Traian Dorz, HRISTOS –PUTEREA APOSTOLIEI
Meditaţii la Apostolul din Duminica a IV-a după Paşti (a Slăbănogului)

TDorz1Surorile noastre, femeile, au avut de la Dumnezeu un rost atât de însemnat în toată lucrarea Lui mântuitoare.
În Vechiul Testament, strălucesc numele atât de frumoase şi slujbele atât de sfinte ale unor suflete de femei prin care Dumnezeu a făcut lucrări atât de mari în slujba mântuirii lumii.
Despre minunatele soţii, ale lui Avraam, Isaac şi Iacov, despre mamele profeţilor, Moise, Samuel, Samson şi alţii – ce frumos scriu Sfintele Scripturi!
Dar, în afară de acestea, cât de multe trebuie să fi fost sfintele femei care şi-au crescut copiii în frica şi dragostea lui Dumnezeu, care şi-au petrecut cu rugăciuni soţii plecaţi la munca şi lupta lui Dumnezeu, care şi-au închinat Domnului toată viaţa lor în singurătate, în jertfe, în binefaceri.
Ce să mai zicem apoi de Noul Testament, pe cerul căruia străluceşte cu o frumuseţe fără seamăn Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, Vasul cel ales şi sfânt prin care ne-a fost trimis nouă Mântuitorul nostru şi Lumina lumii?
Ce minunate apar apoi, în jurul ei, celelalte sfinte femei, care, fiecare şi toate, au rămas pe totdeauna în cinstirea Bisericii lui Hristos cu o strălucire aparte a ei, până azi şi până în veci.
Elisabeta – mama Sfântului Ioan Botezătorul. Ana – fiica lui Fanuel. Marta şi Maria, Samariteanca, Magdalena, Fivi, Eunice, Lois – şi altele, şi altele, de atunci şi până astăzi, câte şi mai câte, cu această uceniţă Tabita – au împodobit Biserica lui Hristos, au şters lacrimile şi sudorile Lui, au legat răni, au mângâiat dureri, au sărutat şi au şters lacrimi, au încurajat luptători, au ascuns primejduiţi, au hrănit flămânzi, au îmbrăcat goi, au ospătat îngeri… | Continuare »

Lidia Hamza

mironositele_18_01În istoria mântuirii există un moment unic, distinct, special, delicat și curajos în același timp, în care femeia a ieșit din granițele ei impuse și și-a dovedit menirea ei: dăruirea, dragostea, curajul și îndrăzneala, într-un moment când bărbatul lipsea. Este vorba de momentul de după învierea încă tăinuită a lui Hristos, când lumea era încă amorțită, încă nerevenită în simțirile și rosturile ei, după răstignirea Mântuitorului. Câteva femei au îndrăznit să meargă la mormântul Domnului pentru a îndeplini ritualul înmormântării.
– „Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?“ (Marcu 16, 3)
Această întrebare frizează imposibilul. În această întrebare se dovedește puterea credinței acestor femei. Nici nu puteau singure, nici nu știau dacă va fi cineva acolo să le ajute, nici nu știau dacă au voie să se apropie…
Și totuși s-au dus.
Aveau un singur scop, o singură sacră datorie, o singură smerită slujire: ungerea cu miruri a Domnului Iisus, pus într-un mormânt înconjurat de soldați și acoperit cu o piară mare…
Iubirea este singura care se exprimă chiar și atunci când Persoana iubită tace.
Curajul iubirii este singurul care înfruntă orice risc, opinia publică, autorităţile ostile. Mirul pe care îl poartă ele este imaginea exterioară a frumuseţii lor lăuntrice, a iubirii.
Cine sunt mironosițele?
Sunt un grup de femei care-L iubeau pe Iisus și care Îl urmau pe Domnul împreună cu Apostolii, chiar și pe Drumul Crucii. Ele au primit această denumire din pricina mirului cu care doreau să-L ungă pe Domnul pentru înmormântare. Însă ceea ce le definește în mod deosebit sunt curajul, credința și iubirea lor. Sfânta Scriptură amintește oarecum lapidar numele lor și nu în mod deosebit, ele fiind cele care Îl „slujeau din avutul lor“ (Luca 8, 3). Însă, Biserica le acordă un statut special, rânduind în ciclul Evangheliilor de peste an, o duminică dedicată mironosițelor: cea de-a treia după Învierea Domnului. Numele de mironosițe derivă din sintagma „purtătoare de miruri“.
Ele doreau să ungă cu miruri pe Cel Drag pentru înmormântare. Dar El era deja viu, fapt ce nu le știrbește cu nimic măreția devotamentului și curajului lor. Ba mai mult: ele sunt cele care-L văd întâi pe Domnul înviat. | Continuare »

Traian Dorz, Scumpele noastre surori

Surori de cruce și răsplată, însoțitoare-n plâns și-n har,
Părtașe-aceleiași credințe, jertfind aceluiași altar,
– cinstire-n veci îndreptățită și semn al sfintei prețuiri,
Recunoștința noastră, vouă, v-aduce-a ei adânci simțiri.

