Doresc să Te privesc pe Tine, de dragul Cui au suportat
în lume, fericiţi, şi viaţa şi moartea, mii şi mii de sfinţi,
de dragul Cui privirea sfântă a mii de tinere fecioare
s-au despărţit de tinereţe, de promisiuni şi de părinţi,
de dragul Cui şi rândunica, privind spre ceruri, cântă dulce
chiar dacă e uscată creanga pe care trebuie să stea,
de dragul Cui stau să-nflorească salcâmii fericiţi pe coastă
chiar dacă-i toamnă şi sub brume curând podoaba va cădea…
…Doresc, dar când privesc, Iisuse, nu ştiu: de lacrimi
ori de soare,
ori de minuni îmi umpli ochii…
– şi nu mai pot nimic vedea! (Traian DORZ)
Ştim că vei veni, Iisuse,
ştim, Iubit Iisus,
căci ’nainte de ’Nălţare
Tu aşa ne-ai spus,
ştim şi credem cu tărie,
căci al Tău Cuvânt
care ne-a promis aceasta
este-un legământ!
Vino, vino, vino –
Preaiubit Iisus,
şi ne ia cu Tine,
după cum ne-ai spus!
Ştim că Tu spui adevărul,
ştim, Iubit Iisus,
că-n curând e-a Ta Venire,
căci aşa ne-ai spus;
iată-nfrăgezesc măslinii,
semnul profeţit,
Te-aşteptăm, Iisuse, vino,
vino, – Bun-Venit!
Vino Tu, Iubite Dulce,
Mire Scump Iisus,
încunună-a noastră cruce
după cum ai spus,
şterge lacrimile noastre
cu sărutu-Ţi blând.
Amin – Vino, Scump Iisuse,
cum ai spus – curând!
O, zi de fericire, când mi-ai venit, Iisus,
când mâinile-Ţi slăvite pe ochii mei le-ai pus,
mi-ai sărutat vederea – şi ochii mei uimiţi
mi s-au deschis spre Tine, spre ochii Tăi iubiţi!…
O, zi de fericire, când Tu mi-ai vindecat
iubirea mea zdrobită – şi cerul tot mi-ai dat,
cu împletiri de raze cărarea azi mi-ncingi
şi-apoi îmi spui: Răbdare, fii tare şi-ai să-nvingi!
O, zi de fericire, când într-un sfânt balsam
mi-ai dăruit iubirea ca soţ de drum s-o am,
s-a-nfiorat în mine tot sufletul simţind
că tot ce dă iubirea răscumperi suferind.
O, zi de fericire – de-atunci viaţa mea
mi-ai prefăcut-o soare şi lacrimă, şi nea,
Iisus, mi-ai dat-o stâlpul unui ceresc hotar
din care să-mi fac viaţa un cântec şi-un altar.
O, zi de fericire, rămâi mereu aşa,
în veac ce-a fost în tine să nu mai pot uita,
dar dincolo de tine să uit tot ce-am fost eu,
să pot să fiu Dincoace pe veci în Dumnezeu! (Traian DORZ)
Deschide-mi, Doamne, ochii
cei care-mi văd curat
să văd nu ce-i părere,
ci ce-i adevărat,
să văd că nu vrăjmaşul
mă chinuie-n vreun fel,
să văd că Tu eşti Cel Ce
mă dai legat la el!
Atunci Te-aş preamări mereu
pe Tine, Veşnic Dumnezeu,
Ce-ntorci chiar ura celor răi
spre slava celor buni ai Tăi!
Să nu văd că durerea
e palma celui rău,
să văd că ea-i un înger
trimis de harul Tău,
să nu văd slava lumii
ca s-o doresc şi chem,
să văd că ea-i un blestem
de care să mă tem. | Continuare »
Cuvântul este Apa,
iar Duhul e Puterea
ce fac în om ’nnoirea spre Chipul lui Hristos,
Cuvântul spală mintea prin apa-nvăţăturii,
iar Duhul spală simţul şi inima – crezând.
O minte înnoită
şi-o inimă ’nnoită
sunt omul nou,
făptura cea nouă în Hristos.
Aceasta n-o pot face decât aceste două
puteri ce-s amândouă dumnezeieşti şi vii.
