Predică la Duminica Slăbănogului
Doamne, nu am pe cine să mă bage în scăldătoare (Ioan 5, 17).
Fraţi creştini, unul din cei mai nenorociţi oameni, de care ni s-a vorbit vreodată, a fost, fără îndoială, acest paralitic sau slăbănog, de care ne-a vorbit astăzi Sfânta Evanghelie a apostolului Ioan. Ascultaţi şi vă veţi încredinţa de cele ce vă spun.
Treizeci şi opt de ani erau de când acest slăbănog zăcea plin de durere lângă marginea unei scăldători, numită Scăldătoarea oilor. Dacă zăcea el de atâţia ani, fără îndoială, era ştiut de toţi câţi veneau pe acolo ca să se lecuiască sau numai să vadă bolnavii. Într-o aşa lungime de vreme, toţi îl vor fi văzut cu faţa ca de mort, cu ochii în fundul capului; în loc de carne, numai pielea pe oase.
Zăcerea nesfârşită nu-l putea aduce în stare mai bună. Îmbrăcămintea îi va fi fost numai zdrenţe. Nu ne mai îndoim că, cu glas slab de tot şi cu căutătura rugătoare, va fi mişcat de milă şi compătimire până şi pietrele. Pe de altă parte, nu era nevoie decât de scurta osteneală a unui om ca să-l scape din durerile lui.
În scăldătoarea aceia, odată pe an, se scobora îngerul Domnului şi turbura apele. Cel întâi bolnav, vârât într-însa, se lecuia. Deci ce era de nevoie. Pentru vindecarea slăbănogului, decât ca un om să-l cufunde în scăldătoare, când îngerul o turbura!
Dar în cei 38 de ani de zăcere nu s-a găsit nicio fiinţă milostivă care să se ostenească pentru el, numai cât ai adăpa o vită. Apoi, fraţilor, vă întreb eu acum: n-am dreptate să spun că era o mare nenorocire pentru chinuitul bolnav? Şi băgaţi de seamă că pentru uşurarea sa, nu era nevoie să cheltuieşti averi cu leacurile şi medicii. Dacă i-ar fi trebuit cine ştie ce ierburi scumpe, căutate prin ascunzişurile munţilor, dacă i-ar fi trebuit vreo pasăre sau lighioană rară şi grea de găsit, cum ne pomenesc poveştile strămoşilor, – nu ne-ar părea de mirat că vedem pe bolnav în aşa părăsire.
Dar când te gândeşti că nu se cerea alta, decât să alerge cineva la un timp potrivit şi, cu o singură împinsătură să-l arunce în apă, nu e de mirat că în 38 de ani nu s-a găsit niciun prieten binevoitor, nicio rudă iubitoare, niciun om milostiv care să-l ajute?
Ba încă mai este ceva. Sfânta Evanghelie spune că scoborârea îngerului în apă era la un timp ştiut. Deci omul milostiv, care ar fi vrut să ajute pe slăbănog, nu era nevoit să-şi piardă multă vreme. N-avea decât să vie la timpul ştiut, să bage pe bolnav în scăldătoare, şi gata. Şi totuşi an după an a trecut, an după an a aşteptat slăbănogul, şi nimeni nu s-a milostivit de el. Deci dreaptă a fost spusa noastră la început că nenorocirea acestui om era nemăsurată. | Continuare »
Lumină, lumină, lumină…
