kenneth-dowdyDoamne, ce sărac e-acela
care pâinea lui nicicând
nu şi-o-mparte ca s-aline
foamea unui mai flămând!

Doamne, cât de orb e-acela
ce se uită numa-n jos
şi nu vede-n veci lumina
mântuirii lui Hristos!

Doamne, cât de surd e-acela
lângă care-atâta har
cântă, cheamă şi suspină,
şi se roagă în zadar!

Doamne, cât de rob e-acela
care-i lacom şi zgârcit,
care-şi poate-nchide mâna
dinspre semenul lipsit!

Doamne, ce-ngheţat e-acela
care n-are-n sânul lui
nici o rază de iubire
spre durerea nimănui!

Doamne, ce pierdut e-acela
ce se vrea necredincios,
căci, râzând, calcă-n picioare
harul său de la Hristos!

Traian Dorz, Cântări de sus

Trapeza-Stramba-inmultirea-painilor1Flămând ca nu de pâine,
setos ca nu de apă,
Te caut, căci al meu suflet
cu Tine doar s-adapă

M-aplec la rugăciune,
dar în a ei suspine
Te caut şi nu mă satur
să m-alipesc de Tine.

M-apropii de-a Ta Carte,
dar gândul ce-mi tânjeşte,
din Cartea Ta, pe Tine
Te caută şi doreşte

Mă duc – şi unde-s fraţii
iubirea-n veci m-ar ţine,
dar nu pe ei îi caut,
ci-n ei Te caut pe Tine.

Oricine-mi bate-n poartă
deschid şi-l chem în pripă,
căci inima-mi Te-aşteaptă
pe Tine-n orice clipă.

Mă uit spre Cer întruna,
dar inima din mine
nu după cer doreşte,
ci-n el Te caut pe Tine.

Neliniştit mi-e duhul
când pleacă ori soseşte,
ci numai când e-n Tine,
atunci se linişteşte.

Traian Dorz, Cântări de sus

O, voi copii ai Domnului

O, voi copii ai Domnului,
voi ştiţi ce bun e Dânsul,
căci pâinea Sa şi apa Lui
vă alinară plânsul.

De mult, din haru-I nesecat
de pâine şi de apă
al vostru suflet ne-ncetat
mănâncă şi s-adapă.

Dar nu uitaţi că vă-nconjor
şi alte inimi, multe,
ce n-au putut în viaţa lor
pe Domnul să-L asculte.

Necazurile vieţii cresc,
iar lumea e pustie
şi-atâtea suflete cerşesc
un strop din Apa vie.

Daţi apă celor însetaţi,
la cei flămânzi mâncare,
ce mulţi sunt cei nemângâiaţi
în lumea asta mere!

Copii ai Domnului chemaţi
din lumea cea pustie,
din dar aveţi şi-n dar să daţi
şi pâine, şi-Apă vie. (Traian DORZ)

inmultire painiPlin de frică şi cutremur,
azi, prin mila Ta-ndrăznesc
să beau Preacuratu-Ţi Sânge,
cu-al Tău Trup să mă hrănesc!…

Veniţi cu toţii şi mâncaţi
din Trupul ce se frânge,
cutremuraţi-vă şi beţi
din Preacuratul Sânge! (bis)

Doar un strop din Jertfa Crucii
sângerândă în Potir
gând, simţire-mi înnoieşte
sub un cer de patrafir.

Doar o fărâmiţă vie,
cu-al ei foc dumnezeiesc,
arde omul vechi din mine
şi-n alt trup simt că trăiesc.

Ies din apele căinţei
şi cu Tine mă-mpreun,
iar făptura mea cea nouă
de-azi în slujba Ta o pun.

Să cântăm Domnului, nr. 634

Painea-cuvantCa o gustoasă pâine bună
îmi e Cuvântul Tău de Sus,
cu El, de fiecare dată,
îmi saturi sufletul, Iisus.

Tu eşti Pâinea mea,
Tu eşti Apa mea,
Domnul meu Iisus,
Tu eşti toată viaţa mea,
Domnul meu Iisus…

Ca un izvor curat de munte
mereu adânc, frumos şi plin
îmi e Cuvântul Tău, Iisuse,
cu care sufletul mi-alin.

Ca o lumină fericită
îmi e Cuvântul Tău Ceresc,
cu El îmi luminez cărarea,
cu El iubirea-mi încălzesc.

Ca o îmbrăţişare dulce
îmi e Cuvântul Tău iubit,
– Iisus, şi când El mă conduce,
sunt fericit, sunt fericit!