Cuvântul e sămânţa,
iar Duhul este ploaia,
El, munca
şi El, harul
unite-n orice rod,
Iubirea şi-Adevărul
ce numai împreună
desăvârşesc lucrarea dumnezeiască-n noi. | Continuare »
Pentru mama credincioasă
înălţaţi mereu
cea mai dulce mulţumire
către Dumnezeu,
căci ea creşte-n lumea asta
fii ai Celui Sfânt
ce vor fi lumini şi sare
pentru-acest pământ.
Pentru mama credincioasă
vă rugaţi mereu,
ca să-şi crească toţi copiii
pentru Dumnezeu,
căci cu cât vor fi pe lume
mai mulţi oameni sfinţi,
cu-atât vor fi mai puţine
plăgi şi suferinţi.
Pentru mame credincioase
stăruiţi mereu,
să ne deie cât mai multe
Bunul Dumnezeu,
căci acestea cresc pe lume
viitorul sfânt,
ele nasc mântuitorii
pe acest pământ…
Să crezi adânc în Dumnezeu Cel Veşnic
şi lui Hristos adânc să I te-apleci,
că nu-s mai mulţi mântuitori pe lume,
ci-i numai El – acum şi-n veci de veci!
Să crezi adânc, din inimă, Cuvântul
şi să-L asculţi prin orice-ar fi să treci,
că-n lume nu-s mai multe adevăruri,
ci-i numai El – acum şi-n veci de veci.
Să crezi adânc Iubirii Răstignite,
păcatul tău în lacrimi să-l îneci,
că-n lume nu-s răscumpărări mai multe,
ci-i una doar – acum şi-n veci de veci.
Să crezi adânc acestor adevăruri
şi-n ele stând viaţa să-ţi petreci,
că-n lume nu-i decât o mântuire,
o ai sau nu – acum şi-n veci de veci.
Să crezi adânc! – Credinţa să-ţi învie
spre-un veşnic rod a tale-ntinderi seci,
c-o viaţă doar şi-un suflet ai pe lume,
le scapi sau nu, – acum şi-n veci de veci!
Slavă, slavă, azi Hristos din morţi a înviat!
De iubire, universu-ntreg s-a luminat.
Nici în cer şi nici sub soare
nu-i altă putere mare
să ne-arate cât de tare
ne-a iubit Iisus.
Învierea Lui ne-arată
dragostea nemăsurată
ce s-a dat ca lumea toată
să-aibă parte sus.
Slavă, slavă, din mormânt pe veci S-a ridicat
Mântuirea pentru cei căzuţi în greu păcat.
Dă, iubite, la o parte
piatra ce te ţine-n moarte,
ca lumina să te poarte
către ceruri sus.
Orice lanţ, orice zăbrele
astăzi cad, căci dintre ele
curăţind de patimi grele,
a-nviat, Iisus.
Slavă, slavă, ce măreaţă e-nvierea Lui!
Nimeni altu-n lume să ne dea iertare nu-i. | Continuare »
Vin Paştile, Iisuse, din nou învii şi iară
arăţi la lumea asta de orbi şi de orbiţi
c-ai ispăşit păcatul prin Jertfa Ta amară
şi c-ai adus viaţa la cei neprihăniţi.
Privind cu ochi-n lacrimi Făptura Ta măreaţă,
ca mii de sori, Iisuse, Te văd mai strălucit,
că-nvii cu Tine-odată Slăvita Dimineaţă
din care fericirea e fără de sfârşit.
Îţi văd şi-n mine Chipul scăldat în foc de soare,
cu nimb de mii de lacrimi de drag încununat
şi strâng în zări de suflet slăvita sărbătoare
a zilei când, Iisuse, şi-n mine-ai înviat.
