Cel mai mare şi mai minunat dar de Crăciun, care ne-a fost dat o dată pentru totdeauna nouă, tuturor oamenilor, de către Dumnezeu Tatăl, a fost Fiul Său cel preaiubit, după cum a fost profeţit de demult în vechile Scripturi şi cum scrie evanghelistul Vechiului Testament, Isaia, în capitolul 9, versetul 6: „Un Fiu ni S-a dat”. Praznicul luminat al Naşterii Domnului Hristos să ne aducă aminte de-acest minunat dar profeţit nouă cu veacuri şi veacuri înainte. Şi, în timp ce toate stranele şi toate corurile din ceruri şi de pe pământ cântă: „Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei”… noi toţi să îngenunchem cutremuraţi în faţa cutremurătoarei taine şi a nebănuitului de mare dar din ieslea Betleemului, cu inimile pătrunse de însemnătatea aceasta cutremurătoare. Să auzim glasul Proorocului Isaia care, din negura strălucitoare şi-ndepărtată a celor [aproape] trei mii de ani de-atunci, strigă şi astăzi cu aceeaşi putere, acelaşi adevăr minunat: „Un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat. Domnia va fi pe umărul Lui. Îl vor numi Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al Păcii” (Isaia 9, 6). Harul harurilor veşnice care i-a luminat profetului ceresc ochii şi sufletul i-a arătat cu mai mult de şase sute de ani înainte ieslea Betleemului şi taina cutremurătoare a întrupării lui Dumnezeu. Privind minunea şi pătruns până în străfunduri de marele ei înţeles, Profetul Isaia a strigat: „Un Copil ni S-a născut!”. Apoi, când mâna lui Dumnezeu a ridicat negura mai departe şi, în faţa sufletului uimit al proorocului, s a ivit Golgota cu Crucea ei însângerată, înfiorat şi cu inima zdrobită, cu ochii înlăcrimaţi, el a scris atunci întâia dată acel minunat şi unic, şi veşnic cântec de iubire pe care l-au repetat, transfiguraţi, de-atunci nenumărate mii de păcătoşi, după el, ca pe singura lor izbăvire; nenumărate mii de sfinţi, ca pe unica lor îndreptăţire; nenumărate mii de îngeri, ca pe veşnica lor uimire: „Un Fiu ni S-a dat”. Dar proorocul evanghelist a privit şi mai departe. Şi dincolo de Cruce. Şi dincolo de Înviere. Şi i s-a arătat strălucita şi orbitoarea slavă de care aveau să fie urmate dăruirile Patimilor. Preamarea lor lumină i-a întunecat ochii sufletului şi, uimit, el a căutat să arate, prin slabele cuvinte omeneşti, ceea ce a văzut după aceea: venirea în slavă a Domnului. Şi el a zis: „Domnia va fi pe umărul Lui”. Dar ce însemna într-adevăr aceasta, nici el, nici Daniel după aceea, nici Ioan mai târziu, nici Pavel şi mai târziu, nici ceilalţi miruiţi ai lui Dumnezeu care au urmat după ei veacuri şi veacuri, care au văzut o şi care au scris despre ea, n-au putut şti cum s-o spună şi cum s-o numească, şi cum s-o descrie mai strălucit. Erau lucruri pe care inima omenească nu le putea cuprinde şi pe care nu este îngăduit unui om să le rostească. Lumina lor l-ar arde. O, voi, toţi fericiţii care L-aţi primit pe Fiul cerului să Se nască în ieslea sufletelor voastre prin credinţă, ştiţi voi oare ce va urma după aceasta? Voi L-aţi văzut pe Hristos Copil născându-vi-Se. L-aţi văzut Fiu dăruindu-vi-Se. Dar Domn domnind, încă nu L-aţi văzut. Când ultimele cuvinte ale veşnicului verset al Sfântului Evanghelist Isaia se vor fi împlinit însă, voi, care aţi fost aici alături de El în suferinţe, când era Copil şi Fiu, adică în iesle şi pe Cruce, când era El umil şi batjocorit, Îl veţi vedea şi-n slavă. Şi, mai mult decât atât, voi înşivă veţi fi cu El, transfiguraţi, căci Îl veţi vedea aşa cum este, fiindcă acest adevăr este scris la I Ioan capitolul 3, versetul 2. Veţi putea voi oare să credeţi atât de mult? O, credeţi! Acesta este un adevăr veşnic. Gura lui Dumnezeu l-a grăit. Veniţi! Şi, astăzi, când ştim că arătarea ultimei Lui înfăţişări este mai aproape de vederea noastră ca oricând, veniţi să îngenunchem în faţa ieslei şi a Crucii Lui! Şi, privind dincolo de iesle şi de Cruce, la Tronul Lui cel veşnic de domnie, mare şi alb, să unim cântarea noastră de slavă cu toate stranele şi corurile de pe pământ şi din ceruri, preamărind în smerenia de acum slava viitoare. Pentru Acela care S-a înomenit pe Sine ca să ne îndumnezeiască pe noi. Slavă veşnică Lui! Slavă! Da, slavă veşnică Lui! Lui Iisus Hristos, Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Care ne-a răscumpărat prin Sângele Lui pentru o viaţă şi o fericire veşnică. Amin.
Iisus, Tu vii din nou, Iisuse,
ca să Te naşti în lumea mea.
Atunci Ţi-au dat un grajd şi-o iesle,
dar astăzi nimeni nu Ţi-ar da.
Şi-n taină Îţi aud chemarea
şi glasul Tău, Iisus iubit;
mă chemi la ieslea Ta, căci magii
şi cu păstorii n-au venit.
O, vin! Dar aur n-am, Iisuse,
nici smirnă, nici tămâie doar,
ca magii buni de altădată,
veniţi ca să-Ţi aducă-n dar.
Dar am o inimă, Iisuse,
şi cât aş vrea să-mi vii în ea!
Ţi-o dăruiesc întreagă Ţie,
să fie-n veci de veci a Ta.
Traian Dorz, Cântarea ca meditaţie