Voi ați purtat cu noi alături povara luptei lui Hristos,
dar voi ați dus, deși mai slabe, ca mulți, solia mai frumos;
voi n-ați trădat rupând Lucrarea cu duh potrivnic și-ngâmfat,
nici n-ați vândut pe frați ca Iuda pe ban străin și vinovat,
nici n-ați adus prilej de certuri, de dezbinări și poticniri,
– ci-ați plâns cu suflet plin de jale în ceasul grelelor loviri.

Voi n-ați schimbat învățătura, smintind credința nimănui,
ci L-ați urmat mereu pe Domnul, statornice-ascultării Lui.
Voi n-ați luat o altă cale, călcând întâiul legământ,
decât puține, când ori râvna, ori vina altora v-a-nfrânt.

Ați stat în rugăciuni și-n jertfă cu duhul strâns și-ndurerat,
răbdând statornice-n credință, când mulți „viteji“ s-au lepădat,
iar pentru toată jertfa voastră și pentru tot ce-ați pătimit
voi nu v-ați lăudat la nimeni, nici vreo răsplată n-ați voit.

O, scumpe suflete chemate de-Același Duh, spre-Același țel,
Hristos vă binecuvântează iubirea ce-o suiți spre El.
El, Care v-a chemat alături de noi, pe calea sfintei vieți,
să crească și-n noi o credință cu-a voastră de același preț,
cu-același rod și duh statornic, cu-același mers și chip frumos,
să ne-ncunune-odată crucea cu-aceiași trandafiri, Hristos.

Traian Dorz, Meditații la Evanghelia după Ioan, Hristos – Împăratul nostru (12, 15)

„Nu te teme, fiica Sionului; iată că Împăratul tău vine călare pe mânzul unei măgăriţe.“

Intrarea-in-Ierusalim-5O, de câte ori ne-am încredinţat noi că nici o întâmplare nu este întâmplătoare, ci că totul este mai dinainte ştiut şi determinat de cauze care au între ele o adâncă şi tainică legătură, rânduită de Înţelepciunea lui Dumnezeu…
Cunoscută era, şi profeţită, şi pregătită mai dinainte venirea Domnului nostru Iisus Hristos pe pământ.
Şi la fel cunoscut era fiecare eveniment, fiecare întâmplare care a însoţit Venirea şi Naşterea, precum şi Viaţa, şi plecarea Sa din nou la Tatăl.
Cunoscute erau şi uneltele care vor fi folosite şi vremea în care vor fi toate acestea, de la începutul şi până la sfârşitul lor,
şi cunoscut era şi felul cum se vor încheia toate lucrurile rânduite.

De multe ori ne temem şi noi pe pământ… şi pentru multe ne îngrijorăm şi noi adeseori în viaţa asta.
Ne temem de cele mai multe ori să nădăjduim în biruinţa Adevărului pentru care luptăm,
în triumful lui Hristos în care credem
şi în izbânda Binelui pentru care muncim şi răbdăm,
– pentru că sunt prea multe împotrivirile pe care le vedem,
şi prea mari primejdiile de care ne temem,
şi prea puternici vrăjmaşii lui Dumnezeu,
şi prea slabe, şi prea îndepărtate, şi prea puţine ni se pare că sunt puterile Lui…

Sărmanii de noi, cât de copleşiţi suntem şi noi de Prezent câteodată!
Atunci nu putem vedea nici Trecutul, nici crede Viitorul.
Nu ne mai aducem aminte de nimic din toate minunile cele făcute de Dumnezeu în Trecut (Ps 78)
şi de aceea nu putem crede nimic nici din cele ce ni le făgăduieşte El pentru Viitor.
Nu ştim că istoria de azi este profeţia de ieri,
iar profeţia de astăzi este istoria de mâine.