Traian Dorz, Cântări noi

Vlad Gheorghiu

drumul luminii in biserica PatrautiLa poarta Luminii-am oprit stingherit.
O, poate că eu am ajuns prea devreme…
Căci totul în jur e în somn adâncit
Şi nu-i nici o rază de stea-n răsărit
Şi sufletul meu de-ntuneric se teme.

Poruncile Tale – lumini – mi-ai lăsat
Cu ele să trec peste-a nopţiilor teamă.
Şi sufletul meu este-atât de-nsetat
Şi trupu-mi suspină-n pământ neumblat
Spre şoapta cu care iubirea-Ţi mă cheamă.

Poruncile Tale – lumini – să le-ascult!
Cu ele să-mi umplu fiinţa-mi stingheră.
Când vin peste mine ispite tumult,
Lumina Ta sfântă să-mi vină mai mult,
La poarta Nuntirii să-mi fie străjeră.

Şi duhul îmi mânecă-n noapte tăcut
Spre Tine, Hristoase-mpăratul Luminii
Ca-n iureşul luptei să scap neştiut
Şi orişice rană-ar fi ars în trecut
O Doamne, nicicând să n-o ştie străinii.

O, duhul discernerii, dor nesfârșit,
La poarta Luminii Ţi-l cer cu tărie.
Ca mâine, când Soare vei fi în zenit,
În firul de rază-al Luminii sfinţit
Moştean al Luminii să fiu pe vecie.

Mă sui din tristele adâncuri
spre zâmbetul iubirii Tale
ca-nspre-o minune care-mi iese
întâmpinându-mă în cale.

Dar cum să pot, Iisuse, oare
vreodată-n taina ei pătrunde
când întunericul luminii
mi-o înfăşoară şi-o ascunde!

Când toate simţurile mele
în pipăirea mâinii puse,
ca orbii, bâjbâind Te caută
să pot să Te-nţeleg, Iisuse.

Cărările vieţii toate
mi le-am făcut de-acuma una
cu ea să pot s-alerg spre Tine
mai însetat ca-ntotdeauna.

Din toate fragedele feţe
ce mi le-ai vrut cât mai divine
mi-am refăcut, Iisuse, chipul
cu care-ai vrut să vin spre Tine. | Continuare »

Ochiul e luminătorul trupului cu-adevărat,
fericit e trupul care are ochiul lui curat,
căci, când ochiul cel din frunte e curat şi sănătos,
plin de viaţă şi lumină e tot trupul lui Hristos.

Dar când ochiul ce conduce este rău şi vinovat,
ce s-aştepţi la celelalte, ce mai poate fi curat?
Dacă el, cel pus în frunte, vede strâmb şi merge rău,
cum să meargă cei din urmă, cum să fie trupul său?

Doamne, dă-Ţi lumina sfântă ochilor pe care-i pui
să-i îndrume drept pe alţii în Hristos şi-n trupul Lui,
curăţeşte-i de-orice vină, fă-i să vadă sănătos,
ca să-ndrume-n curăţie Trupul Sfânt al lui Hristos.

Iar când vreun păcat ajunge să-i întunece-n vreun fel,
dă-le lacrimi să se spele până vor scăpa de el.
Când nici lacrima nu-i spală, du-i în noaptea de dureri,
să se cureţe acolo, pentru-a fi cum Tu le ceri.

Când nici plânsul, nici cuptorul nu-l pot face sănătos,
scoate ochiul rău şi-aruncă-l din Lucrarea lui Hristos.
Că, decât a fi tot trupul în Gheenă aruncat,
e mai bine să se piardă numai ochiul necurat.

Traian Dorz, Cântarea viitoare

Traian Dorz

Mai orb ca cel fără vedere e omul cel fără de minte,
mai mut cel fără rugăciune ca mutul cel fără cuvinte.

Dumnezeule, ai milă de-orice om în stare grea,
dăruieşte-Ţi mântuirea celor care-s fără ea!

Mai rob e cel zgârcit şi lacom, ca cel în lanţuri şi zăvoare,
păcatu-n care te-nchizi singur e cea mai crâncenă-nchisoare.

Mai ciung ca cel fără de mână e omul fără dărnicie,
căci lipsa milei pentru alţii e cea mai tristă sărăcie.

Mai chinuit e-acel ce are o conştiinţă-mpovărată,
decât cel slăbănog trupeşte ce se târăşte viaţa toată.

Mai fericit cel ce pe Domnul Mântuitor şi scut îl are,
decât cel ce-ar putea să aibă întregul aur de sub soare.

NU-I MAI NEAGRĂ NOAPTE

Traian DORZ

Nu-i mai neagră noapte-n lume,
nici abis mai fioros
decât inima din care
a fost alungat Hristos!

