Părintele Iosif  TRIFA, Trăim vremuri biblice

În marţea cea mare, Iisus Mântuitorul S-a retras împreună cu apostolii Petru, Iacov, Ioan şi Andrei pe Muntele Măslinilor de unde a profeţit dărâmarea Ierusalimului şi sfârşitul veacurilor.
„Şi, stând El (Iisus) jos pe Muntele Măslinilor, ucenicii Lui I-au zis: «Spune-ne nouă care va fi semnul venirii Tale şi sfârşitul veacului acestuia?»
Iisus a răspuns şi a zis: «Băgaţi de seamă să nu vă amăgească cineva. Căci vor veni mulţi în numele Meu şi vor zice: Eu sunt Hristosul! Şi pe mulţi vor înşela.
Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie; vedeţi să nu vă spăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple, dar sfârşitul tot nu va fi atunci.
Un neam se va scula împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi pe alocuri vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciume. Dar toate acestea nu vor fi decât începutul durerilor. Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî pe voi şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele Meu. Atunci mulţi vor cădea şi se vor vinde unul pe altul şi se vor urî unul pe altul. Se vor scula prooroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi.
Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. Dar cel ce va răbda până la sfârşit acela se va mântui.“ (Matei cap. 24)
„Şi va da frate pe frate la moarte şi tată pe fiu şi se vor scula fiii asupra părinţilor şi îi vor omorî pe ei… că va fi în zilele acelea un necaz aşa de mare, cum nu a fost de la începutul lumii până azi şi cum nu va fi vreodată“ (Marcu 13, 12; 19).
„Şi vor fi semne în soare, în lună şi în stele şi pe pământ va fi strâmtoare între neamuri… oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea celor ce vor să vie în lume, căci puterile cerurilor se vor clătina“ (Luca 21, 25-26).
„Şi, îndată după suferinţa acestor zile, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina sa şi stelele vor cădea din cer… atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu slavă mare“ (Matei 24, 29-30)…
„Iar de ziua aceea şi ceasul acela, nimeni nu ştie; nici îngerii din ceruri, nici Fiul, fără numai Tatăl. Că, precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi şi la venirea Fiului Omului. Şi precum era în zilele cele mai înainte de potop… că n-au ştiut nimic până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, aşa va fi şi venirea Fiului Omului…
Deci privegheaţi, că nu ştiţi în care ceas Domnul vostru va veni… Fericită este sluga aceea pe care, venind Domnul său, o va afla priveghind…“ (Matei 24, 36-46).

Profeţia Mântuitorului despre dărâmarea Ierusalimului s-a împlinit întocmai. Ierusalimul a fost dărâmat de romani.
Tot aşa se va împlini şi profeţia despre sfârşitul veacurilor. Nimenea însă dintre muritorii pământului n-ar putea spune când va fi acest sfârşit. Însuşi Mântuitorul a zis: „Iar despre ziua aceea şi ceasul acela, nimenea nu ştie, nici îngerii în cer, nici Fiul, fără numai Tatăl“ (Marcu 13, 32).
Aici este greşeala acelor secte care, cu fel de fel de socoteli şi numărători, încearcă să afle ziua sfârşitului. Numai singur Tatăl Ceresc ştie această zi.
Dar, dacă omului nu i s-a dat să ştie taina sfârşitului, în schimb, iată, Mântuitorul arată, tot anume, semnele ce se vor ivi în lume când se va apropia ziua venirii Sale. Unele dintre aceste semne parcă s-au ivit. Un lucru nu se poate tăgădui: în zilele noastre s-au ivit unele dintre semnele vremurilor de apoi, pe care le-a profeţit Mântuitorul.
Când citeşti profeţia Mântuitorului despre veşti de războaie, despre frământări între oameni, despre strâmtorări şi tulburări, despre necazuri mari ce n-au fost de la începutul lumii, despre răcirea dragostei şi înmulţirea fărădelegii, îţi vine să te întrebi: oare n-am intrat şi noi în această profeţie?… Oare n-au intrat cumva vremurile noastre în profeţia Mântuitorului despre vremurile de apoi?…
Războiul l-am văzut… „veşti de războaie“ avem destule… cutremure mai multe ca oricând… strâmtorări destule… necazuri din belşug… greutăţi mai mari ca oricând… dragostea dintre oameni s-a răcit de tot… fărădelegile vuiesc pe tot locul… Cu adevărat, parcă am intrat în profeţia Mântuitorului.
Un învăţat creştin spunea că am ajuns vremurile despre care se vorbeşte la jumătatea capitolului 24 de la Matei. Trăim aceste vremuri de la jumătatea capitolului 24 de la Matei.
Cu adevărat, trăim vremuri biblice. Trăim vremuri ce prevestesc despre ziua cea mare, când „Fiul Omului va veni fără de veste pe norii cerului, să judece pământul“.
Când va sosi „ziua aceea“ nimeni nu ştie. Semnele vremurilor noastre sunt poate că numai un „început al durerilor“ şi al vremurilor din urmă. O mie de ani, înaintea Domnului, sunt ca o zi, ca o clipă. Poate să dureze încă mii şi mii de ani această lume sau poate să se stingă într o clipă neaşteptată; nu este dat omului să ştie când va fi sfârşitul lumii.
De altcum, pentru noi nici nu are prea mare însemnătate întrebarea despre când se va sfârşi lumea. Pentru noi are însemnătate întrebarea despre cum va fi sfârşitul nostru. Pentru acest sfârşit trebuie să fim totdeauna gata. Pentru mine, sfârşitul lumii şi venirea Domnului este sfârşitul vieţii mele, este ziua şi ceasul când voi muri. Pentru acest sfârşit trebuie să mă pregătesc. Semnele ce s-au ivit în lume trebuie să ne fie o înfricoşare, o înspăimântare şi o întrebare: suntem noi gata pentru sfârşitul vieţii noastre?
În acest înţeles zicea Mântuitorul, profeţind sfârşitul veacurilor: „Privegheaţi dar, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când Domnul va veni“… „Aduceţi-vă neîncetat aminte de cele ce s-au întâmplat cu oamenii din timpul potopului, că n-au ştiut nimic până în ziua când, fără de veste, a venit potopul şi i-a apucat afară din corabie…“ (cf. Matei 24, 37-39) „Privegheaţi dar şi vă rugaţi ca nu cumva, venind stăpânul casei pe neaşteptate, să vă afle dormind“ (Marcu 13, 36).
Semnele vremurilor noastre sunt o strigare să ne trezim din somnul răutăţilor şi al păcatelor. Semnele vremurilor noastre sunt strigarea ce răsună în noaptea din pilda celor zece fecioare: „Iată, Mirele vine“… Vremurile noastre sunt glasul celui ce striga odinioară în pustie: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor!“