LEGĂTURI – Traian Dorz
ACATISTUL SFINŢILOR APOSTOLI PETRU SI PAVEL
Cuvânt de laudă Apostolului Pavel – Sf. Ioan Gură de Aur
Ce ne învaţă Petru şi Pavel prin înţelesul numelor lor şi prin schimbarea acestora – Sf. Teofan Zăvorâtul
LEGĂTURI – Traian Dorz
ACATISTUL SFINŢILOR APOSTOLI PETRU SI PAVEL
Cuvânt de laudă Apostolului Pavel – Sf. Ioan Gură de Aur
Ce ne învaţă Petru şi Pavel prin înţelesul numelor lor şi prin schimbarea acestora – Sf. Teofan Zăvorâtul
A CREZUT ŞI A PORNIT – Traian Dorz
Vindecarea slugii sutaşului – Sfântul Ioan Gură de Aur
Puterea rugaciunii pentru aproapele – Pr. Dumitru Stăniloae
O, RUGĂCIUNILE MELE… – Traian Dorz
Să ceară milă pentru un rob al său… – Traian Dorz
Vindecarea slugii sutaşului – Sf. Nicolae Velimirovici
Robi ai neprihănirii – Meditatii la Apostolul zilei
Să ajungeţi la sfinţirea voastră – Meditatii la Apostolul zilei
Cu dor adânc ne amintim de Fratele Traian Dorz,
la ceas comemorativ: 37 de ani de la trecerea sa la Domnul.
Doamne, dă-i răsplată sus
celui care ne-a condus
mâna când ne tremura,
pasul care nu-ndrăznea,
inima arzând durut,
plânsul zbuciumând tăcut,
şi condeiul prea sfios
vrând să-L nalţe pe Hristos,
şi arcuşul ce-a cântat
tot de dor înfiorat.
Doamne, răsplăteşte-n cer
celui ce ne-a fost străjer
luptele când se-nteţeau,
flamuri când se sfărâmau,
rugul când ardea robind
cu cătuşe-nlănţuind
dorul cel nemărginit,
zorii fără răsărit…
Doamne, dă-i răsplată-n cer
fratelui rămas străjer!
Doamne, fratelui Traian
dă-i răsplată-n cer noian…
Ochii i-au secat în plâns, | Continuare »
Când auzi-veți c-am murit,
nu vă-ntristaţi prea tare;
cine-a cântat şi-a suferit
pentru Iisus Cel Răstignit
acela-n veci nu moare!
Chiar de s-a stins ce-i trecător,
s-a stins doar chipul firii,
dar ce-am avut nemuritor
rămâne-n veci strălucitor,
prin Soarele Iubirii.
Nu-mi scrieţi deci pe crucea mea
a morţii nici o dată,
nu moare dragostea – şi ea
nemuritoare-mi va ţinea
fiinţa neuitată!
Când auzi-veţi c-am murit
nu credeţi astă ştire,
Mântuitorul meu iubit
şi moartea mea a nimicit;
eu merg în Nemurire!
Voi ţineţi Sfântul Legământ
şi lupta voastră bună,
căci la sfârşitul nostru sfânt
noi nu ne ducem spre mormânt,
ci mergem spre cunună!
Traian Dorz, Cântarea Veșniciei
Într-o sală a unei facultăţi din oraşul „C“ există o placă de marmură, în amintirea unui profesor mort acum câteva zeci de ani.
Pe această placă scrie: „Aici a muncit 30 de ani profesorul R, fără să se ştie că faţa lui strălucea…“
În tot timpul celor treizeci de ani cât profesorul trăise şi umblase muncind acolo, poate nimeni nu i-a văzut strălucirea feţei sale.
Aceasta s-a văzut numai când el nu mai era.
O, ce oameni minunaţi au trăit printre noi! Dar ce târziu vedem aceasta!
Cu câte feţe nu se petrece şi astăzi mereu acelaşi lucru! Câtă vreme trăiesc şi învaţă, oamenii le văd feţele negre sau chinuite, sau îndurerate,
ori se străduiesc să le facă să fie aşa.
Numai pentru puţini oameni strălucirea lor răzbate prin vălul care le înfăşoară sufletul luminos şi aprins.
Dar ochii care văd aceasta sunt foarte puţini, iar aceştia ori sunt slabi, ori sunt muţi.
Slujitorii lui Dumnezeu care strălucesc cu adevărat în Hristos, în măsura în care îşi dau seama de acest lucru, îşi acopăr ei înşişi faţa… De teamă să nu primească pentru ei ceva din ceea ce I se cuvine numai Domnului lor (Exod 34, 35; Fapte 14, 14-15; Apoc 19, 10).
