PESTE GOLGOTA-I TĂCERE…

Traian Dorz, Cântări noi

Peste Golgota-i tăcere, vaietele-au încetat,
Răstignitul Cel din mijloc stă cu capul aplecat,
cei din lături înc-o dată au mai tremurat – şi-apoi,
cu picioarele zdrobite, morţi atârnă amândoi…

…Bucuraţi-vă, caiafe, fericiţi-vă, călăi,
liniştiţi-vă, iscoade, odihniţi-vă, ochi răi,
aţi ucis pe „Răzvrătitul”, L-aţi înlăturat din drum,
aţi sfârşit cu „Incomodul” şi cu-ai Lui, „pe veci”, de-acum!

Faceţi pregătiri de groapă cât mai iute şi-n ascuns,
urmăriţi-I ucenicii ori pe unde au pătruns,
spargeţi uşile, aprindeţi casele pe unde sînt,
dărâmaţi, ucideţi, ardeţi tot ce-i Semn al Celui Sfânt.

…Iar dac-aţi închis mormântul unde L-aţi pecetluit,
puneţi strajă întărită cu porunci de neclintit
şi vă duceţi fără grijă să petreceţi tot aşa,
şi uitaţi că v-ameninţă Crucea de pe Golgota!

V-aţi spălat pe mâini de Sânge şi le-aţi pomădat plăcut,
v-aţi adăpostit arginţii într-un loc de neştiut,
– acum reluaţi desfrâul, veţi împărăţi mereu,
nimeni nu vă ameninţă,
spuneţi: „Nu e Dumnezeu!”…

„Nu mai poate”,-aşa vă pare,
„nu mai este”,-aşa gândiţi,
aţi vrea voi să nu mai fie – să puteţi fi-adăpostiţi,
însă iată-I Judecata cu înfricoşat răspuns,
pe Tron, El, Judecătorul,
chiar El, Cel de voi străpuns…

Îngroziţi-vă, caiafe, spăimântaţi-vă, călăi,
văicăriţi-vă, iscoade şi holbaţi-vă, ochi răi,
n-a murit Hristos, ci iată-L Viu, venind Biruitor,
iadul vă va fi răsplata, pe vecie, tuturor.

PRILEJURILE DE POTICNIRE

Traian Dorz, vol. Eetrna iubire

cina-cea-de-taina-71. Prilejurile de poticnire trebuie să vină, dar vai celor prin care vin.
Vânzările trebuie să se facă, fiindcă este scris că se vor face (Mc 13, 12; Lc 21, 16), dar vai acelora prin ca-re se fac.
Fiecare dintre noi trebuie să ne temem de acest îngrozitor păcat şi să ne ferim ca nu cumva să-l fa¬cem noi.

2. Dacă ştiţi aceste lucruri, luaţi mai bine aminte în jurul vostru, să-l vedeţi pe acela dintre voi care a început să umble şi pe alte căi, nu numai pe cele ale lui Iisus. Care s-a mai prefăcut şi în altceva, nu numai în miel.
Care merge şi cu alţii, nu numai cu voi, oile Domnului,
care mai are şi alte gusturi, nu numai cele duhovniceşti,
care cheltuieşte şi mai mult decât ar câştiga cinstit,
care umblă prin locurile pe unde nu are ce căuta, în mod normal, un frate şi un preot. Căci neapărat dintre voi este acela.
Sau sunt aceia… (Fapte 20, 30; II Cor 11, 14; II Tim 3, 4).

3. Ce cumplită clipă trebuie să fi fost pentru ucenicii Domnului aceea când Mântuitorul le-a spus la masă: „Unul dintre voi Mă va vinde”.
Ca un trăsnet lovind dintr-o dată şi pe neaşteptate vor fi zdrobit aceste cuvinte toată rămăşiţa de bucurie, de speranţă şi de pace pe care o mai aveau în inimile lor.

4. Cei nevinovaţi, auzind înştiinţarea despre vânzare, au început să se uite unii la alţii înspăimântaţi şi pentru prima dată bănuitori.
Şi fiecare în gândul său îl cerceta pe celălalt, bănuindu-l în inima sa… Apoi bănuindu-se chiar şi pe sine.
În clipa aceea se spărgea în ţăndări ca un vas foarte scump toată încrederea nemărginită şi toată armonia unităţii lor.
În inima fiecăruia năvălea acum apa tulbure, neagră şi rece a neîncrederii, năruind şi noroind totul.

5. O, cât de zdrobită trebuie să fi rămas inima ucenicilor Domnului când se uitau unii la alţii pentru prima dată cu ochii încruntaţi şi judecători!
O, cum trebuie să fi răvăşit sufletul lor o mie de gânduri deznădăjduite!
Ce grozav este păcatul vânzării lui Hristos!
6. Vai, cât de mult rău fac nu numai Lucrării lui Dumnezeu, ci chiar şi semenilor lor acei oameni nelegiuiţi care îi vând pe ai lor! | Continuare »

Ce minunaţi sunt ochii…

TRAIAN DORZ, din volumul Eterna iubire

Ce minunaţi sunt ochii cu lacrimile-n ei,
de după rugăciunea înaltă şi fierbinte,
ce strălucit e plânsul din anii cei mai grei
ce-au îmbrăcat iubirea cu veşnice veşminte!

