Vorbirea fratelui Viorel Bar (Săucani) la adunarea de Botez de la Ogeşti – decembrie 1980
Slăvit să fie Domnul!
Fraţilor şi surorilor! Slăvim pe Domnul din toată inima pentru prilejul acesta atât de minunat care ne este dat de Însuşi Domnul nostru iubit şi de preaiubiţii noştri fraţi care au primit un copil de la Domnul. În ziua aceasta ni se bucură inima pentru fericita ocazie pe care o avem de a ne vedea încă o dată feţele şi împreună să sărbătorim trecerea prin Taina Sfântului Botez a acestui copilaş nou-născut în lumea aceasta.
Dragii noştri fraţii şi surori! Sfântul Apostol Pavel vorbeşte atât de luminos către fraţii din Roma despre Taina Sfântului Botez, într-un anumit fel, în epistola sa către Romani, la capitolul 6.
Găsim aici că Taina Botezului este Taina prin care se intră într-o viaţă nouă (Rom 6, 4). Şi aceasta fie că este vorba despre Botezul care se face când copilul e mic, fie că este vorba despre botezul în moartea Domnului Iisus: „Am un botez cu care trebuie să fiu botezat, şi cât de mult doresc să se îndeplinească” (Lc 12, 50).
Numai că într-un caz e vorba despre Botezul care ni se face de către oameni, cum s-a făcut şi Domnului Iisus, tăierea împrejur a opta zi (Lc 2, 21-24), când a fost adus în Templu; şi mai este vorba despre un alt botez, pe care îl face Duhul Domnului, adică un botez pe care Domnul Iisus îl aştepta şi îl dorea să se îndeplinească mai repede (Lc 12, 50) – botezul Crucii, botezul Jertfei, al Morţii, al Învierii. Despre botezul Duhului vorbeşte aşa de lămurit Sfântul Pavel la I Corinteni 12, 13; în capitolul 6 de la Romani etc.
Şi acum să vorbim despre Taina Botezului la copii.
Fraţilor şi surorilor! Taina aceasta a fost aşezată de Dumnezeu prin Sfinţii Părinţi pentru un scop bine determinat, tocmai la începutul intrării într-o viaţă nouă. Sfinţii Părinţi, care au trăit într-o intimitate atât de sfântă, atât de strânsă cu Dumnezeu, au avut o viziune atât de clară, prin Duhul, asupra vieţii, asupra lumii duhovniceşti, asupra lucrurilor divine, încât tot ce ne-a rămas de la ei noi trebuie să păstrăm cu cea mai adâncă sfinţenie şi smerenie sfântă.
Ştim că, potrivit Cuvântului lui Dumnezeu, copiii sunt „un dar de la Domnul”, „o moştenire de la El” (Ps 127, 3; Isaia 8, 18). Fraţilor, ce mare este taina aceasta!
Cerul trimite un dar pământului, Dumnezeu trimite un dar oamenilor! Şi ce dar este darul acesta! „Un suflet viu” – care se întrupează într-un corp de lut şi devine un trimis al Cerului pentru pământ. Din Braţele lui Dumnezeu, vine în braţele unei mame.
Iată ce sunt copiii dăruiţi nouă de Dumnezeu. Fraţilor, să privim prin Duhul împreună la taina aceasta şi să ne pătrundem mai bine, ca să ne ridicăm la înţelesul şi la viziunea Sfinţilor Părinţi.
Atunci când Dumnezeu alege sufletul pe care să-l trimită, ştim că îl sărută şi îl binecuvântează, arătându-i toate faptele bune în care trebuie să umble, şi apoi îl trimite pe pământ. Dar în momentul când el se naşte, intră în contact cu lumea nouă, cu lumea pământească, cu noii părinţi şi cu potrivnicul cel mare, stăpânitorul întunericului, adică intră în contact cu lumea cea rea, cea plină de primejdii şi de temeri.
Şi acum, să privim mai real taina aceasta. Să privim la Cerul deschis, la Domnul Dumnezeu împreună cu sfinţii Săi îngeri Sus, în timp ce pe pământ vedem o pereche de oameni care sunt viitorii părinţi şi o a treia persoană (naşii) care ţin copilul în faţa altarului, la biserică, în faţa preotului… Dar nu prea departe vom observa şi o altă ceată de făpturi negre şi înspăimântătoare, care stau întocmai ca nişte fiare flămânde care urmăresc prada.
Dumnezeu a dăruit sufletul cel nevinovat celor doi părinţi care [trebuie] să l îngrijească şi să-l crească pentru El. Dar imediat ce noul născut apare pe lumea aceasta pământească, mai-marele făpturilor negre, adică satana, îşi strânge de urgenţă şi el îngerii lui cei negri şi le porunceşte: „A mai trimis Dumnezeu un suflet jos, la noi; mergeţi şi puneţi stăpânire pe el!”…
Iată, fraţilor, aici intră rostul divin al Tainei Botezului, aşezată de Însuşi Dumnezeu, prin Sfinţii noştri Părinţi, la intrarea în viaţa aceasta. Botezul acesta este un legământ şi o făgăduinţă, o chezăşie pe care trebuie să şi-o ia o altă persoană – naşul – că va fi părinte sufletesc, în faţa preotului şi în faţa lui Dumnezeu, împreună cu părinţii copilului.
