Tanarul-bogat33(Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz
la botezul de la Buciumi – 28 noiembrie 1981)

Mâine e duminica aceea când se citeşte în toate bisericile noastre Evanghelia cu „tânărul bogat” care a venit la Domnul. Scrie despre el şi Sfântul Evanghelist Matei, şi Marcu, şi Luca. Fiecare aminteşte una dintre părţile interesante ale vieţii acestui tânăr. Am dori să amintim aceste lucruri nu numai pentru că mâine e duminică şi se citeşte în bisericile noastre această evanghelie, ci pentru că în ea sunt cuprinse nişte lucruri de foarte, foarte mare însemnătate pentru fiecare dintre noi…
Am vrea să citim împreună această Evanghelie şi după aceea să gândim adânc asupra înţelesului acestor adevăruri pe care Mântuitorul ni le-a înfăţişat şi la care e bine dacă fiecare dintre noi luăm bine seama, pentru că într-una dintre aceste şapte probleme cuprinse în această Evanghelie ne găsim fiecare dintre noi. Să ne cântărim fiecare în lumina şi în Cuvântul voii lui Dumnezeu şi să ne cercetăm noi înşine în care dintre aceste stări suntem.
Să ţinem minte nişte lucruri foarte însemnate pentru fiecare, pentru că noi trebuie să ştim: „Nici unul dintre cuvintele lui Dumnezeu nu e lipsit de putere”, nici de înţeles, nici de adevăr.
Sunt şapte probleme mari:
1. o mare problemă – problema mântuirii;
2. o mare grabă;
3. o mare întrebare;
4. un mare răspuns;
5. o mare condiţie;
6. o mare întristare;
7. un mare faliment.

1. Prima problemă este problema mântuirii. Mântuitorul era atunci în cetatea aceea. Şi el, tânărul bogat, foarte, foarte ocupat cu atâtea treburi de peste zi, deşi a auzit că Mântuitorul este acolo şi propovăduieşte Evanghelia de mult timp, a alergat la Mântuitorul în ultimul moment. | Continuare »

Sfântul Luca al Crimeei, Predici, Editura Sophia

dregatorul-bogatAţi ascultat astăzi pericopa evanghelică despre tânărul bogat, care n-a dorit să îşi împartă averea pentru a moşteni Împărăţia cerurilor. Atunci Domnul a spus că este mai greu pentru un bogat să intre în Împărăţia cerurilor decât o cămilă prin urechile acului. Parcă nu mai este oportun să vorbim despre avere, fiindcă în ţara noastră nu mai sunt bogaţi, ci toţi sunt egali. Totuşi cred că, ascultând cuvântul meu, veţi vedea că întotdeauna şi în toate timpurile este momentul să vorbim despre bogăţie. Înainte să vă tâlcuiesc cuvintele lui Hristos adresate tânărului bogat, fiţi atenţi la ceea ce a scris Sfântul Apostol Iacov despre cei bogaţi: “Ascultaţi acum voi bogaţilor: plângeţi şi vă tânguiţi de necazurile ce vor să vină asupra voastră. Bogăţia voastră a putrezit şi hainele voastre le-au mâncat moliile. Aurul vostru şi argintul au ruginit, şi rugina lor va fi mărturie împotriva voastră, şi trupurile voastre ca focul le va mânca: aţi strâns comori în vremea din urmă. Iată, plata pe care voi aţi oprit-o, lucrătorilor ce v-au secerat ţarinile strigă, şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului Savaot. V-aţi desfătat pe pământ şi v-aţi dezmierdat; v-aţi îmbuibat inimile în ziua înjunghierii. L-aţi osândit pe cel drept şi L-aţi omorât; El nu va ţine piept“. (Iacov 5, 1-6) | Continuare »

intrarea in biserica a Maicii DomnuluiMinune şi Taină e viaţa curată,
în care Lumina S-a vrut întrupată,
în care Iubirea a vrut a Se-aprinde
şi-n care tot Raiul pe veci se cuprinde.

Fii binecuvântată,
Fecioară Preacurată,
Minune şi Taină, şi-Altar,
tu, Maica Eternului Har!

Minune şi Taină e Sfânta-Ntrupare,
când Cel-Fără-Margini Se strânge-ntr-o zare
şi Soarele Veşnic Se strânge-ntr-o rază
şi Cerul sărutul pe-un Crin Şi-l aşază.

Minune şi Taină sunt Fiul şi Mama
spre care se nalţă uimirea şi teama,
spre care coboară Iubirea şi Paza
şi-n care se-ascunde Fiorul şi Raza.

Minune şi Taină e Mila Divină
ce astfel alege spre lume să vină
şi astfel doreşte spre ea să ne-atragă
sfinţiţi de Iertarea Eternă şi-ntreagă.

Minune şi Taină, mi-nchin, pe vecie,
credinţa, nădejdea şi dragostea Ţie;
fiinţa, viaţa şi tot ce e-n mine,
prin Tine sfinţite, cuprinde-le-n Tine!