Când umbrele coboară pe apele adânci,
lumina se retrage spre culmile curate,
– cât valurile vieţii se vor izbi de stânci,
şi plânsul, şi cântarea ne sunt adevărate…

Când clopotul de Denii răsună liniştit,
coboară în adâncul evlaviei din tine
şi-ascultă-ţi pocăinţa cum creşte fericit,
ca roadele şi frunza livezilor divine.

Ce minunat e-alinul adus într-un sărut
pe lacrima tăcută şi faţa mult dorită
şi câtă vindecare e-n sufletul durut
o-mbrăţişare dulce, adânc împărtăşită!

Cântări de Patimi

SEMNUL CUIELOR

SEMNUL CUIELOR

Traian Dorz, din Hristos – Mântuitorul  nostru

„Ceilalţi ucenici i-au zis deci: «Am văzut pe Domnul». Dar el le-a răspuns: «Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede».” (Ioan 20, 5)

Ce uşor îţi este totul câtă vreme rămâi credincios între fraţi – şi ce greu îţi devine totul când nu mai eşti cu ei!
Ce uşor îi fusese lui Toma să creadă şi ce fericit spusese şi el împreună cu ceilalţi, doar de câteva zile: Acum cunoaştem, acum credem! (Ioan 16, 30).
Şi ce greu, şi ce cu neputinţă îi este acum să mai creadă ca fraţii lui!
Până fusese statornic cu fraţii,
până nu părăsise adunarea sa,
până nu mersese la alţii,
până nu ascultase şi nu primise părerile străine,
ce unitate de gânduri şi de simţiri era între Toma şi ceilalţi fraţi ai lui, ucenicii Domnului!
Dar iată că îndată ce numai o dată s-a dus în altă parte, el nu se mai poate înţelege cu ei, ci vine la ei cu o credinţă străină, cu o părere dezbinătoare.
Suflete dragă, să nu spui că a lipsi o dată de la adunare, că a merge doar o dată la alţii, că a primi doar una din părerile altora nu este păcat şi nu este rău.
Căci iată unde pot duce astfel de căi ispititoare, iată unde l-au dus pe Toma!
Şi nu te bizui apoi pe minuni, că tu nu eşti Toma. Vezi apoi cum Toma îi dispreţuieşte pe toţi fraţii lui şi se arată plin de îngâmfare, încrezător numai în eul său? Dacă nu voi vedea eu… degetul meu… mâna mea… Parcă-i auzi pe unii care spun: Eu nu ascult decât de Domnul, eu nu primesc nimic de la oameni… eu nu recunosc decât ce spune Evanghelia… Şi această ascultare este, de fapt, nu de Domnul, nici de Evanghelie, ci de eul lui, de interpretarea pe care o dă acest eu totdeauna; eul orb, nenorocit, sărac şi gol. | Continuare »

O, SEMNUL CUIELOR

O, SEMNUL CUIELOR

O, semnul cuielor cumplite
ce Mâinile Ţi le-au străpuns,
ce-adânc vedem în el, Iisuse,
al fărdelegilor răspuns!

O, semnul spinilor ce fruntea
usturător Ţi-au sângerat,
ce-adânc vedem în el durerea
cu care ne-ai răscumpărat!

O, semnul suliţei ce coasta
Ţi-a despicat-o ascuţit,
ce-adânc vedem în el iubirea
ce ne-a spălat şi ne-a sfinţit!

O, semnele durerii Tale
pe care le-ai răbdat supus,
ce-adânc vedem în ele preţul
iertării care ne-ai adus!

Iisuse, toate-a’ noastre semne
de răni şi chin odată pier,
dar semnele durerii Tale
se vor vedea pe veci şi-n Cer,

Ca-n veci, privindu-le, Iisuse,
să ne-amintim cât ne-ai iubit,
cât de adânc ne-a fost păcatul
şi cu ce preţ ne-ai dezrobit.

Traian DORZ, Cântările din urmă

Golgota

Traian DORZ, meditație la Ioan cap. 19, v. 17 – din Hristos – Jertfa noastră

Drumul-Crucii-23„Iisus, ducându-Şi crucea, a ajuns la locul zis al «Căpăţânii», care în evreieşte se cheamă «Golgota».”

Aici trebuie să îngenunchem.
Despre acest loc nu se poate scrie şi citi decât în genunchi.
Nu se poate vorbi şi nu se poate asculta decât cu glasul scăldat în lacrimi, cu inima scăldată în flăcări, cu toată fiinţa scăldată în adoraţie…

O Golgota, loc unic, care ne grăieşte nemărginit mai cutremurător decât Sinai,
o Golgota, munte mai înalt decât Moria, altar mai sfânt ca Sfânta Sfintelor!
Pe tine am primit nu zece porunci, ci numai una singură, dar înmiit mai cutremurătoare. Porunca iubirii şi a Jertfei.
Lumina ta nu era cea a fulgerelor înspăimântătoare de pe Sinai, ci lumina negrăită a sărutului lui Dumnezeu îmbrăţişându-şi cel mai pierdut şi cel mai dorit dintre fiii Lui: omul.
Jertfa ta nu era jertfa de jos în sus a unui singur fiu al iubirii, pentru dovedirea unei singure credinţe şi pecetluirea unui singur legământ ca pe Moria, – ci negrăita Jertfă de Sus în jos, mai mare decât a tuturor fiilor iubirii, a tuturor credinţelor şi legămintelor ei.
O Golgota, singurul loc ceresc pe acest pământ unde Dumnezeu, coborându-Se, a rămas între noi toţi, al nostru şi al tuturor.
O Golgota, pe tine Îl putem vedea toţi oamenii pe Dumnezeul nostru. Nu numai unul, ca pe Sinai – Moise. | Continuare »

EI AU CĂZUT JOS, LA PĂMÂNT (Ioan cap. 18, vers. 6)

În lecrura autorului Traian DORZ

Când le-a zis Iisus: „Eu sunt“, ei s-au dat înapoi şi au căzut jos, la pământGhetsimani_13.

