Viața pare că dintr-o dată nu mai e viață, că nu mai are farmec, că nu mai e ce a fost.
Parcă nici dimineața nu mai e cum era. Mai mult negură, mai mult nor… Seninul parcă s-a dus. Și de pe zări și de pe inimi…
Oamenii merg pe străzi cu capul în pământ și cu mască pe față, că nici nu se mai recunosc unii pe alții. Doar jumătăți de fețe, doar jumătăți de rosturi, doar jumătăți de visuri, doar jumătăți… Da, ni s-au acoperit gurile, să nu putem comenta! Bine că nu ne-au pus ochelari negri pe ochi și că ne-a rămas liberă vederea, discernerea cea bună a lucrurilor. Să ne folosim din plin de acest amănunt. Să discernem!
E un context dificil de viață. Frica a pus stăpânire pe oameni: ba să fugim în munți, ba să stăm cum o fi că în curând totul se va schimba, să ne facem provizii că în curând nu va mai fi nimic… Vine criza, nu vom avea unde să muncim, nu vom avea medicamente, nu vom avea alimente… Mai putem duce copii la școală? Cu ce ne vom încălzi că se vor scoate lemnele de foc din consum? Ce vom mânca? Ce vom bea? Cu ce ne vom îmbrăca? Întrebări de pe buzele tuturor… Negură pe fețele tuturor… În fața acestora, să discernem lucrurile!
Evanghelia despre grijile vieții exact la astfel de griji se referă. Sau poate credem că grijile din pandemie sunt diferite și deci pot fi acceptate și avem voie să le purtăm. Dar ele sunt sau nu sunt griji. Mântuitorul spune simplu: „Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei“ (Matei 6, 31-34). Parcă tocmai pentru acum a fost scrisă această Evanghelie.
Ne ține pe noi lipsa hranei? Păsările cerului ne vor osândi! Ne ține lipsa îmbrăcămintei? Crinii câmpului ne vor judeca!
Da, în aceste vremuri se întrevede o schimbare și tot omul dorește revenirea la normal.
Să ne întoarcem dar, să revenim la normal. Adică la viața curată, la fapta cea bună, la dragostea de oameni și de Dumnezeu, la rugăciune, la milostenie, la curăția inimii, la blândețe… Și toate celelalte vor veni pe deasupra. Ziua însăși le are pe ale sale: și pe cele bune și pe cele rele. „Ziua de mâine se va îngriji de ale sale“. Ajunge! | Continuare »

ZBOR GRĂBIT E VIAŢA ASTA – Traian Dorz

Gaura morţii – Pr. Iosif TRIFA

Adu-ţi aminte ce scurtă este viaţa!… – Traian Dorz

Despre două feluri de beţii: a vinului şi a viciului – SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR

OPREŞTE-TE O CLIPĂ – Traian Dorz

Înfricoşat tablou al inegalităţii dintre oameni! – Sfântul Nicolae Velimirovici

ÎN CLIPA MORŢII VEDE OMUL – Traian Dorz

Din tot ce-aduni –  Traian Dorz

“A sluji lui Hristos înseamnă suferinţă” – Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa

[Vrei să ştii cum va fi moartea ta? Cum a fost viaţa ta!] – Traian Dorz

 Ce-i foloseşte unui om? –  Traian Dorz

VA VENI-N CURÂND ŞI ZIUA – Traian Dorz

Cu cântări duhovniceşti – Traian Dorz, meditaţii la Apostolul zilei

PRIMIREA ŞI DAREA – Traian Dorz, Păşunile dulci

CE ESTE DEŞERTĂCIUNEA DEŞERTĂCIUNILOR – Traian Dorz, din LEAGĂNUL DE AUR

O, ce deşertăciune-s toate! – Traian Dorz

CE TARI PĂREAU – Traian Dorz

Cântări potrivite cu Evanghelia duminicii:

45.O necurmată pregătire; 46.Vino, suflet călător;  52. La miezul nopţii; 59. Toate-ai să le pierzi; 60. Anii trec ca norii; 62. Aproape ca o seară; 85. La ce-mi foloseşte, oare?; 154. Să nu iubesc nimic, Iisus; 179. La ce folos?; 184. Vegheaţi mereu; 198. De-aş ajunge cea mia mare; 500. Azi eşti aici, mâine unde-i fi?; 561. Hai, creştine, te deşteaptă; 565. Când, azi, în faţa ta; 568. Tu nu-ţi dai încă seama; 569. Te va osândi pe tine; 571. Sărmani alergători spre moarte; 573. Ce e viaţa asta-n lume?; 576. Va trebui să mori curând; 579. Tot ce-ai avut pe lume; 587. Dintre câte-averi; 590. Veniţi, fraţilor, cu toţii; 594. Suflete sărmane; 602. De ce-ţi iei inima?; 943. Lume, lume-nşelătoare; 1007. Aş vrea să am un mers curat; 1045. Să Te privesc din plin

