Ar trebui-nsemnat pe frunte, ca să-l cunoască toţi,
la rând,
dar oile şi porumbeii, şi boii, mai ales, oricând,
căci pe fiinţele acestea le-nşală şi le vinde el
cu vorbe dulci şi prefăcute,
cu duh ascuns
şi gând mişel.
O, cei curaţi ca porumbeii
şi blânzi ca boii cei smeriţi,
de cel făţarnic totdeauna vă depărtaţi
şi vă feriţi!
Trăind din prefăcătorie, e şi primejdios, şi crud
şi va-nşela întotdeauna pe câţi îl cred
din câţi l-aud.
Căutând câştig în lumea asta –
şi-n cealaltă necrezând –
el predică mai iute iadul decât pe Dumnezeu,
oricând.
Vorbind mai mult despre Satana
decât de Crucea lui Hristos,
el creşte frica, nu credinţa,
căci el din frică ia folos.
Lui de sfinţenie nu-i pasă, ci numai de ceremonii,
rosteşte-al Domnului Sfânt Nume
s-ascundă-a lui făţărnicii
spre a-şi putea să-nfăţişeze drept adevăr
a lui minciuni
şi spre-a putea-nşela mai sigur
pe cei nevinovaţi şi buni
sau spre-a putea să măgulească
pe cei ce-n rele se complac
şi căror el,
pentru o plată,
le iartă toate câte fac.
El nu Bisericii-i slujeşte, deşi trăieşte de la ea,
că nu-i al ei,
ci-i al minciunii. Cu vorba şi cu fapta sa.
Cuvântul său e-al lui
– şi nu e, cum zice, al lui Dumnezeu,
ci sub versete îşi ascunde, vicleanul, scopul lui, mereu.
Vorbirea lui ţinteşte numai al lui nelegiuit folos
ca cei ce-aud pe el să-l caute,
nu să-L urmeze pe Hristos!
Nu lui Hristos să-I dea viaţa,
ci lui, cinstire şi argint;
cei ce-l plătesc – spun «adevărul»,
cei ce nu-i dau nimica – «mint»!
Hristos condamnă totdeauna:
desfrâu şi crime, şi-uneltiri,
făţarnicul le află scuze
şi le găseşte-ndreptăţiri!
Căci umblă după slava lumii şi banii ei,
în orice fel,
respect de adevăr nu are,
nici frica Domnului, în el.
Chiar lumea-ntreagă să-i arate,
n-ar recunoaşte c-a greşit,
Vorbeşte numai în «sentinţe»
şi-n toate-i «cel mai priceput»;
el doar cu sfinţii se compară,
cu drepţii-i place-a fi trecut.
Făţarnicul viclean şi lacom,
răzbunător şi crud, şi rău
nimic nu-i iartă,
nici nu-i uită cui crede că-i vrăjmaşul său.
Toţi ceilalţi oameni,
după moarte, îl lasă-n pace pe-un duşman,
dar el şi din mormânt l-ar scoate
să-l rupă-n gheare de vultan.
În ură, el e ca satana: căutând să nimicească-n veac
şi sufletul, şi trupul celui ce nu-i vorbeşte lui pe plac.
El, în orbia lui, nu vede cât sufăr alţii după el,
dar chiar dac-ar vedea, nu-i pasă de nimenea,
în nici un fel.
Pot alţii să plătească totul cu plâns, cu sânge,
cu venin,
ce-i pasă lui, dacă el poate din toate câştiga puţin!
Falsifică învăţătura şi se preface că-i ce nu-i,
putând să umble-n şapte feţe,
ca să-şi ajungă scopul lui…
– Făţarnic blestemat, când oare te vei trezi
din „visul“ tău
şi din beţia morţii,-n care slujeşti nemernic
celui rău?
Sau: coasa îngerului morţii aştepţi să te lovească-ntâi?
atunci vrei să te-ntorci când groaznic ţi-o vei vedea
la căpătâi?
Când cel din urmă lucru care te va-nsoţi
l-al tău sfârşit
va fi blestemul şi osânda acelor ce i-ai amăgit?
Şi toată roada ta pe lume va fi gunoiul care-l laşi
din căile deşertăciunii nevrednicilor tăi urmaşi?
gunoiul şi deşertăciunea de dragul cărora ţi-ai dat
şi sufletul, şi veşnicia vrăjmaşului ce te-a-nşelat!
Iar Dincolo, în Veşnicie, pe veci, cu groază vei vedea
ce plată dă satana celor ce-au ostenit în slujba sa
când, de la moarte,
despuindu-i de-a slavei lumii amăgiri,
i-nşfacă să le dea răsplata nelegiuitei lor trăiri.
– Îţi vei vedea cu groază locul ce tu ţi l-ai gătit mereu
şi-n care
cu blestemul ultim
o să te-alunge Dumnezeu!
O, dacă te-ai trezi acuma şi-ai mai putea a te căi
să te întorci – schimbându-ţi viaţa
ai mai putea nădăjdui!…
Dar cei ce duc aşa o viaţă sunt la-mpietrire osândiţi…
O, oi şi boi, deschideţi ochii,
ca să-l vedeţi
şi ocoliţi!…
Traian DORZ