Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 30 iulie:

„Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut, Domnul dă îndurare şi slavă şi nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană“ (Psalmi, 84, 11).

bibliaDomnul nostru Iisus Hristos este pentru noi nu numai Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor… şi El este pentru noi nu numai un Soare al Vieţii, ci este şi un Scut al acestei vieţi pe care ne-a dăruit-o.
Domnul Iisus este pentru noi nu numai Cel Care ne-a dat viaţa şi fiinţa, ci şi Cel Care ni le apără.

Când poporul Domnului a trebuit să treacă prin pustia care era şcoala lor, încercarea lor şi curăţirea lor, atunci, pentru ei, Domnul a fost, ani îndelungaţi, noaptea – stâlp de foc, iar ziua – stâlp de nor…
Noaptea, nu numai spre a-i conduce prin întuneric, dar şi spre a-i încălzi prin frig.
Ziua, nu numai spre a-i purta pe drumul mereu necunoscut, ci şi spre a-i umbri de căldura dogoritoare a soarelui pustiei (Exod 13, 21-22).
Ce grijă sfântă şi duioasă are Domnul faţă de noi!
Hristos este pentru Biserica Sa, pentru Oastea Sa şi pentru fiecare fiu al acestei Biserici şi Oştiri, nu numai Căpetenia credinţei, dar şi Desăvârşirea faptelor (Evrei 12, 2).
Este nu numai Cel Care ne luminează cum să facem ce trebuie făcut,
dar ne şi ajută, făcându-ne în stare să facem aceasta.
Este nu numai învăţătura călăuzitoare pentru noi, ci şi puterea apărătoare de rătăciri.
Este nu numai un Soare luminător, ci şi un Scut împotriva vrăjmaşului nostru.

Orice suflet care L-a aflat cu adevărat pe Domnul, trăieşte în acelaşi timp aceste două fericite stări prin Hristos.
Având ochii mereu aţintiţi spre Domnul, credinciosul adevărat merge fericit şi sigur pe calea Lui, făcând orice pas cu atentă observare asupra cuvintelor lui Dumnezeu.
Îndrumat de Cuvântul şi de pilda Domnului Iisus şi a marilor înaintaşi, sufletul veghetor merge luminos pe urmele luminoase dinaintea lui.
Nu se teme de nimic (Ps. 91; Isaia 43, 1; Luca 12, 4; 1 Petru 3, 14). | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 29 iulie:

„Ferice de cei ce-şi pun tăria în Tine, în a căror inimă locuieşte încrederea!“

bibliaOameni care să fie plini de încredere în Dumnezeu, chiar în orice împrejurări, sunt foarte puţini.
Sunt foarte puţini acei oameni în inima cărora locuieşte statornic şi liniştit o încredere nezdruncinată în Dumnezeu.
Adică acei oameni care în nici chiar cea mai grea primejdie să nu-şi piardă încrederea în izbândă,
nici nădejdea în biruinţă,
nici pacea în răbdare
şi nici bucuria liniştită, aşteptând voia lui Dumnezeu.

O, dar câţi sunt – şi când sunt undeva – cât de preţioşi şi de necesari sunt aceşti oameni minunaţi!…
În stări de mari primejdii, ei încurajează şi întăresc pe toţi ceilalţi care, adesea, sunt pierduţi de tot.
Nimeni nu poate socoti cât aur valorează astfel de oameni plini de încredere în locurile cele de grea încercare şi în vremile de mare întuneric, la răscrucile de mari întâmplări ale oamenilor!…
Câte mii de vieţi au salvat aceştia de la pierzare, prin puterea lor de curaj sau prin încrederea pe care au insuflat-o acelora din jurul lor care se pierduseră de tot, prin limpezi-mea hotărârilor luate în mijlocul mulţimii demoralizate, zăpăcite şi împrăştiate… Şi prin atitudinea şi comportarea lor luminoasă, în robie, sau în boli, sau în foamete şi în munci, | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 28 iulie:

„Cât de plăcute sunt locaşurile Tale, Doamne al oştirilor!“ (Psalmi 84, 1)

bibliaLăcaşul Domnului este totdeauna plăcut, când sufletele pătrunse de evlavie se duc în el să admire slava Domnului.
Şi când, atâta timp cât stau acolo, sunt pătrunse de cutremurul sfânt al Prezenţei Sale Preasfinte, toate sufletele petrec cu Dumnezeu.
Atunci atmosfera este totdeauna înălţătoare, rugăciunile – fierbinţi, lacrimile – uşurătoare
şi cântările – pline de frumuseţe,
căci lumina, plină de o blândă duioşie a lui Hristos, umple sufletele curăţite, revărsând tuturor bucuria cerească şi binecuvântările Lui îmbelşugate.
Atunci totul este înălţător şi dumnezeiesc…