Când se înalţă cel rău ca un pom verde, sănătos şi puternic, plin de trufie şi de dispreţ pentru dreptate şi pentru adevăr,
adeseori ne cutremurăm de teamă şi ne ascundem de frică în iarba netrebniciei şi a laşităţii, la umbra aceluia de care ne temem, târându-ne în faţa lui. | Continuare »

IISUS A GĂSIT UN ASIN – Traian Dorz

CUVÂNT LA DUMINICA FLORIILOR – Sfântul Ioan Gură de Aur

SĂ-L OMOARE ŞI PE LAZĂR – Traian Dorz

Evanghelia despre împărţirea turmei înaintea păstorului – Sfântul Nicolae Velimirovici

BETANIA, SATUL MARIEI ŞI AL MARTEI … – Traian Dorz

Te slăvim, Preamărit Dumnezeu – Traian Dorz

Prima predică în Duminica Floriilor – Sfântul Ignatie Briancianinov

Pacea lui Dumnezeu – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei

DAŢI PIATRA LA O PARTE! –  Traian Dorz

Pe drumul către Betania şi Ierusalim – Traian Dorz

MORŢII ŞI LACRIMILE – Traian Dorz

Blândeţea voastră – Traian Dorz, Meditații la Apostolul zilei

Pacea lui Dumnezeu – Traian Dorz, Meditații la Apostolul zilei

Poezii:

Te slăvim, Preamărit Dumnezeu

DAC-AŞ FI CREZUT! – Traian Dorz

IISUSE, NOI COPIII…

Traian Dorz, Calea bunului urmaș, cap. 11

1. Împărăţia lui Dumnezeu este în mijlocul vostru, a spus Mântuitorul nostru (Luca 17, 21).
Ea se află în inimile sau în locurile unde este Stăpân ascultat, urmat şi iubit deplin Domnul Dumnezeu.
Este în sufletele cu adevărat credincioase
şi în adunările celor cu adevărat ascultători de Hristos.
Este în Bisericile vii, care sunt sfinţite şi curăţite de Duhul Sfânt, unde El stăpâneşte cu lumină
şi este ascultat cu smerenie
de către toţi copiii Săi din ele.
Este între cei doi sau trei adunaţi în numele lui Iisus (Matei 18, 20).
Este acolo unde El coboară cu dragoste şi rămâne cu bucurie în cei născuţi din nou, care s-au alipit de Hristos, ajungând un singur duh cu El.
Aşa se înţeleg lucrurile duhovniceşti.

2. Cine nu-i născut din nou vede răul bine şi binele rău,
iar despre Lucrarea Evangheliei,
şi despre Împărăţia lui Dumnezeu,
şi despre cei care fac parte din ele zice că totul este rătăcire, îngustime şi nebunie.
Fiindcă oricine nu este născut din nou nu poate cunoaşte, nu poate primi şi nu poate înţelege lucrurile Duhului Sfânt.
Numai naşterea din nou poate da omului adevărata lor cunoaştere. | Continuare »

Pocăință, pocăință,
Tu ești cel mai greu cuvânt,
Însă nu e biruință
Fără tine pe pământ.

Întru tine tot se pierde
Slavă, nume ori averi,
Tot ce poate să dezmierde,
Tot ce poate da plăceri.

Totul arde întru tine
Toate-n focul tău se sting,
Toate poftele-s rușine
Când de jarul tău se-ating.

Numai una crești tu naltă
Și frumoasă pentru veci
Cum nu este nicio altă
Frumusețe pe-unde treci.

Și aceasta-i curația
Inimii, ce duce-n rai.
Ea e toată bogăția.
Rabdă, suflete, s-o ai.

Căci dacă-o câștigi în lume
Și-o păstrezi pân-la sfârșit,
Căpăta-vei veșnic nume
Sus, în cerul strălucit.

Lidia Hamza

Cu Însuşi Sângele Său – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei

Evanghelia despre slujirea şi patimile Fiului lui Dumnezeu – Sfântul Nicolae Velimirovici

SĂ UMBLĂM NUMAI DUPĂ HRISTOS – Traian Dorz

Îmbinarea postului cu milostenia şi rugăciunea – Sfântul Ignatie Briancianinov

La Duminica a cincea din Postul Mare – Sfântul Teofan Zăvorâtul

Când ţi-am venit – Traian Dorz

Predică la Duminica a 5-a din Post –  IPS  Bartolomeu Anania

Maria la picioarele Domnului – Părintele Iosif TRIFA

Pe drumul către Betania şi Ierusalim

Părintele Alexander Schmemann

A şasea şi cea din urmă săptămână a Postului este numită „Săptămâna Stâlpărilor”. În timpul celor şase zile care premerg Sâmbetei lui Lazăr şi Duminicii Stâlpărilor (Floriilor – n.tr.), slujbele Bisericii ne îndeamnă să fim urmăritorii lui Hristos, după cum întâi El însuşi ne vesteşte moartea prietenului Său iar apoi începe călătoria Să către Betania şi Ierusalim. Tema şi tonul săptămânii sunt date Duminică seara, la Vecernie: „Începând cu dragoste a şasea săptămână a cinstitului post, să aducem credincioşilor cântare înaintea prăznuirii stâlpilor Domnului Celui ce vine în slavă cu puterea dumnezeirii în Ierusalim, ca să omoare moartea.”

