Semănaţi Cuvântul Sfânt
şi pe ploaie, şi pe vânt,
şi pe nor, şi pe senin,
semănaţi cu sacul plin;
semănaţi din zori de zi
până noaptea va sosi,
şi când vine-al nopţii ceas
să n-aveţi nimic rămas.

Dacă păsări mai răpesc,
dacă spini mai ’năbuşesc,
dacă pietrele mai ard
şi mai pier pe sub vreun gard,
– semănaţi întruna, spun,
că va cade şi-n loc bun,
şi Stăpânului Iubit
va da rodul însutit.

Semănaţi şi semănaţi,
dragi surori
şi vrednici fraţi;
tot ce semănaţi plângând
o să seceraţi cântând,
tot ce aruncaţi cu plâns
va da cel mai dulce strâns;
– cine seamănă cu har
nu va osteni-n zadar!  (Traian DORZ)

Hristos-semanatorul-3Curaj, trudit semănător,
nu deznădăjdui pe cale,
oricât de greu e-al tău ogor
sporeşte-ţi râvna muncii tale!

Împrăştie-ţi tot mai cu-avânt
sămânţa bună şi curată
pe ploi, pe arşiţe şi vânt
c-o-ncredere nezdruncinată.

Chiar dacă-i prea mult loc pietros
sau spinii-i vezi crescând prea tare,
sau corbi prea mulţi strângând folos
– tu seamănă fără-ncetare!

Căci semănând neobosit
– pierind ce-i rânduit pieirii –
va creşte rodul însutit
al harului şi-al nemuririi.

Chiar dac-arunci sămânţa ta
scăldată-n lacrimi şi-n sudoare,
trudit semănător, nu sta,
destul e Mâine Sărbătoare.

Căci nu va fi mai minunat
şi-n Cer cunună mai slăvită
ca pentru-acel ce-a semănat
cu mâna mai bătătorită!

Traian Dorz, Cântări de drum

NU PLÂNGEŢI PE CEL VIU!

Traian DORZ

Nu plângeţi pe cel viu cu morţii,
nici pe cel drept, ca pe cei răi,
căci fericit cel drept la Domnul
şi-n veci e el cu sfinţii Săi.

Fericit e cine moare credincios,
căci răsplata lui e mare la Hristos!…

Slăvit în veci să fie Domnul
ce l-a-ntărit şi ajutat
de şi-a păzit deplin credinţa
şi lupta bună s-a luptat.

Nu-i mort cel care moare-n Domnul
dac-a trăit pe-al Lui sfânt plac,
ci-i dus din moarte la viaţă
şi-i fericit în veac şi-n veac.

Nu plângeţi pentru el, ci plângeţi
pentru păcatul vostru greu,
căci dacă nu-i urmaţi credinţa
voi nu veţi fi cu Dumnezeu.

Nu plângeţi, ci-L rugaţi pe Domnul
ca să ne-ajute să-L slujim,
ca-n Raiul Lui, cu scumpul nostru,
şi noi la Dumnezeu să fim!…

Dinspre Nain

Vlad Gheorghiu

1Convoi se duce lumea către moarte
Pe unul și mai mort ca ei ducând
Chiar dacă-n mâini mai pot încă să poarte
Pe altul ce murise de curând.

Tot moarte e pe fața tuturora,
Și vii și morți același rictus au
Tristețea morții stinge aurora
Și roade dulci niciunii nu mai dau.

Doar când Hristos întoarce drumul morții
Și viață pune-n loc printr-un cuvânt
E sărbătoarea steag în stâlpul porții
Și bucuria-nvinge-orice mormânt.

Doar când Hristos ți-ntinde dulce mâna
Din greu păcat sculând sufletul tău
Nicio putere n-are-atunci țărâna
Și moartea nu-ți mai face niciun rău.

Lumina Lui străluce pe-orice zare,
Sărutul Său alină orice plâns,
Și crucea Lui e sfântă vindecare
La tot amarul lumii cât s-a strâns.