Ţi-a fost săpat mormântul de-atâţia ani şi-n mine,
cu-atâtea lespezi grele fiind acoperit,
atâtea străji avut-a străinul lângă Tine,
de-atâta întuneric ai fost pecetluit…
Dar, când sosit-a ceasul slăvit al Învierii,
ai rupt şi-ntunecare, şi lespezi, şi peceţi
şi-ai înviat, ca-n locul obidei şi durerii
s-aduci minunăţia atâtor frumuseţi. | Continuare »
Fericit apostol al iubirii care-n seara Cinei ţi-ai culcat
capul trist, cu drag şi duioşie, pe Pieptul cel mai sfânt şi mai curat,
oare ce-ai putut să simţi atuncea că, apoi, oricât ai mai trăit,
numai despre Veşnica Iubire şi despre Adevăr ai mai vorbit?
În străfundurile vieţii tale oare ce izvor s-a deşteptat,
că de-atunci, de mii de ani, tot curge şi nici pân-astăzi încă n-a secat?
Ce foc tainic oare-a fost acela care inima atunci ţi-a-ncins,
că, de-atunci, de mii de ani, tot arde şi nici pân-astăzi încă nu s-a stins?
Ce povară-ai dus de-atunci în suflet, de ţi-au fost întruna ochii grei,
de-ai purtat cereasca strălucire din Adevăr şi din Iubire-n ei?
Fericită-i inima ce arde de-al Iubirii şi Iertării jar,
duhul cel pe care Adevărul îl nalţă-n caldul armoniei har.
Rezemat pe Pieptul Mântuirii, stând unit cu-al Dragostei Izvor,
nesecată-i liniştea rodirii, mereu, mereu datoare tuturor.
Fericit apostol al iubirii, ce puţini ştiu harul cel slăvit
ce-a făcut din Cina cea de Taină Izvorul Tău Etern şi Fericit!
Milă ai de mine, Doamne, după marea milă-a Ta,
După îndurarea-Ţi multă, şterge fărdelegea mea.
Spală-mi cu desăvârşire multele-mi nelegiuiri,
Curăţă-mă de păcatul care nu-mi dă liniştiri.
Eu cunosc şi-mi ştiu prea bine, Doamne, fărdelegea-mi grea
Și păcatul meu stă, Doamne, necurmat naintea mea.
Numai contra Ta, Preasfinte, numai Ţie Ţi-am greşit
Și naintea Ta, Stăpâne, ce e rău am făptuit.
Astfel că în hotărârea-Ţi vei fi drept când vei lucra
Și vei fi fără de vină, Doamne-n judecata Ta.
Iată că-n nelegiuire eu pe lume am ieşit
Și-n păcate grele, Doamne, maica mea m-a zămislit.
Dar Tu ceri ca Adevărul, Doamne-n inimă să-l ţin,
Fă să-mi stea înţelepciunea înlăuntrul meu deplin.
Cu isop mă curăţeşte – şi-al meu duh va fi sfinţit;
Spală-mă – şi ca zăpada, Doamne, fi-voi mai albit.
Fă-mi Tu sufletul s-audă bucurii şi veselii –
Și-atunci oasele-mi smerite lăuda-Te-vor mai vii.
Sfântă Faţa Ta întoarce-o de la multul meu păcat,
Șterge-mi toată fărdelegea, Doamne, şi mă fă curat!
Inimă curată-n mine, Domnul meu, zideşte Tu
Și-un duh nou, un duh statornic, Doamne-n inimă mi-adu!
Nu mă lepăda, o Doamne, de la faţa Ta, nicicând,
Și să nu-Ţi iei de la mine, Doamne, Duhul Tău Cel Sfânt!
Bucuria mântuirii dăruieşte-mi-o Tu, iar,
Și cu duh de stăpânire mă-ntăreşte-n al Tău har,
Căci pe cei fărădelege calea Ta-i voi învăţa
Și cei fără de credinţă vor întoarce şi-asculta.
Dumnezeul meu, o, şterge-mi vina sângelui vărsat,
Și-a mea limbă lăuda-Ţi-va îndurarea necurmat.
Doamne, buzele deschide-mi, şi, cât timp voi mai trăi,
Numai slava Ta cea mare şi-ndurarea-Ţi voi vesti.
O, de-ai fi voit Tu jertfă – câte jertfe Ţi-aş fi dat,
Însă jertfele-nvechite, Doamne, Tu le-ai lepădat.
Jertfa ce-o iubeşte Domnul este duhul cel smerit;
Dumnezeul meu, pe-acesta, nicicând n-ai dispreţuit.