Iar ceilalţi văd strălucirea lor sfântă numai când nu le mai pot vedea faţa aceasta pământească.
Fiindcă oamenii nu învaţă nimic din istorie, nici nu caută să ia exemple din trecut.
Proorocii sunt oamenii mari ai lui Dumnezeu mai de preţ decât toată generaţia în care au trăit sau trăiesc.
Şi uneori mai de preţ poate chiar decât întreg poporul din care s-au născut şi în care sunt.
Iată că despre nenumărate generaţii de oameni – şi chiar de popoare – nu se mai pomeneşte nimic; dar de oamenii mari ai lui Dumnezeu, despre trimişii Domnului care au strălucit în întunericul vremii lor ca nişte luceferi luminoşi se va vorbi cât va fi grai omenesc pe pământ.
Dar totdeauna se va vorbi cu ruşine şi cu revoltă despre contemporanii lor, care, în loc să-i urmeze cu admiraţie, i-au prigonit şi i-au ocolit cu dispreţ. | Continuare »
CÂND VA VENI HRISTOS, NE VA SPUNE – Traian Dorz
DESPRE APA CEA VIE, APA VIEŢII – I. Tâlcuitor
„…Cine va bea din apa pe care i-o dau Eu nu va înseta în veac” – Traian Dorz
Despre închinare – Arhim. Iuliu Scriban
ORICUI BEA DIN APA ACEASTA – Traian Dorz
Închinarea în Duh şi Adevăr – Sfântul Ignatie Briancianinov
DUH ŞI ADEVĂR – Traian Dorz
Cuvinte vii – Pr. Arsenie Boca
VOI VĂ ÎNCHINAŢI LA CE NU CUNOAŞTEŢI! – Traian Dorz
Evanghelia despre dătătorul de apă vie şi femeia samarineancă – Sfântul Nicolae VELIMIROVICI
DOAMNE, DĂ-MI… – Traian Dorz
A VENIT O FEMEIE DUPĂ APĂ… – Traian Dorz
DESPRE SETEA SUFLETULUI – I. Tâlcuitor
ŞI-A LĂSAT GĂLEATA ŞI S-A DUS – Traian Dorz
Poezii:
Frumoasă-i îndrăzneala; Să ard de sete; Nădejdea mea preafericită; În veci noi n-am vedea pe Tatăl, Osteneala mântuirii, Cât de minunată; Iisuse, apa vie.
Traian Dorz, Hristos Binefăcătorul nostru
Căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era ţinut (Ioan 5, 4).
Dumnezeu a iubit şi iubeşte smerenia, căci ea este sinceră,
după cum a urât totdeauna mândria, pentru că aceasta este şi făţarnică (Luca 18, 10-14).
N-a fost vreodată cineva care, smerindu-se înaintea Domnului cu pocăinţă sinceră şi adâncă, să nu fi fost vindecat
şi să nu fi fost izbăvit de El, cu toată graba şi deplinătatea.
N-a fost nimeni care, venind la Domnul,
coborându-se înaintea Lui,
aplecându-se la Crucea Sa,
întorcându-se cu sinceritate,
şi cerându-I cu credinţă ajutorul,
să fie scos vreodată afară cu mâinile goale,
să se fi rugat sau să fi plâns în zadar (Ioan 6, 37).
De aceea suflete dragă, coboară-te şi tu…
coboară-te de pe scaunul mândriei,
de pe înălţimile deşertăciunii,
de pe poziţiile necredinţei şi păcatului
şi prăbuşeşte-te la picioarele Domnului, cu lacrimi de pocăinţă, ca să poţi fi făcut sănătos.
Căci numai acolo în smerenie şi credincioşie, în ascultarea la picioarele lui Iisus, este sănătate, este putere şi mântuire pentru orice suflet. De orice boală, adică de orice păcat, ai fi bolnav.
O Doamne Isuse Hristoase,
Vindecătorul tuturor suferinţelor noastre,
smereşte-mă şi pe mine şi mă coboară în baia lacrimilor şi pocăinţei, ori de câte ori va fi nevoie,
ori de câte ori sufletul meu se va afla bolnav, zăcând în păcate şi în necredinţă.
Nu mă lăsa să mă sui, să mă mândresc, ca să nu fiu trântit,
ci ajută-mă să mă cobor, totdeauna cu grijă,
chiar dacă foloseşti pentru asta şi nuiaua,
numai să mă vindec.
Amin.