Traian Dorz, Minune și Taină

ZBOR GRĂBIT E VIAŢA ASTA – Traian Dorz

Gaura morţii – Pr. Iosif TRIFA

Adu-ţi aminte ce scurtă este viaţa!… – Traian Dorz

Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului – SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR

OPREŞTE-TE O CLIPĂ – Traian Dorz

Înfricoşat tablou al inegalităţii dintre oameni! – Sfântul Nicolae Velimirovici

ÎN CLIPA MORŢII VEDE OMUL – Traian Dorz

Din tot ce-aduni –  Traian Dorz

“A sluji lui Hristos înseamnă suferinţă” – Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa

[Vrei să ştii cum va fi moartea ta? Cum a fost viaţa ta!] – Traian Dorz

 Ce-i foloseşte unui om? –  Traian Dorz

VA VENI-N CURÂND ŞI ZIUA – Traian Dorz

Cu cântări duhovniceşti – Traian Dorz, meditaţii la Apostolul zilei

PRIMIREA ŞI DAREA – Traian Dorz, Păşunile dulci

CE ESTE DEŞERTĂCIUNEA DEŞERTĂCIUNILOR – Traian Dorz, din LEAGĂNUL DE AUR

O, ce deşertăciune-s toate! – Traian Dorz

CE TARI PĂREAU – Traian Dorz

Cântări potrivite cu Evanghelia duminicii:

45.O necurmată pregătire; 46.Vino, suflet călător;  52. La miezul nopţii; 59. Toate-ai să le pierzi; 60. Anii trec ca norii; 62. Aproape ca o seară; 85. La ce-mi foloseşte, oare?; 154. Să nu iubesc nimic, Iisus; 179. La ce folos?; 184. Vegheaţi mereu; 198. De-aş ajunge cea mia mare; 500. Azi eşti aici, mâine unde-i fi?; 561. Hai, creştine, te deşteaptă; 565. Când, azi, în faţa ta; 568. Tu nu-ţi dai încă seama; 569. Te va osândi pe tine; 571. Sărmani alergători spre moarte; 573. Ce e viaţa asta-n lume?; 576. Va trebui să mori curând; 579. Tot ce-ai avut pe lume; 587. Dintre câte-averi; 590. Veniţi, fraţilor, cu toţii; 594. Suflete sărmane; 602. De ce-ţi iei inima?; 943. Lume, lume-nşelătoare; 1007. Aş vrea să am un mers curat; 1045. Să Te privesc din plin

[De la Ierusalim, la Ierihon]

Fragment din Cuvântul fratelui Traian Dorz către fraţii din Roma, Botoşani – Strângeţi firimiturile, vol. IV

Am avut nu de mult Evanghelia duminicii cu samariteanul milostiv. Am meditat mult la gândurile şi adevărurile pe care le-a pus Domnul pentru noi în pilda aceasta. Lăsăm la o parte pe omul care a vrut să-L ispitească pe Domnul punându-i întrebarea: ce să facă pentru ca să fie mântuit? Domnul i-a adus aminte: „Tu ştii ce trebuie să faci, dacă vrei să faci”. Şi, printre toate, i-a amintit despre Pilda cu samariteanul milostiv, care avea ca scop să-l înveţe pe acel om – şi pe noi toţi – cât de atenţi trebuie să fim noi nu numai faţă de binefăcătorul nostru, ci şi faţă de semenii noştri. Cât de atenţi trebuie să fim noi cu privire la starea noastră sufletească, a fiecăruia. Şi-i vorbeşte despre omul care a plecat din Ierusalim şi a coborât spre Ierihon, când îi zice: „Un oarecare cobora din Ierusalim spre Ierihon şi a căzut între tâlhari”. În Ierusalim era el. Cum am fost şi noi în Ierusalim îndată după Botezul nostru, când părinţii noştri şi părintele nostru ne-a lepădat de satana şi ne-a împreunat cu Hristos. În ce Ierusalim eram noi atunci! Dacă am fi rămas acolo, nu ne-ar fi prădat niciodată tâlharii păcatelor. Dar îndată după aceea, când am început să cunoaştem binele şi răul, noi am părăsit Ierusalimul, starea cea înaltă şi curată din copilărie, de lângă Domnul, şi ne-am coborât spre Ierihonul păcatelor, spre starea cea mai de jos, aşa cum coboară lumea întreagă şi cum au coborât toţi cei între care eram şi noi cândva. Sigur că am căzut între tâlharii păcatelor. Sigur că ne-au doborât pe toţi. Sigur că ne-au chinuit, ne‑au jefuit şi ne‑au lăsat aproape morţi. | Continuare »

Cuviosul-Dimitrie-BasarabovPreacuviosul Părintele nostru Dimitrie cel Nou de la Bucureşti, numit şi „Basarabov”, s-a născut în timpul împăraţilor româno-bulgari Petru şi Ioniţă Asan (secolele XII-XIII), la câţiva kilometri de oraşul Rusciuc, într-un sat locuit de vlahi, anume Basarabov, pe valea râului Lomul, din părinţi ortodocşi şi iubitori de Hristos.