Aşa era cândva Sfântul Lăcaş al Templului din Ierusalim, pentru dragostea şi deosebita frumuseţe a căruia s-a scris acest atât de inspirat şi fericit imn sfânt.
Cine intra odată şi trăia ceva din fericirea unei atât de înalte stări dumnezeieşti acolo, acela purta pe veci neuitată în inimă fericirea clipei trăite.
Şi toată viaţa tânjea de un dor fierbinte s-o mai retrăiască o dată.
Căci Dumnezeu, împlinindu-Şi cu credincioşie făgăduinţa rămânerii Sale necurmate acolo, revărsa lumina fericită şi dulce a Feţei Sale şi a Duhului Său peste toţi cei care mergeau cu credințăîn casa Lui cea sfântă și stăteau cu smerenie tot timpul rugăciunii, plini de evlavie, închinându-i-Se Lui în dumnezeiescul Său Lăcaș…
Și tot tipul cât, în acest sfânt Lăcaș al Domnului, au slujit oameni plini de credință și cu curăție de inimă în ascultarea poruncilor Domnului, tot poporul se apropia de altar cu frica lui Dumnezeu, cu credință și cu dragoste…
Atmosfera Sfântului Lăcaș al lui Dumnezeu se păstra înalt duhovnicească, iar Duhul Sfânt Se odihnea cu bucurie și rămânea cu binecuvântare peste toți, sfințind totul. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 27 iulie:

„Se strâng toţi cu o inimă, fac un legământ împotriva Ta“ (Psalmi 83, 5).

bibliaPuţini din cei care lucrează şi luptă contra lui Dumnezeu îşi dau cu adevărat seama de grozăvia şi nebunia faptelor pe care le săvârşesc.
Mulţi din cei care îşi fac planurile cele mai vinovate
şi întreprind acţiunile cele mai potrivnice contra lui Dumnezeu,
nu-şi dau cu adevărat seama de crima pe care o săvârşesc.
Ce inconştienţi erau chiar cei care pregătiseră şi care aduceau la îndeplinire planul răstignirii Mântuitorului şi Domnului nostru Iisus Hristos!
El Însuşi a mărturisit această inconştienţă, găsindu-le astfel în ea, în faptul că nu ştiau ce fac, singurul mijloc prin care Se putea ruga pentru iertarea şi mântuirea lor (Luca 23, 34).
Într-adevăr, cum spune psalmistul, cei care fac răul şi-au pierdut mintea…, sunt inconştienţi.
Fiindcă omul cu mintea sănătoasă, atâta timp cât are mintea la locul ei, nu poate face răul.
Mintea lui sănătoasă nu-l lasă pe om să facă răul.
Omul face răul numai într-un moment de eclipsare a minţii sale.
Nimeni n-ar face răul, dacă ar fi mintea lui întotdeauna atentă, sănătoasă şi la locul ei.
Omul alunecă numai când nu este atent.
Păcătuieşte numai când nu cugetă curat. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 26 iulie:

„Dumnezeule, nu tăcea! Nu tăcea şi nu Te odihni, Dumnezeule! (Psalmi, 83. 1).

biblia Deşi nici nu dormitează, nici nu doarme Domnul (Ps. 121, 4),
deşi Tatăl lucrează şi Fiul, de asemenea, lucrează (Ioan 5, 17),
totuşi uneori rugăciunile noastre parcă n-au nici un răspuns vreme îndelungată,
iar izbăvirea noastră întârzie neînţeles de mult…

Pentru sufletul care zace în mijlocul flăcărilor durerii fără nici o putere
sau ajunge în mijlocul primejdiilor fără scăpare, orice aşteptare este un chin…
Pentru cel care aşteaptă în stări nebănuit de grele o minune izbăvitoare, orice clipă este grea.
Pentru un astfel de suflet orice clipă este mult şi orice întârziere poate fi nimicitoare.
De aceea, strigătele lui se înmulţesc, pe măsură ce vremea trece
şi cresc în tărie pe măsură ce şi primejdia creşte.
Numai că şi în această privinţă, adeseori, altele sunt gândurile şi căile lui Dumnezeu, decât gândurile şi căile omului. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 25 iulie:

„Eu am zis: «Sunteţi dumnezei, toţi sunteţi fii ai Celui Preaînalt»“ (Psalmi 82, 6).

 bibliaO, fraţi oameni, de pe tot pământul alcătuit de Mâna Marelui şi Atotputernicului nostru Dumnezeu şi Tatăl,
voi toţi, noi toţi suntem fiii Lui!
Mâna Lui cea înţeleaptă ne-a alcătuit chipul cel văzut, iar dragostea Lui veşnică ne-a alcătuit chipul cel veşnic şi nevăzut, adică fiinţa noastră spirituală.
Din viaţa Lui s-a desprins suflarea de viaţă care ne-a înviat.
Şi puterea Lui a pus în noi mişcarea.
Din însuşirile Lui nevăzute am primit oricare dintre noi înţelepciunea şi virtuţile, talentul şi geniul.
Din voinţa Lui avem voinţa şi din Inteligenţa Sa este conştiinţa pusă în noi.
Nici o altă fiinţă dintre creaturile Sale văzute nu mai este înzestrată atât de minunat, pentru că toate celelalte sunt lucrările Sale,
dar noi suntem fiii Lui.

