Traian DORZ, din «Cântarea, ca meditaţie»
Într-o noapte neuitată a venit la noi Iisus,
împlinind făgăduinţa ce prin înger s-a adus,
ca să facă mântuire pentru neamul omenesc,
după cum făgăduise mila Tatălui ceresc,
şi s-arate tot ce Duhul Sfânt grăise prin profeţi,
că Fecioara o să nască pe-Mpăratul Noii Vieţi;
că Mesia o să vină, întrupându-Se-ntre noi,
să ne mântuie din moartea şi osânda cea de-Apoi.
…Trei păstori, în câmp, de strajă împrejurul turmei stând,
au văzut din cer un înger… şi-apoi alţii mulţi cântând.
Şi-auzind că Se născuse Pruncul Sfânt Mântuitor,
plini de-o sfântă bucurie, colindară toţi în cor:
O, ce Veste Minunată
lângă Vifleem s-arată,
cerul strălucea,
îngerul venea
pe-o rază curată.
Minunatele noastre colinde sunt încă una din frumuseţile sufleteşti ale poporului nostru. Sărbătoarea Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos este sărbătoarea bucuriei pentru toate popoarele, după cum a fost profeţit despre El, prin Duhul Sfânt, prin chiar glasul Sfintei Fecioare Maria, Maica Sa, când a zis ea: „…şi îndurarea Lui se va întinde din neam în neam peste cei care se tem de El” (Lc 1).
Pentru că îndurarea lui Dumnezeu s-a întins şi peste poporul nostru, trebuie şi din mijlocul lui să se înalţe glasurile pline de bucurie ale noastre, ale tuturor, spre lauda şi preamărirea Numelui Său cel Sfânt. Ale noastre, ale tuturor celor ce cunoaştem şi recunoaştem că orice dar bun şi desăvârşit se pogoară peste noi de la Dumnezeul nostru, Părintele luminii, prin preaiubitul Său Fiu, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Spre deosebire de toate celelalte sărbători de peste an, sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus este sărbătoarea numai a bucuriei. Şi, spre deosebire de toate celelalte bucurii, această mare bucurie a Naşterii a creat în toate popoarele şi limbile pământului o mulţime nesfârşită de cântări şi colinde prin care, într-un singur glas universal şi-ntr-un elan universal al tuturor sufletelor oamenilor, să-L întâmpinăm toţi, ca într-un singur glas, pe Mesia Cel mult dorit, Care vine să Se nască şi să crească, să ne mântuiască.
Iar dintre toate aceste cântări şi colinde prin care sufletul neamului nostru întâmpină Naşterea Domnului Hristos, cea mai frumoasă şi mai cunoscută este: O, ce veste minunată. Cântarea aceasta nespus de frumoasă este izvorâtă cine ştie când, din bucuria cea mai curată, din dragostea cea mai profundă, din credinţa cea mai puternică în misiunea dumnezeiască şi mântuitoare a venirii lui Hristos Domnul nostru pe lume, din sufletele cele mai curate care au creat-o.
Cântarea O, ce veste minunată a devenit curând un fel de imn naţional al nostru, în cinstirea Naşterii Domnului Iisus. Dintr-o margine a lumii până la cealaltă, oriunde se află pe pământul acesta o suflare de limbă românească şi de credinţă sfântă în Hristos, răsună şi cântarea O, ce veste minunată, cutremurând de fiecare dată inimile noastre, ale tuturor, şi umplându-ne ochii de lacrimi. Atât melodia ei, cât şi textul sunt dureros de frumoase şi de înălţătoare.
Cât de plin de credinţă trebuie să fi fost sufletul sau sufletele binecuvântate de Dumnezeu care au alcătuit versurile şi melodia acestei minunate colinde, ale aces¬tui minunat cântec românesc de Crăciun! Numele lui, al celui care a compus poezia sau textul – sau ale celor care au compus-o, dacă au fost mai mulţi – nu se mai cunosc, nu se mai pot cunoaşte, cum nu se mai pot cunoaşte numele atâtora dintre cei de demult care ne-au lăsat nouă atâtea comori de-o eternă frumuseţe şi de lumină sufletească. Oricine a fost el (sau ei), contopit cu adevărul şi cu dragostea, el a fost plin de Hristos. De aceea a devenit nemuritor prin ceea ce a creat. S-a contopit cu adevărul lui Dumnezeu pentru oameni şi cu dragostea oamenilor pentru Dumnezeu – singurele valori care au creat şi vor crea vreodată frumuseţi veşnice pe pământ.