Cred că aceasta este surprinderea puternică pe care o au toţi cei nelegiuiţi când urmăresc pe un nevinovat care apare dintr-o dată senin în faţa lor. Am văzut mulţi vânători înarmaţi, urmărind cu trufie un vânat. Dar când acesta a apărut pe neaşteptate lângă ei, s-au zăpăcit de tot şi n-au mai ştiut ce fac.
Unii au scăpat arma din mâini, alţii au luat-o la fugă, alţii au tras aiurea: neaşteptata întâlnire i-a făcut să se piardă de tot, chiar în faţa unui vânat mai slab. Dar în faţa celui mai puternic?

În acela care merge să facă răul contra unui om bun, în cel care se ştie vinovat de o nelegiuire împotriva unui om nevinovat, în cel care se duce să făptuiască o fărădelege împotriva unui om drept, este un complex, o mulţime de slăbiciuni.
El este înarmat, dar tremură la fiecare zgomot. Este puternic, dar se sperie de orice atitudine hotărâtă. Este mare, dar priveşte cu îngrijorare la orice nimic. Asta este starea vinovatului.
Închipuirea celor vinovaţi este totdeauna înfierbântată şi îi face să vadă lângă orice muşuroi un lup şi lângă orice tufiş un leu. Este groaza lui Dumnezeu, care îi face să se teamă şi să tremure.

Din cele auzite despre Iisus, gloata aceasta gălăgioasă şi înarmată cu săbii, cu ciomege, cu funii, cu făclii, cu arme şi cu cine ştie mai ce, îşi va fi închipuit că va avea de-a face cu un vrăjmaş puternic, în stare a-i nimici pe toţi dintr-o dată şi necruţător, cum ştiau ei despre puterea Lui. | Continuare »

Paharul dat de Tatăl

Traian Dorz, Hristos – Răscumpărătorul nostru (Ioan – Capitolul 18, vers. 11)
Iisus a zis lui Petru: „Bagă-ţi sabia în teacă. Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?“

Ghetsimani_Paharul-suferinteiÎntr-una din profeţiile vestite cu multe sute de ani înainte despre Domnul Hristos, proorocul Domnului spusese: „Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: «Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii»“ (Isaia 9, 6).
Duhul lui Hristos era atunci în profetul sfânt, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate (I Petru 1, 11).
Duhul lui Hristos era Acela Care îl inspirase pe profet să spună: El suferinţele noastre le va purta şi durerile noastre le va lua asupra Lui…
Va fi străpuns pentru păcatele noastre, chinuit pentru fărădelegile noastre.
Pedeapsa care ne dă nouă pacea a căzut asupra Lui şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi… (Isaia 53, 4-5).
Pentru aceasta ni Se născuse acest Copil Minunat…

Ca Fiu al Omului, Domnul Iisus a trebuit să Se nască în chip omenesc.
Să aibă o mamă şi un trup asemenea ca şi orice om, să crească apoi cu greu, ani după ani, în condiţii grele şi primejdioase, dezvoltându-Se în toate însuşirile trupului Său sfânt, într-o casă omenească, între greutăţi omeneşti, supus unor legi omeneşti.
Toate cele din afară nu erau deosebite de ale celorlalţi oameni care Îl înconjurau. Ci numai felul Lui lăuntric, străbătut de toată minunata curăţie şi sfinţenie prin care dumnezeirea Lui lăuntrică le desăvârşea pe toate, acesta nu era ca al celorlalţi.
El era Cel Minunat, de aceea trebuia să aibă o Maică Minunată, o Maică Sfântă cum nu mai fusese alta.
Trebuia să aibă o naştere minunată, cum nu mai fusese alta, o copilărie minunată, o vorbire minunată, o umblare minunată, o viaţă minunată, o moarte minunată, o înviere minunată, o biruinţă, o înălţare, o slavă şi o împărăţie, toate minunate. Cum nimeni altcineva n-a mai avut şi nu va mai avea. | Continuare »

PENTRU SĂPTĂMÂNA CEA MARE A PATIMILOR ŞI MORŢII MÂNTUITORULUI

PENTRU SĂPTĂMÂNA CEA MARE A PATIMILOR ŞI MORŢII MÂNTUITORULUI

„Eu n-am cruţat – zice Domnul – nici chiar pe Fiul Meu cel iubit, ci pentru voi toţi L-am dat pe Dânsul (Rom 8, 32)