Mai întâi a fost păstor de vite în satul natal. Apoi, iubind liniştea şi nevoinţa monahală, s-a făcut călugăr la o mănăstire de pe valea Lomului, nu departe de Basarabov. După o aspră nevoinţa pustnicească între două pietre din malul râului Lomul, Cuviosul Dimitrie şi-a dat sufletul lui Dumnezeu în acel loc şi a rămas necunoscut de nimeni. După mulţi ani, râul Lomul venind mare a risipit cele două pietre în apă împreună cu moaştele întregi ale Sfântului Dimitrie cel Nou. Mai târziu, descoperindu-se sfintele lui moaşte prin pronia lui Dumnezeu, au fost duse la biserica satului Basarabov.

Auzind de minunile ce se făceau aici, domnii Ţării Româneşti doreau să-i aducă moaştele la Târgovişte, spre mângâierea credincioşilor. Însă, Sfântul Dimitrie nevrând să-şi părăsească satul, domnii munteni au zidit o biserică nouă în Basarabov, unde i-au fost adăpostite moaştele mai mult de două secole.

În timpul războiului ruso-turc din Balcani (1769-1774), generalul rus Petru Salticov a luat sfintele moaşte să le ducă în Rusia. Dar la stăruinţa unui bun creştin român, Hagi Dimitrie, moaştele Sfântului Dimitrie au fost dăruite Ţării Româneşti şi aşezate cu mare cinste în Catedrala mitropolitană din Bucureşti, unde se află şi astăzi.

Sfântul Dimitrie cel Nou se prăznuieşte la data de 27 octombrie.

b. Fapte şi cuvinte de învăţătură

Încă de când era mic la părinţi, fericitul Dimitrie era foarte râvnitor la rugăciune, iubind mai ales biserica, postul, tăcerea, smerenia şi viaţa pustnicească. Odată, pe când păştea vitele satului Basarabov, a călcat cu piciorul într-un cuib de pasăre şi din greşeală a omorât puişorii. Mustrat de conştiinţă, şi-a pedepsit piciorul vinovat şi nu l-a mai încălţat trei ani de zile, umblând cu el desculţ vară şi iarnă, răbdând cu bărbăţie gerul iernii şi loviturile pietrelor. | Continuare »

După rugăciunile începătoare:

Condac 1:
Apărătorule al nostru din nevoi, pentru lucrarea de multe minuni laude de mulțumiri aducem ție, noi, nevrednicii; și ca cel ce ești minunat și preamilostiv, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile ca să cântăm ție: bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!
Icos 1:
Îngerii cei din ceruri s-au mirat de tine, Părinte Dimitrie, îngerul cel pământesc, văzându-te cum în trup fiind ai biruit pe demonul cel fără de trup și de minunile tale spăimântându-se au stat cântându-ți unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce ești om ceresc;
Bucură-te, cel ce ai fost înger pământesc;
Bucură-te, că nu te-ai amăgit de lăcomia strămoșească;
Bucură-te, că ai viețuit mai presus de fire și de om;
Bucură-te, că prin smerenie cele înalte ai dobândit;
Bucură-te, că pe vrăjmaș, lesne l-ai biruit;
Bucură-te, că, la fel cu Abel, jertfe prin rugăciuni ai înălțat;
Bucură-te, cel ce trupul tău rob duhului l-ai făcut;
Bucură-te, cel ce te-ai făcut comoară duhovnicească;
Bucură-te, cel ce te-ai suit la înălțimea cea cerească;
Bucură-te, săditorule de vie duhovnicească;
Bucură-te, cel ce câștigi tuturor pocăință ca să se mântuiască;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie! | Continuare »

VIAŢA SF. DUMITRU IZVORÂTORUL DE MIR

sveti_dimitrija Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian Galeriu (284-311) şi era fiul voievodului cetăţii Tesalonicului, botezat în taină de părinţii săi, de frica cruntelor prigoane împotriva creştinilor. Şi îl învăţau părinţii în cămara cea ascunsă a palatului lor toate tainele sfintei credinţe, luminându-i cunoştinţa despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum şi milostenia cea către săraci, săvârşind, adică, faceri de bine, celor ce trebuiau. Şi aşa, Dimitrie a cunoscut adevărul din cuvintele părinţilor săi, dar, mai ales, a început a lucra într-însul darul lui Dumnezeu. Şi tânărul creştea cu anii şi cu înţelepciunea, urcând ca pe o scară, din putere în putere. Şi, ajungând la vârsta cea mai desăvârşită, părinţii lui s-au dus din vremelnică viaţa, lăsând pe tânărul Dimitrie moştenitor nu numai al multor averi, ci şi al bunului lor nume.
Deci, Maximian împăratul, auzind de moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la dânsul pe fiul acestuia şi, cunoscându-i înţelepciunea, l-a făcut voievod în locul tatălui său. Şi a fost primit Sfântul cu mare cinste de cetăţeni, iar el cârmuia cu multă vrednicie poporul, propovăduind pe faţă dreapta credinţă şi aducând pe mulţi la Hristos.
Deci, nu după multă vreme, a cunoscut împăratul ca voievodul Dimitrie este creştin şi s-a mâniat foarte. Drept aceea, întorcându-se biruitor dintr-un război cu sciţii, Maximian a poruncit să se facă praznice în fiecare cetate, în cinstea zeilor şi a venit împăratul şi la Tesalonic. Şi Dimitrie, fiind întrebat de sunt adevărate cele auzite despre dânsul, a răspuns cu îndrăzneală, mărturisind că este creştin şi a defăimat închinarea păgânească. Şi îndată, împăratul a poruncit să-l închidă în temniţă, până la încheierea jocurilor în cinstea venirii sale. | Continuare »

