Comori Nemuritoare

Deşertăciuni şi vis sunt toate
în lumea asta de acum,
averea lumii-i amăgire
şi măreţia ei e fum.

Fericit cine-şi adună
avuţia cea de Sus,
fericit cine-mpreună
umblă cu Iisus, rabdă cu Iisus, moare cu Iisus,
el şi-nvie cu Iisus!

Nu-i o mai mare nebunie
decât să-L uiţi pe Dumnezeu
şi sufletul să-ţi legi de lume,
şi trupul, de păcatul greu.

Cu-adevărat deşertăciune
sunt toate şi-amăgiri, şi vis,
zadarnic se frământă omul
precum Scripturile au zis. | Continuare »

Maica Domnului Iisus:
crin al Cerului de Sus,
rai al sfintei bucurii,
– binecuvântată fii!

Maica Domnului Hristos:
dar al gândului duios,
floarea zărilor cereşti,
– binecuvântată eşti!

Maica Marii Îndurări:
chip al sfintei ascultări,
taina sfintei profeţii,
– binecuvântată fii!

Maica Domnului Hristos:
rodul Duhului frumos,
mila inimii-omeneşti,
– binecuvântată eşti!

Maica Domnului Iisus:
rugătoarea noastră Sus,
te cinstim supuşii fii,
– binecuvântată fii!  (Traian DORZ)

Traian Dorz, din vol. «Minune şi Taină»

Pentru c-ai avut chemarea
cea mai sfântă pe pământ,
binecuvântare ţie,
Maica Sfântului Cuvânt.

Pentru c-ai crezut când încă
nimeni nu credea-n Hristos,
binecuvântare ţie,
cu un imn în veci frumos.

Pentru c-ai iubit pe Domnul
cum nu-i om să-L fi iubit,
binecuvântare ţie
într-un fel desăvârşit.

Pentru c-ai urmat pe Domnul
suferind tot chinul Lui,
binecuvântare ţie
cum pe lume nimănui.

Pentru c-ai slujit pe Tatăl
cu un preţ nemăsurat,
binecuvântare ţie,
Crinul Lui cel mai curat.

Pentru c-ai slăvit pe Fiul
ca pe-un Dumnezeu deplin,
binecuvântare ţie,
Maica Lui, în veci! Amin.

Traian DORZ, din vol. LA GOLGOTA

Bogăţie,
lanţ al morţii ce tragi sufletu-n pierzare,
cu pământul sau cu banii,
sau cu slava-nşelătoare,
tu desparţi pe veci de Domnul
mii de suflete-nşelate
care-ţi strâng mereu gunoiul,
îngropându-se-n păcate!

Bogăţie,
vis de-o clipă, a pieirii neagră şoaptă,
somn vrăjmaş din care moartea
şi sicriul mai deşteaptă,
câte suflete-amăgite ai pierdut tu pe vecie,
fum şi şarpe, şi-amăgire,
demon groaznic – bogăţie!

Omule ce-n lumea asta încă stăpâneşti avere,
nu uita,
prin ea-ţi strângi astăzi fericire sau durere!
De-o păstrezi zgârcit şi lacom,
ai s-o pierzi pe veşnicie,
dar de-ajuţi cu ea pe alţii,
vei găsi-o-n bucurie!

În clipa morţii vede omul
cum trebuie să fi trăit,
ce cale trebuia s-aleagă
s-ajungă bine la sfârşit.

O, n-aştepta, o, n-aştepta,
c-atât de-aproape-i clipa ta,
primeşte-L pe Hristos acum,
să mergi la slavă, nu la scrum!

În clipa morţii vede toată
deşertăciunea ce şi-a strâns,
pe care-aşa curând o lasă,
schimbând-o cu un veşnic plâns.

În clipa morţii vede calea
păcatului pe care-a mers,
că nici un pas şi nici o vorbă,
şi nici o faptă nu s-au şters.

În clipa morţii vede groaza
în care se aruncă-mpins,
ce-i viermele ce nu mai moare,
ce-i focul cel pe veci nestins.