Intrăm în Săptămâna Patimilor. Cu un fel de evlavie şi duioşie trec aproape toţi creştinii prin săptămâna aceasta. Şi cele mai împietrite inimi se înduioşează în faţa înfricoşatelor chinuri ce le-a suferit Mântuitorul. Eu însă cutez a spune că cei mai mulţi creştini sunt departe de a simţi ceea ce trebuie simţit în săptămâna aceasta.
Săptămâna cea Mare ne aduce cea mai dulce veste din câte s-au auzit cândva pe acest pământ, dar în acelaşi timp şi cea mai plină de cutremur, de înfricoşare şi de răspundere sufletească.
Săptămâna cea Mare ne aduce vestea cea dulce că Iisus a murit pentru noi, pentru iertarea noastră şi mântuirea noastră. Ne aduce îndeosebi vestea cea scumpă despre dragostea cea nemărginită cu care ne-a iubit şi ne iubeşte Dumnezeu-Tatăl şi Dumnezeu-Fiul. „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât şi pe Fiul Său, Cel unul născut, L-a dat, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa de veci” (In 3, 16). „Întru aceasta este dragostea, nu că noi am iubit pe Dumnezeu, ci pentru că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ispăşire pentru păcatele noastre” (I In 4, 10). „Dumnezeu Şi-a arătat dragostea Sa spre noi că, încă păcătoşi fiind noi, Hristos pentru noi a murit” (Rom 5, 8).
Cât de mult ne-a iubit şi Dumnezeu-Fiul! „El S-a rănit pentru păcatele noastre şi a pătimit pentru fărădelegile noastre, şi cu rana Lui noi toţi ne-am vindecat” (Is 53, 5). El a murit pentru noi.
Ce veste dulce şi scumpă este aceasta, dar în acelaşi timp şi plină de cutremur şi răspundere sufletească. Jertfa Crucii a ieşit nu numai din dragostea lui Dumnezeu, ci şi dintr-o trebuinţă a mântuirii noastre. | Continuare »

JERTFA CRUCII

JERTFA CRUCII

Cum înţelegi tu această jertfă?

Jertfa Crucii este temeiul şi temelia mântuirii noastre, de aceea spunea Apostolul Pavel pe tot locul că „predică pe Hristos cel răstignit” şi „se laudă în crucea Domnului”. Dar jertfa Crucii numai atunci poate fi mântuitoare de suflet, dacă înţelegem trei lucruri: ce înseamnă Crucea, ce ne dă Crucea şi ce cere de la noi Crucea?
Ce înseamnă Crucea? Crucea înseamnă să-ţi dai seama despre darul cel mare al dragostei şi iertării dumnezeieşti. La picioarele Crucii, tu, cititorule, trebuie să te simţi mai întâi apăsat şi doborât de păcatele tale, trebuie să te simţi un Adam izgonit în noaptea şi iadul pierzării, ca apoi să-ţi dai seama că nimeni şi nimic nu te poate scăpa din pierzare, decât jertfa lui Iisus. La picioarele Crucii trebuie să-ţi dai apoi seama că păcatele tale bat cuie în mâinile şi picioarele lui Iisus şi omoară pe Fiul lui Dumnezeu. De aceea, tu trebuie să plângi păcatele tale şi să începi a urî din tot sufletul tău păcatul.
Ce ne dă Crucea? Tot darul mântuirii noastre, toată pacea, toată puterea şi toate bunătăţile noastre sufleteşti izvorăsc din jertfa Crucii. Întrebaţi despre acest adevăr pe tâlharul din dreapta lui Iisus, care mai întâi a gustat din acest izvor. Crucea a zdrobit şi „capul şarpelui”, adică pe diavolul. În vremea lui Faraon, israelitenii şi-au stropit uşile caselor cu sângele Mielului de Paşti şi, prin acest semn, au scăpat de moarte şi de jugul lui Faraon. Aşa ne scapă şi pe noi sângele Crucii şi ne dă darul şi puterea să-l biruim pe satana.
Ce ne cere Crucea? Scripturile ne spun apriat ce cere de la noi Crucea. | Continuare »

SCRISOARE CĂTRE FRAŢII DIN COMĂNEŞTI

Traian_Dorz_01O scrisoare a fratelui Traian Dorz adresată fraţilor din zona Comăneşti – în Săptămâna Patimilor (aprilie), 1978

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Preaiubit frate Voaideş! Preaiubiţii şi mult doriţii mei fraţi!
Slavă veşnică Marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Iisus Hristos, Care, prin Sângele Crucii Sale, ne-a răscumpărat o dată pentru totdeauna din robia şi din slujba diavolului şi de sub puterea minciunii lui, ca să slujim adevărului sfânt şi să umblăm în lumina şi-n adevărul lui Hristos, şi nu în întuneric. Să umblăm în sinceritate, iar nu în prefăcătorie. Să umblăm în limpezime, iar nu în ascunzişuri, ca să fim fii ai unităţii, iar nu ai dezbinării.
Astfel duhul înfierii, duhul luminii, duhul curăţiei lui Hristos, Viul şi credinciosul nostru Mântuitor, ne-a învăţat încă de la naşterea noastră din părinţii noştri duhovniceşti să iubim lumina şi să umblăm în adevăr. Să iubim smerenia şi să umblăm în evlavie. Să ne temem de Dumnezeu şi să ne ferim de păcat. Să avem un sfânt respect faţă de cuvântul deschis şi faţă de vorba cinstită. Astfel, „da” al nostru să fie o dată şi pentru totdeauna „da”, iar „nu” al nostru să fie pe totdeauna „nu”, în faţa oricui şi oricând. Aceasta, potrivit cu voia lui Dumnezeu şi cu legământul cutremurător pe care L-am pus cu El prin Iisus Hristos, Domnul nostru, şi prin Sângele Crucii Sale, în învăţătura şi-n credinţa pe care ne-a dat-o El de la început şi până la sfârşit, ca să ne mântuim prin ea noi şi toţi urmaşii noştri, până la venirea Lui spre judecată şi răsplătire pentru toţi care au făcut răul sau binele cât trăiau în trup.