Nu-i mai fără rost viaţă,
trai mai fără de folos,
moarte mai fără nădejde,
decât cea fără Hristos.

Nu-i blestem atât de crâncen,
iad atât de-ntunecos,
chin mai greu ca-n conştiinţa
lepădată de Hristos!

O nefericite suflet,
nu mai sta necredincios,
– până încă mai poţi plânge
nu te rupe de Hristos!

Fericiţi voi, crini din vale
care nu vă-ngrijoraţi;
– în ce sfinte haine albe
sunteţi voi înveşmântaţi!

– Doamne, fă şi noi asemeni
curăţia s-o căutăm,
cu veşmântul mântuirii
sufletul să ne-mbrăcăm!

Fericiţi voi, corbii care
nu vă-ngrijoraţi întruna
numai să tot strângeţi hrană;
– Tatăl v-o dă totdeauna!

– Doamne, fă şi noi asemeni,
să căutăm întâi ce-i bine
şi-apoi ştim că celelalte
ne sunt date de la Tine. | Continuare »

Veniti să privim la crinii

Traian DORZ

Veniți să privim la crinii
cerului cu dragi veșminte
si să ne-amintim cu toții
ale Domnului cuvinte…

Doamne, cât trăim,
fă să ne-amintim
tot Cuvântul Tău,
să-L trăim mereu.

Să n-avem prea multa grijă
de lumeasca-mbrăcăminte,
ci de suflet mai degrabă,
să-l gătim cu haine sfinte.

Veniți să privim la corbii
care nu strâng în grânare,
sa vedem cum Tatal nostru
grija hranei lor o are.

Nici noi, de lumeasca hrană,
să nu fim prea-n framântare,
ci să strângem mai degrabă
hrana cea nepieritoare…

de Traian DORZ

Să nu-i uitaţi pe-aceia care-au luptat frumos
şi-au pătimit ţinându-şi cuvântul credincios.
Ci şi mai mult, când vremea cu ani înalţi i-a nins,
să le cinstiţi viaţa cu-ntregul ei cuprins.

Să-i preţuiţi pe-aceia prin care Dumnezeu
v-a dăruit lumina şi v-a hrănit mereu.
Ci cu lopeţi de aur mormântul le-ngrijiţi,
udaţi cu lacrimi crinii ce-acolo-i răsădiţi!

Şi vă urmaţi eroii, mereu îmbogăţind
cu noi vieţi lumina în care se cuprind.
Căci celor morţi eroic în veci le datorăm
cuvântul şi credinţa pe care le urmăm.

PĂSTOR

A fi păstor adevărat înseamnă a avea iubire,
iar nu dorinţă de câştig,
nu-asprime, ci simţire,
nu a mâna din urma lor pe oi,
ci-a le atrage,
a cerceta durerea lor nainte să te roage…
A păstori, nu-a apăsa,
a-i păstori cu hrană
cu bunătate cântărind şi-ndemnuri, şi dojană,
a-i păstori frumos pe toţi
de orice vârstă-a vieţii,
crescându-i cu trăirea ta, a faptei şi-a poveţii.
A-i creşte,-nseamnă-a te jertfi
în munca necurmată,
în rugăciuni, în plâns, în post
şi-n pildă-adevărată.
Hristos te roagă,
ca atunci pe Petru,
mai în urmă:
– De Mă iubeşti cu-adevărat,
să-Mi paşti întreaga turmă!
Deci numai dacă-L poţi iubi pe El şi turma-I toată
aşa te fă păstor, altfel mai bine niciodată!
Şi nu uita că păstoreşti nu turma ta-n viaţă,
ci turma Lui, de care dai răspuns în Sfânta-I Faţă.
Deci dacă nu te porţi aşa, lua-Şi-va turma ţie
ca altuia mai bun s-o dea…
– Fii treaz la datorie!
(de Traian Dorz)

Traian Dorz

Ce sfântă e chemarea voastră,
apostoli binecuvântaţi,
ce-n lutul slăbiciunii voastre
comoara Harului purtaţi!

Ce sfânt e rostul zbuciumatei
şi răbdătoarei voastre vieţi –
dispreţuirea voastră-ascunde
comori de-atât de mare preţ.

Ce-adâncă, ce sublimă-i taina
ce-n sufletele voastre-a pus
lumina cerului şi slujba
mărturisirii lui Iisus!

Sunteţi puţini şi slabi, şi umili,
şi-n lumea-ntreagă risipiţi,
dar adevărul şi iubirea
vă dau puteri să biruiţi.

