Traian Dorz, din «Hristos – Jertfa noastră»
„După aceea, Iosif din Arimateea, care era ucenic al lui Iisus, dar pe ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat să-i dea voie să ia trupul lui Iisus de pe cruce. Pilat i-a dat voie. El a venit deci şi a luat trupul lui Iisus.“ (Ioan 19, 38)
Binecuvântat să fie Domnul, Care le-a prevăzut pe toate şi le-a rânduit cu înţelepciune. Care a pregătit pentru orice lucru al Său o unealtă potrivită. Şi pentru orice situaţie, o ieşire la timp.
Iată un nume nou, un ucenic nou, o nouă unealtă a lui Dumnezeu, de care nu se mai vorbise înainte.
Iosif din Arimateea apare tocmai la timp, când era mai mare nevoie de el. Când apăruse o trebuinţă pe care n-o putea rezolva altcineva.
Apare cum apăruse şi Simon din Cirena să ajute la purtarea crucii când greutatea ei ajunsese prea mare. Şi când altcineva nu se găsea în stare de acest lucru decât el. Cum apăruse Maria cu mirul său. Şi Marta cu casa ei primitoare.
Să nu descurajăm niciodată în umblarea cu Iisus. Să nu ne îngrijorăm niciodată cu deznădejde de viitorul Trupului lui Hristos. Să nu pierdem niciodată speranţa şi încrederea în puterea şi grija lui Dumnezeu faţă de mădularele lui Hristos. Faţă de rămăşiţele Sale. Faţă de Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu Însuşi Sângele Său cel Sfânt.
Chiar când toate mădularele Adunării şi Bisericii par moarte, când ochii ei nu mai văd, când mâinile ei nu mai lucrează, când picioarele ei nu mai merg, când inima ei nu mai arde, – bunătatea şi iubirea Tatălui poartă totuşi grijă faţă de ai Săi. Trupul acesta este totuşi scump, pentru ceea ce a fost el înainte. Şi pentru ceea ce va fi în urmă.
Iosif, ucenicul pe ascuns, se ferise atât de bine tot timpul până acum, aşa încât nu ştiuse nimeni că şi el era un ucenic al lui Iisus. A venit însă clipa când şi el a trebuit să-şi dovedească prin faptă dragostea şi credinţa faţă de Domnul.
Dacă Iosif nu şi-ar fi înţeles atunci datoria sa, dacă răspunderea lui faţă de această datorie n-ar fi biruit atunci frica de iudei din inima sa, dacă Iosif n-ar fi prins prilejul acela unic care i se oferea, să facă acel lucru frumos pentru Iisus, cum făcuse la vremea ei şi Maria (In. 12, 3), – atunci Iosif ar fi rămas un necunoscut, un fricos, un laş şi un osândit pentru totdeauna. Şi în zadar ar fi fost toată speranţa lui şi ucenicia lui.
Nu oricine mai putea să meargă la Pilat, să îndrăznească a cere ceva pentru Iisus, din pricina Căruia acesta avusese atâta frământare şi necaz. Dar Iosif îndrăzneşte.
Acum apare în inima lui iubirea pentru Iisus, care biruie orice frică şi-l face pe Iosif în stare să-şi asume orice răspundere în faţa dregătorului şi a iudeilor pentru Iisus.
Pot să-l bănuiască toţi, pot să-l acuze, pot chiar să-l şi dea afară din slujba sa, pot să-i râdă sau să-i plângă, lui nu-i mai păsa. Acum a sosit momentul ca să se arate pe faţă ceea ce era până acum în ascuns.
Datoria conştiinţei lui îi porunceşte acum ceva mai presus decât toate temerile.
Nu altul, ci el este acela care trebuie să facă acest lucru.
Până acum toţi îşi făcuseră partea lor – acum venea partea lui.
Credinciosule şi frate ascuns!
Dacă într-adevăr eşti un ucenic şi credincios adevărat al lui Iisus, tu trebuie să-ţi înţelegi momentul datoriei tale faţă de Dumnezeu. În acel moment, dragostea ta adevărată trebuie să biruie şi să izgonească frica (I In. 4, 18).
În acel moment, tu trebuie să ieşi din ascunzişul tău, să treci de partea lui Iisus şi în ajutorul necăjiţilor Lui, orice s-ar întâmpla cu tine şi cu funcţia ta.
Dacă vei face aşa, numele tău va fi scris în cartea vieţii şi fapta ta, o singură faptă, dar nemuritoare şi frumoasă, îţi va atrage o preţuire şi o răsplată nemuritoare ca a lui Iosif.
Iosif poate n-a făcut nimic pentru Iisus cât El era viu.
N-a mers să-L ajute, cât se putea ajuta El singur sau alţii.
Nu a făcut ceva, cât mai era şi altcineva care putea să facă acel ceva pentru Iisus.
Dar când nimeni nu mai putea face nimic, atunci s-a dus el, care ştia că poate.
Desigur, şi dacă nu o făcea Iosif, aceasta tot s-ar fi făcut cumva. Avea grijă Însuşi Dumnezeu de aceasta.
Dar s-ar fi făcut fără el. Şi Dumnezeu, Care cunoştea dorinţa lui Iosif de a face şi el ceva pentru Iisus, n-a vrut să împlinească acest lucru fără el.
Credinciosule ascuns, şi tu vezi acum care este datoria de conştiinţă faţă de Iisus!
Când vei vedea că a sosit momentul, nu te mai ascunde.
Ieşi din frică şi împlineşte-ţi această datorie.
În felul acesta, Dumnezeu îţi dă poate unicul prilej să ţi câştigi şi tu nemurirea lângă Iisus şi de la El.
Slavă şi recunoştinţă veşnică Ţie, Doamne Iisuse, Slavă Ţie!
Tu, Care le-ai văzut şi le-ai prevăzut pe toate, ai rânduit un om şi-o rezolvare pentru orice problemă a Ta şi a Bisericii Tale.
Dăruieşte-ne nouă, tuturor amărâţilor Tăi, o încredere neclintită că Tu nu vei lăsa Trupul Tău, Biserica Ta Sfântă, în părăsire.
Nici chiar când a ajuns într-o stare jalnică, lipsită de orice putere şi de orice viaţă, ca un trup mort, cum era al Tău atunci.
Ba tocmai cu atât mai mult n-o vei lăsa atunci.
Ci vei găsi mijlocul şi unealta prin care să o pregăteşti pentru păstrare şi înviere.
Amin.