Centrul atenţiei este Lazăr, boala sa, moartea sa, mâhnirea rudeniilor sale şi răspunsul lui Hristos la toate acestea. Astfel, Lunea auzim: „Astăzi, umblând Hristos pe lângă Iordan, I S-a arătat boala lui Lazăr…” Marţea: „Ieri şi astăzi a fost boala lui Lazăr…” Miercurea: „Astăzi Lazăr murind se îngroapă şi-l jelesc surorile…” Joi: „Două zile are astăzi Lazăr cel mort. În cele din urmă, Vinerea: „în ziua de mâine Domnul vine să ridice pe fratele cel mort (al Martei şi al Mariei).” | Continuare »

Însemnatatea postului în privinta duhurilor cazute

Sfântul Ignatie Briancianinov

„Acest neam, le-a zis Domnul Apostolilor Săi despre duhurile răutăţii, cu nimic nu poate ieşi, fără numai cu rugăciune şi cu post“. (Marcu 9, 29)

Iată o nouă trăsătură a postului! Postul este primit de Dumnezeu când merge înaintea lui o mare virtute – milostivirea; postului îi este pregătită plată în cer când e străin de făţărnicie şi slavă deşartă; postul lucrează când este îmbinată cu el o altă mare virtute – rugăciunea. Şi cum lucrează? Nu doar că potoleşte patimile din trupul omenesc – intră în luptă cu duhurile răutăţii, le biruie. De ce postul, care este în sine o nevoinţă trupească, poate lucra – sau împreună-lucra cu rugăciunea – în lupta împotriva duhurilor?

Pricina lucrării postului asupra duhurilor răutăţii stă în puternica lui lucrare asupra propriului nostru duh. Trupul, potolit de post, dă duhului omenesc libertate, putere, trezvie, curăţie, subţirime. Numai într-o astfel de stare poate duhul nostru să se împotrivească nevăzuţilor săi vrăjmaşi. Iar eu, când mă supărau aceia, adică dracii, spune de Dumnezeu insuflatul David, m-am îmbrăcat cu sac şi am smerit cu post sufletul meu, şi rugăciunea mea în sânul meu se va întoarce (Ps. 34, 12). Postul aduce minţii trezvie, iar rugăciunea este arma minţii, cu care aceasta alungă pe potrivnicii nevăzuţi. Postul smereşte sufletul, slobozindu-l de împietrire şi îngâmfare, care apar din îmbuibare, iar rugăciunea postitorului se face deosebit de puternică, este rostită nu superficial, este rostită din adâncul sufletului, din adâncul inimii, îndreaptă, înalţă postitorul spre Dumnezeu.

Întunecatele duhuri ale răutăţii au săvârşit două nelegiuiri grele: prima a fost pricina lepădării lor din ceata sfinţilor îngeri; a doua a fost pricina lepădării lor fără putinţă de întoarcere. În cer ei s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu; căpetenia lor, oarbă din pricina părerii de sine, a vrut să se facă deopotrivă cu Dumnezeu. | Continuare »

PENTRU SUFLET – Pr. Iosif Trifa

Eram copil – Traian Dorz

Vindecarea lunaticului – Pr. Constantin Galeriu

CREDINŢA MUTĂ ŞI MUNŢII – Pr. Iosif Trifa

CELE PATRU STĂRI ALE MÂNTUIRII SUFLETEŞTI – I. Tâlcuitor

CEVA DESPRE PUTEREA RUGĂCIUNII – Pr. Iosif Trifa

Vindecarea lunaticului – Sfântul Ioan Gură de Aur

SOIURI DE OAMENI – Arhim. Scriban

Evanghelia despre slăbiciunea necredinţei şi puterea credinţei – Sfântul Nicolae Velimirovici

Însemnatatea postului în privinta duhurilor cazute – Sf. Ignatie Briancianinov

A aşteptat cu răbdare – Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

O ANCORĂ A SUFLETULUI – Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

Crucea-002Iisuse, o Iisuse, atâta Te-am rugat
Cu fiecare rană din câte lupte-am dat
Aproape, mai aproape de Tine să mă ţii…
Dar, cât de greu e-aceasta, o Doamne, doar Tu ştii.

La fiece-ncercare simţeam că n-am putut
Să rabd aşa ca Tine, deşi aşa am vrut.
Şi-n lupte-apoi mai iute, mai curajos intram
Mai lângă Tine, Doamne, pe cruce mă doream.

Ca să mă simţi, Iisuse, al Tău pân’ la sfârşit
Pe-acelaşi drum spre Tine, prin cruce rânduit,
Ca să-nţelegi din dorul cu care Te iubesc
Că mai spre Tine ochii şi paşii mi-i zoresc.

