Preot Iosif Trifa

cruce-dlFiul Meu, ţi se pare crucea prea grea? O, priveşte mereu în sus către cer. Nu te uita la lume, ci te uită la cer. Privind mereu în sus, vei afla că drumul crucii are o singură direcţie: în sus, către cer.

Drumul crucii n-are coborâş, ci numai suiş. Crucea n-are nici măcar drum de şes, ci numai drum de suit. Cu crucea trebuie să urci mereu. Cu crucea ta trebuie să vii la Golgota Mea. Iar Eu am fost răstignit sus pe deal, pentru ca toţi cei ce vin la Mine să urce, să suie.

Fiul Meu, nu te îngrozi de urcuşul crucii. Uită te bine în sus, la cer, şi vei vedea că pe calea asta îngustă şi grea au suit toţi acei care petrec acum în slava Mea.

Fiul Meu, uită-te în sus, la cer; Uită-te la raza şi lumina care se pogoară de acolo. Pentru cine am pregătit Eu oare slava şi bucuria din cer?

Pentru tine, iubitul Meu, şi pentru toţi care în această viaţă crucea ca jug au purtat. Aceştia sunt cei care au semănat cu lacrimi, iar pe urmă cu bucurie vor secera (Ps. 125, 5).

Multe au suferit, multe au răbdat, dar mare le a fost pe urmă răsplata.

Fiul Meu, oricât de lungă ţi s-ar părea viaţa, în marea veşnicie ea este numai o clipă. Iar cu această clipă – oricât de grea ar fi fost ea – cei înţelepţi şi au asigurat aici, în cer, fericirea cea veşnică.

Deci, fiul Meu, oricât de grea ţi s-ar părea crucea, curaj! Încă puţin, numai puţin, şi vei scăpa şi tu în marea veşnicelor bucurii. Încă puţin, numai puţin, şi vei vedea şi tu deschizându-ţi-se cerul şi braţele Mele. Pentru o clipă trecătoare de suferinţă, vei dobândi o veşnicie netrecătoare de fericire.