Ce măreaţă este Evanghelia din ziua de Paşti: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul”… (citiţi-o în Ev. Ioan cap. 1). Şi ce adânc şi măreţ este înţelesul acestei Evanghelii! În Evanghelia din ziua de Paşti este pusă a doua facere a lumii prin întruparea şi Jertfa lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu, sau „Cuvântul”, cum I se zice în Evanghelie. Evanghelia din ziua de Paşti stă, alături cu facerea lumii de la capitolul 1 din Biblie: „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul”… (Fac 1).
La facerea lumii, Dumnezeu a statornicit hotar nu numai între lumina zilei şi întunericul nopţii, între ape si uscat, ci şi între lumina şi întunericul cel sufletesc, între ascultarea şi neascultarea de Dumnezeu. Însă Adam şi Era au rupt acest hotar prin păcatul neascultării. Lumina s-a amestecat iarăşi cu întunericul şi întunericul păcatelor a cuprins lumina. Domnul Iisus a venit în lume ca „lumina lumii”, ca „lumina vieţii”; a venit să lumineze din nou pe cei ce „şedeau în umbră şi întuneric” (Lc 1, 79). Iisus Mântuitorul este un al doilea Făcător al lumii sufleteşti. Prin Golgota, a despărţit din nou lumina de întuneric. El este „lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume”. Din mormântul Mântuitorului, din Jertfa si învierea Domnului, a ieşit o lumină prin care „toate de lumina s-au umplut, şi cerul, şi pământul”, cum zice cântarea bisericească.
Şi totuşi lumea de azi e plină iarăşi de întuneric sufletesc. În vremile noastre, lumina Evangheliei a ajuns iarăşi într-o luptă grea cu întunericul. Trăim într-o noapte fioroasă de răutăţi, stricăciuni şi fărădelegi. Satana parcă „domneşte în întunericul acestei lumi” (Ef 6, 12). Trăim vremuri când întunericul parcă a biruit lumina, răul parcă a biruit binele, nedreptatea parcă a biruit dreptatea, minciuna parcă a biruit adevărul. Trăim aceste vremuri de întuneric sufletesc, pentru că oamenii n-au primit lumina vieţii ce iese din mormântul Mântuitorului. „Lumina a venit în lume, dar osânda aceasta este, că oamenii iubiră mai mult întunericul” (In 4, 19). Oamenii urăsc lumina, pentru că iubesc păcatele. „Orice făptură care făptuieşte rele urăşte lumina, pentru ca faptele lui să nu fie văzute şi mustrate” (In 4, 20).
În zilele noastre, lumina iar s-a împreunat cu întunericul şi întunericul parcă a copleşit cu totul lumina. Răul parcă a biruit binele. Însă în cele din urmă, biruinţa totuşi va fi a Evangheliei. Lumina va birui întunericul, pentru că oricât de mare ar fi întunericul, el „nu poate cuprinde” lumina Evangheliei.
Pe timpul când a petrecut Isus pe pământ, se părea că lumina nu va putea birui întunericul. Când Domnul Şi-a dat Duhul pe Golgota, „întuneric mare s-a făcut peste tot Ierusalimul”. Se părea că întunericul a biruit lumina, nedreptatea a înfrânt dreptatea. Însă lumina a răsărit cu putere mare şi nebiruită din mormântul Mântuitorului.
Un filozof neamţ, Keiserling, a ţinut luna trecută la Bucureşti o conferinţă despre o lume ce se naşte din nou. Frământările vemilor noastre – zice filozoful – sunt frământările unei lumi ce se naşte din nou. Din frământările vremilor noastre va ieşi o lume nouă, o înnoire sufleteasca a lumii.
Aceasta „lume nouă” nu poate fi alta decât lumea cea născută din nou prin Jertfa Golgotei… Aceasta lume nouă nu poate fi alta decât renaşterea sufletească pe care o cerea Mântuitorul de la Nicodim (In 3). Mai curând ori mai târziu, această lume va veni, trebuie să vină.
În mijlocul stricăciunii vremilor noastre se ridică ici şi colo mişcări de întoarcere Ia Dumnezeu. Fulgerări de lumină evanghelică strătaie fioroasa noapte a întunericului sufletesc. Se înmulţesc fulgerările şi făcliile de lumină sufletească. Lumina va birui tocmai în timpul când parcă „întuneric mare s-a făcut peste tot pământul” În culmea puterii sale, satana va fi doborât de pe tronu-i de azi.
Iubiţilor ostaşi din Oastea Domnului! Şi noi suntem o mică fulgerare de lumină în noaptea răutăţilor de azi. Să ajutăm şi noi, după puterile noastre, biruinţa luminii.
Dragă cititorule! Şi tu trebuie să fii un luptător pentru biruinţa luminii. Dar ca să poţi fi luptător şi biruitor, trebuie mai întâi să biruiască lumina în sufletul tău. De ziua învierii Domnului, eu te întreb: cum stă hotarul, cum stă lupta dintre lumină şi întuneric în sufletul tău?
Eu citesc mult în Scriptură şi am băgat de seamă un lucru. De la începutul până la sfârşitul Scripturilor, e vorbi despre două lumi şi două feluri de oameni: despre „fiii lui Dumnezeu” şi „fiii oamenilor” (Fac 5 24), despre „fiii luminii” şi „fiii întunericului” (Ef 5, 8), despre „fiii lui Dumnezeu” şi „fiii diavolului” (I In 3 10), despre „oamenii cei duhovniceşti şi oamenii cei lumeşti” (Rom 8).
O prăpastie întreagă de gândire, de simţire şi trăire este între aceste două lumi. O lume este a celor puţini care au primit pe Domnul, „iubesc lumina” şi trăiesc în lumină, gândindu-se în fiecare clipă că „lumina n-are nici o legătura cu întunericul” (II Cor 4, 10); cealaltă lume este a celor mulţi, mulţi oameni care „urăsc lumina”, „iubesc întunericul” şi trăiesc în orbie sufletească.
De ziua Învierii, eu te întreb, iubite cititorule, din care din acesta două lumi faci tu parte; în care din aceste doua lumi trăieşti tu?
Pr. Iosif TRIFA, «Lumina Satelor» nr. 17 / 24 apr. 1927, p. 4