit face Dumnezeu răsăritul şi apusul soarelui, cât de frumos face El venirea primăverii şi rodirea holdelor!
Ce minuni sunt acestea şi cât de frumos şi de blând le face şi le înnoieşte zilnic Dumnezeu! Totuşi ele rămân mereu minuni pentru noi, deşi zilnic şi repetat le vedem cu aceeaşi obişnuinţă, dar totdeauna şi cu aceeaşi înfiorare.
Cum se fac toate aceasta? Nu ştim. Nu înţelegem cum. E taina lui Dumnezeu. Dar e aşa de minunat şi de frumos!

4. Cum se face naşterea din nou? Nu ştim. Nu există explicaţie. Dar se face tot atât de minunat şi de frumos cum rodeşte pământul dacă primeşte sămânţa în el. Şi dacă cerul îi dăruieşte ploaie. Şi asta este o minune.

5. Toate marile nenorociri, dezbinări şi rătăciri au venit şi vin de acolo că în lucrările duhovniceşti s-au băgat oameni fireşti, cu vorbiri fireşti, cu explicaţii fireşti, cu interese fireşti.
De aici este tot răul şi haosul şi astăzi. Păcatul face asta – şi nu versetele Scripturii. Dar păcatul învinuieşte Scriptura.

6. Naşterea din nou este o taină, este convertirea, schimbarea vieţii, este taina pocăinţei. Nu este botezul, ci este altceva decât el. Nu toţi cei botezaţi sunt născuţi din nou.
Taina naşterii din nou nu vine o dată cu botezul, ci de multe ori mult în urma lui şi la mulţi nu vine niciodată. Dar ea este miezul botezului, înţelesul şi împlinirea lui.

7. Prin taina sfântului botez devenim membri de drept ai Bisericii. Numai prin naşterea din nou (taina sfintei pocăinţe) devenim membri de fapt ai Bisericii, părţi vii, mădulare vii ale trupului viu al Domnului Hristos.
În acest fel trebuie să se înţeleagă, aici şi peste tot unde este scris naşterea din nou, sensul acestui cuvânt.

8. Prin Botez am fost îngropaţi împreună cu Hristos, dar prin pocăinţă, prin naşterea din nou, suntem în credinţă, am înviat împreună cu El (Col. 2, 12). Prin Botez am fost cufundaţi în moartea Lui, iar prin credinţă (naşterea din nou) ne-am unit cu El într-o înviere asemănătoare cu a Lui (Rom. 6, 3-5).
Adică după ce „în Hristos ne-am botezat”, pocăinţa ne este îmbrăcarea în Hristos. După cum înmormântarea este înainte, iar învierea după ea.

9. Numai împreună, cele două taine, Botezul şi Naşterea din nou, dau dreptul la mântuire şi la viaţa veşnică în împărăţia lui Dumnezeu.
Aceste două taine nu trebuie confundate una cu cealaltă. Nu trebuie nici amestecate, nici despărţite. Naşterea din nou poate să vină uneori chiar şi mult în urma botezului, dar trebuie neapărat înainte de moarte. Dacă Scriptura nu poate fi desfiinţată, atunci fără ele nu este mântuire (Ioan 3, 3).

10. După cum făptura care se naşte nu este firească, ci duhovnicească, tot aşa nici felul naşterii nu este firesc.
Dacă scopul naşterii nu are nimic firesc, atunci nici mijloacele ei nu pot să fie fireşti, fiindcă cel ce se naşte nu-i omul firesc, ci-i omul duhovnicesc. Totul fiind duhovnicesc, duhovniceşte trebuie să fie şi înţeles, pentru că numai duhovniceşte se poate explica.

11. Dacă Duhul este de natură duhovnicească, şi Apa trebuie să fie tot de natură duhovnicească la naşterea duhovnicească.
Apa este Cuvântul lui Dumnezeu, şi nu apa pământească, apa firească. Amândoi părinţii omului duhovnicesc trebuie să fie duhovniceşti.
Altfel nu se poate înţelege. Cei care amestecă aceste lucruri, înţelegând rău, se înşală amar şi pe ei, şi pe alţii.

12. Când Mântuitorul a vorbit Samarinencii despre apa pe care o dă El, că se va face un izvor viu, n-a vorbit despre apa firească, ci despre Apa Vie a Cuvântului Său viu.
Când Hristos a strigat că El este Apa, nu o apă firească a înţeles El. Când a făgăduit Hristos că vor curge râuri de apă vie din inima celor ce vor crede în El, nu la apa firească se referea cuvântul Său. Deci Duhul şi Cuvântul dau naştere mântuitoare.
Înţelegerea adevărată este numai aceasta. Duhul lui Dumnezeu, adică puterea Lui, spală inima, făcând-o inimă duhovnicească şi nouă. Cuvântul lui Dumnezeu, adică Lumina Lui, spală şi curăţă mintea omului. O inimă nouă şi o minte nouă alcătuiesc omul cel nou.
Acesta este omul duhovnicesc.

