din CÂNTAREA ANILOR
O, nu priveliştea-i schimbată,
ci ochii tăi au azi puteri
şi văd mai mult ca altădată,
cât nu puteau cuprinde ieri!
Aceleaşi vremi, aceiaşi oameni,
ca ieri, sunt şi-astăzi tot aşa,
tu eşti acel ce nu mai semeni,
tu eşti schimbat – şi faţa ta!
Azi ţi-s privirile mai sfinte,
ţi-s mai curate ca-n trecut
– şi văd ce nu vedeau nainte,
ştiu ce nainte n-au ştiut.
De-a lor lumină te pătrunde
iar nu de ochii cei trupeşti,
că miez e ceea ce s-ascunde,
dar coajă-i ceea ce priveşti!