Sf_Grigorie_PalamaÎn numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc…
Sfinte Dumnezeule… (de 3 ori)
Slavă Tatălui…
Preasfântă Treime…
Doamne miluieşte…
Slavă Tatălui…
Tatăl nostru…
Veniţi să ne închinăm…

Psalmul 142
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Ţine mâinile mele, sufletul meu că un pământ însetoşat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Și iarăși:
Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău.
Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău.
Duhul Tău Cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii.
Slavă.. Şi acum.. Aliluia… (de trei ori)
Dumnezeu este Domnul… (de trei ori) | Continuare »

Báôïðáéäéïî1Există în Dumnezeu o întreită distincţie, dar nu o separaţie, între Persoană, fiinţă şi energie sau lucrări, însă pe primul plan este Persoana ca deţinătoare a fiinţei şi energiilor.
Învăţătura despre fiinţa lui Dumnezeu şi energiile Sale necreate este fundamentală în Ortodoxie. Doctrina energiilor necreate a mai fost numită și teologia harului în Răsăritul Ortodox. Este binecunoscut faptul că Părintele Profesor Dumitru Stăniloae a adus o contribuţie considerabilă Teologiei în general, şi tot el a evidenţiat, în secolul trecut, plecând de la doctrina Sfântului Grigorie Palama, faptul că distincţia reală – dar nu separarea – între fiinţa divină absolut incognoscibilă şi neîmpărtăşibilă şi puterile sau energiile dumnezeieşti necreate stă la baza unei teologii autentice. În acest sens, în secolul al XIV-lea, Sfântul Grigorie Palama (1296-1359) a afirmat că antinomia cognoscibil-incognoscibil, comprehensibil-incomprehensibil îşi are temeiul în Dumnezeu. Sinoadele din secolul al XIV-lea vor preciza într-un mod cât se poate de limpede existenţa în Dumnezeu a ființei, incognoscibilă şi inaccesibilă şi a energiilor cognoscibile şi accesibile vederii creștinilor îmbunătățiți. Astfel, s-au pus bazele dogmatice ale cunoaşterii și experierii lui Dumnezeu prin rugăciunea curată şi s-a rezolvat contradicția doar aparent insolubilă, în sensul că Dumnezeu este şi cognoscibil şi incognoscibil, fără ca aceste două însuşiri ale Sale să se excludă una pe cealaltă.
Distincția între ființa divină și energiile divine
Există în Dumnezeu o întreită distincţie, dar nu o separaţie, între Persoană, fiinţă şi energie sau lucrări, însă pe primul plan este Persoana ca deţinătoare a fiinţei şi energiilor. În viziunea palamită, nu se poate vorbi despre fiinţa dumnezeiască și despre harul, sau lucrarea, sau lumina divină fără a subînțelege şi persoana sau Persoanele dumnezeiești care le deţin, acestea fiind Subiecte ale lucrării, luminii, sau harului, iar vorbind de persoană sau Persoane divine, vorbim întotdeauna şi de fiinţă şi de energii dumnezeiești. „Dumnezeu este numit lumină nu după esenţa Sa, ci după energia Sa”, spune Sfântul Grigorie Palama (Contra lui Achindin, P. G. CL, col. 823). | Continuare »

[De la Ierusalim, la Ierihon]

Fragment din Cuvântul fratelui Traian Dorz către fraţii din Roma, Botoşani – Strângeţi firimiturile, vol. IV

Am avut nu de mult Evanghelia duminicii cu samariteanul milostiv. Am meditat mult la gândurile şi adevărurile pe care le-a pus Domnul pentru noi în pilda aceasta. Lăsăm la o parte pe omul care a vrut să-L ispitească pe Domnul punându-i întrebarea: ce să facă pentru ca să fie mântuit? Domnul i-a adus aminte: „Tu ştii ce trebuie să faci, dacă vrei să faci”. Şi, printre toate, i-a amintit despre Pilda cu samariteanul milostiv, care avea ca scop să-l înveţe pe acel om – şi pe noi toţi – cât de atenţi trebuie să fim noi nu numai faţă de binefăcătorul nostru, ci şi faţă de semenii noştri. Cât de atenţi trebuie să fim noi cu privire la starea noastră sufletească, a fiecăruia. Şi-i vorbeşte despre omul care a plecat din Ierusalim şi a coborât spre Ierihon, când îi zice: „Un oarecare cobora din Ierusalim spre Ierihon şi a căzut între tâlhari”. În Ierusalim era el. Cum am fost şi noi în Ierusalim îndată după Botezul nostru, când părinţii noştri şi părintele nostru ne-a lepădat de satana şi ne-a împreunat cu Hristos. În ce Ierusalim eram noi atunci! Dacă am fi rămas acolo, nu ne-ar fi prădat niciodată tâlharii păcatelor. Dar îndată după aceea, când am început să cunoaştem binele şi răul, noi am părăsit Ierusalimul, starea cea înaltă şi curată din copilărie, de lângă Domnul, şi ne-am coborât spre Ierihonul păcatelor, spre starea cea mai de jos, aşa cum coboară lumea întreagă şi cum au coborât toţi cei între care eram şi noi cândva. Sigur că am căzut între tâlharii păcatelor. Sigur că ne-au doborât pe toţi. Sigur că ne-au chinuit, ne‑au jefuit şi ne‑au lăsat aproape morţi. | Continuare »