Cât ar trebui să ne mândrim şi să ne lăudăm noi cu această nobilă şi dumnezeiască apartenenţă!
Nu numai mărturisind-o ca pe un drept de veşnică cinste, ci, mai ales, comportându-ne permanent într-acel chip demn pe care îl pretinde nivelul superior al neamului Aceluia din Care ne tragem (Fapte 17, 28). | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 24 iulie:

„Dumnezeu stă în adunarea lui Dumnezeu; El judecă în mijlocul dumnezeilor“ (Psalmi 82, 1).

bibliaÎn mijlocul unora dintre cele mai luminoase învăţături ale Sale, Domnul Iisus Hristos a făcut preaiubiţilor Săi ucenici dulcea şi scumpa făgăduinţă că oriunde sunt doi sau trei adunaţi în numele Lui, sau pentru numele Lui,
În mijlocul unora dintre cele mai luminoase învăţături ale Sale, Domnul Iisus Hristos a făcut preaiubiţilor Săi ucenici dulcea şi scumpa făgăduinţă că oriunde sunt doi sau trei adunaţi în numele Lui, sau pentru numele Lui,
va fi şi El în mijlocul lor (Mat. 18, 20).
Iar în clipa despărţirii de ei de pe pământ, la Înălţarea Lui la cer, Mântuitorul Preaiubit le-a mai repetat, încă o dată, această preadulce făgăduinţă,
pe care le-o mai amintise de multe ori,
spre a nu o mai uita niciodată (Mat. 28, 20).

Din timpurile străvechi,
de când Domnul Dumnezeu îngăduise să I se zidească un Sfânt Lăcaş,
în care să fie chemat numai Numele Său
şi în care să se poată înfăţişa înaintea Sa toţi închinătorii Săi,
Dumnezeu a dorit mereu să petreacă în mijlocul oamenilor,
ca să le asculte rugăciunile
şi să-i binecuvânteze (2 Cron. 7, 15-22). | Continuare »

(Vindecarea slăbănogului din Capernaum) Ceva despre boli şi încercări

Pr. Iosif Trifa, Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an

Această evanghelie vine la rând – cu mici deosebiri – de trei ori peste an. La fiecare evanghelie, am dat un tâlc separat. Se potriveşte aici şi tâlcuirea pe care am dat o la evanghelia cu bolnavul de la lacul Vitezda. În tâlcul acela am vorbit pe larg despre bolile noastre cele sufleteşti şi despre doctorul sufletelor noastre.
La evanghelia aceasta, vom vorbi acum despre bolile cele trupeşti, despre scopul şi rosturile ce le au în viaţa noastră bolile şi încercările.
Vom spune îndată, la început, că bolile cele trupeşti sunt totdeauna în legătură cu viaţa noastră cea sufletească… sunt întotdeauna în legătură cu cerul, cu Dumnezeu. Orice boală, orice încercare îşi are un rost al ei, iar acest rost este în mâinile Domnului. Văzute prin lumina aceasta, bolile cele trupeşti s-ar putea împărţi în trei clase: ele ne vin ca o pedeapsă pentru păcate; ele ne vin să ne trezească din păcat şi ca un ajutor să putem ieşi din păcat; ele vin să ne apere de păcat şi să ne întărească sufletul. Le vom cerceta pe rând. | Continuare »

Capernaum

Lidia Hamza

Vindecarea-slabanogului-din-Capernaum-10E-atâta neputinţă în trupu-mi slăbănog
Că uneori, Iisuse, mi-e greu şi să mă rog,
Sunt stări de apăsare, de teamă sau de dor
Când strigă-n mine toate: mai bine-ar fi să mor!

O, pentru slăbănogul de Tine vindecat
Au fost atâţia care cu drag au alergat.
Dar, de slăbănogirea-mi, nu-i pasă nimănui,
Nu-i nimeni să m-ajute pe-acoperiş să sui.

Capernaumul n-are şi pentru mine fraţi
Sau patul să mi-l ducă – prieteni încercaţi,
Sau rana să mi-o lege – vreun trecător străin,
Păcatul meu să-şi afle iertarea pe deplin.

O, ce-ai să faci cu mine, Iisuse preaiubit,
Când am rămas doar singur pe drumul şerpuit,
Când n-am stegar în faţă, nici frate-n dreapta mea,
Nici prieteni ca să-mi ducă a vinii targă grea?

