b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Ioan MARINI

„Dacă pe Mine M-au prigonit, şi pe voi vă vor prigoni.
Va veni vremea când oricine vă va ucide să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu” (In 15, 20; 16, 2)
O pagină de glorie din istoria Bisericii Domnului

„Oriunde este Duhul Sfânt, a spus un mare credincios, acolo se iveşte întotdeauna şi prigoana.” Lumea străină de Dumnezeu, omul lumesc (neconvertit) nu poate suferi prezenţa lui Dumnezeu. De aceea totdeauna se luptă împotriva Lui. Pe Fiul lui Dumnezeu L-au prigonit şi răstignit pe cruce, iar celor ce au crezut în El le-au făcut la fel. Acesta e felul de purtare al omului faţă de Dumnezeu, fie că ar avea de-a face cu El în forma smerită a Fiului Său, fie că ar avea de-a face cu cei credincioşi, care s-au născut din El prin Duhul Sfânt şi [prin] Cuvântul Său.
Valul de prigoană a venit odată cu naşterea Bisericii – şi [aceasta] o avem descrisă în Faptele Apostolilor.
În ziua de Rusalii, apostolii au primit pe Duhul Sfânt. Urmarea a fost că ei au început să lucreze cu o mare putere pentru propovăduirea Evangheliei. Dar lumea nu i-a putut suferi nici pe ei, nici lucrarea ce o făceau. Urmarea s-a văzut. Pe când Apostolii Petru şi Ioan vorbeau în templu, au pus mâinile pe ei şi i-au aruncat la închisoare (Fapte 4, 3). Scoşi a doua zi la judecată şi neaflându-li-se nici o vină legală, neştiind ce să le facă, „i-au ameninţat”, poruncindu-le cu tot dinadinsul să nu mai vorbească cu nici un chip, nici să nu mai înveţe pe oameni în numele lui Iisus.
Fariseii nu-L cunoşteau şi nu-L iubeau pe Domnul Iisus, de aceea nu sufereau nici pe alţii să facă acest lucru. | Continuare »

Doamne, uneori ce taine – Traian Dorz

File de Acatist (Fratelui Traian Dorz) – Lidia Hamza

100 de ani de la naşterea poetului şi scriitorului Traian Dorz

„Mărgăritare duhovniceşti care vor rămâne în istoria Oastei şi în literatura noastră religioasă”

Centenar – Lidia Hamza

Moment aniversar – Lidia Hamza

Traian DORZ – documentar

Demult…

La începutul cărții Regilor, Biblia ne arată cum Dumnezeu a ascultat-o pe Ana când se ruga din inimă, cu plâns amarnic și suflet întristat (I Regi 1, 10). Ana, soția lui Elcana, nu avea copii (v. 2). Faptul acesta îi provoca multă durere. Iar pe deasupra, pentru acest motiv, Penina, cealaltă soție a lui Elcana, „o amăra grozav, aţâţând-o ca să cârtească din pricină că nu i-a dat Domnul prunci. Aşa se întâmpla în fiecare an când mergea ea la casa Domnului: aceea o amăra, iar aceasta plângea şi se tânguia şi nu mânca” (v. 6-7).

Cu o astfel de stare sufletească a intrat ea în casa Domnului, să se roage. Rugăciunea Anei era o rugăciune a inimii. „Buzele ei numai se mişcau, dar glasul nu i se auzea” (v. 13). Rugăciunea ei era în duh. Ființa ei întreagă, până în străfundul ei, era implicată în această rugăciune. De fapt, întreaga ei atitudine, starea ei, simțirile ei, lacrimile ieșite din durerea ei, toate alcătuiau rugăciunea Anei. Ea venise la Șilo să-și aducă înaintea Domnului jertfa rânduită, dar pentru sufletul ei îndurerat doar împlinirea unui ritual nu era de ajuns. Simțea în adâncul ei nevoia unei descărcări lăuntrice. Oare în ce carte ar fi putut ea atunci să găsească textul unei rugăciuni cu care să se identifice, care să reflecte starea ei sufletească, un text consacrat care să-i exprime durerea personală, rugăciune pe care ea, citindu-o înaintea Domnului, să primească răspunsul aşteptat şi să-şi găsească alinarea? Şi dacă nu se găsea un astfel de text nicăieri, trebuia să nu se roage deloc, numai să nu cadă în „greşeala” de a se ruga cu cuvintele ieşite din durerea inimii ei?