Vorbirea fratelui Traian DORZ la adunarea de priveghere a fratelui Popa Petru, Săucani

Alături am purtat povara – Traian Dorz

ÎNDRĂZNEALA ŞI BIRUINŢA – Poapa Petru

Când Dumnezeu a aşteptat cu iarna – Traian Dorz, despre fratele Petru Popa, Săucani

Fratele POPA PETRU de la Săucani – Traian Dorz, Fericiţii noştri înaintaşi

CE SEAMĂNĂ OMUL… VA SECERA – Vorbire a fr. Petru Popa, Săucani, la Ogeşti

CEL DE-AL ŞAPTELEA VAS – Vorbire a fr. Petru Popa, Săucani, la Gădălin

SFINŢENIA, SMERENIA, ASCULTAREA – Vorbire a fr. Petru Popa, Săucani, la Cornuţel

A FI ŞI A NU FI… –  Vorbire a fr. Petru Popa, Săucani, la Cajvana

 Omul trimis de Dumnezeu – Vorbire a fr. Petru Popa, Săucani, la 125 de ani de la naşterea Pr. Iosif Trifa

SEMNELE UNUI TRIMIS AL LUI DUMNEZEU – Vorbire a fr. Petru Popa, Săucani, la Verşeni – 28 august 1977

DOMNUL OŞTIRILOR – Vorbire a fr. Petru Popa, Săucani, la adunarea de Anul Nou – 1983

[Irod se dă în mâna diavolului şi începe lupta împotriva lui Dumnezeu] – Fragment dintr-o vorbire a fratelui Popa Petru, Săucani – 1981

„CREŞTEŢI, ÎNMULŢIŢI-VĂ ŞI UMPLEŢI PĂMÂNTUL” – Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la botezul de la Ogeşti – decembrie 1980

„STAUL”, „PORTAR” ŞI „HOŢ” – Vorbirea fratelui Popa Petru (Saucani) la nunta de la Ciula – mai 1981

CASA ZIDITĂ PE STÂNCĂ – Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la nunta de la Corocăieşti – 14 mai 1978

TU DIN PRUNCIE CUNOŞTI – Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la adunarea de la Vălani – 6 februarie 1982

 

În această zi, pomenirea Cuviosului mărturisitor Visarion.

sf_marturisitoriCuviosul părintele nostru Visarion, s-a născut în Bosnia, din părinţi creştini ortodocşi, Maxim şi Maria, în anul mântuirii 1714, şi a primit din Sfântul Botez numele de Nicolae. Tânăr, călătorind pe la multe locaşuri de închinare, a poposit adesea la Locurile Sfinte. Acolo, la mănăstirea Sfântul Sava, de lângă Ierusalim, a îmbrăcat schima monahicească, pe când avea 18 ani, primind numele de Visarion. După un timp, a venit în Slovenia şi s-a aşezat la mănăstirea Pacra, unde pentru râvna sa către cele sfinte, s-a învrednicit de darul preoţiei.

La trei ani după hirotonirea să întru preot, cuviosul Visarion a mers din nou la Locurile Sfinte, ca să-şi întărească şi mai mult sufletul în dreapta credinţă a Bisericii Răsăritului. La puţină vreme după întoarcerea sa din această călătorie, a venit în Ţara Ardealului, unde papistaşii căutau prin silnicie să smulgă credinţă dreptmăritoare din sufletele românilor ortodocşi.

Nu glasul omenesc l-a chemat în Ardeal, ci însuşi Ziditorul tuturor, ca să mântuiască din pierzare pe românii drept-credincioşi. Pe unde trecea, el aprindea în sufletele credincioşilor râvna pentru credinţa cea adevărată. Trăia o viaţă de aspră înfrânare, hrănindu-se numai cu mâncare slabă de legume. Pentru chipul mult îmbunătăţit al vieţii sale, drept-credincioşii români nu numai că-l ascultau şi urmau poveţele lui, dar cuprinşi de o mare însufleţire duhovnicească, îi sărutau mâinile şi picioarele cele sfinte.