Pentru că încă de la început, când Dumnezeu ia sufletul copilului de la Sânul Său şi îl încredinţează celor doi părinţi, El, Domnul, ştie că cel rău, satana, caută să pună stăpânire pe acel suflet. De aceea a rânduit Taina aceasta a Sfântului Botez încă de la începutul vieţii noi. Pentru aceasta, persoana care se pune chezaşă pentru sufletul copilului în faţa lui Dumnezeu trebuie să promită, să se lege către Dumnezeu de trei ori că îl va uni cu Hristos şi că îl va lepăda de satana.
Iată deci semnificaţia Botezului, a acestei Taine, pentru sufletul noului venit pe lume pentru o misiune sfântă în slujba lui Dumnezeu.
O, părinţilor! O, naşilor! Să vă cutremuraţi în faţa acestei mari răspunderi pe care o avem cu toţii care avem copii sau fini, pentru sufletele lor în faţa lui Dumnezeu, Cel care ni i-a încredinţat. Cât de puternic trebuie să-i strângem la sân, ca să nu-i apuce leul care răcneşte pe pământ, lacom după suflete, ştiind că mai are puţină vreme.
Să nu uităm niciodată că Dumnezeu i-a smuls de la Sânul Său şi ni i-a dat nouă ca să-i creştem pentru El.
Şi nu numai părinţii, ci şi voi, naşilor, ce răspundere mare aveţi în faţa lui Dumnezeu pentru sufletele pentru care aţi făcut o juruinţă în faţa lui Dumnezeu şi pentru care v-aţi pus chezaşi că le veţi uni cu Hristos pentru totdeauna. Şi că le vom despărţi şi apăra de satana tot pentru totdeauna!
Încă o dată, fraţilor, iată ce măreaţă, sfântă şi divină este Taina Botezului copiilor!
Atâţia dintre noi nu ne-am dat seama despre însemnătatea acestei Taine – şi o spun aici pentru ca să ia aminte toţi acei care mai spun că Botezul pentru copii mici nu este valabil şi că nu ar avea nici o importanţă înaintea lui Dumnezeu.
Mai târziu, după aceea, când noi înşine vom avea puterea să deosebim binele de rău şi să luptăm împotriva răului, a puterii lui şi a uneltirii vrăjmaşului, atunci abia se desăvârşeşte, se întregeşte în toată măreţia sa această Taină în sufletul nostru. Nu-şi pierde valabilitatea Botezul pe care ni l-au făcut când am fost copii mici, ci acum doar a sosit vremea când Duhul lui Dumnezeu să Îşi facă şi El partea Lui din Botez, adică să aducă revelaţia, transformarea, naşterea din nou din Dumnezeu, moartea firească şi învierea duhovnicească despre care vorbeşte Sfântul Apostol Pavel în capitolul 6 de la Romani.
Fraţilor, am sus de la început că mare este Taina aceasta prin care noi, după ce ne naştem, intrăm în viaţa de creştin şi continuăm să creştem şi să ne maturizăm pentru slujirea lui Dumnezeu. Dar repet din nou, pentru toţi cei care vor citi şi vor auzi aceste rânduri, să ia aminte părinţii la datoria şi la răspunderea lor, dar şi naşii de asemeni să nu uite. Astfel planul lui Dumnezeu se va împlini, iar Dumnezeu va câştiga o nouă biruinţă şi vrăjmaşul nu va avea câştig în nimicirea sufletelor.
Dar părinţii şi naşii, şi cei care contribuie în vreun fel la izbăvirea sufletelor şi împlinirea voii lui Dumnezeu vor fi binecuvântaţi de Hristos, încununaţi de El şi fericiţi în veac şi în veac pentru această împlinire a datoriei ce şi au luat-o.
Iubiţii mei fraţi, măreţia omului nou trebuie să fie pe măsura măreţiei Jertfei Domnului nostru Iisus Hristos de pe Golgota. Pentru aceasta trebuie ca şi moartea noastră să fie ca şi moartea Lui, adică totală, zdrobind tocmai prin ea puterea diavolului şi călcând moartea a doua.
La fel şi învierea noastră trebuie să fie tot ca şi a Lui, adică adevărată, triumfătoare, înălţătoare în Slavă.
Orice suflet care vine şi trăieşte pe pământ trebuie neapărat să treacă prin această revelaţie, prin acest Botez, adică omorârea prin moarte a ceea ce este firesc în om, pământesc, ştiind că lui Dumnezeu nu-I plac oamenii cei care sunt şi care rămân lumeşti, fireşti (Rom 8, 8). Şi apoi printr-o înviere întocmai cu a Lui, adică fără să mai aibă moartea vreo putere asupra noastră niciodată.
