Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica
Trebuie cinstiţi sfinţii pentru că sunt prieteni al lui Hristos, fii şi moştenitori ai lui Dumnezeu, după cum zice Ioan Teologul şi Evanghelistul: „Toţi cîţi l-au primit le-a dat putere să ajungă copii ai lui Dumnezeu”. „Încât nu mai sunt robi, ci fii”; „dar dacă sunt fii sunt şi moştenitori, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori ai lui Hristos”. Iar Domnul în sfintele Evanghelii zice apostolilor: „Voi sunteţi prietenii mei. Nu vă mai numesc robi, căci robul nu ştie ce face Domnul lui”. Dar dacă Creatorul tuturor se numeşte împăratul împăraţilor, Domnul domnilor, Dumnezeul dumnezeilor, negreşit că şi sfinţii se numesc dumnezei, domni şi împăraţi.
Dumnezeul acestora este şi se numeşte Dumnezeu, Domn şi Împărat. „Căci eu, spune Dumnezeu lui Moise, sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov”. Iar pe Moise Dumnezeu l-a făcut dumnezeul lui Faraon. Nu spun că ei sunt dumnezei, împăraţi şi domni prin fire, ci sunt numiţi aşa pentru că au împărăţit şi au stăpânit peste patimi şi au păzit nefalsificată asemănarea cu chipul dumnezeiesc, potrivit căruia au fost creaţi – căci se numeşte şi icoana împăratului împărat – şi pentru că sunt uniţi cu Dumnezeu după voinţă şi l-au primit locuitor înăuntrul lor, iar prin participarea la El au devenit prin har ceea ce este El prin fire. Pentru ce dar nu trebuiesc cinstiţi cei care au ajuns slujitori şi prieteni şi fii ai lui Dumnezeu? Căci cinstea dată de cei împreună robi către cei buni este dovada dragostei faţă de Stăpânul obştesc.
Aceştia au ajuns cămări şi locaşuri curate ale lui Dumnezeu. „Voi locui şi voi umbla întru ei, spune Dumnezeu, şi voi fi lor Dumnezeu”. Iar dumnezeiasca Scriptură spune că „sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi nu se va atinge de ele moartea”. Moartea celor sfinţi este mai degrabă somn decât moarte. „Căci s-au ostenit în veacul de acum şi vor trăi până la sfârşit”. Şi: „Cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui”. Şi ce este mai cinstit decât a fi în mâna lui Dumnezeu? Dumnezeu este viaţă şi lumină, iar cei care sunt în mâna Domnului sunt în viaţă şi lumină. Dar că Dumnezeu a locuit prin mijlocirea minţii şi a trupurilor lor, o spune apostolul: „Nu ştiţi că trupurile voastre sunt templu al Sfântului Duh, care locuieşte întru voi?”, „Domnul este Duh”. Şi: „Dacă va strica cineva templul lui Dumnezeu, Dumnezeu îl va strica pe acela”. Prin urmare, cum nu trebuiesc cinstite templele însufle ţite ale lui Dumnezeu, locaşurile însufleţite ale lui Dumnezeu? Aceştia pe când trăiau au stat cu îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu. Stăpânul Hristos ne-a dat ca izvoare mântuitoare moaştele sfinţilor, care izvorăsc, în multe chipuri, faceri de bine şi dau la iveală mir cu bun miros. Nimeni să nu fie necredincios! Dacă prin voinţa lui Dumnezeu a izvorât în pustiu apă din piatră tare şi din falca măgarului apă pentru Samson căruia îi era sete, este de necrezut ca să izvorască mir bine mirositor din moaştele mucenicilor? Cu nici un chip pentru cei care cunosc puterea lui Dumnezeu şi cinstea pe care o au sfinţii de la Dumnezeu.
În legea veche era socotit necurat tot cel care se atingea de un mort, dar nu erau socotiţi necuraţi înşişi morţii. Dar după ce însăşi viaţa şi cauza vieţii a fost socotită între morţi, nu mai numim morţi pe cei care au adormit întru nădejdea învierii şi cu credinţa în El. Cum poate să facă minuni un corp mort? Cum dar prin ei demonii sunt puşi pe fugă, bolile sunt alungate, bolnavii se vindecă, orbii văd, leproşii se curăţă, ispitele şi supărările se risipesc şi se pogoară toată darea cea bună de la Tatăl luminilor peste aceia care cer prin ei cu credinţa neîndoielnică? Cât de mult trebuie să te osteneşti ca să găseşti un sprijinitor, care să te prezinte împăratului celui muritor şi să pună pe lângă el cuvântul pentru tine! Dar nu trebuiesc oare cinstiţi apărătorii întregului neam omenesc, apărători care se roagă lui Dumnezeu pentru noi? Da, trebuie să-i cinstim, ridicând biserici lui Dumnezeu în numele lor, aducând roduri, prăznuind pomenirile lor, bucurându-ne în aceste zile de prăznuire în chip duhovnicesc, pentru ca să fie potrivită bucuria cu aceia care ne-au adunat la prâznuire, pentru ca nu cumva încercând să-i cinstim, din contră să-i supărăm.
Prin cele care Dumnezeu este cinstit, prin acelea se vor bucura şi slujitorii lui: de acelea de care Dumnezeu se mînie, de acelea se vor mânia şi osta şii lui. În psalmi, în imne şi în cântări duhovniceşti, în umilinţă şi în milostenie faţă de cei lipsiţi, noi credincioşii să cinstim pe sfinţi, căci prin acestea mai ales se cinsteşte Dumnezeu. Să le ridicăm stâlpi, icoane văzute şi noi înşine să ne facem, prin imitarea virtuţilor lor, stâlpi şi icoane însufleţite ale lor. Să cinstim pe Născătoarea de Dumnezeu, pentru că este în sens propriu şi real Maica lui Dumnezeu. Să cinstim pe proorocul Ioan, pentru că este înainte mergător, botezător, apostol şi mucenic – căci, după cum a spus Domnul, „nu s-a ridicat între cei născuţi din femei mai mare decât Ioan” – pentru că şi acesta a fost primul propovăduitor al împărăţiei. Să cinstim pe apostoli, pentru că au fost fraţi ai Domnului, martori oculari şi slujitori ai patimilor Lui „pe care Dumnezeu şi Tatăl cunoscându-i mai dinainte, mai dinainte i-a şi hotărât să fie asemenea chipului Fiului Lui”, „întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea păstori şi învăţători”. Să cinstim pe mucenicii Domnului, aleşi din toate categoriile sociale, pentru că sunt ostaşi ai lui Hristos şi au băut paharul Lui atunci când s-au botezat cu botezul morţii Lui făcătoare de viaţă, aşa că au ajuns părtaşi patimilor şi slavei Lui. Înainte stătătorul lor este protodiaconul şi apostolul lui Hristos, primul mucenic Ştefan. Să cinstim şi pe cuvioşii noştri părinţi, pe purtătorii de Dumnezeu asceţi, cei care au luptat cu tărie mucenicia cea mai îndelungată şi mai grea a conştiinţei, „care au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, fiind lipsiţi, strâmtoraţi, îndurând rele, ei de care lumea nu era vrednică, rătăcind în pustii, în munţi, în peşteri şi în crăpăturile pământului”. Să cinstim pe profeţii dinaintea venirii harului, pe patriarhi, pe drepţi, pe cei care au vestit mai dinainte venirea Domnului. Privind la traiul tuturor acestora, să le urmăm credinţa, dragostea, nădejdea, zelul, viaţa, stăruinţa în patimi, răbdarea până la sânge ca să avem părtăşie cu ei şi la cununile slavei.