Duminică avem prăznuirea tuturor sfinţilor şi de aceea se citeşte evanghelia despre cei ce şi-au lăsat toate şi au urmat lui Hristos. Această prăznuire a sfinţilor este pusă cu învăţătură pentru noi. Să luăm şi noi pildă de viaţă din vieţile lor: „Fiţi şi voi sfinţi întru toată viaţa, căci scris este: «Fiţi sfinţi, că Eu sfânt sunt»” (I Ptr 1, 14-16). Asta înseamnă că şi noi putem şi trebuie să mergem pe urmele vieţii sfinţilor. Sfinţii nu s-au născut sfinţi, ci s-au făcut; şi viaţa lor este pusă înaintea noastră ca şi noi să facem asemenea lor. Şi oare sfinţii cum s-au făcut aleşii şi iubiţii Tatălui ceresc? S-au făcut aşa că mai întâi s-au hotărât să se facă. După această hotărâre, au părăsit lumea (adică păcatele şi plăcerile) şi s-au retras în rugăciune şi, prin rugăciune, au primit darul lui Dumnezeu şi acest dar i-a întărit ca să nu-i mai poată nimeni despărţi de Hristos: nici diavolul cu ispitele lui, nici oamenii (păgânii) cu prigonirile lor. Aşa trebuie să faci şi tu, cititorule. Mai întâi şi întâi trebuie să te hotărăşti pentru o viaţă nouă, apoi îndată să te retragi din lume, adică din păcate, şi, îngenunchind în faţa Mântuitorului, să zici: „Doamne şi Stăpânul vieţii mele, de acum înainte vreau să intru în slujba Ta, vreau să pun în slujba Ta toate puterile mele sufleteşti şi trupeşti: mintea, inima, gândurile, mâinile, picioarele, gura, ochii, banii, averea… Întăreşte Tu, Doamne, hotărârea mea, cu darul şi ajutorul Tău”… Aşa făcând, darul lui Dumnezeu te va întări, ca să-l poţi birui pe diavolul şi să poţi suferi orice pentru Hristos, pentru Evanghelie şi pentru sufletul tău.
Evanghelia de duminică îi laudă pe aceia care „şi-au lăsat casa, părinţii, soţia şi copiii” pentru Hristos. Dar asta nu înseamnă că trebuie să ieşi din lume şi să te încui în atare peşteră sau mănăstire ca să-L poţi afla pe Hristos şi să poţi trăi o viaţă sfântă şi curată. Tu poţi petrece o viaţă curată, tu poţi trăi cu Evanghelia lui Iisus Hristos şi acolo în casa ta, în familia ta, în mijlocul copiilor tăi. Munca şi grija ta de casa şi familia ta este un lucru sfânt şi plăcut lui Dumnezeu, căci scris este: „Iar dacă cineva nu poartă grijă de ai casei, a tăgăduit credinţa şi este mai rău decât un păgân” (I Tim 5, 8).
Pe creştinii cei dintâi îi prigoneau păgânii, cerând de la ei să se lepede de Hristos, dar ei mai bine se despărţeau de soţiile şi copiii lor şi mureau, decât să se despartă de Iisus. Să luăm aminte, creştinilor, că şi astăzi este cineva care îi îndeamnă pe creştini să se lepede de Evanghelie: este diavolul, lumea aceasta cu toate păcatele şi patimile ei cele rele. Şi sunt astăzi destui creştini care se leapădă de Hristos pentru atare plăcere sau atare patimă sau câştig de bani.
Aceasta-i greşeala creştinilor de azi, că îi biruie la tot pasul lumea şi diavolul cu amăgirile lui. Suntem creştini până la un loc, dar la vreme de ispită, adică atunci când ne iese păcatul în cale, ne lăpădăm de Hristos şi ne lăsăm cu păcatul.
Cititorule! Credinţa şi Evanghelia lui Iisus cere jertfă şi jertfa aceasta este ca să te lepezi de satana şi [de] lucrurile lui. Evanghelia astăzi nu mai cere să ne lăsăm casa şi familia ca pe vremea sfinţilor mucenici, ci Evanghelia aşa ne zice astăzi: „Tot cel ce va lăsa sudalma, mânia, beţia, lăcomia, desfrânarea… pentru Iisus Hristos, acela se va mântui”.
Faci tu, cititorule, această jertfă pentru Iisus şi mântuirea sufletului tău?
I. Tâlcuitor, «Lumina Satelor» nr. 21 / 3 iunie 1923, p. 3