În drum spre Sibiu a fost prins de stăpânirea catolică şi târât la judecată. În faţa celor care-l judecau, el a stat drept şi fără frică, mărturisind că dreapta credinţă a Bisericii Răsăritului este singura adevărată şi mântuitoare. Pentru aceea, el nu va înceta să arate uniţilor rătăcirea lor şi să-i îndemne să se lase de ea. Pentru această mărturisire a dreptei credinţe, cuviosul Visarion a fost aruncat în fioroasa temniţă din Kufstein, în creierul munţilor tirolezi, unde după suferinţe grele departe de lume, dar aproape de Cel care împarte cununile vieţii celor vrednici, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi se face pomenirea Cuviosului mărturisitor Sofronie.

Cuviosul Sofronie se trăgea din familia Popovici de la Cioara Sebeşului. La botez i s-a dat numele de Stan, iar în călugărie numele de Sofronie. A sihăstrit multă vreme în Ţara Românească, iar în anul 1756 s-a întors la Cioara, unde râvna sa pustnicească l-a mânat să-şi facă un mic schit în mijlocul codrului şi să ţină acolo câţiva tineri la învăţătură. Dar diavolul, care pururea caută să strice cele bune, l-a izgonit prin oameni răi din schitul sau şi l-a silit să plece în străine locuri. | Continuare »

Traian Dorz,  Semănați Cuvântul Sfânt (Caietul 28)
Capitolul 16

T-Dorz-0701. Regionalismul şi rivalismul trebuie să dispară pe veci dintre toţi copiii lui Dumnezeu, din orice confesiune ar face ei parte. Acestea sunt două prăpăstii în care se zbat de veacuri cei mai vechi, ca şi cei mai noi zişi creştini.

2. Oricine a alunecat în aceste prăpăstii, să se trezească îngrozit şi să se salveze neîntârziat din ele, fiindcă acestea sunt zonele satanei, anticamera gheenei.

3. Regionalismul este o îngustime, rivalismul este o crimă. Una ducând la alta – amândouă duc la iad, căci prima face discriminare între fraţi, iar a doua otrăveşte orice dragoste şi colaborare în Hristos.

4. Trebuie să formăm indivizi desăvârşiţi, creatori desăvârşiţi, credincioşi desăvârşiţi. Dar aceasta încă nu i de-ajuns. Şi lumea are aşa ceva.
Ci noi trebuie să facem mai mult. Să facem saltul spre o conştiinţă mai înaltă, să ajungem la conştiinţa de grup.
5. Trebuie să ajungem la o contopire a conştiinţelor individuale, a gusturilor individuale, a eforturilor individuale, pentru a deveni cu toţii o conştiinţă mare, unică şi sfântă.

6. Când ajunge să se formeze undeva această conştiinţă, ea este cea mai înaltă, mai creatoare şi mai divină dintre toate… Este cea pentru care S-a rugat Mântuitorul în cea mai sfântă şi mai din urmă petrecere cu ai Săi: ca toţi să fie una.

7. Numai din această stare ucenicii Domnului puteau fi în măsură să împlinească mântuitoarea şi eterna operă pentru care fuseseră chemaţi, aleşi şi pregătiţi (In 17, 21).
Şi numai din această stare vom putea fi şi noi găsiţi cu adevărat vrednici de încredere şi puşi în slujba Lui (I Tes 2, 4).

8. De această condiţie a ucenicilor lui Hristos depindea credinţa şi mântuirea lumii, adică venirea împărăţiei lui Dumnezeu şi împlinirea planului divin. Ei au realizat între ei şi între toţi cei ce i-au urmat o conştiinţă eliberată de orice regionalisme şi de orice rivalităţi.

9. Cât de una erau toţi credincioşii dintâi între ei, din orice regiune, din orice seminţie şi din orice categorie ar fi făcut parte!
Hristos Iisus, Domnul nostru, anulează toate aceste deosebiri dintre ai Lui.
10. Oricine agită şi cultivă, sub orice formă, deosebiri şi bănuieli printre credincioşii lui Dumnezeu – este un lucrător rău şi o unealtă vrăjmaşă. Domnul Iisus a venit să nimicească aceste deosebiri – şi, prin cunoaşterea Sa, le-a şi nimicit pentru cei ce Îl cunosc şi Îl iubesc pe El. | Continuare »

pilda-semanatoruluiSemănaţi sămânţa bună fără odihnire
şi cu mâna cea mai plină, pentru grea rodire;
şi de-a lungul, şi de-a latul holdelor, în cruce,
peste tot unde sămânţa se mai poate duce.

Semănaţi sămânţă multă – căci din umbre sure
sunt atâtea răpitoare care vin s-o fure
şi prin locuri de ispite, multe pietre grele
vin cu arşiţe, să piardă câte cad în ele.

Apoi spinii-ngrijorării câte mai îneacă,
toate câte cad acolo n-ajung să se coacă.
Numai cea de-a patra parte cade-n brazdă bună,
dar şi-aceasta prea puţine roade azi adună.

Semănaţi sămânţa bună cu bogată mână,
după ce trei părţi s-or pierde – una să rămână;
după ce răpeşte lumea, spinii şi-ncercarea,
să mai şi rămână-o roadă Celui cu Lucrarea.