În clipa morţii vede slava
ce-l aştepta, dar n-a crezut,
şi fericirea, şi lumina
din cerul lui pe veci pierdut.

În clipa morţii, – dar atuncea
e prea târziu, e prea târziu,
un râs de-o clipă se plăteşte
cu plâns prea veşnic şi pustiu.

Traian Dorz, Cântări nemuritoare

Traian Dorz, Cântările din urmă

Bogatul meu Prieten, Iisuse adorat,
o, numai al Tău aur e scump cu-adevărat,
Tu ai al bucuriei nemărginit senin
de-mbrăţişări şi cântec întotdeauna plin.

O, dacă Te-ar cunoaşte,
Iisuse, cei lipsiţi,
cum ar veni la Tine
şi-ar fi îmbogăţiţi!

Tu ai al mângâierii belşug desăvârşit
prin care faci durerea un cântec fericit,
Tu ai a’ izbăvirii nenumărate căi
prin care scapi în lume viaţa alor Tăi.

Tu ai ale Iubirii nebănuite stări,
să dai însingurării cereşti îmbrăţişări,
Tu ai al Veşniciei răstimp dumnezeiesc
în care să Te dărui la cei ce Te iubesc.

Nu poţi să faci la alţi-un bine
de nu-ţi faci ţie-ntâi un rău,
de nu poţi renunţa la tine,
n-ajuţi în veci pe-un frate-al tău.

Nu poţi da locul tău altuia
ca tu lipsit să nu rămâi,
nu iei povara nimănuia
făr’ să te-ncarci pe tine-ntâi.

Nu porţi a nimănui ocară,
să nu rabzi tu în locul lui
– cât nu eşti gata de-o povară,
nu faci vreun bine nimănui.

De nu poţi a-l iubi pe-un frate
mai mult decât viaţa ta,
credinţa ta în veci nu-l poate
nici suferi, nici ajuta.

Dar când iubeşti cu-aşa iubire
cum cere şi cum dă Hristos,
atunci simţi sfânta mulţumire,
căutând al altora folos.

O, frate, fă la alţii bine,
chiar dacă ţie-ţi faci un rău,
căci numai când te uiţi pe tine
poţi semăna cu Domnul tău…

Traian Dorz

Lidia Hamza

Când singură rămâi pe creanga vieții,
Tu frunza mea, iubirea mea de semeni,
Să nu te temi că vor veni nămeții,
Ce-a fost frumos în anii tinereții
Cu nicio toamnă nu va fi asemeni.

Nici vremea rece, tristă și ploioasă
Nu-i doar atât ce toamna duce-n pleoape,
Ci-i rodul strâns din munca cea voioasă
Și-i blidul cald ce-l pui la frați pe masă,
Cei de departe să ți-i simți aproape.

E primăvara plină de viață
Și ramura iubirii numai muguri,
Dar poate fi doar dulce dimineață
Ce nu știi de nu-ți pune-apoi în față
Furtuni, și ploi, și lacrime, și ruguri.

Dar vântul toamnei, cât ar fi de rece,
Nu bate până-i rodul în hambare.
De-a lungul verii, dragostea-și petrece
Atâtea brațe dragi pe unde trece
Și coace-n sânul ei numai cântare.

Iubirea mea de semeni, nu te teme!
A ta e pârga luptelor purtate,
A ta e toamna numai crizanteme
Ce nu se tem nicicum de reaua vreme,
Căci strălucesc pe frunți încununate.

Traian Dorz,  din CÂNTAREA ANILOR

Când ne-ai lăsat porunca milei
pentru de-aproapele sărman,
noi am simţit, Iisus, că Tu eşti
Acel duios Samaritean!

Căci, vai, şi noi eram odată
căzuţi tâlharilor cumpliţi,
strigând zadarnic după milă
zăceam uitaţi şi părăsiţi

Şi n-a fost nimeni să ne-ajute –
căci cine oare-ar fi putut
când sufletul zăcea-n pierzare
atât de-adânc şi greu căzut?

De n-ar fi fost a Ta iubire,
Preamilostiv Samaritean,
noi n-am fi-aflat nicicând odihna
din sfântul mântuirii han.