Ecce-Homo-Iisus-la-Pilat

Iubiţii noştri fraţi, a fost pentru noi pricina unei mari dureri când ne-aţi spus că mai sunt încă unii dintre cei de pe-acolo care nu doresc să se mai desprindă din cursa diavolului în care s-au lăsat prinşi de-atâţia ani ca să facă tot slujba dezbinărilor şi a tulburărilor şi acum. | Continuare »

Alte postări de Patimi

SIMON PETRU… A LOVIT – Traian DORZ

Marele Iuda – Părintele Arsenie Boca

VÂNZĂTORUL ŞTIA ŞI EL LOCUL ACESTA (Ioan cap. 18, vers. 2) – Traian Dorz

IISUS… A MERS SPRE EI (Ioan cap. 18, vers. 4) – Traian Dorz

Paharul dat de Tatăl – Traian Dorz

N-AM PIERDUT PE NICI UNUL – Traian DORZ

IUDA A LUAT CEATA… ŞI A VENIT (Ioan cap. 18, vers. 3) – Traian Dorz

„CE-MI VEŢI DA MIE ŞI EU ÎL VOI DA PE EL VOUĂ?” – Pr. Iosif Trifa

CU ŞTERGARUL CU CARE ERA ÎNCINS – Traian Dorz

LĂSAŢI-I PE ACEŞTIA SĂ SE DUCĂ – Traian DORZ

EI AU CĂZUT JOS, LA PĂMÂNT – Traian DORZ

El a suferit… fiindcă ne-a iubit – Pr. Iosif Trifa

IISUS LE-A ZIS: „EU SUNT!“ – Traian DORZ

IISUS… A MERS SPRE EI – Traian DORZ

AU PRINS DECI PE IISUS ŞI L-AU LEGAT – Traian Dorz

Iosif din Arimateea – sfetnicul soborului Traian Dorz

IOSIF DIN ARIMATEEA – Moise Velescu

IUDA A LUAT CEATA… ŞI A VENIT – Traian DORZ

MÂNECĂM SPRE LUMINĂ?  – Mitr. Augustin de Florina

DACĂ NU MOARE, RĂMÂNE SINGUR – Traian DORZ

„ŞI ÎL BĂTEAU PESTE CAP CU TRESTIA” – Pr. Iosif Trifa

Pilat a pus să-L bată – Traian DORZ

Vor vedea pe Cine au străpuns – Traian Dorz

CUNUNA DE SPINI – Traian DORZ

„Părinte, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul Meu” – Pr. Iosif Trifa

SCRISOARE CĂTRE FRAŢII DIN COMĂNEŞTI – Traian Dor

EI AU CĂZUT JOS, LA PĂMÂNT (Ioan cap. 18, vers. 6) – Traian Dorz

LA SĂPTĂMÂNA MARE: „LITERA LEGII” LA JUDECAREA MÂNTUITORULUI – Pr. Iosif Trifa

PE CINE CĂUTAŢI? (Ioan cap. 18, vers. 7) – Traian Dorz

PREAIUBIT IISUS, JERTFA NOASTRĂ SFÂNTĂ – Traian DORZ

IATĂ OMUL! – Traian DORZ

Poezii:

Călăul; Din nou e ziua răstignirii; Cutremuratu-s-a pământul; CU DOMNUL SPRE GOLGOTA (I); CU DOMNUL SPRE GOLGOTA (III); O, Sfântă Faţă-nsângerată; O, SĂ NU MAI POT UITA; Când simţi-voi; O, SEMNUL CUIELOR;

Postări pentru Săptămâna Patimilor

Despre curăţia sufletului

Despre curăţia sufletului

Predica la Duminica Floriilor

„Osana Fiul lui David! Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului“ (Matei 21, 9).

Fraţilor, omul, ca fiinţă simţitoare, e mişcat spre veselie sau tristeţe, după lucrurile care-l înconjoară. Când afară e frig, viscol, eşti oarecum posac. Când vin vremile reci de toamnă, cu ploaie şi umezeală, toată firea parcă e tristă. Omul simte în sufletul lui o tristeţe neînţeleasă. Urâciunea vremii de afară i se varsă în sufletul lui simţitor.
Sunt însă vremi frumoase, când în văzduh totul pare zâmbitor. O revărsare de veselie pare a pluti în larguri. Ea cuprinde toate făpturile şi pe om.
Iată-ne astăzi, fraţilor, într-o astfel de revărsare veselă, în sărbătoarea măreaţă care cuprinde, mişcă şi înveseleşte firea întreagă, toată lumea aceasta a lui Dumnezeu, toate făpturile, toată creştinătatea. Duminica Floriilor e sărbătoarea Dumnezeirii, sărbătoarea creştinilor, sărbătoarea celor mai mici făpturi, sărbătoarea întregii firi care înverzeşte şi înfloreşte.
Acum totul se primeneşte, se găteşte, se îmbracă, se înveseleşte, spre a mări strălucirea sărbătorii noastre creştineşti. Împrejurul nostru toate se bucură, totul ne sileşte să ne veselim.
O sărbătoare e cu atât mai mare, cu cât mai mulţi iau parte la dânsa. Pentru aceasta Duminica Floriilor e sărbătoare mare: întâi pentru însemnătatea ei în legea creştinească, şi al doilea fiindcă e sărbătoarea întregii lumi, întregii firi care zâmbeşte de mulţumire împreună cu noi.
Iată soarele, care prinde tot mai multă putere, îşi trimete razele sale şi alungă vremea tristă şi aspră a iernii! Iată pomii, iată florile care se îmbracă în veşmântul nădejdii şi nevinovăţiei! | Continuare »