Când n-am, în suferinţă, pe nimenea rămas,
Spre Tine să mă-ndrepte în al ispitei ceas,
Să simtă-adânc fiorul sihastrului meu dor
Şi geamătul durerii sub piatra tuturor…

Şi când, ajuns în faţa mormântului meu, pier…
Ridică-mă Tu singur din patul meu mizer.
Apleacă-Te Tu singur spre mine, dacă vrei,
Slăbia mea să-şi umble spre-Acasă patul ei.

AJUTORAREA LUCRARII DOMNULUI

1. Câte drumuri sfinte s-ar fi putut face în răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu!
La câte suflete s-ar fi putut duce lumina Lui!
Câte suflete unice s-ar fi putut salva numai cu o parte din banii celor nepăsători, numai cu un strop din bunăvoinţa celor mari, numai cu o fărâmă din cunoştinţa celor care erau datori să facă şi puteau face, dar n-au vrut să facă nimic.
Iar când a trecut vremea păcii, cum a venit furtuna şi i-a luat pe toţi aceştia potopul şi i-a prăpădit! Focul trecător le-a ars avuţiile şi vremea lor, – iar focul veşnic îi arde pe ei, fiindcă n-au vrut să asculte şi să facă, atunci când puteau, voia lui Dumnezeu, cu nimic din avuţiile care nu erau ale lor, dar cu care puteau face mult bine în clipa când le aveau…

2. Să nu aşteptăm, fraţilor şi surorilor, vremi mai bune pentru lucru. Să lucrăm acum, cu toată graba şi cu toată puterea, ceea ce încă mai putem, fiindcă va veni în curând vremea când nu se va mai putea face nimic.
Şi atunci vor plânge veşnic toţi acei ce nu au înţeles acest mare adevăr.

3. Când este vremea de pace şi avem picioarele dezlegate, haideţi, fraţilor, să mergem mereu, cutreierând toate cetăţile frăţeşti. După cum făceau Sfinţii Apostoli, Sfântul Petru. | Continuare »

Veni-va clipa când, de chinul
ce astăzi îl înduri cu greu,
c-o veşnică recunoştinţă
vei mulţumi lui Dumnezeu.

Atunci o singură durere
vei mai avea spre Cel Slăvit,
că nu I-ai înţeles Iubirea,
ci prea gemând ai suferit.

Când ochii, astăzi plini de lacrimi,
ai să-i deschizi spre-un veşnic har,
vedea-vei negrăit de dulce
ce vezi azi negrăit de-amar.

Când inima, acum zdrobită
de-atâtea ori şi-atât de jos,
se va renaşte fericită
din strălucirea lui Hristos,

Când mâinile, prea mult acuma
bătute şi muncite-amar,
vor străluci, primind cununa
în Cerul veşnicului har, | Continuare »

Traian DorzHristos– Puterea Apostoliei
(Meditaţii la Apostolul duminicii a 6-a după Rusalii)

„Cine este chemat la o slujbă să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii să se ţină de învăţătură“ (Romani 12, 7).

 TDorz1Cel dintâi şi cel mai însemnat lucru este ca fiecare dintre noi să-şi cunoască darul său, şi locul său, şi datoria sa, în slujba Lucrării lui Dumnezeu.
O dată ce fiecare ne-am cunoscut şi ne-am recunoscut slujba la care am fost chemaţi, cu cea mai adâncă smerenie şi curăţie de inimă trebuie să ne ţinem cu tărie statornică de slujba aceasta. De slujirea aceasta şi nu de alta.
De cele mai multe ori, faptul că ai primit un dar nu-ţi dă îndreptăţire să-ţi închipui că le mai poţi avea şi pe altele. Şi dacă ai o slujbă, să-ţi închipui că o mai poţi face foarte bine şi pe alta, a altuia.

Cine este chemat la o slujbă să se ţină de slujba la care a fost chemat – aşa sună limpede şi hotărât porunca Domnului nostru.
După cum, într-o unitate ostăşească, fiecare ostaş trebuie să rămână la misiunea sa şi la locul său, în unitatea unde este, fără a avea voie nici să-şi schimbe după placul său unitatea şi nici să-şi părăsească slujba sa, – altfel el va fi pedepsit pentru aceasta – tot aşa este şi trebuie să fie şi în Lucrarea lui Dumnezeu.
Nu se spune, oare, că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al rânduielii, ca în toate bisericile? (I Cor. 14, 32-33).
Şi nu este scris, oare, că cine nu se luptă după rânduieli nu poate fi încununat? (II Tim. 2, 3).
Atunci cui slujeşte cel nesupus rânduielii frăţeşti? | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 23 iulie:

„Atunci i-am lăsat în voia pornirilor inimii lor şi au urmat sfaturile lor“ (Psalmi 81, 12).