– O, dă-ne dragostea de semeni,
cu-a Ta blândeţe să-i iubim,
spre mântuirea tuturora
porunca milei s-o trăim!

O, milostiv Samaritean,
nu Tu-ai fost gol,
nici Tu, sărman,
ca noi c-un dar să-Ţi fi-ajutat,
ci noi am fost,
şi Tu ne-ai dat!

Nu Tu ai fost bolnav şi-nchis
în al durerilor abis,
ca noi să-Ţi dăm vreun rod bogat,
ci noi am fost,
şi Tu ne-ai dat!
Nu Tu ai fost străin, flămând
şi însetat, şi tremurând,
ca noi să-Ţi dăm veşmânt curat,
ci noi am fost,
şi Tu ne-ai dat!

Nu Tu erai,
nu Tu, Iisus,
căzut adânc şi-n chin nespus,
ca noi să Te salvăm de jos,
ci noi eram,
şi Tu ne-ai scos! (Traian DORZ)

Lidia Hamza

O, îngerul meu dulce trimis spre paza mea,
Vezi calea mea prin lume de-i bună sau de-i rea
Și stai mai lângă mine când crucea mi-i mai grea:

Când, tremurând, iubirea-mi se teme de vâltori,
Când vorba blând-n patimi se pierde uneori,
Când n-am putere-n luptă și scutu-mi zace spart,
Când pâinea-i prea puțină și nu știu s-o împart,
Când pasul meu se moaie că-i pare drum de șes,
Când pleoapa-mi obosită se-nchide prea ades,
Când umărul nu-și duce măcar povara lui,
Când înspre cel ce plânge vreo mângâiere nu-i,
Când nu mai am răbdare cu cel neputincios,
Când sufletul meu uită cântarea-n vers duios,
Când ruga nu-mi mai poate pleca genunchiul frânt,
Când lacrimi n-am să-mi spele al inimii veșmânt,
Când nori se strâng pe ceru-mi lumina să mi-o ia
Când pierd ai bucuriei fiori în lupta mea,
Când mâna-și cere dreptul de-odihnă prea ușor,
Când nu-mi mai caut frații de cruce și de dor…

O, vino, înger dulce spre paza mea trimis,
Cu aripa s-acoperi adâncul meu abis
Și numai către ceruri să-mi fie drum deschis.

Traian DORZ

Pot să văd cum altul are bogăţie câtă vrea
nu-i râvnesc deloc averea – ştiu ce-amar e-ascuns în ea,
dar când văd că altul are o credinţă mai cu foc
îmi doresc şi eu fierbinte acest fericit mijloc. | Continuare »

Cât de-nşelătoare-i slava
ce şi-o cred tiranii,
cât de scurtă-i fericirea
ce-o câştigi cu banii,
cât de-amară e dulceaţa
poftei vinovate!
– Fericit cel ce le vede
şi le lasă toate!

Mincinoasă-i promisiunea
ce-o dă linguşirea,
duşmănoasă-i ascultarea
ce-o dă asuprirea,
nestatornică-i puterea
care chinuieşte.
– Fericit cel ce le lasă
până nu plăteşte!

Blestemată-i slava care
şi-o doresc nebunii,
blestemat e viitorul
rânduit minciunii,
blestemată-i veşnicia
după neascultare.
– Fericit cel ce le vede
până ce nu moare! (Traian DORZ)

Unde-i dezmierdarea lumii,
unde-i nălucirea sa,
unde-i aurul şi-argintul,
unde-i tot ce-a fost în ea?
– Toate sunt ţărână, toate
umbră şi cenuşă sunt,
iată, câte duce omul
când se duce spre mormânt!

Numai harul, numai harul lui Iisus
însoţeşte, însoţeşte până Sus,
numai cel ce I-a slujit
e bogat şi fericit.