Doamne-ajută-ne cu timpul bun de semănare
şi-nmulţeşte-Ţi lucrătorii buni de pe ogoare,
şi-apoi dă sămânţă multă celor ce-o aruncă,
s-aduni roade fericite după sfânta-Ţi muncă.

Traian Dorz, Cântarea viitoare

Traian Dorz,  Semănați Cuvântul Sfânt (Caietul 28)
Capitolul 15

T-Dorz-0701. Dacă unde sunt doi puterea creşte – când este vorba de mâini ori de umeri –, atunci acelaşi lucru se petrece şi unde sunt mai multe creiere şi mai multe inimi.

2. Dar în nici un sector al vieţii lumeşti nu s-a putut face niciodată cu adevărat o contopire deplină şi durabilă măcar între doi creatori mari. Ori între doi împăraţi puternici, ori între două forţe uriaşe.
Acest lucru numai Hristos îl poate face. Şi numai El îl va şi face, la vremea Lui.

3. Numai Duhul lui Hristos a putut şi va putea face ca acei doi să se contopească într-unul, fiecare căutând mai întâi folosul lui Dumnezeu, apoi folosul celuilalt şi numai în urmă – sau nici în urmă – folosul său personal.

4. Dacă tindem spre frumosul ideal al unităţii în Hristos, nu numai că trebuie să ne realizăm pe noi înşine în fiecare fel şi în fiecare zi, spre a ajunge cât mai curând la acel nivel sfânt – ci trebuie să luptăm cu orice influenţă străină care ar diminua şi ar deteriora elanul nostru frumos.

5. Când ne este trează şi vie conştiinţa specificului nostru biblic, atunci îndată vedem şi cunoaştem nu numai ceea ce este curat şi sănătos al nostru în Hristos, – dar şi ceea ce este îndoielnic şi străin, păgubitor şi chiar primejdios pentru noi.

6. Să ni se formeze tot mai înalt conştiinţa lui Hristos în noi, fără de care nu vom putea crea nimic de valoare şi de durată, cu adevărat folositor lui Dumnezeu şi lumii.

7. Să fiţi! – apoi să faceţi! Aceasta este prima condiţie pusă de Domnul nostru fiecăruia dintre cei ce L-au urmat ori vor vrea să-L urmeze, de la cel dintâi pas…

8. Cei care sunt preocupaţi numai de a face înainte de a fi ajung nişte îngâmfaţi, prefăcuţi şi răufăcători ai Lucrării lui Dumnezeu, cum au fost atât de mulţi de-a lungul istoriei ei.

9. Trebuie mereu să amintim că ni se cer neapărat cele patru condiţii fără de care nu poţi realiza nici unirea cu Hristos, nici unirea cu semenii şi anume: să muncim cel mai mult, să ne rugăm cel mai mult, să iubim cel mai mult şi să suferim cel mai mult.
10. Toţi marii creatori şi toate marile creaţii au cunoscut şi au realizat aceste condiţii – şi pe cele două din urmă, poate că în primul rând. | Continuare »

Sfânta maică noastră Parascheva, numită „cea Nouă”, de la Iaşi, „a Moldovei luminătoare” şi lauda întregii Ortodoxii, s-a născut în satul Epivat din Tracia răsăriteană, nu departe de Constantinopol, pe la începutul secolului al Xl-lea, din părinţi binecredincioşi şi de bun neam.
Cei doi copii, Eftimie şi Parascheva, au primit în familie o aleasă creştere şi educaţie religioasă. Astfel, Eftimie, fratele mai mare al cuvioasei, a intrat înaintea ei în nevoinţa monahală. Apoi, pentru sfinţenia vieţii lui, ajunge episcop al Matidiei şi păstoreşte bine Biserica lui Hristos până la sfârşitul vieţii. La fel şi Sfânta Parascheva, iubind mai mult decât orice pe Hristos, la vârsta de aproape 15 ani, a intrat într-o mănăstire de fecioare din oraşul Ieraclia Pontului. După cinci ani se închină la Mormântul Domnului şi se nevoieşte mai mulţi ani într-o mică mănăstire de călugăriţe pustnice de pe Valea Iordanului.
La vârsta de 25 de ani, luând poruncă de la îngerul Domnului, s-a reîntors în patrie şi s-a nevoit încă doi ani lângă biserica satului natal, Epivat. Pe la jumătatea secolului XI, anul 1050, la vârsta de 27 de ani, Sfânta Parascheva şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată aproape de malul mării. Mai târziu, în urma unor minuni la mormântul ei, moaştele Cuvioasei Parascheva au fost aflate întregi în pământ şi s-au pus în biserica Sfinţilor Apostoli din satul Epivat, spre cinstire şi închinare. Aici au stat sfintele ei moaşte aproape 175 de ani. | Continuare »

Invierea-fiului-vaduvei-Nai

Iisuse, Plinătate de viaţă şi-nviere,
Belşugul Veşniciei spre care năzuim,
umplut-ai viaţa noastră cu har şi cu putere,
ca moartea şi viaţa din noi să biruim.