Chemaţi popoarele la viaţă
şi pe Hristos li-L arătaţi,
jertfiţi-vă, se cere jertfă,
apostoli binecuvântaţi!

Rastignire-222Traian DORZ

Nu vreau să merg în nici o parte
fără Prietenul meu Drag,
iubirea Lui mă va desparte
de orice cale şi-orice prag.

Cuvântul Lui mă înfrăţeşte
cu orice om din orice loc,
răbdarea Lui mă răsplăteşte
de tot ce pare nenoroc.

Destul de largă-i calea strâmtă,
să mergem amândoi pe ea,
durerea lângă El mi-e sfântă,
cântarea fără El mi-e grea.

Nu-s fericit pe nici o cale
decât simţindu-mă cu El,
mai dulce-i jugul Crucii Sale
ca libertatea de-orice fel.

De când cunosc a Lui iubire,
I-o caut tot mai însetat,
n-am sân mai sfânt, mai cu-alipire
şi mai cu dragoste căutat.

Nu-mi vreau nici viaţă şi nici moarte,
nici azi, nici mâini, fără Hristos,
cu El e bine-n orice parte,
dar fără El, nimic frumos!

Traian DORZ

Fericiţi şi sfinţi cei care
văd întâia înviere,
peste ei a doua moarte
nu mai are vreo putere!

Fericită este starea
fericitei învieri,
fericită arătarea
fericitei revederi,
Tu, Iisus, Scump Iisus,
Drag Iisus, Bun Iisus,
vei fi Starea, Sărbătoarea
şi Cântarea, şi-Arătarea
fericitei învieri!…

Fericiţi biruitorii
morţii şi ai putrezirii,
ei vor moşteni-n Cetatea
Împăratului Iubirii.

Fericiţi cei care-i spală
Sângele Răscumpărării,
ei avea-vor drept la slava
Sărbătorii-Ncoronării.

Fericiţi cei ce-o să vadă
Faţa Lui dumnezeiască,
slava Numelui Său Veşnic
pe-a lor frunţi o să lucească.

Doresc să Te privesc pe Tine, de dragul Cui au suportat
în lume, fericiţi, şi viaţa şi moartea, mii şi mii de sfinţi,
de dragul Cui privirea sfântă a mii de tinere fecioare
s-au despărţit de tinereţe, de promisiuni şi de părinţi,
de dragul Cui şi rândunica, privind spre ceruri, cântă dulce
chiar dacă e uscată creanga pe care trebuie să stea,
de dragul Cui stau să-nflorească salcâmii fericiţi pe coastă
chiar dacă-i toamnă şi sub brume curând podoaba va cădea…

…Doresc, dar când privesc, Iisuse, nu ştiu: de lacrimi
ori de soare,
ori de minuni îmi umpli ochii…
– şi nu mai pot nimic vedea! (Traian DORZ)

Traian DORZ

Doresc deplina biruinţă
asupra vieţii de păcat,
ca-n clipa cercetării Tale,
în voia Ta să fiu aflat.

Doresc cununa curăţiei
pe suflet pururea s-o port,
până când glasul Tău sfărma-va
al ţărnei mele şubred cort.

Doresc la capătul sfinţirii
pe drumul vieţii greu şi lung,
schimbat în Chipul Slavei Tale,
Iisuse, fericit s-ajung.

Doresc c-un dor cum nu e altul
mai sus de cerul străveziu,
în veci să-Ţi pot privi mărirea,
Iisuse, când va fi să viu.

Doresc…
dar pentru toate-acestea,
eu nu am nici un dar ascuns
decât o inimă smerită,
Iisuse, oare-o fi de-ajuns?

Păziţi credinţa ce-aţi primit
întâi pe totdeauna,
căci Dumnezeu v-a dăruit
aceasta, numai una.

Păstraţi întocmai şi trăiţi
învăţătura dată,
căci doar aşa vă mântuiţi
– de-o ţineţi neschimbată!

Aţi pus odat-un legământ,
şi-acesta-i mărturie,
căci legământul este sfânt
şi stă pe veşnicie.

Într-o Lucrare-aţi fost chemaţi,
cu Domnul s-aveţi parte,
în ea rămâneţi şi luptaţi
statornici pân’ la moarte.

Aşa e pentru viu Hristos,
Biserică, Credinţă
şi Cale, care ne-ndoios
sfârşeşte-n biruinţă.

…Dar dacă voi nu le păstraţi
cum le-aţi primit, pe toate,
zadarnic aţi crezut; voi staţi
în şi mai mari păcate.

Treziţi-vă şi vă veniţi
cum se cuvine-n fire,
rupând vicleanul laţ, fugiţi
de curse şi-amăgire.