Părintele Iosif ne învață că „Duhul Sfânt este Dascălul cel mare al rugăciunii. Rugăciunea cea adevărată se poate învăţa numai în şcoala Lui. Duhul Sfânt ne învaţă să ne rugăm nu numai din buze şi din cărţi, ci şi din prisosul nostru cel sufletesc”. («Oastea Domnului» nr. 15 / 6 apr. 1932, p. 2) | Continuare »

OCHII SFÂNTULUI NICOLAE – Traian Dorz

Viaţa Sfântul Ierarh Nicolae

Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae

Despre Sfântul Ierarh Nicolae

Din minunile Sfântului Ierarh Nicolae

Răzbunare fără pereche – Traian Dorz

ZIUA NUMELUI – Pr. Iosif Trifa

ÎN FAŢA PORŢII ÎNDURĂRII – Traian Dorz

Răbdarea în suferinţe – Sf. Ioan Gura de Aur

Lumina-i zâmbetul iubirii – Traian Dorz

Vindecarea orbului din Ierihon – Pr. Constantin Galeriu

Ce să facem pentru a ne învrednici de har sau cu ce poate fi asemuită Împărăţia lui Dumnezeu? – Sf. Teofan Zăvorâtul

DOAMNE, SĂ VĂD! – Nicolae Steinhardt

…Hristos Iisus a venit… – Traian Dorz, meditații la Apostolul zilei

Traian DORZ, poezii: Când mi-ai descoperit lumina, DESCHIDE-MI, DOAMNE, OCHII; VOI, CEI ORBI; O, ZI DE FERICIRE; ÎŢI MULŢUMIM, LUMINĂ; SUNT OCHI CE VĂD; CEL CARE PLÂNGE; MĂ SUI DIN TRISTELE ADÂNCURI; RECUNOŞTINŢĂ, DOAMNE; CEI CU VEDEREA SĂNĂTOASĂ; SLĂVITĂ FII, LUMINĂ; Noi L-am aflat; Încrede-te-n Lumină; O, NU PRIVELIŞTEA!

Cântări potrivite cu evanghelia duminicii:

13. O Părinte-al mângâierii; 23.Nu-mi mai lua, Iisuse; 57. Şi tu, şi eu; 93. Nu-i nimeni mai dator; 125. Câţi ne-am atins de Domnul; 141. Iisuse dulce, fii-mi; 202. Când ochii storşi de lacrimi; 240. O, Tu mi-ai dat vederea; 248. Doamne, ce dator pot fi; 263. Mai ’nainte de-a-mi fi ochii; 313. Lumina veşniciei noastre; 355.Îţi mulţumesc că mi-ai venit; 537. Mai orb ca cel fără vedere; 628. În căi rele; 681. Lumină ce mi-ai înnoit; 691. Tu, care-ai aflat lumina; 913. Mila, numai mila; 104. Străină-a fost viaţa mea; 105. Sfâşiat de chinuri grele; 133. Tu mi-ai fost şi-mi eşti scăpare; 155. Unde să mă duc?: 189. Tu poţi; 202. Când ochii storşi de lacrimi; 252. Departe-ntotdeauna; 539. Pe patul suferinţei gem; 540. Gem inimi sub adâncă apăsare; 545.Doamne Dumnezeul meu; 966. Eu sunt zdrobit de tot; 1045. Să te privesc din plin

Pr. Iosif Trifa, Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an

„Şi s-a întristat, căci era bogat foarte”…

În vremea aceea, un om oarecare s-a apropiat către Iisus, ispitindu-L pe El şi grăind: „Învăţătorule bune, ce voi face să moştenesc viaţa veşnică?” Iar Iisus i a zis lui: „Poruncile ştii: Să nu curveşti, să nu ucizi, să nu furi, să nu fii mărturie mincinoasă, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta”. Iar el a zis: „Acestea toate le am păzit din tinereţile mele”. Iar Iisus, auzind acestea, a zis lui: „Încă una îţi lipseşte: toate câte le ai vinde-le şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în cer; şi vino după Mine”. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, că era bogat foarte. Şi, văzându l Iisus că s-a întristat, a zis: „Cât de anevoie vor intra întru Împărăţia lui Dumnezeu cei care au avuţii! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât bogatul a intra întru Împărăţia lui Dumnezeu”. (Luca 18, 18-25)

Să luăm aminte! Nu cumva să credeţi că evanghelia de mai sus ar cere de la noi să ne vindem averile şi să le dăm săracilor, ca să ne putem mântui. Nu avuţia şi strângerea ei sunt o piedică pentru Împărăţia lui Dumnezeu, ci piedicile sunt beteşugurile sufleteşti ce le scorneşte avuţia în sufletul nostru, dacă nu băgăm de seamă. O evanghelie din duminicile trecute ne arată un om pe care avuţia îl aruncase în braţele băuturilor şi desfătărilor, iar evanghelia de mai sus ne arată pe un altul, ce-şi făcuse din bogăţie un idol pe care îl avea mai drag şi mai de preţ decât mântuirea lui sufletească. „Bogăţia de ar curge, nu vă lipiţi inima de ea, zicea Psalmistul. Dar greşeala aceasta este că oamenii îşi lipesc mai mult inima de bogăţiile pământeşti decât de Mântuitorul şi de bogăţiile cele sufleteşti. | Continuare »

(Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz
la botezul de la Buciumi – 28 noiembrie 1981)

Mâine e duminica aceea când se citeşte în toate bisericile noastre Evanghelia cu „tânărul bogat” care a venit la Domnul. Scrie despre el şi Sfântul Evanghelist Matei, şi Marcu, şi Luca. Fiecare aminteşte una dintre părţile interesante ale vieţii acestui tânăr. Am dori să amintim aceste lucruri nu numai pentru că mâine e duminică şi se citeşte în bisericile noastre această evanghelie, ci pentru că în ea sunt cuprinse nişte lucruri de foarte, foarte mare însemnătate pentru fiecare dintre noi…
Am vrea să citim împreună această Evanghelie şi după aceea să gândim adânc asupra înţelesului acestor adevăruri pe care Mântuitorul ni le-a înfăţişat şi la care e bine dacă fiecare dintre noi luăm bine seama, pentru că într-una dintre aceste şapte probleme cuprinse în această Evanghelie ne găsim fiecare dintre noi. Să ne cântărim fiecare în lumina şi în Cuvântul voii lui Dumnezeu şi să ne cercetăm noi înşine în care dintre aceste stări suntem.
Să ţinem minte nişte lucruri foarte însemnate pentru fiecare, pentru că noi trebuie să ştim: „Nici unul dintre cuvintele lui Dumnezeu nu e lipsit de putere”, nici de înţeles, nici de adevăr.
Sunt şapte probleme mari:
1. o mare problemă – problema mântuirii;
2. o mare grabă;
3. o mare întrebare;
4. un mare răspuns;
5. o mare condiţie;
6. o mare întristare;
7. un mare faliment.

1. Prima problemă este problema mântuirii. Mântuitorul era atunci în cetatea aceea. Şi el, tânărul bogat, foarte, foarte ocupat cu atâtea treburi de peste zi, deşi a auzit că Mântuitorul este acolo şi propovăduieşte Evanghelia de mult timp, a alergat la Mântuitorul în ultimul moment. | Continuare »

Minune şi Taină e viaţa curată,
în care Lumina S-a vrut întrupată,
în care Iubirea a vrut a Se-aprinde
şi-n care tot Raiul pe veci se cuprinde.

Fii binecuvântată,
Fecioară Preacurată,
Minune şi Taină, şi-Altar,
tu, Maica Eternului Har!

Minune şi Taină e Sfânta-Ntrupare,
când Cel-Fără-Margini Se strânge-ntr-o zare
şi Soarele Veşnic Se strânge-ntr-o rază
şi Cerul sărutul pe-un Crin Şi-l aşază.

Minune şi Taină sunt Fiul şi Mama
spre care se nalţă uimirea şi teama,
spre care coboară Iubirea şi Paza
şi-n care se-ascunde Fiorul şi Raza.

Minune şi Taină e Mila Divină
ce astfel alege spre lume să vină
şi astfel doreşte spre ea să ne-atragă
sfinţiţi de Iertarea Eternă şi-ntreagă.

Minune şi Taină, mi-nchin, pe vecie,
credinţa, nădejdea şi dragostea Ţie;
fiinţa, viaţa şi tot ce e-n mine,
prin Tine sfinţite, cuprinde-le-n Tine!

Traian Dorz, Minune și Taină

Intrarea în Templu a Preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria

O lumină a Domnului: Fecioara – Traian Dorz

 DESPRE CINSTIREA MAICII DOMNULUI – Traian Dorz

Traian Dorz, Avuția sfântului moştenitor

1. Dacă n-ai zgură, fii sigur că Domnul nu te pune în foc.
Dacă este în tine vreun păcat care trebuie ispăşit sau vreo slăbiciune care trebuie înlăturată, e mai bine să fii curăţit acum decât să fii ars în veci.
Spre a rămâne numai aurul curat al vieţii tale în Hristos.

2. Adevărul te face superior, oricât ai fi de simplu, când te ţii în umblarea şi mărturisirea lui sfântă.
Şi te face puternic, oricât ai fi de slab.
Minciuna te coboară şi te face inferior, oricât ai trece de înţelept şi de serios…
Şi te prăbuşeşte în ridicol, oricât te-ai crede de tare.