Dar de oricare dată când crucea mi-o-ntindeai
Eu tot cădeam sub dânsa şi Tu mă ridicai…
Şi-atât de dulce, Doamne, era sărutul Tău
Că nici o sângerare nu-mi mai făcea vreun rău.

Acum atâtea rane din lupte, Domnul meu,
Mă fac tot mai cu teamă să-ţi cer urcuşul greu.
Şi mai atent în luptă, mai veghetor umblând
Să pot sa rabd, Iisuse, să pot să rabd oricând.

Mai înţelept, în vremea-ncercărilor să pot
Să-mi întăresc umblarea urcând calvarul tot
Chiar dacă-mbrăţişarea-mpăcării mi-e de jar,
O, nu mai vreau, Iisuse, să uit răbdarea iar.

Căci eu tot lângă Tine imi vreau iubirea mea
Chiar de tot cad şi sufăr zdrobit de crucea grea.
Doar biruie Tu-n mine vârtejul beznei când
Eu n-am puteri să birui ispta grea, răbdând.

Căci, iată, se zăreşte al Nunţii răsărit
Şi eu mai mult sub cruce-s decât pe ea jertit.
Dar nu mă las de Tine şi nici de Crucea Ta
Căci Tu-mi eşti şi-alergarea, şi biruinţa mea.

Lidia Hamza

cruceDe-ai lua pe umăr crucea, după Domnul de-ai porni,
fericire, fericire nici nu ştii câtă-ai găsi! (bis)

În a’ vieţii clipe grele, când din greu ai suspina,
mângâiere, mângâiere nici nu ştii câtă-ai afla! (bis)

De-ai zăcea zdrobit în chinuri, te-ar scula şi sprijini,
alinare, alinare ne-ncetat ţi-ar dărui. (bis)

Iar de-ai fi stăpân pe lume şi pe aurul din ea,
bucuria, bucuria ce-ţi dă crucea n-ai avea. (bis)

Vino, ia-ţi pe umăr crucea şi-L urmează pe Iisus,
veşnicia, veşnicia îţi va fi lumină Sus. (bis)

Să cântăm Domnului, nr. 40

Traian DorzHristos – Puterea Apostoliei
Meditaţii la Apostolul din Duminica a III-a a Postului Mare (a Sfintei Cruci)

„Căci orice arhiereu, fiind luat dintre oameni, este pus pentru oameni, spre cele către Dumnezeu, ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate.“ (Evrei 5, 1)

TDorz1Aici este locul să ne amintim iarăşi de un alt minunat şi tainic adevăr din Cuvântul cel Sfânt al Domnului, şi anume, adevărul despre rostul cel sfânt şi divin al celor două daruri rânduite de Dumnezeu în Biserica Sa cea vie şi sfântă, adică, darul profeţiei şi darul preoţiei.
Încă din Vechiul Testament, de la începutul lucrării de elibe-rare a poporului Israel, Domnul Dumnezeu a instituit aceste două mari daruri. Întâi a făcut darul profeţiei şi l-a dat lui Moise. Apoi a făcut darul preoţiei şi l-a dat lui Aaron.
Pe tot de-a lungul drumului sfânt pe care Dumnezeu îl rân-duise poporului Său de la eliberarea din Egipt şi până la ajunge-rea în Canaan, aceste două duhuri, al profeţiei şi al preoţiei, a trebuit să împlinească fiecare slujba lui de cea mai mare însem-nătate între Dumnezeu şi popor; între popor şi Dumnezeu.
Profetul era slujitorul lui Dumnezeu în faţa poporului. Preo-tul era slujitorul poporului în faţa lui Dumnezeu.
Profetul trebuia să înfăţişeze cererile lui Dumnezeu către po-por, iar preotul, cererile poporului către Dumnezeu. | Continuare »

Traian Dorz, Cântări de sus

Pastorul-ce-bun-22Un credincios nu poate minte,
dacă rămâne credincios;
sau, dacă poate, el se rupe,
pentru minciună, de Hristos.

Un tată ce-şi iubeşte fiii
nu-i poate despărţi de Cer;
sau, dacă poate, nu e tată,
ci-i un călău şi-un temnicer.

O mamă nu-şi ucide fiul
nici dac-ar fi să moară ea;
sau, dacă-l poate, nu e mamă,
ci este fiara cea mai rea.

Un bun păstor nu-şi lasă turma
la lupi, privind nepăsător;
sau, dac-o lasă, e-un netrebnic
şi-un ucigaş, dar nu-i păstor.