Pomenirea celui dintre sfinţi, Părintele nostru Ioan Gură de Aur (Hrisostomul), arhiepiscopul Constantinopolului

Dreapta şi reaua întrebuinţare a limbii – Sfântul Ioan Gură de Aur

„Lauda la toti sfintii din toata lumea care au suferit mucenicia” – Sfântul Ioan Gură de Aur

Creştinul nu este fără mângâiere la moartea celor de aproape ai săi – Sfântul Ioan Gură de Aur

La duminica samarinencii – Sfântul Ioan Gură de Aur

Ideea şi vrednicia smereniei – Sfântul Ioan Gură de Aur

 

sfintii-nasaudeniCe grai adânc au pentru noi
însemnele lăsate
de-ai noştri sfinţi martiri-eroi
în urma lor,
prin toate.

Pe orice zid,
pe orice lemn,
pe orice colţ de stâncă
e-un nume,
un răboj şi-un semn
c-o taină-atât de-adâncă.

Când treci prin timp
şi ştii s-asculţi
o cale şi-o fântână
– auzi ce-ţi spun părinţii mulţi
din cer
şi din ţărână.

Un glas de clopot depărtat,
o toacă
ori o cruce
ce timp şi grai de mult uitat
aminte îţi aduce…

Cum retrăieşti într-un minut
ce mii de ani ’nainte
ţi-au tot lăsat cei ce-au trecut
spre cer
şi spre morminte.

Nu-i grai mai înţelept spre noi
ca cel ce ni-l lăsară
şi-n lemn, şi-n piatră-aceşti eroi,
şi-n sus,
şi-n jos
pe Ţară.

Traian Dorz, Locurile noastre sfinte

atanasie todoranFragment dintr-un cuvânt de învăţătură a IPS Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului

IPS Bartolomeu a evocat momentul în care Sfântul Atanasie Todoran din Bichigiu, în vârstă de peste o sută de ani, a apărat, cu preţul vieţii, credinţa ortodoxă, opunându-se trecerii a peste 2.250 de soldaţi grăniceri de la Ortodoxie la greco-catolicism la porunca generalului Bukow:

Nu vreau să repovestesc viaţa lui Atanasie Todoran, dar vreau doar să accentuez un lucru: că omul acesta a fost de neclintit; un ţăran – dacă ar fi să-l comparăm cu Horea, potrivit unui poet Aron Pătruş – „Ţăran de cremene, / Cum n-a fost altul să-i semene”.

A fost militar o viaţă întreagă şi ştia ce înseamnă nesupunerea faţă de legile militare. Atunci când, în data de 10 mai 1763, a apărut călare, la vârsta de 104 ani, şi, în urma unei scurte cuvântări, denunţând-o pe împărăteasa de la Viena, că a minţit, că nu şi-a ţinut promisiunile faţă de români, inclusiv şi cea mai principală – aceea de a-şi păstra credinţa ortodoxă, le-a poruncit: „Jos armele!!!”
A fost un moment de umilinţă pentru generalul Bukow, cel de tristă şi sinistră amintire, dar şi pentru împărăteasa Austriei. Consecinţa a fost condamnarea la moarte a celor găsiţi vinovaţi de revolta din luna mai şi distrugerea mănăstirilor din Ardeal, cărora li s-a dat foc”.

Mitropolitul Clujului a citit sentinţa prin care, în secolul al XVIII-lea, împărăteasa Austriei l-a condamnat la moarte pe Tănase Tudoran (Atanasie ) prin tragere pe roată, după ce ţăranul din Bichigiu, militar de carieră, a îndemnat soldaţii să nu renunţe la credinţa lor.
“Dragii mei, aş vrea să închei cu o mărturie a lui George Bariţiu care sună aşa: „Umbra ta, Todorane, să-i înveţe pe toţi daco-romanii a cunoaşte ce este stăruinţa şi perseverenţa în credinţă şi ce înseamnă să aibă cineva caracter în orice poziţie socială s-ar afla!”.

