Părintelui Iosif
Ce nalt e focul și ce sfânt
Din stâlpul care arde
Aici, sub lespezi de mormânt,
Ca sfintele stindarde…
Pe timp de zi, umbrind noros
Văpaia prea fierbinte,
Ai trâmbițat nemincinos:
„Pe-aicea! Tot nainte!“
Dar și în toiul nopții-adânci,
Ca soarele-n amieze,
Nălțat-ai stâlp de foc pe stânci
Ca Oastea să-ți urmeze!
În grele vremuri de furtuni
Tu singur, în spărtură,
Firavul trup ți-ai pus, să suni
Doar dreapta-nvățătură.
Și ai tot scris, și-ai tot chemat,
Să afle tot poporul
Pe Cel ce ne-a răscumpărat:
Iisus Biruitorul!
Și-n jertă trupul ți s-a stins
Și haina ți-a fost ruptă
Dar crezul sfânt, de neînvins
Tot sus ți-a fost în luptă.
Și dacă-n vremi cumplite-acum
Ni-s fronturile sparte,
Ne-ntoarce-mprăștiatul drum
Din căile deșarte.
Ne-așază-n flancuri drepte iar,
Ne nalță steag în frunte,
Cu vrednic purtător stegar…
Nimic să nu ne-nfrunte.
Așa dorim și noi, urmași
Să-ți fim mereu, părinte,
Pe-același drum, cu-aceiași pași,
Și tot „Pe-aici, nainte!“
Spre ceruri să suim luptând
Prin iernile vrăjmașe,
Cu pasul cadențat urmând
Plutoanelor fruntașe.
Lidia Hamza