domnul-inmulteste-painile-si-pestii5„Le-au adunat deci şi au umplut douăsprezece coşuri cu fărâmiturile care rămăseseră din cele cinci pâini de orz după ce mâncaseră toţi.“

Câte un coş pentru fiecare ucenic.
Ucenicii împărţiseră pâinea, făcând slujba aceasta împre-ună cu Domnul pentru mulţimea flămândă
şi tot ei au adunat şi fărmiturile.
Ei se gândiseră pentru prezent. Şi tot ei se gândiseră şi pentru viitor.

Slujitorii lui Hristos sunt şi slujitorii celorlalţi oameni.
Cine se învredniceşte de cinstea de a fi ucenic al Domnului trebuie să fie în stare să sufere şi să poarte şi povara şi grija altora.
Cine începe, acela să şi sfârşească lucrul încredinţat lui.

Fiecare ucenic adunase câte un coş de fărmituri.
Aceasta era hrana trebuitoare celor care se înapoiau pe drumul lung prin pustiu până acasă. Iar ucenicii trebuiau să împartă celor ce plecau.
Domnul Iisus îngrijeşte de toţi cei care merg după El pe tot drumul vieţii lor până când vor ajunge Acasă.
El îngrijeşte în chip deosebit în locuri pustii, pe drumuri singuratice şi grele.
Şi ne învaţă prin aceasta să fim cu grijă şi să nu risipim hrana atunci când o avem.
Dar pentru că mulţimea nu ştia nici atâta lucru, Domnul îi pune tot pe ucenicii Săi să le strângă şi să le dea merindea trebuincioasă.

Doamne Iisuse, fii binecuvântat că nu ne-ai lăsat nici-odată nici pe noi să pierim de foame şi de uscăciune!
Ai trimis mereu pe ucenicii Tăi să adune ei pentru noi şi în locul nostru, dacă noi am fost neştiutori şi nu ne-am gândit să strângem nimic.
Toată grija noastră ai purtat-o numai Tu şi numai prea-iubiţii Tăi, părinţii şi fraţii noştri duhovniceşti.
Câtă hrană avem în coşurile cărţilor pe care ni le-au lăsat ucenicii Tăi nouă !…
Câtă în vorbirile lor, în scrierile lor, în tot ce ne-au dat ei nouă! Câtă muncă au depus ei pentru tot ce avem noi acum din belşug!

Când Domnul i-a trimis mai târziu pe ucenicii Săi să meargă să propovăduiască Cuvântul Sfânt, le-a poruncit să nu ia cu ei nimic pe drum, afară de credinţa şi dragostea Lui.
Şi ei L-au ascultat.
Iar când s-au întors şi El i-a întrebat dacă au dus ei lipsă de ceva, au fost sinceri când I-au răspuns: «De nimic, Doamne!»

Pentru că, într-adevăr, nici nu duseseră lipsă de nimic (Luca 22, 35).
Fiindcă n-a fost niciodată — şi cât va fi lumea nici nu va fi vreodată vreun suflet care să fi părăsit ceva pe pământ într-adevăr numai pentru Numele lui Iisus Hristos şi care să ducă lipsă (Marcu 10, 29-30).
Adevărate sunt făgăduinţele lui Dumnezeu şi nici unul din cei care s-au încrezut în El şi au ajuns pe drumuri pentru Evanghelia Lui, n-au murit de foame.
Pe drumul spre Domnul sau pentru El, grija de hrana ascultătorilor şi ucenicilor Săi o poartă El Însuşi.
Porniţi numai, prin credinţă, după Hristos şi veţi vedea!
Dar fiţi gata să mulţumiţi şi pentru fărmituri!…

O, Doamne Iisuse,
Tu ştii tot ce are să ni se întâmple şi nouă în viitor,
cum ai ştiut de lipsurile celor care aveau să facă drum prin pustie şi ai îngrijit pentru ei de mană sau de fărmituri tot aşa.
Te rugăm îngrijeşte totdeauna de noi şi pregăteşte-ne tot timpul hrană îndestulătoare pentru când vom avea de străbătut prin pustiul încercărilor şi al prigoanelor pentru Cuvântul Tău.
Amin

Traian Dorz, Hristos – Pâinea noastră