3. Cinste ţie, fiu curajos al Adevărului, care ai vrut ca, prin mărturisirea ta, Mântuitorul tău să fie slăvit – şi a fost slăvit.
Mântuitorul tău a făcut prin tine ca vrăjmaşii Lui să fie înfrânţi şi ruşinaţi. Şi aşa au fost.
Iar tu ai ajuns nemuritor.
Cinste ţie acum şi în veci.
Şi cinste tuturor care vor mai face aşa, până la venirea Domnului nostru, apărând cu curaj Adevărul în Numele Domnului Iisus. | Continuare »

Traian Dorz, Cântarile dintâi

Tu, omule ce-ţi faci palate,
strângând comori de bani şi aur,
viaţa numa-n desfătare
şi numa-n cântec să-ţi petreci,
o, adu-ţi, omule, aminte
că-n ieslea vitelor din staur
Stăpânul, Făcătorul lumii,
născutu-S-a pe paie reci!

Tu, omule ce-aduni în lume
şi cauţi doar bani şi bogăţie,
ca zilele să-ţi fie „albe“
şi anii pururea senini,
gândeşte la Stăpânul vieţii
Care-a trăit în sărăcie,
cum patul Lui a fost o cruce,
cum perna Lui a fost din spini!

Tu, omule ce cauţi gunoaie,
cu ochii plini de para urii
şi-alergi după deşertăciune –
ce gol şi sec vei merge-odată!
De nu cauţi azi să-ţi strângi comoară
acolo unde n-o iau furii,
în foc vei arde pe vecie
şi tu şi avuţia-ţi toată!

Traian Dorz, Cântări de drum

Pe cei bogaţi fă-i, Doamne, să vadă cât de goi
rămânem toţi când Mâna Ţi-o-nchizi de către noi.
Pe cei săraci fă-i, Doamne, să vadă ce bogaţi
putem cu toţii-ajunge de mila Ta purtaţi.

Pe cei trufaşi fă-i, Doamne, să afle tremurând
măsura ce uitată nu trebuie nicicând.
Pe cei smeriţi fă-i, Doamne, să afle fericiţi
ce mari sunt cei ce umblă cu-adevărat smeriţi.

Pe cei nălţaţi fă-i, Doamne, să caute şi spre jos,
pe cei căzuţi, să caute spre Cer mai curajos,
pe câţi le merge bine, să nu prea râdă-acum,
pe cei zdrobiţi fă-i, Doamne, să nu prea plângă-n drum,

Ci toţi să-şi amintească, în orice stare sunt,
că toate trec, – nimica nu-i veşnic pe pământ!
Să caute-a face bine, cât pot şi au prilej,
căci prea curând şi sigur îi spulberă-un vârtej!

Traian Dorz, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
(din meditaţii la Apostolul din Duminica a 26-a după Rusalii)

„Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire şi în adevăr“  (Efeseni 5, 9.

În Evanghelia de la Ioan, cap. 1, Domnul Iisus Hristos este numit Lumina cea veşnică a Tatălui. Cât de mult se aseamănă şi cât de mult se întregeşte în înţelesul de lumină acest verset cu acela din Geneza 1! Şi cât de luminos ni se descoperă unul prin celălalt!…
Roada Luminii este în orice bunătate, spune sfântul verset, şi într-adevăr citiţi la Geneza capitolul 1 şi veţi vedea că după fiecare lucrare pe care a făcut-o Dumnezeu prin Hristos este scris: Şi Dumnezeu a văzut că lumina era bună (versetul 4).
Şi Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. Se zice asta despre despărţirea făcută între ape şi uscat (versetul 10).
Şi tot aşa se zice despre rodul adus de fiecare sămânţă (versetul 12).
Şi despre luminătorii rânduiţi zilei şi nopţii (versetul 18).
Şi după ce a făcut peştii mărilor şi păsările cerului (versetul 21).
Chiar şi după ce a făcut fiarele, vitele, târâtoarele, Dumnezeu a văzut că toate erau bune (versetul 25).
Numai după ce a făcut pe om, nu mai este spusă cu bucurie această constatare a lui Dumnezeu.
Căci, făcându-l pe om, Dumnezeu n-a făcut decât începutul său, lăsând omului libertatea de a se realiza el însuşi, apoi de a se întregi şi desăvârşi el însuşi pe sine după voinţa sa. În lumină sau în întuneric, în bine sau în rău, în sus sau în jos. | Continuare »

Gaura morţii – Pr. Iosif TRIFA

CĂLĂTORUL

Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului – SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR

Înfricoşat tablou al inegalităţii dintre oameni! – Sfântul Nicolae Velimirovici

“A sluji lui Hristos înseamnă suferinţă” – Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa

[Vrei să ştii cum va fi moartea ta? Cum a fost viaţa ta!] – Traian Dorz

Cu cântări duhovniceşti – Traian Dorz, meditaţii la Apostolul zilei

PRIMIREA ŞI DAREA – Traian Dorz, Păşunile dulci

CE ESTE DEŞERTĂCIUNEA DEŞERTĂCIUNILOR – Traian Dorz, din LEAGĂNUL DE AUR

STĂPÂN CARE OMOARĂ, STĂPÂN CARE ’NVIOARĂ – Arhim. Scriban

Poezii: 

Cel drept n-ajunge-n lumea aceasta om bogat; ZBOR GRĂBIT E VIAŢA ASTA; CE ROST MAI AI?; OPREŞTE-TE O CLIPĂ; Din tot ce-aduni;  Ce-i foloseşte unui om?; VA VENI-N CURÂND ŞI ZIUA; O, ce deşertăciune-s toate!; SUFLET FRĂMÂNTAT.

CE TARI PĂREAU; O, BUNURI TRECĂTOARE!;

Cântări potrivite cu Evanghelia duminicii:

45.O necurmată pregătire; 46.Vino, suflet călător;  52. La miezul nopţii; 59. Toate-ai să le pierzi; 60. Anii trec ca norii; 62. Aproape ca o seară; 85. La ce-mi foloseşte, oare?; 154. Să nu iubesc nimic, Iisus; 179. La ce folos?; 184. Vegheaţi mereu; 198. De-aş ajunge cea mia mare; 500. Azi eşti aici, mâine unde-i fi?; 561. Hai, creştine, te deşteaptă; 565. Când, azi, în faţa ta; 568. Tu nu-ţi dai încă seama; 569. Te va osândi pe tine; 571. Sărmani alergători spre moarte; 573. Ce e viaţa asta-n lume?; 576. Va trebui să mori curând; 579. Tot ce-ai avut pe lume; 587. Dintre câte-averi; 590. Veniţi, fraţilor, cu toţii; 594. Suflete sărmane; 602. De ce-ţi iei inima?; 943. Lume, lume-nşelătoare; 1007. Aş vrea să am un mers curat; 1045. Să Te privesc din plin

Noi, toți ostașii, și mulți dintre români, știm ce înseamnă persecuția pentru Hristos.
Că vine întrebarea: să ne rugăm cu toții ca Vlădica să fie mâine liber?
Sau să ne rugăm cu toții ca mâine să biruie Biserica lui Hristos în fața sistemului antihristic?
Ori să ne rugăm ca Vlădica nostru drag să aibă putere și curaj mâine?
Ori să ne rugăm ca acei atât de mulți copii ai mănăstirii să aibă de mâine un tată liber?
Sau să ne rugăm ca, de mâine, să avem cu toții liber un îndrumător pe calea cea curată a adevăratei Ortodoxii?
Mai bine, haideți să spunem cu toții în cor: Doamne, miluiește-l mâine pe Vlădica nostru drag și fie voia Ta!
Mulți dintre noi, cei mai înaintați în vârstă știm ce simțeam când, în loc să ne însoțească la nunțile noastre, doar numai auzeam că fratele Traian, tătuța, cum îi spuneam mulți, este iar arestat. Noi știm cum stătea tătuța cu traista pregătită de închisoare lângă ușa, că atunci când veneau securiștii, nu-ți lăsau timp nici să-ți iei cu tine strictul necesar.
Noi știm. Dar știm doar din auzite sau din dragostea noastră rănită și întristată, ca stegarul nostru iar era purtat pe drumul răstriștii. Dar nu am fost noi cei bătuți nopți întregi la tălpi, sau anchetați zile și nopți la rând… Ci doar ei, cei mari ai Oastei și ai poporului nostru. Cei puternici plăteau preț de jertfă pentru noi cei slabi și neputincioși…
Acum iarăși purtăm în suflete jalea… jalea cea grea a persecuțiilor. Parcă prea scurt a fost timpul libertății.
Așa de repede este iar nevoie de vreun preț plătit? Așa de iute vii iar, suferință? Noi te primim, ori de câte ori vii, că am învățat să primim cu bucurie voia Domnului. Cu o bucurie întristată, dar liniștită.
Vom fi cu toții, cu toată inima și cu toată rugăciunea noastră mâine alături de Vlădica Longhin și poate că mila lui Dumnezeu pentru noi, noi aceștia care rămânem singuri, va îngădui să mai amâne plata pentru toți anii aceștia liberi, pe care noi, nu Vlădica, nu i-am știut prețui. Și pentru că nu putem plăti noi nepăsarea noastră, cei tari, cei puternici sunt chemați la datorie, precum erau și înaintașii dragi ai Oastei Domnului.
Aceștia sunt urmașii Oastei, cei care știu suferi la fel ca înaintașii… Lângă astfel de urmași vom fi întotdeauna alături.
Slăvit să fie Domnul, Vlădică drag, suntem aici cu rugăciunea și cu dragostea, și cu susținerea noastră.
Sărutam dreapta, Vlădica și Domnul fie cu Înaltpreasfinția Voastra!