Doamne, spre Sion Îţi varsă binefacerile-Ţi mari,
Pe Ierusalim zideşte-l şi înalţă-i ziduri tari!
Atunci, jertfe preacurate vei primi, aşa cum vrei,
Și-atunci Îţi vor pune, Doamne, pe altarul Tău viţei…
Oricine L-a aflat pe Domnul şi vrea să-L urmeze cu adevărat pe El trebuie neapărat să se facă una cu El în suferinţele Sale şi în lucrarea Sa, purtând sarcina şi crucea Lui pe urmele Sale, aşa cum a spus El: „Luaţi jugul Meu şi sarcina Mea, căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară”. „Dacă răbdăm împreună cu El, vom şi împărăţi împreună cu El”, a spus El. Dar dacă ne lepădăm de El, şi El Se va lepăda de noi. Şi semnele adevăratei apostolii pentru Hristos sunt cele pe care le-a purtat El şi pe care le-au purtat pe urmele Lui toţi sfinţii, martirii şi mucenicii Săi, care sunt lauda Bisericii şi podoaba cerului în veci şi-n veci.
Să luăm şi noi bine seama la aceste condiţii cu care este neapărat împreunată slujirea şi slava lui Hristos, căci fără jugul Său purtat cu credincioşie alături de El aici, în lumea aceasta unde El munceşte şi lucrează, fără sarcina Lui purtată cu ascultare şi cu smerenie acum, în viaţa aceasta, când El mărturiseşte, şi fără crucea purtată cu credincioşie şi dragoste statornică lângă El şi după El acum, când El suferă, nimeni, niciodată n-a intrat şi nici nu va intra niciodată în Împărăţia Lui.
Despre cei care umblă numai după foloasele pământeşti în slujba lui Hristos, Sfântul Său Cuvânt spune: „Niciodată nu v-am cunoscut”. Şi niciodată nici nu‑i va recunoaşte. | Continuare »
Că nu-i uşoară crucea o ştie orişicine,
dar că-i atât de dulce spre Golgota de-o duci,
o ştie doar acela ce s-a jertfit pe sine
şi suferind îmbracă puterea Sfintei Cruci.
Nu calea crucii-n sine ţi-aduce biruinţa,
ci cât îţi laşi din tine pe cruce răstignit
şi nu te nalţă rugul ce-ţi mistuie fiinţa,
ci cum te dărui jertfă pe-altarul pregătit.
Nu doar prin fapta bună îţi capeţi mântuirea,
ci, înnoit când fi-vei, trăi-vei în Hristos
şi-a Lui lumină-n tine îţi va sfinţi iubirea,
iar fapta bună fi-ţi-va doar rodul luminos.
Şi nu vorbirea dulce te-mbracă în blândeţe,
căci vorba bună n-o poţi deprinde pe de rost.
Ci numai ea, iubirea, deplin a dat bineţe,
lăsându-şi vorba dulce ca semn pe unde-a fost.
Deci nu rămâne numai la ce văd alţii-n tine,
ci caută dinlăuntru să-ncepi sfinţirea ta.
Când calea crucii fi-va să ţi-o sfârşeşti cu bine,
sfinţirea ta în roade Hristos ţi-o va căuta.
Eu n-am fost suflet curajos
să pot cu uşurinţă
sui pe drumul lui Hristos,
voios, spre biruinţă,
ci-am fost un suflet slăbănog
şi temător din fire,
plătind un greu şi-amar zălog
pe orice izbândire.
O Domnul meu Hristos, Cel Dulce şi Milos, ajută-mă să pot şi eu s-ajung la Dumnezeu!
Eu n-am avut nici aripi tari,
nici sigure picioare,
să pot zbura pe munţii mari
ori alerga mai tare
– abia de m-am târât şi eu,
dar am dorit ce-i bine
şi m-am cuprins de Dumnezeu,
iar El m-a dus cu Sine.
O Milostivul meu Hristos,
Tu mă cunoşti prea bine
ce slab sunt şi neputincios
– dar nu mă las de Tine!
Nu mă lăsa, oricum aş fi,
ci-ajută-mă întruna,
prin mila Ta să pot primi
şi eu, cândva, cununa!