Un frate-n veci nu-şi lasă fraţii
cu care l-a unit Hristos;
ori, dacă-i lasă, n-a fost frate,
ci-un vânzător şi-un mincinos.

Acel ce piere doar el singur
va fi de-o vină pedepsit;
un frate şi-un păstor, şi-o mamă
au însă vina înmiit.

PĂSTOR

Pastorul cel bunTraian Dorz, Cântările roadelor

A fi păstor adevărat înseamnă a avea iubire,
iar nu dorinţă de câştig,
nu-asprime, ci simţire,
nu a mâna din urma lor pe oi,
ci-a le atrage,
a cerceta durerea lor nainte să te roage…

A păstori, nu-a apăsa,
a-i păstori cu hrană
cu bunătate cântărind şi-ndemnuri, şi dojană,
a-i păstori frumos pe toţi
de orice vârstă-a vieţii,
crescându-i cu trăirea ta, a faptei şi-a poveţii.

A-i creşte,-nseamnă-a te jertfi în munca necurmată,
în rugăciuni, în plâns, în post
şi-n pildă-adevărată.
Hristos te roagă,
ca atunci pe Petru,
mai în urmă:
– De Mă iubeşti cu-adevărat,
să-Mi paşti întreaga turmă!

Deci numai dacă-L poţi iubi pe El
şi turma-I toată
aşa te fă păstor,
altfel mai bine niciodată!

Şi nu uita că păstoreşti nu turma ta-n viaţă,
ci turma Lui, de care dai răspuns în Sfânta-I Faţă.
Deci dacă nu te porţi aşa,
lua-Şi-va turma ţie
ca altuia mai bun s-o dea…

– Fii treaz la datorie!

Traian Dorz, Hristos – Păstorul nostru

„Cel plătit fuge, pentru că este plătit, și nu-i pasă de oi“ (Ioan 10, 13).

Pastorul-cel-Bun2Cu ce durere citesc și scriu aceste rânduri, toți acei care au iubit cu putere Biserica Domnului și Lucrarea Lui!
Aceia care, pentru grija sufletelor, au suferit, s-au jertfit, au vegheat, au alergat, au plâns ani de zile,
cheltuindu-și puterea și viața, sănătatea și liniștea și libertatea, pentru mântuirea, unitatea, mulțumirea și fericirea oilor Domnului!
Cu ce durere văd și aud despre acei cărora nu le mai pasă de oi… când văd că oile Domnului, aceste suflete scumpe, dar neștiutoare, încap pe mâini netrebnice, cărora nu le pasă de ele,
la păstori cărora nu le pasă că oile se împrăștie,
că lupii, îmbrăcați în piei de oi, le fură (Matei 7, 15-20; Fapte. Ap. 20, 29-31),
că hoți le dezbină și le nefericesc.

Ce poate fi mai dureros decât să vezi cum, după ce alții le-au adunat cu atâtea jertfe și lacrimi, turma oilor Domnului este jefuită, cum atâtea biserici atât de pline și de luminoase cândva, ajung pustii și goale.
Ce poate fi mai dureros ca aceasta?
Dar ce-i pasă celui plătit de prețul cel scump de sânge, de sudoare și de lacrimi cu care au fost câștigate toate a cestea? El n-a dat nimic pentru ele, dar primește un câștig că le vinde!
El n-are nimic din inima lui pentru ele, dar are tot interesul să fie rătăcite. Pentru că cei care au interesul ca turma aceasta să se risipească, știu cum să-i plătească cu ceea ce caută el.

Celui plătit nu-i pasă de oi; el chiar deschide ușa staulului, pentru ca hoțul să poată intra cu bună primire, și chiar el acopere ochii bietelor oi, spre a nu-l putea vedea și ocoli pe lup, ca să poată fi ușor amăgite și rupte de către cumpărătorii „păstorului“ lor. | Continuare »

Traian Dorz, Cântările dintâi

Odată L-am văzut trecând
cu turma pe Păstorul Blând,
mergea cu dânsa la izvor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor.

Pe-o oaie ce căzuse jos
a ridicat-o El duios
şi-a dus-o-n braţe iubitor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor.

Pe alta, care la pământ
zăcea cu picioruşul frânt,
El o lega mângâietor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor.

El le-a iubit cu dor nespus
şi viaţa pentru oi Şi-a pus
şi pentru mântuirea lor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor…

Dar mai târziu L-am întâlnit,
cu spini era împodobit,
într-o mulţime de popor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor.

Când L-am văzut, L-am întrebat
cine sunt cei ce L-au scuipat.
A suspinat sfâşietor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor.

Şi mi-a răspuns îndurerat:
– Acei ce M-au încununat
sunt oile ce le-am fost lor
Blândul Păstor, Blândul Păstor.

