Traian DORZ, Hristos – Jertfa noastră (Meditaţii, rugăciuni şi cântări la Sfânta Evanghelie după Ioan capitolul 19)

„Ostaşii au împletit o cunună de spini, I-au pus-o pe cap şi L-au îmbrăcat cu o haină de purpură.“(Ioan 19, 2)

Iisus_cununa-de-spiniCând un conducător este nedrept, supuşii vor fi şi mai nedrepţi.
Când capul este stricat, mădularele vor fi şi mai mult stricate. Şi când cruzimea începe de la cel dintâi, cât va ajunge ea oare până la cei din urmă? Aceasta este ca avalanşa din munţi care începe din vârf cu o piatră, dar ajunge apoi o grozăvie ce nu mai poate fi oprită de nimic.
Pilat pune numai să-L bată pe Iisus, dar supuşii lui fac nespus mai mult decât li se spusese. Poate că cei ce îl plătiseră pe Pilat le promiseseră o plată şi soldaţilor săi pentru cât făceau.
Sufletele nelegiuite nu se dau în lături de la nici o cruzime.
Ura religioasă, ura în numele lui Dumnezeu, este în stare de cele mai înspăimântătoare fărădelegi. Această ură a inventat cele mai nebănuite mijloace de tortură. Şi le-a executat cu cea mai fioroasă încetineală şi cu cea mai satanică seninătate.

A face cât ţi se porunceşte este datoria ta. A face mai mult decât ţi se cere, aceasta este partea ta. Meritul sau pedeapsa pentru ceea ce ţi se cere este al altora. Dar pentru ceea ce faci tu mai mult de cât ţi se cere, este al tău. Omul care nu este nici bun, nici rău va face exact numai cât este dator. Nici mai mult, nici mai puţin. Dar omul care este ori mai bun, ori mai rău va arăta aceasta prin ceea ce adaugă el de la sine.
Cunoaştem cu amărăciune pe fiii urii, care adaugă răzbunare la răzbunare, umplând lumea de foc, de sânge, de închisori şi de spaime.
Cunoaştem pe fiii lăcomiei, pe fiii minciunii, pe fiii întunericului, pe fiii diavolului, care fac totdeauna abuz de putere, exces de zel, depăşiri de măsură – grăbind întinderea nefericirii…
Şi ne îngrozim de amintirile oricăror vremi când lumea a fost dată pe mâinile acestora. Când dreptatea a fost lăsată s-o facă nedrepţii. Şi când libertatea nevinovaţilor era în seama chinuitorilor.
Pentru nimic n-ar trebui să ne rugăm mai stăruitor decât pentru ca aceste vremi să nu mai vină niciodată pe lume şi nicăieri.
Iar dacă vin, ele să fie sfârşite cât mai repede. Căci din cauza acestora şi cu ajutorul lor, stăpânirea păcatului se întinde cumplit,
întunericul devine înspăimântător,
diavolul tronează ucigaş,
– iar Hristos este tratat cu bestialitate.

Credinciosule şi frate! Grăbirea venirii împărăţiei lui Dumnezeu depinde mult chiar de ceea ce şi noi facem în plus: pentru Hristos mai mult decât ni se cere, pentru semeni mai bine decât suntem datori, pentru lucrarea Duhului Sfânt mai mult decât este obişnuit.
Hristos ne-a învăţat: Dacă te loveşte cineva peste obrazul drept, întoarce-i-l şi pe cel stâng. Dacă te roagă cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două. Şi dacă îţi ia cineva cu sila haina ta, lasă-i şi cămaşa (Mt. 5, 39-41).
Sau: Dacă faceţi bine numai celor ce vă fac bine,
dacă îi iubiţi numai pe cei ce vă iubesc,
dacă daţi numai celor ce vă dau înapoi
– aceasta nu-i nimic. Şi cel ce face numai atât nu-i nimic: şi păgânii fac la fel.
Ceva mai mult începi să fii abia când începi să faci ceva mai mult decât eşti dator. Ceva mai frumos decât obişnuit. Ceva mai bun decât se cere.
Prin ceea ce faci mai mult, se vede cât eşti de credincios.
Prin ceea ce faci mai grăbit, se vede cât eşti de iubitor;
şi prin ceea ce faci mai frumos, se vede cât eşti de bun.
Împărăţia lui Dumnezeu a venit numai prin ceea ce ai Săi au făcut mai neobişnuit decât ceilalţi oameni. Lucrarea lui Hristos a propăşit numai prin cei care sunt în stare să facă mereu ceva mai mult decât alţii. Să sufere mai mult, să lucreze mai mult, să alerge mai mult, să dea mai mult.

Credinciosule şi frate, dacă tu eşti numai un om obişnuit, tu nu eşti mare lucru. Cu tine sau fără tine, este tot atât.
Dacă tu nu faci tot mai mult, tot mai grăbit, tot mai bine şi tot mai frumos din zi în zi tot ce faci în slujba Domnului şi în mijlocul semenilor – vai de credinţa ta. Vai de moartea ta. Şi vai de răsplata ta.
Dacă sufletul tău nu sporeşte în virtuţi,
dacă rugăciunea ta nu sporeşte în putere,
dacă mâna ta nu sporeşte în binefaceri,
dacă credinţa ta nu sporeşte în fapte,
dacă viaţa ta nu sporeşte în sfinţenie,
dacă dragostea ta nu sporeşte în părtăşie,
dacă adunarea ta nu sporeşte în număr şi în roade,
– Hristos n-are nici un folos de tine. Evanghelia nici un ajutor. Fraţii nici o bucurie. Predicuţele tale şi starea ta sunt tot cum erau şi acum zece sau douăzeci de ani.
Chiar râvna tot mai mare a celor răi pentru rău te va învinui cândva. Fiindcă ei întrec totdeauna măsura. Ei fac totdeauna mai mult pentru diavolul.
Dar tu nu faci mai mult pentru Hristos.

Mărire îndelung-răbdării Tale, Doamne Iisuse. Mărire Ţie!
Cu sufletele pline de cutremur, abia mai putem privi la Tine. Ne înspăimântăm de mărimea păcatelor noastre care Ţi-au cerut Ţie un preţ atât de grozav pentru a putea fi răscumpărate. Slăvit şi dumnezeiesc Miel de Jertfă, cu toată recunoştinţa noastră Te adorăm, Te preamărim şi ne închinăm Ţie. Ajută-ne să cuprindem nemărginirea dra¬gostei cu care ne-ai iubit. Şi să facem şi noi ceva mai mult pentru Tine, mai frumos, mai bun şi mai grăbiţi. Amin.