PENTRU SĂPTĂMÂNA CEA MARE A PATIMILOR ŞI MORŢII MÂNTUITORULUI

PENTRU SĂPTĂMÂNA CEA MARE A PATIMILOR ŞI MORŢII MÂNTUITORULUI

„Eu n-am cruţat – zice Domnul – nici chiar pe Fiul Meu cel iubit, ci pentru voi toţi L-am dat pe Dânsul (Rom 8, 32)

Intrăm în Săptămâna Patimilor. Cu un fel de evlavie şi duioşie trec aproape toţi creştinii prin săptămâna aceasta. Şi cele mai împietrite inimi se înduioşează în faţa înfricoşatelor chinuri ce le-a suferit Mântuitorul. Eu însă cutez a spune că cei mai mulţi creştini sunt departe de a simţi ceea ce trebuie simţit în săptămâna aceasta.
Săptămâna cea Mare ne aduce cea mai dulce veste din câte s-au auzit cândva pe acest pământ, dar în acelaşi timp şi cea mai plină de cutremur, de înfricoşare şi de răspundere sufletească.
Săptămâna cea Mare ne aduce vestea cea dulce că Iisus a murit pentru noi, pentru iertarea noastră şi mântuirea noastră. Ne aduce îndeosebi vestea cea scumpă despre dragostea cea nemărginită cu care ne-a iubit şi ne iubeşte Dumnezeu-Tatăl şi Dumnezeu-Fiul. „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât şi pe Fiul Său, Cel unul născut, L-a dat, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa de veci” (In 3, 16). „Întru aceasta este dragostea, nu că noi am iubit pe Dumnezeu, ci pentru că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ispăşire pentru păcatele noastre” (I In 4, 10). „Dumnezeu Şi-a arătat dragostea Sa spre noi că, încă păcătoşi fiind noi, Hristos pentru noi a murit” (Rom 5, 8).
Cât de mult ne-a iubit şi Dumnezeu-Fiul! „El S-a rănit pentru păcatele noastre şi a pătimit pentru fărădelegile noastre, şi cu rana Lui noi toţi ne-am vindecat” (Is 53, 5). El a murit pentru noi.
Ce veste dulce şi scumpă este aceasta, dar în acelaşi timp şi plină de cutremur şi răspundere sufletească. Jertfa Crucii a ieşit nu numai din dragostea lui Dumnezeu, ci şi dintr-o trebuinţă a mântuirii noastre. | Continuare »

PRILEJURILE DE POTICNIRE

Traian Dorz, vol. Eetrna iubire

cina-cea-de-taina-71. Prilejurile de poticnire trebuie să vină, dar vai celor prin care vin.
Vânzările trebuie să se facă, fiindcă este scris că se vor face (Mc 13, 12; Lc 21, 16), dar vai acelora prin ca-re se fac.
Fiecare dintre noi trebuie să ne temem de acest îngrozitor păcat şi să ne ferim ca nu cumva să-l fa¬cem noi.

2. Dacă ştiţi aceste lucruri, luaţi mai bine aminte în jurul vostru, să-l vedeţi pe acela dintre voi care a început să umble şi pe alte căi, nu numai pe cele ale lui Iisus. Care s-a mai prefăcut şi în altceva, nu numai în miel.
Care merge şi cu alţii, nu numai cu voi, oile Domnului,
care mai are şi alte gusturi, nu numai cele duhovniceşti,
care cheltuieşte şi mai mult decât ar câştiga cinstit,
care umblă prin locurile pe unde nu are ce căuta, în mod normal, un frate şi un preot. Căci neapărat dintre voi este acela.
Sau sunt aceia… (Fapte 20, 30; II Cor 11, 14; II Tim 3, 4).

3. Ce cumplită clipă trebuie să fi fost pentru ucenicii Domnului aceea când Mântuitorul le-a spus la masă: „Unul dintre voi Mă va vinde”.
Ca un trăsnet lovind dintr-o dată şi pe neaşteptate vor fi zdrobit aceste cuvinte toată rămăşiţa de bucurie, de speranţă şi de pace pe care o mai aveau în inimile lor.

4. Cei nevinovaţi, auzind înştiinţarea despre vânzare, au început să se uite unii la alţii înspăimântaţi şi pentru prima dată bănuitori.
Şi fiecare în gândul său îl cerceta pe celălalt, bănuindu-l în inima sa… Apoi bănuindu-se chiar şi pe sine.
În clipa aceea se spărgea în ţăndări ca un vas foarte scump toată încrederea nemărginită şi toată armonia unităţii lor.
În inima fiecăruia năvălea acum apa tulbure, neagră şi rece a neîncrederii, năruind şi noroind totul.