În Tine-avem, Iisuse, în orice zi tărie
să smulgem rădăcina păcatului din noi,
să-ntâmpinăm durerea cu imn de bucurie
şi-urcând, să nu ne-ntoarcem privirile napoi.

În Tine-avem curajul, ca-n linişte senină,
să ne-aşteptăm şi moartea, pe ultimul vrăjmaş,
căci Tu ne-ai dat asupră-i învingerea deplină,
nălţându-ne departe de-al spaimelor lăcaş.

Din negrul domn al spaimei, cum o priveam odată,
Tu ai făcut, prin moarte, din moarte, pentru noi,
un sol dorit ce-aduce chemarea aşteptată
spre dulcea noastră Casă şi Viaţă de Apoi.

Iisuse, Viaţa noastră de-aici şi-n veşnicie,
Nădejdea fericită spre care ne-avântăm,
toţi anii mulţumirii, plângând de bucurie,
cu inimi fericite în cale-Ţi semănăm.

Traian Dorz, Cântarea cântărilor  mele

Creştinul nu este fără mângâiere la moartea celor de aproape ai săi – Sfântul IOAN GURĂ DE AUR

PĂCATUL ESTE MOARTE – Traian Dorz, din Numele Biruitorului

Învierea fiului văduvei din Nain – Sf.Luca al Crimeei

Dinspre Nain – Lidia Hamza

CEVA DESPRE CEI TREI MORŢI PE CARE I-A ÎNVIAT IISUS MÂNTUITORUL – Pr. Iosif Trifa

Hristos poate realiza imposibilul – Traian Dorz, din Lumina iubitului fiu

De ce să te tulburi – Lidia Hamza

ÎNVIEREA TÂNĂRULUI DIN NAIN – Lumina satelor

CEI MORŢI VOR AUZI – Traian Dorz

Purtarea… de altădată – Traian Dorz, meditaţii la Apostolul zilei

Dar când Dumnezeu… – Traian Dorz, meditaţii la Apostolul zilei

Râvna pentru datini… Traian Dorz, meditaţii la Apostolul zilei

Poezii: O, MOARTE!…PENTRU MAMA CREDINCIOASĂ;  Durerea iar m-a cercetatNU PLÂNGEŢI PE CEL VIU!ÎN CLIPA MORŢII VEDE OMUL; MARE PLÂNS ŞI TÂNGUIRECe zi a fost aceea!O, NU EXISTĂ MOARTE;

Traian Dorz, Poruncile iubirii

Poruncile Iubirii sfinte sunt pentru noi eterne legi
ce trebuie de noi ştiute, iubite şi păzite-ntregi,
că-n ele este adevărul – la început atât de-ascuns –
dar care dragostea ni-l face apoi tot mai frumos pătruns;
ferice, fiul meu, de tine, a’ lui porunci când le iubeşti
şi care cu întregul suflet le cercetezi şi le-mplineşti.

Porunci ale Iubirii-s toate Cuvintele lui Dumnezeu,
pe care orice suflet este dator a le-mplini mereu;
în ele, orice suflet sincer îşi află hrană şi-ajutor
să-şi ducă zilele vieţii pe sfântul drum mântuitor;
ferice, fiul meu, de tine când le iubeşti şi când le ţii
şi-n ele tu-ţi găseşti izvorul întregii tale bucurii.

Porunca Dragostei e-ndemnul să te opreşti din drumul rău
şi să primeşti o fire nouă în taina sufletului tău,
prin naşterea din nou să intri în starea de copil ceresc | Continuare »

Traian Dorz – Din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

TDorz1Adevăratul om al lui Dumnezeu, omul care prin naşterea din nou a devenit fiu al Tatălui şi apoi împreună-lucrător cu El în câmpul Evangheliei şi în scopul mântuirii, trebuie să aibă o conştiinţă atât de trează şi o umblare atât de atentă în toate lucrurile, încât şi cea mai mică umbră de abatere de la curăţia ascultării de Duhul Sfânt să-l îngrijoreze şi să-l doară.
Oricare lucrător în apostolatul lui Hristos are, desigur, în Cuvântul lui Dumnezeu, pe care el îl propovăduieşte, nu numai o lumină călăuzitoare, ci şi un foc curăţitor. Nu numai o apă în care se oglindeşte spre a-şi vedea totdeauna faţa sufletului său, ci şi o apă în care să se spele de tot ce îi arată apa aceasta în care s-a oglindit. Are nu numai un dreptar care să-i arate cum să lucreze bine, ci şi dreptarul care îi arată cum a lucrat rău. Aşa că din cuvântul gurii sale el este şi îndreptăţit când îşi face cinstit slujba şi datoria sa, dar este şi judecat când nu şi-o face după cum se cuvine.
Însă pe lângă Cuvântul scris al lui Dumnezeu, care este mijlocul din afară al cercetării noastre de noi înşine, noi mai avem de la Domnul nostru Iisus Hristos pe Duhul Sfânt, Care ne-a fost trimis de la Tatăl şi în Numele său şi Care să rămână în noi, Care să ne călăuzească în tot adevărul, să ne descopere şi să ne înveţe toate lucrurile şi care să ne aducă aminte de tot ce ne-a spus El (In 14, 16-26; 16, 7-14). | Continuare »

acoperamantul-Maicii-DomnuluiÎn numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție!
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție!
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru Numele Tău.
Doamne miluiește, Doamne miluiește, Doamne miluiește.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se Numele Tău, vie Împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă, dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.
Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinților Părinților noștri și ale tuturor Sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.
Apoi se zic Condacele si Icoasele:

