E timpul când oamenii îşi urează „An nou fericit” şi trec cu veselie dintr-un an într-altul. Eu însă, dragă cititorule – ori te vei supăra, ori ba –, îţi voi aduce aminte de moarte… îţi voi aduce aminte că viaţa ta şi a mea s-a mai scurtat cu un an; îţi voi aduce aminte că în faţa ta şi a mea stau crucea şi mormântul cu semnul întrebării: „Când?”… şi cu răspunsul că „Nu ştim ziua şi ceasul” când vom pleca din această lume.
În capul unui an nou, eu pun în faţa cititorilor noştri cuvintele de la Ieremia: „Vara s-a isprăvit, secerişul (toamna) a trecut, şi noi tot nu suntem mântuiţi (Ier 8, 20). Ce înfiorătoare şi mult spunătoare sunt aceste cuvinte! Ele ne aduc aminte că vremea trece şi mântuirea noastră întârzie.
Se vorbeşte despre multe feluri de nenorociri în viaţa aceasta plină de izbelişti. Eu zic însă că este o singură nenorocire în viaţa asta: când vremea trece mereu şi noi… tot nemântuiţi.
Nu este ceva mai grozav decât un creştin ce-şi pierde vremea pierzând împărăţia lui Dumnezeu şi mântuirea sufletului său.
Eu te întreb, iubite cititorule; cum stai tu cu mântuirea sufletului? Eu nu vreau să ştiu de nimic altceva, decât de întrebarea aceasta: „Trecut-a vara, trecut-a toamna, şi tu tot nemântuit? Trece mereu vremea şi tu tot nemântuit?”.
Eu sunt încă numai în „primăvară” – vei zice tu. „Eu sunt încă tânăr; mai am vreme de cele sufleteşti!”
O, dragul meu, nu te amăgi cu această diavolească înşelăciune! Adu-ţi aminte de smochinul din Evanghelie, pe care Domnul Iisus l-a aflat fără rod şi l-a blestemat, cu toate că „nu era încă vremea smochinelor” (Mc 11, 13). Tu trebuie să fii totdeauna gata pentru veşnicie.
Eşti încă tânăr? Fă roade de pocăinţă, căci securea stă şi la rădăcina pomului tău!
Eşti încă în „vară”, în vârsta vieţii? Fă îndată roade de pocăinţă, căci cine te-ar putea asigura că o să ai şi o toamnă şi iarnă a vieţii (bătrâneţe)?
Eşti în „toamnă” (în bătrâneţe), eşti în „iarnă” (în adânci bătrâneţe) – şi încă n-ai roadă? Şi încă tot nemântuit? Ce mai aştepţi?…
„Ce staţi aici toată ziua fără lucru?” Cu aceste cuvinte au fost mustraţi lucrătorii viei de la Matei 20, 6.
De ce pierdeţi în zadar vremea cea scumpă ce vi s-a dat pentru mântuirea scump sufletului vostru?
Să băgăm de seamă, căci pentru această vreme va trebui să ne dăm şi noi seamă în faţa „Domnului viei”, în Ziua Judecăţii.
Să răsune mereu în urechile voastre cuvintele Domnului: „Lucraţi până este ziuă, căci vine noaptea (moartea), când nimeni nu mai poate lucra nimic” (In 9, 4).
Pr. Iosif TRIFA, «Oastea Domnului» nr. 1 / 3 ian. 1932, p. 1