Nu-ntârzia s-asculți a Lui chemare
Tu, suflet drag, ce mergi pe-al morții drum,
Ci-ntoarce-acum și fă-ți o sărbătoare
În mijlocul a câte-s praf și fum.

Cum știe iarba să ierte, zdrobită sub pași,iarba zdrobita sub talpi
Dulce sărut dând chiar tălpii ce-apasă,
Doamne, așa să iubesc și să iert pe vrăjmași
Cum ar fi-ai mei cei mai dragi de acasă.

Cum știe crinul mireasmă plăcută să dea
Tocmai în teascul zdobirii de sine,
Inima mea cu iubire în brațe să ia
Pumnul ce dă cel mai tare în mine.

Doamne, atât îmi doresc: ca în clipa cea grea
Lacrima cea mai durută să-mi fie
Dragoste dulce spre orice vrăjmaș aș avea,
Ca sus în cer să mi-o dărui și mie.

Vlad Gheorghiu

CHEMĂRI

Predica-de-pe-munte-6Traian DORZ

Pe unii-i duce la Hristos iubirea cea curată,
iar pe-alţii, cântecul duios, chemarea fermecată,
căci amândouă izvorăsc din inima credinţei
şi-s singurele care ţin frumseţea conştiinţei.

Ce fericire că mai sunt pe lume-acestea două;
când ele nu vor fi, atunci nu va mai fi nici rouă,
nici stele,
nici copii
şi nici credinţă-adevărată,
căci fără ele nu trăiesc nici una,
niciodată!…

O, numai cei care trăiesc în dragostea divină
şi-au inima de harul sfânt al armoniei plină
aceia pot fi-adevăraţi fii ai Credinţei sfinte,
căci ei trăiesc spre tot ce-i bun
şi-n inimă,
şi-n minte!

Singur Hristos i-a învăţat pe-ai Săi iubirea-n lume,
iubirea fără osebiri de rasă şi de nume,
El ne-a-nvăţat s-o facem larg,
deplin
şi-n omenie
la prieteni,
la vrăjmaşi,
la toţi cu-o caldă bucurie,
El nu numai Credinţa Lui ne-a dat spre mântuire,
ci-nvăţătura Lui ne dă puterea de trăire,
aceasta El a pus-o în iubire şi-n cântare
ca s-o putem deplin trăi,
cu drag
şi fiecare.
El nu numai ne-a spus să fim ca El întotdeauna,
dar şi ne-ajută ca să fim, făcându-ni-Se una. | Continuare »

O, noi ne-am bizuit pe Domnul,
de-aceea nu ne-a nimicit
nici vântul când vuia năprasnic,
nici valul când izbea cumplit.

Refren:
Bizuiţi-vă pe Domnul,
toţi ai Lui, în orice fel,
căci în El au biruinţa
câţi se bizuiesc pe El.

O, noi ne-am bizuit pe Domnul,
de-aceea-n noaptea cea mai grea
purtam în suflet strălucirea
Luminii ce se-apropia.

O, noi ne-am bizuit pe Domnul,
de-aceea, când zdobiți păream,
spre fericita izbăvire
adânc încrezători păream.

O, noi ne-am bizuit pe Domnul
de-aceea-n nopţi de suferinţi
senini trăiam înflăcărarea
cântării Marii Biruinţi…

O, noi ne-am bizuit pe Domnul,
de-aceea azi cântăm aşa,
căci liberi vom slăvi odată
Puterea și mărirea Sa.

Traian Dorz, Cântarea anilor

 

Text: Traian Dorz

O, iată, Doamne, noaptea întreagă m-am trudit,
dar luntrea mea e goală, nimic n-am pescuit!

Cu ce am să Te întâmpin când ai să-mi vii în zori
pe ţărmul mării mele şi-n luntre-ai să-mi cobori?

Cu fruntea asudată şi trupul tremurând
încerc şi-ncerc zadarnic de fiecare rând,

E marea agitată şi vântul mi-e contrar,
nădejdea-mi luminează din ce în ce mai rar.

… O, iată, Doamne, zorii – e vremea să Te-araţi,
mi-e inima mâhnită şi ochii-nlăcrimaţi!