5. O, cât de zdrobită trebuie să fi rămas inima ucenicilor Domnului când se uitau unii la alţii pentru prima dată cu ochii încruntaţi şi judecători!
O, cum trebuie să fi răvăşit sufletul lor o mie de gânduri deznădăjduite!
Ce grozav este păcatul vânzării lui Hristos!
6. Vai, cât de mult rău fac nu numai Lucrării lui Dumnezeu, ci chiar şi semenilor lor acei oameni nelegiuiţi care îi vând pe ai lor! | Continuare »

Postări pentru Săptămâna Patimilor

Cântări de Patimi

Alte postări de Patimi

SIMON PETRU… A LOVIT – Traian DORZ

Marele Iuda – Părintele Arsenie Boca

VÂNZĂTORUL ŞTIA ŞI EL LOCUL ACESTA (Ioan cap. 18, vers. 2) – Traian Dorz

IISUS… A MERS SPRE EI (Ioan cap. 18, vers. 4) – Traian Dorz

Paharul dat de Tatăl – Traian Dorz

N-AM PIERDUT PE NICI UNUL – Traian DORZ

IUDA A LUAT CEATA… ŞI A VENIT (Ioan cap. 18, vers. 3) – Traian Dorz

„CE-MI VEŢI DA MIE ŞI EU ÎL VOI DA PE EL VOUĂ?” – Pr. Iosif Trifa

CU ŞTERGARUL CU CARE ERA ÎNCINS – Traian Dorz

LĂSAŢI-I PE ACEŞTIA SĂ SE DUCĂ – Traian DORZ

EI AU CĂZUT JOS, LA PĂMÂNT – Traian DORZ

El a suferit… fiindcă ne-a iubit – Pr. Iosif Trifa

IISUS LE-A ZIS: „EU SUNT!“ – Traian DORZ

IISUS… A MERS SPRE EI – Traian DORZ

AU PRINS DECI PE IISUS ŞI L-AU LEGAT – Traian Dorz

Iosif din Arimateea – sfetnicul soborului Traian Dorz

IOSIF DIN ARIMATEEA – Moise Velescu

IUDA A LUAT CEATA… ŞI A VENIT – Traian DORZ

MÂNECĂM SPRE LUMINĂ?  – Mitr. Augustin de Florina

DACĂ NU MOARE, RĂMÂNE SINGUR – Traian DORZ

„ŞI ÎL BĂTEAU PESTE CAP CU TRESTIA” – Pr. Iosif Trifa

Pilat a pus să-L bată – Traian DORZ

Vor vedea pe Cine au străpuns – Traian Dorz

CUNUNA DE SPINI – Traian DORZ

„Părinte, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul Meu” – Pr. Iosif Trifa

SCRISOARE CĂTRE FRAŢII DIN COMĂNEŞTI – Traian Dor

EI AU CĂZUT JOS, LA PĂMÂNT (Ioan cap. 18, vers. 6) – Traian Dorz

LA SĂPTĂMÂNA MARE: „LITERA LEGII” LA JUDECAREA MÂNTUITORULUI – Pr. Iosif Trifa

PE CINE CĂUTAŢI? (Ioan cap. 18, vers. 7) – Traian Dorz

PREAIUBIT IISUS, JERTFA NOASTRĂ SFÂNTĂ – Traian DORZ

IATĂ OMUL! – Traian DORZ

Poezii:

Călăul; Din nou e ziua răstignirii; Cutremuratu-s-a pământul; CU DOMNUL SPRE GOLGOTA (I); CU DOMNUL SPRE GOLGOTA (III); O, Sfântă Faţă-nsângerată; O, SĂ NU MAI POT UITA; Când simţi-voi; O, SEMNUL CUIELOR;

Despre curăţia sufletului

Despre curăţia sufletului

Predica la Duminica Floriilor

„Osana Fiul lui David! Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului“ (Matei 21, 9).

Fraţilor, omul, ca fiinţă simţitoare, e mişcat spre veselie sau tristeţe, după lucrurile care-l înconjoară. Când afară e frig, viscol, eşti oarecum posac. Când vin vremile reci de toamnă, cu ploaie şi umezeală, toată firea parcă e tristă. Omul simte în sufletul lui o tristeţe neînţeleasă. Urâciunea vremii de afară i se varsă în sufletul lui simţitor.
Sunt însă vremi frumoase, când în văzduh totul pare zâmbitor. O revărsare de veselie pare a pluti în larguri. Ea cuprinde toate făpturile şi pe om.
Iată-ne astăzi, fraţilor, într-o astfel de revărsare veselă, în sărbătoarea măreaţă care cuprinde, mişcă şi înveseleşte firea întreagă, toată lumea aceasta a lui Dumnezeu, toate făpturile, toată creştinătatea. Duminica Floriilor e sărbătoarea Dumnezeirii, sărbătoarea creştinilor, sărbătoarea celor mai mici făpturi, sărbătoarea întregii firi care înverzeşte şi înfloreşte.
Acum totul se primeneşte, se găteşte, se îmbracă, se înveseleşte, spre a mări strălucirea sărbătorii noastre creştineşti. Împrejurul nostru toate se bucură, totul ne sileşte să ne veselim.
O sărbătoare e cu atât mai mare, cu cât mai mulţi iau parte la dânsa. Pentru aceasta Duminica Floriilor e sărbătoare mare: întâi pentru însemnătatea ei în legea creştinească, şi al doilea fiindcă e sărbătoarea întregii lumi, întregii firi care zâmbeşte de mulţumire împreună cu noi.
Iată soarele, care prinde tot mai multă putere, îşi trimete razele sale şi alungă vremea tristă şi aspră a iernii! Iată pomii, iată florile care se îmbracă în veşmântul nădejdii şi nevinovăţiei! | Continuare »