de Arh. Arsenie Papacioc

Ziua judecăţii: o zi straşnică şi înspăimântătoare. Nu mai avem de-a face cu Mielul Acela blând, Care a venit pentru iertare şi răscumpărare, ci cu un plin de mărire Judecator, înconjurat de îngeri. Care va da sentinţa cea grozavă: „Duceti-va de la Mine!“
O, dar pentru ce îi goneşti, Mântuitorule, Tu Care eşti lumina şi acoperământul oamenilor? Şi unde îi trimiţi, Tu, Care ai venit să îi chemi la Tine pe toţi?
„Duceţi-vă, blestemaţilor, în focul cel de veci, care este gătit diavolului şi îngerilor lui“.
A trecut vremea milei şi a îndurării. Acum nu mai au trecere nici lacrimile, acum este judecata nepăsătorilor la pocăinţă. Desparţire de dumnezeiasca slavă, foc vesnic…
Nici cu mintea nu mai inteleg, nici cuvinte pe limba pământească nu pot descrie sau înfaţişa deznădejdea celor ce merg acolo. O, Dumnezeule, Dumnezeule, de atâtea ori am auzit de munci, de viermele neadormit şi gheenă, de foc neadormit… Şi numai una din ele înspăimantă şi pe cel mai nesimţitor şi de rea credinţă. Dar cât de înfricoşate vor fi toate la un loc şi vor fi veşnice, veşnice! Foc care nu luminează. Căinţă, că ce uşor puteai să fii în rai.
Lumina în rai va fi, nu soarele acesta material, ci, lumina Sfintei Treimi. Şi cei care vor fi despărţiţi de Dumnezeu vor fi în adânc de întuneric.
Amarul ce îl vei avea fiind depărtat de cei mântuiţi, această mare căinţă, este viermele neadormit. Dorinţa arzătoare de a scăpa este setea.
Se produce un amar şi o furie pe ei înşişi şi aceasta va fi scrâşnirea dinţilor.
Ferice, de mii de ori ferice, de cei care, prin o mică venire în fire, se pregătesc, după cum spune Biserica prin Evanghelii, pentru mântuirea lor.
Ferice deci de cel care cunoaşte lucrul şi-şi mântuie sufletul, căci atunci amar mare va fi. Fiul lui Dumnezeu, rupt de păcatele oamenilor, plin de sânge, răstignit, alungat, scuipat, insultat, lovit cu bice cu plumb, bătut în cuie pe cruce între tâlhari, împuns în coastă… cine le-a făcut altcineva decât păcatele tale?
Ce va zice Dumnezeu Tatăl, păcătosule, care nu ai făcut o cât de mică căinţă la o spovedanie fermă şi curată şi plină de bunăvoinţă din partea unui duhovnic care te-ar fi înţeles?
Va zice Tatăl: „Nemulţumiţilor, viaţa Fiului Meu este mai de preţ decât toate vieţile întregii omeniri şi a îngerilor… şi Eu am jertfit-o. Sângele Fiului Meu era cel mai scump mărgăritar al raiului şi l-am vărsat tot pe pământ. Tu M-ai silit să-ţi şterg păcatele şi tu nu ai vrut să înţelegi câtă ură am faţă de păcat.
Sunt Judecător, sunt Tată. Ca Judecător, te judec după dreptatea Mea şi ca Tată te judec pentru moartea Fiului Meu“.
Dacă nu ai vrut cu nici un chip să-ţi rânduieşti viaţa după învăţătura sigură a Bisericii, mai poţi nădăjdui atunci milă de la un Judecător şi Tată ca Acesta?
Fără hotar este dragostea pentru Fiul Lui, dar tot fără hotar este ura pentru păcatul de care omul nu s-a pocăit.
Ni se cutremură sufletele, ne stă vorbirea pe loc. O, suflete păcătoase! O, judecata viitoare!
Greşelile pentru care vom fi judecaţi se împart în patru feluri:
1. Răutăţile pe care le facem noi;
2. Răutăţile pe care le fac alţii din cauza noastră;
3. Bunătăţile pe care nu le-am făcut;
4. Bunătăţile pe care nu le-au făcut alţii, împiedicaţi de noi.
Toate, toate, cu tot amanuntul, vor fi cercetate. Sfântul Grigorie de Nissa spune: „Toate câte am gândit cu gândul, fie mici, şi cu vorba“. Sfântul Grigorie de Nazianz spune: „De orice cuvânt în plus vom da răspuns, cu atât mai mult, de orice cuvânt ruşinos şi, cu atât mai grozav, de orice cuvânt care a rănit pe cineva, chiar dacă acela este păcătos, că şi pentru el s-a răstignit Domnul Hristos“.
Acolo, atunci nu se va putea ascunde nimic, aşa cum se păcăleşte aici lumea cu fel şi fel de feţe, adică de înfăţişări. Sfântul Vasile cel mare spune: „Le vom vedea toate deodată, aşa cum s-au făcut“.
A vorbit cineva împotriva cuiva? Cine ? Nu ştim. Este laudă adevărată sau făţărnicie? Nu ştim. Acolo, atunci se ştiu toate, toate se ştiu, că este Dumnezeu Care cunoaşte ascunsurile inimii fiecăruia.
O, înfricoşată judecată a lui Dumnezeu!
O, şi mai înfricoşată hotărâre: „Mergi în focul cel de veci! Du-te de la Mine, blestematule! Ce nu am făcut să te scap de această osândă şi cât de vinovat eşti, de chiar pe Mine Mă pui în situaţia să te blestem şi să te lipsesc de faţa Mea“?
Acum ascultaţi: pentru toate păcatele omului, Dumnezeu a rânduit două judecăţi. Ori aici, cu lacrimi, la duhovnic, care te întelege, şi păcatele de care te pocăieşti nu se mai au în vedere la judecată, că mila Domnului te iartă; ori rămâi la judecata cea mare, unde nu te va mai judeca mila Lui, ci dreptatea Lui.
Deci, vă pun înainte apă şi foc; alegeţi pe care voiţi! Amin.