Tu vii!… Şi luntrea-i goală, şi nu ştiu ce să spun
că, iată, înainte eu n-am nimic să-Ţi pun!

Dar când îmi vezi sudoarea şi trupul istovit
de nici un dar din lume n-ai fi mai mulţumit,

Căci când, cu toată truda, nu pot ce-am vrut, Iisus,
dorinţa de-a aduce e cum aş fi adus!

Traian Dorz

Ce grea e lupta sfântă s-o duci pân’ la sfârşit,
pe-atât de mulţi, ispita pe drum i-a prăbuşit,
pe-atât de mulţi, vreo cursă cu zâmbet şi cu jind
i-a-nfăşurat cu flăcări
– şi i-am văzut pierind…

O, nu-i uşoară crucea s-o duci cum vrea Iisus,
cât de puţini mai suie,
– şi cât de mulţi s-au dus…
cât de puţini mai luptă,
ce mulţi s-au lepădat
ori duşi de-o rătăcire, ori morţi de vreun păcat.

Câţi am plecat odată pe calea lui Hristos
cu steaguri şi mulţime, pe scurtul drum frumos,
ce nume lăudate, ce promisiuni, – ce lei…
– iar azi, după furtună, ce-a mai rămas din ei?…

Ce scumpă-i mântuirea pe care-o dă Iisus,
dar ce puţini o află, ducând-o până Sus!
A lumii „mântuire“ uşor o poţi avea,
dar nimeni, niciodată n-a mers în cer cu ea!

…O, sufletul meu, ţine-ţi cuvântul ce l-ai spus,
du-ţi scumpa mântuire cum fraţii sfinţi şi-au dus,
cărarea dreaptă ţine-o pe mijlocul ei sfânt.
Hristos te-aşteaptă-n capăt
cu cel mai drag veşmânt…

Traian Dorz

În fruntea luptei noastre e steagul lui Iisus,
mâini tot mai neînvinse îl nalţă tot mai sus,
vieţi tot mai viteze îl poartă mai cu drag,
– o, Crucea Ta, Iisuse, frumosul nostru Steag!

El arde-n lupta noastră ca focul cel mai viu,
să ne lumine drumul prin orişice pustiu,
să ne umbrească dulce al arşiţei meleag,
– o, Crucea Ta, Iisuse, slăvitul nostru Steag!

Cu el în fruntea noastră, înaintăm mereu
spre Patria în care ne-aşteaptă Dumnezeu,
cu el vom trece-odată al cerurilor prag;
o, Crucea Ta, Iisuse, eternul nostru Steag!

TAINA CRUCII

Traian DORZ

Verticală ce coboară şi, întors, uneşte Sus,
şi Orizontală care-ncercui Răsărit şi-Apus,
Linie de coborâre de la Slavă spre Noroi,
trăsătură de unire largă dintre noi şi noi,
coborâre luminoasă de la Cer pân’ la Atom,
legătura-mbrăţişării dulce dintre om şi om,
punte pe eterne-abisuri, ocolind desăvârşit,
este Linia şi Cercul, şi Sfârşit, şi Nesfârşit.
Este Unu şi Mulţimea, este Clipă şi Etern,
Sabie Cerească-ntinsă din Nălţime spre Infern,
Taină şi Simbol, şi Jertfă, Stâncă de nebănuit,
Semn de teamă şi putere, Steag pe veci nebiruit,
Cheie care cele patru margini ale lumii-nchizi,
Braţul Milei şi Dreptăţii care mântui sau ucizi,
Viu Izvor al mântuirii pentru vii şi pentru morţi
– Cruce, slava cui te poartă,
slavă Celui care-L porţi!

Sus = Înţelepciunea

Nordul, Punctul unic, nalt şi neclintit,
toate către dânsul merg necontenit,
după el se-ndreaptă toate câte sunt,
Infinitul Nordic: Locul cel Preasfânt.