Condacul 1: Impărătesei celei alese mai înainte de veci, împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului şi a pământului, care a venit oarecând la rugăciune la biserica din Vlaherne şi se ruga pentru cei din întuneric, acesteia, şi noi, cu credinţă şi cu umilinţă îi serbăm Acoperământul ei cel luminos. Iar tu, ca ceea ce ai putere nebiruită, izbăveşte-ne pe noi din toate nevoile, ca să grăim ţie: Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!
Icosul 1: Mulţimea arhanghelilor şi a îngerilor, cu Inaintemergătorul, cu Teologul şi cu soborul tuturor sfinţilor, împreună cu tine, împărăteasa lor, stând în biserica din Vlaherne şi ascultând rugăciunile tale pentru toată lumea, cu bucurie cântăm ţie:
Bucură-te, bunăvoinţa Tatălui celui mai înainte de veci;
Bucură-te, încăpere preacurată a lui Dumnezeu, a Fiului celui fără de ani;
Bucură-te, locuinţă umbrită de puterea Duhului Sfânt;
Bucură-te, mirare neîncetată a cetelor îngereşti;
Bucură-te, spaima cea grozavă a puterilor celor întunecate ale iadului;
Bucură-te, ceea ce eşti întâmpinată în văzduh de heruvimii cei cu ochii mulţi;
Bucură-te, cea ale cărei laude le cântă serafimii cei cu câte şase aripi;
Bucură-te, preabunule Acoperământ, căruia cu credinţă ne închinăm noi, neamul creştinesc;
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ! | Continuare »

Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni – Sfântul Ierarh Antim Ivireanul

TRĂGÂND MREAJA CU PEŞTII… – Traian Dorz

Cuvânt la pescuirea minunată – Sfântul Ioan Gură de Aur

„Aceasta o am zis când m-am făcut mitropolit“ – Sf. Ier. Antim Ivireanul

Aruncaţi mreaja!… – Traian Dorz

„NU TE TEME, DE ACUM VEI VÂNA OAMENI”… – I. Tâlcuitor

BIBLIA ŞI VIAŢA – Traian Dorz

Despre pescuirea cea sufletească – Pr. Iosif Trifa

Oameni care „au lăsat totul“ – Părintele Arsenie Boca

„MÂNAŢI MAI ADÂNC!“ – Părintele Arsenie Boca

NOI AM AFLAT COMOARA – Traian Dorz

Mână la adânc şi lăsaţi în jos mrejele voastre – Părintele Constantin Galeriu

O, SUFLET CE TE-AFUNZI – Traian Dorz

TÂLCUIRI DIN SFÂNTA SCRIPTURĂ PENTRU FIECARE ZI DIN AN – Sfântul Teofan Zăvorâtul

 

 

Oastea Domnului are de la Dumnezeu două mari daruri: frăţietatea şi voluntariatul. Mulţi dintre noi ne-am obişuit atât de mult cu aceste două sintagme, că nu ne mai oprim asupra sensului lor şi trecem nepăsători mai departe. Dar sunt şi mulţi oameni care rămân uimiţi de profunzimea şi de dragul cu care aceste două mari daruri ne leagă, de felul cum, în cadrul Oastei, ne considerăm noi fraţi, cum deschidem noi uşile şi inimile, şi găzduim, şi cinstim oameni faţă de care nu avem nici o legătură de rudenie sau de apropiere firească.
Sunt atât de mulţi oameni singuri pe lumea asta. Oameni răniţi de răutatea celorlalţi, oameni părăsiţi de cei dragi, oameni complexaţi de diferite neputinţe, nemângâiaţi în singurătatea lor, oameni dispreţuiţi de ceilalţi… Dar noi ne ştim unii altora nevoile, ne dorim, ne aşteptăm, ne îngăduim, ne cinstim unii pe alţii, ne bucurăm unii de alţii, ne acopeim unii pe alţii, ne purtăm poverile unii altora şi suferim unii pentru alţii. Chiar dacă uneori abia ne cunoaştem din vedere.
Frăţietatea, părtăşia frăţească, dragostea de fraţi în cadrul Oastei Domnului, este una dintre cele două respiraţii specifice ale acesteia. Cealaltă este voluntariatul. Şi frăţietatea aceasta se înfăptuieşte voluntar. Este iniţiatoare de voluntariat, cum este şi rodul acestuia. | Continuare »