Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI (Meditaţii la Apostolul zilei)

„Şi prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de sub păcat, v-aţi făcut robi ai neprihănirii“ (Romani 6, 18).

TDorz1Pe vremea când Sfântul Pavel scria aceste lucruri, în lume stăpânea încă legea robiei, care statornicea dreptul de viaţă şi de moarte al stăpânilor asupra acelora care se vânduseră robi ai lor.
O dată ce un om a ajuns robul unui stăpân, acel rob era pe totdeauna proprietatea stăpânului, ca o vită a aceluia, sau ca o unealtă a lui… Stăpânul putea să-i facă orice voia, fără ca robul să i se poată împotrivi sau să-i ceară vreun drept ori vreo socoteală.
Numai dacă se găsea cineva care să dea pentru el preţul de răscumpărare, atunci ar mai fi fost o izbăvire… Altfel, nu! Dacă totuşi se găsea unul să dea acel preţ, fostul rob trecea în stăpânirea noului proprietar, care dăduse pentru el preţul răscumpărării. Iar acum el trecea cu toată viaţa şi puterea lui în slujba noului stăpân.
Sfântul Pavel foloseşte acest fel de vorbire ca un exemplu pentru ceea ce a făcut Mântuitorul nostru Iisus Hristos pentru noi, răscumpărându-ne din robia păcatului în care zăceam, cu preţul cel scump al Sângelui Său vărsat pe Cruce pentru noi şi în locul nostru.
Astfel, prin acel mare Preţ dat Dreptăţii Dumnezeieşti Care ne osândea, dat păcatului care ne robise, dat Legii şi poruncilor ei care stăteau împotriva noastră pentru încălcarea lor, prin acel mare Preţ, Domnul Iisus a devenit Unicul şi Scumpul nostru Stăpân.
Acum este normal să-L iubim şi să-L slujim cu toată puterea noastră numai pe Acela Care a devenit, prin răscumpărare, Stăpânul şi Împăratul nostru, fiindcă nu numai că preţul pe care El l-a dat pentru mântuirea noastră a fost atât de mare încât nimeni alt-cineva nu l-ar mai fi putut da vreodată, dar şi pentru că vrăjmaşul din mâna căruia ne-a răscumpărat era atât de crud. Iar starea din care ne-a scăpat era o osândă şi o pierzare atât de îngrozitoare.

Şi pentru mai câte încă suntem noi datori să-L iubim şi să-L slujim cu toată puterea inimii noastre pe Domnul şi Mântuitorul nostru! Numărul binefacerilor Sale faţă de noi este nesfârşit.
Starea în care ne-a adus răscumpărarea Lui este o înfiere dumnezeiască. Nu nişte robi ne-a făcut El, ci nişte fii iubiţi şi scumpi lui Dumnezeu, Tatăl Său, Care prin El ne-a înfiat şi pe noi. Astfel, Domnul a atras asupra noastră din partea Tatălui nu numai toată dragostea Lui, ci şi toate bogăţiile binecuvântărilor Sale.
Apoi, Răscumpărătorul nostru Iubit a făcut să fim socotiţi vrednici de încrederea lui Dumnezeu – şi, astfel, să ne ia împreună-lucrători cu El la opera măreaţă şi veşnică a mântuirii sufletelor, a propovăduirii Evangheliei Sale măreţe şi a venirii Împărăţiei Lui fericite.
În felul acesta, noi nu mai suntem doar nişte robi, chiar fericiţi, de data asta. Ci devenim nişte colaboratori, nişte prieteni, nişte asociaţi ai lui Dumnezeu. Domnul Iisus a spus odată ucenicilor Săi: „Nu vă mai numesc robi, fiindcă robul nu ştie ce face stăpânul său, ci vă numesc prietenii Mei, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu“ (Ioan 15, 15).
Iată în cât de fericită robie-înfiere am fost strămutaţi noi prin dragostea răscumpărătoare a Domnului şi Stăpânului nostru iubit, Iisus Hristos!
Şi iată la cât de mult ne îndatorează pe noi harul acestei stări de negrăită strălucire, faţă de El!…