O ce veste minunată este Evanghelia… toată Evanghelia sfântă şi cutremurătoare. Din această Evanghelie a izvorât colindul şi cântarea aceasta. Pentru că toată Evanghelia este vestea cea minunată şi cea plină de bucurie că Hristos Dumnezeu vine, sub chip omenesc, în lumea noastră, pentru a ne mântui pe noi din întunericul şi din păcatul, şi din moartea veşnică în care zăceam pierduţi. Această veste minunată trece ca un fir de aur prin toată ţesătura colindelor noastre, împletită prin atâta bogăţie de culori, de cuvinte, de gânduri şi de simţire! Şi vestea aceasta minunată ne aduce totdeauna fiorul apropierii dumnezeieşti. Înaintaşii noştri credincioşi care au trăit cu toată curăţia inimii lor marea bucurie a Naşterii Domnului au găsit o mulţime de feluri în care să-şi împărtăşească unii altora această bucurie a Naşterii, mergând unii pe la alţii, seri şi nopţi de-a rândul, cântând şi bucurându-se cu toţii de Naşterea minunată a Fiului Sfânt în ieslea din Betleem.
De fiecare dată la apropierea acestei fericite sărbători, sfârşitul fiecărui an vine nu numai să ne aducă vestea că la Betleem ni Se naşte un Mântuitor, Hristos Domnul, Fiul lui Dumnezeu, Care vine să ne aducă mântuirea, ci să ne şi întrebe cum stăm noi faţă de acest cutremurător adevăr şi ce facem noi cu Mântuitorul Care vine.
Oare Hristos Domnul, Care vine ca Mântuitor, devine El oare un Mântuitor şi pentru noi cu-adevărat? Şi pentru tine, şi pentru mine? Ce folos că primim colindători în casă, dacă nu-L primim pe Hristos în inimă? Ce folos că El S-a născut în Betleem, dacă nu Se naşte şi în inimile noastre, în inima mea, în inima ta, în inimile noastre, ale tuturor?
Ce folos de înfiorările noastre sufleteşti la auzirea colindelor sau a clopotelor Naşterii Domnului, sau la aprinderea luminiţelor bradului frumos din Noaptea Sfântă, dacă, după două zile, înfiorările acestea trec, iar în inimile noastre nu s-a produs nici o schimbare adevărată, nici o înnoire adevărată, nici o primire a lui Dumnezeu?
Ce folos, dacă Hristos a trecut pe lângă noi numai ca un călător şi nu a rămas în noi ca un stăpân? Atunci ar fi cu adevărat o veste minunată pentru noi venirea lui Iisus Hristos Domnul ca Mântuitor al lumii, când El ar deveni deodată şi pe totdeauna, în această zi, şi Mântuitorul nostru personal. Căci fără această mântuire personală, toată mântuirea lumii nu ne-ar mai folosi nouă la nimic. Iată, într-adevăr, cum este scris: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe singurul Său Fiu Şi L-a dat, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (In 3, 16).
Dar să luăm seama la înştiinţarea dumnezeiască: da, numai cine crede în El nu va pieri. Numai cine Îl primeşte personal pe El în inima lui şi se naşte din nou, da, numai acela va avea viaţa veşnică.