Nemişcatul Nordic: Adevărul drept,
Muntele Ştiinţei Celui Prea-nţelept,
Marea strălucirii Celui Peste Tot
toate-arzând din Unul Veşnic Savaot. | Continuare »

Nevoiţi-vă să mergeţi
pe cărarea strâmtă
cum a mers Hristos cu Crucea
spre Golgota sfântă,
căci e largă calea care
la pierzare duce,
dar îngustă-i şi spinoasă
calea către Cruce;
– Doamne-ajută-ne să mergem
calea Ta cea dulce.

Şi intraţi pe uşa strâmtă
către Biruinţă
cum Hristos a mers în slavă
doar prin suferinţă.
Largă-i uşa, lată-i calea
care duc la moarte,
vai de cei ce-aleg această
blestemată soarte;
– Doamne, nu lăsa s-alegem
calea către moarte. | Continuare »

crucea-bucegi_2Traian DORZ

Har şi lumină-ncunună mereu
faţa-ndreptată spre Cruce,
viaţa ascunsă-n Hristos-Dumnezeu
slavă şi pace aduce.

Sus să te-ndrepţi, spre lumină, voios,
faţa având-o spre Cruce,
suie, că-ntruna ţi-e Cerul mai jos
mâna-ţi cununa s-apuce!

Noaptea aproape-a trecut, dragul meu,
faţa mai sus către Cruce;
lanţul când arde şi doare mai greu
ceresc ca lumina străluce.

Sus să rămâi, în lumină, oricând,
faţa lucind de la Cruce,
punte de raze pe spaţii, curând,
Crucea la Cer te va duce!

Rastignire-268Apleacă-mă, Iisuse, sub sfântă Crucea Ta,
căci eu numai prin Tine iertare pot afla.

Apleacă-mă, Iisuse, eu Crucea să-Ţi sărut,
să-mi plâng cu-amare lacrimi păcatul din trecut.

Apleacă-mă, Iisuse, la Sfântă Jertfa Ta,
ca Sângele Golgotei să spele vina mea.

Apleacă-mă, Iisuse, sub pocăinţă-acum,
să  merg cu biruinţă pe-al mântuirii drum.

Apleacă-mă, Iisuse, ca treaz să fiu oricând,
să birui pe satana, în Jertfa Ta crezând.

Apleacă-mă, Iisuse – iar când vei judeca,
aşază-mă, Stăpâne, cu cei de-a dreapta Ta.

Text: Traian Dorz

Datornicul-nemilostiv-5Nu-i nimeni mai dator ca mine,
Iisus, Mântuitorul meu,
căci nimeni altul, de la Tine,
n-a mai primit atât cât eu!

Mie Tu mi-ai dat
har aşa bogat,
o, cât sunt dator,
Scump Mântuitor,
sunt cel mai dator,
Drag Mântuitor!

Din câte oi pierdute-odată
aveai căzute cel mai jos,
eu am fost cea mai depărtată,
pe mine cel mai greu m-ai scos!

Din câţi fii rătăciţi în moarte
au părăsit pe Tatăl Bun,
eu mă dusesem mai departe
şi eu trăisem mai nebun.

Din câţi Ţi-au fost datornici Ţie,
Stăpâne Sfânt şi Prea-ndurat,
n-a trebuit să ierţi cât mie,
eu cel mai mult Ţi-am datorat. | Continuare »

Traian Dorz

N-ai să ne-nfrângi, Irod necredincios,
cu toată ura-ţi crudă şi perfidă,
că n-ai zăvoare-nchise lui Hristos,
nici ziduri n-ai credinţa să ne-o-nchidă

Poţi profana al Jertfei Semn Sfinţit
şi să prefaci biserici în ruine,
tăria lor va creşte mai slăvit
din ziduri noi de suflete creştine.

Poţi să stârneşti mai crâncene orori, —
n-ai să ne frângi credinţa-n libertate,
nu poţi să umpli-atâtea închisori
cât să goleşti bisericile toate.

N-ai să ne-nfrângi, că nu-i pe lume chin
să nu-i fim hotărâţi pentru răbdare,
nu-i drum mai drept la cer pentru creştin,
nici cer mai larg ca cel din închisoare.