2Să nu-i uitaţi pe-aceia
care-au luptat frumos
şi-au pătimit ţinându-şi
cuvântul credincios.
Ci şi mai mult, când vremea
cu ani înalţi i-a nins,
să le cinstiţi viaţa
cu-ntregul ei cuprins.

Să-i preţuiţi pe-aceia
prin care Dumnezeu
v-a dăruit lumina
şi v-a hrănit mereu.
Ci cu lopeţi de aur
mormântul le-ngrijiţi,
udaţi cu lacrimi crinii
ce-acolo-i răsădiţi!

Şi vă urmaţi eroii,
mereu îmbogăţind
cu noi vieţi lumina
în care se cuprind.
Căci celor morţi eroic
în veci le datorăm
cuvântul şi credinţa
pe care le urmăm.

Traian Dorz, Cântările din urmă

sf-nectarie211Acest sfânt, unul dintre cei mai noi sfinţi canonizaţi de Biserica Greciei în acest secol, s-a născut la 1 octombrie 1846, în Silivria, un orăşel situat în provincia Tracia din nordul Greciei, pe malul mării Marmara. Părinţii săi au fost oameni săraci, dar foarte evlavioşi. Din botez a primit numele de Anastasie, bucurându-se din pruncie de o aleasă educaţie creştinească. După primii ani de şcoală, Anastasie este trimis să înveţe carte la Constantinopol, unde studiază teologia şi scrierile Sfinţilor Părinţi. Aici, sufletul său începe să-L descopere pe Hristos prin rugăciune, prin citirea cărţilor sfinte şi prin cugetarea la cele dumnezeieşti.
La vârsta de douăzeci de ani, povăţuit de Duhul Sfânt, tânărul Anastasie se stabileşte în insula Hios, unde predă religia la o şcoală. Apoi, fiind chemat de Hristos, intră în nevoinţa monahală în vestita chinovie numită „Noua Mânăstire” (Nea Moni), primind tunderea în monahism la 7 noiembrie 1876, sub numele de Lazăr. După câteva luni, pe 15 ianuarie 1877, este hirotonit diacon de către mitropolitul de Hios, Grigorie, ocazie cu care primeşte numele Nectarie, pe care avea să-l poarte toată viaţa.
Următorii trei ani, ierodiaconul Nectarie îi petrece la Atena cu scopul de a-şi completa studiile preuniversitare. În toamna anului 1881 se întoarce la mănăstire după ce absolvă liceul cu calificative excepţionale.
În 1882, părintele Nectarie îşi va începe studiile la Facultatea de Teologie din Atena, după ce, între timp, la recomandarea lui Ioan Horemis, prietenul său, va fi intrat în legătură cu patriarhul de Alexandria, Sofronie, şi va fi acceptat de către acesta în cadrul patriarhiei. | Continuare »

Poarta cruceaO, îngeri preaiubiţi ai serii,
ai visului şi-ai Amintirii,
vă cheamă-n seara Învierii
uitaţii fii ai Pătimirii!

Aduceţi noaptea liniştită
cu vălul tainic de-mpăcare,
s-adoarmă inima zdrobită
cu liniştită legănare.

Întindeţi ceaţa care-aşterne
pe suflet pacea ei adâncă,
punând alinătoare perne
durerii ce zvâcneşte încă.

Închideţi geana ostenită
ce timpul nesfârşit îl rumpe
şi-n biata inimă-amăgită,
fiorul locurilor scumpe.

Aduceţi visul care-i scapă
din ziduri şi de sub zăvoare
şi duce dorul de-l adapă
la mult-doritele izvoare.

Daţi sufletelor revederea
fiinţelor nemaiuitate,
reînnoindu-le puterea,
să-şi ducă crucea resemnate,

Să-şi crească-n taina rugăciunei
şi mai aprinsă-n astă seară
adânca-ncredinţare-a unei
nădejdi ce va să-nvie iară

Şi-a revederii mult-dorite
ce nu va mai fi-atunci părere,
când mii de clopote slăvite
vesti-vor şi-a lor înviere.