Iar cei ce Mă batjocoresc
şi cei ce Crucea-Mi pregătesc
sunt cei la care iubitor
le-am fost Păstor, le-am fost Păstor.

Tăcu… şi ochii Lui senini
de lacrimi limpezi erau plini,
plângea de mila oilor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor.

Şi-atuncea „oile“-au venit,
pe Cruce sus L-au răstignit.
El Se ruga spre mila lor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor.

Traian Dorz, din Hristos – Puterea Apostoliei
Duminica a II-a din Postul Mare

Ele vor pieri, dar Tu rămâi, şi toate ca o haină se vor învechi (Evrei 1, 11)

TDorz1O, cât de puternic şi de odihnitor simţământ de siguranţă şi de bucurie poate da unui suflet credincios încrederea neclintită în adevărul acestor trei cuvinte: Tu rămâi Acelaşi. Şi cât de fericiţi pot fi puţinii care le cred cu adevărat!
În apostolul de astăzi, acest adevăr ne este amintit nouă în legătură cu facerea şi desfacerea celor ce se văd ori nu se văd. Cu ivirea şi pieirea lumilor apărute şi dispărute. Cu crearea şi recrearea cerului şi a pământului vechi şi noi. Adică în curgerea şi mişcarea nesfârşită a tuturor lucrurilor şi vremurilor, care prin ele însele sunt făcute anume spre a fi într-un continuu şi veşnic circuit. Într-o continuă şi veşnică înnoire şi învechire, apoi iarăşi înnoire, naştere şi moarte, apoi iarăşi naştere. Înflorire şi uscare, apoi iarăşi înflorire.
Ci numai El, Cel dinainte de toate şi de după ele, numai El Singurul rămâne totdeauna Acelaşi, Neînceput şi Nesfârşit. Fără îmbătrânire, fără uzură, fără moarte. Ca o stâncă neclintită în valurile mereu călătoare. Ca un munte nemişcat în vânturile mereu trecând. Ca un soare nebiruit în norii mereu risipindu-se.
Se spune aşa în Cartea Începutului: Astfel a fost o seară, apoi iarăşi o dimineaţă, ziua întâi, ori ziua a doua, ori ziua a treia… Nu cu seara care este un sfârşit se încheie, ci cu dimineaţa care este un început. Căci dimineaţa, din nou, trecând printr-o altă seară, pregăteşte un alt început.
Cât de asemănătoare sunt acestea şi totuşi fiecare este alta şi altfel!
Numai Făcătorul lor, binecuvântat fie El, este Acelaşi şi rămâne Acelaşi. Cum a fost Ieri aşa este şi Astăzi. Şi aşa va fi în Veci. Fiindcă este scris: În El nu este schimbare, nici umbră de mutare (Iac 1, 17). | Continuare »

Traian Dorz, la 25 martie 1985
din volumul
Minune şi Taină, Imne, colinde, cântece şi plângeri cu MAICA DOMNULUI

Din marea şi eterna Clipă a minunii Bunei Vestiri – când sfântul înger Gavril, trimis de Domnul Dumnezeu, i-a adus Preafericitei Fecioare Maria vestea cea unic de mare şi fericită că ea a fost aleasă pentru cea mai mare Taină şi Minune prin care a început lucrarea de mântuire a omenirii – această fiinţă a căpătat o slavă eternă atât în faţa cerului, cât şi a pământului.

Asupra ei s-a coborât atunci tot Harul Dumnezeirii, căci arătarea prezenţei Sfintei Treimi S-a făcut pentru prima oară în istoria omenirii nu la Botezul Mântuitorului în Iordan, ci s-a făcut pentru Sfânta Fecioară Maria la Buna Vestire, când cerescul trimis îi spune: „Puterea Tatălui te va umbri, Duhul Sfânt Se va coborî peste tine şi Fiul Se va naşte prin fiinţa ta“.

Deci iată – Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh (Luca 1, 35).
Deci iată toată frumuseţea şi strălucirea Prezenţei şi a Lucrării Sfintei Treimi.
Deci iată începutul şi felul minunat al marii noastre mântuiri.