bibliaCând sufletul omului se împotriveşte mereu la orice chemare, Dumnezeu nu luptă la nesfârşit cu el.
Când trufia inimii lui rămâne nesupusă la orice înştiinţare, vine o vreme când Domnul îl lasă.
Când voinţa omului nu ascultă nici un îndemn bun, Dumnezeu nu-i mai trimite nici unul.
Când lăcomia fiinţei omului după slava lumii nu se mai satură şi când pofta firii, lăudăroşia vieţii şi îndărătnicia neascultării pun stăpânire totală pe inima omului,
atunci Dumnezeu îl lasă pe om în voia pornirilor unei minţi blestemate
şi astfel omul ajunge plin de orice fel de nelegiuire…, de desfrânare, de viclenie, de răutate, de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de tot răul…
De aceea, apoi, oamenii căzuţi sunt: şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, fără cuvânt, fără dragoste, fără milă, fără înduplecare…
Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu că toţi cei care fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac (Rom. 1, 28-32).
Iată în ce hal ajunge omul şi omenirea care nu caută să-L păstreze pe Dumnezeu în conştiinţa sa!

Aşa ajung toţi cei care se lasă în voia pornirilor rele ale inimii lor.
Căci fiecare inimă omenească este, din fire, pornită mereu spre rău (Fac. 6, 5; Rom. 7, 18-23).
În fiecare din noi există aceeaşi fire omenească
şi în inima fiecăruia din noi sunt aceste porniri trupeşti,
cu aceleaşi îndemnuri spre rău. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 22 iulie:

„El a rânduit sărbătoarea aceasta pentru Iosif, când a mers împotriva ţării Egiptului… Atunci am auzit un glas pe care nu l-am cunoscut“ (Psalmi 81, 5).

bibliaO, cât de adânc necunoscut este mereu Glasul lui Dumnezeu printre noi, oamenii, pe pământ!
Deşi litera Cuvântului Său este atât de luminoasă,
deşi sunetele limbii în care sunt spuse cuvintele Domnului sunt aşa de clare şi de frumoase pentru oricare dintre noi –
totuşi Glasul Domnului din Cuvântul Lui este aşa de puţin cunoscut, aşa de slab ascultat şi aşa de rar înţeles cum trebuie.
Din cauza acestei necunoaşteri, marea mulţime a oamenilor este atât de zăpăcită şi beată,
atât de împărţită şi de încurcată
şi atât de învrăjbită şi de dezbinată.
Fiindcă îndrumătorii gloatelor, neînţelegând ei înşişi glasul Domnului din cuvintele Lui, îşi spun prin ele glasul lor.
Necunoscând gândul Domnului din Cuvântul Lui, îşi pun în el gândul lor…
Neurmărind foloasele lui Hristos, îşi ascund sub Scripturile Lui foloasele lor…
Neavând Duhul lui Hristos, toarnă în inimile ascultătorilor duhul lor…
Şi, vai, iată roadele dureroase şi amare!…

Privind la această tristă şi dureroasă stare, Domnul vorbeşte prin proorocul Său, zicând: „Cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de departe căile Mele de căile voastre şi gândurile Mele de gândurile voastre…“ (Isaia 55, 9). | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 21 iulie:

Cântaţi cu veselie lui Dumnezeu, care este tăria noastră! Înălţaţi strigăte de bucurie Dumnezeului lui Iacov!“ (Psalmi 81, 1).

bibliaDoamne, Dumnezeul nostru preaputernic şi-nţelept,
Sfânt eşti, bun şi plin de milă, blând şi minunat, şi drept!
Ce uşor de-aflat eşti, Doamne,
totuşi cât eşti de ascuns,
ce uşor de-a Te pătrunde,
totuşi cât de nepătruns!...

Tu eşti Totul pretutindeni
şi eşti nicăieri nimic,
poţi fi necuprins de mare,
poţi fi infinit de mic.
Înţelept orânduit-ai, Doamne, totu-n Univers,
orice clipă-şi are-o slujbă, orice umbră şi-are-un mers.
Tu porţi soare, lună, stele, auroră şi amurg,
toate-n Tine şi-au izvorul, toate către Tine curg.
Tu,-nceputul tuturora,
Tu, al tuturor Sfârşit,
Minunat şi tainic, Doamne, toate le-ai orânduit…
Tu Te-ascunzi de mulţi ce-n lume înţelepţi se cred şi mari,
dar Te laşi aflat de vameşi, de păstori şi de pescari.
Ne-nţeles rămâi, adesea, pentru-ai lumii învăţaţi,
dar la cei smeriţi şi sinceri cât de limpede Te-araţi!
Cât de limpede-Ţi văd Faţa cei ce-au cugetul curat
care, fără viclenie, cred adânc şi-adevărat.
…Pentru cei ce văd, eşti totul şi-ntr-un munte,
şi-ntr-un spic,
dar eşti Nicăieri nimică pentru cei ce văd nimic. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 20 iulie:

