– după Apocalipsa 3, 10-11 –
Azi e Anul Nou – şi gândul
înapoi mă poartă iară
peste lupta grea a Oastei,
începută-n primăvară.
Câte ne-a adus cu sine
anul dus în veşnicie,
câte sfâşieri şi lupte,
totuşi câtă bucurie!
Grea a fost întâia luptă,
multe pierderile grele,
au venit pe ne-aşteptate,
crunt am suferit în ele,
am vărsat sudori şi lacrimi,
din belşug udând ogorul,
dar pe urma lor străluce
rod Iisus Biruitorul.
Mai târziu, când mai puternic
se-nteţise bătălia,
luptători pe turn cu toţii
însoţeam pe Neemia.
Şi împrăştiaţi pe ziduri,
când cu spada, când cu dalta,
am clădit mereu cu-o mână
şi ne-am apărat cu alta.
Tăbărât-au „sambalaţii“
furioşi peste măsură,
aruncând spre noi puternic
veninos noroi de ură,
ne îndurera aceasta,
prea adânc săpa trădarea,
însă am rămas statornici,
nu puteam lăsa Lucrarea.
Astfel a trecut şi vara
peste holda ca o ţară,
harnici strâng secerătorii
plina spicelor comoară;
este rodnic tot ogorul,
rodnic dealul şi câmpia,
de-i creştea de bucurie
inima lui Neemia.
Tot ce-am semănat cu lacrimi
şi cu plâns în vijelie,
seceram, cântând cu toţii,
cu cerească hărnicie.
Şi veneau spre „Turn“ grămadă
rod de suflete curate,
darul lacrimilor noastre
peste-ntinderi semănate.
Toamna ne-a aflat pe câmpuri,
ca şi astă primăvară,
mai adânc cu plugul jertfei
să arăm întreaga ţară,
iar semănătorii harnici
darnic semănau ogorul
cu grâu sfânt şi-ales – Cuvântul
lui Iisus Biruitorul.
S-au pornit atunci vrăjmaşii
furioşi să strige iară
că-i eretic Neemia
şi că Oastea e sectară.
Cât au spus şi-au scris întruna,
câte rele vorbe multe, –
dar puţini au stat să creadă,
iar şi mai puţini s-asculte.
Scumpul nostru Neemie,
prin furtuna cea mai mare,
ne-a fost tuturora pildă
de-ndrăzneală şi răbdare.
Apărând Lucrarea sfântă
şi cărarea ei curată,
s-a jertfit, dar a păstrat-o
cum i-a fost încredinţată.
…Anul Nou, Iisuse Doamne,
robul Tău Te roagă iară
să rămâi cu Neemia
şi cu-a Oastei Tale ţară;
fă să-Ţi cânte totdeauna
pe-ale sufletului corz’
şi Marini, şi Vonica,
şi-a Ta slugă, Traian Dorz.