Traian Dorz, Cântări îndepărtate

CÂND SE LASĂ ÎNSERAREA – Traian Dorz

O minune «furată» – Părintele Arsenie Boca

TÂLCUIRI DIN SFÂNTA SCRIPTURĂ PENTRU FIECARE ZI DIN AN – Sfântul Teofan Zăvorâtul

UN FOC, DE CÂTE ORI SE STINGE – Traian Dorz

Învierea fiicei lui Iair – Sf. Nicolae Velimirovici

Hristos are viaţa în Sine şi o dă cui vrea – Traian Dorz

„Toate sunt cu putinţă celui ce crede” (Mc 9, 23)

Într-un Duh – Traian Dorz, Meditații la Apostolul zilei

Prin Cruce… – Traian Dorz, Meditații la Apostolul zilei

Ce cutremurătoare este influența duhurilor rele asupra omului, chiar când acesta crede că se joacă cu ele…
Am intrat într-o zi de 31 octombrie, la o clasă, pentru a-mi susține ora de Religie.
M-au întâmpinat elevii, toți mascați, pentru că aveau în ziua aceea, la o altă oră, o activitate de Hallowen.
Eu nu am putut face rugăciunea de la începutul și de la sfârșitul orei cu elevii mascați! Am parcurs ora, am predat lecția care trebuia, dar rugăciune nu am putut face! Și timp de 15 minute din oră le-am explicat copiilor de ce nu ne-am putut ruga împreună. Cei mai mulți au înțeles, s-au rușinat, stăteau mai mult cu capul în jos. Dar aș fi dorit din suflet ca măcar unul să-mi ceară voie la baie, ca să se spele pe față! Dar nu puteau. Îi mascase profesoara care dorea sa susțină activitatea de Hallowen, și nu puteau să o refuze.
– Doamna, iertați-ne, noi nu am știut!…
E adevărat. Sunt doar niște copii care îi imită pe adulți.

Cum poți numi această zi o „sărbătoare“? Cum poți, creștin fiind, să-l sărbătorești pe cel rău? Să sărbătorești ceva rău, să sărbătorești Răul?
E ca și cum te-ai bucura că vine moartea, ai chema-o și ai sărbători aceasta, deși tu nu ești încă pregătit pentru veșnicie.
Susținătorii acestei „sărbători“ aduc un argument de-a dreptul halucinant: sărbătoarea tuturor sfinților, care este prevăzută în calendarul catolic pe 1 noiembrie.
Dar noi nu suntem catolici! Biserica Ortodoxă sărbătorește strămoșii în Duminica lăsatului sec de carne a Postului Mare (Moșii de iarnă) și toți sfinții în prima duminică după Rusalii (Moșii de vară)! Și nimeni nu îndrăznește să profaneze cele două zile în care noi ne cinstim străbunii. Ci le cinstesc așa cum se cuvine: la biserică!
Noi nu ne sărbătorim sfinții mascându-ne în strigoi, în ființe ciudate, îmbrăcate ciudat, arătând ciudat, cât mai fioros adică!
Noi nu ne sărbătorim sfinții cu „sânge“ șiroind pe fețe, cu dovleci tăiați în forma fioroase, și mai ales noaptea, cu bufnițe și ciori, cu haine pictate în scheleți, cu măști cât mai înfiorătoare!…
Ci prin Sfânta Liturghie (unde îi pomenim și pe strămoși la Sfântul Jertfelnic), împărtășindu-ne din Trupul și Sângele lui Hristos. | Continuare »

Cât se tot vesteşte astăzi
şi cu tot mai larg ecou,
în zadar sunt toate-toate
fără naşterea din nou.
Poate să se spună-oricâte
frumuseţi ce sunt sau nu-s,
orişicâţi le spun, zadarnic,
fără naşterea de Sus!

Cât de bine-ar fi, nu-l poate,
cât de mult ar fi, e greu;
în zadar sunt toate fără
naşterea din Dumnezeu!
Nimeni n-a ajuns vreodată
al evlaviei erou,
nici moştenitor al Slavei
fără naşterea din nou.

Însuşi Dumnezeul Veşnic
în Cuvântul Său a spus
că în Cer nu intră nimeni
fără naşterea de Sus.
O, chemaţi la mântuire,
dar spuneţi oricui mereu
că n-o are nimeni fără
naşterea din Dumnezeu!