Există în Dumnezeu o întreită distincţie, dar nu o separaţie, între Persoană, fiinţă şi energie sau lucrări, însă pe primul plan este Persoana ca deţinătoare a fiinţei şi energiilor.
Învăţătura despre fiinţa lui Dumnezeu şi energiile Sale necreate este fundamentală în Ortodoxie. Doctrina energiilor necreate a mai fost numită și teologia harului în Răsăritul Ortodox. Este binecunoscut faptul că Părintele Profesor Dumitru Stăniloae a adus o contribuţie considerabilă Teologiei în general, şi tot el a evidenţiat, în secolul trecut, plecând de la doctrina Sfântului Grigorie Palama, faptul că distincţia reală – dar nu separarea – între fiinţa divină absolut incognoscibilă şi neîmpărtăşibilă şi puterile sau energiile dumnezeieşti necreate stă la baza unei teologii autentice. În acest sens, în secolul al XIV-lea, Sfântul Grigorie Palama (1296-1359) a afirmat că antinomia cognoscibil-incognoscibil, comprehensibil-incomprehensibil îşi are temeiul în Dumnezeu. Sinoadele din secolul al XIV-lea vor preciza într-un mod cât se poate de limpede existenţa în Dumnezeu a ființei, incognoscibilă şi inaccesibilă şi a energiilor cognoscibile şi accesibile vederii creștinilor îmbunătățiți. Astfel, s-au pus bazele dogmatice ale cunoaşterii și experierii lui Dumnezeu prin rugăciunea curată şi s-a rezolvat contradicția doar aparent insolubilă, în sensul că Dumnezeu este şi cognoscibil şi incognoscibil, fără ca aceste două însuşiri ale Sale să se excludă una pe cealaltă.
Distincția între ființa divină și energiile divine
Există în Dumnezeu o întreită distincţie, dar nu o separaţie, între Persoană, fiinţă şi energie sau lucrări, însă pe primul plan este Persoana ca deţinătoare a fiinţei şi energiilor. În viziunea palamită, nu se poate vorbi despre fiinţa dumnezeiască și despre harul, sau lucrarea, sau lumina divină fără a subînțelege şi persoana sau Persoanele dumnezeiești care le deţin, acestea fiind Subiecte ale lucrării, luminii, sau harului, iar vorbind de persoană sau Persoane divine, vorbim întotdeauna şi de fiinţă şi de energii dumnezeiești. „Dumnezeu este numit lumină nu după esenţa Sa, ci după energia Sa”, spune Sfântul Grigorie Palama (Contra lui Achindin, P. G. CL, col. 823). | Continuare »

Sfântul Grigorie Palama – videomontaj cu subtitrare în limba română

Sfântul Grigorie Palama – Sinaxar

Despre patimi şi virtuţi – Sfântul Grigorie Palama

Începutul pocăinţei – cunostinţa păcatului – Sfântul Grigorie Palama

Paraclisul Sfântului Grigorie Palama

Pomenirea celui dintre sfinţi, Părintele nostru Ioan Gură de Aur (Hrisostomul), arhiepiscopul Constantinopolului

Dreapta şi reaua întrebuinţare a limbii – Sfântul Ioan Gură de Aur

„Lauda la toti sfintii din toata lumea care au suferit mucenicia” – Sfântul Ioan Gură de Aur

Creştinul nu este fără mângâiere la moartea celor de aproape ai săi – Sfântul Ioan Gură de Aur

La duminica samarinencii – Sfântul Ioan Gură de Aur

Ideea şi vrednicia smereniei – Sfântul Ioan Gură de Aur

Fragment din Cuvântul fratelui Traian Dorz către fraţii din Roma, Botoşani – Strângeţi firimiturile, vol. IV