Sufletul acesta nou, omul acesta nou, care trece prin acest strălucit şi măreţ Botez, zămisleşte apoi şi rodeşte fericit şi binecuvântat în tot rodul Voii lui Dumnezeu. Strălucirea şi măreţia faptelor sale în lumină ating măreţia şi mărimea preţului Jertfei pe care l-a dat Mântuitorului nostru Iisus pe Golgota. Pentru că, fireşte vorbind, marfa trebuie să fie pe mărimea preţului. Tot aşa, nici duhovniceşte nu poate fi altfel. Faptele celui credincios, ale celui neprihănit trebuie să fie pe măsura preţului care s-a dat pentru aceasta.
Să ne gândim mereu la preţul acesta ce mare a fost şi apoi vom înţelege ce înseamnă să fii un sfânt cu fapte mari în jertfă şi dăruire, în răbdare, în umilinţă, adică aşa ca Iisus, pentru că este scris: „cei ce zic că sunt ai Lui trebuie să trăiască şi ei cum a trăit Iisus” (I In 2, 6).
Iată, fraţilor, acesta este sufletul botezat. În acest suflet, Botezul îşi face efectul său zilnic. Precum un medicament nu se ia doar spre a ameliora durerile pentru un moment, ci pentru ca efectul său să continue până la însănătoşirea completă a celui bolnav, tot aşa, nici o Taină a lui Dumnezeu nu este doar pentru un moment, ci pentru a transforma inima şi lăuntrul omului până la a-l aduce la omul desăvârşit, la făptura cea nouă, când toate lucrurile s-au făcut noi (II Cor 5, 17). Nu-i botezat acela în care nu se vede încolţind şi crescând zilnic faptele unui om înnoit de Duhul Sfânt. Acela poate fi botezat de un om, de un preot, dar nu este şi de Duhul Sfânt. Şi fără aceasta nu a rezolvat nimic.
Fraţii mei dragi, ce frumos vorbeşte Sfântul Apostol Pavel în capitolul 6 de la Romani despre starea acesta! Cât de mult ar trebui să medităm noi asupra acestora! Cât de mult ar trebui să ne verificăm în lumina lor, din dorinţa de a fi din Adevăr şi în Adevăr, după cum ne numim.
Un astfel de om aduce şi va aduce cinste şi slavă lui Dumnezeu pe pământ şi de un astfel de om botezat se poate folosi Dumnezeu în Lucrarea Lui. De un altfel de om nu se poate folosi. Poate să fie el oricât de mare predicator, scriitor, poet, cântăreţ, nu este şi nu va fi pentru Dumnezeu folositor, pentru că el trăieşte pentru sine însuşi, pentru slava pământească ori a lucrării din care face parte secta lui.
Un astfel de om nu face însă parte din Opera şi Lucrarea Dumnezeiască, fiindcă el n-a trecut prin botezul divin făcut de Duhul lui Dumnezeu şi nu merge pe calea lui Hristos pe care a mers Domnul Iisus mai întâi şi apoi toţi sfinţii Săi urmaşi până în ziua de azi.
Un astfel de om poate merge pe orice căi care par bune, împodobite şi hrănite cu orice artificii, încât aproape, aproape că n-ai zice că nu-i adevărul lui Dumnezeu… şi foarte mulţi îl chiar cred aşa. Dar să luăm seama cu toţii la cărarea tainică a lucrării lui Hristos cea mântuitoare, căci, după cum este scris, este foarte îngustă, dar şi foarte tainică, pentru că ea rămâne ascunsă de ochii celor mai mulţi pe pământ; şi de aceea sunt numai cei puţini care o află şi merg pe ea. Dar e singura condiţie pentru a ajunge în Cer.
Ce fericit este sufletul care o găseşte şi care merge pe ea!
Lacrimile de mulţumire ale nenumăraţilor credincioşi, ale noastre şi ale tuturor, ele şi numai ele exprimă la adevărata ei strălucire fericirea minunată care ne-a umplut sufletul şi pe care ne-a dat-o Domnul atunci când L-am găsit şi L-am ascultat pe El, începând a merge pe urmele Lui.
Şi acum din nou slăvim pe Domnul Iisus pentru toate aceste învăţături şi descoperiri ale Adevărului Său faţă de noi. Fraţilor şi surorilor, să căutăm să nu fie zadarnice pentru noi toate acestea, ci ele să ne fie un îndemn şi un har mântuitor. Numai aşa şi Botezul nostru şi al sufletului ce l-a primit azi va putea avea un adevărat sens şi valoare pentru viaţa şi fericirea noastră veşnică. Numai aşa vom putea creşte şi trăi în Hristos aici pe pământ şi ne vom putea întoarce din nou la Domnul acasă, în Ceruri, după ce vom sfârşi călătoria pe care o avem de făcut prin această vale a plângerii.
Domnul să ne ajute pe toţi.
Slăvit să fie Domnul!