N-ai să ne-nfrângi, Irod necredincios, —
dar ale tale zile-s numărate,
curând, pe veci, te va zdrobi Hristos
sub ale noastre tălpi însângerate.

Suflet chinuit

Suflet chinuit

Suflet chinuit de patimi,
ce plângi fără mângâiere,
vrei să te ridici din boală,
vrei să scapi,şi n-ai putere?
Suflet trist, legat în lanţul
greu al multelor păcate,
nu mai plânge, este-un Doctor
ce te vindecă de toate!

Suflet apăsat de patimi
jos în pulberea ţărânii,
vrei să scapi? Priveşte Crucea
de pe vârful Căpăţânii!
Jertfa lui Iisus te spală
şi te scoală din cădere,
numai cere-I îndurarea
şi iertarea Lui o cere!

Vino, căci cu milă multă
Domnul, Doctorul cel Mare,
peste-adânca ta durere
lasă-adânca-I alinare.
Căci din câţi la El venit-au,
îndurarea Lui s-o ceară,
pe nici unul, niciodată,
nu l-a izgonit afară!

Traian Dorz, Cântările Dintâi

Eram copil

Iisus-vindeca-copilul-lunatic-1Traian DORZ, DOINA GOLGOTEI

Eram copil când prima dată
în luptă am căzut învins
şi-n biata inimă curată
urâte patimi s-au aprins!

În vâlvătaia lor nestânsă,
de-atunci am aruncat mereu
întreaga bogăţie strânsă
în taina sufletului meu.

Comoara dragostei senine,
frumseţea gândului curat,
curatele simţiri divine,
în focul lor le-am aruncat!

Frumoasa-mi nevinovăţie
acolo-n el s-a mistuit,
iar azi mi-e inima pustie
şi-n suflet gol nemărginit!

Dar când încep a înţelege
al vieţii preţ de la-nceput,
un pumn de spuză se alege
din tot ce-n suflet am avut!

Printre ruinele iubite
eu caut cu plâns îndurerat
atâtea doruri mistuite
de focul crudului păcat. | Continuare »

kenneth-dowdyDoamne, ce sărac e-acela
care pâinea lui nicicând
nu şi-o-mparte ca s-aline
foamea unui mai flămând!

Doamne, cât de orb e-acela
ce se uită numa-n jos
şi nu vede-n veci lumina
mântuirii lui Hristos!

Doamne, cât de surd e-acela
lângă care-atâta har
cântă, cheamă şi suspină,
şi se roagă în zadar!

Doamne, cât de rob e-acela
care-i lacom şi zgârcit,
care-şi poate-nchide mâna
dinspre semenul lipsit!

Doamne, ce-ngheţat e-acela
care n-are-n sânul lui
nici o rază de iubire
spre durerea nimănui!

Doamne, ce pierdut e-acela
ce se vrea necredincios,
căci, râzând, calcă-n picioare
harul său de la Hristos!

Traian Dorz, Cântări de sus

Trapeza-Stramba-inmultirea-painilor1Flămând ca nu de pâine,
setos ca nu de apă,
Te caut, căci al meu suflet
cu Tine doar s-adapă

M-aplec la rugăciune,
dar în a ei suspine
Te caut şi nu mă satur
să m-alipesc de Tine.

M-apropii de-a Ta Carte,
dar gândul ce-mi tânjeşte,
din Cartea Ta, pe Tine
Te caută şi doreşte

Mă duc – şi unde-s fraţii
iubirea-n veci m-ar ţine,
dar nu pe ei îi caut,
ci-n ei Te caut pe Tine.

Oricine-mi bate-n poartă
deschid şi-l chem în pripă,
căci inima-mi Te-aşteaptă
pe Tine-n orice clipă.

Mă uit spre Cer întruna,
dar inima din mine
nu după cer doreşte,
ci-n el Te caut pe Tine.

Neliniştit mi-e duhul
când pleacă ori soseşte,
ci numai când e-n Tine,
atunci se linişteşte.

Traian Dorz, Cântări de sus