Iată, cum a zis prorocul:
ţărnă şi cenuşă sunt!
Luaţi seama ce s-alege
de toţi oamenii-n mormânt!…
Care este împăratul
sau oşteanul cel mai mic,
sau bogatul, sau săracul?
– toţi ajung la fel: nimic! | Continuare »

Acela care ştie bine ce-i slobozenia a zis:
– Nu-i nimeni liber ca acela ce-atârnă
numai de Hristos!…,
nu-i om mai liber
şi nu este mai libertate
ca a lui
… şi totuşi nici un om din lume nu este mai supus
ca el!

Adevărata libertate nu este cea când poţi să strigi:
«Aicea nu e libertate!» – şi totuşi nu păţeşti nimic…
– Chiar dacă-s blânzi legiuitorii
şi dacă-s temniţele goale
tot nu aceasta-i libertatea, căci, vai,
acolo, în curând,
în toţi va stăpâni dezmăţul
şi lăcomia,
şi ruşinea,
şi va sfârşi în prăbuşire această „libertate“ rea!

Ci-adevărata libertate e doar acolo
şi atunci
când suflete-s dezrobite din lăcomie şi păcat,
din superstiţii şi din patimi,
din ne-răbdare şi desfrâu,
când nu numai cuvântu-i liber,
ci sufletul
şi conştiinţa
eliberate de-ntuneric sunt ’nnobilate de Hristos! | Continuare »

Traian DORZ

Noi am aflat comoara ascunsă-n locul sfânt
când am primit chemarea, ca Levi de la vamă,
şi-am biruit în lupta dintre avânt şi teamă
când ne-am atins de Coasta Divinului Cuvânt.

Noi ne-am întors la ţărmuri cu luntrea grea de peşti
când mreaja, la Cuvântul Lui Sfânt, am aruncat-o
şi pacea conştiinţei deplină ne-am aflat-o
când ne-am predat deplinei trăiri dumnezeieşti.

Azi, noaptea ne-nfioară de-al Mirelui Sfânt dor
şi soarele ne spune de Faţa-I Strălucită,
şi şoaptele iubirii – de Nunta Fericită
la care-o să ne cânte al cerurilor cor.

O, veşnică Mireasă, etern Ierusalim,
cu Mielul al tău Templu, cu Mirele-al tău Soare,
suntem tot mai aproape de scumpa ta Intrare,
– trimite-un vânt prielnic, mai grabnic să sosim!

Traian DORZ

La ţărmul mării mele atât de frământate,
ai apărut odată, demult, Iisus Iubit;
vuia atunci furtuna cu valuri spăimântate,
– dar Tu mi-ai spus Cuvântul şi tot s-a potolit.

În nopţile tăcerii singurătăţii mele,
ai răsărit odată Tu, Soare Adorat,
şi toată zbuciumarea suspinelor din ele
s-a prefăcut cereşte un imn înfiorat.

În vatra sărăciei pustiului din mine,
Te-ai arătat odată Tu, Prietenul meu Drag,
şi-n locul unde singur plângeam printre ruine,
iubirea are-o casă, cântarea are-un steag.

Ce bine-mi este-acuma, Preabunul meu Iisuse,
– dar uneori mai tremur de-un gând îngrijorat:
nu-mi mai aduce noaptea singurătăţii duse,
nu-mi mai lua seninul pe care mi l-ai dat!

Traian DORZ

Suim plângând adesea în drum spre Ghetsimani
şi tot ţinutul parcă e-un plâns de mare jale,
dar nu ştim că la slavă s-ajunge prin duşmani
şi nici că la-nviere ieşim pe-a crucii cale.

Azi curge-n taină plânsul acelor ce sunt muţi
şi geamătul acelor ce nu pot să vorbească,
dar mâine ei cânta-vor pe vecii netrecuţi;
Hristos o să-i sărute în slava Lui cerească.

Rugaţi-vă ca ochii să vi se facă sori
cu care să pătrundeţi prin noaptea ce mai este,
ca trupu-acesta şubred să vi se-mbrace-n zori
cu trupul Nemuririi – sosită fără veste!

Noi plângem după Domnul – dar şi El, după noi,
Mireasa Lui Îl cheamă, – dar şi El cum o cere!
– o, fericită clipă: unirea Celor Doi
şi Nunta ce va-ncepe cu Prima Înviere!