NU TE TEME, IATĂ ÎMPĂRATUL TĂU

Traian Dorz, Meditații la Evanghelia după Ioan, Hristos – Împăratul nostru (12, 15)

„Nu te teme, fiica Sionului; iată că Împăratul tău vine călare pe mânzul unei măgăriţe.“

Intrarea-in-Ierusalim-5O, de câte ori ne-am încredinţat noi că nici o întâmplare nu este întâmplătoare, ci că totul este mai dinainte ştiut şi determinat de cauze care au între ele o adâncă şi tainică legătură, rânduită de Înţelepciunea lui Dumnezeu…
Cunoscută era, şi profeţită, şi pregătită mai dinainte venirea Domnului nostru Iisus Hristos pe pământ.
Şi la fel cunoscut era fiecare eveniment, fiecare întâmplare care a însoţit Venirea şi Naşterea, precum şi Viaţa, şi plecarea Sa din nou la Tatăl.
Cunoscute erau şi uneltele care vor fi folosite şi vremea în care vor fi toate acestea, de la începutul şi până la sfârşitul lor,
şi cunoscut era şi felul cum se vor încheia toate lucrurile rânduite.

De multe ori ne temem şi noi pe pământ… şi pentru multe ne îngrijorăm şi noi adeseori în viaţa asta.
Ne temem de cele mai multe ori să nădăjduim în biruinţa Adevărului pentru care luptăm,
în triumful lui Hristos în care credem
şi în izbânda Binelui pentru care muncim şi răbdăm,
– pentru că sunt prea multe împotrivirile pe care le vedem,
şi prea mari primejdiile de care ne temem,
şi prea puternici vrăjmaşii lui Dumnezeu,
şi prea slabe, şi prea îndepărtate, şi prea puţine ni se pare că sunt puterile Lui…

Sărmanii de noi, cât de copleşiţi suntem şi noi de Prezent câteodată!
Atunci nu putem vedea nici Trecutul, nici crede Viitorul.
Nu ne mai aducem aminte de nimic din toate minunile cele făcute de Dumnezeu în Trecut (Ps 78)
şi de aceea nu putem crede nimic nici din cele ce ni le făgăduieşte El pentru Viitor.
Nu ştim că istoria de azi este profeţia de ieri,
iar profeţia de astăzi este istoria de mâine.

Când se înalţă cel rău ca un pom verde, sănătos şi puternic, plin de trufie şi de dispreţ pentru dreptate şi pentru adevăr,
adeseori ne cutremurăm de teamă şi ne ascundem de frică în iarba netrebniciei şi a laşităţii, la umbra aceluia de care ne temem, târându-ne în faţa lui. | Continuare »

Traian DORZ, meditație la capitolul 11 din Evanghelia de la Ioan

| Continuare »

E duminică, şi-i astăzi ziua Sfintelor Florii

 

Intrarea-in-Ierusalim-4

E Duminică – şi-i astăzi ziua Sfintelor Florii,
ziua ce-aducea alt’dată primăveri de bucurii.

Când venea atuncea Domnul pe-al cetăţii noastre prag,
mii de suflete curate Îl întâmpinau cu drag.

– Astăzi, plini de nerăbdare ca să-L urce pe-alt Calvar,
numai Iuda şi călăii Îl mai vreau să vină iar.

I s-aştern în cale iarăşi mii de haine şi de flori,
dar privirea Lui de astăzi nu e cea de alteori.

Vede El că cei de astăzi nu-L cunosc şi nu-s ai Lui
– şi lumina din privire nu-i ca altădată, nu-i…

Este-n lume necredinţă, sunt în inimi răutăţi
şi de-aceea bucuria nu e azi ca alte dăţi.

Şi de-aceea când coboară în cetatea noastră az’,
Împăratul Sărbătorii are lacrimi pe obraz…

Traian Dorz

I-A IEŞIT ÎN ÎNTÂMPINARE

I-A IEŞIT ÎN ÎNTÂMPINARE

„A luat ramuri de finic şi i-a ieşit în întâmpinare, strigând: «Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!»“ (Ioan 12, 13)

Hristos venea înspre Ierusalim, iar poporul a ieşit în întâmpinarea Lui.
Ce minunat pornise să se înfăptuiască dorinţa lui Dumnezeu şi aspiraţiile poporului însetat după fericire, în întâlnirea lui Hristos cu poporul – şi a poporului cu Hristos!
Prin învăţătura Sa, Iisus ar fi rezolvat fericit toate problemele poporului: cele religioase, cele politice, cele sociale şi orice alte probleme pe care le aveau mulţimile. Hristos le aducea înfrăţirea binefăcătoare, egalitatea respectuoasă, întrajutorarea iubitoare, toate acestea fiind legile de temelie ale Sistemului pe care îl aducea Hristos.
O, dacă ar fi fost primit acest sistem şi dacă ar fi fost înfăptuit, el, Singurul, i-ar fi putut face fericiţi pe toţi oamenii,
căci tot ce mai au bun în ele toate celelalte sisteme omeneşti au numai ceea ce au luat de la Hristos.

