Traian Dorz, Piatra scumpă – cap. Hristos, Dumnezeul nostru (fragment)
… 8. De acum şi până în veac, oricine Îl arată puternic prin cuvinte şi fapte pe Iisus Hristos ca fiind Mielul Care ridică păcatul lumii este un om al lui Dumnezeu. Cât de puţin a fost, în vremea Sa, preţuit şi înţeles Ioan Botezătorul – acest mare sol şi trimis al lui Dumnezeu!
Cât de puţin au fost înţeleşi şi preţuiţi marii trimişi ai lui Dumnezeu în neamul şi în vremea lor până astăzi de către oamenii cei la care ei duceau solia lor aleasă şi mare!
Aşa a fost totdeauna. Dar nu va fi aşa pe totdeauna.
9. Vestind adevărul veşnic într-o formă nouă, potrivit vremii noi pe care o trăiesc oamenii, trimişii Domnului nu vor fi niciodată nici înţeleşi şi nici primiţi de semenii lor care trăiesc mereu privind spre trecut.
Oamenilor le place mereu ceea ce este vechi, ceea ce este călduţ, adică ceea ce este comod.
Iar trimişii lui Dumnezeu osândesc chiar asta.
10. Dumnezeu şi oamenii sunt într-un mare proces contrariu. Acest mare proces se desfăşoară din ce în ce mai crâncen, cu cât se apropie sfârşitul. Inevitabilul sfârşit.
Noi suntem – şi nu putem să nu fim – martori ori pentru Hristos, ori împotriva Lui. Ori în slujba lui Hristos, ori în slujba mamonei.
Drept spune El că nu este cale de mijloc.
Nu există neutralitate.
Ori eşti pentru Hristos, ori eşti pentru Satana.
Noi să fim de partea lui Dumnezeu!
11. Cât de multe crezuri, învăţături, cărţi, curente şi idei sunt lumini amăgitoare ce-i duc pe bieţii oameni care le urmează pe cărări mincinoase şi pe drumuri rătăcite, lăsându-i în întuneric şi deznădejde tocmai atunci când au nevoie mai multă de ajutorul luminii.
O, cu cât ar fi fost oamenii mai fericiţi fără ele, fără aceste lumini mincinoase!
Pentru că este mult mai bine să nu ştii nimic decât a şti rău.
Şi a nu avea nici un îndrumător decât a avea unul orb.
12. Fără lumina Domnului Iisus, nu numai că nu poţi vedea, dar şi ceea ce ţi se pare că vezi vei vedea deformat, sucit, întors şi greşit, înşelându-te pe tine şi pe alţii.
Cu cât eşti un mai mare îndrumător al altora, cu atât ai mai mare răspundere faţă de Dumnezeu şi faţă de cei pe care îi îndrumi, ca să le arăţi adevărata lumină!
De aceea trebuie să vii neapărat
şi să rămâi pe totdeauna cu Hristos.
13. Şi astăzi, marea mulţime a acelora care ar trebui să fie ochi curaţi şi îndrumători sănătoşi ai gloatei sufăr de orbie sufletească.
Din cauza multor necurăţii şi gunoaie de care nu se curăţă prin lacrimi şi pocăinţă, ei sunt ochi răi, cum spune Mântuitorul (Matei 6, 23).
Umblând ei înşişi, prin felul lor de viaţă, în întuneric, cum i-ar putea îndruma atunci sănătos pe alţii, în lumina lui Hristos?
14. Ce minunaţi sunt însă adevăraţii îndrumători creştini, adică ochii sănătoşi care se păstrează curaţi prin lacrimi şi smerenie în lumina Domnului nostru Iisus Hristos!
Ce fericită ar fi lumea dacă ar avea astfel de îndrumători totdeauna şi pretutindeni!
15. Mergând la alţii, tu nu-i uita niciodată pe ai tăi!
Fiecare întoarcere a altora va atinge o rană dureroasă în sufletul tău, dacă ai tăi nu vin la Iisus.
Rana aceasta a ta va sângera mereu până când îi vei vedea şi pe ei venind la Dumnezeu, pe pământ.
Sau până când ei te vor vedea pe tine mergând la El, în cer.
Nici să nu cauţi să o vindeci până atunci!
16. Deşi Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi nimeni să nu piară, totuşi, de toată dragostea Lui cerească şi de toate făgăduinţele tainelor Sale cereşti se vor împărtăşi cu adevărat numai cei care, auzind Cuvântul Său, Îl ascultă, întorcându-se la El cu credinţă.
Şi primindu-L, prin Taina Pocăinţei,
prin naşterea din nou,
pe Domnul Iisus viu şi trăitor în inima lor.
Apoi luptându-se să împlinească până la moarte voia lui Dumnezeu.
17. Fără ascultarea şi primirea de către noi, cu fapta, a naşterii din nou, pentru noi rămâne zadarnică toată marea lucrare de mântuire
şi tot acest ales drept de fii ai lui Dumnezeu.
Le pierdem pe toate prin nepăsarea şi prin necredinţa noastră, cum le-au pierdut şi le pierd atât de mulţi oameni din jurul nostru.
18. Există trăire firească şi, tot aşa, există trăire duhovnicească, după cum există două lumi, pentru care se nasc şi trăiesc cele două feluri de oameni.
Lumea firească o vedem şi o putem avea prin umblarea după lucrurile ei. Dar lumea duhovnicească o putem cunoaşte numai prin credinţă şi o putem moşteni numai prin dobândirea firii duhovniceşti, cu care putem împlini condiţiile prin care să o moştenim.