Imaginea de mai jos îl arată pe proorocul Ieremia plângând pustiirea Ierusalimului. Pen­tru păcatele lor, Domnul Dumnezeu i-a pedepsit pe israeliteni cu robia Babilonului şi cu pustiirea Ierusalimului.
În mijlocul acestei pedepse s-a ridicat proorocul Iere­mia, chemând poporul la căinţă şi la întoarcere către Dumnezeu. „Veniţi să ne întoarcem la Domnul, căci îndurările Lui nu s-au sfârşit. Domnul este bun cu cine nădăjduieşte spre El, cu sufletul care-L caută“ (Plângeri 3, 22 şi 25). La chemarea lui Ieremia, bătrânii poporului şi întreg poporul şi-au presărat cenuşă pe cap, s‑au încins cu saci; fecioarele Ierusalimului şi-au plecat capul la pământ… şi‑au stors ochii de lacrimi… şi-au ridicat mâinile spre Domnul şi şi-au vărsat inima ca nişte apă înaintea Lui, strigând: „Vai nouă, căci am păcătuit, de aceea bolnavă este inima noastră şi ochii noştri s-au întunecat“ (Plângeri 5, 16-17). „Să căutăm căile noastre, să le cercetăm şi să ne întoarcem la Domnul. Să înălţăm inimile noastre spre Dumnezeu, zicând: păcătuit-am, păcătuit-am şi nu ne-am întors“ (Plângeri 4, 40-42).

Aşa trebuie să facem şi noi. Pentru păcatele noastre stăm şi noi sub judecata şi pedeapsa cerului de sus. Am ajuns şi noi într-un Babilon de necazuri. Din starea aceasta putem scăpa numai prin căinţă şi întoarcere la Dumnezeu, aşa cum au scăpat odinioară ninivitenii şi israelitenii. Vremile noastre trebuie să fie vremi de plângere, de căinţă şi de întoarcere la Dumnezeu. „Să căutăm căile noastre, să le cercetăm şi să ne întoarcem la Domnul. Să înălţăm inimile noastre spre Dumnezeu, zicând: păcătuit-am, păcătuit-am şi nu ne-am întors“…

Preot IOSIF TRIFA,TRĂIM VREMURI BIBLICE