Crucea-i Ascultarea Domnului Iisus,
cea mai naltă Jertfă care s-a adus
Preţul cel mai mare, harul nesecat
pentru izbăvirea lumii din păcat.

Crucea-I Slava Sa, Crucea-I pacea mea,
– din mormânt m-a scos Crucea lui Hristos,
viaţă mi-a adus Crucea lui Iisus.
– Slavă Sus şi jos Crucii lui Hristos!

Crucea-i Biruinţa Domnului Iisus,
El a-nvins când Singur morţii S-a supus
Şi-a zdrobit vrăjmaşul când S-a umilit
– Preamărit e Mielul, fiindcă S-a jertfit.

Crucea e Iubirea Domnului Iisus,
Sângele Iertării mila ne-a adus,
Jertfa necurmată punte s-a făcut
ca să mântuiască ce era pierdut.

Crucea este Slava Domnului Iisus,
prin Ea Şi-a nălţat El Numele nespus.
Crucea Lui slăvită veşnic va-nsemna
mântuirea noastră şi mărirea Sa! (Traian Dorz)

Traian DORZ

Cine mai alege astăzi calea-ngustă, care suie,
căci pe calea Crucii grele nu-i mai place nimănuie;
căile cu cruci uşoare sunt mai largi şi mai umblate,
căci pe ele firea lumii poate merge cu de toate.

Nu-i a Domnului Lucrare îngrădită şi-ncuiată;
cui nu-i place calea-ngustă poate-alege calea lată.
Cui îi place-n altă parte poate orişicând să plece,
cine-şi vrea uşoară crucea n-are-o cale, are zece.

Calea Strâmtă n-are-n lume flori prea multe şi uşoare,
câte-un trandafir cu lacrimi şi cu spini de-i mai răsare
şi, din loc în loc, prin pietre, câte-un crin de-i mai suspină
între spinii care umplu drumul strâmt către Lumină.

Dar slăvită-i Calea Strâmtă prin sfârşitul care-l are,
ea dă celor ce-au suit-o slava ei nemuritoare;
toată suferinţa lumii nu e vrednică să fie
pusă-alături de răsplata ce-o dă ea pe veşnicie.

Fiul meu, alege-această Cale Strâmtă şi hulită
şi n-o da pe câtă slavă poate lumea să-ţi promită;
slava lumii e minciună şi gunoi, şi amăgire;
Slava lui Hristos e însă nesfârşita strălucire.

Noi nu te vom uita, părinte,
căci glasul tău cel fermecat
pe mii de suflete pierdute
ne-a scos din moarte şi păcat.

Ne-om aminti mereu, părinte,
de glasul şi de scrisul tău,
căci el ne-a scos din calea morţii
şi ne-a adus la Dumnezeu.

Te vom iubi mereu, părinte,
şi-n drumul sfânt o să-ţi urmăm,
căci tu ne-ai spus cum pentru Domnul
să suferim şi să luptăm.

Te vom urma mereu, părinte,
pe calea Domnului smeriţi,
căci fără glasul tău cu toţii
am fi şi astăzi rătăciţi.

Statornici vom iubi Lucrarea,
şi glas străin nu vom urma,
ci totdeauna după Domnul
vom merge toţi pe urma ta.

Vom duce toţi cât mai departe
spre Răsărit şi spre Apus,
solia ta, iubit Părinte:
Lucrarea Oastei lui Iisus.

Să-mi iau crucea – Tu mi-ai spus,
Scump Iisus,
însă crucea care-ai vrea
nu-i numai a mea,
Scump Iisus, Drag Iisus, – nu-i numai a mea!

Crucea care-o am de dus,
Scump Iisus,
e şi mila ce mi-o cei’
pentru toţi ai mei,
Scump Iisus, Drag Iisus, – pentru toţi ai mei.

Tu doreşti să port supus,
Scump Iisus,
sarcinile tuturor
cald şi iubitor,
Scump Iisus, Drag Iisus, – cald şi iubitor. | Continuare »