13. Domnul vorbeşte una, oamenii înţeleg alta. El vorbeşte despre lucrurile care nu se văd, iar oamenii înţeleg mereu pe cele ce se văd.
Domnul vorbeşte despre lucrurile cereşti, iar noi înţelegem mereu pe cele pământeşti.
El vorbeşte despre duh şi omul înţelege despre materie. Vorbeşte despre Cuvânt şi omul înţelege mereu des¬re apă.
Aşa sunt explicate rău şi înţelese rău multe din cuvintele Domnului Iisus. De aceea există atâta tulburare, atâtea certuri şi dezbinări în lume. Dumnezeule, Te rugăm, dă fiinţei noastre lumina Ta de sus!

14. Dacă eşti cu adevărat om duhovnicesc, atunci toate lucrurile tale vor ţâşni spre înţelegerea duhovnicească şi spre trăirea ei.
Vei căuta să-i faci pe oameni credincioşi şi adevăraţi, nu formalişti sau extremişti. Să-i ajuţi să se nască din nou din pocăinţă adevărată, şi nu numai formală… Atunci autoritatea ta se va rezema pe sfinţenie şi vrednicie, nu numai pe o diplomă, pe un toiag sau pe o împuternicire omenească. Şi Dumnezeu te va răsplăti mult…

15. Nici un miez nu poate fi fără coajă, nici un conţinut fără formă. Chiar Cuvântul cel Viu al lui Dumnezeu ne este dat sub forma unei cărţi. Cine preţuieşte Cuvântul va preţui şi forma lui – Cartea.
Nu cartea este Cuvântul, dar el este în ea. Tot aşa, Trupul şi Sângele Domnului sunt Pâinea şi Vinul luate cu credinţă (Ioan 6, 53-56).
Nu poţi preţui una fără cealaltă. Nu poţi păstra miezul dacă arunci coaja lui.

16. Nu cartea pipăită este Cuvântul, dar Cuvântul este chiar în ea.
Tot aşa şi Trupul şi Sângele Domnului se află chiar în Pâinea şi în Vinul luate cu credinţă. Nu poţi preţui miezul când, în acelaşi timp, dispreţuieşti coaja lui. Cum poţi spune cuiva: iubesc sufletul tău, dar trupul ţi-l arunc.

17. Unii înşiră tot felul de vorbe despre duh, despre credinţă, despre viaţa duhovnicească, dar forma, fapta, dovada concretă a acestora le dispreţuiesc şi le leapădă. Tuturor lucrurilor duhovniceşti, Dumnezeu le-a dat o formă concretă, adică trupească. N-a făcut El nici un miez fără coaja lui, nici un suflet fără trupul său.
Formele statornicite în Biserică, de la începutul ei, sunt mijloacele prin care ni se dă Harul nevăzut – prin credinţă.

18. Ca să poţi trăi într-o ţară, trebuie să-ţi dovedeşti acest drept cu un act de identitate, recunoscut de legile acelei ţări.
Naşterea din nou, din Cuvântul şi din Duhul Sfânt, dovedită cu o viaţă sfântă până la moarte, este singurul act recunoscut de Dumnezeu, pe baza căruia vei fi primit în Împărăţia Sa.

19. Cum se produce naşterea din nou?
Domnul Iisus n-a explicat-o, dar sufletul credincios o simte totdeauna. Cum simţi vântul cu care El a asemănat-o. Vântul suflă încotro vrea şi când vrea, dar nu ştii nici când vine, nici de unde vine, nici încotro merge.
Vine uneori încet, pe nesimţite, alteori vine pe neaşteptate şi dintr-o dată, ca un vuiet puternic.
Uneori vine tocmai din partea din care ţi se pare că n-ar putea veni. Şi nu vine când te aştepţi şi de unde te aştepţi. Alteori aştepţi mereu şi nu mai vine.
Este ca vântul pe care nimeni nu-l poate nici porni când vrea şi nici opri. Nimeni nu-l stăpâneşte şi nimeni nu-i poate pune hotar.
Este nevăzut, dar mişcă moara ce face făină pentru pâinea fără de care s-ar muri de foame. Mişcă roţile pompelor care scot apa fără de care grădini întregi şi câmpuri întinse s-ar usca de sete. Face să lege holdele care, altfel, ar rămâne fără rod.
Şi primeneşte aerul stătut şi înveninat, împrospătându-l – altfel ar fi cu neputinţă viaţa pe pământ.
Asta este naşterea din nou.
Aşa trebuie s-o înţelegem.