Am avut nu de mult Evanghelia duminicii cu samariteanul milostiv. Am meditat mult la gândurile şi adevărurile pe care le-a pus Domnul pentru noi în pilda aceasta. Lăsăm la o parte pe omul care a vrut să-L ispitească pe Domnul punându-i întrebarea: ce să facă pentru ca să fie mântuit? Domnul i-a adus aminte: „Tu ştii ce trebuie să faci, dacă vrei să faci”. Şi, printre toate, i-a amintit despre Pilda cu samariteanul milostiv, care avea ca scop să-l înveţe pe acel om – şi pe noi toţi – cât de atenţi trebuie să fim noi nu numai faţă de binefăcătorul nostru, ci şi faţă de semenii noştri. Cât de atenţi trebuie să fim noi cu privire la starea noastră sufletească, a fiecăruia. Şi-i vorbeşte despre omul care a plecat din Ierusalim şi a coborât spre Ierihon, când îi zice: „Un oarecare cobora din Ierusalim spre Ierihon şi a căzut între tâlhari”. În Ierusalim era el. Cum am fost şi noi în Ierusalim îndată după Botezul nostru, când părinţii noştri şi părintele nostru ne-a lepădat de satana şi ne-a împreunat cu Hristos. În ce Ierusalim eram noi atunci! Dacă am fi rămas acolo, nu ne-ar fi prădat niciodată tâlharii păcatelor. Dar îndată după aceea, când am început să cunoaştem binele şi răul, noi am părăsit Ierusalimul, starea cea înaltă şi curată din copilărie, de lângă Domnul, şi ne-am coborât spre Ierihonul păcatelor, spre starea cea mai de jos, aşa cum coboară lumea întreagă şi cum au coborât toţi cei între care eram şi noi cândva. Sigur că am căzut între tâlharii păcatelor. Sigur că ne-au doborât pe toţi. Sigur că ne-au chinuit, ne‑au jefuit şi ne‑au lăsat aproape morţi. | Continuare »

Ce grai adânc au pentru noi
însemnele lăsate
de-ai noştri sfinţi martiri-eroi
în urma lor,
prin toate.

Pe orice zid,
pe orice lemn,
pe orice colţ de stâncă
e-un nume,
un răboj şi-un semn
c-o taină-atât de-adâncă.

Când treci prin timp
şi ştii s-asculţi
o cale şi-o fântână
– auzi ce-ţi spun părinţii mulţi
din cer
şi din ţărână.

Un glas de clopot depărtat,
o toacă
ori o cruce
ce timp şi grai de mult uitat
aminte îţi aduce…

Cum retrăieşti într-un minut
ce mii de ani ’nainte
ţi-au tot lăsat cei ce-au trecut
spre cer
şi spre morminte.

Nu-i grai mai înţelept spre noi
ca cel ce ni-l lăsară
şi-n lemn, şi-n piatră-aceşti eroi,
şi-n sus,
şi-n jos
pe Ţară.

Traian Dorz, Locurile noastre sfinte

Sfinţii Mărturisitori Atanasie Todoran şi cei dimpreună cu dânsul

Calendarul ortodox român a mai primit în rândul său 4 ostaşi mucenici: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile Dumitru din Mocod, Marin Grigore din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu. Aceşti sfinţi năsăudeni au suferit martiriul în ziua de 12 noiembrie a anului 1763. Au fost apărători ai credinţei strămoşeşti şi ai neamului românesc. De aceea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a hotărât trecerea lor în rândul sfinţilor, cu ziua de pomenire, 12 noiembrie.

Despre viaţa şi faptele muceniceşti ale sfinţilor năsăudeni am aflat mai multe de la părintele Ioan Alexandru Mizgan, preot la Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Oradea şi autor al volumului „Ofensiva uniatismului în Ţara Năsăudului în secolul al XVIII-lea. Martiriul lui Tănase Todoran”.

Înrudit cu George Coşbuc

Sfântul Atanasie Todoran s-a născut într-o familie de ţărani liberi de pe Valea Sălăuţei, în satul Bichigiu, judeţul Bistriţa-Năsăud, înainte de anul 1663. Dragostea faţă de credinţa strămoşească a avut-o de mic, mai ales că din familie făceau parte preoţii Coşbuc din Hordou, nimeni alţii decât stămoşii poetului George Coşbuc. Datorită educaţiei primite, a ajuns fruntaş în comună, a fost jude şi colector al dărilor în comunele de pe Valea Bichigiului şi a Sălăutei.

De tânăr a avut în sânge iubirea de ţară, şi toată viaţa a luptat pentru apărarea ei. A făcut parte şi dintr-un regiment de apărare a Vienei. Dar nemaisuportând despărţirea de neamul său şi tot amânându-i-se eliberarea, a dezertat şi s-a întors acasă. | Continuare »

Să nu-i uitaţi pe-aceia
care-au luptat frumos
şi-au pătimit ţinându-şi
cuvântul credincios.
Ci şi mai mult, când vremea
cu ani înalţi i-a nins,
să le cinstiţi viaţa
cu-ntregul ei cuprins.