Traian Dorz – Cântările din urmă

Pr. Iosif Trifa, Vântul cel ceresc

Vântul cel ceresc face naşterea din nou.
Lucrarea Duhului Sfânt e o lucrare tainică. Biblia ne arată această lucrare în multe asemănări şi icoane (simboluri). Între acestea este şi asemănarea lucrării Duhului Sfânt cu vântul. Este cea mai potrivită, e o asemănare de sorginte dumnezeiască. Trebuie să ştim aici că pentru cuvintele „duh“ şi „vânt“, în limba greacă (limba în care s-a scris Noul Testament), se foloseşte acelaşi cuvânt. În greceşte, „duhul“ şi „vântul“ e acelaşi cuvânt. Nu e la întâmplare această potrivire de cuvinte. Prin această amestecare de cuvinte, Dumnezeirea – Care în chip nevăzut a făcut amestecul limbilor de la Babilon – s-a îngrijit şi aici să ne dea cel mai potrivit simbol, cea mai potrivită asemănare despre lucrarea Duhului Sfânt: asemănarea cu vântul. Aceasta asemănare a folosit-o şi Mântuitorul în acea tainică noapte când a stat de vorbă cu Nicodim despre tainele împărăţiei lui Dumnezeu şi ale mântuirii sufletului.
„Drept răspuns Iisus i-a zis: «Adevărat, adevărat îţi spun că dacă un om nu se naşte din nou, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu».
Nicodim I-a zis: Cum se poate naşte un om bătrân? Poate să intre el a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască ?
IIisus i-a răspuns: Adevărat, adevărat îţi spun că dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din carne este carne, ce este născut din Duh este duh.
Nu te mira că ţi-am spus: Trebuie să vă naşteţi din nou. Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul, dar nu ştii de unde vine şi încotro merge; Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul“ (Ioan 3, 1-8).
Mântuitorul îi vorbea lui Nicodim despre taina cea mare a naşterii din nou, prin suflarea Vântului ceresc al Duhului Sfânt. Dar Nicodim nu înţelegea această taină a renaşterii sufleteşti, aşa cum nu o înţeleg nici creştinii de azi.
Nicodim era un mare cărturar şi totuşi nu înţelegea ce înseamnă a te naşte de Sus, a te naşte din nou. Nicodim era înconjurat de cărţi şi tot nu pricepea această învăţătură.
Da! Da! pentru că naşterea de Sus e o taină ce nu se poate învăţa din cărţi. Naşterea din nou e puterea, e harul şi darul ce se pogoară de Sus, de la Duhul Sfânt. Acest dar şi har e ceva ce nu se poate spune cu vorba. Este ceva – cum a zis Iisus – ca vântul ce suflă de unde nu ştii. Este ceva ca roua ce nu ştii de unde iese, noaptea, şi adapă pământul. Este ceva ca aluatul care, într-o noapte, poate dospi un sac întreg de făină.
Naşterea de Sus este o putere cerească ce se pogoară în sufletul omului şi face o schimbare radicală, o schimbare din temelii în viaţa lui.
Mă tem că mulţi nu mă vor înţelege. Voi preciza – pe scurt – această învăţătură. Naşterea din nou, despre care vorbea Mântuitorul cu Nicodim, este Taina cea mare a Botezului prin care ne naştem din nou, prin apă şi prin Duh. | Continuare »

Cuviosul-Dimitrie-BasarabovPreacuviosul Părintele nostru Dimitrie cel Nou de la Bucureşti, numit şi „Basarabov”, s-a născut în timpul împăraţilor româno-bulgari Petru şi Ioniţă Asan (secolele XII-XIII), la câţiva kilometri de oraşul Rusciuc, într-un sat locuit de vlahi, anume Basarabov, pe valea râului Lomul, din părinţi ortodocşi şi iubitori de Hristos.

Mai întâi a fost păstor de vite în satul natal. Apoi, iubind liniştea şi nevoinţa monahală, s-a făcut călugăr la o mănăstire de pe valea Lomului, nu departe de Basarabov. După o aspră nevoinţa pustnicească între două pietre din malul râului Lomul, Cuviosul Dimitrie şi-a dat sufletul lui Dumnezeu în acel loc şi a rămas necunoscut de nimeni. După mulţi ani, râul Lomul venind mare a risipit cele două pietre în apă împreună cu moaştele întregi ale Sfântului Dimitrie cel Nou. Mai târziu, descoperindu-se sfintele lui moaşte prin pronia lui Dumnezeu, au fost duse la biserica satului Basarabov.

Auzind de minunile ce se făceau aici, domnii Ţării Româneşti doreau să-i aducă moaştele la Târgovişte, spre mângâierea credincioşilor. Însă, Sfântul Dimitrie nevrând să-şi părăsească satul, domnii munteni au zidit o biserică nouă în Basarabov, unde i-au fost adăpostite moaştele mai mult de două secole.

În timpul războiului ruso-turc din Balcani (1769-1774), generalul rus Petru Salticov a luat sfintele moaşte să le ducă în Rusia. Dar la stăruinţa unui bun creştin român, Hagi Dimitrie, moaştele Sfântului Dimitrie au fost dăruite Ţării Româneşti şi aşezate cu mare cinste în Catedrala mitropolitană din Bucureşti, unde se află şi astăzi.