Şi atunci nu ne vom mai depărta de Tine. Înviorează-ne iarăşi şi vom chema Numele Tău!“ (Psalmi 90, 19).

 bibliaToate nenorocirile noastre vin numai din pricina depărtării noastre de Dumnezeu,
din pricina depărtării noastre de iubirea ascultării şi de smerenia umblării după voia lui Dumnezeu, în care ar fi trebuit să fi rămas fiecare din noi.
Din pricina depărtării noastre de Domnul şi de voia Lui vine dezbinarea şi depărtarea acelora care, prin trufia inimii şi prin rătăcirea minţii, se pot rupe de fraţi
şi se pot ridica împotriva ascultării frăţeşti,
şi pot strica învăţătura de la început,
şi pot face partide potrivnice din unitatea frăţească.
Din pricina depărtării de adevăr vin rătăcirile.
Din pricina depărtării de smerenie vine trufia.
Din pricina depărtării de curăţie şi de lumină vine stricăciunea, întunericul, neascultarea.
Iar din pricina acestora vine apoi mânia lui Dumnezeu în atâtea forme peste fiii neascultării (Efes. 5, 6).

Dar, când conştiinţa stării sale rele se trezeşte într-un om sau într-un popor…,
când Dumnezeu Se îndură de el ca să-i trezească pocăinţa şi hotărârea de îndreptare, atunci, cel dintâi lucru pe care îl face credinciosul Domnului este că urăşte păcatul
şi se depărtează hotărât şi pe totdeauna de păcat. | Continuare »

Preot Iosif TRIFA, «Isus Biruitorul» nr. 4-5-6, din 3 martie 1935, pag. 9

Sărmanul Ilie! Se războise cu păgânătatea vremii sale. Coborâse foc şi apă din cer. Şi acum, Izabela umbla să-i ia viaţa. Se jurase că-i va lua viaţa. Şi iată-l pe Ilie fugar în pustie. Stă mâhnit şi îndurerat sub un ienupăr. I se părea prea crudă lovitura. «Şi dorea să moară.» (I Împ. 19, 4)
Şi l-a întrebat Cuvântul lui Dumnezeu: «Ce faci tu aici, Ilie? Şi el a răspuns: Am fost plin de râvnă pentru Domnul Dumnezeul oştirilor, căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău…» (I Împ. 19, 9-10). Şi acum, o Doamne, iată ce am ajuns. Destul! Acum Doamne ia-mi sufletul (I Împ. 19, 4)!
În lupta pentru Cuvântul lui Dumnezeu, Ilie ajunsese la un punct de mare mâhnire. De descurajare. Dar Domnul îndată l-a mângâiat, l-a întărit, l-a scăpat şi l-a redat iarăşi misiunii sale.

Fraţii mei, în viaţa celor credincioşi, în viaţa celor cu râvnă mare pentru Domnul, sunt uneori şi clipe de descordare, clipe de apăsare şi descurajare sufletească. Biblia ni le arată şi pe acestea. Precum este, spre pildă, aceasta cu Ilie proorocul.
A fost aceasta o clipă grea, pe care am trecut-o şi eu, fratele vostru de la Sibiu. Când «lămuririle» căutau să îmi ia viaţa, ajunsesem şi eu sub ienupărul lui Ilie. Aveam şi eu clipe de adâncă mâhnire şi deprimare sufletească.
Îmi ziceam şi eu cu Ilie: am fost plin de râvnă pentru Domnul Dumnezeul Oastei… am fost plin de râvnă pentru deşteptarea evanghelică a poporului meu, care încă nu cunoaşte cu adevărat legământul Golgotei… şi uite, pe urmă, ce mi se întâmplă… o, mai bine să fi murit astă-vară!…
Dar Cuvântul lui Dumnezeu m-a mângâiat îndată, arătându-mi că aşa trebuie să se întâmple… că aşa s-a întâmplat cu toţi cei care s-au jertfit în lupta pentru Cuvântul lui Dumnezeu.
Fraţii mei, de multe ori şi noi, ucenicii cei mici şi mărunţi ai marilor aleşi din Biblie, ajungem să gustăm din paharul pe care ei l-au băut până la fund. Ajungem şi noi sub ienupărul lui Ilie, din pustie. Luptând şi azi, şi mâine şi băgând de seamă că, în loc de «pace», lupta tot mai grea şi mai mare se face, de multe ori creştinul luptător are clipe de îndoială, de întrebare: La ce atâta necaz?… Nu era mai bine să fi stat eu pe linişte ca toţi oamenii?… Să am linişte în casă şi linişte în sat?… Am fost plin de râvnă pentru lucrul Domnului – şi iată ce păţesc… Iată ce plată mi se alătură… | Continuare »