Să-i preţuiţi pe-aceia
prin care Dumnezeu
v-a dăruit lumina
şi v-a hrănit mereu.
Ci cu lopeţi de aur
mormântul le-ngrijiţi,
udaţi cu lacrimi crinii
ce-acolo-i răsădiţi!

Şi vă urmaţi eroii,
mereu îmbogăţind
cu noi vieţi lumina
în care se cuprind.
Căci celor morţi eroic
în veci le datorăm
cuvântul şi credinţa
pe care le urmăm.

Traian Dorz, Cântările din urmă

Sărbătoarea sfinţilor năsăudeni

LOCURILE NOASTRE SFINTE  – Traian Dorz

Martiriului sfinţilor năsăudeni din secolul al XVIII-lea – Sinaxar

Sf. Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni – Acatist

Veniţi toţi credincioşii să-l lăudăm pe Atanasie, martirul lui Hristos – Podobii la Vecernia mare

Martiriul Sfântului Atanasie Todoran – loclul martiriului

„Jos armele!!!” – IPS Bartolomeu Anania

CÂND SE LASĂ ÎNSERAREA – Traian Dorz

O minune «furată» – Părintele Arsenie Boca

TÂLCUIRI DIN SFÂNTA SCRIPTURĂ PENTRU FIECARE ZI DIN AN – Sfântul Teofan Zăvorâtul

UN FOC, DE CÂTE ORI SE STINGE – Traian Dorz

Învierea fiicei lui Iair – Sf. Nicolae Velimirovici

Hristos are viaţa în Sine şi o dă cui vrea – Traian Dorz

„Toate sunt cu putinţă celui ce crede” (Mc 9, 23)

Într-un Duh – Traian Dorz, Meditații la Apostolul zilei

Prin Cruce… – Traian Dorz, Meditații la Apostolul zilei

Preacuviosul Părintele nostru Dimitrie cel Nou de la Bucureşti, numit şi „Basarabov”, s-a născut în timpul împăraţilor româno-bulgari Petru şi Ioniţă Asan (secolele XII-XIII), la câţiva kilometri de oraşul Rusciuc, într-un sat locuit de vlahi, anume Basarabov, pe valea râului Lomul, din părinţi ortodocşi şi iubitori de Hristos.

Mai întâi a fost păstor de vite în satul natal. Apoi, iubind liniştea şi nevoinţa monahală, s-a făcut călugăr la o mănăstire de pe valea Lomului, nu departe de Basarabov. După o aspră nevoinţa pustnicească între două pietre din malul râului Lomul, Cuviosul Dimitrie şi-a dat sufletul lui Dumnezeu în acel loc şi a rămas necunoscut de nimeni. După mulţi ani, râul Lomul venind mare a risipit cele două pietre în apă împreună cu moaştele întregi ale Sfântului Dimitrie cel Nou. Mai târziu, descoperindu-se sfintele lui moaşte prin pronia lui Dumnezeu, au fost duse la biserica satului Basarabov.

Auzind de minunile ce se făceau aici, domnii Ţării Româneşti doreau să-i aducă moaştele la Târgovişte, spre mângâierea credincioşilor. Însă, Sfântul Dimitrie nevrând să-şi părăsească satul, domnii munteni au zidit o biserică nouă în Basarabov, unde i-au fost adăpostite moaştele mai mult de două secole.

În timpul războiului ruso-turc din Balcani (1769-1774), generalul rus Petru Salticov a luat sfintele moaşte să le ducă în Rusia. Dar la stăruinţa unui bun creştin român, Hagi Dimitrie, moaştele Sfântului Dimitrie au fost dăruite Ţării Româneşti şi aşezate cu mare cinste în Catedrala mitropolitană din Bucureşti, unde se află şi astăzi.

Sfântul Dimitrie cel Nou se prăznuieşte la data de 27 octombrie.

b. Fapte şi cuvinte de învăţătură

Încă de când era mic la părinţi, fericitul Dimitrie era foarte râvnitor la rugăciune, iubind mai ales biserica, postul, tăcerea, smerenia şi viaţa pustnicească. Odată, pe când păştea vitele satului Basarabov, a călcat cu piciorul într-un cuib de pasăre şi din greşeală a omorât puişorii. Mustrat de conştiinţă, şi-a pedepsit piciorul vinovat şi nu l-a mai încălţat trei ani de zile, umblând cu el desculţ vară şi iarnă, răbdând cu bărbăţie gerul iernii şi loviturile pietrelor. | Continuare »