O, suflet drag care te pregăteşti cu multe pentru praznicul Naşterii Domnului, ia bine seama. Mântuitorul Care vine nu aşteaptă să-L întâmpini nici cu un brad frumos, nici cu o masă încărcată, nici cu o emoţie trecătoare, ci cu o inimă plină de căinţă pentru păcatele tale din trecutul tău şi plină de credinţă în Jertfa Lui răscumpărătoare, prin care te poate mântui şi pe tine cu adevărat, dacă Îl primeşti în inima ta, dacă-I deschizi sufletul tău şi dacă-I spui:
„O, Doamne Iisuse, fii Mântuitorul meu! Vino şi devino Stăpânul adânc, adevărat al inimii şi al vieţii mele pe totdeauna. Îţi deschid nu numai casa mea, ci Îţi deschid, mai ales, inima mea pentru totdeauna. Te rog, curăţeşte-mi-o de tot păcatul şi de tot răul în care am trăit până acum. Şi înnoieşte-mi, şi sfinţeşte-mi sufletul şi întreagă fiinţa mea prin darul şi harul mântuirii Tale. Apoi ajută-mă, de astăzi şi până la sfârşit, să rămân întru totul un fiu şi-un rob al Tău, cu o inimă şi cu o casă locuite şi stăpânite în întregime de Tine. Cu o viaţă în care să domneşti şi de care să Te foloseşti numai Tu, Mântuitorul şi Dumnezeul meu Iisus Hristos, acum şi-n vecii vecilor. Amin.
Căci numai dacă, într-adevăr, aşa se va petrece această întâmplare, această tainică minune, această cerească renaştere şi-n inima ta, atunci, dragul meu frate, draga mea soră, numai atunci Mântuitorul lumii va deveni şi Mântuitorul tău; şi vestea cea minunată a Naşterii din Noaptea Sfântă a Betleemului va deveni şi pentru tine, cu adevărat, o naştere cu folos veşnic şi fericit. Altfel, o dată cu clipele sărbătorii, vor trece şi emoţiile tale, cum au trecut şi altă dată. O dată cu stingerea luminiţelor din brad, se va stinge şi bucuria ta, cum s-a stins de-atâtea ori până astăzi. Şi o dată cu consumarea mâncării, se va consuma şi tot folosul tău. Stomacul tău se va alege, poate, cu o bucurie sau cu o oboseală de pe urma acestor aşa-numite sărbători, dar sufletul tău, sufletul tău… nu se va alege decât cu o şi mai grea povară de păcate. Pentru că Mântuitorul va trece pe lângă tine ca un străin, cum a trecut de-atâtea ori până astăzi, la toate aceste praznice frumoase, şi va rămâne, pentru tine, şi pe mai departe un străin. Şi s-ar putea foarte lesne ca şi tu, îndată după aceste zile, să treci în veşnicie… Ce-i cu neputinţă astăzi! Viaţa nu-i sigură pentru nimeni; moartea-i sigură pentru toţi. Iar în clipa morţii, vei trece şi tu atunci pe lângă poarta Lui, pe lângă poarta Lui… Dar o vei găsi închisă şi tu, aşa cum ţi-a găsit-o El pe-a ta de-atâtea ori până astăzi.
Vrei să te primească şi Hristos în cerul Său? Vrei să devină şi pentru tine această zi, într-adevăr, o veste minunată? Primeşte-L, atunci, şi tu pe El acum în inima ta ca Mântuitorul tău, ca Domnul tău. Primeşte-L să Se nască şi să te renască la o viaţă nouă.
Aceasta este, aceasta va fi cu adevărat vestea minunată pe care ţi-o aduce Crăciunul acesta, pe care ţi-o vestesc îngerii astăzi, spre care te cheamă tot lanţul de aur al înaintaşilor noştri credincioşi şi sfinţi, începând cu păstorii şi cu magii de-atunci, până la părinţii noştri cei mai apropiaţi.
Vino, suflete! E Noaptea Sfântă! Hristos Se naşte! Să ne renaştem şi noi.
Osana! Binecuvântat este Cel care vine în Numele Domnului! Slavă în cer şi pace pe pământ! Amin.
Când Iosif şi cu Maria
au sfârşit călătoria,
într-un mic sălaş,
lângă-acel oraş,
S-a născut Mesia.
Păstorii, cum auziră,
spre lăcaşul sfânt porniră,
unde au aflat
Pruncul luminat
şi Îl preamăriră.
În coliba păstorească
vrut-a Domnul să Se nască
Fiul Său cel Sfânt
nouă pe pământ,
să ne mântuiască.