Sfântul Dimitrie cel Nou se prăznuieşte la data de 27 octombrie.

b. Fapte şi cuvinte de învăţătură

Încă de când era mic la părinţi, fericitul Dimitrie era foarte râvnitor la rugăciune, iubind mai ales biserica, postul, tăcerea, smerenia şi viaţa pustnicească. Odată, pe când păştea vitele satului Basarabov, a călcat cu piciorul într-un cuib de pasăre şi din greşeală a omorât puişorii. Mustrat de conştiinţă, şi-a pedepsit piciorul vinovat şi nu l-a mai încălţat trei ani de zile, umblând cu el desculţ vară şi iarnă, răbdând cu bărbăţie gerul iernii şi loviturile pietrelor. | Continuare »

După rugăciunile începătoare:

Condac 1:
Apărătorule al nostru din nevoi, pentru lucrarea de multe minuni laude de mulțumiri aducem ție, noi, nevrednicii; și ca cel ce ești minunat și preamilostiv, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile ca să cântăm ție: bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!
Icos 1:
Îngerii cei din ceruri s-au mirat de tine, Părinte Dimitrie, îngerul cel pământesc, văzându-te cum în trup fiind ai biruit pe demonul cel fără de trup și de minunile tale spăimântându-se au stat cântându-ți unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce ești om ceresc;
Bucură-te, cel ce ai fost înger pământesc;
Bucură-te, că nu te-ai amăgit de lăcomia strămoșească;
Bucură-te, că ai viețuit mai presus de fire și de om;
Bucură-te, că prin smerenie cele înalte ai dobândit;
Bucură-te, că pe vrăjmaș, lesne l-ai biruit;
Bucură-te, că, la fel cu Abel, jertfe prin rugăciuni ai înălțat;
Bucură-te, cel ce trupul tău rob duhului l-ai făcut;
Bucură-te, cel ce te-ai făcut comoară duhovnicească;
Bucură-te, cel ce te-ai suit la înălțimea cea cerească;
Bucură-te, săditorule de vie duhovnicească;
Bucură-te, cel ce câștigi tuturor pocăință ca să se mântuiască;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie! | Continuare »

Iisus si demonizatul din gadaraTĂMĂDUIREA PATIMILOR – Părintele Iosif Trifa

Vindecarea demonizatului din Ghergheseni – Sfântul Chiril al Alexandriei

„ŞI L-AU RUGAT PE EL (PE IISUS) SĂ PLECE DIN HOTARELE LOR” 

Evanghelia mântuirii oamenilor şi pieirii porcilor – Sfântul Nicolae Velimirovici

DEMONISM SI SECULARITATE – Nicolae Steinhardt

Vindecarea demonizatului din ţinutul gherghesenilor – Părintele Constantin Galeriu

Demonizaţii din Gherghesa – Ierom. Arsenie Boca

TÂLCUIRI DIN SFÂNTA SCRIPTURĂ PENTRU FIECARE ZI DIN AN – Sfântul Teofan Zăvorâtul

Măcar că eram morţi… – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei

Dumnezeu Care este bogat… – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei

 Am fost zidiţi în Hristos… – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei

Darul lui Dumnezeu… – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei

Poezii:

ŢI-AI TOT PIERDUTIISUSE, SOARE DULCEDe câte oriAi necazuri?…DAŢI DRUMUL CELOR PRINŞISuflet chinuitCU CINE MERGI?De câte oriACOLO UNDE-I DOMN PĂCATUL;

Vorbirea fratelui Traian DORZ la adunarea de priveghere a fratelui Popa Petru, Săucani

Alături am purtat povara – Traian Dorz

ÎNDRĂZNEALA ŞI BIRUINŢA – Poapa Petru

Când Dumnezeu a aşteptat cu iarna – Traian Dorz, despre fratele Petru Popa, Săucani

Fratele POPA PETRU de la Săucani – Traian Dorz, Fericiţii noştri înaintaşi

CE SEAMĂNĂ OMUL… VA SECERA – Vorbire a fr. Petru Popa, Săucani, la Ogeşti

CEL DE-AL ŞAPTELEA VAS – Vorbire a fr. Petru Popa, Săucani, la Gădălin

SFINŢENIA, SMERENIA, ASCULTAREA – Vorbire a fr. Petru Popa, Săucani, la Cornuţel

A FI ŞI A NU FI… –  Vorbire a fr. Petru Popa, Săucani, la Cajvana

 Omul trimis de Dumnezeu – Vorbire a fr. Petru Popa, Săucani, la 125 de ani de la naşterea Pr. Iosif Trifa

SEMNELE UNUI TRIMIS AL LUI DUMNEZEU – Vorbire a fr. Petru Popa, Săucani, la Verşeni – 28 august 1977

DOMNUL OŞTIRILOR – Vorbire a fr. Petru Popa, Săucani, la adunarea de Anul Nou – 1983

[Irod se dă în mâna diavolului şi începe lupta împotriva lui Dumnezeu] – Fragment dintr-o vorbire a fratelui Popa Petru, Săucani – 1981

„CREŞTEŢI, ÎNMULŢIŢI-VĂ ŞI UMPLEŢI PĂMÂNTUL” – Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la botezul de la Ogeşti – decembrie 1980

