«Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi.»

O, cât de bun este Domnul Iisus, Dulcele nostru Mântui-tor, într-adevăr!…
Cât de bun este Dumnezeu faţă de lumea întreagă, care prin El a fost făcută şi prin El se ţine!
Prin El se revarsă zilnic peste ea, din bunătatea Lui, izvoarele nesfârşite ale îndurărilor lui Dumnezeu.
Prin El are omenirea lumina, şi cea văzută, şi cea nevă-zută, prin El are viaţa, şi cea de Sus, şi cea de jos, prin El are mişcarea, tuturora şi pretutindeni, prin El are cunoaşterea şi, prin El, pâinea şi apa, şi aerul… şi toate-toate sunt şi vin din El, prin El şi pentru El!

Şi cu toate că lumea batjocoreşte zilnic Numele Său cel Sfânt şi varsă spre Faţa cea Sfântă a lui Dumnezeu valuri de spurcăciuni şi nelegiuiri, Mâna Lui, totuşi, nu Se retrage de la noi şi bunătatea Lui totuşi nu încetează să Se îndure… O, cât de bun este El!

Cât de bun este Domnul cu Biserica Sa, în care s-au strecurat atâtea lucruri potrivnice voii Sale, atâţia prefăcuţi, lacomi, răufăcători şi stricaţi, în care s-au aşezat atâţia nelegiuiţi afacerişti şi atâţia slu-jitori netrebnici, în care se petrec atâtea slăbiciuni, erezii şi păcate…
– şi totuşi harul Său se mai revarsă neîncetat prin ea şi peste ea, iar Prezenţa Lui este deplină în ea!

Domnul n-a părăsit sfântul Său Lăcaş şi nici n-a lepădat pe poporul Său, deşi mulţi din acest popor se leapădă zilnic, prin faptele lor, de Domnul.

Nu i-a retras Bisericii Lui nici harul Tainelor Sale, nici ascultarea rugăciunilor ei, nici binecuvântările Lui felurite, împărţite prin slujitorii Săi, în mijlocul ei, nici comoara Cuvântului Evangheliei Sale şi nici prezenţa Duhului Său Sfânt – deşi atât de puţini mai sunt acei care le recunosc pe acestea şi le preţuiesc cum se cuvine. O, cât de bun este Domnul, cu adevărat!

Cât de bun este Domnul cu slujitorii Săi, cărora le-a făgăduit că va porunci îngerilor Săi ca să-i păzească în toate căile lor!

Şi deşi nu toate căile lor sunt curate, totuşi, îngerii Săi îi păzesc.

Îi păzesc pe unii, adeseori, cu ruşine, cu durere şi cu scârbă, dar îi păzesc.

Din cauză că îi păzesc îngerii, de aceea nu le sunt des-coperite unora atât de multe lucruri, care i-ar arunca pe acei care le făptuiesc în momente de pierdere a minţii sănătoase,  în ruşinea şi în dispreţul lumii, iar după aceea, în ghearele şi în iadul diavolului. O, cât de bun este El!…

Cât de bun este Domnul cu fiecare dintre noi! A luat asupra Lui păcatele noastre, de bună-voie, din milă şi din dragoste faţă de noi toţi

– şi cât de grele sunt aceste păcate chiar şi numai a le aminti!

Cât de urâtă, cât de respingătoare, cât de groaznică este chiar şi numai vederea lor! O, dar ispăşirea! – Cât de bun este El!

Domnul le-a primit pe toate păcatele noastre ca şi cum ar fi fost chiar ale Lui şi le-a ispăşit ca şi cum El ar fi fost singurul vinovat de săvârşirea lor.

Ce uriaşă a fost suferinţa şi ruşinea cu care a trebuit să fie ispăşite o aşa mare mulţime de păcate!
Numai Domnul a putut-o suporta şi birui! – Cât de bun este El!

Şi cu această iertare, câştigată în întregime de El pentru noi, cu un preţ atât de mare, Domnul umblă după noi, zeci de ani de zile, îmbiindu-ne-o ca s-o primim în dar, ca să nu ajungem noi, fără ea şi fără El, la Judecata lui Dumnezeu.

Pentru asta, El suferă toate hulele noastre şi rabdă toate împotrivirile noastre, şi suportă toate întristările pe care I le facem – şi totuşi ne cheamă, mereu şi mereu, cu aceeaşi bună-tate şi iubire, numai să nu ne pierdem, ci să ne mântuim!

O, cât de nesfârşit de bun este El!…

Iar când, totuşi, se sfârşeşte, se sfârşeşte nu bunătatea Lui, nu iubirea şi mila Lui faţă de noi – ci viaţa noastră!
Şi vremea harului rânduit nouă, pe care noi l-am dis-preţuit.

Dacă un păstor îşi dă viaţa pentru oile sale, aceasta va fi totdeauna dovada unui bun păstor.

Căci acel păstor care vrea să urmeze cu adevărat pilda lui Hristos, va da celor păstoriţi de el nu numai sfaturi şi poveţe, nici numai predici şi mângâieri ieftine, ci le va da mai ales viaţa sa, în anii de luptă şi jertfă pentru ei.

Le va da viaţa din Cuvântul cel viu al lui Dumnezeu, pe care li-l va propovădui cu putere şi cu căldură, la timp şi ne-la-timp, trăind el însuşi această viaţă din Duhul Sfânt.

Le va da viaţă din rugăciunea puternică, din mărturisirea caldă, din adevărul învăţăturii trăită cu convingere.
Le va da viaţă din sănătatea lui, din timpul lui, din ostenelile lui, din lumina lui, din pâinea lui şi din trăirea lui.
Le va da viaţă curată, viaţă iubitoare, viaţă blândă, viaţă smerită.
Le va da viaţă din viaţa lui, pentru îndrumarea oilor sale, pentru ajutorarea lor, viaţă pentru cercetarea lor şi pentru mântuirea lor (Rom. 9, 1-3; Col. 1, 24; 2 Tim. 2, 10).

Cel darnic îşi va da pâinea sa, cel milostiv, haina sa, cel înţelept, lumina sa, dar cel bun şi iubitor îşi dă viaţa lui.

O, dacă toţi păstorii oilor Domnului ar fi astfel, ce fericire ar fi atunci şi ce frumoase, toate oile Lui!

O Nesfârşit de bun, Iisuse Doamne, slavă îndelung-răbdării Tale, Doamne, slavă Ţie!

Slavă Ţie pentru nesfârşita bunătate pe care ai arătat-o şi o arăţi încă faţă de lumea aceasta care Te batjocoreşte şi Te tăgăduieşte neîncetat,
Te nesocoteşte, Te leapădă şi Te întristează atât de mult… şi chiar faţă de noi, care şi acum suntem atât de răi, de neputincioşi, de neascultători şi de leneşi!…
Ai milă de noi, Doamne, şi ajută-ne să nu mai fim aşa, ci bunătatea Ta nesfârşită să ne facă să-Ţi slujim după cum se cuvine! Amin.

Traian Dorz, din «HRISTOS – PĂSTORUL NOSTRU»