SFÂNTUL OASTEI: APOSTOLUL PAVEL

Un vechi obicei este că aproape toate breslele de oameni îşi au câte un sfânt păzitor. Un sfânt patron şi protector. Spre pildă, corăbierii, încă din vechime, îl au pe Sf. Cristofor etc.
Noi, la Oastea Domnului, Îl avem pe Iisus Biruitorul. El este Păzitorul, Patronul şi Conducătorul nostru. Iar dacă totuşi, pe lângă Domnul şi Mântuitorul nostru, e vorba să avem şi noi un sfânt al Oastei, apoi acela, eu zic să fie Sfântul şi marele Apostol Pavel.
Acum patru ani, în primul congres al Oastei, eu am făcut o rânduială la Oaste: praznicul Duhului Sfânt să fie praznicul cel mare al Oastei. Şi iată, acum mai fac o rânduială: Sfântul Apostol Pavel să fie sfântul Oastei, apostolul Oastei. Sfântul şi apostolul Oastei este Apostolul Pavel, pentru că în şcoala lui am învăţat noi, ostaşii Domnului, ostăşia şi nebunia pentru Hristos.
În şcoala Apostolului Pavel am învăţat şi eu ceea ce i-am învăţat pe ostaşii Domnului. El mi L-a arătat ca nimeni altul pe Iisus cel Răstignit. Şi m-a trimis şi pe mine pe la „romanii”, „corintenii”, „filipenii”, „tesalonicenii” din ţara aceasta, să le vestesc cu tărie pe Iisus cel Răstignit. De la el am învăţat „să mă cheltuiesc şi pe mine însumi” pentru vestirea Evangheliei şi mântuirea altora (II Cor 12, 15).
De la Apostolul Pavel avem duhul Oastei, duhul în care s-a făcut Oastea: dragostea, nebunia, jertfa pentru cauza lui Iisus cel Răstignit. El ne-a strigat mereu că nu vrea să ştie nimic altceva între noi, decât pe Iisus cel Răstignit (I Cor 2, 2).
El ne-a pornit pe sate şi oraşe, să-L vestim pe Domnul. El – care a făcut 8000 de kilometri pe jos, prin „primejdii de moarte” şi osteneli supraomeneşti – el este sfântul şi apostolul celor care colindă azi satele şi oraşele cu vestirea lui Iisus cel Răstignit.
Fiecare ostaş al Domnului trebuie să fie un ucenic al Ap. Pavel, un învăţăcel crescut în „şcoala” lui, plin de foc şi îndrăzneală.
Fiecare ostaş să fie unul din „fraţii” Epistolelor Ap. Pavel. Şi fiecare adunare şi grupare de Oaste să fie câte un „Efes”, „Tesalonic”, „Roma”, „Corint”.
Sfinte Apostol Pavel! În praznicul tău, te rugăm, cercetează-ţi şi pe „fraţii” tăi din Oastea Domnului. Căci iată, „Corintul”, „Roma”, ,Efesul” au înviat din nou în ţara noastră românească. Şi ca odinioară, „fraţii” aceştia te aşteaptă să vii în mijlocul lor cu duhul tău, cu focul tău. Aşteaptă să le mai trimiţi câte un „Timotei”.
Cercetează-ne, Sfinte Apostole, cu duhul tău. Întăreşte-ne cu duhul tău. Mângâie-ne cu duhul tău şi te roagă bunului nostru Mântuitor pentru lupta şi izbânda noastră.

«Isus Biruitorul 27 / 30 iunie 1935, p. 1