Preot IOSIF TRIFA, din 600 ISTORIOARE RELIGIOASE

Într-o casă de oameni săraci şi lipsiţi, un copilaş auzi pe bunică-sa citind în Istoria biblică despre corbul ce aducea de mâncare lui Ilie proorocul.
– Bunică dragă, – zise copilul – să deschidem şi noi uşa, să ne aducă şi nouă ceva corbul!
Bunica încerca să-l dezmintă pe copil, dar copilul nu şi nu, ci să se deschidă uşa.
Bunica îi făcu pe voie şi deschise uşa, cu toate că era iarnă şi frig. Tocmai atunci trecea pe acolo părintele locului. Se miră văzând uşa deschisă şi întrebă asupra acestui fapt. Bunica îi spuse cum stă lucrul.
– Vedeţi cum lucrează credinţa în Dumnezeu? – zise preotul. Eu tocmai acum mergeam să împart din lada bisericii nişte ajutoare celor săraci şi lipsiţi. Voi începe dar de aici. Uite, „corbul“ v-a adus şi vouă două sute de lei.
Copilul a crezut şi Dumnezeu a răspuns la credinţa lui. Credinţa face şi azi minuni. Dumnezeu răspunde şi azi – răspunde negreşit – la credinţa noastră.
Dacă am avea credinţă tare şi vie, ne-ar sosi şi nouă câte un „corb“, în toate lipsurile şi necazurile trupeşti şi sufleteşti.

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 19 iulie:

Ridică-ne, Dumnezeul oştirilor! Fă să strălucească Faţa Ta şi vom fi scăpaţi!“ (Psalmi 80, 7).

bibliaCăderea poate fi de multe feluri.
Poate fi o cădere în păcat… Aceasta este starea cea mai rea… Starea cea mai fără Dumnezeu. Starea cea mai deznădăjduită…, fără lumină şi fără mântuire. Aceasta este adevărata moarte (Efes. 2, 1-5).
Poate fi o cădere în ispită…, într-una din multele ispite pe care vrăjmaşul sufletelor le seamănă în calea vieţii noastre de credinţă, ca pe nişte curse viclene şi ucigaşe (2 Tim. 2, 26).
Poate fi o cădere în lene duhovnicească,
în nepăsare faţă de lucrarea lui Dumnezeu,
în nepăsarea de rugăciune,
în nepăsarea faţă de cercetarea bisericii şi a fraţilor…
în izolarea de frăţietate şi de Biserica lui Hristos…
în împuţinarea credinţei,
în răcirea dragostei,
în slăbirea râvnei…

Sau poate fi o cădere în boală trupească, în necazuri pământeşti, în nenorociri şi strâmtorări trecătoare…
Poate fi o cădere în mâna şi în apăsarea vrăjmaşului trupesc sau sufletesc,
în focul încercărilor trupeşti ori sufleteşti,
în pierderea minţii sănătoase
sau în vârtejuri neprevăzute…
În multe feluri poate fi căderea…
Dar, ori de ce fel ar fi nenorocirea căderii unui suflet credincios
sau a unei lucrări duhovniceşti,
totdeauna ridicarea poate veni numai într-un singur fel şi dintr-un singur loc: de la Dumnezeu – şi din puterea Lui. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 18 iulie:

Ia aminte, Păstorul lui Israel, Tu, care povăţuieşti pe Iosif ca pe o turmă! Arată-Te în strălucirea Ta, Tu, care şezi pe heruvimi!“ (Psalmi 80, 1)

bibliaSufletul care a umblat vreme îndelungată în întunericul apăsării şi al durerilor,
în cel al umilirilor silnice
şi al răpirii drepturilor sale,
şi al batjocoririi sălbatice şi abuzive,
sufletul acela îşi adună înlăuntrul său atâta putere de a răbda şi atâta voinţă de a răzbi,
încât rugăciunile lui îndelungi, stăruitoare şi puternice, nu pot să nu învingă până la urmă.
Cererea unui astfel de suflet este adânc îndreptăţită.
El nu mai doreşte altceva decât să Se arate Dumnezeu în strălucirea Lui, spre a-I face dreptate prin lumină.
Căci în lumină este Adevărul,
este Judecata,
este Dreptatea
şi este Răsplata.

În strălucire este Putere şi este Ajutor, este înălţare şi este biruinţă…
În strălucire este căldură, este înviere, este bucurie, este viaţă.
Şi totul în libertate.
Ce-ar putea oare să ceară mai stăruitor şi mai puternic acela care a fost ţinut sub apăsare, prea zdrobit şi prea îndelungat, decât aceasta: să i se arate în strălucire Dumnezeul său?
Ce-ar putea cere şi dori mai fierbinte o lucrare a lui Hristos, nedreptăţită şi prădată, batjocorită şi chinuită în toate felurile, de vrăjmaşi de tot felul,
care este călcată în picioare, apăsată şi chinuită prea nemilos, prea îndelung şi prea nedrept?
Duhul rugăciunii credincioase, oricât de apăsat şi nedreptăţit ar fi, nu se roagă ca arătarea Domnului în apărarea şi ajutorarea lui să se facă în răzbunare, în mânie sau în judecată,
ci în strălucire. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 17 iulie:

