ARGILĂ ŞI CERNOZIOM

Traian DORZ

Argilă-am fost!…
şi rod din mine puţin am dat şi prea târziu
atunci când trebuia,-n recolte,
bogat cernoziom să fiu,
Argilă-am fost!…
şi prea devreme dogoarea aspru m-a făcut
atunci când trebuia-n răbdare
să fiu cernoziom tăcut.

N-am fost argilă-atunci când, umil,
în mine trebuia să ţin
statornic neschimbată forma
dintâi a chipului divin.
N-am fost argilă când durerea
sub grele lovituri m-a pus
să nu mă sfărm ajuns sub ele,
ci să mă-ndoi şi mai supus.

Argilă-am fost atunci când ploaia
de har ceresc s-a revărsat,
în loc să intre-n mine rodnic,
s-a scurs grăbit şi s-a uscat.
Argilă aspră-am fost când roade
în mine ai dorit să vezi,
cernoziom sfărmat, când Chipul
în mine-ai vrut să-Ţi modelezi.

… N-am fost argilă-asemănată cu aurul cel luminos,
am fost cernoziomul negru, cu chip închis şi-ntunecos,
n-am fost, la timp, nici bună-argilă,
n-am fost nici bun cernoziom,
am fost o slabă şi săracă, şi aspră inimă de om!…