Vlad Gheorghiu

M-a întrebat cineva odată după ce criterii să-şi aleagă prietenii. Mi s-a părut atunci că trebuie gândit bine răspunsul, că oamenii sunt atât de diferiţi unul de altul, şi atât de multe lucruri pot lega pe oameni…
Şi totuşi… numai un singur lucru poate lega pe oameni într-o pietenie adevărată: Hristos.
Sunt prietenii de interes care ţin cât ţine interesul care le naşte. Sunt prietenii de plăceri, care ţin numai cât le întreţine cauza care le-a creat: plăcerea. Sunt prietenii de anturaj, care ţin atât cât trăieşti în mediul acela.
De aceste prietenii, fugi cât poţi. Multe duc la pierzare, uneori ireversibil. Câţi n-au plătit cu ratarea întregii lor vieţii, cu închisoare sau chiar cu moartea, prieteniile nepotrivite, anturajele nesănătoase!
Tu, tinere care doreşti mântuirea, chiar dacă abia ai pornit pe drumul desăvârşirii, probează-ţi prietenii după tiparele lui Hristos!
Numai prieteniile bazate pe dragoste, pe idealuri comune, pe simţăminte comune, durează atât cât acestea îşi păstrează calitatea de virtute, până ce nu intervine nimic care să le întineze. Numai prieteniile ancorate puternic în Hristos sunt cele nepieritoare. Prietenia în trei: eu, tu şi Hristos. Aceasta este prietenia adevărată. Aceasta este treimea prieteniei.
Am auzit despre doi prieteni care s-au legat cu jurământ în biserică, în faţa altarului, când amândoi se aflau la greu, cu jurământul acesta: primul care-l va părăsi pe celălalt să ardă de foc. Şi totuşi s-au despărţit doar pentru că unul a găsit un serviciu ceva mai bun decât celălalt. Cel care-a plecat primul şi-a adus aminte de prietenul lui doar când abia a scăpat cu viaţă, ars şi schimonosit de cicatrice, dintr-un incendiu. Iar celălalt nici n-a observat că prietenul său chiar la părăsit. Şi-a adus aminte de jurământul lor abia când cel ars şi plin de urme adânci venise să-şi ceară iertare de la el. Iată cât ţine o prietenie, chiar închegată pe principii puternice, dar lipsită de Hristos, Prietenia Însăşi.
Singurul criteriu după care poţi să-ţi laşi inima să se lege de un prieten este Hristos. Câtă vreme simţi în inima cuiva dragostea de Hristos, dorinţa de frumos şi de bine, ţeluri înalte şi nefireşti, preocupări sănătoase, purtare virtuoasă, statornicie, răbdare, bunătate, blândeţe, compasiune, şi mai ales când toate acestea izvorăsc mai întâi din tine, atunci poţi să-ţi laşi inima să-şi facă un prieten. Şi să nădăjduieşti că această relaţie, această frumoasă părtăşie va dura câtă vreme vă veţi păstra sentimentele depline şi sincere. Şi cât nu încetează respectul unuia faţă de celălalt. Chiar şi numai în umbra subconştientului de ar răsări în unul ideea că el e mai tare, mai vrednic ca celălalt, şi gata, prietenia încet, dar sigur se stinge. Sinceritatea şi smerenia sunt sentimentele pe care se statorniceşte prietenia.
Sfânta Scriptură spune însă că „blestemat fie omul care se încrede în om“ (Ieremia 17, 5). Cu cât ţi-ai legat mai tare inima, cu atât o eventuală trădare ţi-o va răni mai tare. Singura prietenie care nu va răni niciodată este cea a Domnului nostru Iisus, care a dovedit statornicie în dragostea lui faţă de toţi oamenii. El este Prietenia Însăşi. Cine i-a descoperit-o este un om fericit. Şi va avea mii de prieteni adevăraţi. Chiar şi atunci când va fi singur în munţi şi va striga precum Sfântul Ilie: „Numai eu singur am rămas“ (III Regi, 19, 14), tot va mai avea şapte mii de bărbaţi prieteni, care nu s-au plecat înaintea lui Baal. Pentru că El este izvorul Prieteniei.