„STAUL”, „PORTAR” ŞI „HOŢ” – Vorbirea fratelui Popa Petru (Saucani) la nunta de la Ciula – mai 1981

CASA ZIDITĂ PE STÂNCĂ – Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la nunta de la Corocăieşti – 14 mai 1978

TU DIN PRUNCIE CUNOŞTI – Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la adunarea de la Vălani – 6 februarie 1982

 

În această zi, pomenirea Cuviosului mărturisitor Visarion.

sf_marturisitoriCuviosul părintele nostru Visarion, s-a născut în Bosnia, din părinţi creştini ortodocşi, Maxim şi Maria, în anul mântuirii 1714, şi a primit din Sfântul Botez numele de Nicolae. Tânăr, călătorind pe la multe locaşuri de închinare, a poposit adesea la Locurile Sfinte. Acolo, la mănăstirea Sfântul Sava, de lângă Ierusalim, a îmbrăcat schima monahicească, pe când avea 18 ani, primind numele de Visarion. După un timp, a venit în Slovenia şi s-a aşezat la mănăstirea Pacra, unde pentru râvna sa către cele sfinte, s-a învrednicit de darul preoţiei.

La trei ani după hirotonirea să întru preot, cuviosul Visarion a mers din nou la Locurile Sfinte, ca să-şi întărească şi mai mult sufletul în dreapta credinţă a Bisericii Răsăritului. La puţină vreme după întoarcerea sa din această călătorie, a venit în Ţara Ardealului, unde papistaşii căutau prin silnicie să smulgă credinţă dreptmăritoare din sufletele românilor ortodocşi.

Nu glasul omenesc l-a chemat în Ardeal, ci însuşi Ziditorul tuturor, ca să mântuiască din pierzare pe românii drept-credincioşi. Pe unde trecea, el aprindea în sufletele credincioşilor râvna pentru credinţa cea adevărată. Trăia o viaţă de aspră înfrânare, hrănindu-se numai cu mâncare slabă de legume. Pentru chipul mult îmbunătăţit al vieţii sale, drept-credincioşii români nu numai că-l ascultau şi urmau poveţele lui, dar cuprinşi de o mare însufleţire duhovnicească, îi sărutau mâinile şi picioarele cele sfinte.

În drum spre Sibiu a fost prins de stăpânirea catolică şi târât la judecată. În faţa celor care-l judecau, el a stat drept şi fără frică, mărturisind că dreapta credinţă a Bisericii Răsăritului este singura adevărată şi mântuitoare. Pentru aceea, el nu va înceta să arate uniţilor rătăcirea lor şi să-i îndemne să se lase de ea. Pentru această mărturisire a dreptei credinţe, cuviosul Visarion a fost aruncat în fioroasa temniţă din Kufstein, în creierul munţilor tirolezi, unde după suferinţe grele departe de lume, dar aproape de Cel care împarte cununile vieţii celor vrednici, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi se face pomenirea Cuviosului mărturisitor Sofronie.

Cuviosul Sofronie se trăgea din familia Popovici de la Cioara Sebeşului. La botez i s-a dat numele de Stan, iar în călugărie numele de Sofronie. A sihăstrit multă vreme în Ţara Românească, iar în anul 1756 s-a întors la Cioara, unde râvna sa pustnicească l-a mânat să-şi facă un mic schit în mijlocul codrului şi să ţină acolo câţiva tineri la învăţătură. Dar diavolul, care pururea caută să strice cele bune, l-a izgonit prin oameni răi din schitul sau şi l-a silit să plece în străine locuri. | Continuare »

pilda-semanatoruluiSemănaţi sămânţa bună fără odihnire
şi cu mâna cea mai plină, pentru grea rodire;
şi de-a lungul, şi de-a latul holdelor, în cruce,
peste tot unde sămânţa se mai poate duce.

Semănaţi sămânţă multă – căci din umbre sure
sunt atâtea răpitoare care vin s-o fure
şi prin locuri de ispite, multe pietre grele
vin cu arşiţe, să piardă câte cad în ele.

Apoi spinii-ngrijorării câte mai îneacă,
toate câte cad acolo n-ajung să se coacă.
Numai cea de-a patra parte cade-n brazdă bună,
dar şi-aceasta prea puţine roade azi adună.

Semănaţi sămânţa bună cu bogată mână,
după ce trei părţi s-or pierde – una să rămână;
după ce răpeşte lumea, spinii şi-ncercarea,
să mai şi rămână-o roadă Celui cu Lucrarea.

Doamne-ajută-ne cu timpul bun de semănare
şi-nmulţeşte-Ţi lucrătorii buni de pe ogoare,
şi-apoi dă sămânţă multă celor ce-o aruncă,
s-aduni roade fericite după sfânta-Ţi muncă.

Traian Dorz, Cântarea viitoare