„Răzbunarea sângelui vărsat, al robilor Tăi; să intre înaintea Ta suspinul celor ferecaţi“ (Psalmi 79, 11)

bibliaSunt multe piedici în calea rugăciunilor noastre până la Dumnezeu. De aceea, dacă rugăciunea nu este puternică, stăruitoare şi mereu înaltă, adeseori nu poate birui piedicile potrivnice şi nu poate ajunge până la Dumnezeu (Dan. 10, 12-13).
Cea dintâi piedică în calea rugăciunii noastre este, adesea, lenevirea duhului nostru
şi îndoiala inimii noastre.
Ne rugăm, dar adesea nu avem încrederea puternică (Iac. 1, 6), cu care trebuie să ne adresăm lui Dumnezeu.
Nu avem credinţa biruitoare, fără de care puţină nădejde mai rămâne rugăciunii.

A doua piedică este oboseala şi părăsirea noastră.
După cel mai mic efort duhovnicesc,
după cea mai mică luptă de rugăciune,
obosim îndată, slăbim şi părăsim îndată lupta…
Uităm Cuvântul Domnului, care ne îndeamnă să ne rugăm neîncetat şi să nu ne lăsăm (Luca 18, 1).
Mai sunt apoi şi alte piedici, mai ales aceea că ne rugăm cerând ceea ce nu este permis, ceea ce este împotriva voii lui Dumnezeu…
Sau cerem ca să întrebuinţăm rău (Iac. 4, 3).
Sau cerem ceea ce ne-ar fi spre rău, dacă am primi.

În afară de aceste piedici care vin dinlăuntrul nostru şi nimicesc puterea rugăciunii noastre, mai sunt piedicile puse de duhurile vrăjmaşe, care luptă mai ales contra rugăciunilor înălţate pentru izbânda cauzei lui Hristos
şi pentru mântuirea sufletelor. | Continuare »

Părintele Iosif Trifa, din Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an

Evanghelia cu cei îndrăciţi se repetă, cu mici deosebiri, de patru ori în duminicile de peste an. La fiecare vom da un alt tâlc. Acum vom spune că patimile cele rele sunt nişte lanţuri diavoleşti pe care numai Iisus Mântuitorul le poate frânge.
Vom spune că Evanghelia cu îndrăciţii se petrece şi azi. Sunt şi azi destui „îndrăciţi“. Oamenii cred – foarte greşit – că cei îndrăciţi ar fi cei care suferă de boala cea grea, numită epilepsie; fals! Dar această boală de multe ori n-are de-a face nimic cu diavolul. E o boală numai trupească.
„Îndrăciţii“ cei adevăraţi sunt toţi cei cuprinşi şi stăpâniţi de patimi rele şi urâte. Patimile cele rele sunt tot atâtea lanţuri diavoleşti. Ce îndrăcit înfricoşat este, spre pildă, beţivul! „Beţivul – zice Sf. Ioan Gură de Aur – are de suferit aceleaşi patimi ca şi cel îndrăcit. El, de asemenea, se clatină în toate părţile, tot aşa cade la pământ, tot aşa zgâieşte ochii şi spumegă la gură. Cine trăieşte în beţie a căzut sub tirania lui satan“.
Din calea beţivilor trebuie să fugi mai rău ca din calea îndrăciţilor. Tot aşa sunt şi celelalte patimi rele. Lanţuri tot atât de grele poartă şi ceilalţi pătimaşi: desfrânaţii, zgârciţii, zavistuitorii etc. Uitaţi-vă, de pildă, la cel desfrânat, cum îl târăşte satan, nopţile, după el… Uitaţi-vă la cel zgârcit cum l-a legat satan şi i-a tras până şi mâncarea de la gură.
Evanghelia cu îndrăciţii o putem vedea în toate părţile. În toate părţile zornăie lanţurile diavolului. Diavolul, de meserie, este fierar. El face mereu lanţuri de patimi cu care îi leagă pe oameni. Şi, lucru ciudat: fierul din care satan face lanţurile îl dau oamenii. De bunăvoia sa se bagă omul în aceste lanţuri fioroase. | Continuare »

Gadareni suntem, Iisuse,
plini de patimi şi nevoi,
suntem inimi nesupuse,
Te-am gonit, dar, o, Iisuse,
nu Te duce de la noi!

Plini suntem de fapte rele
şi-al păcatului noroi,
gemem sub necazuri grele,
nu ne părăsi în ele,
nu Te duce de la noi!

Nu Te duce,
fără Tine,
suntem orbi, flămânzi şi goi,
ia-ne tot ce-avem mai bine,
toate n-au un preţ cât Tine,
nu Te duce de la noi! | Continuare »