Dar vai, ceea ce a înţeles atunci mulţimea n-au putut să înţeleagă şi conducătorii ei.
Poporul, care era inima gata să întâmpine,
gata să primească,
gata să facă totul,
n-a fost totuşi ajutat de conducătorii lui, care erau mintea îndrumătoare.
În loc să-i dea o îndrumare fericită, „mintea“ cea necredincioasă n-a ieşit în întâmpinarea lui Hristos cu bucurie – ca să preia mai înalt şi mai ordonat elanul inimii, al poporului – ci s-a lăsat stăpânită de întuneric şi vicleşug, zădărnicind tot ce era să fie atât de fericit pentru toţi
şi aruncând totul în cea mai nebunească şi mai monstruoasă dintre rătăciri.
Căci întocmai cum face un om, aşa face şi poporul. | Continuare »

Alte materiale de Florii

IISUS A GĂSIT UN ASIN – Traian Dorz

CUVÂNT LA DUMINICA FLORIILOR – Sfântul Ioan Gură de Aur

SĂ-L OMOARE ŞI PE LAZĂR – Traian Dorz

Evanghelia despre împărţirea turmei înaintea păstorului – Sfântul Nicolae Velimirovici

BETANIA, SATUL MARIEI ŞI AL MARTEI … – Traian Dorz

Te slăvim, Preamărit Dumnezeu – Traian Dorz

Prima predică în Duminica Floriilor – Sfântul Ignatie Briancianinov

Pacea lui Dumnezeu – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei

DAŢI PIATRA LA O PARTE! –  Traian Dorz

Pe drumul către Betania şi Ierusalim – Traian Dorz

MORŢII ŞI LACRIMILE – Traian Dorz

Blândeţea voastră – Traian Dorz, Meditații la Apostolul zilei

Pacea lui Dumnezeu – Traian Dorz, Meditații la Apostolul zilei

Poezii:

Te slăvim, Preamărit Dumnezeu

DAC-AŞ FI CREZUT! – Traian Dorz

IISUSE, NOI COPIII…

Hristos în familie

Betania(«Familia Creştină» nr. 2, din iulie 1941, pg. 1)

Cea mai mare fericire pentru o familie este să-L aibă pe Hristos. Dar nu numai pe un timp oarecare, ci pentru totdeauna, ca Stăpân, Cârmuitor, Domn şi Mântuitor. Ce minunat! Hristos în familie. Nu există nici o casă, nici o colibă, nici un bordei, oricât de sărăcăcioase ar fi ele, unde Hristos să nu poată intra. Fiindcă El nu se uită la înfăţişarea din afară a casei, ci la inima cere-I deschide. Şi, dacă El este bucuros să intre în coliba inimii noastre, tot aşa El vrea să intre şi să rămână şi în casa noastră, în familia noastră, pentru a ne face cel mai mare bine ce ni s-ar putea face: să ne facă pe toţi fericiţi.
Sunt atâtea familii unde, mai înainte, certurile, neînţelegerile, sudalmele şi răutăţile se ţineau lanţ. Case unde se trăia ca-n iad. Când au primit însă pe Hristos, totul s-a schimbat. Pacea, bucuria, bunăînţelegerea, răbdarea, îngăduinţa au luat locul celorlalte.
Ce fericire ca Însuşi Dumnezeu să locuiască într-o familie! Dacă Hristos e la cârmă, noi ne vom afla în siguranţă şi pace în orice vreme. Cu El împreună, marea vieţii va fi tre-cută cu bine.
Hristos în familie!
Gândindu-te la acest lucru, amintirile ni se duc la casa lui Lazăr şi a surorilor lui, Marta şi Maria, din Betania. Ne gândim la prima zi când Mântuitorul a trecut pragul casei lor, a vorbit cu ei, le-a împărtăşit gândurile inimii Lui şi le-a dăruit dragostea Lui, iar ei, la rândul lor, le-a dat-o pe a lor.
Astfel, din prima zi ei L-au cunoscut. L-au iubit şi le-a rămas prieten al casei şi al vieţii lor întregi… De acum, casa lor era pururi deschisă pentru El. Îl aveau la inimă, Îl iubeau. Şi aveau de ce. De când L-au cunoscut, viaţa lor a fost binecuvântată în chip deosebit. Când au avut o întristare, El i-a mângâiat; bucuria El le-a sfinţit-o; urâtul şi plictiseala au plecat de când El le-a trecut pragul. Bucuria lor cea mai mare era să-L aibă pe El în casa lor, să-L privească, să-I asculte cuvântul. Maria, mai ales, când venea Domnul, ştia să lase totul şi să-I asculte cuvintele pline de har. Şi ascultarea ei a rămas ca o pildă veşnică pentru toţi cei credincioşi. „Iar Maria partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua de la dânsa” (Lc 10, 42). | Continuare »

Cunoaşte-te pe tine însuti!

Cunoaşte-te pe tine însuti!

