Să facem o intrare creştinească în anul cel nou

Traian DORZ, din «ISTORIA UNEI  JERTFE»

În primul număr din anul II, se publicară aceste lucruri pe larg, în pagina întâi a foii «Lumina Satelor».
Ecoul acestei înflăcărate chemări trecu şi prin toate celelalte pagini şi numere ale foii, reluat de fiecare subiect al ştirilor şi predicilor ce le cuprindea gazeta. Îndemnul acesta sfânt, nou şi limpede striga puternic cititorilor, de peste tot cuprinsul scrierilor omului trimis de Dumnezeu, înştiinţând şi trezind conştiinţele tuturor:

Necazurile de azi se vor ţine de noi şi vor trece cu noi dintr-un an în altul, până când vom lua hotărârea cea bună să scoatem aceste păcate din traiul şi din inima noastră şi să-L ascultăm pe Mântuitorul Hristos – suna de peste tot, trâmbiţa gazetei.
Hotărăşte-te şi tu, cititorule, şi stăruieşte şi de alţii, pentru că altcum în zadar aşteptăm şi suspinăm după vremuri mai bune şi mai uşoare!…

Astfel, gazeta avea acum o ţintă. Înălţase un steag, în jurul căruia erau chemaţi toţi cei care se trezeau şi se eliberau din robia diavolului.
Scriitorul ei stătea acum ca o flacără cu tot sufletul lui aprins şi dornic sub călăuzirea Voii lui Dumnezeu. Şi cu toată alipirea predat sub Crucea lui Hristos Domnul, dornic să-şi împlinească toată datoria inspirată de Duhul Sfânt în noaptea hotărâtoare.
Ştia că toată taina biruinţei stă în puterea şi harul revărsării Duhului Sfânt. Că, fără această revărsare, câmpia sufletească a ţării va rămâne mereu pustie, iar albia educaţiei noastre religioase, mereu uscată.

De aceea, cu toată puterea sufletului său, căuta să trăiască, în toată sfinţenia şi sinceritatea, Voia şi Cuvântul lui Dumnezeu, în sine însuşi, înlăturând astfel orice stavilă de păcat sau neascultare dinăuntrul său, pentru ca apele vii ale Duhului Sfânt să se poată revărsa apoi, prin el şi prin matca tot mai largă a foii sale, peste tot ţinutul uscat al vieţii sufleteşti din ţara şi din Biserica noastră, până cine ştie unde şi până cine ştie când, schimbând astfel şi înnoind din temelie viaţa fiecărui cititor al său.
Duhul Sfânt îl încredinţa tot mai puternic că învierea şi înnoirea aceasta nu pot veni decât prin puterea Crucii şi a Jertfei Mântuitorului Hristos, din izvorul cuvintelor Sfintei Scripturi.
Trebuie deci puternic făcută cunoscută, în popor, citită şi iubită Biblia, Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu. În ea este Hristos. Şi în El sunt izvoarele învierii şi ale vieţii. În aceasta stă taina biruinţei sale.

Şi piticul acesta, devenit uriaş, începu să ridice marea şi ruginita stavilă ce oprea de veacuri cunoaşterea şi revărsarea apelor Evangheliei vii, peste întinderile uscate şi pustii ale vieţii noastre duhovniceşti.

Cu un efort de profet ceresc, acest om puţin la trup, dar uriaş la suflet, plin de puterea şi lumina Duhului Sfânt, lucra din răsputeri, împingând întunericul şi făcând drum luminii lui Hristos spre noi. Începură să se reverse chemările, tâlcuirile, îndemnurile şi înştiinţările înflăcărate pentru naşterea din nou cerută de Hristos şi adusă de Duhul şi Cuvântul Sfânt.

Hotărârea lui îi făcea să se hotărască pe mulţi. Învia şi la noi voluntariatul duhovnicesc şi misionarismul laic, de care nu se mai vorbise, în felul acesta, din vremile fericite şi îndepărtate ale Sfântului Ioan Gură de Aur. În toată ţara care dormea, cineva din Sibiu se trezise şi trăgea puternic un clopot de înviere.

E nevoie să stăruim asupra acestor lucruri, pentru că altfel nu se va putea înţelege nimic din taina şi din substratul evenimentelor viitoare.

Izbucnise deci un torent viu, care se revărsa ca un fluviu, ţâşnind cu o forţă uriaşă din Hristos.

Duhul Sfânt împingea biruitor acest torent de ape vii, în cercuri şi valuri tot mai largi, izbind în păcat şi prăbuşind multe stavile ale lui.

Multe comodităţi erau ameninţate, iar valurile înnoitoare clătinau mentalităţile învechite şi le măturau, aducând în locul lor harul, nemaicunoscut înainte, al unei fericite învieri şi trăiri colective în Hristos.

Dar începură să se ridice şi murmure şi nedumeriri.

La început, e drept, mai slabe şi mai puţine, dar cu timpul crescură tot mai tari şi tot mai multe, atât pe faţă, cât şi în ascuns.

Deocamdată însă Biblia îşi făcea tot mai mult loc, iar puterea Duhului Sfânt lucra tot mai luminos prin viaţa şi prin gazeta plină de suflul nou, născut o dată cu hotărârea din noaptea de An Nou, 1923.

În noaptea aceea nu se născuse în Hristos numai un redactor nou şi o gazetă nouă. Ci se născuse şi se năştea o cititorime nouă, o societate nouă, o frăţietate evanghelică şi vie, care era aluatul ceresc în stare să dospească pentru Hristos toată frământătura Bisericii şi poporului nostru, înnobilând-o şi sfinţind-o.

După abia trei luni, la Paşti, în numărul 13, din 8 aprilie 1923, Părintele Iosif publica primul bilanţ al luptei şi începutului său nou cu Oastea Domnului. Sub titlul „Intraţi în Oastea noastră”, el scria:

De Anul Nou 1923, «Lumina Satelor» a publicat o chemare către cititorii ei… Cititorilor, zicea între altele această chemare, veniţi să facem o intrare creştinească în anul cel nou. Veniţi să facem o hotărâre, o întovărăşire de luptă împotriva păcatelor, să le scoatem din casa şi din traiul nostru şi al vecinilor noştri…

Şi se publica încă o dată cuprinsul Hotărârii de atunci