(Traian Dorz, Strângeți fărâmiturile, vol. IV, cap. Să ne îndepărtăm de dezbinători)
„Vezi, de-acum te-ai făcut sănătos. Să nu mai păcătuieşti. Vezi, ai păţit rău: te-au prăbuşit păcatele, ai ajuns un nenorocit… pătimaş cu băutura, pătimaş cu fumatul, pătimaş cu lăcomia, cu răutatea, cu certurile, cu zavistiile, cu neînţelegerile, cu gândurile rele, cu trufia, cu toate celelalte fapte rele care sunt tâlharii ce-i pândesc pe toţi cei care coboară din Ierusalim, adică părăsesc starea curată şi se duc spre păcat, şi se prăbuşesc spre poftele şi păcatele veacului acestuia. Dumnezeu ne-a izbăvit de ele. Dar – după ce ne-a dat mângâierea, după ce ne-a vindecat rănile, după ce ne-a dus în casa adunărilor Sale, după ce ne-a încredinţat îngrijitorilor Săi – ne porunceşte acum la fel ca slăbănogului de la lacul Betesda: „Vezi, acum te-ai făcut sănătos. Să nu mai păcătuieşti. Te-am ajutat să ajungi spre Ierusalim, în adunarea sfântă, sub îngrijirea sfântă, unde ai Cuvântul Sfânt, cântările sfinte, rugăciunile binecuvântate, fraţii sfinţi. Să nu-i mai părăseşti. Să nu mai cazi din nou. Să nu părăseşti adunarea, să nu te depărtezi de adunarea sfântă şi să nu mai asculţi şoaptele acelora care te îndeamnă şi te ispitesc să-i părăseşti pe fraţi, să părăseşti adunarea şi să te duci în alte părţi”.
Aveţi grijă, pentru că aceasta este o poruncă, nu numai un sfat. Şi o condiţie pentru păstrarea mântuirii noastre, nu numai pentru ferirea noastră de prăbuşiri. Noi, dacă ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu şi rămânem acolo unde ne-a aşezat El, şi ascultăm de mai-marii noştri care sunt puşi să ne mărturisească nouă Cuvântul lui Dumnezeu şi să ne sfătuiască să mergem pe calea cea bună, dacă ascultăm de ei, atunci rămânem mai departe credincioşi în Biserica Domnului, în adunarea Domnului în care ne-a chemat El de la început şi în care au fost părinţii şi înaintaşii noştri. | Continuare »
Traian Dorz, HRISTOS –PUTEREA APOSTOLIEI
Meditaţii la Apostolul din Duminica a IV-a după Paşti (a Slăbănogului)
Surorile noastre, femeile, au avut de la Dumnezeu un rost atât de însemnat în toată lucrarea Lui mântuitoare.
În Vechiul Testament, strălucesc numele atât de frumoase şi slujbele atât de sfinte ale unor suflete de femei prin care Dumnezeu a făcut lucrări atât de mari în slujba mântuirii lumii.
Despre minunatele soţii, ale lui Avraam, Isaac şi Iacov, despre mamele profeţilor, Moise, Samuel, Samson şi alţii – ce frumos scriu Sfintele Scripturi!
Dar, în afară de acestea, cât de multe trebuie să fi fost sfintele femei care şi-au crescut copiii în frica şi dragostea lui Dumnezeu, care şi-au petrecut cu rugăciuni soţii plecaţi la munca şi lupta lui Dumnezeu, care şi-au închinat Domnului toată viaţa lor în singurătate, în jertfe, în binefaceri.
Ce să mai zicem apoi de Noul Testament, pe cerul căruia străluceşte cu o frumuseţe fără seamăn Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, Vasul cel ales şi sfânt prin care ne-a fost trimis nouă Mântuitorul nostru şi Lumina lumii?
Ce minunate apar apoi, în jurul ei, celelalte sfinte femei, care, fiecare şi toate, au rămas pe totdeauna în cinstirea Bisericii lui Hristos cu o strălucire aparte a ei, până azi şi până în veci.
Elisabeta – mama Sfântului Ioan Botezătorul. Ana – fiica lui Fanuel. Marta şi Maria, Samariteanca, Magdalena, Fivi, Eunice, Lois – şi altele, şi altele, de atunci şi până astăzi, câte şi mai câte, cu această uceniţă Tabita – au împodobit Biserica lui Hristos, au şters lacrimile şi sudorile Lui, au legat răni, au mângâiat dureri, au sărutat şi au şters lacrimi, au încurajat luptători, au ascuns primejduiţi, au hrănit flămânzi, au îmbrăcat goi, au ospătat îngeri… | Continuare »