Predică la Duminica V din Postul Mare

Se cuvine ca acela să crească, iar eu să scad. (Ioan 13, 30)

Fraţilor, în Sf. Evanghelie din Duminica de azi, a cincea a Postului Mare, Biserica ne pune înainte vremurile când Domnul Hristos se apropia de Patima Sa. După ce învăţase poporul ani de-a rândul, despre împărăţia lui Dumnezeu şi despre vieţuirea cinstită, se gătea acum să sufere Patima pe cruce, la care avea să-l supuie oamenii răi şi păcătoşi, pe care-i mustrase pentru păcatele lor.
Domnul ştia toate cele ce aveau să se întâmple. De aceia, pe drumul spre Ierusalim, a vestit ucenicilor lui că va fi dat în mâna mai marilor Iudeilor, care-l vor ucide.
În acest timp, au venit la Dânsul doi dintre ucenicii lui, care l-au rugat să le dea două slujbe mai de seamă, când va fi să întemeieze împărăţia sa pe pământ.
Mulţi ucenici ai Domnului Hristos. n-au înţeles bine învăţătura sa şi au greşit. Aşa şi aceşti doi. Ei socoteau împărăţia lui Dumnezeu, de care vorbea Mântuitorul, drept o împărăţie ca cele de pe pământ, cu domnitori şi stăpâni şi pază şi slujbaşi şi toate câte sunt într-o împărăţie.
După această rânduială din lume, fiecare vrea să aibă un loc mai de frunte. Totdeauna omul doreşte lucruri mai mari decât puterile iui şi vrea să i se încredinţeze sarcini mari, fără a se întreba, dacă are el atâta putere pentru a îndeplini ceia ce i se va cere.
Avem pofte mari şi dorim multe, dar nu ne gândim dacă suntem în stare a îndeplini măcar datoriile mai mici ale noastre.
Faţă de această stare a omului, care se vede şi la cei doi ucenici ai Domnului, despre care ni s-a cetit azi, găsim învăţătură în altă parte din Evanghelie. Pe aceasta s-o ascultăm astăzi, pentru ca să nu greşim prin pofte după lucruri mari, când noi nu suntem în stare să îndeplinim nici cele mici ale vieţii. | Continuare »

MILĂ AI DE MINE, DOAMNE

(Versificare după Psalmul 50)

Milă ai de mine, Doamne, după marea milă-a Ta,
După îndurarea-Ţi multă, şterge fărdelegea mea.
Spală-mi cu desăvârşire multele-mi nelegiuiri,
Curăţă-mă de păcatul care nu-mi dă liniştiri.

Eu cunosc şi-mi ştiu prea bine, Doamne, fărdelegea-mi grea
Și păcatul meu stă, Doamne, necurmat naintea mea.
Numai contra Ta, Preasfinte, numai Ţie Ţi-am greşit
Și naintea Ta, Stăpâne, ce e rău am făptuit.

Astfel că în hotărârea-Ţi vei fi drept când vei lucra
Și vei fi fără de vină, Doamne-n judecata Ta.
Iată că-n nelegiuire eu pe lume am ieşit
Și-n păcate grele, Doamne, maica mea m-a zămislit. | Continuare »

Despre Împărăţia lui Dumnezeu şi despre căinţă

Preot Iosif Trifa, din Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an

EVANGHELIA DUMINICII A 5-A DIN POSTUL MARE  (a Cuvioasei Maria Egipteanca)

Maria-Egipteanca_Sf-ZosimaDupă cum vedeţi din evanghelie, Iisus vorbea apostolilor Săi despre patimile şi moartea Sa, după care vor urma însă şi învierea şi preamărirea Sa. Dar unii dintre apostoli nu se puteau desprinde de credinţa pe care o avea poporul evreu, că Iisus va înfăptui o împărăţie lumească. Gândul acestei împărăţii mari şi puternice a trezit în cei doi apostoli mândria să ceară locuri de frunte în această împărăţie. Faţă cu mândria lor, Iisus pune smerenia, învăţându-i că Împărăţia Lui va fi Împărăţia smereniei, unde cel mare va trebui să fie sluga tuturor.
Se vede şi în evanghelia aceasta ce ispită grozavă este ispita trufiei. Ani de zile petrecuseră apostolii în jurul Domnului şi totuşi mai trăia în ei răsadul cel blestemat al trufiei.
Despre Împărăţia lui Dumnezeu Iisus a vorbit de multe ori şi în multe chipuri. Înaintea lui Pilat, Iisus a zis: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” (In 18, 36). Către apostoli a zis odată: „Iată, Împărăţia lui Dumnezeu înlăuntrul vostru” (în inimile voastre) (Lc 17, 21). Altă dată a zis: „Iată, Împărăţia lui Dumnezeu între voi”. Şi, iarăşi, în „Tatăl nostru” ne-a lăsat să ne rugăm să vie Împărăţia Lui şi pe pământ (Mt 6, 10), adică n-a venit încă.
S-ar părea că este o contrazicere între aceste învăţături, dar nu este. Aceste învăţături stau în legătură strânsă unele cu altele. Iată legătura şi înţelesul lor cel adevărat:
Înaintea lui Pilat, Iisus a vorbit despre Împărăţia cea cerească pe care trebuie s-o dobândim cu faptele şi purtările noastre cele bune. Înaintea apostolilor, Iisus a vorbit despre cum trebuie să înfăptuim Împărăţia lui Dumnezeu şi la noi, pe pământ.

| Continuare »