Ce nebănuit de mare Taină şi Minune este aceasta!
Uimit de mesajul pe care îl aducea – mesaj neînţeles nici chiar de el însuşi – strălucitul arhanghel Gavril se închină profund mişcat înaintea Sfintei Fecioare, zicân­du‑i: „Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har!“

Ce mult spun aceste cuvinte mari! Şi ce adânc gră­itoare este închinarea puternicului mesager ceresc care, stând cel mai aproape de Faţa Domnului Dumnezeu, este trimis să împlinească cea mai aleasă dintre poruncile înţelepciunii şi voii Lui, după cum scrie Sfânta Scriptură la Daniel 9, 21-23; Luca 1, 19; Evrei 1, 14 etc. | Continuare »

Credinţa noastră nu este zadarnică (I) – Sf. Luca al Crimeei

MAICĂ PREACURATĂ – Traian Dorz

Plecăciune ţie, Maică şi Fecioară – Traian Dorz

Cincizecimea Buneivestiri – Lidia Hamza

BINECUVÂNTATĂ MAICA – Traian Dorz

O, MAICA JERTFEI SALVATOARE – Traian Dorz

CÂNTAREA MARIEI (I) – Traian Dorz

PREASFÂNTĂ NĂSCĂTOARE – Traian Dorz

DACĂ ÎNGERUL CEL TARE – Traian Dorz

PLECĂCIUNE ŢIE – Traian Dorz

Divină-i curăţia – Traian Dorz

Evanghelia Arhanghelului Gavriil – Sf. Nicolae Velimirovici

[Ea în care Cuvântul S-a făcut trup] – Sf. Ioan de Kronstadt

Rastignire-222Părintele Iosif Trifa, «Ce este Oastea Domnului»

Un ostaş care L-a aflat cu adevărat pe Iisus Cel Răstignit, acela se face şi el un vestitor al Lui.
Fiecare ostaş să fie, să se facă, un vestitor al lui Iisus Cel Răstignit!
Fiecare ostaş să spună şi altora despre marea minune ce s-a petrecut cu el la picioarele Crucii! Fiecare ostaş, care L-a aflat cu adevărat pe Hristos, să se facă un nebun pentru Hristos! Fiecare ostaş, care a gustat din „ospăţul Mielu-lui“, să-i cheme şi pe alţii la acest ospăţ!

Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul Oastei este Iisus Cel Răstignit. N-am făcut absolut nimic cu Oastea până nu am pironit în inima şi viaţa fiecărui ostaş pe Iisus Cel Răstignit. Nu vom avea decât ostaşi de nume şi dezertori, până când nu l-am atras pe fiecare ostaş statornic lângă Crucea lui Iisus Cel Răstignit… Până nu l-am legat statornic de Crucea Golgotei cu toate legăturile sufletului său şi cu toate legăturile dragostei cereşti.
Oastea Domnului este aflarea lui Iisus Cel Răstignit. Căci cine L-a aflat pe Iisus Cel Răstignit are totul: are dragoste, are răbdare, are smerenie, are bunătate, are bucurie – are viaţă. Dar cine nu L-a aflat cu adevărat, n-are nimic, oricât de mult i s-ar părea lui că are.
Oastea Domnului este aflarea lui Iisus Cel Răstignit. Oastea Domnului a ieşit din aflarea lui Iisus Cel Răstignit.
Când a suflat întâia dată Vântul Cel Ceresc peste Oastea Domnului, Oastea aceasta a fost o ceată de copilaşi strânşi lângă Crucea lui Iisus Cel Răstignit. O seamă de suflete pe care Domnul le-a scos din lume şi le-a strâns la picioarele Crucii Lui. Oastea Domnului cea dintâi a fost „dragostea cea dintâi“, a fost Oastea copiilor lui Dumnezeu, care se întreceau în dragoste, în smerenie, în rugăciune, în jertfă. Şi aceasta trebuie să rămână până la sfârşit Oastea Domnului!
Mă uit tot mereu, duhovniceşte, peste fronturile Oastei. Şi parcă nu-L văd destul pe Iisus Cel Răstignit. Parcă-l văd pe Satana cum pândeşte şi cum îşi bate mereu capul cum să-L scoată pe Iisus Cel Răstignit din Oaste. Căci ştie el, Necuratul, că o Oaste fără Iisus Cel Răstignit nu mai este nici o primejdie pentru împărăţia iadului. Diavolul doarme liniştit, doarme buştean lângă o mişcare religioasă din care lipseşte Iisus Cel Răstignit. | Continuare »

Eu nu ştiu cum Te-ai îndurat
de m-ai ales şi m-ai chemat,
căci eu nimic n-am făptuit
să fiu iertat şi miluit!

Ce oare să-Ţi fi arătat,
că n-am avut decât păcat?
Cum, oare, Tu la un tâlhar
i-ai dăruit atâta har?
Cum oare-atât Te-ai aplecat
şi din adânc m-ai ridicat?

…O Doamne, ştiu: Tu m-ai primit
şi mai ales căci m-ai iubit!
Pe tot întinsul viitor
doresc să-Ţi fiu ascultător,
recunoştinţă arătând
iubirii Tale orişicând.
Căci, Doamne, tot ce Tu mi-ai dat
e numai har nemeritat!
Traian Dorz, Cântări îndepărtate